Moştenirea celor credincioşi

Ori de câte ori studiem Biblia, concentrându-ne în mod special asupra unei cărţi sau asupra unui pasaj, este necesar să răspundem, pe cât posibil, la câteva întrebări.

În primul rând, este util să ştim pentru cine a fost scrisă cartea respectivă. În al doilea rând, şi poate mai important, ar fi bine să ştim cu ce scop a fost scrisă cartea şi ce problemă specifică şi-a propus autorul să abordeze (dacă a existat vreuna). De exemplu, Pavel le-a scris galatenilor cu scopul de a corecta concepţiile teologice eronate despre mântuire şi despre Lege. Noul Testament este format în mare parte din epistole, sau scrisori, iar scrisorile au ca scop comunicarea unui mesaj.

Cu alte cuvinte, când studiem epistolele lui Petru, este util să cunoaştem, pe cât posibil, contextul istoric în care a scris el. Ce doreşte el să comunice şi de ce? Şi desigur, fiindcă, prin inspiraţie, ne-au fost adresate şi nouă, cel mai important: Ce mesaj putem desprinde noi din cuvintele sale?

După cum vom vedea, Petru ne transmite, încă din primele versete, foarte multe adevăruri care au rămas la fel de relevante şi astăzi, chiar dacă ne despart de el atâtea secole.

Dacă ai primi o foaie de hârtie pe care ar scrie sus: „Stimate domn/Stimată doamnă”, ţi-ai da seama că ai de-a face cu o scrisoare. Şi ai presupune că expeditorul nu este cineva apropiat.

Şi scrisorile din vechime începeau cu o formulă standard. 1 Petru foloseşte această formulă tradiţională: menţionează numele autorului şi apoi enumeră destinatarii.

1. Citeşte 1 Petru 1:1. Ce informaţii avem despre expeditorul şi destinatarii epistolei?

Petru îşi prezintă clar identitatea. Numele său este primul cuvânt al epistolei. Imediat după aceea, el precizează că este „apostol al lui Isus Hristos”. La fel ca Pavel (Galateni 1:1; Romani 1:1; Efeseni 1:1), Petru arată în ce calitate scrie, punând accent pe chemarea divină. El era „apostol”, adică „trimis”, iar Cel care îl trimitea era Domnul Isus Hristos.

După aceea, Petru menţionează unde trebuia să ajungă epistola sa: Pont, Galatia, Capadocia, Asia şi Bitinia. Toate acestea erau regiuni din Asia Mică, situate cu aproximaţie în Turcia de astăzi, la est de Bosfor.

Nu s-a ajuns încă la un consens dacă Petru s-a adresat preponderent credincioşilor iudei sau celor care nu erau iudei. Termenii utilizaţi de el în 1 Petru 1:1, „străini” şi „împrăştiaţi [diaspora]” îi desemnau în mod obişnuit pe evreii din secolul I care locuiau dincolo de graniţele Ţării Sfinte. Cuvântul „aleşii” este potrivit pentru ambele categorii. Denumirea de „neamuri” din 1 Petru 2:12 pare să sugereze faptul că destinatarii epistolei sale sunt iudei.

Unii comentatori susţin totuşi că afirmaţiile din 1 Petru 1:18 şi 4:3 ar fi mai potrivite pentru convertiţii la creştinism „dintre neamuri” decât pentru evrei. De ce să le scrie Petru iudeilor despre „felul deşert de vieţuire pe care-l moşteniserăţi de la părinţii voştri” sau să le amintească: „Ajunge … că în trecut aţi făcut voia neamurilor şi aţi trăit în desfrânări, în pofte, în beţii, în ospeţe, în chefuri şi în slujiri idoleşti neîngăduite”?

Să nu uităm totuşi că identitatea destinatarilor acestei epistole are o importanţă secundară faţă de mesajul ei.

2. De ce destinatarii epistolei lui Petru sunt numiţi „aleşii”? 1 Petru 1:1,2

Fie că le scrie în mod special iudeilor, fie că le scrie credincioşilor dintre neamuri, Petru ne spune clar că ei erau aleşi „după ştiinţa mai dinainte a lui Dumnezeu Tatăl”. Dar este nevoie de o clarificare. Aceasta nu înseamnă
că Dumnezeu i-a predestinat pe unii la mântuire şi pe alţii la moarte şi că, din fericire, destinatarii epistolei lui Petru s-ar fi aflat în numărul celor aleşi pentru mântuire. Biblia nu susţine această idee.

3. Ce afirmaţii din următoarele texte ne ajută să clarificăm sensul cuvântului „aleşi” folosit de Petru? Ezechiel 33:11; Ioan 3:16; 1 Timotei 2:4; 2 Petru 3:9.

Scriptura declară că planul lui Dumnezeu este ca toţi oamenii să fie mântuiţi şi că planul acesta a fost instituit înainte de crearea pământului: „În El, Dumnezeu ne-a ales înainte de întemeierea lumii…” (Efeseni 1:4). Toţi oamenii sunt aleşi, în sensul că scopul iniţial al lui Dumnezeu a fost ca toţi să trăiască veşnic şi niciunul să nu fie pierdut. El i-a predestinat pe toţi la viaţa veşnică. Aceasta înseamnă că planul de mântuire prevedea ca jertfa de ispăşire să fie adusă pentru toţi, chiar dacă nu toţi aveau să accepte cele puse la dispoziţia lor prin această jertfă.

Ştiinţa mai dinainte a lui Dumnezeu nu este altceva decât cunoaşterea de către El a deciziei libere pe care urmau să o ia cei aleşi cu privire la mântuire. El nu constrânge pe nimeni să apuce într-o anumită direcţie, după cum nici o mamă nu-şi constrânge copilul să aleagă prăjitura cu ciocolată şi nu mâncarea de mazăre, prin faptul că-i cunoaşte dinainte preferinţa pentru prăjitură.

Ce gând încurajator poţi desprinde din adevărul că Dumnezeu te-a ales pentru mântuire?

4. Citeşte 1 Petru 1:3-12. Care sunt temele abordate în acest pasaj?

În salutul adresat cititorilor săi în primele două versete, Petru a făcut deja referire la Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt (1 Petru 1:2). Tema pasajului din 1 Petru 1:3-12 o constituie tocmai cele trei Persoane ale Dumnezeirii. Tatăl şi Fiul constituie tema pasajului 1 Petru 1:3-9, iar Duhul Sfânt tema principală a pasajului 1 Petru 1:10-12.

Pe măsură ce scrie despre Tatăl, despre Fiul şi despre lucrarea Duhului Sfânt, Petru introduce multe alte teme asupra cărora va reveni.

Creştinii, începe el (1:3), au fost născuţi din nou. Ei au fost transformaţi prin învierea lui Isus Hristos, pentru o moştenire extraordinară care îi aşteaptă în cer (vers. 3,4). Aici, ca de altfel în multe alte locuri din Noul Testament, învierea lui Isus este secretul speranţei creştine.

Speranţa aceasta le oferă creştinilor un motiv de bucurie, în ciuda suferinţelor de pe pământ. Suferinţa le verifică şi le rafinează credinţa, tot aşa cum focul verifică şi rafinează aurul. Cititorii lui Petru nu îl văzuseră pe Isus în timpul lucrării Sale pe pământ, dar îl iubeau şi credeau în El. Iar răsplata credinţei lor avea să fie mântuirea şi „o moştenire nestricăcioasă şi neîntinată şi care nu se poate veşteji, păstrată în ceruri” pentru ei (vers. 4).

În continuare, Petru le aduce la cunoştinţă faptul că profeţii din vechime prorociseră „despre harul care vă era păstrat vouă” şi că „au făcut din mântuirea aceasta ţinta cercetărilor şi căutării lor stăruitoare” (vers. 10).

Când aminteşte că aceşti credincioşi erau persecutaţi din cauza credinţei lor. Petru subliniază că ei luau parte la conflictul mai amplu dintre bine şi rău. Dorinţa sa cea mai mare este să-i încurajeze să rămână credincioşi adevărului, chiar şi în încercări.

Din 1 Petru 1:4 aflăm că avem păstrată în cer o moştenire. Gândeşte-te: există în cer un loc rezervat special pentru tine! Care ar trebui să fie răspunsul tău la această minunată promisiune?

5. Citeşte 1 Petru 1:13-21. Conform acestui pasaj, cum ar trebui să se poarte un creştin? De ce?

Cuvintele „de aceea”, de la începutul versetului 13, ne arată că aici este o concluzie la cele exprimate anterior. Petru a vorbit în pasajul anterior despre harul lui Dumnezeu şi speranţa pe care creştinii o au în Isus Hristos (vers. 3-12).

Ca urmare a acestui har şi a acestei speranţe, el le dă cititorilor săi următorul îndemn: „Încingeţi-vă coapsele minţii voastre.” Altfel spus, răspunsul la mântuirea pe care au primit-o prin Isus trebuie să fie hotărârea de a rămâne neclintiţi şi credincioşi.

Petru le transmite credincioşilor ideea că speranţa lor este legată doar de Isus. Totuşi el accentuează faptul că se aşteaptă de la ei un anumit fel de a se comporta, ca urmare a mântuirii lor. Dintre raţiunile care stau la baza comportamentului creştin, el notează trei: caracterul lui Dumnezeu (1 Petru 1:15,16), judecata apropiată (vers. 17) şi preţul răscumpărării (vers, 17-21).

Prima este caracterul lui Dumnezeu, care aici este sintetizat într-un singur cuvânt: „sfânt”. Petru citează din Leviticul 11:44,45: „Fiţi sfinţi, căci Eu sunt sfânt” (1 Petru 1:16). Din acest motiv, urmaşii lui Isus trebuie să fie şi ei sfinţi (vers. 15-17).

A doua raţiune este conştientizarea faptului că Dumnezeu, care este sfânt, îi va judeca pe toţi cu imparţialitate, după faptele lor (vers. 17).

A treia derivă din marele adevăr al răscumpărării. Creştinii au fost cumpăraţi cu un preţ, cu un preţ foarte mare: cu sângele scump al lui Hristos (vers, 19). Petru întăreşte ideea că moartea lui Isus nu a fost un accident al istoriei, ci un eveniment planificat de la întemeierea lumii (vers. 20).

Ce te motivează să fii creştin? Ce răspuns ai da la întrebarea: De ce eşti creştin? Pregăteşte-te să dai răspunsul în cadrul studiului pe grupe din Sabat.

În continuare, Petru îndreaptă atenţia creştinilor către expresia supremă a sfinţeniei şi credincioşiei.

6. Citeşte 1 Petru 1:22-25. Ce explicaţie importantă aduce el aici pentru ce înseamnă să fii creştin?

Petru pleacă de la : „v-aţi curăţit sufletele…” – deci creştinii au deja sufletul curat şi trăiesc în ascultare de adevăr (1 Petru 1:22). Cuvântul „curăţit” este strâns legat de cuvântul „sfânt” şi ne trimite înapoi, la versetul 15. Prin devotamentul faţă de Isus şi prin botez (vezi 1 Petru 3:21,22), creştinii şi-au curăţit sufletul, punându-se deoparte pentru Dumnezeu, prin ascultarea de adevăr.

Această schimbare pe care au făcut-o are o consecinţă naturală, şi anume apropierea de semenii lor care au o perspectivă similară asupra lumii. Relaţiile dintre credincioşi sunt atât de apropiate, încât Petru te aseamănă cu relaţiile dintre membrii unei familii. Ei se iubesc unii pe alţii cum se iubesc între ei fraţii şi surorile. Cuvântul grecesc din 1 Petru 1:22 tradus cu „dragoste de fraţi”, philadelphia, se referă literal la dragostea dintre copiii născuţi din aceiaşi părinţi. Este iubirea fraternă.

În greacă, exista mai multe cuvinte pentru „dragoste”: phitia (prietenie), eros (dragostea pasională dintre soţ şi soţie), agape (dragostea curată care urmăreşte binele celuilalt). Cuvântul „iubiţi-vă” utilizat de Petru în versetul 22 derivă din agape. De aceea şi adaugă el îndemnul de a se iubi „din toată inima” sau, potrivit altor versiuni, „dintr-o inimă curată” (NTR), fiindcă inima curată este urmarea naşterii din nou (1 Petru 1:23; 1:3), prin Cuvântul lui Dumnezeu. Acest fel de dragoste vine numai de la Dumnezeu; ea este opusul iubirii de sine manifestate de inima nerenăscută. De aceea insistă Petru atât de mult pe ideea curăţirii sufletului şi pe ascultarea de adevăr (1 Petru 1:22). Adevărul nu trebuie doar crezut, ci trebuie şi trăit.

Cum putem deveni mai iubitori?

Bogăţia şi profunzimea ideilor din primul capitol al epistolei şi aria largă de acoperire tematică sunt uimitoare. Petru îşi începe epistola cu o meditaţie asupra Dumnezeirii – Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt, Tatăl ne-a oferit un Mântuitor în persoana Fiului Său, Isus, iar noi suntem aleşi prin El pentru sfinţire şi ascultare. Noi îl iubim pe Isus şi ne bucurăm în El cu o bucurie negrăită, deoarece, prin moartea şi învierea Sa, am primit făgăduinţa unei moşteniri „nestricăcioase” care este păstrată în ceruri pentru noi. Din acest motiv, chiar şi în necazuri ne putem bucura în mântuirea oferită prin Hristos. „Epistolele sale erau mijloace pentru reînsufleţirea curajului şi întărirea credinţei acelora care treceau prin încercări şi necazuri şi de reînnoire a faptelor bune de către aceia care, din pricina feluritelor ispite, erau în primejdie să-şi piardă încrederea în Dumnezeu.” – Ellen G. White, Faptele apostolilor, ed. 2014, p. 382 (517).

În acelaşi timp, Duhul Sfânt i-a inspirat pe profeţi să descrie evenimentele din zilele lui Petru şi ale cititorilor săi. În consecinţă, creştinii ar trebui să ducă o viaţă sfântă, de ascultare de adevăr, în comunităţi caracterizate de dragostea care vine dintr-o inimă curată.

Pentru studiu suplimentar: Ellen G. White, Solii alese, cartea 1, capitolul 59, „Ascultarea desăvârşită prin Hristos”, şi capitolul 57, „Hristos, Calea vieţii”.

BIBLIA ŞI CARTEA PROFEŢI ŞI REGI – STUDIU LA RÂND

Biblia: Psalmii 144-150
1. Ce spune psalmistul că se întâmplă atunci când Domnul îşi deschide mâna?
2. Cu cine nu a lucrat Domnul în felul descris de psalmist?
3. Cum îi slăveşte Domnul pe cei nenorociţi?
4. Pe cine numeşte psalmistul „popor de lângă El ”?

Profeţi şi regi, capitolul 14
5. La ce se referă Ellen G. White când scrie ca „nimeni să nu încerce să numere Israelul de astăzi”?

Ştirea misionară video pentru Şcoala de Sabat poate fi descărcată şi vizionată accesând una dintre următoarele adrese de Internet: resurse.adventist.pro (secţiunea „Şcoala de Sabat”) sau YouTube (canalul „Şcoala de Sabat”).

Alte resurse veţi mai găsi şi la pagina primei şi ultimei lecţii din trimestru!