Învierile de dinainte de cruce

În Vechiul Testament, referirile la înviere analizate până acum au avut la bază, în mare măsură, aşteptări personale (Iov 19:25-27; Evrei 11:17-19; Psalmii 49:15; 71:20) şi făgăduinţe (Daniel 12:1,2,13). Însă mai avem şi consemnări de cazuri în care oamenii au fost într-adevăr înviaţi.

Prima înviere a fost cea a lui Moise (Iuda 9, Luca 9:28-36). Pe vremea monarhiei din Israel, fiul văduvei din Sarepta (1 Împăraţi 17:8-24) şi fiul sunamitei (2 Împăraţi 4:18-37) au fost şi ei înviaţi. Când a fost pe pământ, Hristos i-a înviat pe fiul văduvei din Nain (Luca 7:11-17), pe fiica lui Iair (Luca 8:40-56) şi apoi pe Lazăr (Ioan 11). Cu excepţia lui Moise, toţi aceşti oameni au înviat ca muritori şi în cele din urmă au murit iarăşi. Aceste cazuri confirmă învăţătura biblică despre starea de inconştienţă a celor morţi (Iov 3:11-13; Psalmii 115:17; 146:4; Eclesiastul 9:5,10). În niciuna dintre aceste relatări şi nici în alte naraţiuni biblice despre înviere nu există vreo menţionare a unei presupuse experienţe din viaţa de dincolo de mormânt.

De înţeles: Învierile care au avut loc înainte de moartea şi învierea lui Isus.

1. Ce dovezi găseşti în Iuda 9 şi Luca 9:28-36 referitoare la învierea fizică a lui Moise?

Unii părinţi bisericeşti greci din Alexandria au susţinut că, atunci când Moise a murit, au existat doi Moise: unul viu, în duh, şi un altul mort, în trup; un Moise care s-a înălţat la cer cu îngerii şi un Moise care a fost îngropat în pământ. (Vezi Origen, Omilii la cartea Iosua, 2.1; Clement din Alexandria, Stromata 6:15.) Această distincţie între înălţarea sufletului la cer şi îngroparea trupului ar putea avea sens pentru cei care cred în conceptul grecesc de suflet nemuritor, dar ideea aceasta nu se găseşte în Biblie. Iuda 9 confirmă învăţătura biblică despre învierea trupului lui Moise, fiindcă lupta a fost „pentru trupul lui Moise”, nu pentru vreun aşa-zis suflet care a supravieţuit.

În Deuteronomul 34:5-7 ni se spune că Moise a murit la 120 de ani şi că Domnul l-a îngropat într-un loc ascuns dintr-o vale din ţara Moab. Dar Moise nu a rămas multă vreme în mormânt. „Domnul Isus Însuşi, împreună cu îngerii care îl îngropaseră, a coborât din cer ca să-l cheme afară pe sfântul care dormea. […] Pentru prima dată, Domnul Hristos era pe punctul de a-i da viaţă unui mort. […] Învierea a devenit o certitudine pentru totdeauna. Satana a fost deposedat de prada lui, drepţii morţi aveau să trăiască din nou” (Ellen G. White, Patriarhi şi profeţi, p. 478, 479).

O dovadă clară a învierii lui Moise se găseşte în episodul schimbării la faţă. Acolo, Moise apare împreună cu prorocul Ilie, care fusese luat la cer fără să vadă moartea (2 Împăraţi 2:1-11). Moise şi Ilie chiar au dialogat cu Isus (vezi Luca 9:28-36). Citeşte în mod special Luca 9:30,31. Apariţia lui Moise, o dovadă a victoriei viitoare a lui Isus asupra păcatului şi a morţii, este descrisă aici în termeni incontestabili. Moise şi Ilie au fost aceia care I s-au arătat lui Isus, nu spiritele sau duhurile lor (la urma urmei, Ilie nici nu murise).

Lui Moise nu i s-a permis să intre în Canaanul pământesc (Deuteronomul 34:1-4), dar a fost dus în Canaanul ceresc. Ce ne învaţă acest lucru despre modul în care Dumnezeu „poate să facă nespus mai mult decât cerem sau gândim noi” (Efeseni 3:20)?

2. Ce asemănări şi deosebiri observi între următoarele două învieri? 1 Împăraţi 17:8-24; 2 Împăraţi 4:18-37

În Evrei 11 citim că, prin credinţă, „femeile şi-au primit înapoi pe morţii lor înviaţi” (v. 35). Este şi cazul următoarelor două învieri: prima (1 Împăraţi 17:8-24) a avut loc în timpul marii apostazii a lui Israel, sub influenţa regelui Ahab şi a soţiei lui păgâne, Izabela. Pe când o secetă grea devasta ţara, Dumnezeu i-a poruncit lui Ilie să meargă la Sarepta, o cetate în afara hotarelor poporului Israel. Acolo, el a întâlnit o biată văduvă feniciană care se pregătea să gătească ultima masă sărăcăcioasă pentru ea şi fiul ei şi apoi se aşteptau să moară. Dar vieţile lor au fost cruţate prin minunea înmulţirii făinii şi uleiului, care nu s-au terminat până când nu a încetat seceta. Mai târziu, fiul ei s-a îmbolnăvit şi a murit. Cu disperare, mama a insistat pe lângă Ilie, care a strigat către Domnul. Citeşte 1 Împăraţi 17:22.

A doua înviere (2 Împăraţi 4:18-37) a avut loc în Sunem, un mic sat la sud de muntele Ghilboa. Elisei ajutase o biată văduvă să-şi plătească datoria prin minunea umplerii multor vase cu ulei (2 Împăraţi 4:1-7). Mai târziu în Sunem, el a cunoscut o femeie căsătorită şi cu poziţie socială, dar care nu avea copii. Profetul i-a spus că va avea un fiu şi aşa a fost. Copilul a crescut şi era sănătos, dar într-o zi s-a îmbolnăvit şi a murit. Sunamita s-a dus la muntele Carmel şi i-a cerut lui Elisei să vină cu ea să-l vadă pe fiul ei. Elisei s-a rugat Domnului cu perseverenţă şi, în cele din urmă, copilul a revenit la viaţă.

Aceste femei au fost în împrejurări diferite de viaţă, dar au avut aceeaşi credinţă salvatoare. Văduva feniciană l-a găzduit pe profetul Ilie într-o perioadă extrem de grea, când el nu era în siguranţă nicăieri în Israel. Sunamita şi soţul ei au construit o cameră specială unde profetul Elisei putea să stea când trecea prin părţile lor. Când cei doi fii au murit, mamele lor credincioase au apelat la aceşti profeţi ai lui Dumnezeu şi au avut bucuria de a-şi vedea iarăşi copiii în viaţă.

Acestea sunt istorii extraordinare, dar pe lângă ele câte alte istorii nespuse nu au avut parte de nimic miraculos! Ce ne învaţă această tristă realitate despre importanţa credinţei noastre în învierea promisă la sfârşitul timpului?

Biblia spune că Isus „umbla din loc în loc, făcea bine şi vindeca pe toţi cei ce erau apăsaţi de diavolul, căci Dumnezeu era cu El” (Faptele 10:38). Evangheliile sunt pline de relatări despre Isus slujind multor suflete nevoiaşe şi rănite, motiv pentru care mai târziu mulţi evrei au ajuns să creadă că Isus era Mesia cel promis.

„Erau sate întregi în care nu se mai auzea niciun geamăt de durere, pentru că Domnul Hristos trecuse pe acolo şi vindecase toate suferinţele locuitorilor. Lucrarea Lui a dovedit că El avea o misiune divină. Fiecare faptă a vieţii Sale dezvăluia dragostea, mila şi compasiunea; inima Lui se deschidea cu empatie pentru fiii oamenilor. El a preluat natura umană ca să poată veni în contact cu lipsurile şi nevoile omului. Cei mai săraci şi cei mai umili oameni nu se temeau să se apropie de El. Chiar şi copiii mici se simţeau atraşi de Isus” (Ellen G. White, Calea către Hristos, p. 11).

3. Citeşte Luca 7:11-17. Ce diferenţe importante există între această înviere şi cele analizate ieri?

În timpul misiunii Lui în Galileea, Isus a vindecat bolnavi şi a scos demoni. Odată, El şi cei care Îl însoţeau se apropiau de poarta cetăţii Nain, când o procesiune funerară tocmai ieşea din cetate. În sicriul deschis (Luca 7:14) se afla singurul fiu al văduvei care plângea, fiind de nemângâiat. Plin de milă pentru mama îndurerată, Isus i-a zis: „Nu plânge!” Apoi S-a îndreptat spre fiul mort şi i-a poruncit: „Tinerelule, scoală-te, îţi spun!” Băiatul a revenit la viaţă, iar Isus „l-a dat înapoi maicii lui” (Luca 7:13-15). Prezenţa lui Isus a schimbat total întreaga scenă şi mulţi dintre martorii la acea minune şi-au dat seama nu doar că ceva uimitor se întâmplase, ci şi că Cineva special (ei L-au numit „un mare proroc”) Se afla printre ei.

Atât văduva feniciană (1 Împăraţi 17:8-24), cât şi sunamita (2 Împăraţi 4:18-37) ceruseră ajutor – de la Ilie şi, respectiv, de la Elisei. Dar văduva din Nain a fost ajutată fără ca măcar să fi cerut ajutor. Aceasta înseamnă că Dumnezeu ne poartă de grijă chiar şi atunci când suntem neputincioşi sau ne simţim nedemni să-I cerem ajutorul. Isus a văzut problema şi a rezolvat-o – ceva foarte obişnuit la Isus de-a lungul întregii Sale slujiri.

Adevărata religie presupune grijă faţă de orfanii şi văduvele din jurul nostru (Iacov 1:27). Deşi, evident, nu vom putea face genul de minuni făcute de Isus, ce putem face ca să le slujim celor ce suferă în jurul nostru?

Învierile anterioare morţii şi învierii lui Isus nu s-au limitat la vreun grup etnic sau la vreo clasă socială. Moise a fost poate cel mai mare lider al poporului lui Dumnezeu care a existat vreodată (Deuteronomul 34:1012). În schimb, biata văduvă feniciană nu era nici măcar parte a poporului Israel (1 Împăraţi 17:9). Femeia din Sunem era bogată şi importantă în comunitatea ei (2 Împăraţi 4:8), nefiind nici ea evreică, în opinia unor comentatori ai Bibliei. Văduva din Nain avea un singur fiu, pe care probabil se baza (Luca 7:12). Spre deosebire de aceste cazuri, Iair era conducător de sinagogă, probabil în Capernaum (Marcu 5:22). Indiferent de apartenenţa lor culturală sau de statutul lor social, toţi aceştia au fost binecuvântaţi de puterea dătătoare de viaţă a lui Dumnezeu.

4. Citeşte Marcu 5:21-24,35-43. Ce înţelegem despre moarte din cuvintele lui Isus: „Copila n-a murit, ci doarme” (Marcu 5:39)?

Fiica de 12 ani a lui Iair zăcea grav bolnavă, aşa că tatăl ei s-a dus la Isus şi L-a implorat să vină acasă la ei şi să-Şi pună mâinile vindecătoare peste ea. Dar, înainte ca Isus să ajungă acasă la fata bolnavă, cineva a adus o veste tristă. Citeşte-o în Marcu 5:35, iar în versetul 36 citeşte ce i-a spus Isus tatălui îndurerat. Într-adevăr, tatăl nu mai putea face altceva decât să se încreadă total în intervenţia lui Dumnezeu.

Odată ajunşi acasă, Isus le-a spus ceva celor adunaţi acolo. Citeşte în Marcu 5:39. Ei şi-au bătut joc de El pentru că (1) ştiau că fetiţa era moartă şi (2) nu prinseseră sensul cuvintelor Lui: „Metafora mângâietoare prin care «a dormi» înseamnă «moarte» pare să fi fost modul preferat al lui Isus de a numi această experienţă (; vezi Ioan 11:11-15). Moartea este un somn, dar este un somn adânc din care doar Marele Dătător al vieţii poate trezi pe cineva, fiindcă doar El deţine cheile mormântului (vezi Apocalipsa 1:18; cf. Ioan 3:16; Romani 6:23)” (Comentariul biblic adventist, vol. 5, p. 609).

Citeşte în Marcu 5:42 reacţia celor prezenţi după învierea acestei copile. Nu e de mirare că au reacţionat aşa. Deocamdată, moartea este ceva final, absolut, aparent ireversibil. A vedea aşa ceva cu propriii ochi trebuie să fi fost o experienţă şocantă, care poate schimba oricui viaţa.

Cuvintele lui Isus: „Nu te teme, crede numai” (Marcu 5:36) sunt încărcate de sens şi pentru noi. Cum poţi ajuta pe cineva care a pierdut recent o persoană dragă să continue să creadă, chiar şi în situaţii înfricoşătoare şi dureroase?

5. Citeşte Ioan 11:1-44. În ce sens a fost Isus „proslăvit” (Ioan 11:4) prin moartea şi învierea lui Lazăr?

Şi aici, Isus foloseşte metafora somnului când vorbeşte despre moarte. „Lazăr, prietenul nostru, doarme, dar Mă duc să-l trezesc din somn” (Ioan 11:11). Deşi unii au crezut că El vorbea despre somnul propriu-zis (Ioan 11:11-13), Isus a exprimat clar ce a vrut să spună: „Lazăr a murit” (Ioan 11:12-14). De fapt, când Isus a ajuns în Betania, Lazăr era mort de patru zile; cadavrul lui deja intrase în putrefacţie (Ioan 11:17,39). Când corpul începe să se descompună în aşa măsură încât să miroasă urât, nu mai este niciun dubiu: acea persoană este moartă.

În acest context, când Isus i-a spus: „Fratele tău va învia” (Ioan 11:23), Marta şi-a reafirmat credinţa în învierea finală. Dar Isus a declarat: „Eu sunt Învierea şi Viaţa. Cine crede în Mine, chiar dacă ar fi murit, va trăi. Şi oricine trăieşte şi crede în Mine nu va muri niciodată. Crezi lucrul acesta?” (Ioan 11:25,26), apoi a adăugat: „Dacă vei crede, vei vedea slava lui Dumnezeu” (Ioan 11:40). Marta a crezut şi a văzut gloria lui Dumnezeu în învierea fratelui ei.

Biblia spune că Dumnezeu a creat lumea prin cuvântul Său (Psalmii 33:6) şi, la cuvântul Său, viaţa poate fi recreată, ca în cazul lui Lazăr. După o scurtă rugăciune, Isus a poruncit: „Lazăre, vino afară!” (Ioan 11:43). Pe loc, acei oameni au asistat la puterea dătătoare de viaţă a lui Dumnezeu, aceeaşi putere care, prin cuvântul rostit, a adus lumea noastră la existenţă şi aceeaşi putere care, la sfârşitul timpului, va readuce la viaţă morţii. Înviindu-l pe Lazăr, Isus a dovedit că avea putere să învingă moartea. Pentru fiinţe ca noi, care suntem inevitabil muritori, ce altă manifestare mai mare a slavei lui Dumnezeu ar mai putea fi?

Citeşte Ioan 11:25,26. Într-un verset, Isus vorbeşte despre cei credincioşi care mor, iar în următorul, despre credincioşii care nu mor niciodată. Ce ne transmite Isus? De ce convingerea că moartea este un somn inconştient este atât de importantă pentru a înţelege corect cuvintele lui Isus? Şi de ce cuvintele Lui ne oferă nouă, fiinţe sortite mormântului, atâta speranţă?

Studiu suplimentar: Ellen G. White, Patriarhi şi profeţi, capitolul 43 Profeţi şi regi, capitolele 10 şi 19; Hristos, Lumina lumii/Viaţa lui Iisus, capitolele 32,36 şi 58

„În Hristos este viaţa originară, neîmprumutată, nederivată. «Cine are pe Fiul are viaţa» (1 Ioan 5:12). Dumnezeirea lui Hristos este o asigurare pentru cel credincios că va avea viaţa veşnică. «Cine crede în Mine», a zis Isus, «chiar dacă ar fi murit, va trăi. Şi oricine trăieşte şi crede în Mine nu va muri niciodată. Crezi lucrul acesta?» (Ioan 11:25,26). Hristos privea aici la a doua Sa venire. Atunci, morţii neprihăniţi vor învia în corpuri nesupuse degradării, iar neprihăniţii vii vor fi duşi la cer fără să vadă moartea. Minunea pe care Hristos era gata să o realizeze prin învierea lui Lazăr urma să reprezinte învierea tuturor celor neprihăniţi. Prin cuvântul şi faptele Sale, El Se declara Autor al învierii. El, care curând urma să moară pe cruce, stătea cu cheile morţii, biruitor asupra mormântului, şi Îşi afirma dreptul şi puterea de a da viaţa veşnică” (Ellen G. White, Hristos, Lumina lumii/Viaţa lui Iisus, p. 530).

STUDIU ZILNIC – BIBLIA ŞI CARTEA RUGĂCIUNEA

Biblia: 2 Samuel 9 – 15;
1. Cine mânca întotdeauna la masa împăratului?
2. Cine şi cui a făcut un apel pentru a fi „plin de bărbăţie”?
3. Ce fel de haină purtau fetele împăratului care erau fecioare?
4. Ce deal a suit David, în ce fel şi ce a făcut când a ajuns în vârful lui?

Ellen G. White, Rugăciunea, capitolul 8. „Rugăciunea biruitoare” (până la par. „Rugaţi-vă fără încetare”)
5. Ce să facem când nu primim un răspuns imediat la rugăciune?

Aici puteţi citi cartea Rugăciunea de Ellen G. White.
Aici puteţi asculta cartea Rugăciunea de Ellen G. White.
De aici puteţi descărca cartea Rugăciunea.pdf

Ştirile de Sabat (video) pot fi vizionate sau descărcate accesând adresa de internet: Biserica Adventistă – Zona Muntenia, meniul „Noutăţi”, categoria „Info Muntenia”, sau de pe YouTube canalul: „Conferinta Muntenia – Biserica Adventistă de Ziua a Şaptea”, meniul: Videoclipuri.

Veştile misionare (video) pot fi vizionate sau descărcate accesând adresa de internet a Departamentului „Şcolii de Sabat” meniul: Videoclipuri.

Alte resurse veţi mai găsi şi la pagina primei lecţii din trimestru!