Victoria lui Isus asupra morţii

Punctul central al credinţei creştine este învierea lui Isus. Pavel a evidenţiat foarte bine acest lucru când a scris: „Căci, dacă nu înviază morţii, nici Hristos n-a înviat. Şi, dacă n-a înviat Hristos, credinţa voastră este zadarnică, voi sunteţi încă în păcatele voastre şi, prin urmare, şi cei ce au adormit în Hristos sunt pierduţi” (1 Corinteni 15:16-18). Vom analiza în detaliu acest aspect săptămâna viitoare. Aşadar, oricât ar accentua Pavel moartea lui Hristos şi oricâtă importanţă ar avea – „n-am avut de gând să ştiu între voi altceva decât pe Isus Hristos, şi pe El răstignit” (1 Corinteni 2:2) -, ea nu ne este de niciun folos fără înviere. Da, învierea lui Isus este de o importanţă crucială, atât pentru întreaga credinţă creştină, cât şi pentru planul de mântuire. Dar ar fi greu de înţeles de ce învierea lui Isus şi odată cu ea şi învierea noastră sunt atât de importante, dacă – aşa cum cred mulţi – cei morţi în Hristos s-ar desfăta deja în bucuria raiului ceresc, fiind „plecaţi acasă la Domnul”.

De înţeles: Importanţa învierii lui Isus şi toate dovezile convingătoare pe care El ni le-a dat ca să credem în ea.

Misiunea lui Isus părea că se sfârşise şi eşuase odată cu moartea Lui pe cruce. Satana reuşise să-l instige pe Iuda să-L trădeze pe Mântuitorul (Luca 22:3,4; Ioan 13:26,27) şi pe conducătorii preoţilor şi pe bătrâni să ceară moartea lui Isus (Matei 26:59; 27:20). După ce Isus a fost arestat, „toţi ucenicii L-au părăsit şi au fugit” (Matei 26:56), iar Petru L-a renegat de trei ori (Matei 26:69-75). Acum, Isus zăcea într-un mormânt săpat într-o stâncă, cu o piatră mare sigilată la intrare, era păzit de gărzi romane (Matei 27:57-66) şi supravegheat de puteri demonice nevăzute. „Dacă ar fi putut, el L-ar fi ţinut pe Hristos încuiat în mormânt” (Ellen G. White, Manuscript Releases, vol. 12, p. 412). În timpul misiunii Sale pe pământ, Domnul Hristos prezisese nu doar moartea Sa pe cruce, ci şi învierea Lui. Folosind limbajul oriental, care este incluziv – un segment dintr-o zi este calculat ca zi întreagă -, Isus a menţionat că, „după cum Iona a stat trei zile şi trei nopţi în pântecele chitului, tot aşa şi Fiul omului va sta trei zile şi trei nopţi în inima pământului” (Matei 12:39,40). În alte ocazii, Isus a scos în evidenţă că avea să fie omorât, dar în a treia zi urma să învie (Matei 16:21; 17:22,23; 20:17-19). Conducătorii preoţilor şi fariseii erau conştienţi de aceste afirmaţii şi au luat măsuri prin care sperau să împiedice învierea Lui.

1. Citeşte Matei 27:62-66. În ce fel aceste acţiuni au contribuit mai târziu la înmulţirea dovezilor despre învierea lui Isus?

Toate măsurile de siguranţă luate pentru a-L ţine pe Isus încuiat în mormânt nu au făcut decât ca biruinţa Lui asupra morţii şi oştirilor răului să fie şi mai vizibilă. De asemenea, aceşti bărbaţi cu siguranţă auziseră de minunile lui Isus, iar pe unele le şi văzuseră. Şi cu toate acestea să creadă ei că o gardă lângă mormânt avea să-L împiedice să învie pe Acela care a putut face atât de multe minuni? Apoi, pentru ce să îşi dorească o strajă la mormânt? În caz că ucenicii ar fi vrut să fure corpul ca apoi să pretindă că Isus înviase? Dacă oamenii ar fi întrebat: „Bine, atunci unde este Isus cel înviat?” ucenicii ar fi putut spune: „Doar credeţi-ne pe cuvânt!”?

Acţiunile preoţilor conducători au dovedit cât de frică le era de Isus, chiar şi după ce El murise. Până la urmă poate că, în străfundul inimii lor, ei se temeau că Isus chiar putea să învie.

Biruinţa lui Isus asupra lui Satana şi a puterilor răului a fost asigurată pe cruce şi confirmată de mormântul gol. „Când Isus a fost pus în mormânt, Satana a triumfat. El îndrăznea să creadă că Mântuitorul nu-Şi va mai relua viaţa. […] S-a înfuriat grozav când îngerii lui au fugit la apropierea trimisului ceresc. Când L-a văzut pe Hristos ridicându-Se în triumf, şi-a dat seama că împărăţia lui va avea sfârşit şi că el va trebui să moară în cele din urmă” (Ellen G. White, Hristos, Lumina lumii/Viaţa lui Iisus, p. 782). Deşi omul-Isus a murit, Dumnezeul-Isus nu a murit. În divinitatea Lui, Hristos deţinea puterea de a rupe legăturile morţii.

2. Citeşte Matei 28:1-6; Ioan 10:17,18; Romani 8:11. Cine s-a implicat direct în învierea lui Isus?

În timpul misiunii Lui în Samaria-Pereea, Isus a afirmat că El avea puterea să-Şi dea viaţa şi să o ia iarăşi (Ioan 10:17,18). Martei i-a spus: „Eu sunt Învierea şi Viaţa” (Ioan 11:25). În alte pasaje învierea Sa apare ca un act al lui Dumnezeu (Faptele 2:24; Romani 8:11; Galateni 1:1; Evrei 13:20). Chiar şi un înger puternic al Domnului a fost implicat în gloriosul eveniment (Matei 28:1,2).

În paralel, Matei 28:11-15 arată eforturile inutile şi absurde ale conducătorilor şi preoţilor de a continua lupta împotriva lui Isus. Garda romană le-a spus acestora „toate cele întâmplate” (Matei 28:11). Se subînţelege că soldaţii de pază au văzut momentul învierii. Ce altceva pot însemna cuvintele lor? Că un înger ar fi venit din cer, ar fi dat piatra la o parte, s-a aşezat pe ea, gărzile au leşinat, iar când şi-au revenit mormântul era gol? În timp ce soldaţii romani erau inconştienţi, cine ar fi putut lua corpul lui Isus? Îngerul? Sau poate ucenicii? Sau altcineva l-ar fi putut fura? Orice s-ar fi întâmplat, era evident că trupul lui Isus dispăruse.

Venirea unui înger din cer, leşinul de frică al bărbaţilor şi mormântul gol aveau să fie destul de năucitoare pentru conducătorii religioşi. Faptul că le-„au dat ostaşilor mulţi bani” (Matei 28:12) pentru a le cumpăra tăcerea înseamnă că, orice le-ar fi spus soldaţii, preoţii au fost tulburaţi profund. Şi bineînţeles că nu le-au spus altceva decât despre învierea lui Isus.

Unii iau în derâdere că primii care L-au văzut pe Isus înviat au fost nişte romani. De ce? În ce fel acest adevăr este simbolic pentru ce urma să se întâmple, şi anume Evanghelia predicată şi neevreilor?

3. Citeşte Matei 27:51-53. Ce aflăm din acest extraordinar pasaj despre învierea lui Isus şi ce a adus ea?

Un cutremur a marcat moartea lui Isus (Matei 27:50,51) şi un altul I-a marcat învierea (Matei 28:2). În clipa când Isus a murit, „pământul s-a cutremurat, stâncile s-au despicat, mormintele s-au deschis şi multe trupuri ale sfinţilor care muriseră au înviat. Ei au ieşit din morminte, după învierea Lui, au intrat în sfânta cetate şi s-au arătat multora” (Matei 27:51-53). Aceşti sfinţi au fost înviaţi şi proslăviţi ca martori ai învierii lui Isus şi de asemenea ca exemple (prototipuri) ale celor ce vor învia la învierea finală. Astfel, imediat după învierea lui Isus, mulţi din poporul evreu au primit dovezi grăitoare ca să creadă în învierea Domnului şi să-L accepte ca Mântuitor al lor, ceea ce mulţi au şi făcut, inclusiv numeroşi preoţi (vezi Faptele 6:7).

„În timpul lucrării Sale, Isus readusese morţii la viaţă. Înviase pe fiul văduvei din Nain, pe fiica unui conducător şi pe Lazăr. Dar aceştia nu erau îmbrăcaţi în nemurire. După înviere, au fost încă supuşi morţii. Dar aceia care au ieşit din mormânt la învierea lui Hristos au fost înviaţi pentru viaţa veşnică. Ei s-au înălţat cu El, ca trofee ale biruinţei Sale asupra morţii şi mormântului. […] Aceştia au mers în cetate şi s-au arătat multora, spunând: «Hristos a înviat din morţi şi noi am înviat cu El.» În felul acesta, a fost imortalizat adevărul sfânt al învierii” (Ellen G. White, Hristos, Lumina lumii/Viaţa lui Iisus, p. 786).

Omeneşte vorbind, conducătorii preoţilor erau în avantaj în multe privinţe. Ei deţineau puterea religioasă şi au putut convinge până şi autorităţile romane şi mulţimea să-i susţină în intrigile lor. Dar au uitat că „Cel Preaînalt stăpâneşte peste împărăţia oamenilor şi că o dă cui vrea!” (Daniel 4:32). Minciunile lor au fost contrazise de existenţa acelor sfinţi înviaţi.

Indiferent cât de mult se pot înrăutăţi lucrurile în prezent, de ce ne putem încrede în victoria supremă a lui Dumnezeu pentru noi, în timp ce ne luptăm încă în această lume căzută?

4 Citeşte Ioan 20:11-29; 1 Corinteni 15:5-8. Cum au reacţionat ucenicii când L-au întâlnit prima dată pe Isus cel înviat?

Cei doi îngeri de la mormântul gol i-au spus Mariei Magdalena şi altor femei că Isus înviase (Matei 28:1,5-7; Marcu 16:1-7; Luca 23:55; 24:1-11). Dar la scurt timp Isus li S-a arătat şi ucenicilor, iar ei I s-au închinat (Matei 28:1,9,10; Ioan 20:14-18). El i S-a arătat şi lui Petru (Luca 24:34; 1 Corinteni 15:5) şi celor doi ucenici pe drumul spre Emaus, iar inimile acestora ardeau în timp ce El le vorbea (Marcu 16:12; Luca 24:13-35). Când Isus a intrat în camera de sus, ucenicii au fost mai întâi cuprinşi de panică, dar apoi s-au umplut de bucurie şi uimire de ceea ce se întâmpla (Luca 24:33-49; Ioan 20:19-23). O săptămână mai târziu, Isus a intrat iarăşi în aceeaşi încăpere fără să deschidă uşile, iar atunci chiar şi Toma a crezut în învierea Lui (Ioan 20:24-29).

În cele 40 de zile dintre învierea şi înălţarea Lui la cer, Isus „S-a arătat la peste cinci sute de fraţi deodată” (1 Corinteni 15:6) şi lui Iacov (1 Corinteni 15:7). Isus S-a alăturat unor ucenici pe malul Mării Galileei şi a luat micul dejun cu ei, după care a vorbit cu Petru (Ioan 21:1-23). Este posibil să fi fost şi alte apariţii ale lui Isus (Faptele 1:3) înainte de ultima, cu ocazia înălţării la cer (Luca 24:50-53; Faptele 1:1-11). Şi Pavel s-a considerat un martor ocular al lui Isus cel înviat, care i S-a arătat pe drumul spre Damasc (1 Corinteni 15:8; compară cu Faptele 9:1-9).

Când ceilalţi ucenici i-au spus pentru prima dată lui Toma, care lipsise, că Îl văzuseră pe Domnul înviat, Toma a reacţionat: „Dacă nu voi vedea în mâinile Lui semnul cuielor şi dacă nu voi pune degetul meu în semnul cuielor şi dacă nu voi pune mâna mea în coasta Lui, nu voi crede” (Ioan 20:25). O săptămână mai târziu, când Isus li S-a arătat din nou ucenicilor, de data aceasta cu Toma printre ei, Isus i-a zis acestuia: „Adu-ţi degetul încoace şi uită-te la mâinile Mele şi adu-ţi mâna şi pune-o în coasta Mea; şi nu fi necredincios, ci credincios” (Ioan 20:27). Apoi, Toma a mărturisit: „Domnul meu şi Dumnezeul meu!” Iar Isus a adăugat: „Ferice de cei ce n-au văzut, şi au crezut” (Ioan 20:29).

„Ferice de cei ce n-au văzut, şi au crezut.” Chiar dacă nu L-ai văzut cu ochii tăi pe Isus cel înviat, ce motive ai pentru credinţa ta în Isus?

5. Citeşte 1 Corinteni 15:20 în lumina pasajului din Deuteronomul 26:1-11. În ce sens se referă Pavel la Isus cel înviat ca la „pârga celor adormiţi”?

Darul „celor dintâi roade” era o practică agricolă antică în Israel cu o profundă semnificaţie religioasă. Acest dar constituia o recunoaştere sfântă a lui Dumnezeu ca Dătător milos, care le încredinţase administratorilor Săi pământul, pe care cultivau recoltele, gata acum să fie culese (vezi Exodul 23:19; 34:26; Leviticul 2:11-16; Deuteronomul 26:1-11). Primele roade arătau nu doar începerea secerişului, ci şi calitatea roadelor. Potrivit lui Wayne Grudem, „atunci când Îl numeşte pe Hristos «pârga/primul rod» (gr., aparchē), Pavel foloseşte o metaforă din domeniul agriculturii pentru a arăta că noi vom fi ca Isus. După cum «primele roade» sau prima degustare a recoltei arătau cum avea să fie restul recoltei, tot astfel şi Hristos, fiind «pârga/primul rod», arată cum vor fi trupurile noastre la înviere, când, la ultimul «seceriş» al lui Dumnezeu, El ne va învia şi ne va duce în prezenţa Sa” (Systematic Theology, Zondervan, 1994, p. 615).

Merită amintit că Isus a ieşit din mormânt într-un trup omenesc glorificat, dar încă purta semnele crucificării (Ioan 20:20,27). Să însemne că şi copiii înviaţi ai lui Dumnezeu vor purta semnele fizice ale suferinţelor lor? Apostolul Pavel, de exemplu, va continua să aibă în trupul lui proslăvit acel „ţepuş în carne” (2 Corinteni 12:7) şi „semnele Domnului Isus” (Galateni 6:17)? Până la moarte, Pavel „avea să poarte neîntrerupt în trupul lui semnele slavei lui Hristos, pentru că ochii îi fuseseră orbiţi de lumina cerească ” (Ellen G. White, Istoria mântuirii, p. 275). Dar aceasta nu înseamnă că el sau oricine altcineva dintre cei răscumpăraţi şi glorificaţi va învia cu semnele suferinţelor îndurate (compară cu 1 Corinteni 15:50-54). În cazul Său personal, Hristos „va purta veşnic semnele acestei cruzimi. Fiecare urmă lăsată de cuie va spune povestea răscumpărării minunate a omului şi preţul scump care a fost plătit pentru el” (Ellen G. White, Scrieri timpurii, p. 179). Semnele Lui sunt garanţia că ale noastre vor fi şterse pentru totdeauna.

Domnul Hristos va purta pentru totdeauna cicatricile crucificării. Ce ne transmite acest lucru despre dragostea lui Dumnezeu pentru noi şi cât a costat ea? Cât a investit Dumnezeirea în mântuirea noastră?

Studiu suplimentar: Ellen G. White, Hristos, Lumina lumii/Viaţa lui Iisus, capitolele:
80. În mormântul lui Iosif
81. „A înviat Domnul”
82. „De ce plângi?”
83. Pe calea către Emaus
84. „Pace vouă!”

Gândirea modernă nu crede lucruri precum învierea lui Isus. Dar dovezile istorice sunt atât de grăitoare încât chiar şi aceia care nu pot accepta realitatea învierii sunt constrânşi să admită că mulţi oameni au crezut că L-au văzut pe Isus înviat. Astfel, mare parte din apologetica anti-înviere reprezintă încercarea de a explica ce i-ar fi putut determina pe aceşti oameni diverşi să creadă că L-au văzut pe Isus înviat.

Unii susţin că toţi ucenicii au avut halucinaţii cu Isus înviat; alţii afirmă că în realitate Isus nu a murit, ci doar a leşinat şi apoi Şi-a revenit după ce a fost dat jos de pe cruce. Iar când Şi-a făcut iarăşi apariţia, adepţii Lui au crezut că fusese înviat. Iar unii (n-o să îţi vină să crezi) susţin că Isus a avut un frate geamăn pe care ucenicii l-au confundat cu Isus cel înviat. Altfel spus, dovezile istorice referitoare la învierea lui Isus sunt atât de puternice încât acestea sunt argumentele scornite de oameni în încercarea de a le respinge. Dată fiind importanţa învierii, n-ar trebui să fim surprinşi de numeroasele motive întemeiate ce ne-au fost date pentru a crede în ea.

STUDIU ZILNIC – BIBLIA ŞI CARTEA RUGĂCIUNEA

Biblia: 2 Samuel 23 – 1 Împăraţi 5;
1. Cum nu era casa lui David înaintea lui Dumnezeu?
2. Pe cine nu a mustrat David niciodată?
3. De ce a cerut Solomon de la Domnul o inimă pricepută?
4. Câţi oameni supravegheau în medie căpeteniile peste cei ce purtau poveri şi tăiau pietre?

Ellen G. White, Rugăciunea, capitolul 9 (până la par. „Rugăciunea se prinde de puterea infinită”)
5. Ce posibilitate oferă rugăciunea scurtă?

Aici puteţi citi cartea Rugăciunea de Ellen G. White.
Aici puteţi asculta cartea Rugăciunea de Ellen G. White.
De aici puteţi descărca cartea Rugăciunea.pdf

Ştirile de Sabat (video) pot fi vizionate sau descărcate accesând adresa de internet: Biserica Adventistă – Zona Muntenia, meniul „Noutăţi”, categoria „Info Muntenia”, sau de pe YouTube canalul: „Conferinta Muntenia – Biserica Adventistă de Ziua a Şaptea”, meniul: Videoclipuri.

Veştile misionare (video) pot fi vizionate sau descărcate accesând adresa de internet a Departamentului „Şcolii de Sabat” meniul: Videoclipuri.

Alte resurse veţi mai găsi şi la pagina primei lecţii din trimestru!