Lucrarea Duhului Sfânt

La finalul studiilor din acest trimestru despre Duhul Sfânt şi despre spiritualitate, ne vom îndrepta atenţia spre o altă lucrare importantă a Duhului.

Când i-a anunţat pe ucenici că avea să Se ducă la Tatăl, Domnul Isus a promis să le trimită Duhul Sfânt: „Dar Mângâietorul, adică Duhul Sfânt, pe care-L va trimite Tatăl în Numele Meu, vă va învăţa toate lucrurile şi vă va aduce aminte de tot ce v-am spus Eu” (Ioan 14:26).

Conform spuselor Sale, Duhul Sfânt este un „mângâietor” (paraklētos, în greacă), un „ajutor” sau un „apărător” care mijloceşte pentru noi. Iar lucrarea Sa este aceea de a dovedi lumea vinovată în ce priveşte păcatul, neprihănirea şi judecata (Ioan 16:8). În această ultimă ocazie, vom studia în amănunt lucrarea aceasta a Duhului Sfânt.

În acelaşi timp, vom vedea în ce relaţii se află ea cu alte două aspecte importante ale slujirii Sale pentru noi: cu asigurarea mântuirii şi cu strălucita speranţă care ne motivează să fim ucenici ai lui Hristos.

1. Ce lucrare face Duhul Sfânt pentru noi şi de ce este esenţială? Ioan 16:8,9

Isus îl numeşte pe Duhul Sfânt Mângâietorul, un nume care exprimă ideea de ajutor, apărător şi mângâietor. Ca să-i convingă pe oameni de păcat, Duhul Sfânt nu ia poziţia de pârâş al fraţilor sau de procuror. El nu este trimis să ne condamne, ci să ne ajute să înţelegem că avem nevoie de har.

De obicei acceptăm ajutor numai de la cei care ne aduc mângâiere sufletească. Din nefericire, unii creştini, deşi bine intenţionaţi, se apropie de păcătoşi cu un spirit acuzator. Dar Isus nu ne-a chemat să arătăm cu degetul păcatul din viaţa altora. În definitiv, cum putem să arătăm păcatul din viaţa altora când noi înşine avem păcat?

2. Ce lecţie putem să ne însuşim din Romani 2:1 şi Matei 7:3?

Noi suntem martorii Săi, nu procurori. Suntem chemaţi să mărturisim despre puterea Sa de a mântui, nu să-i judecăm pe alţii. Când încercăm să-i dovedim pe alţii vinovaţi de păcat, ne asumăm o lucrare care nu este a noastră, ci a Duhului Sfânt.

Nu noi, ci Mângâietorul are misiunea de a dovedi lumea vinovată de păcat (Ioan 16:8). Oamenii care nu şi-au predat viaţa lui Isus nu au o idee foarte clară despre ce este păcatul şi despre caracterul lui distructiv.

Duhul Sfânt nu face o listă întreagă de fapte rele, ci ţinteşte spre păcatul fundamental: necredinţa în Isus Hristos (Ioan 16:9). Starea de nefericire şi de înstrăinare în care ne găsim nu este dată de nedesăvârşirea noastră morală, ci de înstrăinarea de Dumnezeu şi de refuzul de a-I îngădui Celui Trimis de El să ne scoată din această stare. Problema fundamentală a păcatului este că noi nu credem în Isus şi, în felul acesta, îl respingem pe Singurul care ne poate scăpa de păcat şi de vinovăţie. Acesta este păcatul care aşază eul deasupra tuturor lucrurilor şi care ne face să nu vrem să credem în Cuvântul lui Dumnezeu. Numai Duhul Sfânt ne poate deschide inima şi mintea ca să înţelegem ce mare nevoie avem de pocăinţă şi de răscumpărarea adusă la îndeplinire de Hristos prin moartea Sa pentru noi.

Ioan 16:8 afirmă că Duhul Sfânt va dovedi lumea vinovată în ce priveşte păcatul, dar şi neprihănirea. Altfel spus, lumea nu înţelege cu adevărat ce este păcatul şi, tot aşa, nu înţelege nici ce este neprihănirea.

Oamenii neconvertiţi socotesc că moralitatea exterioară este suficientă. Ei nu-şi doresc neprihănirea dată de Dumnezeu, ci se mulţumesc cu neprihănirea proprie, dată de conformarea exterioară faţă de Legea lui Dumnezeu. Însă acest fel de ascultare de Lege nu ne poate face niciodată neprihăniţi înaintea Domnului! În Isaia 64:6, profetul aseamănă faptele bune săvârşite de contemporanii săi prin puterea lor cu o „haină mânjită”. Faptele religioase pe care noi le percepem ca fiind bune sunt de fapt murdare, sunt pătate.

Numai neprihănirea lui Isus este îndestulătoare. Ea corespunde tuturor cerinţelor Legii lui Dumnezeu. Ea are valoare înaintea lui Dumnezeu Tatăl. Şi o putem obţine doar prin credinţa în Isus Hristos.

3. Citeşte Romani 5:10 şi Evrei 4:15,16. Ce relaţie există între neprihănirea noastră şi slujirea Domnului Hristos în cer, înaintea Tatălui?

Neprihănirea cerută de Lege este îndeplinită de Isus prin viaţa Lui desăvârşită. Pe pământ, a fost respins de cei care L-au răstignit, dar, în cer, a fost primit de Tatăl cu braţele deschise. Când L-a înviat din morţi, Dumnezeu Tatăl Şi-a pus însemnul aprobării pe viaţa Sa şi pe lucrarea Sa de răscumpărare. Acum, Isus trăieşte ca să mijlocească pentru noi (Evrei 4:15,16) şi ca să aplice în dreptul nostru meritele jertfei Sale, întrucât noi nu avem neprihănirea necesară pentru mântuire.

Deci noi trăim pentru că El trăieşte în noi (Galateni 2:20). Când Isus trăieşte în noi, trăim după îndemnurile Duhului (Romani 8:4) şi primim o viaţă spirituală nouă prin puterea Duhului (Galateni 3:2-5; 5:16,18).

Înălţarea lui Isus la Tatăl este compensată de coborârea Duhului Său printre noi. Fiind împuterniciţi prin Duhul Sfânt, noi, ucenicii Săi, devenim tot mai asemănători cu El.

Ţi-ai dat seama cum este neprihănirea pe care încerci s-o obţii prin puterea ta? Cum înţelegi nevoia după neprihănirea Domnului Hristos?

Adesea, în discuţia despre păcat şi despre neprihănire, unii creştini îi avertizează pe cei care-L resping pe Isus că vor fi judecaţi. Ei le atrag atenţia păcătoşilor, adeseori pe un ton aspru, că îi aşteaptă judecata de apoi.

4. Citeşte Ioan 16:8,11. La ce judecată se referă aici Isus? De ce este ea o veste bună?

Judecata lumii va avea loc într-adevăr, dar nu la ea Se referă Isus în Ioan 16:11. El nu vorbeşte despre judecata de apoi, amintită în Ioan 12:48, ci despre judecata lui Satana, care a avut loc la Calvar şi care este o veste bună! Diavolul, marele inamic al adevărului, trăieşte acum din timp împrumutat. Judecata va veni, dar accentul cade aici pe conştientizarea faptului că stăpânitorul lumii acesteia este deja condamnat (Ioan 12:31).

5. Cum îl descrie Petru pe Satana? Cum putem să ne împotrivim Diavolului? 1 Petru 5:8,9

Diavolul ştie că nu mai are mult timp şi că a primit la Calvar lovitura decisivă, dar încă este activ. Cuprins de mânie, el încearcă „să-i înghită” pe cât mai mulţi. Dar el este un duşman învins. Isus a ieşit biruitor asupra lui. Iar sângele Lui ne-a eliberat.

În al Doilea Război Mondial, pe 6 iunie 1944, cu ocazia invaziei reuşite a Aliaţilor în Franţa, Hitler a suferit o înfrângere clară. Totuşi cele unsprezece luni care au trecut între ziua lansării atacului şi 8 mai 1945, Ziua Victoriei în Europa, au fost cele mai sângeroase. În mod asemănător, Satana ştie că a primit lovitura decisivă la cruce, dar se luptă în continuare cu încăpăţânare. În aceste vremuri grele, suntem chemaţi să fim treji şi să aruncăm asupra lui Isus toate îngrijorările noastre, căci El însuşi îngrijeşte de noi (1 Petru 5:7,8).

De ce este judecata o veste bună? Cine este Apărătorul nostru la judecată? Cum să le prezentăm oamenilor judecata în aşa fel încât să le insuflăm speranţă şi nu să-i speriem?

6. Ce asigurare au în Scriptură cei care cred în Hristos şi Îl au în inima lor? Pe ce temei primim această asigurare? 1 Ioan 5:12,13; Romani 8:15-17; 2 Corinteni 5:5.

Duhul Sfânt este Cel care îi conduce pe păcătoşi la Isus care, prin moartea Sa înlocuitoare, ne-a împăcat cu Dumnezeu. Iertarea oferită ne face liberi să ducem o viaţă nouă, de copii înfiaţi de Dumnezeu. Acum nu mai suntem duşmanii Lui (Romani 5:10), ci trăim după îndemnurile Duhului şi umblăm după lucrurile Duhului. Dacă nu am avea Duhul lui Hristos, n-am fi copiii Lui şi nu am fi ai Lui. Dar acum avem mărturia lăuntrică a Duhului Sfânt, care locuieşte în noi. El adevereşte că suntem ai lui Isus şi că suntem copii ai lui Dumnezeu şi împreună-moştenitori cu Hristos. Viaţa aceea plină de putere care L-a înviat pe Isus din morţi îşi face acum efectul în noi şi, din morţi spirituali cum eram, devenim vii. El întăreşte în inima noastră asigurarea că suntem ai lui Dumnezeu. După ce am auzit şi am crezut Evanghelia mântuirii, suntem sigilaţi cu Duhul Sfânt, care ne este oferit ca garanţie a mântuirii (Efeseni 1:13,14). Fiecare credincios poate avea această siguranţă (1 Ioan 5:12,13).

7. Ce înseamnă să fim pecetluiţi cu Duhul Sfânt? Efeseni 1:13,14

Cei care îl primesc pe Hristos se nasc din nou, adică „din Duh” (Ioan 3:3,5). Duhul Sfânt consolidează această realitate în inima noastră, dându-ne asigurarea mântuirii şi bucuria a fi copii ai lui Dumnezeu. Duhul Sfânt este acontul sau garanţia darului vieţii veşnice şi al nemuririi pe care le vom primi la a doua venire a Domnului Isus (1 Corinteni 15:51-54). Acesta este semnul clar al credinţei autentice. Este greu de crezut că putem da o mărturie convingătoare dacă nu avem această asigurare.

„Vorbiţi despre curaj, vorbiţi despre credinţă şi speranţă şi veţi fi plini de lumină în Domnul! Gândiţi-vă mereu la uşa deschisă pe care Hristos a aşezat-o în faţa voastră şi pe care niciun om nu o poate închide! Dumnezeu va închide uşa înaintea oricărui păcat, dacă îi vei da ocazia. Când va năvăli vrăjmaşul ca un rău, Duhul Domnului îl va pune pe fugă.” – Ellen G. White, The Advent Review and Sabbath Herald, 16 aprilie 1889

8. Cum iau naştere dragostea şi speranţa în inimile noastre? Romani 5:4,5; 15:13 şi 1 Corinteni 13:13.

Duhul Sfânt este Acela care a turnat în inima noastră dragostea lui Dumnezeu. El ne pune în legătură cu Dumnezeu şi aşază în noi dragostea Sa. Dragostea statornică şi neschimbătoare a lui Dumnezeu este motivul şi temelia speranţei noastre. Fără dragoste, nu ar exista speranţă. Numai dragostea dă naştere la speranţă. Întrucât dragostea lui Dumnezeu se împleteşte cu credincioşia Sa, avem minunata speranţă că Isus va reveni şi ne va lua cu El acasă.

9. Citeşte Psalmii 31:24. Ce efecte are speranţa asupra noastră?

Speranţa inspiră, dă forţă, ne face să cântăm şi să fim veseli. Speranţa este esenţială pentru viaţă. Fără speranţă, ce rost ar mai avea să trăim?

Însă noi suntem plini de speranţă, ceea ce înseamnă mai mult decât a fi optimişti. Optimistul crede că lucrurile vor progresa: vremea, economia, notele şcolare, finanţele etc. se vor schimba în bine. Dar speranţa noastră se bazează pe credincioşia lui Dumnezeu şi pe promisiunile făcute de El şi împlinite în trecut. Noi credem că Dumnezeu va face ce a spus fiindcă El este credincios şi adevărat. Dumnezeu S-a dovedit a fi demn de încredere şi neschimbător. Statornicia şi credincioşia Sa constituie fundamentul speranţei noastre. Speranţa noastră este ancorată în Isus Cel răstignit. Când privim la cruce, înţelegem că dragostea lui Dumnezeu pentru noi este foarte reală. Isus răstignit pe cruce pentru păcatele noastre ne descoperă nouă şi universului într-un mod nemaiîntâlnit cum este Dumnezeul nostru într-adevăr. Deşi suntem fiinţe decăzute şi efemere, putem avea speranţă, dar nu în noi şi în „marile” noastre realizări, ci în Dumnezeul care ni S-a descoperit la cruce.

Pe ce făgăduinţe ale lui Dumnezeu se bazează speranţa adventă? Cum ne influenţează ea viaţa? Cum putem să ne formăm un stil de viaţă care să reflecte speranţa şi nu disperarea?

Dacă ar fi să rezumăm activitatea Duhului Sfânt, am putea afirma că Dumnezeu Duhul Sfânt lucrează în armonie cu Dumnezeu Tatăl şi cu Dumnezeu Fiul la realizarea mântuirii noastre. El ne trezeşte din moartea noastră spirituală. Ne face conştienţi de păcătoşenia noastră şi de starea reală, de oameni pierduţi, în care ne aflăm. Aprinde în noi dorinţa de a ne schimba şi ne conduce la Isus Hristos, singurul care poate linişti setea sufletului nostru. Ne dă asigurarea mântuirii, fiindcă ne îndreaptă întotdeauna la Isus şi la ceea ce a făcut El pentru noi. Ne transformă ca să ne asemănăm tot mai mult cu Isus. Ne ajută să rămânem credincioşi în umblarea noastră spirituală. Ne dă putere să împlinim voinţa divină şi să ne implicăm eficient în misiune. Aduce la existenţă Cuvântul Scris al lui Dumnezeu ca ghid şi normă sigură pentru viaţa şi doctrina creştină. Cum am fi fără Duhul Sfânt? Ce am face fără Duhul Sfânt? Am fi nefericiţi şi pierduţi şi nu am putea face nimic spre slava şi onoarea lui Dumnezeu. Mulţumim lui Isus că ne-a promis Duhul Sfânt şi ni L-a trimis! „Duhul Sfânt era cel mai înalt dintre toate darurile pe care El le putea solicita de la Tatăl Său pentru ridicarea poporului Său.” – Ellen G. White, Ye Shall Receive Power, p. 13

BIBLIA ŞI CARTEA ANULUI – STUDIU LA RÂND

Biblia: Psalmii 130-136
1. Ce s-ar întâmpla dacă Domnul ar păstra aducerea-aminte a nelegiuirilor?
2. Cu ce compară psalmistul plăcerea de a locui fraţii împreună?
3. Ce credea psalmistul despre idolii neamurilor şi despre meşterii lor?
4. În care psalm apare în fiecare verset expresia: „Căci în veac ţine îndurarea Lui”?

Profeţi şi regi, capitolul 12
5. De ce l-a cuprins descurajarea pe Ilie?

Ştirea misionară video pentru Şcoala de Sabat poate fi descărcată şi vizionată accesând una dintre următoarele adrese de Internet: resurse.adventist.pro (secţiunea „Şcoala de Sabat”) sau YouTube (canalul „Şcoala de Sabat”).

Alte resurse veţi mai găsi şi la pagina primei şi ultimei lecţii din trimestru!