Duhul Sfânt, Cuvântul şi rugăciunea

Spiritualitatea şi rugăciunea merg mână în mână. Viaţa spirituală nu poate exista fără rugăciune stăruitoare. După nevoia de pocăinţă, probabil că cea mai mare şi cea mai urgentă nevoie a noastră este aceea de a ne revigora viaţa de rugăciune. Vestea bună este că nici în acest punct nu suntem lăsaţi fără ajutor din partea Duhului Sfânt. Rugăciunea ne apropie de Dumnezeu, ne ridică în prezenţa Sa. Rugăciunea credinţei ne dă putere să trăim pe măsura făgăduinţelor îmbelşugate ale lui Dumnezeu. Când cerem împlinirea binecuvântărilor promise de El în Cuvântul Său, suntem transformaţi. Iar El poate să îngrijească de toate trebuinţele noastre, după bogăţia Sa (Filipeni 4:19). Întotdeauna, rugăciunea adevărată şi spiritualitatea autentică au ca motivaţie slava lui Dumnezeu şi îşi au rădăcina în Cuvântul Său scris.

Spiritualitatea noastră trebuie să se ghideze după Biblie şi trebuie să respecte voinţa lui Dumnezeu descoperită în Cuvântul Său. Duhul Sfânt este Cel care ne dă dorinţa de a căuta prezenţa lui Dumnezeu prin rugăciune şi de a ne sprijini unii pe alţii în cererile noastre.

Multe rugăciuni care pot părea pioase au motive îndoielnice. De exemplu, ni se poate întâmpla să ne rugăm ca viaţa cuiva să fie cruţată fiindcă nu vrem să rămânem singuri. Sau ne rugăm pentru reuşită în lucrarea lui Dumnezeu, fiindcă avem un rol important în ea, ori pentru convertirea unui om, fiindcă în felul acesta viaţa noastră va fi mai uşoară. Deseori rugăciunile noastre gravitează în jurul voinţei noastre şi nu în jurul voinţei lui Dumnezeu. Dar rugăciunea plăcută lui Dumnezeu este motivată de altceva.

1. Care sunt două condiţii ca rugăciunea să fie ascultată? Ioan 15:7

A-L căuta pe Dumnezeu înainte de toate şi a ne bucura de prezenţa Sa este cel mai mare dar pe care îl putem primi. Dacă El ocupă primul loc în viaţa noastră, vom dori să facem ce vrea El, gândurile Lui ne vor determina dorinţele, ne vom vedea viaţa prin ochii Săi şi perspectiva aceasta ne va înnobila rugăciunea.

Dumnezeu este profund preocupat de noi. El vrea să-I împărtăşim toate îngrijorările, temerile, dorinţele, năzuinţele, reuşitele, bucuriile, eşecurile noastre. Putem vorbi cu El despre aceste lucruri aşa cum vorbim cu un prieten bun. Şi le vom privi pe toate prin ochii Lui. Rugăciunea nu-L schimbă pe Dumnezeu, ci ne schimbă pe noi, fiindcă ne aduce în prezenţa Sa, care ne transformă.

„Rugăciunea este deschiderea inimii noastre înaintea lui Dumnezeu ca înaintea unui prieten. Nu pentru că ar fi necesar să-I vorbim despre noi, ci pentru a ne face în stare să îl primim. Rugăciunea nu îl coboară pe Dumnezeu la noi, ci ne înalţă pe noi la El.” – Ellen G. White, Calea către Hristos, ed. 2014, p. 114 (93)

Numai rugăciunea ne face capabili să primim harul, puterea şi prezenţa lui Dumnezeu în viaţa noastră. Cine nu a cunoscut din proprie experienţă adevărul că rugăciunea ne aduce mai aproape de Dumnezeu?

Gândeşte-te la viaţa ta de rugăciune – pentru ce te rogi, când te rogi, de ce te rogi etc. Ce îţi spune aceasta despre starea ta spirituală şi despre relaţia ta cu Dumnezeu? Ce schimbări se impun?

2. Ce ne-a învăţat Domnul Isus să facem? Matei 7:7. De ce este important să cerem, dacă Dumnezeu cunoaşte totul?

Când cerem ceva de la Dumnezeu, dovedim că ne dorim acel lucru şi ne exprimăm încrederea în El. Prin rugăciune, ne adresăm Aceluia care ne poate oferi sprijin şi ajutor. Când îi cerem ceva, îi permitem în mod public să intervină în favoarea noastră. Dumnezeu vrea să îi cerem. El vrea să aducem înaintea Sa cererile noastre. Dacă nu-I cerem anumite daruri pe care le-a promis, nu le vom primi. Isus a spus: „Cereţi, şi vi se va da; căutaţi, şi veţi găsi; bateţi, şi vi se va deschide. Fiindcă oricine cere capătă; cine caută găseşte şi celui ce bate, i se deschide” (Luca 11:9,10).

3. Citeşte Marcu 11:24; 1 Ioan 5:14,15 şi Psalmii 66:18. Cum trebuie să aducem cererile noastre înaintea lui Dumnezeu?

Putem să-I cerem lui Dumnezeu orice. Nicio cerere a noastră nu este prea neînsemnată sau prea măruntă pentru El, nici prea mare sau prea greu de îndeplinit. El este Atotputernic. Prin credinţă, putem revendica orice făgăduinţă biblică şi putem primi darul promis, potrivit cu voinţa Sa (2 Corinteni 1:20).

Pentru a primi lucrurile cerute, trebuie totuşi să îndeplinim câteva condiţii. Dacă nu suntem dispuşi să ne supunem Lui în mod deplin şi dacă cererile noastre sunt egoiste şi păcătoase, Dumnezeu nu ne va răspunde (vezi Isaia 59:1,2). Ca să ne răspundă, trebuie să fim dispuşi să împlinim voinţa Sa şi să fim ascultători: „Toate darurile Sale sunt făgăduite cu condiţia ascultării.” – Ellen G. White, Parabolele Domnului Hristos, ed. 2015, p. 101 (145).

Când avem convingerea că Dumnezeu este generos, venim înaintea Sa cu încredere şi curaj. „Domnul nu este preamărit prin cererile plate, care dovedesc că nu se aşteaptă nimic. El vrea ca oricine crede să se apropie de tronul harului cu fervoare şi încredere.” – Ellen G. White, Signs of the Times, 7 august 1901

4. Citeşte Marcu 11:24. Ce alt îndemn (în afară de acela de a cere) ne dă Isus în ce priveşte rugăciunea?

Nu este suficient să cerem. Rugăciunile noastre trebuie să fie însoţite de credinţă. În Evrei 11:6 ni se spune că „fără credinţă, este cu neputinţă să fim plăcuţi” lui Dumnezeu. Când ne plecăm pe genunchi înaintea Sa, când deschidem Biblia la una dintre cele peste trei mii de făgăduinţe ale Sale şi când îi cerem, cu simplitatea unui copilaş, să o împlinească în dreptul nostru, trebuie să credem că El o va împlini la timpul pe care îl consideră cel mai potrivit.

5. Cu ce se aseamănă omul care nu are credinţă? Iacov 1:6-8

Când venim la Dumnezeu, trebuie să credem că El există şi că îl răsplăteşte pe cel care îl caută. Ca să fie eficientă, rugăciunea trebuie să fie însoţită de credinţa că Dumnezeu poate să răspundă şi, mai mult, că El va răspunde, potrivit voinţei Sale.

În Biblie, credinţa este asociată cu încrederea. Avem încredere în cineva numai dacă îl ştim demn de încredere. Când avem dubii că Dumnezeu Se va ţine de cuvânt, suntem nehotărâţi şi nu ne putem aştepta să primim ceva de la El. A crede înseamnă a-L lua pe Dumnezeu pe cuvânt. Înseamnă să ne bizuim pe El şi pe promisiunile Lui, chiar dacă simţămintele ne spun contrariul, deoarece „credinţa este o încredere neclintită în lucrurile nădăjduite, o puternică încredinţare despre lucrurile care nu se văd” (Evrei 11:1). Credinţa se prinde de promisiunile lui Dumnezeu pentru că are încredere în spusele Lui (vers. 11). Credinţa ştie că „este cu neputinţă ca Dumnezeu să mintă” (Evrei 6:18). Dumnezeu este acelaşi ieri, azi şi în veci (Evrei 13:8). Credinciosul ştie că la Dumnezeu nimic nu este cu neputinţă (Luca 1:37).

Credinţa deschide tezaurul divin. Prin Duhul Sfânt, Dumnezeu îi îndeamnă pe oameni să-şi pună încrederea în Cuvântul Lui.

Ce anume te ajută să fii mai puternic în credinţă? Ce calitate a lui Isus te ajută să ai încredere că El vrea şi poate să te ajute la vreme de nevoie?

6. De ce putem fi convinşi că Dumnezeu ne aude şi că vom primi ce I-am cerut? 1 Ioan 5:14,15

După ce I-am prezentat lui Dumnezeu cererea noastră şi am crezut făgăduinţele Sale, este necesar să ni le însuşim. Noi ne însuşim făgăduinţa Sa când Îi mulţumim că am primit-o. În modul acesta, făgăduinţele Lui sunt aplicate inimii noastre. Ellen G. White scria: „Putem cere… orice dar pe care l-a promis El. Trebuie apoi să credem că vom primi ce am cerut şi să-I mulţumim lui Dumnezeu pentru că am primit.” – Ellen G. White, Educaţie, ed. 2012, p. 221 (258)

În Luca 8:11, Isus aseamănă Cuvântul lui Dumnezeu cu o sămânţă. După cum pomul se află în sămânţă, tot la fel darul lui Dumnezeu se află în făgăduinţele Sale. Prin credinţă, primim darul înainte de a-l pipăi sau vedea.

Învierea lui Lazăr (Ioan 11) ne arată că Isus Se ruga în felul acesta. El ştia precis care era voia lui Dumnezeu în situaţia dată, era dispus să împlinească voia Tatălui şi era ascultător. El I-a mulţumit Tatălui anticipat pentru readucerea la viaţă a lui Lazăr, care, în momentul acela, era încă în mormânt. După ce I-a mulţumit lui Dumnezeu, Isus a primit răspunsul la cererea Sa. Copiii lui Dumnezeu trebuie să se bizuie pe făgăduinţele lui Dumnezeu şi nu pe explicaţii. Noi nu avem toate explicaţiile, dar ne putem încrede în El.

„Domnul ne spune: «Cheamă-Mă în ziua necazului.» El ne invită să aducem înaintea Lui greutăţile şi nevoile noastre şi dorinţa noastră după ajutor divin. El ne îndeamnă să ne rugăm cu sinceritate şi stăruinţă, îndată ce se ivesc dificultăţile. Prin rugăciunile noastre insistente, noi ne dovedim încrederea puternică în Dumnezeu. Conştienţa nevoii noastre ne determină să ne rugăm stăruitor, iar Tatăl nostru ceresc este mişcat de rugăciunile noastre fierbinţi.” – Ellen G. White, Parabolele Domnului Hristos, ed. 2015, p. 125 (172)

De ce este important să-I prezentăm lui Dumnezeu în rugăciune toate nevoile noastre?

7. Citeşte Efeseni 3:16 şi Faptele 2:38. Ce ne spun aceste texte despre primirea Duhului Sfânt în viaţa noastră?

Ne putem ruga pentru multe lucruri, dar cea mai mare nevoie a noastră în acest timp este nevoia de Duh Sfânt. Acesta este cel mai mare dar pe care ni-L putea oferi Isus. Nu exista dar mai preţios. Era darul complet. Ce s-ar mai putea adăuga la Divinitatea însăşi? Prin Duhul Sfânt şi prin lucrarea Sa în noi, ne sunt împlinite toate nevoile. Binecuvântarea Duhului Sfânt aduce cu sine toate celelalte binecuvântări.

Există totuşi un obstacol major în calea primirii Duhului Sfânt: noi înşine. De multe ori nu suntem pregătiţi să-L primim. La fel ca oamenii din timpul Noului Testament, trebuie să ne pocăim şi să ne consacrăm viaţa întreagă lui Isus. Şi vom putea face aceasta numai la îndemnul Duhului Sfânt.

Când răspundem la îndemnul Său, primul rod al lucrării Sale în viaţa noastră este pocăinţa de păcat. Cu umilinţă şi credinţă, ne mărturisim păcatele pentru ca El să ne curăţească de orice nelegiuire. Avem nevoie să devenim conştienţi de starea noastră decăzută şi de nevoia noastră stringentă de Dumnezeu şi de har divin. Fără El, suntem pierduţi, suntem morţi în păcate şi condamnaţi la moartea veşnică.

Astfel, prin rugăciunea sinceră, noi împlinim condiţiile pe baza cărora Dumnezeu a promis să ne dea Duhul Sfânt. Atunci nu mai trebuie decât să îi cerem Duhul Sfânt şi El ni-L va da cu plăcere. „Părintele ceresc este mai doritor să le dea Duhul Sfânt celor care I-L cer decât sunt părinţii pământeşti să le dea copiilor lor daruri bune.” – Ellen G. White, Ye Shall Receive Power, p. 284

Ca toate celelalte daruri spirituale, darul Sfântului Duh nu este un scop în sine. El ne este dat pentru ca Isus să fie înălţat, caracterul Său să fie reprodus în noi şi să fim împuterniciţi să le slujim altora, în vederea zidirii trupului lui Hristos, biserica. Fiindcă prin Isus „avem intrare la Tatăl, într-un Duh” (Efeseni 2:18).

Ce experienţe ai în ce priveşte lucrarea Duhului Sfânt în viaţa ta? Cum ar arăta viaţa ta fără acest dar?

Pentru studiu suplimentar: Ellen G. White, Parabolele Domnului Hristos, capitolul 12, „Cerând pentru a da”.

Dacă nu ne-am ruga, nu am avea putere spirituală, fiindcă rugăciunea ne pune în legătură cu Sursa acestei puteri. Dacă nu ne-am ruga, nu am avea o legătură vie cu Dumnezeu. Am deveni nişte oameni goi pe dinăuntru. Poate că am avea o formă de evlavie, dar am fi lipsiţi de puterea şi de făgăduinţa darurilor de sus.

Am primit făgăduinţe minunate că Dumnezeu răspunde la rugăciunile noastre. Dar ce putem să facem în situaţiile în care nu primim răspuns, deşi ne-am străduit să îndeplinim, atât cât ne-a stat în putinţă, toate condiţiile cerute? „Să nu vă descurajaţi dacă rugăciunile voastre nu par a primi răspuns imediat. Domnul vede că rugăciunea este adeseori amestecată cu interese lumeşti. Oamenii se roagă pentru lucruri care să le satisfacă dorinţele egoiste, iar Domnul nu le împlineşte cererile aşa cum se aşteaptă ei. El îi trece prin încercări şi necazuri, îi trece prin umilinţe, până ce ei văd clar de ce au nevoie. El nu le oferă lucruri care să le satisfacă pofta stricată sau care se vor dovedi o pagubă pentru om şi care-l vor determina să-L dezonoreze pe Dumnezeu. El nu le oferă oamenilor lucruri care să le satisfacă ambiţia şi să ducă la înălţare de sine. Când venim la Dumnezeu, trebuie să fim ascultători şi smeriţi cu inima, supunând totul sfintei Sale vreri.” – Ellen G. White, In Heavenly Places, p. 89

BIBLIA ŞI CARTEA ANULUI – STUDIU LA RÂND

Biblia: Psalmii 116-122
1. În ce privinţă îşi dă psalmistul dreptate singur?
2. Cu privire la ce anume mărturiseşte psalmistul că este lacom?
3. Care era singurul lucru pentru care îi tremura inima psalmistului?
4. Ce anume dorea psalmistul să fie între zidurile Ierusalimului şi în casele sale domneşti?

Profeţi şi regi, capitolul 10
5. Pe care oameni nu-i poate folosi Dumnezeu?

Ştirea misionară video pentru Şcoala de Sabat poate fi descărcată şi vizionată accesând una dintre următoarele adrese de Internet: resurse.adventist.pro (secţiunea „Şcoala de Sabat”) sau YouTube (canalul „Şcoala de Sabat”).

Alte resurse veţi mai găsi şi la pagina primei şi ultimei lecţii din trimestru!

Notă: Menţionăm că la fişierele text, s-a remediat corespondentul de la textele 1 Ioan 5:14,15 de la studiul nr. 10, cât şi în fişierul cu toate lecţiile într-un singur fişier, care se găseşte pentru descărcare la prima şi ultima pagină din acest trimestru, de pe acest siteu.
Fişierele audio nu s-au corectat!