Speranţa, în Noul Testament

Deşi au scris în greacă, toţi scriitorii Noului Testament (cu excepţia lui Luca) au fost evrei şi, fireşte, au abordat natura umană din perspectiva iudaică holistică, nu din perspectiva păgână, greacă. Astfel, pentru Hristos şi apostoli, speranţa creştină nu era o speranţă nouă, ci mai degrabă manifestarea speranţei din vechime, pe care patriarhii şi profeţii o nutriseră deja. De exemplu, Hristos a menţionat că Avraam a văzut mai dinainte ziua Lui şi s-a bucurat (Ioan 8:56). Iuda a afirmat că Enoh a prorocit despre cea de-a doua venire (Iuda 14 şi 15). Şi cartea Evrei afirmă că eroii credinţei aşteptau o răsplată cerească pe care nu o vor primi până nu o vom primi şi noi pe a noastră (Evrei 11:39,40). Această afirmaţie ar fi fost lipsită de sens dacă sufletul lor ar fi fost deja în ceruri cu Domnul. Atunci când accentuează că doar aceia care sunt în Hristos au viaţa veşnică (1 Ioan 5:11,12), Ioan respinge teoria nemuririi naturale a sufletului.

De înţeles: Nu există viaţă veşnică fără o relaţie mântuitoare cu Hristos. Speranţa exprimată în Noul Testament este deci o speranţă axată pe Isus. Ea este singura speranţă că existenţa actuală, cea supusă morţii, va deveni într-o zi nemuritoare.

Istoricul antic grec Herodot (sec. V î.Hr.) a scris despre un trib care, la naşterea unui copil, iniţia o perioadă de doliu ca anticipare a suferinţei pe care copilul avea să o îndure dacă ar fi trăit până la vârsta adultă. Oricât de ciudat ni s-ar părea, acest ritual are o logică. Viaţa poate fi destul de dură, da, chiar dacă ne încredem în Dumnezeu şi în speranţa veşniciei. Imaginează-ţi însă cât de greu trebuie să le fie acelora care nu au nicio speranţă dincolo de scurta şi prea adesea tumultuoasa existenţă de aici. Mulţi scriitori seculari s-au exprimat în legătură cu lipsa de sens a existenţei umane, deoarece nu doar că murim cu toţii, dar şi trăim cu conştientizarea că vom muri într-o zi. Şi această conştientizare este ceea ce face ca viaţa, care de multe ori este grea şi plină de durere în sine, să pară lipsită de orice valoare. Un gânditor s-a referit la oameni ca la nimic altceva decât „o bucată de carne care se strică pe nişte oase care se descompun”. Destul de macabru spus, dar, din nou, greu de contrazis logic.

Desigur, spre deosebire de toate acestea, avem promisiunea biblică a vieţii veşnice în Isus. Şi aceasta este cheia: avem această speranţă în Isus şi în ceea ce moartea şi învierea Lui ne oferă. Altfel, ce speranţă am avea?

1. Ce spune Pavel în 1 Corinteni 15:12-19 despre legătura strânsă dintre învierea lui Isus şi speranţa învierii noastre?

Pavel este clar: învierea noastră este inseparabil legată de învierea lui Isus. Dacă nu vom învia înseamnă că Hristos n-a înviat şi, dacă Hristos n-a înviat, atunci… Atunci ce? „Credinţa voastră este zadarnică, voi sunteţi încă în păcatele voastre.” Cu alte cuvinte, când vom muri, aşa vom rămâne, şi încă pentru totdeauna. Deci totul ar fi lipsit de sens. Cuvintele lui Pavel din 1 Corinteni 15:32 pot fi înţelese în mai multe feluri, dar în niciun caz el nu spune că, „dacă nu înviază morţii”, „să mâncăm şi să bem, căci mâine vom muri”.

Dacă existenţa noastră actuală s-ar rezuma la o protoplasmă pe bază de carbon şi nu am avea la dispoziţie decât cei „şaptezeci de ani” (Psalmii 90:10), am fi într-o mare încurcătură. Nu e de mirare că Ellen G. White a spus: „Cerul merită totul pentru noi şi, dacă pierdem cerul, pierdem totul” (Fii şi fiice ale lui Dumnezeu, p. 349).

Gândeşte-te cât de valoroase sunt speranţa şi credinţa noastră. De ce trebuie să facem tot ce putem, prin harul lui Dumnezeu, ca să le păstrăm?

2. Citeşte Ioan 14:1-3. Au trecut aproape două mii de ani de când Isus a promis că Se întoarce. Cum îi putem ajuta pe alţii să vadă că, în ciuda timpului îndelungat scurs, această promisiune este relevantă şi pentru generaţia noastră?

De patru ori a afirmat Isus în cartea Apocalipsa: „Eu vin curând!” (Apocalipsa 3:11; 22:7,12,20). Această aşteptare a venirii Sale curând a impulsionat misiunea bisericii apostolice şi a umplut de speranţă viaţa a nenumăraţi creştini de-a lungul secolelor. Dar generaţie după generaţie au murit, şi evenimentul promis nu a avut încă loc. Aşa că mulţi se întreabă: Cât să mai predicăm că „Isus vine curând”? Au creat aceste cuvinte o aşteptare nerealistă? (Vezi 2 Petru 3:4.)

Mulţi creştini s-au plâns de „întârzierea” prelungită (vezi Matei 25:5). Dar de unde ştim noi că este într-adevăr o mare întârziere? Care ar fi fost timpul exact ca Hristos să Se întoarcă? Ar fi fost acum 50, 150 sau 500 de ani? Ceea ce contează cu adevărat este promisiunea biblică, şi anume că „Domnul nu întârzie în împlinirea făgăduinţei Lui, cum cred unii, ci are o îndelungă răbdare pentru voi şi doreşte ca niciunul să nu piară, ci toţi să vină la pocăinţă” (2 Petru 3:9).

În ciuda secolelor care au trecut de când Isus S-a înălţat la cer, promisiunea venirii Sale rămâne relevantă, chiar şi astăzi. De ce? Pentru că nu avem altceva decât scurta noastră viaţă (Psalmii 90:10), urmată de o odihnă inconştientă în mormânt (Eclesiastul 9:5,10) şi apoi de învierea finală, fără nicio posibilitate ulterioară de a ne schimba soarta (Evrei 9:27). În ce-i priveşte pe cei morţi (după cum s-a afirmat în studiul 3), cea de-a doua venire a lui Isus va avea loc la o clipă distanţă de momentul în care au murit, fiindcă toţi cei morţi dorm şi nu mai ştiu nimic. Pentru tine, personal (la fel ca pentru toţi copiii lui Dumnezeu din fiecare epocă), întoarcerea lui Isus nu este decât la o clipă distanţă după ce vei muri. Înseamnă că este foarte curând, nu-i aşa?

Fiecare zi care trece ne aduce mai aproape de glorioasa arătare a Domnului Isus Hristos pe norii cerului. Deşi nu ştim când va veni, putem fi siguri că va veni, şi aceasta este ceea ce contează cu adevărat.

Un pastor a afirmat într-o predică faptul că pentru el nu conta când avea să revină Isus. Tot ce conta pentru el era că Isus Se întoarce. Cum ţi se pare raţionamentul acesta şi cum te-ar putea ajuta în cazul în care ai fi descurajat că Isus nu S-a întors încă?

Cu ocazia unei minuni, Isus a hrănit cinci mii de oameni doar dintr-o cantitate mică de pâine şi peşte (Ioan 6:1-14). Înţelegând că mulţimea intenţiona atunci să-L proclame împărat (Ioan 6:15), Isus a trecut cu ucenicii de partea cealaltă a Mării Galileei. Dar în ziua următoare mulţimea L-a urmat acolo, unde El a ţinut impresionanta Lui predică despre Pâinea vieţii, cu un accent deosebit asupra darului vieţii veşnice (Ioan 6:22-59).

3. Citeşte Ioan 6:26-51. Cum a legat Isus darul vieţii veşnice de învierea finală a celor drepţi?

În predica Sa, Isus a evidenţiat trei concepte de bază cu privire la viaţa veşnică. (1) S-a identificat pe Sine ca „Pâinea […] care se coboară din cer şi dă lumii viaţa” (Ioan 6:33,58). Declarând „Eu sunt Pâinea vieţii” (Ioan 6:35,48), Isus S-a prezentat ca Marele „Eu sunt” din Vechiul Testament (Exodul 3:14). (2) Isus a explicat că în El putem avea garanţia vieţii veşnice: „Cine vine la Mine” şi „cine crede în Mine” va avea această binecuvântare (Ioan 6:35). Apoi (3) Isus a corelat darul nemuririi cu învierea finală, asigurându-Şi publicul de trei ori: „şi Eu îl voi învia în ziua de apoi” (Ioan 6:40,44,54).

Isus a mai făcut şi această promisiune minunată: „Adevărat, adevărat vă spun că cine crede în Mine are viaţa veşnică” (Ioan 6:47). Aşadar, darul vieţii veşnice este deja o realitate prezentă. Dar aceasta nu înseamnă că acela care crede nu va muri niciodată, deoarece însăşi expresia „îl voi învia” (Ioan 6:40) presupune o revenire la viaţă după ce cineva a murit. Tabloul este clar. Fără Hristos, nu avem viaţa veşnică. Dar, şi după ce L-am acceptat pe Isus şi avem asigurarea vieţii veşnice, deocamdată rămânem muritori şi prin urmare supuşi morţii fireşti. La a doua Sa venire, Isus ne va da pe loc darul nemuririi, care era deja al nostru. Darul este asigurat nu datorită unei presupuse nemuriri naturale a sufletului, ci datorită neprihănirii lui Isus care ajunge la noi prin credinţa în El.

Meditează la cuvintele lui Isus, şi anume că, dacă crezi în El, ai chiar acum viaţa veşnică! Cum te ajută această minunată promisiune să înfrunţi realitatea dureroasă – chiar dacă temporară – a condiţiei noastre actuale de muritori?

Tesalonicenii erau convinşi că viaţa veşnică avea să le fie oferită exclusiv acelora care rămâneau în viaţă până la a doua venire. „Cu multă grijă păziseră vieţile prietenilor lor, ca nu cumva aceştia să moară şi astfel să piardă binecuvântarea pe care aşteptau să o primească la venirea Domnului lor” (Ellen G. White, Faptele apostolilor, p. 258).

4. Citeşte 1 Tesaloniceni 4:13-18. Cum a corectat Pavel înţelegerea lor greşită?

A existat de-a lungul istoriei tendinţa de a citi mai mult decât afirmă de fapt textul biblic: „va aduce înapoi împreună cu Isus pe cei ce au adormit în El” (1 Tesaloniceni 4:14). Mulţi dintre cei care acceptă teoria nemuririi naturale a sufletului sugerează că Isus, la a doua Sa venire, va aduce cu Sine din cer sufletele celor neprihăniţi care au murit şi care ar fi deja în cer cu Dumnezeu. Acele suflete ar fi astfel reunite cu respectivele lor trupuri înviate. Dar o asemenea interpretare nu este în armonie cu învăţăturile generale ale lui Pavel pe această temă.

Citeşte cuvintele unui teolog neadventist referitoare la sensul real al acestui verset: „Motivul pentru care creştinii tesaloniceni pot avea speranţă atunci când îi plâng pe membrii bisericii lor care au murit este că Dumnezeu «îi va aduce», adică îi va învia pe aceşti creştini decedaţi şi va face ca ei să fie prezenţi la revenirea lui Isus, astfel încât ei să fie «cu El». Implicaţia este că aceşti creştini care au murit nu vor fi într-un oarecare dezavantaj la parusia, sau a doua venire a lui Hristos, ci vor fi «cu El» în aşa fel încât se vor bucura în mod egal cu credincioşii aflaţi în viaţă de slava aferentă întoarcerii Sale” (Jeffrey A. D. Weima, 1-2 Thessalonians, Baker Academic, 2014, p. 319).

Dacă sufletele celor neprihăniţi care au murit ar fi deja cu Domnul în cer, Pavel nu ar mai fi menţionat nimic despre învierea finală ca speranţă creştină; el ar fi putut să menţioneze doar că cei drepţi erau deja cu Domnul. Dar, în schimb, el spune că „cei ce au adormit în El” (1 Tesaloniceni 4:14) vor fi înviaţi la sfârşitul timpului.

Speranţa în învierea din zilele finale le-a adus mângâiere tesalonice- nilor îndureraţi. Aceeaşi speranţă ne poate ajuta şi pe noi să înfruntăm cu încredere momentele dureroase când gheara rece a morţii îi răpeşte pe cei dragi de lângă noi.

5. Citeşte 1 Corinteni 15:51-55. Ce „taină” explică Pavel?

Unii predicatori populari sugerează că „taina” (1 Corinteni 15:51) reprezintă „răpirea secretă” a bisericii, care trebuie să se întâmple cu şapte ani înainte de a doua venire în slavă a lui Hristos. În timpul acestei răpiri secrete, creştinii credincioşi ar fi duşi la cer instantaneu, lin şi discret, în timp ce toţi ceilalţi ar rămâne aici întrebându-se ce li s-a întâmplat primilor. De exemplu, unii s-ar trezi într-o maşină fără şofer pentru că şoferul ar fi fost răpit la cer şi din el nu ar mai fi rămas decât îmbrăcămintea. Seria bestseller în 16 volume Left Behind (Lăsat în urmă), transformată în patru filme, a promovat această învăţătură falsă, la care au fost expuşi milioane de oameni.

Desigur, niciun pasaj biblic nu susţine o asemenea distincţie artificială între răpire şi a doua venire. „Taina” la care se referă Pavel este pur şi simplu transformarea celor drepţi care sunt în viaţă pentru a se uni cu cei drepţi înviaţi la a doua venire a lui Isus. Aceasta este „răpirea”. Nu există nicio „răpire secretă”, fiindcă a doua venire va fi văzută de toţi oamenii (Apocalipsa 1:7), şi atât învierea celor morţi, cât şi transformarea celor vii vor avea loc la sunetul trâmbiţei când va reveni Isus (1 Corinteni 15:51,52). A doua venire a lui Isus va constitui cea mai uimitoare întâlnire din toate timpurile. Cei neprihăniţi care sunt în viaţă sunt schimbaţi „într-o clipă, într-o clipeală din ochi” (1 Corinteni 15:52). La sunetul glasului lui Dumnezeu, ei sunt glorificaţi; acum ei sunt făcuţi nemuritori şi, împreună cu sfinţii înviaţi, sunt luaţi să se întâlnească cu Domnul lor în aer. Îngerii „vor aduna pe aleşii Lui din cele patru vânturi, de la o margine a cerurilor până la cealaltă” (Matei 24:31).

„Copilaşii sunt duşi de îngeri în braţele mamelor lor. Prieteni, mult timp despărţiţi prin moarte, sunt uniţi pentru a nu se mai despărţi niciodată şi, în cântări de bucurie, se înalţă împreună spre cetatea lui Dumnezeu” (Ellen G. White, Tragedia veacurilor, p. 645).

Aceasta este o făgăduinţă uimitoare, atât de diferită de tot ce am cunoscut, încât este greu să o cuprindem cu mintea. Gândeşte-te la vastitatea universului şi la incredibila complexitate a vieţii de aici. Ce ne învaţă toate acestea despre puterea Lui de a-i transforma pe cei vii şi a-i învia pe cei morţi la a doua venire a lui Isus?

Studiu suplimentar: Ellen G. White, Faptele apostolilor, capitolele 25 şi 30

„Romanii”, scria Stephen Cave, „erau foarte familiarizaţi cu credinţa creştinilor că într-o zi vor ieşi în trup din mormânt, aşa că au făcut tot ce au putut ca să-şi bată joc de acele speranţe şi să le frângă. În consemnarea unei persecuţii din Galia anului 177 d.Hr. se afirmă că martirii au fost mai întâi executaţi, apoi cadavrele le-au fost lăsate să putrezească neîngropate timp de şase zile înainte de a fi arse, iar cenuşa lor a fost aruncată în fluviul Ron. «Acum să vedem dacă vor mai învia», este consemnat că ar fi declarat romanii” (Immortality: The Quest to Live Forever and How It Drives Civilization, Crown Publishers, 2012, p. 104, 105). Acest exemplu de scepticism, oricât de dramatic, este irelevant. Puterea care L-a înviat pe Isus poate să facă acelaşi lucru şi pentru noi, indiferent de starea corpului nostru. În definitiv, dacă aceeaşi putere a creat şi susţine întregul cosmos, cu siguranţă îi poate transforma pe cei vii şi învia pe cei morţi.

STUDIU ZILNIC – BIBLIA ŞI CARTEA RUGĂCIUNEA

Biblia: 1 Împăraţi 6 – 12;
1. Care era numărul minim al heruvimilor de la intrarea şi din interiorul Locului Preasfânt?
2. Ce dimensiune aveau pietrele de temelie de la casa lui Solomon?
3. Ce obiect din Locul Preasfânt se vedea din Locul Sfânt?
4. Ce a observat împărăteasa din Seba în casa lui Solomon?

Ellen G. White, Rugăciunea, capitolul 9 (de la paragraful „Rugăciunea se prinde de puterea infinită”)
5. Pe cine nu poate birui vrăjmaşul?

Aici puteţi citi cartea Rugăciunea de Ellen G. White.
Aici puteţi asculta cartea Rugăciunea de Ellen G. White.
De aici puteţi descărca cartea Rugăciunea.pdf

Ştirile de Sabat (video) pot fi vizionate sau descărcate accesând adresa de internet: Biserica Adventistă – Zona Muntenia, meniul „Noutăţi”, categoria „Info Muntenia”, sau de pe YouTube canalul: „Conferinta Muntenia – Biserica Adventistă de Ziua a Şaptea”, meniul: Videoclipuri.

Veştile misionare (video) pot fi vizionate sau descărcate accesând adresa de internet a Departamentului „Şcolii de Sabat” meniul: Videoclipuri.

Alte resurse veţi mai găsi şi la pagina primei lecţii din trimestru!