Înşelăciunile de la sfârşitul timpului

Lumea noastră actuală a ajuns o amestecătură de supranatural şi mistic, sub influenţa filmelor de la Hollywood, care nu are nicio problemă să producă filme pe teme religioase şi mistice într-un ghiveci de rătăcire şi amăgire. Vechea minciună „Hotărât că nu veţi muri” (Geneza 3:4) a inspirat multe din cele mai citite cărţi şi cele mai vizionate filme ale ultimilor zece ani, precum şi multe jocuri video. Fără îndoială, suntem expuşi şi ispitiţi la vederea acestui tărâm fermecat al lui Satana, care se poate prezenta într-o multitudine de forme, iar în unele cazuri se prezintă ascuns chiar sub poleiala ştiinţei.

Unele dintre cele mai înşelătoare fenomene sunt aşa-zisele „experienţe din preajma morţii”, când cei care au „murit” s-au reîntors la viaţă cu poveşti despre viaţa de dincolo. Mulţi iau aceste manifestări drept o dovadă a nemuririi sufletului.

De înţeles: Amăgirile din vremea sfârşitului, inclusiv misticismul, experienţele din preajma morţii, reîncarnarea, necromanţia, cultul strămoşilor şi altele sunt subiecte periculoase de care ar trebui să fim conştienţi, dar fără a ne lăsa influenţaţi de ele.

Lumea noastră a fost inundată de valurile puternice ale misticismului. Termenul „misticism” înglobează o diversitate de idei. Din perspectivă religioasă, înseamnă unirea dintre individ şi divinitate sau Absolut, într-un fel de experienţă spirituală sau transă. Acest fenomen caracterizează închinarea inclusiv în unele biserici. Manifestările misticismului pot varia ca formă şi intensitate, dar întotdeauna au tendinţa de a înlocui autoritatea Cuvântului scris al lui Dumnezeu cu experienţele subiective ale individului. Biblia îşi pierde mult din rolul ei de a indica învăţăturile adevărate, iar creştinul rămâne vulnerabil în faţa propriilor experienţe. Acest gen de religie subiectivă nu oferă protecţie împotriva amăgirilor, mai ales a acelora din vremea sfârşitului.

1. În lumina cuvintelor lui Isus din Matei 7:21-27, ce înseamnă să ne zidim casa spirituală „pe stâncă”, nu „pe nisip”?

Există o tendinţă puternică în lumea creştină postmodernă de a minimaliza relevanţa învăţăturilor biblice, considerate ecouri serbede ale unei forme învechite de religie. În acest demers, învăţăturile Domnului Hristos sunt artificial înlocuite cu persoana Domnului Hristos – pe baza argumentului că, de exemplu, unele relatări biblice nu pot fi adevărate fiindcă Isus, aşa cum e înţeles de postmoderni, nu ar fi permis niciodată să se întâmple după cum este scris. Sentimentele şi gusturile personale ajung să devină criteriu de interpretare a Scripturilor sau chiar de respingere evidentă a ceea ce învaţă Biblia, deseori chiar în legătură cu ascultarea de Dumnezeu, despre care Isus a spus că este esenţială pentru ca cineva să-şi zidească propria casă pe stâncă.

Aceia care consideră că nu contează ce cred ca doctrină atâta timp cât cred în Isus Hristos se află pe un teren periculos. Inchizitorii catolici care au condamnat la moarte un număr incalculabil de protestanţi au crezut în Isus Hristos. Cei care au „scos draci” în numele lui Isus (Matei 7:22) crezuseră în El. „Afirmaţia că nu este deloc important ce cred oamenii este una dintre cele mai reuşite înşelăciuni ale lui Satana. El ştie că, atunci când este acceptat cu iubire, adevărul sfinţeşte sufletul. De aceea el caută continuu să-l înlocuiască prin teorii false, mituri şi o altă evanghelie” (Ellen G. White, Tragedia veacurilor, p. 520).

Cum putem lupta împotriva tendinţei de a ne lăsa emoţiile şi dorinţele să ne determine să acţionăm contrar Bibliei?

Un argument popular în sprijinul ideii de nemurire naturală a sufletului este „experienţa din preajma morţii”. În cartea sa Life after Life ([1975], Viaţă după viaţă), Raymond A. Moody, Jr. prezintă rezultatele studiului său desfăşurat pe cinci ani, pe mai mult de 100 de persoane intrate în „moarte clinică” şi care ulterior au revenit la viaţă. Aceste persoane au pretins că, înainte să revină la viaţă, au văzut o fiinţă de lumină duioasă şi caldă – fapt considerat „o dovadă mişcătoare a supravieţuirii sufletului uman dincolo de moarte”. De-a lungul anilor, multe cărţi asemănătoare au fost publicate, promovând aceeaşi idee. (Vezi studiul 2.)

2. Citeşte 1 Împăraţi 17:22-24; 2 Împăraţi 4:34-37; Marcu 5:41-43; Luca 7:14-17 şi Ioan 11:40-44. Vorbesc aceste pasaje despre o existenţă conştientă a morţilor reveniţi la viaţă? De ce este important de ştiut acest lucru?

Toate experienţele din apropierea morţii raportate în literatura modernă sunt despre oameni consideraţi morţi din punct de vedere clinic, dar nu cu adevărat morţi – spre deosebire de Lazăr, mort de patru zile, al cărui cadavru intrase în putrefacţie (Ioan 11:39). Nici Lazăr, nici vreunul dintre cei înviaţi în timpurile biblice nu a menţionat vreo experienţă din viaţa de dincolo, fie din rai, din purgatoriu sau din iad. Acesta este de fapt un argument al tăcerii, în deplină concordanţă cu învăţăturile biblice privind starea inconştientă a celor morţi.

Cum rămâne cu experienţele din preajma morţii atât de frecvent relatate azi? Dacă acceptăm învăţătura biblică potrivit căreia morţii nu ştiu nimic (Iov 3:11-13; Ps. 115:17; 146:4; Ecl. 9:10), atunci ne rămân două posibilităţi: e vorba fie de o halucinaţie psihochimică naturală în anumite stări extreme, fie de o experienţă înşelătoare satanică, de origine supranaturală (2 Cor. 11:14). Amăgirea lui Satana ar putea fi o explicaţie, mai ales pentru că, în unele cazuri, aceşti oameni pretind că au vorbit cu rudele lor decedate. Însă ar putea fi şi o combinaţie între cele două posibilităţi. Deoarece această amăgire predomină şi este foarte convingătoare pentru unii, este extrem de important să rămânem strâns legaţi de învăţăturile Cuvântului lui Dumnezeu, în ciuda oricăror experienţe pe care noi sau alţii le-am putea avea şi care sunt împotriva a ceea ce susţine Biblia.

Mai nou, experienţele din apropierea morţii se prezintă în numele ştiinţei. Ce învăţăm de aici despre cât de atenţi trebuie să fim chiar şi în ce priveşte fenomenele presupus „dovedite” de ştiinţă?

Noţiunea păgână de suflet nemuritor stă la baza teoriei nebiblice a reîncarnării, sau transmigraţiei sufletului. Această teorie a fost adoptată de unele religii mondiale semnificative. În timp ce majoritatea creştinilor cred în existenţa unui suflet nemuritor care locuieşte definitiv în rai sau în iad după moarte, cei care cred în reîncarnare susţin că sufletul nemuritor traversează multe cicluri de moarte şi renaştere aici, pe pământ. Unii cred că reîncarnarea este un proces de evoluţie spirituală care îi permite sufletului să atingă niveluri superioare de cunoaştere şi moralitate în parcursul său spre perfecţiune. Hinduşii cred că sufletul etern trece printr-o progresie a conştiinţei – sau prin samsara – în şase tipuri de viaţă: acvatică, a plantelor, a reptilelor şi insectelor, a păsărilor, a animalelor şi a fiinţelor umane, inclusiv a locuitorilor cerului.

3. Citeşte Evrei 9:25-28 şi 1 Petru 3:18. Dacă Isus a murit „o singură dată” şi, în acelaşi fel, toţi oamenii mor doar „o singură dată”, de ce chiar şi unii presupuşi creştini cred într-o formă de reîncarnare?

Mulţi oameni cred nu în ce ar trebui să creadă, ci în ce vor să creadă. Dacă o teorie le aduce pace şi confort existenţial, le e suficient ca s-o îmbrăţişeze. Dar cei care iau în serios Biblia sub nicio formă nu pot accepta teoria reîncarnării. Iată de ce: (1) reîncarnarea contrazice învăţăturile biblice referitoare la caracterul muritor al „sufletului” şi la învierea trupului (1 Tesaloniceni 4:13-18); (2) contrazice învăţătura despre mântuirea prin har, prin credinţa în lucrarea răscumpărătoare a lui Isus Hristos (Efeseni 2:8-10), şi o înlocuieşte cu faptele omeneşti; (3) contrazice învăţătura biblică potrivit căreia destinul veşnic este hotărât pentru totdeauna de deciziile pe care omul le ia în această viaţă (Matei 22:1-14; Matei 25:31-46); (4) această teorie minimalizează semnificaţia şi relevanţa celei de-a doua veniri a lui Isus (Ioan 14:1-3) şi (5) propune persoanei în cauză unele oportunităţi după moarte pentru a-şi depăşi dificultăţile din viaţă, ceea ce este nebiblic (Evrei 9:27).

Pe scurt, în credinţa creştină nu există loc pentru conceptul de reîncarnare.

Cuvântul „necromanţie” derivă din termenii greceşti nekros („mort”) şi manteia („divinaţie”). Practicată din timpuri străvechi, necromanţia este o formă de invocare a presupuselor spirite active ale morţilor în vederea obţinerii cunoaşterii, deseori despre evenimente viitoare. Cultul strămoşilor, în schimb, este datina venerării strămoşilor care au decedat, sub motiv că ei fac încă parte din familie, iar spiritele lor, s-ar crede, pot influenţa acţiunile celor vii. Aceste practici păgâne pot fi foarte atractive pentru aceia care cred în nemurirea sufletului şi cărora le e dor de cei dragi care au murit.

4. Citeşte 1 Samuel 28:3-25. Ce lecţii spirituale extragi din experienţa lui Saul cu vrăjitoarea din En-Dor care contrazic orice aşa-zisă comunicare cu morţii?

Biblia afirmă foarte clar că toţi spiritiştii, toate mediumurile, toţi vrăjitorii şi necromanţii din perioada teocraţiei antice a poporului Israel erau o urâciune înaintea Domnului şi trebuiau omorâţi cu pietre (Leviticul 19:31; 20:6,27; Deuteronomul 18:9-14). Potrivit cu această lege, Saul eliminase toţi vrăjitorii şi spiritiştii din Israel (1 Samuel 28:3,9).

Dar, după ce a fost lepădat de Domnul, Saul însuşi s-a dus în cetatea canaanită En-Dor ca să consulte o vrăjitoare (1 Samuel 28:6,7,15; compară cu Iosua 17:11; Psalmii 83:10). El i-a cerut vrăjitoarei să-l scoale din morţi pe profetul Samuel, despre care se spune că a apărut în vedenia necromantei şi a vorbit cu Saul (1 Samuel 28:13-19). Duhul amăgitor, care a pretins că este Samuel, i-a spus lui Saul: „Mâine, tu şi fiii tăi veţi fi împreună cu mine” (1 Samuel 28:19). În timp ce prezicea moartea lui Saul, duhul înşelător care luase doar înfăţişarea lui Samuel a reafirmat teoria nebiblică a nemuririi naturale a sufletului. A fost o amăgire puternică, dar Saul, în cunoştinţă de cauză, ar fi trebuit să nu ajungă implicat în ceea ce el însuşi condamnase în trecut.

După mai bine de două secole, profetul Isaia a avut un mesaj în această privinţă. Citeşte-l în Isaia 8:19,20 (vezi şi Isaia 19:3).

Cât de des, în condiţii de stres, facem lucruri despre care ştim că sunt greşite! De ce credinţa, rugăciunea şi ascultarea de Cuvântul lui Dumnezeu reprezintă singura noastră apărare de noi înşine?

Similare cu necromanţia sunt şi personificările demonice ale celor morţi şi alte apariţii demonice. Personificarea poate fi sub forma unui membru decedat al familiei, a unui prieten sau a oricui altcuiva. Atât înfăţişarea fizică, cât şi vocea sunt foarte asemănătoare cu ale celor decedaţi. Toate aceste înşelăciuni satanice vor fi folosite pentru a-i amăgi pe cei care nu sunt bine ancoraţi în Cuvântul lui Dumnezeu. Ellen G. White avertizează: „Dându-se drept sfinţii apostoli, aceste spirite mincinoase contrazic ce au scris aceştia sub inspiraţia Duhului Sfânt când au fost pe pământ” (Tragedia veacurilor, p. 624). Mai mult chiar, „ca încununare a marii drame de înşelăciune, Satana însuşi Îl va întruchipa pe Domnul Hristos (Ibidem, p. 624).

5. Citeşte 2 Corinteni 11:14,15 şi Efeseni 6:10-18. Cum ar trebui să ne apărăm de aceste amăgiri demonice?

Apostolul Pavel rosteşte o avertizare serioasă în Efeseni 6:12. Reciteşte acest verset. Ne putem pune la adăpost de aceste amăgiri doar dacă suntem îmbrăcaţi cu „toată armura lui Dumnezeu” (v. 11, NTR), descrisă în Efeseni 6:13-18. Personificările şi întruchipările satanice pot fi foarte înspăimântătoare şi înşelătoare, dar nu îi pot duce în eroare pe cei apăraţi de Dumnezeu şi ancoraţi în Cuvântul Său. Din perspectivă doctrinară, cei care cred învăţătura biblică a nemuririi condiţionate a omului ştiu că orice apariţie sau comunicare cu morţii este de la Satana şi trebuie respinsă prin puterea harului lui Dumnezeu. Din nou, oricât de puternică, aparent reală şi convingătoare ar fi manifestarea, noi trebuie să rămânem întotdeauna neclintiţi la învăţătura că morţii dorm în mormânt.

Imaginează-ţi însă că pierzi pe cineva drag şi apoi ai impresia că acea persoană dragă ţi se arată. Şi îşi exprimă iubirea faţă de tine. Şi îţi spune cât de mult îi e dor de tine. Şi spune lucruri pe care, da, doar ea le-ar cunoaşte. Şi îţi spune că acum se află într-un loc mai bun. Dacă nu eşti perfect ancorat în ce susţine Biblia cu privire la starea morţilor, cât de uşor ai putea cădea pradă acestei amăgiri! Mai ales dacă îţi şi doreşti să crezi amăgirea.

Ce înseamnă să îmbrăcăm „toată armura lui Dumnezeu” (NTR)? În sens practic, cum facem acest lucru zi de zi în fiecare domeniu al vieţii noastre, nu doar în ce priveşte amăgirile din vremea sfârşitului?

Studiu suplimentar: Ellen G. White, Evanghelizare, secţiunea 18; Confruntarea cu ispita, capitolul „Spiritismul” (Scrieri timpurii „Spiritismul”; Tragedia veacurilor, Capitolul 34 — Spiritismul)

Există o fundaţie care susţine că lucrează la crearea unei tehnologii de intrare în contact cu morţii. Numindu-i pe morţi PMP (persoane postmateriale), site-ul fundaţiei pretinde că, atunci când mor, oamenii doar trec „într-o altă fază a eternului”. Mai mult, cei de la Soulphone susţin că vor concepe o tehnologie în trei faze de comunicare între persoanele materiale şi cele post-materiale. Prima fază „va permite comunicarea prin mesaje-text cu familia, prieteni şi experţi post-materiali din orice domeniu de activitate”. Faza a doua presupune „posibilitatea de a vorbi cu cei dragi care trăiesc într-o altă parte a eternului”. Şi a treia fază, se spune, va crea posibilitatea „auzirii şi vederii acelora care experimentează domeniul tuturor posibilităţilor dintr-un punct de observare diferit”. Deosebit de înfricoşătoare este modalitatea de testare dacă morţii care comunică sunt cu adevărat cei care pretind că sunt.

„Uneori, duhurile se arată unor persoane sub înfăţişarea prietenilor lor decedaţi, le povestesc întâmplări din viaţa lor şi fac lucruri pe care le făceau în timpul vieţii” (Ellen G. White, Patriarhi şi profeţi, p. 684).

STUDIU ZILNIC – BIBLIA ŞI CARTEA RUGĂCIUNEA

Biblia: 2 Împăraţi 5 – 11;
1. Din ce cauză au părăsit sirienii tabăra de război?
2. Ce dar a transportat Hazael pentru Elisei şi în ce fel?
3. La ce idoli s-a închinat Iehu?
4. În ce loc a murit Atalia?

Ellen G. White, Rugăciunea, capitolul 11 (de la par. „Dacă vrem ca rugăciunile noastre să fie ascultate…” până la par. „Dumnezeu răspunde la rugăciune la timpul rânduit de El”)
5. Ce se întâmplă dacă ne rugăm fără să ne cunoaştem pe noi înşine?

Aici puteţi citi cartea Rugăciunea de Ellen G. White.
Aici puteţi asculta cartea Rugăciunea de Ellen G. White.
De aici puteţi descărca cartea Rugăciunea.pdf

Ştirile de Sabat (video) pot fi vizionate sau descărcate accesând adresa de internet: Biserica Adventistă – Zona Muntenia, meniul „Noutăţi”, categoria „Info Muntenia”, sau de pe YouTube canalul: „Conferinta Muntenia – Biserica Adventistă de Ziua a Şaptea”, meniul: Videoclipuri.

Veştile misionare (video) pot fi vizionate sau descărcate accesând adresa de internet a Departamentului „Şcolii de Sabat” meniul: Videoclipuri.

Alte resurse veţi mai găsi şi la pagina primei lecţii din trimestru!