Păcatul împotriva Duhului Sfânt

Duhul Sfânt are capacitatea unică de a ne conştientiza de starea noastră de fiinţe păcătoase. De asemenea, El trezeşte în noi dorinţa de a-L primi pe Isus şi de a primi iertarea Sa. El are puterea inegalabilă de a ne face biruitori şi de a ne ajuta să reflectăm frumosul caracter al lui Isus.

Dar, în ciuda puterii Sale inegalabile, oamenii slabi şi păcătoşi pot alege să I se împotrivească. El nu ne forţează să-L primim.

Păcatul este foarte atrăgător, foarte tentant. Dar este foarte înşelător şi duce la moarte. El este diametral opus lui Dumnezeu şi sfinţeniei şi bunătăţii Sale. Oglindind această sfinţenie divină, Duhul Sfânt Se opune păcatului sub toate formele lui şi Se întristează când comitem păcat şi când nu suntem dispuşi să renunţăm la el. Duhul Sfânt este puternic, dar noi putem reprima influenţa Sa pozitivă şi ne putem opune Lui, trăind mai departe în păcat. Evangheliile ne arată că există un singur păcat care nu poate fi iertat: blasfemia la adresa Duhului (Matei 12:31,32).

Săptămâna aceasta, vom studia ce ne spune Biblia cu privire la păcatul împotriva Duhului Sfânt.

1. Ce avertizare le-a fost dată de Ştefan conducătorilor iudei? Ni se poate aplica şi nouă? Faptele 7:51

Există câteva păcate pe care Scriptura le indică a fi păcate împotriva Duhului Sfânt. Multe dintre ele sunt de natură individuală. Dar, conform textului din Faptele 7:51, pot fi şi de natură colectivă. Ştefan îi mustră pe acuzatorii săi pentru încăpăţânare („oameni tari la cerbice”), asimilându-i israeliţilor răzvrătiţi care s-au închinat înaintea viţelului de aur (Exodul 33:3). Când respingeau adevărurile pe care Dumnezeu dorea să le imprime în inima lor prin profeţii Săi, ei se împotriveau Duhului Sfânt. Acest obicei, de a I se opune lui Dumnezeu şi planului Său, i-a condus pe unii la respingerea declaraţiilor Domnului Isus Hristos. În loc să-L urmeze pe Isus, ei au aşezat formele închinării în locul ascultării de Cuvântul viu al lui Dumnezeu.

Gândul că fiinţele umane slabe, create de Dumnezeu şi dependente de El, pot să se împotrivească lucrării Duhului Sfânt şi harului divin ne uimeşte. Dumnezeu, deşi este atât de puternic, nu ne obligă la nimic şi ne permite să alegem liber. El ne respectă deciziile!

Dacă ne-ar forţa astăzi să-L ascultăm, de ce n-a făcut-o de la bun început, cu Adam şi Eva în Eden, cruţând astfel lumea de criza păcatului? El ne-a făcut însă fiinţe libere, ne-a înzestrat cu capacitatea de a lua decizii morale, de a alege viaţa sau moartea, binele sau răul. Ce dar sacru şi scump am primit!

Fiecare dintre noi este răspunzător pentru deciziile lui, dar are şi o responsabilitate colectivă: de a-i încuraja pe alţii să fie credincioşi, să asculte de Cuvântul lui Dumnezeu şi să rămână aproape de Isus (Evrei 10:24,25). Noi ne împotrivim Duhului Sfânt când ne opunem Cuvântului lui Dumnezeu şi când nu luăm aminte la mesajul profeţilor Săi.

Este uşor să ne uităm la israeliţii din vechime şi să-i criticăm pentru greşelile lor. Dar ce putem spune despre deciziile noastre greşite? Cum te-ai simţi dacă ar fi făcute publice, la fel ca deciziile lor?

Ce metode putem folosi pentru a-i îndemna pe alţii „la dragoste şi la fapte bune”? Care este partea ta în această lucrare?

2. Citeşte Efeseni 4:30. Pavel foloseşte aici imperativul. Ce înseamnă să-L întristăm pe Duhul Sfânt?

Duhul Sfânt este o persoană divină, nu o forţă divină. De aceea, are capacitatea de a Se întrista. Dar prin ce fapte şi atitudini ale noastre îl putem întrista? Să nu uităm că una dintre lucrările Sale este aceea de a ne deschide ochii ca să vedem păcatul (Ioan 16:8). El ne îndrumă la Isus, care ne iartă păcatele şi ne sfinţeşte. El este numit „Sfânt”. Aceasta înseamnă că El urăşte păcatul, că Se bucură când ascultăm de Dumnezeu în toate şi când gândurile şi cuvintele noastre sunt curate şi sfinte. Aceasta înseamnă, pe de altă parte, că El este îndurerat când nutrim un comportament nedemn de chemarea care ne-a fost făcută. Decizia noastră de a ne alipi de păcat sau de a micşora gravitatea păcatului îl mâhneşte. Iar a-L întrista pe Duhul Sfânt este o faptă gravă.

Îndemnul lui Pavel din Efeseni 4:30 de a nu-L întrista pe Duhul Sfânt apare în cadrul comentariului său despre viaţa de dinainte şi de după convertirea la Hristos. Ca făpturi noi în Hristos, ar trebui să fim răbdători şi blânzi unii cu alţii, să ne îngăduim unii pe alţii în dragoste şi să căutăm să păstrăm unirea Duhului prin legătura păcii (Efeseni 4:2,3). Fiind înnoiţi în duhul minţii noastre (Efeseni 4:23), noi îl urmăm pe Hristos, Capul nostru (Efeseni 4:15), şi nu mai trăim ca păgânii în deşertăciunea gândurilor noastre (Efeseni 4:17). Dimpotrivă, ducem o viaţă plăcută lui Dumnezeu (Efeseni 4:24-31).

Când permitem lucrurilor rele amintite în capitolul 4 să-şi facă cuib în inimă şi să se manifeste în cuvintele şi faptele noastre, îl întristăm pe Duhul Sfânt. A-L întrista pe Duhul Sfânt înseamnă a refuza prezenţa Sa sfinţitoare şi puterea Sa transformatoare, a-L sfida prin continuarea cu bună ştiinţă a unei vieţi de păcat.

Duhul Sfânt nu este indiferent la modul în care trăim. Citeşte Efeseni 4:25-31 şi alcătuieşte o listă cu comportamentele care-L întristează. De ce este Duhul Sfânt întristat de aceste atitudini?

3. Ce îndemnuri ne sunt date în Efeseni 4:25-32; 5:1,2 şi cum ar arăta viaţa noastră dacă le-am împlini?

Când spunem adevărul, când ne mâniem pe păcat, dar nu păcătuim în mânia noastră, când lucrăm cu mâinile noastre şi îi ajutăm şi pe cei nevoiaşi, când rostim cuvinte bune, pentru zidire, care să le dea har ascultătorilor, şi când suntem buni, miloşi şi iertători, noi îl bucurăm pe Duhul Sfânt.

Când pretindem că suntem creştini, dar trăim ca şi cum Hristos n-ar fi venit niciodată şi îndrumarea şi dragostea Sa nu ne-ar influenţa în niciun fel, îl întristăm pe Duhul Sfânt. Când pretindem că noi credem adevărul, dar îl negăm prin purtarea noastră, îl întristăm pe Duhul Sfânt. Şi lipsa de integritate morală îl întristează pe Duhul Sfânt. Nu trebuie să considerăm că eforturile noastre misionare nu au nicio legătură cu purtarea noastră. Când demonstrăm prin viaţa noastră că suntem cu adevărat copiii Săi şi când reflectăm caracterul Domnului Isus, îi aducem bucurie lui Dumnezeu!

4. Citeşte Efeseni 4:3,4,15,16,32. Ce ne spun aceste texte despre dimensiunea colectivă a trăirii în Duhul? Cum se manifestă viaţa plină de Duh în biserică?

În Efeseni 4, ideea unităţii este menţionată de mai multe ori. Pavel doreşte să menţinem unirea Duhului, întrucât ne ducem viaţa spirituală în cadrul unor relaţii interpersonale. Modul în care ne raportăm unii la alţii în biserică, eforturile de a păstra „unirea Duhului prin legătura păcii” sunt vitale dacă dorim să nu-L întristăm pe Duhul Sfânt. Modul în care ne tratăm unii pe alţii în biserică, în acest templu al Duhului Sfânt (1 Corinteni 3:16,17), şi consideraţia arătată membrilor ei sunt foarte importante pentru Spiritul Sfânt.

Noi cunoaştem adevărul, dar cum îi tratăm pe ceilalţi şi în special pe subordonaţi ori pe cei de la care nu putem aştepta nimic?

5. Cum putem să „stingem” Duhul? 1 Tesaloniceni 5:19-21

Cuvântul „stingeţi” sugerează ideea de foc. Aceeaşi rădăcină din limba greacă apare şi în Efeseni 6:16. Aceasta ne sugerează că Duhul Sfânt este în anumite privinţe ca un foc – luminează, înflăcărează, purifică. Duhul Sfânt ne dă cunoştinţa păcatului şi ne dă putere să-l biruim.

Duhul ne descoperă în Cuvântul lui Dumnezeu ce trebuie să ştim ca să putem duce o viaţă sfântă şi, prin locuirea în noi, ne dă puterea de a ne schimba. Ca să nu stingem Duhul, trebuie să nu dispreţuim prorociile. Pavel îi îndeamnă pe credincioşi să nu dispreţuiască prorociile, dar face apel şi la discernământul lor (1 Tesaloniceni 5:20,21). În viaţa de biserică, trebuie să fim receptivi faţă de Duhul Sfânt şi să fim atenţi să nu contracarăm lucrarea Sa, dar, în acelaşi timp, să dăm dovadă de discernământ, deoarece învăţăturile false şi profeţiile false vor continua să hărţuiască biserica.

Nu toate duhurile sunt bune, însă Cuvântul lui Dumnezeu este o candelă pentru picioarele noastre şi o lumină pe cărarea noastră (Psalmii 119:105). El constituie etalonul după care putem evalua chiar şi profeţiile cele mai recente. Candelele din timpurile biblice erau folosite pentru a lumina drumul la picioarele celor care călătoreau noaptea. Biblia ne spune cum „să umblăm prin Duhul” (Galateni 5:25): supunându-ne învăţăturilor ei şi ascultând de îndemnurile Duhului Sfânt, care ne arată cum să trăim.

Mulţi susţin că ei cred că Biblia este Cuvântul lui Dumnezeu, dar, prin felul lor de a o interpreta, o golesc de orice autoritate reală, de orice putere asupra vieţii lor. De asemenea, când o desconsiderăm, o tratăm cu lipsă de respect şi nu aplicăm învăţăturile ei la viaţa noastră, stingem această candelă care ne-a fost dată pentru a ne ghida în viaţă şi pentru a ne îndemna la bine.

Citeşte 1 Tesaloniceni 4:7,8. Ce înseamnă faptul că Dumnezeu „ne-a chemat la sfinţire”?

6. Toate păcatele şi hulele pot fi iertate, dar ce hulă nu poate fi iertată? Marcu 3:28,29; Luca 12:10 şi Matei 12:31,32.

Hula împotriva Duhului Sfânt este probabil păcatul care aduce în rândul creştinilor cea mai mare confuzie şi temere. Unii cred că Isus Se referă aici la anumite păcate deosebit de grave. Însă toate păcatele sunt grave înaintea lui Dumnezeu, indiferent de consecinţe. Atunci ce este păcatul de neiertat?

Textele biblice nu spun că păcatul acesta nu poate fi iertat, ci că nu va fi iertat. Duhul Sfânt are misiunea de a-i face pe păcătoşi conştienţi de păcatul lor şi de a le trezi dorinţa să-L primească pe Isus, singurul care îi poate ierta. Prin urmare, hula sau blasfemia la adresa Duhului Sfânt poate fi înţeleasă ca fiind respingerea deliberată şi persistentă a lucrării mântuitoare a lui Isus. Ea este comisă atunci când cineva se opune cu bună ştiinţă şi cu încăpăţânare mărturiei Duhului Sfânt despre Hristos, despre mântuirea şi harul Său.

Isus nu se referă aici la rostirea câtorva cuvinte calomnioase. Hula împotriva Duhului Sfânt este atitudinea de necredinţă persistentă şi de ostilitate făţişă faţă de Isus, ea nu este o faptă singulară, ci un mod de viaţă.

„În loc să primească dovada care le-a fost dată, în loc să recunoască în cuvintele lui Hristos darul Cerului, ei s-au ţinut cu tărie de planurile lor rele şi au spus că El făcuse această minune cu ajutorul Diavolului. Acesta a fost păcatul împotriva Duhului Sfânt.” – Ellen G. White, Loma Linda Messages, p. 156

Când omul I se opune cu îndărătnicie lui Dumnezeu şi refuză în mod deliberat să-I dea lui Isus cinstea cuvenită, inima se împietreşte şi nu vrea să recunoască adevărul mărturiei Duhului Sfânt despre jertfa mântuitoare adusă de Dumnezeu prin Isus. Păcatul acesta este de neiertat nu pentru că Dumnezeu n-ar putea sau nu ar vrea să-l ierte, ci pentru că omul care-l face nu este capabil să şi-l recunoască. În felul acesta, omul nu primeşte iertarea oferită prin Isus. Iar atitudinea aceasta are consecinţe veşnice.

Cum putem fi siguri că nu luptăm împotriva lui Dumnezeu şi că nu ne opunem Duhului Sfânt? (Vezi 1 Ioan 5:3 şi Romani 8:14.)

Cel care se întreabă îngrijorat dacă nu cumva a săvârşit păcatul de neiertat poate fi sigur că nu l-a comis. Dacă l-ar fi comis, nu şi-ar mai face probleme din cauza aceasta. Îngrijorarea este semnul că încă mai este receptiv la călăuzirea Duhului Sfânt. Ceea ce poate face în schimb este să-şi însuşească neprihănirea lui Hristos şi, prinzându-se de meritele Sale, să meargă înainte prin credinţă şi în ascultare. Numai îmbrăcat în neprihănirea Sa, „pe care o dă Dumnezeu” însuşi (Romani 10:3), poate obţine pacea şi asigurarea dorite.

Dumnezeu poate să ierte pe oricine, dar nu poate să-l ierte pe un om care refuză constant să vină la Isus pentru a fi iertat.

„Păcatul blasfemiei la adresa Duhului Sfânt nu constă dintr-un cuvânt sau dintr-o faptă de moment; el înseamnă opoziţia fermă, hotărâtă faţă de adevăr şi dovezi.” – Comentariile lui Ellen G. White, Comentariul biblic AZŞ, vol. 5, p. 1093

„Nimeni nu trebuie să privească la păcatul împotriva Duhului Sfânt ca la ceva misterios şi nedefinit. Păcatul împotriva Spiritului Sfânt este păcatul refuzului insistent de a răspunde invitaţiei la pocăinţă.” – Ibidem.

BIBLIA ŞI CARTEA ANULUI – STUDIU LA RÂND

Biblia: Psalmii 123-129
1. De ce nu va rămâne toiagul de cârmuire al răutăţii pe moştenirea celor neprihăniţi?
2. Cu ce sunt comparaţi fiii făcuţi la tinereţe?
3. Care spune psalmistul că este condiţia ca să fii fericit şi să-ţi meargă bine?
4. Prin ce imagine descrie psalmistul asuprirea sa din tinereţe?

Profeţi şi regi, capitolul 11
5. De ce se temea poporul de pe muntele Carmel să mai privească focul trimis de cer?

Ştirea misionară video pentru Şcoala de Sabat poate fi descărcată şi vizionată accesând una dintre următoarele adrese de Internet: resurse.adventist.pro (secţiunea „Şcoala de Sabat”) sau YouTube (canalul „Şcoala de Sabat”).

Alte resurse veţi mai găsi şi la pagina primei şi ultimei lecţii din trimestru!