Profeţia şi Scriptura

În acest punct al studiului epistolelor lui Petru, remarcăm extraordinara încredere şi siguranţa apostolului. Aceeaşi impresie ne-o creează şi Pavel: amândoi aveau o convingere clară şi fermă cu privire la adevărurile pe care le propovăduiau despre Isus Hristos şi despre jertfa Sa.

În pasajul pe care îl vom studia săptămâna aceasta, vom observa şi mai clar această siguranţă a lui Petru. Ba mai mult, vom afla cauza siguranţei lui. El nu se baza pe „nişte basme meşteşugit alcătuite” (2 Petru 1:16), precum cele din religiile păgâne ale vremii. El era sigur de convingerile sale din două motive.

Primul era faptul că îl văzuse cu ochii lui pe Domnul Isus Hristos (vers. 16). Al doilea, dar mai important decât primul (deoarece nu toţi credincioşii puteau fi martori oculari), era „cuvântul prorociei făcut şi mai tare” (vers. 19).

Petru subliniază astfel importanţa Bibliei, arătând că în ea, şi în special în pasajele profetice mesianice, se găsesc confirmările certe ale identităţii lui Isus. Isus însuşi le indicase aceste pasaje (Matei 26:54; Luca 24:27). Şi, dacă Isus şi Petru au privit Biblia cu atâta seriozitate, noi cum am putea să o privim altfel?

În cele doua epistole, Petru scrie cu un sentiment de certitudine. El ştie despre ce vorbeşte fiindcă ştie despre Cine vorbeşte. Aceasta deoarece ştie că Isus era Acela spre care arăta Vechiul Testament. El avea încredere în Cuvântul scris şi aceasta l-a ajutat să cunoască Cuvântul care „S-a făcut trup” (Ioan 1:14).

În 1 Petru 1:10-12, apostolul îndreaptă atenţia cititorilor către Biblia ebraică, către profeţii din vechime şi învăţăturile lor despre Isus. Potrivit lui, Duhul Sfânt a descoperit în Vechiul Testament două adevăruri foarte importante despre Isus: patimile lui Hristos şi slava de care aveau să fie urmate (vers. 11). Aceste două aspecte se regăsesc frecvent în Biblia ebraică.

1. În esenţă, ce era profetizat despre Isus în următoarele pasaje din Vechiul Testament? Psalmul 22; Isaia 53:1-12; Ieremia 33:14,15; Daniel 7:13,14; Zaharia 12:10; 13:7.

În 1 Petru 1:10-12, Petru îi asigură pe cititorii săi că trăiau într-o perioadă foarte specială din istoria mântuirii, deoarece lor le-au fost descoperite mult mai multe lucruri decât prorocilor din vechime. Este adevărat că prorocii li s-au adresat contemporanilor lor, însă anumite părţi esenţiale ale mesajelor lor aveau să se împlinească abia la venirea lui Hristos.

Astfel, unele dintre profeţiile lor s-au împlinit abia în timpul în care trăiau ucenicii. Credincioşii avuseseră privilegiul de a auzi, de la cei care le propovăduiseră Evanghelia „prin Duhul Sfânt trimis din cer”, nişte adevăruri pe care chiar îngerii doreau să le cunoască (1 Petru 1:12). Şi, fiindcă li se propovăduise Evanghelia, ei cunoşteau mai în detaliu decât profeţii din vechime realitatea şi natura suferinţelor Mântuitorului. Ceea ce mai aveau de aşteptat (ca şi noi, de altfel) era „slava de care aveau să fie urmate” (1 Petru 1:11). Iar dacă prima parte a acestor profeţii s-a împlinit, putem fi siguri că se va împlini şi partea a doua!

Ce făgăduinţe biblice ai văzut că s-au împlinit în viaţa ta? Ce făgăduinţe aştepţi să se împlinească de acum înainte, ce înseamnă ele pentru tine şi cum te poţi deprinde să crezi în ele, orice s-ar întâmpla?

2. Pe ce alte dovezi declară Petru că îşi întemeiază credinţa în Isus? 2 Petru 1:16-18

În afară de cuvântul profetic, Petru avea experienţe de primă mână cu privire la lucrurile pe care le propovăduia. Creştinismul, declară el, nu se întemeiază pe „basme meşteşugit alcătuite” (2 Petru 1:16), ci pe evenimente reale, pe care le văzuse cu ochii lui.

În evanghelii, se arată că Petru a fost prezent la multe evenimente semnificative din viaţa şi lucrarea lui Isus. A fost de faţă când El a predicat, a dat învăţătură şi a făcut minuni. De la prima minune cu peştii (Luca 5:4-6) şi până la întâlnirea cu Isus în Galileea, după învierea Sa (Ioan 21:15), Petru a fost martorul ocular al multor fapte ale Sale.

3. Ce eveniment la care a asistat personal evidenţiază Petru? Ce semnificaţie specială avea? 2 Petru 1:17,18

Petru atrage atenţia asupra unui eveniment la care a fost martor ocular: Schimbarea la faţă. Isus îi luase cu El pe munte pe Petru, Iacov şi Ioan ca să Se roage (Luca 9:28). În timp ce se aflau pe munte, El S-a transformat înaintea lor: faţa Lui a strălucit şi hainele I s-au făcut albe ca lumina (Matei 17:2; Luca 9:29). I s-au alăturat Moise şi Ilie şi, din cer, s-a auzit un glas care a spus: „Acesta este Fiul Meu preaiubit, în care îmi găsesc plăcerea Mea” (Matei 17:5).

În perioada petrecută alături de Isus, Petru a văzut multe lucruri extraordinare. Însă, dintre toate, acesta i s-a părut cel mai semnificativ, deoarece dovedea că Isus era Fiul lui Dumnezeu, că El trăia pe pământ după planul lui Dumnezeu şi că avea o relaţie specială cu Tatăl. Din tot ce văzuse, Petru a ales să amintească în epistola sa evenimentul acesta, când a auzit un „glas venind din cer” (2 Petru 1:18).

Ce eveniment (sau evenimente) şi-a(u) pus o amprentă adâncă şi durabilă asupra vieţii tale spirituale şi asupra credinţei tale? Care a fost impactul asupra ta şi semnificaţia, acum, pentru tine? De ce?

4. Citeşte cu atenţie 2 Petru 1:19. Ce idee exprimată de Petru aici este foarte importantă pentru noi astăzi?

Aici, ca şi în alte locuri din Biblie (Geneza 1:4; Isaia 5:20; Ioan 1:5; Efeseni 5:8) se face o distincţie între lumină şi întuneric. Pentru Petru, Cuvântul lui Dumnezeu strălucea ca o lumină într-un loc „întunecos” (alte traduceri redau acest cuvânt prin „murdar”, „sordid”). De aceea spune că e bine să luăm aminte la el şi să-l urmăm până când „se va crăpa de ziuă şi va răsări Luceafărul de dimineaţă în inimile oastre”. Noi suntem fiinţe căzute şi trăim într-o lume căzută şi întunecoasă. Avem nevoie de putere supranaturală de la Dumnezeu ca să ieşim din întuneric la lumină, la Isus.

Petru îndreaptă privirea cititorilor săi către o ţintă. Unii sunt de părere că expresia „până se va crăpa de ziuă” se referă la a doua venire a lui Isus. Sigur că aceasta este speranţa noastră supremă, însă referirea la „Luceafărul de dimineaţă” care răsare în inimă pare a face trimitere la un eveniment mai apropiat şi mai personal. „Luceafărul de dimineaţă” este un simbol al lui Isus (Apocalipsa 2:28; 22:16). Acel „în inimă” pare a se referi la cunoaşterea Lui personală, la acceptarea Lui deplină. Isus nu ar trebui să fie un simplu adevăr doctrinar, ci ar trebui să constituie centrul existenţei noastre şi sursa speranţei şi a credinţei noastre. Petru stabileşte aici legătura dintre studierea Cuvântului lui Dumnezeu şi relaţia mântuitoare cu Isus, „Luceafărul de dimineaţă”.

Iar când va străluci în inimile noastre, lumina se va răspândi şi la alţii. „Tot pământul trebuie iluminat cu slava adevărului lui Dumnezeu. Lumina trebuie să strălucească în toate ţările şi la toate popoarele. Ea trebuie să se răspândească de la cei care au primit lumina. Luceafărul de dimineaţă a răsărit asupra noastră, iar noi trebuie să reflectăm lumina lui pe cărarea celor aflaţi în întuneric.” – Ellen G. White, Christian Experience and Tea- chings of Ellen G. White, p. 220

În ce fel te ajută studiul Cuvântului să-L cunoşti mai bine pe Isus?

5. Citeşte 2 Petru 1:19-21. La ce prorocii se referă Petru aici? Cum să înţelegem afirmaţia: „Căci nicio prorocie din Scriptură nu se tâlcuieşte singură”?

Creştinismul nu se întemeiază pe basme meşteşugit alcătuite, spune Petru (2 Petru 1:16), apoi arată că el este fundamentat pe două dovezi: prima, martorii oculari, iar a doua, profeţiile biblice (vers. 19-21), o idee amintită şi în prima epistolă (1 Petru 1:10-12).

El afirmă în continuare că „nicio prorocie din Scriptură nu se tâlcuieşte singură” (vers. 20). Prin aceasta nu ne interzice să studiem personal Scriptura, fiindcă în versetul 13 ne îndeamnă să ne încingem coapsele minţii, iar în versetul 10, îi apreciază pe prorocii din vechime pentru că au cercetat cu stăruinţă profeţiile primite.

Atunci ce vrea să spună? Creştinii din perioada Noului Testament au „crescut” împreună şi au studiat împreună. Ei alcătuiau împreună un singur trup (1 Corinteni 12:12-14). Petru avertizează aici cu privire la acel tip de studiu în care cineva respinge orice explicaţie din partea comunităţii credincioşilor. Prin interacţiunea cu ceilalţi, putem creşte împreună. Duhul lucrează cu comunitatea şi cu indivizii care o formează. Interpretările pot fi împărtăşite, perfecţionate şi aprofundate. Însă cel care acţionează de unul singur, refuzând aportul altora, va ajunge foarte probabil la interpretări greşite, în special când vine vorba de profeţii.

În versetele care urmează, găsim motivul pentru care Petru face această observaţie: între creştinii cărora le scrie, se află proroci mincinoşi şi învăţători mincinoşi (2 Petru 2:1). El îi încurajează să-şi supună interpretările călăuzirii bisericii, ca întreg. Câţi n-au căzut în fanatism şi erezii, fiindcă n-au ţinut cont de comunitatea credincioşilor condusă de Duhul Sfânt! Pericolul acesta ne pândeşte şi astăzi.

De ce este important să fim deschişi faţă de sfaturile şi îndemnurile date de biserică în ansamblu? În acelaşi timp, care sunt limitele până la care ar trebui să ne supunem altora?

Pasajul din 2 Petru 1:19-21 aduce un argument convingător despre importanţa Scripturii pentru experienţa creştină şi despre inspiraţia ei divină. Ideea este clară: Biblia nu este produsul voinţei sau al imaginaţiei omului, ca alte cărţi, ci a fost adusă la existenţă prin puterea Duhului Sfânt care a lucrat prin oameni.

6. Ce afirmaţii din 2 Timotei 3:15-17 prezintă rolul Scripturii în viaţa noastră? În ce măsură concordă cu declaraţiile din 2 Petru 1:19-21?

După ce îl avertizează pe Timotei despre pericolele la care trebuiau să fie atenţi el şi biserica, Pavel arată importanţa Scripturii (2 Timotei 3:16).

Să analizăm pe rând trei roluri.

Învăţătura: Scriptura este sursa doctrinelor bisericii şi a convingerilor asupra subiectelor considerate importante în Cuvântul lui Dumnezeu. În mod ideal, fiecare doctrină ar trebui să-L aibă în centru pe Hristos şi fiecare ar trebui să ne ajute să trăim potrivit cu „voia lui Dumnezeu cea bună, plăcută şi desăvârşită” (Romani 12:2).

Îndrumarea: Pavel îi spune lui Timotei că Scriptura este de folos ca „să mustre, să îndrepte, să dea înţelepciune în neprihănire” (2 Timotei 3:16). Petru exprimă aceeaşi idee când scrie că profeţiile biblice sunt ca o lumină care străluceşte într-un loc întunecos (2 Petru 1:19). Cu alte cuvinte, Scriptura ne oferă îndrumare cu privire la modul în care ar trebui să trăim şi ne ajută să facem distincţie între comportamentul bun şi cel rău. Fiind inspirată de Duhul Sfânt, ea este voinţa descoperită a lui Dumnezeu.

Dă „înţelepciunea care duce la mântuire” (2 Timotei 3:15), adică ea ne îndreaptă privirea spre Isus. Adevărul mântuirii se bazează pe convingerea că Isus a murit pentru păcatele noastre.

Doctrină, îndrumare morală, cunoştinţa mântuirii – de aceea Biblia este asemănată cu „o lumină care străluceşte într-un loc întunecos, până se va crăpa de ziuă şi va răsări Luceafărul de dimineaţă în inimile voastre” (2 Petru 1:19).

„Prima şi cea mai mare datorie a oricărei fiinţe raţionale este să afle adevărul din Scripturi, apoi să umble în lumină şi să-i încurajeze şi pe alţii să-i urmeze exemplul. Trebuie să studiem conştiincios Biblia în fiecare zi, insistând asupra fiecărei idei şi comparând verset cu verset. Întrucât va trebui să răspundem personal înaintea lui Dumnezeu, trebuie să ne formăm convingerile singuri, dar cu ajutor divin.

Adevărurile cel mai clar prezentate în Biblie au fost puse la îndoială şi învăluite în întuneric de oameni culţi, care, dându-se mari înţelepţi, susţin că Scripturile au un înţeles mistic, ascuns, spiritual, care nu transpare din limbajul folosit. Aceste persoane sunt nişte învăţători falşi. Unora ca aceştia Isus le-a spus: «Nu pricepeţi nici Scripturile, nici puterea lui Dumnezeu» (Marcu 12:24). Limbajul Bibliei trebuie să fie explicat conform sensului literal, în afară de cazul în care este folosit un simbol sau o figură de stil. Hristos a promis: «Dacă vrea cineva să facă voia Lui, va ajunge să cunoască… Învăţătura» (Ioan 7:17). Dacă oamenii ar lua Biblia aşa cum este scrisă, dacă n-ar exista învăţători falşi, care să-i inducă în eroare şi să le încurce minţile, s-ar ajunge la nişte rezultate care le-ar produce bucurie îngerilor şi mii de oameni care acum rătăcesc printre atâtea erori ar fi aduşi în staulul lui Hristos.” – Ellen G. White, Tragedia veacurilor, ed. 2011, pp. 492-493 (598-599)

BIBLIA ŞI CARTEA PROFEŢI ŞI REGI – STUDIU LA RÂND

Biblia: Cântarea cântărilor 7 – Isaia 5
1. Despre ce flori spune Sulamita că îşi răspândesc mirosul?
2. Ce închiriase Solomon la Baal-Hamon?
3. Despre cine declară Domnul că „umblă cu gâtul întins şi cu priviri pofticioase”?
4. Prin ce anume va fi înălţat Domnul oştirilor?

Profeţi şi regi, capitolul 22
5. Ce sunt, de fapt, dezastrele şi calamităţile care se petrec pe pământ?

Ştirea misionară video pentru Şcoala de Sabat poate fi descărcată şi vizionată accesând una dintre următoarele adrese de Internet: resurse.adventist.pro (secţiunea „Şcoala de Sabat”) sau YouTube (canalul „Şcoala de Sabat”).

Alte resurse veţi mai găsi şi la pagina primei şi ultimei lecţii din trimestru!