Pasaje care se contrazic

Petru ne avertizează: „Fiţi totdeauna gata să răspundeţi oricui vă cere socoteală de nădejdea care este în voi” (1 Petru 3:15). Pavel ne îndeamnă şi el: „Propovăduieşte Cuvântul, stăruieşte asupra Lui la timp şi ne la timp, mustră, ceartă, îndeamnă cu toată blândeţea şi învăţătura. Căci va veni vremea când oamenii nu vor putea să sufere învăţătura sănătoasă” (2 Timotei 4:2,3). Prin urmare, ar trebui să analizăm nu doar acele pasaje care pot fi explicate uşor în acord cu convingerile noastre, ci să abordăm şi pasajele care sunt de obicei folosite pentru a da o învăţătură diferită de ceea ce credem noi.

Să urmăm exemplul inspirator al lui Isus. „Hristos Însuşi n-a lăsat nerostit niciun singur cuvânt din adevăr, dar l-a rostit întotdeauna cu iubire. […] El n-a fost niciodată aspru, n-a rostit niciodată în mod inutil vreun cuvânt sever, niciodată n-a provocat unei inimi sensibile o suferinţă nenecesară. El n-a criticat slăbiciunea omenească” (Ellen G. White, Hristos, Lumina lumii/Viaţa lui Iisus, p. 353).

De înţeles: Pasajele provocatoare folosite de unii ca să justifice noţiunea de nemurire naturală a sufletului ar trebui să ne întărească propriile convingeri şi să ne ajute să răspundem cu bunăvoinţă celor care pun sub semnul întrebării învăţătura Bibliei.

1. De ce pasajul din Luca 16:19-31 nu este o descriere literală a vieţii de dincolo?

Unii teologi sugerează că pasajul din Luca 16:19-31 ar trebui interpretat literal, şi anume ca o descriere a stării morţilor. Dar această perspectivă ar duce la numeroase concluzii nebiblice şi ar contrazice multe pasaje pe care deja le-am analizat. În primul rând, ar trebui să admitem că raiul şi iadul sunt suficient de aproape cât să permită o conversaţie între locuitorii lor (Luca 16:23-31). Ar mai trebui să presupunem şi că în viaţa de după moarte, în timp ce corpul zace în mormânt, rămâne o formă conştientă a sufletului care are ochi, un deget, o limbă şi care simte până şi setea (Luca 16:23,24). Dacă aceasta ar fi o descriere a stării omului în moarte, atunci cu siguranţă raiul nu ar fi un loc al bucuriei, fiindcă cei salvaţi ar putea să urmărească nesfârşitele chinuri ale celor dragi pierduţi şi chiar să dialogheze cu ei (Luca 16:23-31). Cum ar putea o mamă să fie fericită în rai în timp ce se uită la agonia continuă a iubitului ei copil din iad? Într-un asemenea context, ar fi practic imposibil de împlinit promisiunea lui Dumnezeu că nu va mai fi nici tânguire, nici ţipăt, nici durere (Apocalipsa 21:4).

Din cauza unor astfel de incoerenţe, mulţi teologi moderni consideră naraţiunea despre Lazăr şi omul bogat drept o ilustraţie în care nu toate detaliile pot fi interpretate literal. George E. Ladd, deşi nu este adventist, pare să fie adventist când afirmă că această povestire a fost probabil „o parabolă cu elemente împrumutate din gândirea iudaică a vremii şi nu are scopul de a transmite nimic despre starea morţilor” („Eschatology”, în The New Bible Dictionary, Eedermans, 1962, p. 388). Pilda bogatului nemilostiv prezintă un contrast izbitor între bine îmbrăcatul „bogat” şi „un sărac numit Lazăr, plin de bube” (Luca 16:19,20). Pasajul transmite că: (1) statutul şi recunoaşterea socială din prezent nu reprezintă un criteriu pentru răsplata viitoare şi (2) destinul veşnic al fiecărei persoane este decis în această viaţă şi nu poate fi schimbat în viaţa de dincolo (Luca 16:25,26).

Citeşte Luca 16:31. Ce mesaj ar trebui să ne însuşim din cuvintele tari ale lui Isus cu privire la autoritatea Bibliei şi modul în care ne raportăm la ea?

Unul dintre textele biblice cel mai des folosite pentru a dovedi că sufletul este nemuritor e Luca 23:43. Citeşte-l în mai multe traduceri şi versiuni ale Bibliei şi vei observa că aproape toate îl redau la fel, dând impresia că exact în ziua în care a murit Isus, El şi tâlharul au fost împreună în rai. Nu ar trebui să fim surprinşi, deoarece aceste traduceri sunt realizate de specialişti care cred în nemurirea naturală a sufletului. Dar este aceasta cea mai bună traducere a textului?

2. Compară Luca 23:43 cu Ioan 20:17 şi cu Ioan 14:1-3. În ce mod promisiunea făcută tâlharului pocăit de pe cruce ar trebui interpretată în lumina cuvintelor lui Isus adresate Mariei Magdalena şi a făgăduinţei făcute ucenicilor?

Supoziţia că Isus şi tâlharul au mers în rai în aceeaşi zi contrazice cuvintele lui Isus adresate Mariei Magdalena după înviere, care transmit că El încă nu mersese în prezenţa Tatălui în cer (Ioan 20:17). Această idee greşită, şi anume că Isus şi tâlharul pocăit au mers în cer în aceeaşi zi, mai contrazice şi promisiunea făcută de Isus ucenicilor că aveau să fie luaţi la cer abia la a doua Sa venire (Ioan 14:1-3).

Problema în Luca 23:43 este dacă adverbul „astăzi” (gr., sēmeron) determină verbul care vine după el („a fi”) sau pe cel de dinaintea lui („a spune”). Wilson Paroschi admite că gramatical este practic imposibil de stabilit alternativa corectă. „Luca însă are tendinţa clară de a folosi acest adverb legat de verbul care este în faţa lui. Acesta este cazul în 14 din cele 20 de folosiri ale lui sēmeron din Luca şi din Faptele apostolilor” („The Significance of a Comma: An Analysis of Luke 23:43”, în Ministry, iunie 2013, p. 7). Aşadar interpretarea cea mai firească a versetului 43 din Luca 23 ar fi: „Adevărat îţi spun astăzi, vei fi cu Mine în rai.” Formularea „îţi spun astăzi” evidenţiază relevanţa şi solemnitatea afirmaţiei: „vei fi cu Mine în rai”. Pe scurt, Isus îi promitea tâlharului, chiar atunci şi acolo, că avea să fie mântuit. De altfel, versiunea EDCR a Bibliei Cornilescu (vezi în aplicaţia YouVersion) redă astfel într-o notă acest text: „Adevărat îţi spun astăzi: vei fi cu Mine în rai.”

Citeşte Luca 23:39-43. În ciuda păcatului său, a faptului că nu avea nimic de oferit lui Dumnezeu, tâlharului pocăit i s-a promis viaţa veşnică în Hristos. În ce fel acest episod transmite marele adevăr al mântuirii doar prin credinţă? În ce privinţe suntem şi noi exact ca acel tâlhar? În ce fel ne deosebim?

3. Citeşte Filipeni 1:21-24 şi 1 Tesaloniceni 4:13-18. Când se aştepta Pavel să fie „cu Hristos” şi „cu Domnul”?

Pavel era mânat de pasiunea de a trăi „în Hristos” acum (2 Corinteni 5:17) şi „cu Domnul” Hristos după a doua Sa venire (1 Tesaloniceni 4:17). Nici măcar moartea nu putea să-i smulgă certitudinea că Îi aparţine Domnului Său. Citeşte argumentele lui în Romani 8:38,39 şi Romani 14:8. Cu această certitudine în suflet, Pavel se referea la credincioşii decedaţi drept „cei ce au adormit în El ” (1 Tesaloniceni 4:14) şi care vor fi înviaţi la a doua venire a lui Isus ca să primească viaţa veşnică (1 Corinteni 15:16-18; 1 Tesaloniceni 4:13-18).

Prin exprimarea dorinţei de a se muta şi a fi „împreună cu Hristos” (Filipeni 1:23), a vrut Pavel să spună că, după ce murea, sufletul lui avea să se mute şi să trăiască în mod conştient cu Hristos? Nicidecum! În acest text, „Pavel dă glas dorinţei sale de a părăsi această viaţă şi a fi cu Hristos, fără a face referire la vreun interval de timp care s-ar scurge între cele două evenimente, ca şi cum prin moarte s-ar fi dus imediat la cer. Acest verset nu afirmă însă că Pavel se aştepta să meargă la ceruri odată cu moartea sa. El afirmase foarte clar că îşi va primi răsplata la a doua venire a lui Hristos (2 Timotei 4:8)” (Biblia de studiu, Editura Viaţă şi Sănătate, 2014, comentariu la Filipeni 1:23).

Dar de ce prefera Pavel să moară în loc să trăiască? Pentru că atunci s-ar fi putut odihni în sfârşit de toate necazurile lui, fără să fie nevoit să mai sufere fizic, în trup (1 Corinteni 9:27). Şi s-ar fi odihnit cu deplina certitudine că avea să primească „coroana neprihănirii” la a doua venire a lui Isus (2 Timotei 4:6-8). Deşi cu siguranţă nu voia să moară, Pavel ştia ce avea să urmeze după moarte.

Cine nu s-a gândit, mai ales în momentele grele, ce bine ar fi să închidă ochii în moarte şi, următorul lucru pe care să-l ştie, să fie acela de a fi „cu Domnul”? Cum ne ajută acest gând să înţelegem ce a vrut Pavel să spună în Filipeni?

4. Citeşte 1 Petru 3:13-20. Cum le-a predicat Hristos „duhurilor din închisoare […] în zilele lui Noe”? (Vezi şi Geneza 4:10.)

Comentatorii care cred în nemurirea naturală a sufletului susţin că Hristos le-a predicat „duhurilor din închisoare” (1 Petru 3:19) în timp ce El încă Se odihnea în mormânt. Din perspectiva lor, spiritul Lui lipsit de trup s-a dus în iad şi le-a predicat spiritelor fără trup ale antediluvienilor. Dar această idee fantezistă este inacceptabilă biblic, fiindcă nu există o a doua posibilitate de salvare pentru cei morţi (Evrei 9:27,28). De ce le-ar predica Isus celor fără nicio altă şansă la mântuire? În acelaşi timp, această teorie contrazice învăţătura Bibliei că morţii rămân inconştienţi în mormânt până la învierea finală (Iov 14:10-12; Ps. 146:4; Ecles. 9:5,10; 1 Cor. 15:16-18; 1 Tes. 4:13-15). În plus, şi dacă am presupune că, în timp ce Se afla cu trupul în mormânt, Isus a coborât în iad ca să le predice antediluvienilor nelegiuiţi, de ce doar aceştia să fi auzit mesajul Lui? Să nu fi fost şi alţi oameni pierduţi care să ardă în iad cu ei?

Este lipsită de sens şi sugestia că Isus le-ar fi predicat îngerilor căzuţi neascultători din zilele lui Noe. În timp ce despre „duhurile din închisoare” se spune că „fuseseră răzvrătite odinioară” (1 Petru 3:19,20), Biblia spune că îngerii răi sunt în continuare răzvrătiţi astăzi (Efeseni 6:12; 1 Petru 5:8). Mai mult, îngerii căzuţi sunt „puşi în lanţuri veşnice, în întuneric”, „pentru judecata zilei celei mari” (Iuda 6), fără nicio posibilitate de a fi salvaţi. De remarcat că duhurile din închisoare din 1 Petru 3:19 sunt identificate în versetul 20 cu antediluvienii răzvrătiţi din „zilele lui Noe”. Termenul „duh” (gr., pneuma) este folosit în acest text (şi în tot Noul Testament, precum 1 Cor. 16:18; Gal. 6:18) cu referire la oameni vii care aud şi acceptă invitaţia la mântuire. Cuvintele „în închisoare” se referă, evident, nu la o închisoare propriu-zisă, ci la închisoarea păcatului în care se află natura umană nenăscută din nou (Rom. 6:1-23; 7:7-25). Isus le-a predicat antediluvienilor nepocăiţi prin intermediul lui Noe, care a fost instruit de Dumnezeu (Evrei 11:7) şi a devenit un „propovăduitor al neprihănirii” pentru contemporanii săi (2 Petru 2:5). Versetele lui Petru au fost scrise în contextul a ceea ce înseamnă a fi credincios; ele nu constituie un comentariu cu privire la starea morţilor.

5. Citeşte Apocalipsa 6:9-11. Cum pot striga de „sub altar” „sufletele” martirilor morţi?

Ruperea celei de-a cincea peceţi din Apocalipsa dezvăluie o scenă neobişnuită. Sufletele martirilor sunt văzute, metaforic vorbind, „sub altar” strigând către Dumnezeu după răzbunare (Apoc. 6:9-11). Unii comentatori tind să identifice acest „altar” cu altarul tămâierii menţionat în legătură cu a şaptea pecete (Apoc. 8:1-6). Dar referirea la „sânge” (în loc de „tămâie”) din Apocalipsa 6:9-11 ne face să vedem aici o trimitere la altarul pentru arderea-de-tot, pe care se vărsa sângele jertfelor (Lev. 4:18,30,34). După cum se obişnuia ca altarul să fie uns cu sângele jertfelor, şi sângele martirilor s-a vărsat simbolic pe altarul lui Dumnezeu, când martirii şi-au pierdut viaţa rămânând credincioşi Cuvântului lui Dumnezeu şi mărturiei lui Isus (Apoc. 6:9; vezi şi Apoc. 12:17; 14:12). Şi „sufletele” de sub altar reprezintă un simbol. Luate literal, ar trebui să concluzionăm că martirii nu sunt pe deplin fericiţi în cer, fiindcă încă strigă să fie răzbunaţi. Nu prea par să se bucure de răsplata mântuirii, nu-i aşa? Dorinţa de răzbunare îţi poate face viaţa foarte nefericită. Dar să îţi facă nefericită şi moartea?

Este important să ne amintim că Ioan nu a văzut cerul aşa cum este în realitate. „Nu există cai albi, roşii, negri sau galbeni, călăriţi de războinici. Isus nu apare acolo sub forma unui miel cu o rană de cuţit care sângerează. Cele patru fiare nu reprezintă creaturi înaripate reale cu trăsăturile specifice respectivelor animale. […] În acelaşi fel, nu există «suflete» care stau sub vreun altar din cer. Întreaga scenă constituia o reprezentare plastică şi simbolică” (Comentariul biblic adventist, vol. 7, p. 778). George E. Ladd, neadventist fiind, nota: „În exemplul de faţă , altarul este clar cel al jertfelor, pe care se vărsa sângele jertfei. Faptul că Ioan a văzut sufletele martirilor sub altar nu are nicio legătură cu starea morţilor sau cu situaţia lor din stadiul intermediar; este doar un mod viu de a reprezenta faptul că ei au fost martirizaţi în Numele Dumnezeului lor” (A Commentary on the Revelation of John, p. 103).

Cine (mai ales dintre victimele nedreptăţii) nu a strigat să se facă dreptate? De ce noi, prin credinţă, trebuie să avem încredere că în final dreptatea, care lipseşte atât de mult în această lume, se va face negreşit? Ce mângâiere găseşti în această promisiune minunată?

Studiu suplimentar: Ellen G. White, Parabolele Domnului Hristos, capitolul 21; Hristos, Lumina lumii/Viaţa lui Iisus, capitolul 78; Principiile fundamentale ale educaţiei creştine, capitolul „Profesorii – exemple de integritate creştină”

„În parabola despre omul bogat şi săracul Lazăr, Domnul Hristos arată că destinul veşnic al oamenilor este hotărât în timpul acestei vieţi. Harul lui Dumnezeu îi este oferit fiecărui suflet de-a lungul timpului de probă. Dar, dacă îşi risipesc ocaziile, dedicându-se satisfacţiilor egoiste, oamenii se despart singuri de viaţa veşnică. După moarte nu le va mai fi acordat niciun alt timp de probă. Oamenii aşază, prin propria alegere, o prăpastie de netrecut între ei şi Dumnezeu” (Ellen G. White, Parabolele Domnului Hristos, p. 260).

„Când martirajul părea singura cale de a scăpa de chin, primii creştini se bucurau că erau consideraţi demni să sufere pentru Hristos, care a fost crucificat pentru ei. Exemplul lor valoros va fi o mângâiere şi o încurajare pentru poporul lui Dumnezeu care va trece printr-un timp de criză cum nu a mai fost niciodată” (Ellen G. White, Mărturii, vol. 5, p. 213).

STUDIU ZILNIC – BIBLIA ŞI CARTEA RUGĂCIUNEA

Biblia: 1 Împăraţi 13 – 19;
1. Cât timp au stat unul lângă altul măgarul şi leul din 1 Împăraţi 17?
2. Ce expresie foloseşte autorul cărţii 1 Împăraţi pentru a descrie păcatul dintre David şi Bat-Şeba?
3. Ce meniu zilnic primea Ilie lângă pârâul Cherit, când şi de câte ori?
4. Ce a mâncat Ilie înainte de a călători spre muntele lui Dumnezeu?

Ellen G. White, Rugăciunea, capitolul 10 „Motive pentru a ne ruga”
5. Care este sfatul pentru rugăciunile lungi şi rostite cu voce puternică?

Aici puteţi citi cartea Rugăciunea de Ellen G. White.
Aici puteţi asculta cartea Rugăciunea de Ellen G. White.
De aici puteţi descărca cartea Rugăciunea.pdf

Ştirile de Sabat (video) pot fi vizionate sau descărcate accesând adresa de internet: Biserica Adventistă – Zona Muntenia, meniul „Noutăţi”, categoria „Info Muntenia”, sau de pe YouTube canalul: „Conferinta Muntenia – Biserica Adventistă de Ziua a Şaptea”, meniul: Videoclipuri.

Veştile misionare (video) pot fi vizionate sau descărcate accesând adresa de internet a Departamentului „Şcolii de Sabat” meniul: Videoclipuri.

Alte resurse veţi mai găsi şi la pagina primei lecţii din trimestru!