Duhul Sfânt şi roada Duhului

„Roada Duhului” este esenţa vieţii creştine. Apostolul Pavel spune că ea are nouă faţete care formează un singur rod şi trebuie privite ca un tot. Ele nu arată ce poate face cineva pentru Dumnezeu prin darurile şi talentele lui, ci cum poate trăi în armonie cu voia lui Dumnezeu, arată ce fel de om este. Toate virtuţile enumerate aici sunt prezente în Hristos. Roada Duhului reprezintă astfel trăirea lui Isus Hristos în noi, prin puterea Duhului Sfânt.

Noi nu putem produce roada Duhului prin strădaniile proprii. Este adevărat că, prin exercitarea voinţei, putem ajunge să manifestăm într-o anumită măsură aceste virtuţi. Însă nu vom ajunge niciodată la nivelul la care poate să ne aducă Duhul Sfânt. Faţă de roada Duhului, realizările noastre sunt ce este un fruct artificial pe lângă unul adevărat. De la distanţă, pare la fel de frumos, dar nu are gust. Fructele adevărate nu sunt produse în fabrică. Tot aşa, nici trăsăturile spirituale care alcătuiesc roada Duhului Sfânt nu apar prin puterea sau iscusinţa omului. Atunci când Duhul Sfânt ne pune în legătură cu Isus, prin Cuvântul Său scris, începem să manifestăm în viaţa noastră trăsăturile Sale.

1. Citeşte Ioan 15:1-11. De ce nu putem aduce roade decât dacă suntem prinşi de Isus, Viţa? Cum putem să rămânem în El?

Primul secret al aducerii de roade spirituale veritabile este rămânerea în Hristos. Despărţiţi de Hristos, nu putem aduce astfel de roade. Roada Duhului nu ne este ataşată de cineva din exterior, ci apare natural ca urmare a trăirii lui Hristos în noi. În Ioan 15:1-11, Isus afirmă că, după cum mlădiţa are nevoie de seva care vine din viţă, tot aşa credinciosul are nevoie de viaţa care vine de la El. Rodirea este lucrarea adusă la îndeplinire de Dumnezeu prin Isus Hristos.

Credinciosul trebuie să rămână în Hristos. Când este prezent în gândurile noastre, Hristos devine vizibil în faptele noastre. El trăieşte în noi. Viaţa Sa este reprodusă în noi, în sensul că noi reflectăm caracterul Său.

Roada Duhului reprezintă caracterul lui Isus, care este reprodus prin Duhul Sfânt în urmaşii Săi. Când Hristos locuieşte în noi, umblăm „cârmuiţi de Duhul” şi nu împlinim „poftele firii pământeşti” (Galateni 5:16).

Cum spunea Isus: „Tot aşa, orice pom bun face roade bune, dar pomul rău face roade rele. Pomul bun nu poate face roade rele, nici pomul rău nu poate face roade bune” (Matei 7:17,18). Roadele bune constituie produsul natural al rămânerii noastre în Isus prin Duhul Sfânt. Când cooperăm cu Duhul Sfânt, ascultând de îndemnurile Sale, în viaţa noastră încep să se vadă aceste roade. Caracterul ne este transformat pentru a reflecta caracterul lui Isus Hristos în vorbele, faptele şi chiar în gândurile noastre. Duhul Sfânt ne dă puterea de a fi biruitori şi de a ne forma virtuţile proprii copiilor lui Dumnezeu.

În 2 Timotei 3:5, apostolul face referire la nişte oameni care au „doar o formă de evlavie”, dar care îi tăgăduiesc puterea. Ce diferenţă este în a avea doar o formă de evlavie şi a fi plin de Duh Sfânt? Cum ne putem da seama cum suntem?

2. Citeşte Galateni 5:22 şi 1 Corinteni 13. De ce este dragostea prima în lista de virtuţi care alcătuiesc „roada Duhului”? Ce efect are ea asupra tuturor celorlalte?

Dragostea este la începutul listei de virtuţi care alcătuiesc roada Duhului. Dragostea o încununează şi se întreţese cu toate celelalte calităţi enumerate, care pot fi privite ca tot atâtea faţete ale dragostei. Dumnezeu este dragoste (1 Ioan 4:8) şi, de aceea, cea mai înaltă virtute creştină este dragostea (1 Corinteni 13:13). Dragostea lui Dumnezeu constituie fundamentul şi sursa a tot ce este bun. Ea este turnată în inimile noastre prin Duhul Sfânt (Romani 5:5). Ea este dovada că suntem copiii Lui.

Dragostea aceasta nu este doar un sentiment. Nu poate fi obţinută prin efort uman. Ea vine ca urmare a rămânerii în Hristos. Este generoasă şi nemeritată. Numai ea are capacitatea de a transforma. Este deopotrivă caldă şi puternică, conducându-l pe păcătos la pocăinţă şi trezindu-i dorinţa după ceva mai bun. Are puterea de a-i uni chiar şi pe cei care mai înainte erau duşmani (Luca 6:27,28; Romani 5:8). Prin dragostea creştinilor unul pentru altul, lumea va şti că ei sunt cu adevărat urmaşii lui Isus Hristos (Ioan 13:35). Ea îi determină pe creştini să fie înţelegători şi sensibili cu semenii lor.

Remarcăm aici un fapt interesant: frumoasa expunere despre dragoste din 1 Corinteni 13 este interpusă între capitolele 12 şi 14. Dacă acestea vorbesc despre darurile Duhului, capitolul 13 vorbeşte numai despre dragoste, ca efect al lucrării Duhului. Darurile sunt lipsite de valoare dacă nu există dragoste şi nu aduc binecuvântarea urmărită de Dumnezeu. Dragostea este liantul prin care toate celelalte virtuţi sunt legate ca să alcătuiască împreună roada Duhului; dragostea dă valoare tuturor acţiunilor noastre.

Cere-I Duhului Sfânt să te umple cu dragoste. Nu uita că Dumnezeu ne arată dragostea Sa şi prin intermediul semenilor noştri. Cum poţi să le arăţi altora că îi iubeşti? Ce efect are dragostea asupra celorlalte virtuţi care formează roada Duhului?

Romani 14:17 spune: „Căci împărăţia lui Dumnezeu nu este mâncare şi băutură, ci neprihănire, pace şi bucurie în Duhul Sfânt.” Bucuria este reacţia iubirii faţă de binecuvântările lui Dumnezeu şi faţă de îndurarea şi iertarea Sa.

Bucuria oamenilor este în general legată de lucrurile pământeşti şi depinde de împrejurări. Spre deosebire de ea, bucuria ca rod al Duhului este legată de Dumnezeu şi de tot ce a făcut El pentru noi. Ea nu este afectată de conjunctură. Cei care fac parte din poporul lui Dumnezeu trebuie să fie bucuroşi. Aceasta nu înseamnă că trebuie să afişăm un zâmbet necurmat, cu toate că şi zâmbetul face mult. Ci, punându-ne încrederea în Dumnezeu, vom avea suficiente motive să ne bucurăm cu o bucurie negrăită de ceea ce a făcut El pentru noi şi prin noi. Bucuria spirituală este rodul credinţei active.

3. Compară Ioan 14:27 cu Romani 14:17. Ce relaţie există între pace şi lucrarea Duhului Sfânt?

Pacea este mai durabilă decât bucuria. Ea apare ca urmare a îndreptăţirii prin credinţa în Domnul nostru Isus Hristos (Romani 5:1). Când avem pace cu Dumnezeu, Duhul Sfânt ne ajută să fim împăciuitori şi răbdători cu ceilalţi. Când Dumnezeul păcii este cu noi (Filipeni 4:9), prin Duhul Sfânt, nu vom fi recalcitranţi şi dornici de răzbunare, ci vom căuta, pe cât posibil, să trăim în pace cu toţi oamenii (Romani 12:18).

4. Citeşte 2 Petru 3:9. Cum reflectă răbdarea caracterul lui Dumnezeu?

Răbdarea nu este o trăsătură specific umană. Ea înseamnă să-i suporţi pe alţii sau să înduri anumite situaţii, chiar dacă nu-ţi plac şi îţi este greu. Dar să nu uităm că nu trebuie să răbdăm singuri. Dumnezeu ne sprijină prin Duhul Sfânt şi ne măreşte răbdarea, semnul distinctiv al credincioşilor din timpul sfârşitului (Apocalipsa 14:12). Numai cei care urmăresc un ţel înalt pot fi răbdători.

Bucuria, pacea, răbdarea. În ce măsură manifeşti aceste trăsături? La ce capitol mai ai de crescut?

5. De ce sunt câştigaţi oamenii atât de uşor prin bunătate? În ce situaţii Şi-a manifestat Dumnezeu bunătatea faţă de oameni? 1 Corinteni 13:4

Cuvântul „bunătate” apare frecvent în descrierile intervenţiilor lui Dumnezeu în favoarea poporului Său. De asemenea, apare în îndemnurile cu privire la purtarea noastră faţă de cei greşiţi. Dumnezeu ar fi putut să se poarte aspru cu noi, dar El a ales să se poarte cu noi ca un părinte iubitor cu copilul său lipsit de experienţă (Osea 11:1-4). Probabil că nimic altceva nu ne discreditează mărturia şi lucrarea creştină cum ni le discreditează lipsa de bunătate. Nu costă nimic să fii bun, dar, dacă eşti bun cu cineva, poţi avea acces la inima lui. Chiar şi atunci când mustrăm ferm pe cineva, nu trebuie să devenim răi cu el, indiferent ce a făcut. Mustrarea cu bunătate este probabil semnul cel mai înalt al nobleţei de caracter.

6. Citeşte Efeseni 5:9. Cu ce este asociată bunătatea (în engl.: binefacerea) în acest text?

Bunătatea şi facerea de bine sunt, de fapt, expresii ale iubirii. Binefacerea se materializează prin acte de caritate, prin gesturi de omenie. Când Duhul Sfânt locuieşte în noi, le facem bine celor cu care venim în contact.

7. De ce este important să fim credincioşi în umblarea noastră cu Dumnezeu? Galateni 5:22

Aici este vizată credincioşia în caracter şi în conduită, ca rod al Duhului Sfânt. Când eşti credincios, ceilalţi pot avea încredere în tine şi se pot baza pe tine. înseamnă că îţi respecţi cuvântul dat. Credincioşia îi este caracteristică lui Isus, care este numit „Martorul credincios” (Apocalipsa 1:5), şi lui Dumnezeu Tatăl, care îşi împlineşte făgăduinţele şi ne rămâne devotat (1 Corinteni 1:9; 10:13; 1 Tesaloniceni 5:24; 2 Tesaloniceni 3:3). Când suntem credincioşi, reflectăm chipul lui Dumnezeu. „Nu mărimea rezultatelor pe care le obţinem, ci motivele din care acţionăm au greutate în faţa lui Dumnezeu. El preţuieşte bunătatea şi credincioşia mai mult decât mărimea lucrării realizate.” – Ellen G. White, Mărturii, vol. 2, ed. 2011, p. 405 (510-511)

8. De ce este blândeţea importantă pentru creştini? Galateni 5:23; Matei 5:5

Să fii blând nu înseamnă să fii moale. Nu înseamnă să fii laş sau incapabil să-i conduci pe alţii. Despre Moise se spune că era mai blând decât orice om de pe faţa pământului (Numeri 12:3) şi, cu toate acesta, a fost un mare conducător. Oamenii blânzi nu sunt gălăgioşi, irascibili sau agresivi. Ei au un spirit calm. Blândeţea poate fi dovada exterioară a credinţei obţinute nu prin noi înşine, ci prin Duhul Sfânt care lucrează în noi. Adeseori, cei care ridică tonul şi sunt irascibili şi autoritari îşi ascund astfel nesiguranţa şi temerile.

9. La ce duce neînfrânarea? Ce binecuvântări avem când suntem stăpâni pe noi înşine şi cumpătaţi în viaţă? Galateni 5:23; Proverbele 16:32.

În privinţa înfrânării poftelor sau stăpânirii de sine, toţi trebuie să luăm seama, fiindcă, într-o măsură mai mare sau mai mică, toţi avem probleme cu autocontrolul. Cumpătarea adevărată nu înseamnă numai să mănânci şi să bei cu măsură, ci şi să fii caracterizat de simţul măsurii în toate domeniile.

Toate virtuţile creştine studiate săptămâna aceasta fac parte din acelaşi rod al Duhului. În expunerea biblică a lucrării lui Dumnezeu în viaţa noastră, aspectele etice ale sfinţeniei au prioritate faţă de darurile charismatice. Asemănarea cu Hristos în toate privinţele constituie esenţa vieţii de credinţă. Rodul Duhului Sfânt, ca semn distinctiv al tuturor credincioşilor de pretutindeni, generează unitatea vizibilă a bisericii.

Gândeşte-te în ce domenii ai nevoie de mai mult autocontrol. Poate că într-o anumită privinţă eşti stăpân pe tine, dar în altă privinţă nu eşti. De ce contează să ai autocontrol în toate privinţele? Pregăteşte-te să răspunzi la această întrebare în cadrul studiului pe grupe.

„În limbajul modern, pasajul din Galateni 5:22,23 ar suna cam aşa: «Rodul Duhului este dispoziţia afectuoasă care inspiră iubire, spiritul iradiant şi firea veselă, seninătatea şi calmul, răbdarea de fier în circumstanţe dificile şi faţă de oameni dificili, simpatia şi întrajutorarea cu tact, aprecierea generoasă şi caritatea unei inimi mari, loialitatea şi corectitudinea în orice conjunctură, umilinţa care uită de sine şi se bucură de alţii, moderaţia şi stăpânirea de sine în toate, care sunt dovada cea mai înaltă a perfecţiunii. De acest tip este Rodul Duhului. Totul este cuprins în cuvântul Rod. El nu se obţine prin efort, ci prin rămânere; nu prin îngrijorare, ci prin încredere; nu prin fapte, ci prin credinţă.»” – S. Chadwick, în capitolul 30 din cartea The Holy Spirit de Arthur Walkington Pink (Bellingham, Wash.: Logos Bible Software, nedatată)

„Dacă în inima ta există dragostea de adevăr, atunci vei vorbi despre adevăr. Vei vorbi despre fericita nădejde pe care o ai în Isus. Dacă ai dragoste în inimă, vei căuta să-l întăreşti şi să-l zideşti pe fratele tău în credinţa cea mai sfântă. Dacă este rostit un cuvânt în dauna caracterului prietenului sau fratelui tău, nu încuraja această vorbire de rău. Aceasta este lucrarea vrăjmaşului. Cu blândeţe, adu-i aminte celui ce l-a rostit că, în Cuvântul lui Dumnezeu, se interzice o astfel de discuţie.” – Ellen G. White, Ye Shall Receive Power, p. 76

BIBLIA ŞI CARTEA ANULUI – STUDIU LA RÂND

Biblia: Psalmii 95-101
1. Despre cine se spune că L-au ispitit pe Domnul, deşi văzuseră lucrările Lui?
2. Care este motivul pentru care lumea noastră este tare şi nu se clatină?
3. Cine spune psalmistul că ar trebui să urle, să chiuie, să bată din palme şi să strige de bucurie?
4. Despre ce anume spunea psalmistul că nu se va lipi de el?

Profeţi şi regi, capitolul 7
5. Ce face Domnul prin intermediul avertizărilor şi îndemnurilor?

Ştirea misionară video pentru Şcoala de Sabat poate fi descărcată şi vizionată accesând una dintre următoarele adrese de Internet: resurse.adventist.pro (secţiunea „Şcoala de Sabat”) sau YouTube (canalul „Şcoala de Sabat”).

Alte resurse veţi mai găsi şi la pagina primei şi ultimei lecţii din trimestru!