O preoţie împărătească

Influenţat de cultura, religia şi istoria iudaică, Petru afirmă despre creştini că sunt „un neam sfânt, un popor pe care Dumnezeu Şi l-a câştigat ca să fie al Lui”. El preia vocabularul legământului, utilizat în Vechiul Testament cu referire la Israel şi îl aplică la biserica din Noul Testament.

Şi nu este deloc de mirare, întrucât credincioşii dintre neamuri au fost „altoiţi” în poporul legământului lui Dumnezeu. Ei au parte acum de făgăduinţele legământului: „Iar dacă unele din ramuri au fost tăiate şi dacă tu, care erai dintr-un măslin sălbatic, ai fost altoit în locul lor şi ai fost făcut părtaş rădăcinii şi grăsimii măslinului, nu te făli faţă de ramuri. Dacă te făleşti, să ştii că nu tu ţii rădăcina, ci rădăcina te ţine pe tine” (Romani 11:17,18).

În pasajele pe care le vom studia săptămâna aceasta, Petru îndreaptă atenţia cititorilor săi către responsabilitatea sacră şi către chemarea înaltă pe care le au ca popor al legământului lui Dumnezeu, ca altoi al măslinului, în cuvintele lui Pavel. Una dintre aceste responsabilităţi, pe care a avut-o şi vechiul Israel, este proclamarea marelui adevăr al mântuirii prin Domnul Isus Hristos.

Cuvântul „dar” din 1 Petru 2:1 este sinonim cu „aşadar” „deci” şi introduce concluzia la afirmaţiile precedente. În capitolul 1, Petru a explicat ce a făcut Hristos pentru noi şi cum ar trebui să răspundem noi. În capitolul următor, el reia această temă şi o dezvoltă.

1. Ce spune Petru că trebuie să lepede creştinii şi ce metaforă foloseşte pentru a descrie nevoia lor după Dumnezeu? 1 Petru 2:1-3

Petru arată două îndatoriri ale creştinilor. Prima se referă la comportamentele care trebuie abandonate, cealaltă se referă la cele demne de a fi adoptate.

Mai întâi, el îi îndeamnă pe creştini să se lepede de răutate, vicleşug, prefăcătorie, pizmă şi clevetire (1 Petru 2:1). Făcând astfel, ei se vor distinge de majoritatea semenilor lor, prin purtarea lor. Renunţând la răutate, nu le vor dori altora răul, ci binele. Renunţând la ipocrizie, nu vor înşela, ci vor fi sinceri şi cinstiţi. Nu îi vor invidia pe cei care au mai mult. Se vor mulţumi cu viaţa lor şi vor prospera acolo unde i-a aşezat Providenţa. Şi nu vor face afirmaţii prin care să distrugă în mod deliberat reputaţia cuiva.

Apoi, Petru foloseşte o imagine – un nou-născut flămând (vers. 2). Este partea pozitivă a învăţăturii sale. A fi creştin înseamnă nu numai să abandonezi obiceiurile rele. O astfel de viaţă ar fi seacă. A fi creştin înseamnă să cauţi hrana spirituală cu aceeaşi aviditate cu care caută laptele un nou-născut flămând. Petru le arată cititorilor săi care este sursa hranei spirituale: Dumnezeu. Acum avem şi Biblia, Cuvântul lui Dumnezeu (vezi şi Evrei 4:12; Matei 22:29; 2 Timotei 3:15-17), care ne ajută să creştem spiritual şi moral, fiindcă ne oferă o revelaţie atotcuprinzătoare despre Isus Hristos. Iar Isus este întruchiparea desăvârşită a caracterului Dumnezeului Sfânt pe care îl iubim şi căruia îi slujim.

Ce înseamnă „a gusta” bunătatea Domnului (1 Petru 2:3) şi cum ne ajută aceasta să abandonăm faptele şi atitudinile rele?

2. Citeşte 1 Petru 2:4-8 (vezi şi Isaia 28:16; Psalmii 118:22; Isaia 8:14,15). La ce adevăr fundamental face Petru referire aici? Ce ne îndeamnă el să facem în legătură cu Isus?

Petru citează trei pasaje din Vechiul Testament care vorbesc despre piatra unghiulară, simbolul rolului îndeplinit de Isus în biserica Sa. Petru nu este singurul care leagă aceste versete de Isus. Domnul însuşi face referire la Psalmul 118:22 la finalul uneia dintre pildele Sale (Matei 21:42). Petru face acelaşi lucru în Faptele 4:11. Iar Pavel face trimitere la Isaia 28:16 în Romani 9:33.

Petru ne transmite aici ideea că Isus, deşi a fost respins şi răstignit, a fost ales de Dumnezeu să devină piatra unghiulară în casa spirituală a lui Dumnezeu. Iar creştinii sunt pietrele vii zidite în această casă spirituală. Apostolul descrie biserica în termeni din domeniul construcţiilor: temelia bisericii este Isus, iar pietrele din clădire sunt urmaşii Săi.

Devenind creştini, devenim o parte a comunităţii creştine sau a bisericii locale. După cum o cărămida zidită face parte dintr-o clădire, tot la fel creştinii sunt chemaţi să îl urmeze pe Hristos împreună, nu izolaţi unul de altul. Un creştin care nu participă la închinare împreună cu alţi creştini şi nu colaborează cu ei la extinderea împărăţiei lui Dumnezeu este un nonsens. Creştinii sunt botezaţi în Hristos şi, prin aceasta, devin parte din biserica Sa.

Petru vorbeşte şi despre rolul bisericii. Ea trebuie să alcătuiască „o preoţie sfântă” (vers. 5) care să aducă „jertfe duhovniceşti”. În vremea Vechiului Testament, preoţii mijloceau între Dumnezeu şi poporul Său. La fel ca alţi scriitori din Noul Testament, Petru apelează de multe ori la termeni specifici templului şi preoţiei pentru a arăta că biserica este templul viu al lui Dumnezeu şi cei din poporul Său sunt preoţii Lui. El face trimitere la sistemul de închinare din Vechiul Testament pentru a arăta cum ar trebui să trăiască şi să se comporte creştinii.

Citeşte 1 Petru 2:5. Ce înseamnă să aducem „jertfe duhovniceşti”?

Epistola lui Petru este scrisă în mare măsură din perspectiva unui om care cunoaşte Vechiul Testament, iar legământul constituie o temă majoră a teologiei iudaice şi creştine.

Ce este legământul? Cuvântul „legământ” (ebr.: berit) are sensul de învoială sau înţelegere formală între două părţi. Legământul putea fi încheiat între două persoane (legământul dintre Laban şi Iacov, Geneza 31:44), între doi regi (legământul dintre Solomon şi Hiram, 1 împăraţi 5:12 – aici, berit este tradus cu „ligă” în KJV şi cu „tratat” în NRSV) sau între rege şi supuşii lui (legământul dintre David şi bătrânii lui Israel, 2 Samuel 5:3).

Un loc important între aceste teme îl ocupă legământul lui Dumnezeu cu descendenţii lui Avraam, poporul pe care El l-a ales să fie al lui.

3. Citeşte Geneza 17:1-4, Exodul 2:24; 24:3-8. Ce aflăm din aceste texte despre legământul făcut de Dumnezeu cu Israel?

Geneza, prima carte a Bibliei, relatează că Dumnezeu a făcut un legământ cu Avraam (Geneza 15:9-21; 17:1-26). Mai târziu, când Şi-a eliberat poporul de sub oprimarea egiptenilor (Exodul 2:24), El Şi-a „amintit” de acest legământ. Pe timpul lui Moise, El a reînnoit legământul, când le-a dat israeliţilor Cele Zece Porunci şi celelalte legi (Exodul 19:1-24:8; în special Exodul 24:3-8).

Dar promisiunile legământului erau condiţionate: „Domnul a încheiat cu ei un legământ – dacă aveau să fie credincioşi în a respecta cerinţele Sale, El avea să-i binecuvânteze cu prosperitate în tot lucrul mâinilor lor” – Ellen G. White, Mărturii, vol. 2, ed. 2011, p. 455 (574)

Profeţii i-au avertizat mereu pe israeliţi cu privire la pericolele neascultării de Legea lui Dumnezeu, utilizând cuvinte şi expresii care fac aluzie la legământ. Unele dintre profeţiile Vechiului Testament erau condiţionate, inclusiv cele referitoare la legământ, ale cărui binecuvântări depindeau de ascultarea israeliţilor de Legea lui Dumnezeu. Tot condiţionate erau şi profeţiile despre condamnare şi pedeapsă, care se aplicau în cazul neascultării. Iată aşadar ce valoare are ascultarea!

Ce înseamnă pentru tine legământul cu Dumnezeu?

În cartea Exodul, citim că Domnul i-a spus lui Moise: „Aşa să vorbeşti casei lui Iacov şi să spui copiilor lui Israel: «Aţi văzut ce am făcut Egiptului şi cum v-am purtat pe aripi de vultur şi v-am adus aici la Mine. Acum, dacă veţi asculta glasul Meu şi dacă veţi păzi legământul Meu, veţi fi ai Mei dintre toate popoarele, căci tot pământul este al Meu; îmi veţi fi o împărăţie de preoţi şi un neam sfânt»” (19:3-6).

Aceasta este Evanghelia descoperită cu câteva milenii înainte de răstignirea lui Hristos: Dumnezeu îşi răscumpără poporul, îl scoate din păcat şi din robia păcatului şi îi porunceşte să-L iubească şi să-L asculte, ca popor special al legământului, înaintea Sa şi înaintea lumii.

4. Citeşte 1 Petru 2:5,9,10 şi Exodul 19:6. Ce vrea să spună Petru prin expresiile „preoţie împărătească” şi „neam sfânt”? Ce implicaţii are acest statut?

„Casă duhovnicească”, „seminţie aleasă”, „preoţie împărătească” şi „popor pe care Dumnezeu Şi l-a câştigat ca să fie al Lui” sunt toate titluri onorante, care vorbesc în Biblie despre relaţia specială dintre Dumnezeu şi descendenţii lui Avraam. În contextul Noului Testament, Petru foloseşte aceleaşi expresii când se referă la creştini. Promisiunile legământului făcute lui Israel au fost lărgite pentru a-i include, pe lângă iudeii care cred în Isus, şi pe credincioşii dintre neamuri. Da, prin Isus, şi oamenii de altă naţionalitate pot deveni copii ai lui Avraam: „Şi, dacă sunteţi ai lui Hristos, sunteţi «sămânţa» lui Avraam, moştenitori prin făgăduinţă” (Galateni 3:29). Prin Hristos, orice om, indiferent în ce popor se naşte, poate să facă parte din această „preoţie împărătească”.

„Un neam sfânt”, „o preoţie împărătească”. Ce implicaţii practice au aceste expresii în viaţa noastră?

Asemănările dintre biserica din Noul Testament şi poporul ales din Vechiul Testament nu se limitează doar la răscumpărare, la chemarea şi alegerea făcute de Dumnezeu. Întrebarea este: în ce scop este chemată şi aleasă biserica? Petru dă imediat răspunsul: „Ca să vestiţi puterile minunate ale Celui ce v-a chemat din întuneric la lumina Sa minunată” (1 Petru 2:9). În acelaşi scop fusese chemat vechiul israel. Dumnezeu l-a chemat să dea mărturie despre El înaintea lumii. Intenţia Sa era să binecuvânteze întreaga omenire prin poporul legământului Său.

5. Care este ideea comună a următoarelor texte? Deuteronomul 4:6; 26:18,19; Isaia 60:1-3; Zaharia 8:23.

Ca popor al legământului, vechiul Israel avea misiunea de a duce în lume Evanghelia, vestea mântuirii oferite de Domnul. Creştinilor li s-a încredinţat această misiune pe care israel nu a îndeplinit-o. Ei sunt chemaţi să le împărtăşească altora ce a făcut Dumnezeu pentru omenire, prin Hristos.

6. Citeşte 1 Petru 2:10. Ce anume presupune o asemenea schimbare de statut?

Lumea este afundată în păcat, în moarte, în condamnarea iminentă. Dar Isus Şi-a dat viaţa pentru a-i salva pe toţi oamenii de la distrugere. La fel ca în cazul Israelului de odinioară, titlurile onorante implică o responsabilitate. Creştinii au un statut extraordinar de înalt: sunt poporul lui Dumnezeu. Iar statutul acesta este însoţit de responsabilitatea de a-i invita şi pe alţii să se bucure de această onoare. Potrivit cu 1 Petru 2:10, creştinii formează acum un popor. Altădată nu erau un popor, dar acum au căpătat îndurare şi sunt un popor sfânt (vezi Osea 1, 2). În mod obişnuit, în Biblie, cuvântul „sfânt” înseamnă „ceva pus deoparte în scopul închinării”. Creştinii, ca popor „sfânt”, trebuie să se distingă de alţii prin viaţa lor. De asemenea, ei trebuie să fie ca un foc aprins într-o noapte friguroasă, care îi atrage pe oameni la căldura lui. Misiunea lor este să le împărtăşească altora vestea bună a mântuirii.

Biserica este foarte valoroasă în ochii lui Dumnezeu. El o preţuieşte nu datorită avantajelor ei exterioare, ci datorită evlaviei sincere care o deosebeşte de lume. Dumnezeu o evaluează după măsura în care membrii ei cresc în privinţa cunoaşterii lui Hristos şi după progresul lor în experienţa spirituală.

Domnul Hristos este nerăbdător să primească din via Sa roadele sfinţeniei şi ale altruismului. El caută principiile iubirii şi ale bunătăţii. Nici toată frumuseţea artei la un loc nu se poate compara cu frumuseţea temperamentului şi a caracterului, care trebuie să se manifeste în comportamentul celor ce sunt reprezentanţii lui Hristos. Ceea ce îl face pe credincios să fie o mireasmă de viaţă spre viaţă şi îi dă lui Dumnezeu posibilitatea de a binecuvânta lucrarea lui este atmosfera de har care îi învăluie sufletul şi Duhul Sfânt care lucrează asupra minţii şi inimii lui.” – Ellen G. White, Parabolele Domnului Hristos, ed. 2015, pp. 220-221 (298)

BIBLIA ŞI CARTEA PROFEŢI ŞI REGI – STUDIU LA RÂND

Biblia: Proverbele 1-7
1. Ce anume îi pierde pe nebuni?
2. Cu cine este Domnul prieten?
3. De unde ies „izvoarele vieţii”?
4. Cine nu se lasă înduplecat nici chiar de cel mai mare dar?

Profeţi şi regi, capitolul 15
5. În ce fel a fost îmbunătăţit sistemul judecătoresc pe vremea lui Iosafat?

Ştirea misionară video pentru Şcoala de Sabat poate fi descărcată şi vizionată accesând una dintre următoarele adrese de Internet: resurse.adventist.pro (secţiunea „Şcoala de Sabat”) sau YouTube (canalul „Şcoala de Sabat”).

Alte resurse veţi mai găsi şi la pagina primei şi ultimei lecţii din trimestru!