Mă laud cu crucea lui Hristos

Studiul Epistolei către galateni a fost solicitant, deoarece epistola însăşi este condensată. Ştiind ce chemare are, ştiind adevărul mesajului pe care îl predica (în definitiv, adevărul acesta venea de la Domnul), Pavel a scris cu înflăcărarea profeţilor din Vechiul Testament, procedând la fel ca Isaia, Ieremia sau Osea. El stăruie ca poporul lui Dumnezeu din vremea lui să se întoarcă de la greşelile lui tot aşa cum stăruiau profeţii pe lângă poporul lui Dumnezeu din vremea lor.

Deşi circumstanţele erau altele, cuvintele lui Ieremia sunt tot atât de valabile pentru galateni, ca şi pentru poporul din vremea lui: „Aşa vorbeşte Domnul: «Înţeleptul să nu se laude cu înţelepciunea lui, cel tare să nu se laude cu tăria lui, bogatul să nu se laude cu bogăţia lui. Ci cel ce se laudă să se laude că are pricepere şi că Mă cunoaşte, că ştie că Eu sunt Domnul, care fac milă, judecată şi dreptate pe pământ! Căci în acestea găsesc plăcere Eu», zice Domnul” (Ieremia 9:23,24).

Înţelepciunea omenească „strălucită”, bogăţiile noastre şi puterea noastră se văd aşa cum sunt ele în realitate numai în faţa crucii lui Hristos, a jertfei Sale – punctul central al epistolei lui Pavel către fraţii săi rătăciţi din Galatia.

1. Compară Galateni 6:11-18 cu finalul altor epistole: Romani, 1 şi 2 Corinteni, Efeseni, Filipeni, Coloseni şi 1 şi 2 Tesaloniceni. Ce deosebiri şi ce asemănări există?

Finalul diferă destul de mult de la o epistolă la alta, însă există câteva elemente comune: (1) salutul, (2) un îndemn final, (3) semnătura şi (4) o binecuvântare finală. Dacă vom compara aceste caracteristici comune cu finalul Epistolei către galateni, vom descoperi două deosebiri importante.

În primul rând, spre deosebire de alte epistole, Epistola către galateni nu conţine salutul personal adresat anumitor persoane. De ce? Ca şi în cazul absenţei cuvântului tradiţional de mulţumire de la începutul scrisorii, avem şi aici un indiciu în plus că relaţia dintre Pavel şi galateni era încordată. Pavel era politicos, dar rezervat.

În al doilea rând, Pavel avea obiceiul de a-i dicta scrisorile unui colaborator (Romani 16:22). Apoi, la încheiere, scria cu mâna lui câteva cuvinte de final (1 Corinteni 16:21). Însă, în Galateni, se abate de la acest obicei. Pavel este încă atât de frământat de situaţia din Galatia, încât ajunge să scrie în final mai mult decât obişnuia. Pur şi simplu nu poate încheia până când nu-i mai imploră încă o dată pe galateni să renunţe la nesăbuinţa lor.

În Galateni 6:11, Pavel spune că a scris epistola cu litere mari. Nu se ştie cu exactitate motivul pentru care a scris aşa. Unii speculează că el nu se referă la dimensiunea literelor, ci la aspectul lor diform. Ei presupun că mâinile lui erau atât de afectate din cauza persecuţiei îndurate sau din cauza confecţionării de corturi, încât nu mai putea să dea literelor forma corespunzătoare. Alţii găsesc în aceste cuvinte o dovadă că Pavel avea vederea slabă. Deşi ambele interpretări sunt posibile, o interpretare mai puţin speculativă ar fi aceea că Pavel a intenţionat să scrie cu litere mari pentru a sublinia şi accentua mesajul, aşa cum procedăm astăzi atunci când subliniem cu o linie un cuvânt important sau atunci când îl scriem cu litere cursive ori cu majuscule pentru a-l evidenţia.

Oricare a fost motivaţia sa, avem certitudinea că Pavel şi-a dorit ca cititorii lui să fie atenţi la avertizarea şi îndemnurile sale.

De obicei, cum încercaţi să atrageţi atenţia asupra unui lucru important? Care este efectul?

2. Citeşte Galateni 6:12,13. Ce motive consideră Pavel că aveau adversarii săi atunci când le cereau galatenilor să se circumcidă?

Deşi Pavel a mai făcut aluzie la intenţiile şi motivele adversarilor săi (vezi Galateni 1:7; 4:17), remarcile sale din Galateni 6:12,13 sunt primele afirmaţii explicite referitoare la ei. El declară că ei „umblă după plăcerea oamenilor”. Versetul 12 este redat astfel în Noua Traducere a Bibliei: „Toţi cei ce doresc să dea o impresie bună în ceea ce priveşte trupul lor, vă obligă să fiţi circumcişi, numai ca să nu fie ei persecutaţi pentru crucea lui Hristos.” În greacă, expresia „a da o impresie bună” are sensul literal de „a afişa o faţă bună”. Mai mult, cuvântul „faţă” din limba greacă are şi sensul de „mască a unui actor”, în sens figurat, rolul interpretat de un actor. Cu alte cuvinte, Pavel spune că oamenii aceştia erau ca nişte actori care căutau aprobarea spectatorilor. Într-o cultură bazată pe onoare şi ruşine, conformarea era esenţială şi se pare că susţinătorii erorilor încercau să-şi consolideze prestigiul înaintea fraţilor lor de credinţă iudei din Galatia şi înaintea celorlalţi iudei creştini din Ierusalim.

Pavel face o observaţie importantă cu privire la motivele lor – dorinţa de a evita persecuţia. Persecuţia poate lua forma mai dură a abuzului fizic sau forma mai „blândă” a hărţuirii şi marginalizării, dar ambele forme sunt nocive. Odinioară, Pavel şi ceilalţi fanatici religioşi din Iudeea conduseseră o persecuţie fizică împotriva creştinilor (Galateni 1:13), însă aceştia fuseseră afectaţi şi în plan emoţional.

Conducătorii religioşi iudei exercitau încă o influenţă politică destul de mare în multe aspecte. Ei aveau aprobarea oficială a Romei şi, prin urmare, mulţi credincioşi iudei doreau să păstreze relaţiile bune cu ei. Instigatorii din Galatia îi îndemnau pe credincioşii dintre neamuri să accepte circumcizia şi să respecte Tora, gândind că, în felul acesta, ar putea găsi un punct comun cu iudeii. Soluţia aceasta le dădea şansa de a păstra bunele relaţii cu sinagogile şi, mai mult, ea ajuta la consolidarea legăturilor cu credincioşii iudei din Ierusalim, care aveau tot mai multe suspiciuni în privinţa lucrării cu neamurile (Faptele 21:20,21). În plus, în felul acesta, lucrarea lor cu iudeii ar fi fost mai eficientă.

Indiferent de tipul de persecuţie la care se referă Pavel aici, ideea lui este clară: „Toţi cei ce vor să trăiască cu evlavie în Hristos Isus vor fi prigoniţi” (2 Timotei 3:12).

Motivaţia adversarilor lui Pavel pare destul de rezonabilă, dacă ţinem cont de context. De ce motivaţiile bune nu pot justifica un comportament greşit?

3. De ce este crucea lui Hristos un motiv de laudă pentru Pavel? Galateni 6:14

După ce dezvăluie motivele celor care puneau accent pe circumcizie, Pavel le prezintă galatenilor, pentru ultima oară, mesajul Evangheliei sale într-o formă concisă. Pentru el, Evanghelia are la bază două doctrine fundamentale: (1) crucea (jertfa) Domnului (vers. 14) şi (2) doctrina îndreptăţirii (vers. 15). În secţiunea de astăzi, ne vom opri asupra primei doctrine.

Nouă, celor din secolul al XXI-lea, ne este greu să ne imaginăm ce şoc produceau afirmaţiile lui Pavel despre cruce (Galateni 6:14) la data când au fost scrise. Astăzi, crucea lui Hristos este un simbol obişnuit şi respectat, care trezeşte în general sentimente pozitive. Însă, pe vremea lui Pavel, crucea nu era un lucru cu care să te lauzi, ci un lucru vrednic de dispreţ. Iudeii considerau ofensatoare ideea unui Mesia răstignit, iar romanilor, răstignirea le stârnea o repulsie atât de mare, încât nu era inclusă între sancţiunile potrivite pentru un cetăţean roman.

Faptul că lumea antică privea crucea lui Hristos cu dispreţ este clar dovedit de cea mai veche inscripţie cunoscută, care înfăţişează răstignirea. Datând de la începutul secolului al II-lea, acest desen înfăţişează răstignirea unui om cu cap de măgar. Lângă cruce este înfăţişat un alt om care are braţele ridicate în semn de închinare, iar dedesubt sunt scrise următoarele cuvinte: „Alexamenos se închină dumnezeului său.” Ideea este clară: crucea lui Hristos era pentru ei ridicolă. În acest context, Pavel declară că el nu se poate lăuda decât cu crucea lui Hristos!

4. Cum a schimbat crucea lui Hristos modul lui Pavel de a se raporta la lume? Galateni 6:14; Romani 6:1-6; 12:1-8; Filipeni 3:8.

Răstignirea Domnului Hristos schimbă totul în viaţa credinciosului. Ea ne determină să ne reevaluăm concepţia despre noi înşine şi modul în care ne raportăm la lume. Lumea – cu tot ce presupune ea (1 Ioan 2:16) – I se împotriveşte lui Dumnezeu. Noi am murit odată cu Hristos şi, prin urmare, lumea nu mai exercită asupra noastră acea putere care ne înrobea. Vechea viaţă pe care o trăiam odată pentru lume nu mai există. Pavel aseamănă despărţirea credinciosului de lume cu moartea faţă de ea.

Cum ţi-a schimbat jertfa Domnului Hristos modul în care te raportezi la lume? Ce lucruri noi a adus în viaţa ta? Ce deosebiri există între viaţa ta actuală şi viaţa pe care o duceai înainte de a te preda Domnului?

După ce subliniază locul central al jertfei lui Hristos în viaţa creştină, Pavel trece la sublinierea celei de-a doua doctrine fundamentale a Evangheliei sale: îndreptăţirea prin credinţă.

După cum am văzut pe parcursul acestui trimestru, Pavel pune în contrast circumcizia cu Evanghelia. Totuşi el nu se opune acestei practici în sine. Deşi face câteva afirmaţii tranşante în legătură cu circumcizia (vezi Galateni 5:2-4), dorinţa lui este ca galatenii să nu tragă concluzia că a fi necircumcis este mai plăcut înaintea lui Dumnezeu decât a fi circumcis. Nu aceasta este ideea pe care el vrea să o transmită, întrucât omul poate avea o atitudine legalistă atât faţă de un lucru pe care îl face, cât şi faţă de un lucru pe care nu îl face. Problema circumciziei este irelevantă în sine. Religia adevărată porneşte din inimă şi se exteriorizează în comportament. Isus Însuşi a afirmat că un om poate să arate extraordinar de frumos pe dinafară, dar să fie mort din punct de vedere spiritual (Matei 23:27).

5. Ce înseamnă „a fi o făptură nouă”? Galateni 6:15; 2 Corinteni 5:17. Ai înţeles din propria ta viaţă ce înseamnă această experienţă?

Ktisis este cuvântul grecesc tradus prin „făptură”. El poate avea sensul de „creatură” (Evrei 4:13) sau de „creaţie” în general (Romani 8:22 – în trad. Cornilescu: „firea”). În ambele cazuri, cuvântul presupune acţiunea unui creator. Tocmai acest gând vrea Pavel să-l sublinieze. Nu putem deveni o făptură nouă prin efortul omenesc – prin circumcizie sau prin alt mijloc. Isus denumeşte acest proces „naşterea din nou” (Ioan 3:5-8). El este actul divin în care Dumnezeu îi dă viaţă spirituală omului care este mort din punct de vedere spiritual. Aceasta este o altă imagine prin intermediul căreia este descris actul mântuitor numit „îndreptăţire prin credinţă”.

Pavel descrie în detaliu experienţa naşterii din nou, în 2 Corinteni 5:17. În acest verset, el arată că a deveni o făptură nouă înseamnă mai mult decât a trece la un nou statut în cărţile cereşti; experienţa aceasta presupune o schimbare a vieţii. Timothy George notează că ea „cuprinde întregul proces de convertire: lucrarea regeneratoare a Duhului Sfânt, care duce la pocăinţă şi credinţă, procesul zilnic de răstignire a eului şi de înviere la o viaţă nouă cu Hristos, creşterea continuă în sfinţenie care, împreună, duc în final la asemănarea cu chipul lui Hristos.” – Galatians, p. 438

Totuşi nu experienţa aceasta ne îndreptăţeşte. Această schimbare radicală este dovada palpabilă că am fost îndreptăţiţi.

6. La ce „dreptar” se referă Pavel în Galateni 6:16?

Cuvântul tradus cu „dreptar” are sensul propriu de băţ sau vergea pe care zidarii sau tâmplarii o foloseau ca instrument de măsurat. El a dobândit cu timpul sensul figurat de „regulă” sau „etalon” pentru evaluarea unui lucru. De exemplu, atunci când vorbim despre canonul Noului Testament, ne gândim la cele 27 de cărţi cuprinse în Noul Testament, care stau la baza convingerilor şi a practicilor bisericii. De aceea, dacă o învăţătură nu „corespunde” cu învăţăturile din aceste cărţi, atunci ea nu este acceptată.

7. Care sunt „semnele Domnului Isus” pe care Pavel spune că le poartă pe trupul lui? Ce înseamnă cererea lui ca nimeni să nu-l mai „necăjească” pentru că poartă aceste semne? Galateni 6:14,17; 2 Corinteni 4:10; 11:23-29.

Cuvântul „semn” provine din cuvântul grecesc stigmata, care a ajuns la noi prin filiera latină sub forma stigmat. Probabil că Pavel se referă la practica răspândită la data aceea de a înfiera sclavii cu însemnul stăpânului lor pentru a fi identificaţi sau la obiceiul adepţilor unor religii mistice de a-şi face un astfel de semn ca simbol al devotamentului lor. Orice sens am lua, „prin «semnele Domnului Isus» Pavel se referă în mod cert la cicatricile care i-au rămas pe trup în urma persecuţiei şi a dificultăţilor îndurate (vezi 2 Corinteni 4:10; 11:24-27). Adversarii lui insistau să-i convingă pe credincioşii dintre neamuri să accepte semnul circumciziei ca simbol al supunerii lor faţă de iudaism. Însă Pavel are nişte semne care arată al cui rob devenise, iar pentru el nu exista altă loialitate decât cea faţă de Hristos… Cicatricele pe care le avea Pavel, ca urmare a persecuţiei din partea duşmanilor lui în timpul lucrării sale pentru Domnul său, demonstrau clar cât de devotat Îi era el lui Hristos.” – Comentariile Ellen G. White, în CBAZŞ, vol. 6, p. 989

Ce semne (fizice sau de altă natură) porţi ca dovadă a loialităţii tale faţă de Hristos? Altfel spus, ce te-a costat credinţa?

„Crucea de pe Calvar contestă şi, în final, va înfrânge orice putere pământească sau demonică. Toată puterea se concentrează la cruce şi toată puterea emană din ea. Ea este marele punct de atracţie, pentru că, pe ea, Hristos Şi-a dat viaţa pentru omenire. Jertfa aceasta a fost adusă cu scopul readucerii omului la starea lui iniţială de desăvârşire. Şi, chiar mai mult, ea a fost adusă pentru a-i oferi o transformare completă a caracterului, pentru a-l face mai mult decât biruitor.

Aceia care, prin puterea lui Hristos, îl biruiesc pe marele vrăjmaş al lui Dumnezeu şi al omului vor avea în curţile cereşti o poziţie mai înaltă decât îngerii care nu au căzut niciodată.

Hristos declară: «După ce voi fi înălţat de pe pământ, voi atrage la Mine pe toţi oamenii.» Dacă nu găseşte o influenţă în favoarea ei, crucea creează o influenţă. De la o generaţie la alta, adevărul pentru acest timp este revelat ca fiind adevărul prezent. Hristos pe cruce a fost mijlocul prin care bunătatea şi credincioşia s-au întâlnit şi prin care dreptatea şi pacea s-au sărutat. Acesta este mijlocul care va mişca lumea (MS 56, 1899).” – Comentariile Ellen G. White, în Comentariul Biblic AZŞ, vol. 6, p. 1113

BIBLIA ŞI CARTEA PROFEŢI ŞI REGI – STUDIU LA RÂND

Biblia: Ieremia 52 – Ezechiel 1
1. Ce au făcut caldeenii (haldeii) cu stâlpii de aramă care erau în Casa Domnului?
2. Ce spuneau trecătorii că se zicea despre Ierusalim?
3. De ce îi durea inima pe iudei şi li se întunecaseră ochii?
4. Cum spune profetul că era arătarea slavei Domnului?

Profeţi şi regi, capitolul 39
5. Cum se formează un caracter nobil?

Ştirea misionară video pentru Şcoala de Sabat poate fi descărcată şi vizionată accesând una dintre următoarele adrese de Internet: resurse.adventist.pro (secţiunea „Şcoala de Sabat”) sau YouTube (canalul „Şcoala de Sabat”).

Alte resurse veţi mai găsi şi la pagina primei lecţii din trimestru!