De la robi la moştenitori

Pavel le spune galatenilor că ei nu ar mai trebui să trăiască şi să se poarte ca nişte robi, ci ca nişte copii ai lui Dumnezeu, cu toate drepturile, privilegiile şi îndatoririle pe care le presupune acest statut – un adevăr pe care tânărul Martin Luther avea nevoie să-l audă. Pe măsură ce convingerea de păcat i s-a adâncit, el a căutat să obţină iertare şi pace prin propriile fapte. A dus o viaţă extrem de austeră, luptându-se ca, prin privarea de mâncare şi de somn şi prin biciuire, să-şi supună relele firii de care viaţa monahală nu reuşise să-l scape. Nu s-a dat înapoi de la niciun sacrificiu pentru a dobândi acea inimă curată care să-i poată oferi intrare la Dumnezeu. Era, cum avea el să spună ulterior, un călugăr cucernic care respecta cu stricteţe regulile ordinului său şi, cu toate acestea, nu avea pace în suflet. „Dacă ar fi fost vreodată posibil ca un călugăr să câştige raiul prin faptele sale monahale, atunci desigur că eu aşfi fost acela.” Calea aceasta nu l-a dus nicăieri.

Abia mai târziu, când a început să înţeleagă adevărul despre mântuirea în Hristos, aşa cum este el prezentat în Galateni, a început să se simtă liber din punct de vedere spiritual şi să aibă speranţa mântuirii. Şi, de atunci încoace, lumea noastră nu a mai fost aceeaşi.

1. Cum ne ajută Galateni 3:25,26, să înţelegem care este relaţia noastră cu Legea acum, după ce am fost răscumpăraţi de Isus?

Cuvântul căci de la începutul versetului 26 ne arată că Pavel face o legătură directă între acest verset şi versetul anterior. După cum fiul unui stăpân ieşea de sub tutela pedagogului când ajungea la majorat, tot la fel, spune Pavel, cei care au venit la credinţa în Hristos nu mai sunt minori; relaţia lor cu Legea s-a schimbat, deoarece ei sunt acum „fii” adulţi ai lui Dumnezeu.

Pavel nu se referă aici numai la bărbaţi, ci le include şi pe femei în această categorie a „fiilor” lui Dumnezeu (Galateni 3:28). El foloseşte cuvântul „fii” în loc de „copii”, pentru că are în minte faptul că moştenirea de familie era lăsată copilului de parte bărbătească şi totodată faptul că expresia „fiii lui Dumnezeu” era titlul special pe care îl purtau israeliţii în Vechiul Testament (Deuteronomul 14:1; Osea 11:1). Acum, în Hristos, şi neamurile puteau să se bucure de relaţia specială cu Dumnezeu, la care avuseseră acces numai israeliţii.

2. De ce este botezul un eveniment atât de important? Galateni 3:27,28; Romani 6:1-11; 1 Petru 3:21.

Pentru Pavel, botezul este decizia radicală de a ne uni viaţa cu Hristos. În Romani 6, el descrie botezul prin intermediul simbolului unirii noastre cu Isus atât în moartea Sa, cât şi în învierea Sa. În Galateni, el apelează la o altă imagine: botezul este actul „îmbrăcării” cu Hristos. Cuvintele lui ne trimit cu gândul la frumoasele pasaje din Vechiul Testament care vorbesc despre hainele neprihănirii şi ale mântuirii (Isaia 61:10; Iov 29:14). „Pavel consideră că botezul este momentul în care Hristos îl acoperă pe credincios ca o haină. Deşi nu întrebuinţează acest termen, el descrie aici neprihănirea care le este acordată credincioşilor.” – Frank J. Matera, Galatians, p. 145

Prin unirea noastră cu Hristos, simbolizată prin botez, Tatăl ne priveşte ca pe copiii Săi. Hristos este „sămânţa lui Avraam” şi, prin urmare, credincioşii, ca „împreună-moştenitori cu Hristos” (Romani 8:17), sunt moştenitori ai tuturor făgăduinţelor legământului făcut cu Avraam şi urmaşii lui.

Ce schimbare trebuie să se vadă în viaţa celor ce au experimentat această nouă relaţie?

După ce arată că statutul nostru înaintea lui Dumnezeu este acela de fii şi de moştenitori, Pavel clarifică această analogie în Galateni 4:1-3, dând ca exemplu situaţia în care proprietarul unei mari averi moare şi îi lasă tot fiului său, care este încă minor. Testamentul tatălui prevede ca fiul lui să fie în grija tutorilor până la majorat. Deşi poartă titlul de stăpân al averii tatălui său, el este minor şi, în fapt, situaţia lui nu se deosebeşte de cea a unui rob.

Exemplul aceasta se aseamănă cu cel al îndrumătorului – pedagogul din Galateni 3:24, doar că, în acest caz, autoritatea slujitorilor şi a administratorilor este mult mai mare şi mai importantă. Ei sunt răspunzători nu numai de educaţia fiului stăpânului, ci şi de problemele financiare şi administrative, până la momentul în care fiul este destul de mare ca să preia aceste responsabilităţi.

3. Ce spune Pavel în Galateni 4:1-3, ca să ne ajute să înţelegem care ar trebui să fie rolul Legii în viaţa noastră acum, după ce am venit la Hristos?

Semnificaţia exactă a expresiei „învăţături începătoare” (Galateni 4:3,9) mai face încă obiectul disputelor. Cuvântul grecesc stoicheia are sensul literal de „elemente”. Unii consideră că se referă la elementele fundamentale care compun universul (2 Petru 3:10,12), la puterile demonice care stăpânesc în acest veac rău (Coloseni 2:15) sau la principiile elementare ale vieţii religioase, la ABC-ul religiei (Evrei 5:12). Accentul pus de Pavel pe statutul de „minori”, pe care l-au avut oamenii înainte de venirea lui Hristos (Galateni 4:1-3), ne lasă să înţelegem că el se referă aici la principiile elementare ale vieţii religioase. Deci rânduielile şi jertfele din Vechiul Testament au fost doar un abecedar care înfăţişa învăţăturile fundamentale ale mântuirii. Astfel, deşi legile ceremoniale au fost pentru Israel importante şi instructive, ele nu erau decât nişte umbre ale lucrurilor viitoare. Ele nu au fost date ca să fie puse în locul lui Hristos.

Dacă suntem preocupaţi să dobândim mântuirea prin ascultarea de Lege şi nu doar prin Hristos, este ca şi cum ne-am întoarce în timp. Galatenii se întorceau la aceste învăţături începătoare, deşi Hristos venise deja. Ca şi cum fiul ajuns la majorat, din exemplul lui Pavel, şi-ar dori să fie din nou copil!

Întreabă-te sincer: „Legat de mântuire, mă preocupă mai mult ascultarea de Lege sau relaţia cu Domnul Hristos?” Analizează obiectiv răspunsul şi ce ai de făcut!

4. Ce spune Pavel în Galateni 4:4?

Cuvântul împlinirea arată că Dumnezeu are un rol activ în îndeplinirea planului Său în istoria omenirii. Isus a venit la momentul stabilit cu precizie mai dinainte. Din punct de vedere istoric, în perioada cunoscută ca Pax Romana (pacea romană) şi caracterizată de o relativă stabilitate şi pace pe tot cuprinsul Imperiului Roman. Cucerirea romană a adus pacea, o limbă comună, posibilitatea de a călători nestingherit şi o cultură comună, fapt care a facilitat răspândirea rapidă a Evangheliei. Din perspectivă profetică, acesta a fost timpul pe care Dumnezeu l-a stabilit pentru venirea lui Mesia cel făgăduit (vezi Daniel 9:24-27).

5. De ce a fost necesar ca Hristos să ia asupra Sa trupul omenesc? Ioan 1:14; Galateni 4:4,5; Romani 8:3,4; 2 Corinteni 5:21; Filipeni 2:5-8; Evrei 2:14- 18; 4:14,15.

Galateni 4:4,5 conţine, pe scurt, Evanghelia. Venirea lui Isus în istoria umană nu a fost o întâmplare. „Dumnezeu a trimis pe Fiul Său.” Cu alte cuvinte, Dumnezeu a luat iniţiativa de a ne mântui.

Indirect, cuvintele acestea fac referire la doctrina creştină fundamentală a naturii divine eterne a lui Hristos (Ioan 1:1-3,18; Filipeni 2:5-9; Coloseni 1:15-17). Dumnezeu nu a trimis un mesager ceresc, ci a venit El Însuşi.

Isus era Fiul lui Dumnezeu, divin şi preexistent, dar, totodată, El S-a „născut din femeie”. Deşi aici se face aluzie la naşterea din fecioară, accentul principal cade pe natura Sa omenească adevărată.

Expresia „născut sub Lege” arată nu numai spre moştenirea evreiască a lui Isus, ci şi spre faptul că El a purtat condamnarea noastră.

A fost necesar ca Hristos să ia asupra Sa natura noastră omenească, fiindcă noi nu ne puteam mântui singuri. Prin unirea naturii Sale divine cu natura noastră căzută, Hristos a devenit în mod legitim Înlocuitorul, Marele nostru Preot şi Mântuitorul. Fiind al doilea Adam, El a venit să recupereze tot ce a pierdut primul Adam prin neascultarea lui (Romani 5:12-21). Prin ascultarea Sa, Isus a împlinit în mod desăvârşit cerinţele Legii, răscumpărând astfel greşeala tragică a lui Adam. Iar prin moartea Sa pe cruce, El a satisfăcut dreptatea Legii, care cerea moartea păcătosului, şi a câştigat astfel dreptul de a-i răscumpăra pe toţi cei care vin la El prin credinţă.

Ce speranţă actuală ne aduce semnificaţia cuvintelor: „Când a venit împlinirea vremii…”?

6. Ce spune Pavel în Galateni 4:5-7?

El subliniază faptul că Hristos i-a răscumpărat „pe cei ce erau sub Lege” (vers. 4,5). Cuvântul „a răscumpăra” înseamnă „a lua înapoi contra plată”, a plăti o anumită sumă pentru eliberarea unei persoane din captivitate sau din robie. După cum vedem din context, răscumpărarea are loc pe fondul unei situaţii dramatice: omul este rob şi are nevoie să fie eliberat.

Dar de cine sau de ce să fie eliberat? Noul Testament ne vorbeşte despre patru aspecte: (1) eliberarea de Satana şi de vicleniile lui (Evrei 2:14,15), (2) eliberarea de moarte (1 Corinteni 15:56,57), (3) eliberarea de sub puterea păcatului care ne înrobeşte prin firea noastră (Romani 6:22) şi (4) eliberarea de sub condamnarea Legii (Romani 3:19-24; Galateni 3:13; 4:5).

7. Care a fost scopul răscumpărării noastre? Galateni 4:5-7; Efeseni 1:5; Romani 8:15,16,23; 9:4,5.

Noi folosim adesea cuvântul „mântuire” pentru a arăta ce a făcut Hristos pentru noi. Este corect, dar nu este nici pe departe la fel de expresiv şi de sugestiv ca termenul „înfiere”. Cu toate că Pavel este singurul scriitor din Noul Testament care foloseşte acest termen, înfierea sau adopţia era o procedură legală bine cunoscută în lumea greco-romană. Câţiva împăraţi romani contemporani cu Pavel au recurs la adopţie pentru a asigura un succesor, fiindcă nu aveau un moştenitor legal. Adopţia garantează câteva privilegii: „(1) Fiul adoptat devine fiul legitim… al celui care l-a adoptat… (2) Persoana care adoptă se obligă să îl crească pe copil în mod corespunzător şi să îi asigure hrana şi îmbrăcămintea. (3) Persoana care adoptă nu îl poate repudia pe fiul adoptat. (4) Copilul nu poate fi tratat ca sclav. (5) Părinţii naturali ai copilului nu au dreptul să îl ia înapoi. (6) Adopţia conferă dreptul la moştenire.” – Derek R. Moore-Crispin, „Galatians 4:1-9: The Use and Abuse of Parallels”, The Evangelical Quarterly, vol. LXI/No. 3 (1989), p. 216

Dacă aceste drepturi sunt garantate prin legile omeneşti, cu cât mai mari sunt privilegiile noastre în calitate de copii ai lui Dumnezeu!

Citeşte Galateni 4:6, ţinând cont de faptul că în limba ebraică Abba era cuvântul folosit de copii când vorbeau cu tatăl lor („tati” sau „tăticule”). Isus l-a folosit în rugăciune (Marcu 14:36). Noi suntem copiii lui Dumnezeu şi avem privilegiul de a-L numi „Tată”. Te bucuri de această relaţie apropiată cu El? Dacă nu, ce te împiedică? Ce poţi schimba pentru a te bucura de acest privilegiu?

8. De ce privea Pavel cu atâta seriozitate învăţăturile false care circulau printre galateni? Galateni 4:8-20

Pavel nu precizează la ce tip de practici religioase se întorseseră galatenii, dar este destul de evident că se referă la obiceiurile şi practicile iudaismului, a căror consecinţă era robia spirituală. Acest fapt era atât de periculos şi de dăunător, încât se simte nevoit să le atragă atenţia că, prin ceea ce făceau, renunţau la înfiere şi se întorceau în robie.

9. Ce spune Pavel că făceau galatenii? De ce a dezaprobat el practica aceasta? Galateni 4:9-11

Mulţi consideră că prin cuvintele: „zile, luni, vremuri şi ani” (vers. 10) Pavel se opune nu numai păzirii legii ceremoniale, ci şi Sabatului. Însă această interpretare nu are suficientă susţinere în textul biblic. În primul rând, dacă ar fi intenţionat să facă referire la Sabat şi la alte practici iudaice specifice, atunci Pavel ar fi precizat lucrul acesta, după cum o face în Coloseni 2:16. În al doilea rând, el spune clar că obiceiul acesta le răpea galatenilor libertatea în Hristos şi îi ducea la robie. „Dacă păzirea Sabatului zilei a şaptea îl înrobeşte pe om, înseamnă că Însuşi Creatorul a intrat în robie atunci când a respectat primul Sabat din istoria lumii!” – Comentariul Biblic AZŞ, vol. 6, p. 967. Pe de altă parte, de ce a păzit Isus Sabatul şi i-a învăţat şi pe alţii să-l ţină, dacă păzirea lui le răpea oamenilor libertatea pe care o aveau în El? (Vezi Marcu 2:27,28; Luca 13:10-16.)

Cum trebuie să reacţionăm în faţa învăţăturilor false care circulă în prezent?

„În consiliul ceresc, s-a luat măsura ca oamenii, deşi păcătoşi, să nu piară în neascultarea lor, ci, prin credinţa în Hristos ca Înlocuitor şi Garant al lor, să devină aleşii lui Dumnezeu, rânduiţi mai dinainte să fie înfiaţi prin Isus Hristos, după buna plăcere a voii Sale. Dumnezeu vrea ca toţi oamenii să fie mântuiţi, pentru că au fost luate toate măsurile prin oferirea singurului Său Fiu ca preţ de răscumpărare pentru om. Cei care vor pieri vor pieri pentru că refuză să fie înfiaţi de Dumnezeu, prin Isus Hristos. Mândria îl împiedică pe om să accepte măsurile luate pentru mântuire. Însă meritul omului nu va face ca sufletul să fie acceptat în prezenţa lui Dumnezeu. Lucrul care îl va face pe om să fie primit de Dumnezeu este harul lui Hristos atribuit omului prin credinţa în Numele Său. Nu putem lua faptele sau avântul de moment al emoţiilor drept dovadă că suntem aleşii lui Dumnezeu, fiindcă aleşii Săi sunt aleşi prin Hristos.” – Ellen G. White, „Chosen in Christ”, Signs of the Times, 2 ianuarie 1893

BIBLIA ŞI CARTEA PROFEŢI ŞI REGI – STUDIU LA RÂND

Biblia: Ieremia 10-16
1. Pe cine numeşte Domnul „iubita Mea” şi ce s-a întâmplat cu ea?
2. Ce spune profetul că va face dacă cei din poporul său nu vor să asculte?
3. De ce spune profetul că nu a stat în adunarea celor ce petrec?
4. La ce anume sunt cu luare-aminte ochii Domnului?

Profeţi şi regi, capitolul 33
5. Cât timp au stat pe Muntele Măslinilor chipurile hidoase ale idolilor făcuţi de Solomon?

Ştirea misionară video pentru Şcoala de Sabat poate fi descărcată şi vizionată accesând una dintre următoarele adrese de Internet: resurse.adventist.pro (secţiunea „Şcoala de Sabat”) sau YouTube (canalul „Şcoala de Sabat”).

Alte resurse veţi mai găsi şi la pagina primei şi ultimei lecţii din trimestru!