Să trăim pentru Dumnezeu

Scriitorii biblici ştiau că oamenii sunt păcătoşi. Cum să nu cunoască această realitate când se confruntau cu ea la fiecare pas? De asemenea, erau conştienţi că ei înşişi erau păcătoşi (vezi 1 Timotei 1:15). Ştiau că păcatul este o problemă gravă, pentru rezolvarea căreia a fost necesară moartea lui Isus Hristos. Dar, mai presus de toate, ştiau că Hristos are putere să ne schimbe viaţa şi să ne facă oameni noi.

Şi Petru abordează acest subiect – viaţa creştinilor după ce ei s-au predat lui Hristos şi s-au botezat. Schimbarea lor este atât de mare, încât cei din jur o vor remarca. El nu susţine totuşi că schimbarea ar fi întotdeauna uşoară, ci ne reaminteşte că, pentru a obţine biruinţa promisă, uneori trecem şi prin suferinţă (1 Petru 4:1).

Apoi abordează o temă prevalentă în Biblie: iubirea în viaţa celui care crede în Isus. „Dragostea”, scrie el, „acoperă o sumedenie de păcate”. Când iubim şi când iertăm, reflectăm iubirea lui Isus faţă de noi şi iertarea Sa.

1. Cum spune Petru că ar trebui să trăiască creştinii? Ce îndemn repetă el? 1 Petru 3:8-12; 2:20,21.

Petru începe îndemnându-i pe creştini să fie „cu aceleaşi gânduri”„ (homophrones). Însă el nu susţine uniformitatea, în sensul că toţi ar trebui” să gândească, să acţioneze şi să creadă exact la fel. Cea mai bună ilustrare a îndemnului sau o găsim în 1 Corinteni 12:1-26, unde Pavel subliniază că, după cum trupul este alcătuit din părţi diferite (ochi, mâini etc.), dar este un singur trup, tot aşa biserica este formată din indivizi cu daruri spirituale diferite şi este totuşi o singură biserică. Deşi sunt diferiţi, membrii ei sunt una în scop şi în spirit, în sensul că funcţionează împreună pentru a forma o comunitate unită.

Sigur că unitatea aceasta nu este uşor de atins, cum ne-o dovedeşte prea bine (din nefericire) istoria bisericii creştine. De aceea, imediat după îndemn, apostolul le explică cititorilor săi cum pot atinge acest ideal creştin.

De exemplu, creştinii ar trebui sa simtă cu alţii (1 Petru 3:8), să sufere împreună cu cei care suferă şi să se bucure împreună cu cei care se bucură (vezi 1 Corinteni 12:26). Compasiunea ne ajută să privim lucrurile prin ochii altora şi este astfel un pas important spre unitate. Mai departe, Petru îi îndeamnă să se iubească unii pe alţii. Isus însuşi a declarat că semnul după care pot fi identificaţi adevăraţii Săi ucenici este dragostea dintre ei (Ioan 13:35). În continuare, Petru îi sfătuieşte pe creştini să fie miloşi, să aibă înţelegere faţă de cei care au probleme sau greşesc.

„Crucificaţi eul; socotiţi-i pe alţii mai presus de voi. În felul acesta, veţi fi aduşi în unitate cu Hristos. Înaintea universului ceresc şi înaintea bisericii şi a lumii, veţi da dovada de necontestat că sunteţi fii şi fiice ale lui Dumnezeu. Dumnezeu va fi glorificat prin exemplul pe care voi îl daţi.” – Ellen G. White, Mărturii, vol. 9, ed. 2010, p. 140 (188)

Cum practicăm sfaturile date de Petru aici, în special pe cel de a nu întoarce rău pentru rău (1 Petru 3:9)? De ce trebuie să murim faţă de eu ca să practicăm acest sfat? Cum să murim faţă de eu? (Vezi Galateni 2:20.)

Da Isus a murit pentru păcatele noastre şi avem speranţa mântuirii doar în El, în neprihănirea Sa, care ne acoperă ca o haină şi mulţumită căreia Dumnezeu ne socoteşte neprihăniţi. Datorită lui Isus, „tu eşti primit de Dumnezeu ca şi când nu ai fi păcătuit niciodată.” – Ellen G. White, Calea către Hristos, ed. 2013, p. 47 (62)

Însă Dumnezeul plin de har nu se opreşte la simpla declaraţie că păcatele ne sunt iertate, ci merge mai departe, dându-ne şi puterea de a le birui!

2. Ce legătură există între suferinţă şi biruinţa asupra păcatului? 1 Petru 3:18,21; 4:1,2; Romani 6:1-11.

În 1 Petru 3:18 este utilizat un mic cuvânt grecesc care arată perioada de valabilitate a jertfei aduse de Isus: hapax, care înseamnă „o dată pentru totdeauna”. Prin acest cuvânt, se subliniază validitatea suferinţei şi morţii lui Hristos pentru noi.

Cuvintele „astfel dar” din 1 Petru 4:1 leagă afirmaţiile din versetele 1 şi 2 de cele din capitolul anterior (3:18-22), unde apostolul a arătat că Hristos a suferit pentru păcatele noastre ca să ne aducă la Dumnezeu şi că botezul este un simbol complex al mântuirii.

Botezul este, probabil, contextul cel mai potrivit pentru clarificarea cuvintelor sale din 1 Petru 4:1: „Căci Cel ce a pătimit în trup a sfârşit-o cu păcatul.” Prin botez, creştinul ia parte la suferinţele, moartea şi învierea lui Isus; el a luat decizia „să nu mai trăiască după poftele oamenilor, ci după voia lui Dumnezeu”. Iar singura cale de a-şi împlini decizia este să se supună zilnic Domnului şi să-şi răstignească „firea pământească împreună cu patimile şi poftele ei” (Galateni 5:24).

În Romani 6:1-11, Pavel afirmă că, la botez, creştinii devin una cu Isus în moartea şi învierea Sa. La botez, noi am murit faţă de păcat. Iar acum trebuie să transpunem în practica vieţii de zi cu zi această „moarte”. Secretul vieţii creştine este dezvăluit de Pavel în următoarele cuvinte: „Socotiţi-vă morţi faţă de păcat şi vii pentru Dumnezeu, în Isus Hristos, Domnul nostru” (vers. 11).

Ce suferinţe ai îndurat în lupta cu păcatul şi cum ai biruit?

Prin Hristos, avem parte de o viaţă nouă, de un nou început. Ne naştem din nou. Iar dintre toate semnificaţiile acestei expresii, mai cu seamă pentru cei care L-au primit pe Hristos dincolo de vârsta copilăriei, cea mai importantă este aceea că viaţa lor trebuie să fie diferită de atunci înainte. Cine dintre noi n-a auzit experienţele extraordinare ale unor oameni care, după ce au trăit în păcat, au cunoscut o transformare radicală datorită lui Isus şi harului Său mântuitor?

La fel, Petru, după ce vorbeşte despre moartea faţă de păcat şi despre viaţa nouă pe care o avem în Isus (după ce am fost botezaţi), vorbeşte despre schimbările de care vom avea parte.

3. Ce schimbări implică viaţa creştină şi cum reacţionează cei din jur la aceste schimbări? 1 Petru 4:3-6

Cei trei termeni utilizaţi de Petru cu referire la consumul de alcool sunt „beţii”, „ospeţe” şi „chefuri”. Cu alte cuvinte, acest tip de petreceri s-a terminat pentru creştini. Schimbarea produsă în viaţa lor trebuie să fie suficient de mare, încât cei care i-au cunoscut înainte să se „mire” că nu mai participă împreună cu ei la desfrâu (vers. 4). Ei au astfel ocazia de a le da celor necredincioşi o mărturie tăcută, fără să le ţină o predică. Viaţa creştinului evlavios poate fi o mărturie mai puternică decât toate predicile din lume.

4. Ce ne spune Petru despre judecată în textele studiate?

La fel ca alţi scriitori biblici (Ioan 5:29; 2 Corinteni 5:10; Evrei 9:27), Petru afirmă clar că, într-o zi, va exista o judecată pentru păcatele săvârşite în timpul vieţii (1 Petru 4:2). Când spune că Evanghelia „a fost vestită… şi celor morţi” (1 Petru 4:6), el se referă la faptul că oamenii care acum sunt morţi au avut, cât au fost în viaţă, ocazia de a cunoaşte harul mântuitor al lui Dumnezeu. Din acest motiv, Dumnezeu îi va judeca şi pe ei.

Ce schimbări a adus Isus în viaţa ta?

Când enumera păcatele comise de credincioşi înainte de convertire, Petru menţionează şi câteva păcate care se încadrează la categoria păcate sexuale”.

5. Reciteşte 1 Petru 4:3. Ce păcate aminteşte Petru aici?

Două cuvinte au o conotaţie sexuală clară: „desfrânări” (aselgia, „senzualitate”) şi „pofte” (epithumia, „dorinţă sau impuls sexual”).

Citind acestea, creştinii ar putea să-şi facă o impresie greşită. Biblia nu este împotriva relaţiei sexuale. Dimpotrivă, ne arată că Dumnezeu a creat-o şi le-a dăruit-o oamenilor ca pe o mare binecuvântare. Sexualitatea îşi are originea în Eden, la început: „De aceea va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa şi se va lipi de nevasta sa, şi se vor face un singur trup. Omul şi nevasta lui erau amândoi goi şi nu le era ruşine” (Geneza 2:24,25). Ea urma şă fie un element-cheie care să-i unească pe soţ şi soţie într-un angajament pe viaţă, care este cel mai potrivit cadru pentru creşterea copiilor. Intimitatea dintre soţ şi soţie avea să fie un simbol al relaţiei strânse pe care Dumnezeu caută să o aibă cu poporul Său (vezi Ieremia 3, Ezechiel 16, Osea l – 3).

În cadrul cuvenit, adică în cadrul căsătoriei dintre un bărbat şi o femeie, sexualitatea este o binecuvântare imensă; însă, într-un cadru necuvenit, ea poate deveni una dintre forţele cele mai distructive din lume. Consecinţele devastatoare pe care le au aici şi acum aceste păcate sunt imposibil de estimat. Toţi cunoaştem persoane a căror viaţă a fost distrusă de folosirea greşită a acestui dar minunat.

6. Citeşte 2 Samuel 11:4; 1 Corinteni 5:1; Geneza 19:5; 1 Corinteni 10:8. Ce au în comun aceste texte?

Istorii despre consecinţele acestor păcate nu găsim numai în Biblie. Dar să fim atenţi. Uneori, societatea tinde sa aprobe păcatele şi să dezaprobe doar consecinţele. Dar păcatele sexuale sunt tot păcate. Creştinul trebuie să se ferească de ele, dar să ia seama şi la sfatul din Luca 6:42.

Încă din timpul lui Petru, creştinii s-au aşteptat ca Isus să vină repede să pună capăt istoriei acestei lumi: „Sfârşitul tuturor lucrurilor este aproape. Fiţi înţelepţi dar şi vegheaţi în vederea rugăciunii!” (1 Petru 4:7). Petru îi îndeamnă aici pe credincioşi să fie pregătiţi pentru sfârşit.
Î
7. Potrivit lui Petru, cum ar trebui să fie creştinii care ştiu că „sfârşitul tuturor lucrurilor este aproape”? 1 Petru 4:7-11

Pe lângă faptul că trebuie să fie înţelepţi şi să vegheze în rugăciune, creştinii trebuie să aibă „o dragoste fierbinte unii pentru alţii, căci «dragostea acoperă o sumedenie de păcate»” (1 Petru 4:8).

Cum acoperă dragostea păcatul? Cheia răspunsului se găseşte în textul citat aici din Proverbele 10:12: „Ura stârneşte certuri, dar dragostea acoperă toate greşelile.” Dacă ne iubim unii pe alţii, îi iertăm mai repede: şi mai uşor pe cei care ne rănesc, care ne insultă. Dragostea L-a făcut pe Hristos să ne ierte şi ar trebui să ne determine şi pe noi să-i iertăm pe alţii. Unde este dragoste din belşug, răul făcut, fie mic sau mare, este trecut cu vederea şi uitat mai repede.

Petru reia aici ideea exprimată de Isus şi de Pavel, care afirmă că toată Legea se rezumă la datoria de a-L iubi pe Dumnezeu cu toată inima şi de a-i iubi pe semenii noştri ca pe noi înşine (Matei 22:34-39; Romani 13:8-10).

În continuare, Petru îi îndeamnă pe creştini să fie ospitalieri. Revenirea Domnului este aproape, însă nu este un motiv ca ei să se retragă din viaţa socială. Iar în final, el îi îndeamnă ca, dacă vorbesc, să vorbească cuvintele lui Dumnezeu. În timpul solemn pe care-l trăim, ar trebui să vorbim în mod serios despre adevărurile spirituale.

„Dragostea acoperă o sumedenie de păcate.” Cine a comis un păcat împotriva ta? Cum poţi să-i arăţi dragoste pentru a „acoperi” acel păcat? De ce este în avantajul tău să faci acest lucru?

Dragostea care este îndelung răbdătoare şi blândă nu va face dintr-o indiscreţie o jignire de neiertat, nici capital din greşelile altora. Scriptura învaţă clar că acela care greşeşte trebuie tratat cu îngăduinţă şi compasiune. Dacă este urmată calea cea dreaptă, inima aparent încăpăţânată poate fi câştigată la Isus. Dragostea Lui acoperă o mulţime de păcate. Harul Său nu conduce niciodată la evidenţierea greşelilor cuiva, dacă aceasta nu este o necesitate spre bine.” – Ellen G. White, Sfaturi pentru părinţi, educatori şi elevi, ed. 1997, p. 218 (267)

Să ne gândim la femeia prinsă în adulter (Ioan 8:1-11). Oe obicei, când ne gândim la ea, vedem harul Domnului faţă de o femeie decăzută. Există însă un aspect mai profund. Înfruntându-i pe cei care o aduseseră pe femeie la El, Isus a scris „păcatele ascunse ale vieţii lor” (Ellen G. White, Viaţa lui Iisus, ed. 2015, p. 397, în orig., p. 561) pe pământ, de unde cuvintele se puteau şterge repede. De ce nu i-a acuzat deschis, aruncându-le în faţă păcatele săvârşite, poate cel puţin la fel de grave sau chiar mai grave decât ale femeii? Isus a ales să le arate că le cunoştea ipocrizia şi răutatea, dar hotărâse să nu le dezvăluie public. Poate că, arătându-le că le ştia intenţiile şi oferindu-le totuşi ocazia de a accepta mântuirea, El dorea să ajungă la inimile lor. Ce lecţie frumoasă despre modul în care ar trebui să ne purtăm cu cei care au păcătuit!

BIBLIA ŞI CARTEA PROFEŢI ŞI REGI – STUDIU LA RÂND

Biblia: Proverbele 15-21
1. Despre ce spune înţeleptul că este şcoala înţelepciunii?
2. Ce este mai bine decât să împărţi prada cu cei mândri?
3. Cine se supără de orice lucru bun?
4. Ce fel de moştenire nu va fi binecuvântată la sfârşit?

Profeţi şi regi, capitolul 17
5. Cine întemeiase şcolile prorocilor în Israel?

Ştirea misionară video pentru Şcoala de Sabat poate fi descărcată şi vizionată accesând una dintre următoarele adrese de Internet: resurse.adventist.pro (secţiunea „Şcoala de Sabat”) sau YouTube (canalul „Şcoala de Sabat”).

Alte resurse veţi mai găsi şi la pagina primei şi ultimei lecţii din trimestru!