Unitatea în Evanghelie

Reformatorul protestant Jean Calvin considera că lipsa armoniei şi dezbinarea constituie arma principală folosită de Satana împotriva bisericii şi îi îndemna pe creştini să se ferească de schismă ca de ciumă.

Dar trebuie sacrificat adevărul pentru a păstra unitatea? Imaginează-ţi ce s-ar fi întâmplat dacă Martin Luther, părintele Reformei protestante, ar fi ales, în numele unităţii, să-şi retracteze concepţia despre mântuirea numai prin credinţă, atunci când a fost adus la judecată înaintea Dietei din Worms.

„Dacă reformatorul ar fi cedat într-un singur punct, Satana şi îngerii lui ar fi câştigat biruinţa. Dar hotărârea lui neclintită a fost mijlocul de emancipare a bisericii şi începutul unei ere noi, mai bune.” – Ellen G. White, Tragedia veacurilor, ed. 2011, p. 135 (166)

În Galateni 2:1-14, vedem că apostolul face tot ce-i stă în putere pentru a menţine unitatea grupului de apostoli, în situaţia în care unii instigatori încercau să-i dezbine. Însă, cu toate că unitatea era importantă pentru el, Pavel nu a acceptat ca adevărul Evangheliei să fie compromis de dragul acestui scop. Diversitatea îşi are locul ei în unitate, dar niciodată Evanghelia nu trebuie să fie compromisă în acest proces.

1. Cât de importantă considera Pavel că este unitatea în biserică şi ce le scrie galatenilor că a făcut pentru a o păstra? 1 Corinteni 1:10-13; Galateni 2:1,2,6.

După ce respinge declaraţia că Evanghelia sa nu ar fi de la Dumnezeu, Pavel îşi îndreaptă atenţia, în Galateni 2:1-2, spre o altă acuzaţie care îi era adusă. Pare destul de verosimil ca oponenţii lui Pavel să fi sugerat că Evanghelia lui nu era în armonie cu ce credeau Petru şi ceilalţi apostoli, punându-l astfel în postura unui renegat.

Ca răspuns la această acuzaţie, Pavel povesteşte despre o călătorie pe care a făcut-o la Ierusalim, după cel puţin paisprezece ani de la convertire. Deşi nu putem stabili data exactă a acestui eveniment, în perioada aceea nicio călătorie nu se făcea cu uşurinţă. Dacă a călătorit pe uscat de la Antiohia până la Ierusalim, Pavel a parcurs cei aproape patru sute optzeci de kilometri în cel puţin trei săptămâni şi probabil că a întâmpinat tot felul de dificultăţi şi de pericole. În ciuda dificultăţilor, Pavel a făcut călătoria, dar nu pentru că ar fi fost chemat de apostoli, ci la îndemnul Duhului Sfânt. În timpul şederii acolo, el le-a explicat apostolilor Evanghelia sa.

De ce? Nu pentru că s-ar fi îndoit vreo clipă de ceea ce predica. Şi nu pentru că ar fi avut nevoie de vreo reasigurare din partea lor. În definitiv, el avea deja paisprezece ani de când proclama Evanghelia. Dar, deşi nu avea nevoie de permisiunea sau de aprobarea lor, el punea preţ pe susţinerea şi încurajarea primite din partea celorlalţi apostoli.

Prin urmare, învinuirea că mesajul său era diferit era nu numai un atac împotriva lui, ci şi un atac împotriva unităţii apostolilor şi a bisericii însăşi. Menţinerea unităţii dintre apostoli era vitală, întrucât separarea dintre misiunea lui Pavel pentru neamuri şi misiunea bisericii-mamă din Ierusalim ar fi avut consecinţe dezastruoase. Dacă între creştinii dintre neamuri şi creştinii evrei nu exista unitate, atunci „Hristos era împărţit şi toată energia pe care Pavel o investise şi spera să o investească în evanghelizarea lumii păgâne avea să fie în zadar”. – F. F. Bruce, The Epistle to the Galatians (Grand Rapids, Mich.: William B. Eerdmans Publishing Company, 1982), p. 111

Ce probleme pun în pericol unitatea bisericii astăzi? Odată identificate, cum le tratăm? Ce alte lucruri sunt la fel de importante ca unitatea?

2. De ce era circumcizia subiectul principal al disputei dintre Pavel şi unii creştini iudei? De ce insistau unii ca neamurile să accepte circumcizia? Geneza 17:1-22; Galateni 2:3-5; 5:2,6; Faptele 15:1,5.

Circumcizia era semnul legământului încheiat de Dumnezeu cu Avraam, părintele poporului evreu. Deşi circumcizia era doar pentru descendenţii săi de sex masculin, toţi oamenii erau invitaţi să intre în acest legământ cu Dumnezeu. Semnul circumciziei i-a fost încredinţat lui Avraam în cadrul legământului despre care aflăm din Geneza 17. Aceasta s-a întâmplat după dezastruoasa lui încercare de a-L ajuta pe Dumnezeu să-Şi împlinească făgăduinţa de a-i da un fiu (având un copil cu sclava egipteană a soţiei lui).

Circumcizia era un simbol potrivit pentru acest legământ. Ea îi amintea că planurile omeneşti cele mai bune nu pot realiza ceea ce Dumnezeu a promis să aducă la îndeplinire. Ea era un simbol al circumciziei inimii (Deuteronomul 10:16,30; 30:6; Ieremia 4:4; Romani 2:29), al renunţării la siguranţa de sine şi al bizuirii constante pe Dumnezeu.

Pe vremea lui Pavel însă, circumcizia devenise un semn important al identităţii naţionale şi religioase, semnificaţia ei iniţială fiind dată uitării. Cu aproape o sută cincizeci de ani înainte de Hristos, unii patrioţi, cu un zel exagerat, i-au forţat pe toţi evreii necircumcişi din Palestina să fie circumcişi şi, mai mult chiar, le-au cerut acest lucru tuturor bărbaţilor care locuiau în ţările învecinate şi care se aflau sub autoritatea lor. Ba mai mult, unii credeau că circumcizia era paşaportul spre mântuire. Ideea aceasta se regăseşte în epigramele antice unde se declară următoarele: „Bărbaţii circumcişi nu se duc în gheenă .” – C. E. B. Cranfield, A Critical Exegetical Commentary on the Epistle to the Romans, p. 172

Ar fi o greşeală să presupunem că Pavel se opunea circumciziei în sine. El se opunea ideii că neamurile trebuie să se supună circumciziei. Învăţătorii falşi spuneau: „Dacă nu sunteţi tăiaţi împrejur după obiceiul lui Moise, nu puteţi fi mântuiţi” (Faptele 15:1). Aşadar, de fapt, problema nu era circumcizia, ci mântuirea, iar conflictul era între cei care credeau că mântuirea poate fi primită doar prin credinţa în Hristos şi cei care credeau că mântuirea este câştigată prin ascultarea omului.

Poate că astăzi circumcizia nu mai este o problemă. Dar există vreo problemă similară în biserica noastră astăzi? Care anume?

3. Pavel declară că nişte falşi fraţi în credinţă s-au furişat „printre noi ca să pândească slobozenia pe care o avem în Hristos Isus, cu gând să ne ducă la robie” (Galateni 2:4). De ce anume sunt eliberaţi creştinii? Ioan 8:31-36; Romani 6:6,7; 8:2,3 Galateni 3:23-25; 4:7-8; Evrei 2:14,15. Cum experimentăm noi această libertate?

Libertatea (în trad. Cornilescu slobozenia), ca descriere a experienţei creştine, este un concept important pentru Pavel. El a folosit acest cuvânt mai frecvent decât orice alt scriitor din Noul Testament, iar în cartea Galateni cuvintele slobod/slobozenie apar de numeroase ori. Totuşi, pentru creştin, libertatea înseamnă libertate în Hristos. Ea este oportunitatea de a duce o viaţă de devoţiune neîngrădită faţă de Dumnezeu. Ea implică eliberarea din robia faţă de dorinţele naturii noastre păcătoase (Romani 6), eliberarea de sub condamnarea Legii (Romani 8:1,2) şi eliberarea de sub puterea lui Satana (1 Corinteni 15:55).

4. Ce au recunoscut apostolii cu privire la misiunea lui Pavel şi cea a lui Petru? Ce ne spune aceasta despre unitatea şi diversitatea care trebuie să existe în biserică? Galateni 2:7

Apostolii au înţeles că Dumnezeu îl chemase pe Pavel să le predice Evanghelia neamurilor, după cum îl chemase pe Petru să le predice Evanghelia iudeilor. În ambele cazuri este vorba despre una şi aceeaşi Evanghelie, însă era prezentată diferit în funcţie de oamenii cărora le era adresată. În versetul acesta, găsim în mod implicit „recunoaşterea importantă a faptului că aceeaşi afirmaţie este în mod sigur percepută diferit şi are un impact diferit în contexte sociale şi culturale diferite… Exact acest mesaj unic constituie fundamentul unităţii creştine, înţeleasă ca unitate în diversitate!” – James D. G. Dunn, The Epistle to Galatians, p. 106

De ce ar trebui să fim deschişi la metodele evanghelistice care ne scot în afara „zonei personale de confort”? Există metode misionare pe care nu ar trebui să le folosim? Care? De ce?

După consfătuirea la care a participat Pavel la Ierusalim, Petru a venit în Antiohia din Siria, unde se afla prima biserică a neamurilor şi unde era sediul activităţilor misionare ale lui Pavel. În timpul şederii sale acolo, Petru a stat la masă nestingherit cu creştinii dintre neamuri, însă, în momentul sosirii unui grup de creştini iudei trimişi de Iacov, el şi-a schimbat complet comportamentul, de teama lor.

5. De ce n-ar fi trebuit Petru să se poarte aşa? Compară Galateni 2:11-13 cu Faptele 10:28. Ce ne spune purtarea sa despre cât de tributari putem fi culturii şi tradiţiei în care am crescut?

Unii au dedus în mod greşit că Petru şi ceilalţi iudei care îl însoţeau au încetat atunci să mai respecte legile din Vechiul Testament, referitoare la hrana curată şi necurată. Totuşi textul nu obligă la o astfel de interpretare. Dacă Petru şi toţi creştinii iudei ar fi abandonat legile iudaice privitoare la hrană, probabil că s-ar fi produs o mare tulburare în biserică. Iar dacă s-ar fi întâmplat aşa, lucrul acesta ar fi fost consemnat undeva, dar nu este consemnat. Mai degrabă, problema era legată de aşezarea la aceeaşi masă cu neamurile. Mulţi iudei îi considerau pe cei dintre neamuri „necuraţi” şi evitau, pe cât posibil, contactul social cu ei.

Chiar şi Petru era frământat din această cauză şi numai în urma unei viziuni primite de la Dumnezeu a reuşit să înţeleagă ce trebuia să facă. Când a intrat în casa sutaşului roman Corneliu, el i-a spus: „Ştiţi… că nu este îngăduit de Lege unui iudeu să se însoţească împreună cu unul de alt neam sau să vină la el; dar Dumnezeu mi-a arătat să nu numesc pe niciun om spurcat sau necurat” (Faptele 10:28). Deşi ştia acest lucru, i-a fost atât de teamă să nu-i supere pe compatrioţii lui, încât a revenit la vechea atitudine. Iată cât de puternică era şi în viaţa lui influenţa culturii şi a tradiţiei!

Totuşi Pavel a arătat clar ce însemna această faptă a lui: cuvântul grecesc folosit în Galateni 2:13 este ipocrizie. Până şi Barnaba „a fost prins în laţul făţărniciei lor”, spune el. Cuvinte tari, rostite în dreptul unui om al lui Dumnezeu de un alt om al lui Dumnezeu!

În ce aspecte ale vieţii constaţi că eşti ipocrit? Cum poţi identifica ipocrizia şi cum o poţi elimina din viaţa ta?

Fără îndoială că atmosfera era tensionată în Antiohia: Pavel şi Petru, doi lideri ai bisericii, se aflau între credincioşii dintre neamuri, iar Pavel nu se sfieşte să îl tragă la răspundere pe Petru pentru atitudinea lui duplicitară.

6. Care sunt motivele amintite de Pavel, pentru care spune că i s-a opus public lui Petru? Galateni 2:11-14

Din perspectiva lui Pavel, problema nu era aceea că Petru a luat decizia de a sta la masă cu vizitatorii din Ierusalim. Cu siguranţă că tradiţiile străvechi cu privire la ospitalitate îi impuneau acest lucru.

Problema era „adevărul Evangheliei”. Aşadar, nu era doar o chestiune legată de părtăşie sau de obiceiurile de a lua masa. Fapta lui Petru compromitea, în fapt, întregul mesaj al Evangheliei.

7. Ce detalii găsim în Galateni 3:28 şi Coloseni 3:11 pentru a înţelege atitudinea categorică a lui Pavel?

Când Pavel s-a întâlnit cu Petru şi cu ceilalţi apostoli la Ierusalim, cu toţii au ajuns la concluzia că neamurile se puteau bucura de binecuvântările lui Hristos fără să se supună circumciziei. Însă acum, gestul lui Petru punea în pericol această unitate de vederi. Până atunci, iudeii şi neamurile se întâlniseră într-o atmosferă de părtăşie deschisă, dar acum adunarea era dezbinată şi exista riscul divizării ulterioare a bisericii.

Din perspectiva lui Pavel, comportamentul lui Petru transmitea ideea că cei veniţi dintre neamuri sunt, în cel mai bun caz, creştini de rangul doi şi îi presa să se conformeze pentru a se bucura deplin de calitatea de fraţi. De aceea, Pavel spune: „Dacă tu, care eşti iudeu, trăieşti ca neamurile şi nu ca iudeii, cum sileşti pe neamuri să trăiască în felul iudeilor?” (Galateni 2:14). Expresia „să trăiască în felul iudeilor” poate fi tradusă mai fidel „să iudaizeze”. Cuvântul acesta era des folosit şi însemna „a adopta practicile iudeilor”. El era folosit de neamurile care veneau la sinagogă şi care practicau ceremoniile iudaice. Acesta este motivul pentru care adversarii lui Pavel din Galatia, pe care el îi numeşte fraţi mincinoşi, sunt numiţi şi „iudaizanţi”.

De parcă fapta lui Petru n-ar fi fost îndeajuns, Barnaba a adoptat şi el aceeaşi atitudine, deşi ştia la fel de bine ce ar fi trebuit să facă. Iată cât de puternică e „presiunea grupului”! Cum putem învăţa să nu ne lăsăm influenţaţi negativ de cei din jur?

Pentru aprofundarea studiului despre unitatea în diversitate în biserică, citeşte din Ellen G. White, Solii alese, cartea 1, capitolul „Explicarea unor declaraţii timpurii”, ed. 2012, p. 53 (75), şi din cartea Slujitorii Evangheliei, subcapitolul „Tactul”, ed. 2004, pp. 86–87 (117–119).

„Chiar şi cei mai buni dintre oameni, dacă sunt lăsaţi în voia lor, vor face greşeli grave. Cu cât i se încredinţează mai multe responsabilităţi cuiva, cu cât este mai înaltă autoritatea de a dicta şi de a controla, cu atât mai multe greşeli va comite agentul uman, ducând la pervertirea minţilor şi a inimilor, dacă nu umblă cu grijă pe calea Domnului. În Antiohia, Petru nu a reuşit să respecte principiul integrităţii. Pavel a fost nevoit să se opună deschis influenţei sale distructive. Lucrul acesta este consemnat, pentru ca alţii să profite de el şi pentru ca lecţia aceasta să fie o avertizare solemnă pentru bărbaţii din poziţii înalte, ca să nu cadă la examenul integrităţii, ci să respecte îndeaproape principiul.” – Comentariile Ellen G. White, în Comentariul biblic AZŞ, vol. 6, p. 1108

BIBLIA ŞI CARTEA PROFEŢI ŞI REGI – STUDIU LA RÂND

Biblia: Isaia 41–47
1. Unde este scris că Dumnezeu spune că va „striga ca o femeie în durerile naşterii”?
2. Cu ce L-a chinuit şi l-a obosit Israel (Iacov) pe Domnul?
3. Cum îl numeşte Domnul pe cel care se ceartă cu Făcătorul Său?
4. Cum încercau să vestească viitorul cei întrebaţi de „fiica Babilonului”?

Profeţi şi regi, capitolul 28
5. Ce anume a trezit în inimile multora dorinţa după lucruri mai bune?

Ştirea misionară video pentru Şcoala de Sabat poate fi descărcată şi vizionată accesând una dintre următoarele adrese de Internet: resurse.adventist.pro (secţiunea „Şcoala de Sabat”) sau YouTube (canalul „Şcoala de Sabat”).

Alte resurse veţi mai găsi şi la pagina primei şi ultimei lecţii din trimestru!