El a murit pentru noi

Se spune că moartea şi impozitele nu se pot evita. Dar nu e chiar aşa. Unii evită impozitele, dar nu şi moartea. O pot amâna câţiva ani, dar, mai devreme sau mai târziu, moartea întotdeauna va veni. Şi, fiindcă ştim că morţii – şi cei buni, şi cei răi – se duc mai întâi în acelaşi loc, speranţa noastră legată de înviere înseamnă totul pentru noi. După cum a zis Pavel, fără această speranţă, până şi „cei ce au adormit în Hristos sunt pierduţi” (1 Corinteni 15:18) – un fapt care ar fi de-a dreptul absurd, dacă am crede, asemenea multora, că aceia care „au adormit în Hristos” roiesc entuziasmaţi prin cer în prezenţa lui Dumnezeu.

Aşadar, învierea lui Isus este capitală pentru credinţa noastră fiindcă în învierea Lui avem garanţia învierii noastre. Dar înainte de a învia, Isus, bineînţeles, a trebuit să moară. Din acest motiv, în agonia Lui din Ghetsimani, ca o anticipare a morţii Sale, El S-a rugat: „Acum, sufletul Meu este tulburat. Şi ce voi zice? «Tată, izbăveşte-Mă din ceasul acesta? Dar tocmai pentru aceasta am venit până la ceasul acesta!»” (Ioan 12:27). Isus a venit ca să moară.

De înţeles: Moartea lui Hristos şi ce înseamnă ea în contextul făgăduinţei vieţii veşnice.

1. Citeşte Apocalipsa 13:8, Faptele 2:23, 1 Petru 1:19,20. Cum este considerat Hristos „înjunghiat de la întemeierea lumii” (NTR)?

Aspectul cel mai important pentru noi este că Isus a fost înjunghiat „de la întemeierea lumii”. Evident, trebuie să luăm acest lucru în sens simbolic (cartea Apocalipsa este plină de simboluri), fiindcă Isus nu a fost răstignit decât la mii de ani de la crearea pământului. Textul vrea să spună că planul de mântuire fusese instituit înainte de crearea lumii. Şi un loc central în acest plan avea să-l ocupe moartea lui Isus, Mielul lui Dumnezeu, pe cruce.

2. Citeşte Tit 1:2,3. Cu cât timp în urmă a fost instituit planul de mântuire?

„Planul pentru răscumpărarea noastră n-a fost un gând venit ulterior, un plan alcătuit după căderea lui Adam. […] A fost o manifestare a principiilor care din erele eterne constituie temelia tronului lui Dumnezeu” (Ellen G. White, Hristos, Lumina lumii/Viaţa lui Iisus, p. 22). Acest plan le-a fost descoperit mai întâi lui Adam şi Evei în Eden (Geneza 3:15,1) şi a fost simbolizat de fiecare jertfă cu sânge din Vechiul Testament. De exemplu, când i-a pus la încercare credinţa lui Avraam, Dumnezeu S-a îngrijit ca un berbec să fie sacrificat în locul lui Isaac (Geneza 22:11-13). Această înlocuire a simbolizat şi mai clar caracterul substitutiv al jertfei ispăşitoare a lui Isus pe cruce. Astfel, elementul cel mai important din întregul plan de mântuire este moartea înlocuitoare a lui Isus, simbolizată timp de veacuri de jertfele animale, fiecare jertfă fiind un simbol al morţii lui Isus pe cruce în calitate de „Mielul lui Dumnezeu, care ridică păcatul lumii!” (Ioan 1:29).

E drept că sacrificarea animalelor este ceva înfiorător şi sângeros. Dar de ce tocmai aspectul acesta revoltător şi sângeros este în esenţă lecţia care ne învaţă despre moartea lui Isus în locul nostru şi preţul teribil al păcatului?

3. Care au fost reacţiile ucenicilor când Isus le-a prevestit suferinţele şi moartea Sa? Ce ar trebui să învăţăm din reacţiile lor despre pericolul înţelegerii greşite a Scripturilor? Matei 16:21-23; Matei 17:22,23; Marcu 9:30-32; Luca 9:44,45; 18:31-34

Isus s-a născut ca să moară şi a trăit ca să moară. Fiecare pas pe care îl făcea Îl aducea mai aproape de marele Său sacrificiu ispăşitor pe crucea Golgotei. Pe deplin conştient de misiunea Sa, El nu a lăsat pe nimeni şi nimic să-L distragă de la misiunea Lui. La drept vorbind, „întreaga Lui viaţă a fost un preambul al morţii Sale pe cruce” (Ellen G. White, Principiile fundamentale ale educaţiei creştine, p. 382).

În ultimul an al misiunii Sale pe pământ, Isus le-a vorbit ucenicilor din ce în ce mai clar despre apropiata Lui moarte. Dar ei nu păreau să poată şi să vrea să accepte realitatea afirmaţiilor Sale. Plini de idei false despre rolul lui Mesia, ultimul lucru la care se aşteptau era ca Isus, în calitate de Mesia, să moară. Pe scurt, teologia lor eronată i-a dus la suferinţă inutilă.

Deja lui Nicodim Isus îi spusese: „Şi, după cum a înălţat Moise şarpele în pustie, tot aşa trebuie să fie înălţat şi Fiul omului, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică” (Ioan 3:14,15). Când Se afla în Cezareea, Isus le-a spus ucenicilor că trebuia „să meargă la Ierusalim, să pătimească mult din partea bătrânilor, din partea preoţilor celor mai de seamă şi din partea cărturarilor; că are să fie omorât şi că a treia zi are să învieze” (Matei 16:21). Trecând în mod discret prin Galileea (Marcu 9:30-32) şi în timpul ultimului Său drum la Ierusalim (Luca 18:31-34), Isus le-a vorbit iarăşi ucenicilor despre moartea şi învierea Sa. Fiindcă nu era ceea ce doreau să audă, ei nu au ascultat. Cât de uşor este să facem şi noi la fel!

Oamenii, în special cei din poporul ales al lui Dumnezeu, au avut idei greşite cu privire la prima venire a lui Mesia. Ce idei eronate cu privire la a doua venire a lui Isus sunt răspândite în zilele noastre?

4. Citeşte Ioan 19:1-30. Care este mesajul crucial din afirmaţia lui Isus: „S-a isprăvit”?

În sfârşit sosiseră momentele hotărâtoare pentru Hristos, pentru omenire şi pentru întregul univers. În adâncă agonie, El Se lupta cu puterile întunericului. A înfruntat treptat grădina Ghetsimani, procesele nedrepte şi apoi a urcat încet dealul Golgotei. Îngeri răi încercau să-L doboare. În timp ce atârna pe cruce, conducătorii preoţilor, cărturarii şi bătrânii îşi băteau joc de El. Citeşte ce spuneau, în Matei 27:42.

Putea Isus să coboare de pe cruce şi să Se salveze? Da, putea, dar nu voia. Iubirea Lui necondiţionată pentru omenire, inclusiv pentru acei batjocoritori, nu L-a lăsat să renunţe. „Batjocoritorii se numărau printre aceia pe care venise să-i salveze şi nu putea să Se dea jos de pe cruce şi să Se salveze pentru că El era ţintuit pe cruce nu de cuie, ci de dorinţa Lui de a-i salva” (Alfred Plummer, An Exegetical Commentary on the Gospel According to S. Matthew, Elliot Stock, 1910, p. 397). Aici, în suferinţa Lui, Isus Hristos biruia împărăţia lui Satana, chiar dacă Satana fusese acela care declanşase evenimentele ce duseseră la cruce, inclusiv trădarea lui Iuda (Ioan 6:70; 13:2,27). „Cumva, într-un mod pe care evanghelistul nu încearcă să-l descrie, moartea lui Isus este atât un act al lui Satana, cât şi un act prin care Isus obţine victoria asupra lui Satana” (George E. Ladd, A Theology of the New Testament, Lutterworth Press, 1994, p. 192).

Strigând de pe cruce „S-a isprăvit!” (Ioan 19:30), Isus a vrut să spună nu doar că agonia Lui se sfârşise, cât mai ales că El câştigase suprema luptă cosmică împotriva lui Satana şi a forţelor lui malefice. „Tot cerul a triumfat odată cu victoria Mântuitorului. Satana a fost înfrânt şi şi-a dat seama că şi-a pierdut împărăţia” (Ellen G. White, Hristos, Lumina lumii/Viaţa lui Iisus, p. 758). Este greu de imaginat uimitorul contrast: prin umilirea Sa totală, Fiul lui Dumnezeu obţinuse – pentru noi şi pentru univers – o istorică şi glorioasă victorie.

Gândeşte-te cât de grav este păcatul dacă ispăşirea lui a necesitat moartea lui Isus. Ce ar trebui să ne transmită acest adevăr despre cât de inutile sunt faptele noastre în obţinerea vreunui merit înaintea lui Dumnezeu? La urma urmei, ce am putea adăuga noi la ceea ce Isus a făcut deja?

5. Ce a realizat pentru noi moartea lui Isus? Ioan 3:14-18; Romani 6:23

Când Isus a ajuns la râul Iordan ca să fie botezat, Ioan Botezătorul a exclamat: „Iată Mielul lui Dumnezeu, care ridică păcatul lumii!” (Ioan 1:29). Prin aceasta, Isus era recunoscut drept Mielul arhetipal prefigurat de toate jertfele din Vechiul Testament. Dar jertfele animale nu puteau îndepărta păcatele (Evrei 10:4). Ele ofereau doar o iertare condiţionată, care depindea de împlinirea jertfei viitoare a lui Hristos pe cruce. Citeşte Ioan 1:9.

6. Citeşte Ioan 3:16,17. Ce speranţă excepţională găseşti aici, mai ales când simţi, pe bună dreptate, că meriţi să fii condamnat pentru ce ai făcut?

Gândeşte-te la tot ce înseamnă aceste lucruri. Isus, Cel care a creat universul (Ioan 1:1-3), S-a dat pe Sine pentru fiecare dintre noi, ca jertfă pentru păcate, ca astfel noi să nu mai fim condamnaţi pentru ceea ce meritam. Iată marea promisiune a Evangheliei!

Isus Hristos a declarat că „atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică” (Ioan 3:16). Dar nu ar trebui să uităm niciodată că Isus S-a oferit de bunăvoie pentru noi (Evrei 9:14). Luther s-a referit la cruce ca fiind „altarul pe care Isus, mistuit de focul iubirii nemărginite care ardea în inima Lui, a adus jertfa vie şi sfântă a trupului şi sângelui Său în faţa Tatălui, cu rugăciuni şi cereri cu strigăte mari şi cu lacrimi (Evrei 5:7)” (Luther’s Works, vol. 13, Concordia Publishing House, 1956, p. 319). Hristos a murit o dată pentru totdeauna (Evrei 10:10), o singură dată (Evrei 10:12), deoarece sacrificiul Lui este suficient şi nu îşi pierde niciodată puterea. Ba, mai mult, „dacă nu s-ar fi găsit decât un singur suflet care să accepte Evanghelia harului Său, pentru a-l salva Hristos ar fi acceptat aceeaşi viaţă de trudă şi umilinţă şi aceeaşi moarte înjositoare” (Ellen G. White, Divina vindecare, p. 135).

Citeşte din nou Ioan 3:16, înlocuind cuvintele „lumea” şi „oricine” cu numele tău. Cum poţi învăţa permanent, mai ales când eşti ispitit, să-ţi însuşeşti această minunată promisiune?

7. Citeşte 1 Corinteni 1:18-24. Ce spune Pavel despre cruce şi cum o aşază în contrast cu „înţelepciunea lumii”? De ce mesajul crucii este atât de important astăzi, când predomină materialismul (ideea că întreaga realitate nu ar fi decât materie, ceea ce ar însemna că nu există Dumnezeu, nici lumea supranaturală)?

Crucea lui Hristos este punctul central al istoriei mântuirii. „Veşnicia nu va putea niciodată cuprinde adâncimea iubirii manifestate la crucea de pe Golgota. Acolo iubirea infinită a lui Hristos şi egoismul fără limite al lui Satana au stat faţă-n faţă” (Stephen N. Haskell, The Cross and Its Shadow, Bible Training School, 1914). În timp ce, în umilinţă, Isus Se oferea pe Sine ca răscumpărare pentru omenire, Satana, în egoismul lui, Îl cufunda în suferinţă şi agonie. Hristos nu a murit de moartea naturală pe care fiecare om trebuie să o înfrunte. El a murit de moartea a doua, astfel încât toţi aceia care Îl acceptă să nu mai fie nevoiţi să o îndure.

Cu privire la semnificaţia crucii există câteva aspecte importante de reţinut: (1) Jertfa lui Hristos este revelaţia supremă a dreptăţii lui Dumnezeu în privinţa păcatului (Romani 3:21-26). (2) Ea reprezintă revelaţia supremă a iubirii lui Dumnezeu pentru cei păcătoşi (Romani 5:8). (3) Crucea constituie marea sursă de putere pentru a rupe lanţurile păcatului (Romani 6:22,23; 1 Corinteni 1:17-24). (4) Ea este singura noastră speranţă pentru viaţa veşnică (Filipeni 3:9-11; Ioan 3:14-16; 1 Ioan 5:11,12). (5) Este singurul antidot la o viitoare rebeliune în univers (Apocalipsa 7:13-17; 22:3).

Niciunul dintre aceste adevăruri esenţiale despre Golgota nu poate fi exprimat de „înţelepciunea lumii”. Dimpotrivă, predicarea crucii este o „nebunie” din perspectiva înţelepciunii lumii, care adesea nici măcar nu recunoaşte cel mai evident adevăr care ar putea exista, şi anume faptul că, da, Creatorul există (vezi Romani 1:18-20). Înţelepciunea lumească nu-L poate recunoaşte pe Isus sau mântuirea pe care El o oferă prin moartea Lui înlocuitoare pe cruce.

Indiferent de valoarea „înţelepciunii lumii”, de ce nu ar trebui niciodată ca aceasta să ne influenţeze convingerile despre Isus şi speranţa oferită prin cruce (1 Corinteni 1:21)?

Studiu suplimentar: Ellen G. White, Hristos, Lumina lumii/Viaţa lui Iisus, capitolele 74 şi 78; Calea către Hristos, capitolul 3

„Am văzut că cerul întreg este interesat de mântuirea noastră; şi noi să fim indiferenţi? Să fim nepăsători, ca şi când ar fi un lucru de mică importanţă dacă suntem salvaţi sau pierduţi? Să desconsiderăm noi sacrificiul făcut pentru noi? Unii aşa au făcut. Au desconsiderat harul care le-a fost oferit şi şi-au atras dezaprobarea lui Dumnezeu. Duhul lui Dumnezeu nu poate fi întristat la nesfârşit. Dacă va mai fi întristat, curând Se va îndepărta. După ce Dumnezeu a făcut tot ce se putea face pentru a-i salva pe oameni, dacă ei dovedesc, prin viaţa lor, că desconsideră harul oferit de Isus, moartea va fi partea lor şi va fi scump plătită. Va fi o moarte teribilă; pentru că ei vor trebui să simtă agonia pe care a simţit-o Domnul Hristos pe cruce ca să plătească mântuirea pe care ei au refuzat-o. Atunci îşi vor da seama ce au pierdut – viaţa veşnică şi moştenirea nepieritoare. Marele sacrificiu făcut pentru salvarea sufletelor demonstrează care este valoarea lor. Odată pierdut, sufletul preţios este pentru totdeauna pierdut” (Ellen G. White, Mărturii, vol. 1, p. 124).

STUDIU ZILNIC – BIBLIA ŞI CARTEA RUGĂCIUNEA

Biblia: 2 Samuel 16 – 22;
1. Cine blestema, vântura praf şi arunca pietre împotriva lui David?
2. Cine i-a dat „bunul sfat” lui Absalom şi cine l-a nimicit?
3. Care era cea mai mare nenorocire ce i s-ar fi putut întâmpla lui David?
4. Cum a fost Dumnezeu „potolit faţă de ţară”?

Ellen G. White, Rugăciunea, capitolul 8 (de la paragraful „Rugaţi-vă fără încetare”)
5. Care este cea mai mare putere a creştinului?

Aici puteţi citi cartea Rugăciunea de Ellen G. White.
Aici puteţi asculta cartea Rugăciunea de Ellen G. White.
De aici puteţi descărca cartea Rugăciunea.pdf

Ştirile de Sabat (video) pot fi vizionate sau descărcate accesând adresa de internet: Biserica Adventistă – Zona Muntenia, meniul „Noutăţi”, categoria „Info Muntenia”, sau de pe YouTube canalul: „Conferinta Muntenia – Biserica Adventistă de Ziua a Şaptea”, meniul: Videoclipuri.

Veştile misionare (video) pot fi vizionate sau descărcate accesând adresa de internet a Departamentului „Şcolii de Sabat” meniul: Videoclipuri.

Alte resurse veţi mai găsi şi la pagina primei lecţii din trimestru!