Evanghelia şi biserica

„Nişte agricultori s-au gândit să păstreze cartofii cei mai mari pentru ei şi să-i lase pe cei mai mici de sămânţă. După câteva recolte slabe, cartofii ajunseseră să fie de mărimea unor nuci. Prin acest experiment, cultivatorii au descoperit o lege importantă a vieţii. Au înţeles că nu pot păstra pentru ei ce este mai bun şi să lase de sămânţă ce rămâne. Legea vieţii stabileşte că recolta arată ce s-a semănat.

Mai există un domeniu în care cultivăm «cartofii mici». În viaţă, luăm pentru noi lucrurile mari şi plantăm ce rămâne. Apoi, ne aşteptăm ca, printr-o întorsătură bizară a legilor spirituale, egoismul nostru să fie răsplătit cu altruism.” (International Student Fellowship Newsletter, martie 2007)

Pavel aplică acest principiu în Galateni 6:1-10. Biserica nu ar trebui să fie un loc în care credincioşii să se „muşte” şi să se „mănânce” unii pe alţii (Galateni 5:15), ci un loc în care Duhul ne inspiră să le dăm întâietate altora. Înţelegerea faptului că suntem mântuiţi prin har ar trebui să ne facă smeriţi, răbdători şi miloşi unii cu alţii.

Deşi are aşteptări înalte de la credincioşi (Galateni 5:16), Pavel este foarte realist în sfatul pe care îl dă în Galateni 6:1. Oamenii nu sunt perfecţi. Nici chiar oamenii cei mai credincioşi nu sunt imuni la greşeli. În greacă, cuvintele folosite de el ne dau de înţeles că se referă la o situaţie probabilă din viitor. El îi sfătuieşte ce să facă într-o astfel de situaţie, dacă se va ivi.

1. Care ar trebui să fie reacţia creştinilor atunci când un frate sau o soră de credinţă cade într-un păcat? Galateni 6:1; Matei 18:15-17.

În prima parte a versetului sunt două cuvinte care ne ajută să identificăm situaţia pusă în discuţie. Primul înseamnă literal „a fi prins, a fi doborât, a fi luat prin surprindere”, tradus în versiunea Cornilescu prin „ar cădea deodată”. Contextul şi conotaţiile lui ne sugerează că Pavel se referă la situaţia în care un credincios îl „prinde” pe altul făcând o greşeală, dar şi la situaţia în care cineva este „prins” într-un comportament (vezi Proverbele 5:22) pe care, în alte circumstanţe, ar fi ales să-l evite.

Faptul că greşeala la care se referă Pavel este făcută neintenţionat reiese din cuvintele pe care le foloseşte. Cuvântul tradus cu „greşeală”, care provine din cuvântul grecesc paraptoma, nu înseamnă „a păcătui în mod deliberat”, ci mai degrabă „a face o greşeală” sau „a face un pas greşit”. Cel de-al doilea sens pare a fi mai potrivit cu comentariile anterioare ale lui Pavel, legate de „umblarea” prin Duhul. Prin aceste explicaţii, nu dorim să scuzăm în vreun fel greşeala, ci să arătăm că Pavel nu se referă aici la situaţia în care o persoană comite un păcat făţiş (ca în cazul din 1 Corinteni 5:1-5).

În acest caz, atitudinea celorlalţi nu ar trebui să fie una condamnatoare, ci de recâştigare a celui care a greşit. Cuvântul din original înseamnă „a repara” sau „a aduce în bună stare”. El apare în Noul Testament cu referire la repararea plaselor de pescuit (Matei 4:21), iar în alte scrieri, ca termen medical, se referă la refacerea unui os rupt. După cum nu am abandona un frate de credinţă care ar cădea şi şi-ar rupe piciorul, tot la fel, ca mădulare ale trupului lui Hristos, ar trebui să avem grijă de fraţii şi surorile noastre în Hristos, care poate că s-au poticnit şi au căzut pe drumul spre Împărăţia lui Dumnezeu.

Ştii că o persoană din biserică a greşit într-o anumită privinţă. Ce faci tu în acest caz (nu ce ar trebui să faci)?

Tendinţa de a vedea păcatele altora a existat dintotdeauna. Dovadă cazul lui David.

2. Cum l-a ajutat Natan pe David să vadă cât de aspru era cu păcatul altuia şi cât de tolerant, cu păcatul său? 2 Samuel 12:7

3. Ce avertizarea serioasă le dă Pavel galatenilor în acelaşi sens? Galateni 6:1

Modul în care el adresează acest îndemn ne arată cât de important este sfatul acesta şi de câtă preocupare personală dă el dovadă aici. Cuvântul tradus prin „ia seama” înseamnă „a privi cu atenţie” sau „a avea grijă” (compară cu Romani 16:17; Filipeni 2:4). Aşadar, Pavel vrea să ne spună să fim atenţi la noi înşine, ca păcatul să nu ne ia prin surprindere.

Pavel nu specifică despre ce ispită este vorba în sfatul său către galateni. Poate că nici nu s-a gândit la un anumit păcat, ci se referă doar la pericolul de a comite acelaşi păcat (oricare care ar fi el) pe care l-a comis cel pe care încearcă să îl ajute. Pe de altă parte, sfatul său din Galateni 5:26, de a nu umbla după „o slavă deşartă”, ne sugerează că el le atrage atenţia să nu se creadă superiori în vreun fel celor care au căzut.

4. Ce sugerează următoarele texte despre pericolul mândriei spirituale? 1 Corinteni 10:12; Matei 26:34; 2 Samuel 12:1-7.

Unul dintre cele mai mari pericole care ameninţă viaţa creştină este mândria spirituală, care ne face să credem că am fi imuni faţă de anumite tipuri de păcate. Trist este că toţi avem aceeaşi fire păcătoasă – o fire care I se împotriveşte lui Dumnezeu. Dacă nu ar fi puterea lui Dumnezeu, am ceda oricărei ispite atunci când circumstanţele ar fi favorabile. Această conştientizare a stării pe care am avea-o fără Hristos ne poate feri să cădem în păcatul îndreptăţirii de sine şi, totodată, ne poate face mai înţelegători cu cei care greşesc.

De ce tindem să-i condamnăm pe cei care greşesc şi să căutăm circumstanţe atenuante când facem aceleaşi greşeli?

5. Pe lângă sfatul de a-i ridica pe cei căzuţi, ce alte sfaturi le mai dă Pavel credincioşilor din Galatia? Galateni 6:2-5. Compară cu Romani 15:1; Matei 7:12.

Cuvântul grecesc tradus prin „sarcină” în Galateni 6:5 este baros. Sensul propriu era acela de „greutate sau povară care trebuie purtată pe o distanţă mare”. Cu timpul, a dobândit sensul figurat de „necaz” sau „dificultate” (vezi Matei 20:12). Deşi contextul ne sugerează că „sarcinile” la care se referă sunt greşelile morale ale fraţilor de credinţă, menţionate în versetul anterior, ideea de „purtare a sarcinilor” acoperă un sens mai larg.

„Toţi creştinii au poveri. Poate că poverile noastre sunt de diferite mărimi şi forme şi poate că sunt de diferite tipuri, în funcţie de intervenţiile Providenţei în viaţa noastră. Unii poartă povara ispitei şi consecinţele greşelilor morale, cum se arată aici, în versetul 1. Alţii, o afecţiune fizică sau mintală, o problemă familială, şomajul, apăsarea demonică sau o mulţime de alte lucruri, dar niciun creştin nu este scutit de poveri.” – Timothy George, Galatians, p. 413

Dumnezeu nu doreşte să ne purtăm toate poverile singuri. Din nefericire, noi suntem mult mai dispuşi să îi ajutăm pe alţii să-şi poarte poverile decât să îi lăsăm să ne ajute în purtarea poverilor noastre. Pavel condamnă această atitudine de autosuficienţă (Galateni 6:3) a orgoliului omenesc, prin care nu vrem să admitem că şi noi avem nevoi şi slăbiciuni. Această mândrie ne lipseşte de încurajarea pe care ne-o pot oferi ceilalţi şi, totodată, îi împiedică să îşi împlinească lucrarea pe care Dumnezeu i-a chemat să o facă.

Dumnezeu vrea să purtăm poverile altora, ca să-i încurajeze prin intermediul nostru. Pavel ilustrează acest principiu prin cuvintele: „Dar Dumnezeu, care mângâie pe cei smeriţi, ne-a mângâiat prin venirea lui Tit” (2 Corinteni 7:6). Vedem că „mângâierea lui Dumnezeu nu a ajuns la Pavel prin intermediul rugăciunii sale şi prin aşteptarea intervenţiei Domnului, ci prin tovărăşia unui prieten şi prin veştile bune aduse de el. Prietenia dintre oameni, în care ne purtăm poverile unii altora, face parte din planurile lui Dumnezeu pentru poporul Său.” – John R. W. Stott, The Message of Galatians, p. 158

Ce anume te împiedică să ceri ajutor – orgoliul, ruşinea, neîncrederea, autosuficienţa? Dacă eşti în nevoie, cere ajutorul unei persoane în care ai încredere şi roagă-o să poarte povara împreună cu tine! Practic, cum putem să preluăm şi să purtăm poverile sufleteşti ale altcuiva?

6. Cum pune Pavel în legătură purtarea poverilor cu împlinirea Legii lui Hristos? Ce înţelege el prin „Legea lui Hristos”? Galateni 5:14; 6:2; Ioan 13:34; Matei 22:34-40.

Expresia „Legea lui Hristos” (ton nomon tou Christou) nu mai apare nicăieri în Biblie, însă Pavel foloseşte o expresie asemănătoare în 1 Corinteni 9:21 (ennomos Christou). Unicitatea acestei expresii a dus la apariţia mai multor interpretări. Unii susţin în mod greşit că ea este dovada că Legea lui Dumnezeu, dată pe Sinai, a fost înlocuită cu o altă lege, Legea lui Hristos. Alţii afirmă că termenul lege este folosit cu sensul general de „principiu” (vezi Romani 7:21), ceea ce ar însemna că, prin purtarea poverilor altora, urmăm exemplul lui Isus. Această ultimă interpretare pare plauzibilă, însă contextul şi formularea asemănătoare din Galateni 5:14 ne sugerează că „a împlini Legea lui Hristos” este un alt fel de a spune „a împlini Legea morală prin dragoste”. Pavel a arătat deja în epistola sa că Legea morală nu a fost desfiinţată la venirea lui Hristos, ci, dimpotrivă, ea continuă să deţină un rol important în viaţa creştinului care o împlineşte prin dragoste. Aceasta este chintesenţa învăţăturilor date de Isus în timpul lucrării Sale pe pământ şi aplicate în tot timpul vieţii Sale şi chiar şi în moarte. Prin purtarea poverilor altora, noi călcăm pe urmele lui Isus şi, totodată, împlinim Legea.

Pasajul acesta ridică o altă problemă: aparenta contradicţie dintre Galateni 6:2 şi 6:5. Soluţia este simplă, întrucât Pavel foloseşte două cuvinte diferite pentru a descrie două situaţii diferite. După cum am văzut deja, cuvântul „sarcină” din versetul 2 (baros) înseamnă „greutate sau povară care trebuie purtată pe o distanţă mare”. Cuvântul phortion din versetul 5 se referă la încărcătura transportată de o corabie, la raniţa purtată de un soldat sau chiar la copilul purtat în pântec de o mamă. În vreme ce sarcinile din versetul 2 pot fi lăsate deoparte, sarcina din versetul 5 nu poate fi lăsată. Mama însărcinată trebuie să-şi poarte copilul. Prin urmare, există unele poveri pe care oamenii ne pot ajuta să le purtăm, dar există şi poveri pe care nimeni nu ne poate ajuta să le purtăm, cum ar fi vinovăţia, suferinţa şi moartea. În cazul acestora, trebuie să ne bizuim doar pe ajutorul lui Dumnezeu (Matei 11:28-30).

Poţi cere ajutorul oamenilor în privinţa unor poveri, însă există altele cu care poţi merge numai înaintea Domnului. Ce fel de poveri ar trebui încredinţate doar Domnului? De ce?

Cuvântul tradus în Galateni 6:7 prin „batjocorit” (mukterizo) apare doar aici în Noul Testament, însă mai apare în Vechiul Testament, în traducerea greacă. Sensul literal este „a strâmba nasul în semn de dispreţ”. În Vechiul Testament are, în general, sensul de desconsiderare a profeţilor lui Dumnezeu (2 Cronici 36:16; Ieremia 20:7). Oamenii pot călca poruncile, Îl pot ignora pe Dumnezeu, dar nu Îl pot înşela. El este Judecătorul suprem şi, la sfârşit, vor trebui să dea socoteală de faptele lor.

7. Ce vrea să spună Pavel în Galateni 6:8? Ce personaje din Biblie au „semănat în firea pământească”? Ce personaje au „semănat în Duhul”? Vezi şi Faptele 5:1-5; Luca 22:3; Daniel 1:8; Matei 4:1.

Pavel nu este singurul care apelează la metafora semănatului şi seceratului. Ea este o imagine din viaţa reală, preluată de multe proverbe antice. Este semnificativ însă că Pavel o foloseşte pentru a sublinia comentariile anterioare legate de umblarea după firea pământească şi umblarea prin Duhul. James D. G. Dunn notează: „O parafrazare modernă ar fi aceea că noi suntem liberi să alegem, dar nu suntem liberi să alegem consecinţele deciziilor noastre.” – Galatians, p. 330

Deşi Dumnezeu nu ne scapă întotdeauna de consecinţele pământeşti ale păcatelor noastre, nu trebuie să ne lăsăm copleşiţi de disperare din cauza deciziilor greşite pe care le-am luat. Putem să ne bucurăm că Dumnezeu ne-a iertat păcatele şi ne-a adoptat ca să fim copiii Săi. Ar trebui să fructificăm oportunităţile de a investi în acele lucruri care vor aduce roade cereşti.

Galateni 6:10 arată că „etica creştină are o dublă focalizare: prima este universală şi atotcuprinzătoare – «Să facem bine la toţi»; cealaltă este particulară şi specifică – «mai ales, fraţilor în credinţă». Apelul cu caracter universal al lui Pavel se bazează pe faptul că toţi oamenii de pretutindeni sunt creaţi după chipul lui Dumnezeu şi au o valoare inestimabilă înaintea Sa. De fiecare dată când au uitat acest dat fundamental al revelaţiei biblice, creştinii au căzut pradă în mod inevitabil unor păcate care orbesc precum rasismul, sexismul, tribalismul, elitismul şi o mie de alte forme de intoleranţă care au distrus societatea umană de la Adam şi Eva până astăzi.” – Timothy George, Galatians, pp. 427–428

De ce „fraţii în credinţă” au prioritate atunci când ni se recomandă „să facem bine la toţi”?

„Duhul lui Dumnezeu ţine răul sub controlul conştiinţei. Atunci când se înalţă mai presus de influenţa Duhului, omul culege roadele nelegiuirii. Asupra unui astfel de om, Duhul are din ce în ce mai puţină influenţă pentru a-l împiedica să semene seminţele neascultării. Avertizările au din ce în ce mai puţină putere asupra lui. El se teme din ce în ce mai puţin de Dumnezeu. El seamănă în firea pământească şi va secera degradarea. Recolta dată de sămânţa pe care singur a semănat-o se coace. El manifestă dispreţ faţă de poruncile sfinte ale lui Dumnezeu. Inima lui de carne devine o inimă de piatră. Împotrivirea faţă de adevăr îl împietreşte în nelegiuire. (…)

Toţi ar trebui să înţeleagă de ce se pierde sufletul. (…) Dumnezeu dă suficientă lumină şi suficiente dovezi care să-l ajute pe om să distingă adevărul de rătăcire. Însă El nu îl forţează pe om să primească adevărul. El îi dă libertatea de a alege binele sau de a alege răul. Dacă omul se împotriveşte dovezilor, care sunt suficiente pentru a-i îndrepta judecata în direcţia corectă, şi dacă alege răul o dată, a doua oară va face acest lucru mult mai uşor. A treia oară va fi şi mai grabnic să se distanţeze de Dumnezeu şi să aleagă să stea de partea lui Satana. Şi va continua în felul acesta până când se va împietri în rău şi până când va crede o minciună pe care o ia drept adevăr. Împotrivirea lui şi-a adus roadele” (MS 126, 1901). – Comentariile Ellen G. White, în Comentariul Biblic AZŞ, vol. 6, p. 1112

BIBLIA ŞI CARTEA PROFEŢI ŞI REGI – STUDIU LA RÂND

Biblia: Ieremia 45–51
1. Ce sfat i-a dat Domnul lui Baruc?
2. Cine este asemănat cu un vin care şi-a păstrat gustul şi mirosul?
3. În ce consta „puterea de căpetenie” a Elamului?
4. Unde scrie că Babilonul avea ziduri largi şi porţi înalte?

Profeţi şi regi, capitolul 38
5. Ce lecţie aveau nevoie să înveţe aceia care fuseseră recunoscuţi ca favorizaţi ai cerului?

Ştirea misionară video pentru Şcoala de Sabat poate fi descărcată şi vizionată accesând una dintre următoarele adrese de Internet: resurse.adventist.pro (secţiunea „Şcoala de Sabat”) sau YouTube (canalul „Şcoala de Sabat”).

Alte resurse veţi mai găsi şi la pagina primei şi ultimei lecţii din trimestru!