Relaţiile interumane

Epistola lui Petru abordează deschis problemele sociale dificile din vremea sa. O primă problemă este următoarea: Cum să trăiască creştinii sub o guvernare opresivă şi coruptă, ca aceea sub care se aflau atunci cei mai mulţi dintre ei? Ce sfaturi le-a dat Petru cititorilor săi şi ce semnificaţie au ele pentru noi astăzi?

Apoi, cum să se poarte sclavii creştini dacă stăpânii lor sunt aspri şi nedrepţi? Relaţiile dintre angajatori şi angajaţi din timpul nostru diferă de relaţiile din secolul I dintre stăpâni şi sclavi, „însă cuvintele lui Petru vor avea în mod sigur ecou în inima celor care au şefi absurzi. Ce interesant că Petru indică spre Isus ca model de comportament pentru creştinii maltrataţi (1 Petru 2:21-24)!

De asemenea, cum să se poarte soţii între ei când au convingeri diferite în domenii fundamentale, ca de pildă în cel religios?

Şi, în fine, cum să se raporteze creştinii la autorităţi atunci când acestea sunt în mod clar corupte şi ostile credinţei creştine?

Deşi scrisă cu mult timp în urmă, Biblia abordează subiecte de interes şi pentru lumea de azi, cum ar fi relaţia dintre creştini şi conducerea ţării lor.

Uneori, poziţia pe care ei trebuie s-o adopte este evidentă. Apocalipsa 13 vorbeşte despre o situaţie în care supunerea faţă de autorităţile politice ar fi nesupunere faţă de Dumnezeu. În astfel de situaţii, este clar ce avem de făcut.

1. Ce sfaturi dă Petru cu privire la atitudinea faţă de conducerea politică? 1 Petru 2:13-17

Relele din Imperiul Roman le erau foarte bine cunoscute celor care trăiau pe teritoriul lui. El apăruse din capriciul unor oameni ambiţioşi care au recurs la forţa armată brutală. Orice împotrivire era întâmpinată cu violenţă. Torturarea sistematică şi moartea prin crucificare erau doar două dintre ororile la care erau supuşi condamnaţii. Nepotismul şi corupţia erau specifice guvernării romane. Elita conducătoare îşi exercita autoritatea cu aroganţă şi bestialitate.

Totuşi Petru îi îndeamnă pe cititorii săi să accepte autoritatea instituţiilor imperiului, de la împărat până la dregător (1 Petru 2:13,14). Argumentul său: împăratul şi dregătorii îi pedepsesc pe făcătorii de rele şi îi laudă pe cei ce fac bine (1 Petru 2:14).

De altfel, în pofida imperfecţiunilor lui, Imperiul Roman a oferit stabilitate. A pus capăt războaielor. A împărţit dreptatea, care, deşi crudă, se baza pe o lege. A construit drumuri şi a stabilit un sistem monetar pentru susţinerea necesităţilor armatei. Prin acestea, Roma a creat un mediu în care a fost posibilă creşterea şi chiar, în multe cazuri, prosperitatea populaţiei. Privite din acest unghi, comentariile lui Petru despre stăpânire sunt justificate. Nicio formă de guvernare nu este perfectă, deci nici cea sub care se aflau el şi creştinii de la data aceea. Aşadar, el ne învaţă că datoria creştinilor este să caute să fie buni cetăţeni, să se supună pe cât posibil legilor ţării, chiar dacă regimul politic sub care trăiesc este departe de a fi desăvârşit.

De ce este important să fim buni cetăţeni, chiar şi sub o guvernare rea? Ce poţi face pentru a contribui la progresul societăţii în care trăieşti?

2. Citeşte 1 Petru 2:18-23. Cum aplicăm astăzi mesajul acestor versete?

Pasajul acesta, deşi acceptă sclavia ca pe o stare care există, oferă sfaturi spirituale cu privire (a o atitudine a minţii potrivită în situaţiile dificile care nu pot fi schimbate.

Cuvântul tradus cu „slugi” în 1 Petru 2:18, oiketes, era utilizat pentru sclavii folosiţi în gospodărie („argat”). Cuvântul folosit mai frecvent pentru sclav, doulos, apare în Efeseni 6:5 („rob”), unde găsim sfaturi similare.

În societatea foarte stratificată a Imperiului Roman, sclavii erau consideraţi un bun legitim şi stăpânul, care îi putea trata cu bunătate sau cu cruzime, avea drept de viaţă şi de moarte asupra lor. Sclavii proveneau din armatele înfrânte, din copiii sclavilor sau din oamenii vânduţi ca să-şi achite datoriile. Unor sclavi li se încredinţau răspunderi mari: administrau averile, proprietăţile şi afacerile stăpânilor sau se ocupau chiar de educaţia copiilor acestora.

Ei îşi puteau cumpăra libertatea şi atunci se numeau „răscumpăraţi”. Pavel foloseşte acest termen arătând ce a făcut Isus pentru noi (Efeseni 1:7; Romani 3:24; Coloseni 1:14; 1 Petru 1:18,19).

Să nu uităm că unii dintre primii creştini erau sclavi, prinşi într-un sistem pe care n-aveau puterea să-l schimbe. Situaţia era şi mai grea pentru cei care aveau stăpâni severi şi abuzivi, dar chiar şi cei care aveau stăpâni mai buni puteau suferi neplăceri. Recomandările lui Petru pentru toţi creştinii sclavi concordă cu alte afirmaţii din Noul Testament, Ei trebuiau să se supună şi să suporte, la fel cum Isus S-a supus şi a suportat (1 Petru 2:18-20). Nu este nicio fală să suferi când eşti pedepsit pentru o faptă rea. Un creştin manifestă adevăratul spirit al lui Hristos atunci când suferă pe nedrept. În aceste situaţii, el trebuie să se poarte ca Isus, să nu răspundă cu batjocuri, să nu ameninţe, ci să se supună lui Dumnezeu, dreptului Judecător (1 Petru 2:23).

Ce lecţii practice se desprind din sfaturile lui Petru? Înseamnă că nu trebuie să luăm poziţie pentru drepturile noastre în nicio situaţie? Prezintă-ţi răspunsul în grupă.

3 Ce situaţie concretă aduce în discuţie Petru? Ce relevanţă au afirmaţiile sale pentru căsniciile din societatea contemporană? 1 Petru 3:1-7

În acest pasaj, avem un indiciu important care îl ajută pe cititorul atent să-şi lămurească problema abordată de Petru aici. În versetul 1, el se referă la familiile în care soţul „nu ascultă Cuvântul”. Prin urmare, el arată ce ar trebui să facă o femeie creştină care este căsătorită cu un bărbat necreştin.

Femeia creştină se va confrunta cu multe dificultăţi dacă soţul ei nu-i împărtăşeşte convingerile religioase. Ce ar trebui să facă? Să se despartă de el? Petru, la fel ca Pavel, nu-i recomandă să se despartă (vezi 1 Corinteni 7:12-16), ci mai degrabă să ducă o viaţă exemplară.

Rolurile femeii în secolul I în Imperiul Roman depindeau în mare măsură de societate. Femeile romane aveau mai multe drepturi în ce priveşte proprietatea şi despăgubirile decât majoritatea femeilor cărora le-a scris Petru. Însă femeile erau excluse din politică, din guvernare şi din conducerea religioasă. Petru le îndeamnă pe femeile creştine să adopte standarde superioare, în contextul în care trăiesc. El le îndeamnă la curăţie şi temere (1 Petru 3:2). Le recomandă să se preocupe mai mult de frumuseţea interioară decât de coafuri la modă, bijuterii şi haine costisitoare (1 Petru 3:3-5). Purtarea lor trebuie să fie de aşa fel, încât să le recomande persoanelor celor mai apropiate, adică soţilor lor, creştinismul.

Cuvintele lui Petru nu trebuie luate de soţi drept o dezlegare pentru a abuza de soţiile lor în vreun fel. După cum subliniază el, soţii ar trebui să le arate consideraţie soţiilor lor (1 Petru 3:7).

Deşi el se adresează aici unei situaţii speciale (căsătoria mixtă), putem întrezări totuşi şi elemente din idealul căsniciei creştine: partenerii creştini ar trebui să se susţină reciproc şi să ducă o viaţă integră, închinându-se lui Dumnezeu prin activităţile lor zilnice.

4. Ce asemănări găseşti între următoarele sfaturi ale lui Pavel şi cele ale lui Petru din 1 Petru 2:11 – 3:7? Romani 13:1-7; Efeseni 5:22-23; 1 Corinteni 7:12-16 şi Galateni 3:27,28.

Pavel abordează în mai multe locuri unele probleme ridicate în 1 Petru 2:11 – 3:7. Afirmaţiile sale concordă extraordinar de bine cu afirmaţiile lui Petru. De exemplu, şi el îi îndeamnă pe cititorii săi să se supună „stăpânirilor celor mai înalte” (Romani 13:1). Conducătorii sunt rânduiţi de Dumnezeu şi sunt de temut doar pentru o faptă rea, nu pentru una bună. De aici şi îndemnul: „Daţi tuturor ce sunteţi datori să daţi…” (vers. 3,7).

La fel, Pavel insistă ca femeile căsătorite cu bărbaţi cu alte convingeri religioase să ducă o viaţă exemplară pentru ca, în felul acesta, soţii lor să ia decizia de a se alătura bisericii (1 Corinteni 7:12-16). Şi în concepţia lui, căsătoria creştină se bazează pe principiul reciprocităţii. Soţii trebuie să-şi iubească soţiile cum a iubit Hristos biserica (Efeseni 5:25). Iar sclavii trebuie să asculte de stăpânii lor pământeşti ca de Hristos (Efeseni 6:5).

Deci Pavel a fost dispus să respecte limitele sociale recunoscute prin lege. El a făcut distincţie între aspectele sociale care puteau fi schimbate şi cele care nu puteau fi schimbate. Dar a văzut în creştinism acel germene care avea să transforme concepţia societăţii despre fiinţa umană. La fel ca Isus, nici Petru şi nici Pavel nu au căutat să producă o revoluţie politică pentru a schimba ordinea socială. Ei au ştiut însă că schimbarea avea să aibă loc prin influenţa exercitată treptat de oamenii evlavioşi în societatea în care se găseau.

Reciteşte Galateni 3:27-29. Deşi declaraţia aceasta este clar teologică, ce implicaţii sociale ar putea avea asupra modului în care se raportează creştinii unii la alţii, în virtutea lucrurilor pe care ie-a făcut Isus pentru ei?

Petru şi Pavel ştiau că instituţiile şi guvernările omeneşti sunt defectuoase şi uneori chiar rele, ei înşişi având de suferit de pe urma stăpânirilor şi a conducătorilor religioşi, şi, cu toate acestea, i-au îndemnat pe creştinii din biserica primară să se supună autorităţilor omeneşti (1 Petru 2-13-17; Romani 13:1-10), le-au recomandat să plătească taxele şi să îşi îndeplinească obligaţiile de muncă. Creştinii trebuiau să fie recunoscuţi ca oameni corecţi.

5. Citeşte Faptele 5:27-32. De ce n-a respectat Petru în această situaţie sfaturile pe care li le dă creştinilor în epistola sa (1 Petru 2:13-17)? Ce adevăr esenţial trebuie să ne însuşim de aici?

În urma creşterii rapide a bisericii creştine, Petru şi Ioan au fost arestaţi (Faptele 4:1-4). Conducătorii religioşi, bătrânii şi cărturarii i-au interogat, apoi i-au eliberat şi le-au poruncit să nu le mai vorbească oamenilor despre Isus (vers. 5-23). Petru le-a răspuns: „Trebuie să ascultăm mai mult de Dumnezeu decât de oameni!” (Faptele 5:29)

Petru nu era un ipocrit, nu spunea una şi făcea alta. Când a fost pus în situaţia de a alege între ascultarea de Dumnezeu şi ascultarea de oameni, i-a fost clar ce trebuia să facă. Până atunci însă, creştinii trebuie să susţină autoritatea statului, să i se supună şi să susţină schimbările în favoarea demnităţii omului. Când sunt în discuţie aspecte morale, creştinii s-au implicat şi ar trebui să se implice în continuare în promovarea, în limitele legii, a schimbărilor sociale care reflectă valorile şi învăţăturile lui Isus. Procedura de urmat depinde de mulţi factori, dar a fi un cetăţean loial şi devotat nu înseamnă în mod automat că nu poţi sau nu ar trebui să contribui la îmbunătăţirea societăţii.

Citeşte Leviticul 19:18 şi Matei 22:39. Ce înseamnă practic porunca de a ne iubi aproapele ca pe noi înşine?

Ellen G. White a susţinut ideea ca adventiştii de ziua a şaptea să fie cetăţeni buni şi să se supună legilor ţării. I-a sfătuit să nu încalce în mod ostentativ legile duminicale locale; cu alte cuvinte, dacă păzeau sâmbăta ca zi sfântă, după porunca lui Dumnezeu, nu însemna că puteau încălca cu bună ştiinţă legile care interziceau munca în ziua de duminică. A existat totuşi o situaţie în care a arătat clar că adventiştii nu trebuiau să respecte legea. Dacă un sclav reuşea să scape de stăpânul lui, legea prevedea ca persoana care îl găsea să-l ducă înapoi la stăpân. Ea a criticat această lege şi i-a sfătuit pe adventişti să nu o respecte, în ciuda consecinţelor; „Atunci când legile oamenilor intră în conflict cu Cuvântul şi cu Legea lui Dumnezeu, noi trebuie să ascultăm de cele din urmă, indiferent care ar fi consecinţele. Nu trebuie să ascultăm de legea ţării noastre care ne cere să predăm un sclav fugit în mâinile stăpânului lui; aşadar, trebuie să ne asumăm consecinţele încălcării ei. Sclavul nu este proprietatea niciunui om. Dumnezeu este stăpânul lui de drept, iar omul nu are niciun drept să-l ia în stăpânire pe cel care este lucrarea mâinilor lui Dumnezeu şi să pretindă că este al lui.” – Mărturii, vol. 1, ed. 2010, p. 175 (201-202)

Pentru studiu suplimentar: Ellen G. White, Tragedia veacurilor, capitolele: „Iminentul conflict”, „Scripturile, apărarea noastră” şi „Criza finală”.

BIBLIA ŞI CARTEA PROFEŢI ŞI REGI – STUDIU LA RÂND

Biblia: Proverbele 8-14
1. Cine are ca locuinţă mintea?
2. Unde pot fi găsiţi oaspeţii nebuniei?
3. Cine îşi face bine sufletului său şi cine îşi tulbură însăşi carnea lui?
4. Ce anume îl doboară pe om şi ce îl înveseleşte?

Profeţi şi regi, capitolul 16
5. Prin ce sunt înlocuite astăzi misterele închinării păgâne?

Ştirea misionară video pentru Şcoala de Sabat poate fi descărcată şi vizionată accesând una dintre următoarele adrese de Internet: resurse.adventist.pro (secţiunea „Şcoala de Sabat”) sau YouTube (canalul „Şcoala de Sabat”).

Alte resurse veţi mai găsi şi la pagina primei şi ultimei lecţii din trimestru!