O atitudine de învingători

Cu cât studiem mai mult viaţa lui Isus, cu atât ne minunăm mai mult de capacitatea Lui de a-i accepta şi a-i sprijini pe oameni. Cu toate că le-a adresat mustrări usturătoare conducătorilor religioşi din vremea Lui, Isus i-a primit cu bucurie pe cei care se luptau cu păcatul, chinuiţi de vină şi condamnaţi fără nicio speranţă. Harul Său era pentru ei. Mila Sa se întindea chiar şi până la cel mai de jos păcătos. Adâncimea iertării Sale era infinit mai profundă decât adâncimea păcatelor lor. Dragostea Sa nu avea limite.

Isus nu a manifestat nici măcar o urmă de mândrie sau de superioritate. El vedea în fiecare fiinţă umană un om creat după chipul lui Dumnezeu, deşi căzut în păcat, iar El venise să îl salveze. Toţi erau cuprinşi în dragostea Sa. Nimeni nu căzuse atât de jos, încât harul Său să nu îl mai poată ajunge. El le arăta respect tuturor celor cu care venea în contact şi îi trata cu demnitatea pe care o meritau. Îi conducea spre Împărăţia lui Dumnezeu, deoarece credea în oameni. Viaţa lor se schimba în prezenţa Lui, pentru că Isus îi iubea atât de mult. Oamenii deveneau aşa cum credea El că pot fi.

În studiul din săptămâna aceasta vom analiza mai atent atitudinea Sa faţă de oameni şi cum să aplicăm în viaţă principiile descoperite.

1. Cum dovedeşte întâlnirea lui Isus cu femeia de la fântâna lui Iacov că există oameni deschişi faţă de Evanghelie chiar şi acolo unde nu ne-am aştepta? Ioan 4:27-30,39-42

Samaria era ultimul loc în care ucenicii s-ar fi aşteptat să găsească inimi receptive faţă de Evanghelie. Samaritenii erau în conflict constant cu iudeii asupra unor chestiuni de doctrină şi închinare. Această animozitate era foarte veche. Samaritenii doriseră să participe şi ei la reconstruirea templului, dar le fusese refuzată această ofertă din cauza amestecului lor cu păgânii din împrejurimi şi din cauza vederilor lor „neortodoxe”. Drept urmare, samaritenii şi-au construit un templu al lor pe muntele Garizim. Ucenicii ar fi trecut pe lângă Samaria cu uşurinţă, considerând-o un pământ neroditor pentru vestirea Evangheliei.

Însă Isus a văzut ceva ce ucenicii nu vedeau: inimi receptive. Relatarea lui Ioan despre femeia de la fântână începe cu aceste cuvinte: „Atunci a părăsit Iudeea şi S-a întors în Galileea. Fiindcă trebuia să treacă prin Samaria…” (Ioan 4:3,4). Isus „trebuia” să treacă prin Samaria pentru că Duhul Sfânt l-a dat convingerea că acolo, în locul acela atipic, urmau să fie inimi primitoare. Când ochii noştri sunt unşi de Duhul Sfânt, vedem posibilităţi acolo unde alţii văd doar dificultăţi. Vedem un seceriş bogat de suflete pentru Împărăţia lui Dumnezeu acolo unde alţii văd doar câmpuri aride.

2. Care a fost rezultatul lucrării lui Isus în Samaria? Faptele 8:4,5,15

Ucenicii ar fi trecut pe lângă Samaria fără să le fi oferit vreodată celor de acolo vreo ocazie de a auzi adevărul din Cuvântul lui Dumnezeu. Isus a văzut ce ei nu vedeau. El a înţeles că Duhul Sfânt făcuse ca inima unei femei să fie receptivă. Convertirea ei uimitoare a avut impact asupra a zeci de oameni în cetatea aceea. Noi nu vom vedea întotdeauna rezultate imediate în lucrarea noastră de mărturisire a credinţei, dar, pe măsură ce semănăm sămânţa în inimi primitoare, într-o zi, ea va produce o recoltă pentru slava lui Dumnezeu.

Niciodată nu cunoaştem pe deplin impactul cuvintelor şi faptelor noastre asupra altora, în bine sau în rău. Ce putem face pentru ca faptele şi cuvintele noastre să aibă întotdeauna un impact pozitiv?

Adesea, atitudinea noastră determină influenţa pe care o avem asupra celorlalţi. O atitudine dură, de critică şi neprietenoasă îi va îndepărta pe oameni de noi şi, chiar dacă putem da mărturie, oricât de pline de adevăr ar fi cuvintele, este puţin probabil să fie primite.

Prin contrast, o atitudine pozitivă şi încrederea în ei îi atrage spre noi şi creează o legătură de prietenie. Isus a enunţat foarte frumos acest adevăr: „Nu vă mai numesc robi, pentru că robul nu ştie ce face stăpânul său, ci v-am numit prieteni, pentru că v-am făcut cunoscut tot ce am auzit de la Tatăl Meu” (Ioan 15:15). Prietenii se acceptă unii pe alţii în ciuda slăbiciunilor şi a greşelilor lor, şi îşi împărtăşesc deschis bucuriile şi tristeţile.

3. Pasajele de mai jos descriu două femei în circumstanţe foarte diferite. Isus pare să fie dur cu una şi blând cu cealaltă. Ce indicii găseşti în text că Isus a ajuns la fiecare dintre ele cu harul Său salvator, câştigându-le încrederea? Matei 15:21-28; Marcu 14:6-9

În Matei 15 este vorba despre o canaanită. Iniţial, Isus îi refuză intenţionat cererea pentru ca, pe măsură ce ea insistă, credinţa ei să crească. În cele din urmă îi împlineşte dorinţa şi apoi face o afirmaţie uimitoare, pe care niciun conducător religios din timpurile acelea nu ar fi făcut-o niciodată despre una ca ea. „O, femeie, mare este credinţa ta!” (Matei 15:28). El îi face unul dintre cele mai mari complimente pe care le-ar putea face vreodată un învăţător religios. Îţi poţi imagina cât s-a bucurat în inima ei şi cât de mult a fost schimbată viaţa ei?

Femeia care l-a uns picioarele lui Isus cu un parfum costisitor era evreică, dar o femeie cu o reputaţie rea, a cărei viaţă era un eşec lamentabil şi care păcătuise deseori, dar fusese iertată, transformată şi reînnoită. Când ceilalţi o critică, Isus o laudă şi îi aprobă fapta. El declară: „… Oriunde va fi propovăduită Evanghelia aceasta, în toată lumea, se va istorisi şi ce a făcut femeia aceasta, spre pomenirea ei” (Marcu 14:9).

Din cele două relatări de mai sus, care sunt elementele esenţiale pentru o atitudine pozitivă? De ce schimbare de atitudine ai nevoie, nu doar pentru a da mărturie, ci pentru viaţă, în general?

Prietenia nu este de ajuns pentru a-i câştiga pe oameni pentru Hristos. S-ar putea să avem mulţi prieteni, oameni în prezenţa cărora ne bucurăm să fim şi care, la rândul lor, se bucură să fie cu noi. Dar, dacă nu le spunem niciodată ce înseamnă Isus pentru noi şi cum ne-a schimbat El viaţa, prietenia noastră poate să aibă prea puţin impact pentru veşnicie. Bineînţeles, s-ar putea ca prezenţa noastră să fie plăcută, dar Dumnezeu doreşte să fim mai mult decât o companie agreabilă. Simpla prietenie nu-i aduce pe oameni la Hristos, însă o atitudine neprietenoasă îi poate îndepărta de El.

Apostolul Pavel ne aminteşte să spunem „adevărul în dragoste” (Efeseni 4:15, NTR). Legăturile de prietenie sunt create atunci când suntem de acord cu oamenii atât cât se poate, când dăm dovadă de acceptare şi le facem un compliment atunci când este cazul. Cât de important este să ne facem un obicei din a căuta ce e mai bun în oameni, în loc de a căuta răul!

4. Fă o listă cu câteva lucruri specifice pentru care Pavel îi laudă pe tesaloniceni. 2 Tesaloniceni 1:1-4

Sunt unii oameni care parcă se delectează căutând ceva greşit la alţii. Parcă le face plăcere dacă reuşesc să găsească un lucru pe care altul nu l-a făcut bine, dacă nu din alte motive, pentru că pur şi simplu îi face să se simtă ei bine.

Apostolul Pavel a fost la polul opus. El căuta ce era mai bun în bisericile pe care le slujea. În mod cert, el a mustrat rătăcirea şi nu a scuzat păcatul, dar ţinta lui a fost zidirea bisericilor pe care le-a înfiinţat. O modalitate de a face aceasta era să scoată în evidenţă ceea ce oamenii făceau bine.

Afirmaţia lui Ellen G. White cu privire la relaţiile pozitive este remarcabilă. „Dacă ne-am smeri înaintea lui Dumnezeu şi am fi buni, cu o purtare aleasă, cu o inimă gingaşă şi plini de milă, ar fi o sută de convertiri la adevăr acolo unde acum nu este decât una.” – Mărturii, vol. 9, p. 189

Reflectă puţin asupra afirmaţiei de mai sus. Ce ar însemna pentru biserica ta dacă bunătatea, purtarea aleasă, gingăşia şi mila s-ar revărsa din inima fiecărui membru? Cum ar arăta biserica? Cercetează-ţi inima şi întreabă-te cum ai putea îmbunătăţi lucrurile în privinţa aceasta.

5. Cum ai descrie fundamentul oricărei forme de acceptare? Care este esenţa unei atitudini de acceptare? Romani 15:7; Efeseni 4:32

În cele două pasaje de mai sus, apostolul Pavel prezintă principiile care stau la baza acceptării reciproce. Deoarece Hristos ne-a iertat şi ne-a acceptat pe fiecare dintre noi, am putea noi să refuzăm să ne iertăm şi să ne acceptăm unii pe alţii? De fapt, tocmai pentru că Isus ne-a primit, putem şi noi, la rândul nostru, să ne acceptăm unul pe altul, chiar şi în ciuda defectelor celuilalt.

Gândeşte-te bine ce înseamnă acest lucru! Gândeşte-te la tine şi la unele lucruri pe care le-ai făcut şi cu care încă te lupţi, lucruri pe care poate doar tu le ştii şi ai fi îngrozit dacă le-ar afla şi alţii. Şi totuşi, prin credinţă, eşti acceptat în Hristos care ştie totul despre tine, chiar şi ceea ce alţii s-ar putea să nu ştie. El te primeşte, nu în virtutea bunătăţii tale, ci datorită bunătăţii Lui.

Atunci, care ar trebui să fie atitudinea ta faţă de ceilalţi?

Este un concept greu de înţeles pentru unii. Acceptarea autentică presupune să îi acceptăm pe oameni aşa cum sunt ei, cu toate obiceiurile lor păcătoase, pentru că sunt fiinţe umane create după chipul lui Dumnezeu. Deoarece Hristos a murit pentru noi „pe când eram noi încă păcătoşi” şi „ne-a împăcat cu Dumnezeu” pe când noi eram duşmanii Lui, îi putem ierta şi accepta pe ceilalţi. Dragostea Lui faţă de noi devine temelia pentru puterea noastră de a-i accepta şi a-i ierta pe alţii (Romani 5:6-10).

Dar, odată ce a fost stabilită o relaţie de acceptare şi iubire, adesea este necesar să le aducem înainte, cu dragoste, adevărul Scripturii. Dacă nu facem aşa, înseamnă cu nu-i iubim. În calitate de prieteni, îi iubim şi vrem să le împărtăşim adevărurile veşnice, care schimbă viaţa.

Atitudinea lui Isus nu a fost una de tipul: „Fă ce-ţi place. E totul în regulă. Eu tot te accept”, ci, mai degrabă: „Indiferent ce ai făcut, sunt dispus să te iert şi să îţi ofer puterea de a te schimba.” Dacă este prezentat cu umilinţă, în spiritul lui Hristos şi cu o atitudine iubitoare, adevărul biblic câştigă inima şi schimbă viaţa.

Cum putem noi să-i acceptăm pe ceilalţi si, în acelaşi timp, să nu scuzăm sau să tolerăm păcatul?

Isus a prezentat întotdeauna adevărul „în numele dragostei”, pentru că altfel dragostea nu ar fi fost dragoste. Iubirea caută întotdeauna ce este mai bine pentru celălalt. Nu există niciun conflict între adevăr şi dragoste. Adevărul prezentat cu umilinţă şi bunătate este o declaraţie de dragoste. Isus a spus: „Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa” (Ioan 14:6). Isus este singurul mijloc de mântuire (Faptele 4:12). Harul Său ne mântuieşte ca să putem cunoaşte adevărul Său şi să putem trăi viaţa Sa. Adevărul fără dragoste duce la un legalism sufocant, care înăbuşă viaţa spirituală. Aşa-numita „dragoste” fără adevăr duce la un sentimentalism permisiv, fără conţinut, lăsându-l pe om în derivă pe o mare a incertitudinii. Adevărul prezentat în dragoste conduce la o experienţă creştină autentică, ce dă o direcţie, un scop şi o certitudine clare.

6. Care sunt expresiile din versetele de mai jos care arată echilibrul dintre prezentarea adevărului biblic şi un spirit smerit şi dispus să accepte? 1 Petru 3:15; 2 Timotei 4:2; Tit 3:4,5

Scriitorii Noului Testament nu au accentuat niciodată dragostea mai presus de adevăr. Ei au îmbinat dragostea cu adevărul, harul cu legea, mila cu onestitatea. Petru îi sfătuieşte pe credincioşi: „Să răspundeţi oricui vă cere socoteală de nădejdea care este în voi, dar cu blândeţe şi cu teamă.” Cu alte cuvinte, trebuie să ştii ce crezi, de ce crezi aşa şi să fii în stare să explici ce crezi şi de ce. Aceasta nu înseamnă că ai toate răspunsurile sau că trebuie să fii în stare să îi convingi pe ceilalţi cu privire la ceea ce crezi, ci doar că poţi să dai socoteală de credinţa ta şi s-o aperi „cu blândeţe şi teamă” – adică în umilinţă şi conştient de importanţa ei.

Dacă cineva te-ar întreba de ce eşti creştin, ce i-ai răspunde şi de ce?

„În Hristos se vede duioşia păstorului, iubirea părintelui şi mila nemărginită a unui Mântuitor plin de îndurare. El prezintă binecuvântările Sale în cuvintele cele mai îmbietoare. El nu e mulţumit numai să enumere binecuvântările Sale, ci le prezintă în modul cel mai atrăgător, pentru a trezi dorinţa de a le avea. Tot aşa trebuie să prezinte şi slujitorii Lui bogăţiile slavei Darului nemărginit de mare. Iubirea minunată a lui Hristos va înduioşa şi va supune inimile acolo unde simpla înşirare a doctrinei nu va izbuti nimic. «Mângâiaţi, mângâiaţi pe poporul Meu», zice Dumnezeul vostru. «Suie-te pe un munte înalt ca să vesteşti Sionului vestea cea bună; înalţă-ţi glasul cu putere ca să vesteşti Ierusalimului vestea cea bună; înalţă-ţi glasul, nu te teme şi spune cetăţilor lui Iuda: ‘Iată Dumnezeul vostru!… El Îşi va paşte turma ca un Păstor, va lua mieii în braţe, îi va duce la sânul Lui.’»” (Isaia 40:1,9-11) – Ellen G. White, Hristos, Lumina lumii, pp. 826-827

STUDIU LA RÂND – BIBLIA ŞI CARTEA EVANGHELIZARE

Biblia: Cântarea cântărilor 2-8
1. Câţi viteji însoţeau pataşca (trăsura) lui Solomon?
2. Cine era şi frumoasă, şi cumplită?
3. Ce perspectivă se vedea din turnul Libanului?
4. Unde avea Solomon o vie şi cu ce preţ o închiriase?

Evanghelizare, Secţiunea 9, subcapitolul „Apelurile şi invitaţiile la altar”
5. Ce trebuie să facă pastorii atunci când prezintă un adevăr crucial?

Aici puteţi citi cartea Evanghelizare de Ellen G. White.
Descarcă cartea Evanghelizare.pdf

Ştirile de Sabat (video), pot fi vizionate sau descărcate de pe adresa de Internet: Biserica Adventistă – Zona Muntenia, meniul „Noutăţi”, categoria „Info Muntenia”, sau de pe YouTube canalul: „Conferinta Muntenia – Biserica Adventistă de Ziua a Şaptea”, meniul: Videoclipuri.

Ştirea misionară video pentru Şcoala de Sabat poate fi descărcată şi vizionată accesând una dintre următoarele adrese de Internet: resurse.adventist.pro, meniul „Departamente”, secţiunea „Şcoala de Sabat”, sau de pe YouTube canalul: „Şcoala de Sabat” meniul: Videoclipuri. Poezia Şcolii de Sabat

Alte resurse veţi mai găsi şi la pagina primei şi ultimei lecţii din trimestru!