Umblaţi cârmuiţi de Duhul

Robert Robinson, autorul textului imnului „Vino, Duh de viaţă sfântă!” (n.t. – în engleză, Come, Thou Fount of Every Blessing; vezi imnul 141 în Imnuri creştine, ed. 2013), nu a fost dintotdeauna un om al credinţei. Din cauza decesului tatălui său, s-a lăsat cuprins de mânie şi a căzut pradă desfrâului şi alcoolului. După ce l-a ascultat pe marele predicator George Whitefield, el şi-a predat viaţa Domnului, a devenit pastor metodist şi a scris imnul amintit mai sus, care, în limba engleză, includea iniţial şi strofa aceasta: „O, harului cât de dator/Zilnic sunt constrâns să fiu!/Bunătatea Ta, ca o funie/Să lege inima-mi rătăcitoare de Tine!”

Incomodat de această idee, cineva a modificat astfel: „Înclinat spre închinare mă simt, Doamne,/Înclinat să-L iubesc pe Dumnezeul căruia Îi slujesc.”

Nu ne îndoim de intenţiile bune ale celui ce a făcut această schimbare, însă varianta iniţială descrie cu exactitate lupta creştinului. Şi creştinii sunt oameni. Natura lor, sau firea pământească, se împotriveşte cerinţelor Duhului Sfânt. Aceasta este lupta creştinului, lupta noastră. Cu toate că firea noastră păcătoasă va fi mereu „înclinată” să se îndepărteze de Dumnezeu, noi nu mai suntem robii dorinţelor firii pământeşti dacă suntem dispuşi să ne lăsăm conduşi de Duhul Său. Aceasta este ideea principală a pasajelor pe care le vom studia săptămâna aceasta.

1. Ce legătură există între „a umbla cârmuiţi de Duhul” şi a trăi viaţa de credinţă? Galateni 5:16, vezi şi Deuteronomul 13:4,5; Romani 13:13; Efeseni 4:1,17; Coloseni 1:10.

„Umblarea” este o figură de stil preluată din Vechiul Testament, care se referă la comportament. Fiind evreu, Pavel apelează des la această figură de stil în epistolele sale, pentru a înfăţişa conduita specifică vieţii creştine. De asemenea, întrebuinţarea ei este, probabil, legată de primul nume dat bisericii creştine. Înainte să primească numele de creştini (Faptele 11:26), urmaşii lui Isus erau cunoscuţi sub numele de cei care urmează Calea (Ioan 14:6; Faptele 22:4; 24:14). Aceasta sugerează că, încă de timpuriu, creştinismul nu a fost considerat doar un set de convingeri teologice care Îl aveau în centru pe Isus, ci o cale pe care trebuie să mergi.

2. Compară termenul „a umbla”, aşa cum apare în Galateni 5:16,25 cu cel folosit în Exodul 16:4. Ce deosebire există?

În Vechiul Testament, comportamentul nu era numit „umblare”, ci mai degrabă „umblare după Lege”. Halakhah este termenul juridic folosit de evrei, care desemnează regulile şi orânduielile din Lege, dar şi din tradiţiile rabinice ale strămoşilor lor. Cuvântul acesta este tradus de obicei prin „legea evreiască”, dar el provine, de fapt, din cuvântul ebraic „a umbla” şi are sensul literal de „fel de a merge”.

Îndemnul de a „umbla cârmuiţi de Duhul” nu se opune ascultării de Lege. Pavel nu le recomandă creştinilor să încalce Legea. El nu este împotriva Legii sau a ascultării de ea, ci împotriva modului legalist de raportare la Lege. Ascultarea autentică dorită de Dumnezeu nu se va realiza niciodată prin impunerea din exterior, ci prin dorinţa interioară, dată de Duhul (Galateni 5:18).

Ce experienţe ai avut până acum în ce priveşte „umblarea în Duhul”? Ce înseamnă să umbli în Duhul? Ce obiceiuri din viaţa ta te împiedică să ai o astfel de umblare cu Domnul?

3. Despre ce conflict vorbeşte Pavel în continuare? Galateni 5:17; vezi şi Romani 7:14-24. Ai cunoscut realitatea crudă şi dureroasă descrisă prin aceste cuvinte?

Lupta descrisă aici de Pavel este lupta interioară a fiecărui creştin. Deoarece oamenii ascultă în mod natural de firea pământească (Romani 8:7), numai după naşterea din nou prin Duhul izbucneşte adevăratul conflict spiritual (Ioan 3:6). Aceasta nu înseamnă că în sufletul necreştinilor nu există niciodată conflicte de ordin moral. Există în mod categoric. Însă chiar şi aceste conflicte sunt, de fapt, rezultatul lucrării Duhului Sfânt, care se împotriveşte firii pământeşti.

De-a lungul istoriei, creştinii au tânjit să fie eliberaţi din acest conflict. Unii au încercat să-i pună capăt prin retragerea din societate, iar alţii au ajuns la concluzia că firea păcătoasă poate fi eradicată printr-un act al harului divin. Ambele concepţii sunt greşite. Este adevărat că, prin puterea Duhului, noi putem supune poftele firii pământeşti, însă conflictul va continua sub alte forme, până când vom primi un trup nou la revenirea Domnului. Retragerea din societate nu ne ajută, fiindcă purtăm lupta aceasta cu noi oriunde mergem şi o vom purta până la moarte sau până va reveni Isus.

Când scrie că lupta interioară îi împiedică pe creştini să facă tot ce vor, Pavel vrea să arate cât de intens este acest conflict. Duhul Sfânt doreşte lucrurile spirituale şi detestă firea pământească. Dar păcatul din noi tânjeşte după lucrurile firii pământeşti şi se împotriveşte Duhului Sfânt. Deoarece, chiar convertită, mintea nu are suficientă putere ca să se opună firii pământeşti, singura noastră speranţă este să luăm zilnic decizia de a fi de partea Duhului Sfânt, împotriva firii noastre păcătoase. De aceea insistă Pavel să alegem să umblăm conduşi de Duhul.

Pornind de la experienţa ta, ce sfat i-ai da unui creştin care se străduieşte să înţeleagă acest conflict permanent?

Pavel ilustrează opoziţia dintre firea pământească şi Duhul Sfânt prin intermediul unei liste a viciilor şi a virtuţilor. O astfel de listă era un procedeu literar întrebuinţat şi în literatura ebraică, şi în literatura greco-romană.

4. Studiază următoarele texte. Ce asemănări şi ce deosebiri există între Galateni 5:19-24 şi celelalte pasaje? Ieremia 7:9; Osea 4:2; Marcu 7:21,22; 1 Timotei 3:2,3; 1 Petru 4:3; Apocalipsa 21:8.

Deşi Pavel cunoştea foarte bine listele viciilor şi virtuţilor, există deosebiri semnificative în ceea ce priveşte modul în care le prezintă în Galateni. În primul rând, deşi le pune în contrast, nu foloseşte o exprimare similară. El intitulează lista viciilor „faptele firii pământeşti”, iar lista virtuţilor, „roada Duhului”. Distincţia aceasta este importantă. James D. G. Dunn face următorul comentariu: „Firea pământească cere, pe când Duhul aduce rod. Dacă prima listă emană dorinţa de afirmare personală şi de îngăduinţă de sine, cealaltă vorbeşte mai degrabă despre grija pentru alţii, despre seninătate, despre flexibilitate, despre capacitatea de a fi demn de încredere. Una descrie manipularea umană, iar cealaltă, împuternicirea divină sau înzestrarea cu har, subliniind ideea că transformarea interioară constituie sursa unei conduite responsabile.” – The Epistle to the Galatians, p. 308

În al doilea rând, lista viciilor are în denumirea ei un termen la plural: „faptele firii pământeşti”. „Roada Duhului” este la singular. Deosebirea aceasta ne lasă să înţelegem că viaţa dusă după firea pământească promovează dezbinarea, neliniştea, disensiunile şi despărţirea. Dimpotrivă, viaţa condusă de Duhul produce un singur rod al Duhului care se manifestă sub forma a nouă calităţi ce promovează unitatea.

În timp ce unii declară că nu contează ce convingeri avem despre Dumnezeu atâta timp cât suntem sinceri, lista viciilor alcătuită de Pavel ne demonstrează contrariul: concepţiile pervertite despre Dumnezeu duc la idei distorsionate despre comportamentul sexual, religie şi etică, iar consecinţa este ruperea relaţiilor dintre oameni. Mai mult decât atât, ele pot duce la pierderea vieţii veşnice (Galateni 5:21).

Revezi lista „faptelor firii pământeşti.” Care dintre acestea încă se manifestă în viaţa ta şi cum poţi să le biruieşti?

5. Cum defineşte Pavel „roada Duhului”? Cum se reflectă ea în ascultarea de Cele Zece Porunci? Galateni 5:22,23; vezi şi Matei 5:21,22,27,28; 22:35-40.

Cele Zece Porunci nu sunt o alternativă la dragoste; ele ne arată cum să manifestăm dragoste atât faţă de Dumnezeu, cât şi faţă de semeni. Dragostea, oricât de mult ar transcende litera Legii, nu este în conflict cu Legea. Ideea că dragostea pentru Dumnezeu şi dragostea pentru aproapele nostru ar invalida Cele Zece Porunci este o absurditate. Este ca şi cum am spune că dragostea pentru natură ar anula legea gravitaţiei.

De asemenea, spre deosebire de lista faptelor firii pământeşti, care conţine şaptesprezece vicii, lista roadelor Duhului conţine nouă virtuţi. Cercetătorii consideră că aceste nouă virtuţi pot fi împărţite în grupe de câte trei, însă există multe opinii cu privire la semnificaţia fiecărei grupe. Unii consideră că împărţirea pe trei grupe ar fi o referire indirectă la Trinitate; alţii cred că aceste trei grupe de câte trei corespund celor trei relaţii fundamentale: relaţia cu Dumnezeu, relaţia cu semenii şi, în final, relaţia cu noi înşine. Alţii văd în aceste virtuţi o descriere a caracterului lui Isus.

Ideea cea mai importantă, care nu trebuie ignorată este aceea că dragostea ocupă primul loc în viaţa creştină.

Nu este întâmplător faptul că Pavel începe lista celor nouă virtuţi cu dragostea. El a subliniat deja, în versetele 6 şi 13, rolul central al dragostei în viaţa creştină şi o include şi în listele virtuţilor din alte epistole (2 Corinteni 6:6; 1 Timotei 4:12; 6:11 şi 2 Timotei 2:22). În timp ce toate celelalte virtuţi apar şi în surse necreştine, dragostea este o particularitate a creştinului. Aşadar, dragostea nu trebuie considerată o virtute între toate celelalte, ci virtutea esenţială a creştinului, cheia tuturor celorlalte virtuţi. Dragostea este cel mai important rod al Duhului (1 Corinteni 13:13; Romani 5:5) şi se manifestă în viaţa creştinilor indiferent de circumstanţe (Ioan 13:34,35).

Care virtute din „roada Duhului” este evidentă şi care este mai puţin vizibilă în viaţa ta? Cum poţi remedia situaţia?

Cu toate că în inima fiecărui credincios se va da permanent o luptă între firea pământească şi Duhul Sfânt, viaţa creştină nu trebuie trăită sub semnul înfrângerii, al eşecului şi al păcatului.

6. Care este secretul unei vieţii în care Duhul stăpâneşte peste firea pământească? Galateni 5:16-26

Pasajul din Galateni 5:16-26 conţine cinci verbe-cheie care descriu viaţa condusă de Duhul Sfânt. Mai întâi, credinciosul trebuie „să umble” cârmuit de Duhul (vers. 16). Verbul grecesc este peripateo, care are sensul literal de „a umbla după cineva” sau „a urma”.

Discipolii renumitului filosof grec Aristotel au ajuns să fie cunoscuţi sub numele de peripatetici, deoarece ei îl urmau pe Aristotel pretutindeni. Întrucât verbul este la prezent, înţelegem că Pavel nu vorbeşte despre o umblare ocazională, ci mai degrabă despre o experienţă zilnică neîntreruptă. Pe lângă aceasta, întrucât avem de-a face cu o poruncă („umblaţi cârmuiţi de Duhul”), înseamnă că umblarea aceasta este o alegere pe care trebuie să o facem în fiecare zi. Al doilea verb este „călăuziţi” (vers. 18). El ne sugerează că trebuie să Îi permitem Duhului să ne arate încotro să mergem (compară cu Romani 8:14; 1 Corinteni 12:2). Noi nu suntem chemaţi să conducem, ci să urmăm.

Următoarele două verbe apar în versetul 25. Primul este „trăim” (zao în greceşte). Când foloseşte acest cuvânt, Pavel se referă la experienţa naşterii din nou care trebuie să aibă loc în viaţa fiecărui credincios. Faptul că verbul este la prezent ne arată că experienţa naşterii din nou trebuie reînnoită zilnic. În continuare, Pavel scrie că, dacă trăim prin Duhul, atunci trebuie „să şi umblăm” prin Duhul. Cuvântul tradus cu „să umblăm” este diferit de cel folosit în versetul 16. Aici este stoicheo, un termen militar care înseamnă literal „a se alinia”, „a ţine pasul” sau „a se conforma”. Ideea este că Duhul ne dă viaţă şi că tot El ar trebui să ne îndrume paşii în fiecare zi din viaţă.

Verbul întrebuinţat de Pavel în versetul 24 este „a răstigni”, un cuvânt care şochează. Dacă umblăm călăuziţi de Duhul Sfânt, atunci trebuie să luăm decizia fermă de a reprima dorinţele firii pământeşti. Desigur că Pavel vorbeşte aici în mod simbolic. Noi răstignim firea pământească prin „hrănirea” vieţii spirituale şi prin respingerea dorinţelor firii pământeşti.

Daţi exemple practice despre cum se poate „răstigni” firea pământească?

„Viaţa creştinului nu este deloc lină. El are de întâmpinat conflicte serioase. Ispite grele îl asaltează. «Firea pământească pofteşte împotriva Duhului şi Duhul, împotriva firii pământeşti.» Cu cât ne apropiem mai mult de încheierea istoriei acestui pământ, cu atât mai amăgitoare şi mai ademenitoare vor fi atacurile vrăjmaşului. Atacurile lui vor deveni tot mai vehemente şi mai frecvente. Cei care se împotrivesc luminii şi adevărului vor deveni mai împietriţi, mai insensibili şi mai înverşunaţi împotriva celor care Îl iubesc pe Dumnezeu şi păzesc poruncile Sale (MS 33, 1911).” – Comentariile Ellen G. White, în CBAZŞ, vol. 6, p. 1111

„Influenţa Duhului Sfânt este viaţa lui Hristos în suflet. Noi nu Îl vedem pe Hristos şi nu vorbim cu El, dar Duhul Său cel Sfânt este tot la fel de aproape de noi într-un loc ca şi în alt loc. El lucrează în şi prin toţi cei care Îl primesc pe Hristos. Cei care cunosc locuirea lăuntrică a Duhului aduc roada Duhului – dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine, credincioşia” (MS 41, 1897). – Ibidem, p. 1112

BIBLIA ŞI CARTEA PROFEŢI ŞI REGI – STUDIU LA RÂND

Biblia: Ieremia 38–44
1. Până când a rămas Ieremia în curtea temniţei?
2. Cum a fost răsplătit Ebed-Melec pentru fapta lui bună?
3. După câte zile a primit Ieremia răspuns la rugăciunea sa de mijlocire pentru rămăşiţa poporului?
4. Ce i-au răspuns lui Ieremia bărbaţii, femeile şi tot poporul care locuia la Patros?

Profeţi şi regi, capitolul 37
5. Din ce cauză a mers Zedechia în direcţia greşită?

Ştirea misionară video pentru Şcoala de Sabat poate fi descărcată şi vizionată accesând una dintre următoarele adrese de Internet: resurse.adventist.pro (secţiunea „Şcoala de Sabat”) sau YouTube (canalul „Şcoala de Sabat”).

Alte resurse veţi mai găsi şi la pagina primei şi ultimei lecţii din trimestru!