Omul Petru

Petru este autorul celor două epistole care îi poartă numele: 1 şi 2 Petru. El a fost unul dintre cei dintâi urmaşi ai Domnului Isus, a fost prezent lângă Isus în timpul lucrării Sale pe pământ şi a fost unul dintre primii ucenici care au văzut mormântul gol. Prin urmare, a avut o experienţă bogată din care ne-a împărtăşit şi nouă, sub inspiraţia Duhului Sfânt, în scrisorile sale (vezi 2 Petru 1:16).

Petru este amintit frecvent în evanghelii şi prezentat aşa cum era, cu calităţi şi cu defecte. De regulă, el era purtătorul de cuvânt al ucenicilor în interacţiunile lor cu Domnul. După învierea şi înălţarea Mântuitorului, El a fost un conducător proeminent al bisericii primare. Cartea Faptele apostolilor şi Epistola către galateni conţin referiri la el şi la acţiunile sale.

Petru a ştiut mai bine ca oricine ce înseamnă să greşeşti, să fii iertat şi să mergi înainte cu credinţă şi cu smerenie. Cunoscând personal harul lui Dumnezeu, el rămâne un simbol al tuturor acelora dintre noi care avem nevoie de har, în mod special după un eşec.

Prima oară când îl întâlnim pe Petru, aflăm că era pescar pe Marea Galileei (Matei 4:18; Marcu 1:16 şi Luca 5:1-11). Trudise toată noaptea şi nu prinsese nimic. Dar a ascultat împreună cu ceilalţi pescari îndemnul lui Isus de a se întoarce pe lac şi de a mai încerca o dată. Cât de uluiţi trebuie să fi fost când au prins atât de mulţi peşti, încât corăbiile au început să li se scufunde! Oare ce s-a petrecut în mintea lor după această minune?

1. Citeşte Luca 5:1-9. Ce ne spun cuvintele lui Petru din versetul 8 despre el? Ce căutări spirituale putem presupune că avea?

Înainte de această minune, la îndemnul Său de a arunca din nou mrejele, el a spus (deşi cu neîncredere, fiindcă nu prinseseră nimic): „La cuvântul Tău, voi arunca mrejele!” Deducem că el ştia deja ceva despre Domnul Isus şi că informaţiile pe care le avea l-au determinat să-L asculte. Avem de altfel dovezi că Petru petrecuse ceva timp în compania Sa anterior acestui eveniment.

Un indiciu se găseşte în Luca 5:3, unde ni se spune ce s-a petrecut înainte de minunea cu peştii: „ S-a suit într-una din aceste corăbii, care era a lui Simon, şi l-a rugat s-o depărteze puţin de la ţărm. Apoi, a şezut jos şi învăţa pe noroade din corabie.” Probabil că Petru a fost impresionat de aceste învăţături ale lui Isus.

Mai târziu, după minune, se pare că şi-a dat seama că Isus era mai mult decât un om, era un sfânt, atât de diferit de el, un păcătos. Această conştientizare a stării lui de om păcătos şi dispoziţia sa de a admite public acest fapt ne dovedesc că a avut o atitudine deschisă faţă de Domnul. Nu ne mai mirăm atunci că a fost chemat ca ucenic! În pofida metehnelor lui (numeroase, de altfel), Petru era un om spiritual, gata să-L urmeze pe Domnul, oricât l-ar fi costat aceasta.

Citeşte Luca 5:11. Ce ni se spune despre angajamentul pe care îl aşteaptă Isus de la noi? Ce ne spune faptul că pescarii şi-au abandonat mrejele tocmai când erau pline?

Un eveniment marcant în lucrarea Domnului Isus a avut loc în timpul unui dialog cu Petru, Isus tocmai le răspunsese fariseilor şi saducheilor care îi ceruseră un semn, sau o dovadă, că El era Mesia (Matei 16:1-4). Mai târziu, odată când era doar cu ucenicii, le-a amintit despre cele două ocazii în care hrănise mii de oameni cu câteva pâini şi câţiva peşti. Aceasta în contextul avertizării de a se păzi „de aluatul fariseilor şi al saducheilor” (Matei 16:11).

2. Citeşte Matei 16.13-17. Ce întrebare le-a pus Domnul Isus ucenicilor şi ce semnificaţie are răspunsul lui Petru?

Petru îşi mărturiseşte plin de curaj credinţa în Isus. Iar din Matei 16-20 reiese clar faptul că şi ceilalţi ucenici îi împărtăşeau convingerea. Acesta urma să fie un punct de cotitură în lucrarea lui Isus chiar dacă ucenicii (inclusiv Petru) mai aveau multe de învăţat.

„Ucenicii încă mai aşteptau ca Hristos să guverneze ca un domnitor vremelnic. Deşi îşi ascunsese atâta vreme intenţiile, ei credeau că El nu va rămâne întotdeauna în sărăcie şi în umbră; se apropia timpul când El trebuia să-Şi întemeieze împărăţia. Că ura preoţilor şi rabinilor nu va fi niciodată biruită, că Hristos va fi lepădat de propria naţiune, condamnat ca înşelător şi răstignit ca răufăcător – gândurile acestea nu încăpuseră niciodată în mintea ucenicilor.” – Ellen G. White, Viaţa lui Iisus ed. 2015 pp. 357-358 (415)

Din clipa în care ucenicii Îl recunosc ca Mesia, Isus începe să le spună că trebuie să pătimească şi să moară (Matei 16:21-23). Însă Petru nu poate accepta ideea şi îşi ia libertatea să-L mustre. Dar Isus Se întoarce spre el şi-i spune: „Înapoia Mea, Satano!” (Matei 16:23). În toată lucrarea Sa, El nu a rostit faţă de altcineva cuvinte mai aspre decât acestea, dar a făcut-o spre binele ucenicului. Petru îşi exprimase o dorinţă egoistă şi gândul acesta trebuia oprit atunci şi acolo. El trebuia să înţeleagă că lucrarea Domnului implica suferinţă. Şi şi-a însuşit această lecţie, după cum observăm din scrierile sale (1 Petru 4:12).

Cum decizi ce cale să urmezi atunci când constaţi că dorinţele tale intră în conflict cu voia lui Dumnezeu?

În perioada în care au fost cu Isus, ucenicii au văzut multe lucruri extraordinare, dar probabil că unul dintre cele mai ieşite din comun a fost evenimentul relatat în Matei 14:13-33, Marcu 6:30-52 şi Ioan 6:1-21. Isus a hrănit peste cinci mii de oameni cu numai cinci pâini şi doi peşti. Ne întrebăm din nou: Ce s-a întâmplat în mintea ucenicilor după această minune?

3. Citeşte Matei 14:22-33. Ce lecţii importante învăţăm din această relatare?

Cu ocazia hrănirii mulţimilor, ucenicii au fost martori la o minune remarcabilă: Isus avea într-adevăr control asupra naturii! Poate că această constatare l-a determinat pe Petru să îndrăznească, ba chiar să se încumete să-I facă această cerere: „Doamne, … dacă eşti Tu, porunceşte-mi să vin la Tine pe ape” (Matei 14:28).

Ce impresionantă dovadă de credinţă!

Isus i-a recunoscut credinţa şi i-a poruncit să vină, iar el a venit, dovadă că Petru credea. Şi să nu uităm că nu a mers pe ape când marea era liniştită, ci când era agitată.

În mod obişnuit, lecţia desprinsă din această relatare este să nu ne luăm privirea de la Isus. Mai există însă o lecţie. Este clar că Petru a avut încredere în Isus, altminteri nu I-ar fi făcut această cerere şi nici n-ar fi coborât din corabie. Cu toate acestea, după ce a făcut câţiva paşi, s-a temut şi, de frică, a început să se afunde.

De ce? N-ar fi fost Isus capabil să-l menţină pe Petru la suprafaţă, cu toată frica lui? Ba da, dar a îngăduit ca el să ajungă într-o situaţie în care să nu mai poată face nimic altceva decât să strige: „Doamne, scapă-mă!” (Matei 14:30). Atunci, i-a întins mâna şi l-a scăpat. Faptul că „Isus a întins mâna şi l-a apucat” (vers. 31), deşi ar fi putut să-l menţină la suprafaţă fără contact fizic, l-a ajutat pe Petru să devină conştient de marea sa nevoie de a depinde de Isus.

Poate că ni se întâmplă şi nouă să pornim într-o anumită situaţie cu multă credinţă, cu încredere că Domnul este puternic, dar apoi să începem să ne temem. Să ne reamintim atunci întrebarea adresată de Isus lui Petru: „Puţin credinciosule, pentru ce te-ai îndoit?” (Matei 14:31).

4. Citeşte Luca 22:31-34, 54-62. Ce putem învăţa din greşelile lui Petru?

Petru a avut intenţii bune, chiar s-a dovedit mai curajos decât ceilalţi ucenici, urmându-L pe Isus ca să vadă ce se întâmpla cu El. Doar că a decis să-şi ascundă identitatea. În urma acestei abateri de la drumul bun şi drept, a ajuns să se dezică de Domnul său de trei ori, exact cum îl avertizase Isus.

Din experienţa lui tristă, avem multe lucruri de învăţat despre urmările dezastruoase ale neglijenţei, fricii, laşităţii.

După cum ştim, istoria creştină ne-a arătat de nenumărate ori ce consecinţe teribile are faptul că nu avem curajul să ne susţinem identitatea, credinţa, convingerile. Viaţa ne obligă deseori să recurgem la o soluţie de compromis şi ne arată că trebuie să fim dispuşi uneori să cedăm, însă, când este vorba de adevăr trebuie să rămânem fermi. Trebuie să ştim, ca popor, ce aspecte nu trebuie negociate în nicio împrejurare (vezi Apocalipsa 14:12).

Potrivit lui Ellen G. White, marele păcat al lui Petru a început în Ghetsimani când, în loc să se roage, a dormit şi a rămas astfel nepregătit sufleteşte pentru ce îl aştepta. Dacă ar fi fost credincios în rugăciune, scrie ea, „el nu L-ar fi tăgăduit pe Domnul său”. – Viaţa lui Iisus, ed. 2015, p. 614 (713)

Da, Petru a eşuat lamentabil. Dar, deşi eşecul său a fost mare, harul lui Dumnezeu este şi mai mare: „Unde s-a înmulţit păcatul, acolo harul s-a înmulţit şi mai mult” (Romani 5:20). Graţie iertării lui Isus, el a devenit unul dintre conducătorii de seamă ai bisericii creştine primare. Ce lecţie puternică pentru noi toţi despre realitatea harului divin! Să învăţăm să lăsăm în urmă greşelile şi să mergem înainte cu credinţă!

Da, Petru ştia ce înseamnă să fii iertat. Ştia din proprie experienţă ce înseamnă Evanghelia, fiindcă a devenit conştient de păcătoşenia lui, dar şi de dragostea adâncă şi de harul nemărginit al lui Dumnezeu pentru păcătoşi.

De ce trebuie să-i iertăm pe cei care ne-au decepţionat?

Pe parcursul lucrării lui Isus, Petru a îndeplinit de multe ori rolul de lider al ucenicilor. El era de regulă purtătorul lor de cuvânt. Când îi enumeră pe ucenici, Matei îl aşază în fruntea listei (Matei 10:2). În biserica primară, Petru a avut un rol proeminent. El a avut iniţiativa de a numi un ucenic în locul lui Iuda Iscarioteanul, vânzătorul lui Isus (Faptele 1:15-25). În Ziua Cincizecimii, le-a explicat mulţimilor că asistaseră la coborârea Duhului Sfânt, darul promis de Dumnezeu poporului Său (2:14:36). Când a fost arestat împreună cu Ioan pentru că vesteau învierea din morţi, a luat cuvântul în faţa marelui-preot şi a conducătorilor iudei (4:1-12). Tot el a fost trimis la Corneliu, primul neevreu acceptat ca urmaş al lui Isus (10:1-48). La el a venit Pavel când s-a întors la Ierusalim prima dată după convertire (Galateni 1:18). Când vorbeşte despre cercul urmaşilor lui Isus din Ierusalim de la acea dată, Pavel îl include între cei trei „stâlpi” ai bisericii: Iacov, fratele lui Isus, Petru şi Ioan, ucenicul iubit (2:9).

5. Citeşte Galateni 2:11-14. Ce aflăm din acest pasaj despre Petru?

Chiar şi în postura de conducător al bisericii, de apostol chemat de Domnul (Isus îi spusese: „Paşte oile Mele!” – vezi Ioan 21:17), de credincios care a primit în viziune adevărul de a nu numi „pe niciun om spurcat sau necurat” (Faptele 10:28), Petru mai avea mult de crescut.

În primele zile ale bisericii, aproape toţi creştinii erau iudei, „plini de râvnă pentru Lege” (Faptele 21:20). Din perspectiva lor, a sta la masă cu neevreii era o problemă, deoarece îi considerau necuraţi – Odată în Antiohia, Petru nu a mai stat la masă cu credincioşii dintre neamuri, când au sosit de la Ierusalim nişte creştini iudei trimişi de Iacov, Pavel a luat atitudinea lui drept o lovitură adusă Evangheliei înseşi. El i-a observat ipocrizia şi nu a ezitat să îl înfrunte direct. Mai mult, s-a folosit de ocazie pentru a prezenta învăţătura-cheie a credinţei creştine: îndreptăţirea doar prin credinţă (Galateni 2:14-16).

Deşi chemat de Dumnezeu, Petru avea de corectat unele defecte. Cum reacţionăm atunci când alţii ne atrag atenţia asupra punctelor noastre slabe?

Din momentul în care a admis că era un om păcătos şi a mărturisit că Isus era „Hristosul, Fiul Dumnezeului celui viu” (Matei 16:16) şi până când L-a tăgăduit pe Domnul său şi, mai departe, până la biruinţele şi greşelile lui în calitate de conducător al bisericii, Petru a avut în mod clar un rol-cheie. El şi-a scris epistolele sub inspiraţia Duhului Sfânt, pornind atât de la cunoştinţele sale teoretice, cât şi de la experienţa personală. El a cunoscut la prima mână harul mântuitor al lui Hristos, dar şi harul Său transformator. „Înainte de marea lui cădere, era întotdeauna năvalnic şi autoritar, vorbind pripit, sub impulsul de moment. Era întotdeauna gata să-i corecteze pe alţii şi să-şi exprime părerea înainte de a se fi înţeles bine pe el însuşi sau ce avea de spus. Dar Petru a fost convertit, iar Petru cel convertit a fost foarte diferit de Petru cel impulsiv şi pripit. Deşi şi-a păstrat zelul de mai înainte, harul lui Hristos i l-a temperat. În loc să fie impulsiv, încrezător în sine şi mândru, a devenit calm, stăpân pe sine şi dispus să se lase învăţat. Atunci era pregătit să pască atât oile, cât şi mieluşeii turmei lui Hristos” – Ellen G. White, Mărturii, vol. 5, ed. 2016, p. 283 (334-335)

Este cineva printre noi care nu se regăseşte în această descriere a lui Petru? Cine dintre noi nu s-a ridicat cu curaj în apărarea credinţei lui? Şi cine dintre noi nu a eşuat lamentabil?

Pentru studiu suplimentar: Ellen G. White, Viaţa lui Iisus, capitolele 25, „Chemarea ucenicilor” şi 40, „O noapte pe lac”.

BIBLIA ŞI CARTEA PROFEŢI ŞI REGI – STUDIU LA RÂND

Biblia: Psalmii 137-143
1. Ce declară psalmistul că este mai presus de puterile sale?
2. Cum este, pentru psalmist, pedeapsa venită de la cel neprihănit?
3. Ce povestea psalmistul înaintea Domnului?
4. Ce dorea psalmistul să audă dis-de-dimineaţă?

Profeţi şi regi, capitolul 13
5. Cine şi de ce este, în acelaşi timp, fără ajutor şi de neînvins?

Ştirea misionară video pentru Şcoala de Sabat poate fi descărcată şi vizionată accesând una dintre următoarele adrese de Internet: resurse.adventist.pro (secţiunea „Şcoala de Sabat”) sau YouTube (canalul „Şcoala de Sabat”).

Menţionare! Materialele: prezentare PowerPoint, rezumat şi imaginea textului de memorat sunt preluate de la http://www.fustero.es/index_ro.php. (Mulţumiri!)
Coperta ciclului de Studii biblice şi Veştile misionare ale fiecărui trimestru le veţi găsi doar la pagina primei lecţii!

Alte resurse veţi mai găsi şi la pagina ultimei lecţii din trimestru!