Spune ce a făcut Isus pentru tine

După cum s-a afirmat într-un studiu anterior, nu există o dovadă mai grăitoare în favoarea puterii Evangheliei decât o viaţă schimbată. Oamenii pot avea dispute cu tine despre credinţa ta sau polemici referitoare la doctrină. Ei pot să pună sub semnul întrebării felul în care înţelegi tu Scripturile, însă rareori vor pune la îndoială mărturia ta despre ce înseamnă Isus pentru tine şi ce a făcut El în viaţa ta.

A da mărturie înseamnă să spunem ce ştim despre Isus; să-i ajutăm pe oameni să afle ce înseamnă El şi ce a făcut El pentru noi. Dacă mărturia noastră constă doar în a încerca să le dovedim că este corect ce credem noi şi ce cred ei este greşit, vom avea parte de eşec. Însă, dacă mărturia noastră despre Isus vine dintr-o inimă care a fost transformată de harul Său, cucerită de dragostea Sa şi uimită de adevărul Său, ceilalţi vor fi impresionaţi de modul în care adevărul pe care îl credem a avut un impact asupra vieţii noastre. Adevărul prezentat în legătură cu o viaţă transformată schimbă totul.

Când Domnul Hristos este sensul oricărei doctrine şi fiecare învăţătură biblică reflectă caracterul Său, cei cărora le vorbim din Scripturi vor fi mai dispuşi să accepte Cuvântul Său.

În calitate de creştini, noi avem ceva de povestit despre modul în care Isus ne-a schimbat viaţa şi despre ce a făcut El pentru noi.

1. Citeşte Efeseni 2:1-10. Cum eram noi înainte de a-L cunoaşte pe Hristos? Ce avem de când L-am primit pe El?

A. Înainte să-L cunoaştem pe Isus (vers. 1-3)

B. După ce L-am cunoscut pe Isus (vers. 4-10)

Ce schimbare minunată! Până să-L cunoaştem pe Isus, eram „morţi în păcatele şi greşelile noastre”, „după mersul lumii acesteia”, „făceam voile firii pământeşti” şi „eram din fire copii ai mâniei”. Pe scurt, înainte de a-L cunoaşte pe Hristos, rătăceam fără niciun scop în viaţă, fiind pierduţi.

Este posibil ca noi să fi trăit ceva ce părea a fi fericire, dar era doar o angoasă a sufletului şi scop neîmplinit în viaţă. Când un om vine la Hristos şi simte dragostea Lui, totul se schimbă. Acum, în Hristos, noi suntem cu adevărat „vii”. Prin „nemărginita bogăţie a harului Său” şi pentru că „Dumnezeu este bogat în îndurare” faţă de noi, am primit darul mântuirii. El ne-a înviat şi „ne-a pus să şedem împreună în locurile cereşti, în Hristos Isus, ca să arate în veacurile viitoare nemărginita bogăţie a harului Său, în bunătatea Lui faţă de noi în Hristos Isus”. În Isus, viaţa capătă o nouă semnificaţie şi are un scop. Aşa cum declară Ioan: „În El era viaţa, şi viaţa era lumina oamenilor” (Ioan 1:4).

2. Ce spune Pavel despre rolul faptelor bune pentru credinţa creştină? Cum înţelegem noi ideea aceasta, dat fiind că mântuirea este prin credinţă „fără faptele Legii” (Romani 3:28)? Efeseni 2:10

Cum s-a schimbat viaţa ta datorită lui Isus? A fost o schimbare care ar putea ajuta pe cineva să-L cunoască pe Isus?

Iacov şi Ioan, fiii lui Zebedei, erau cunoscuţi ca „Fiii tunetului” (Marcu 3:17). De fapt, Isus a fost cel care le-a dat acest nume. Un exemplu despre firea aprinsă a lui Ioan este episodul care a avut loc când Isus şi ucenicii Săi călătoreau prin Samaria. Când au încercat să găsească un loc de poposire pe timp de noapte, ei au întâmpinat opoziţie din cauza prejudecăţilor samaritenilor faţă de evrei. Li s-a refuzat chiar şi cel mai umil loc.

Iacov şi Ioan au crezut că aveau soluţia problemei. „Ucenicii Săi, Iacov şi Ioan, când au văzut lucrul acesta, au zis: «Doamne, vrei să poruncim să se coboare foc din cer şi să-i mistuie, cum a făcut Ilie?»” (Luca 9:54). Isus i-a mustrat pe cei doi fraţi şi au părăsit satul acela în linişte. Calea lui Isus este calea dragostei, nu a forţei care combate.

În prezenţa dragostei lui Isus, mânia şi impetuozitatea lui Ioan au fost transformate într-un spirit binevoitor şi plin de o milă duioasă. În prima epistolă a lui Ioan, cuvântul iubire apare, în diferitele sale forme, de cincizeci de ori (în trad. Cornilescu, dragoste apare de şaptesprezece ori şi iubire, în diferite forme, de treizeci de ori – n.red.).

3. Ce ne spun pasajele de mai jos despre mărturia lui Ioan şi schimbările din viaţa sa datorită interacţiunii lui cu Isus? 1 Ioan 1:1-4; 3:1; 4:7-11; 5:1-5

Există un principiu veşnic care constituie legea universului. Ellen G. White îl enunţă astfel: „Exercitarea forţei este contrară principiilor de guvernare ale lui Dumnezeu; El doreşte numai o slujire din iubire, şi iubirea nu poate fi impusă; ea nu poate fi câştigată prin forţă sau autoritate. Numai prin iubire se trezeşte iubirea.” – Hristos, Lumina lumii, p. 22

Când ne consacrăm cu totul lui Hristos, dragostea Sa va străluci prin noi către ceilalţi. Cea mai bună mărturie pe care o poate da creştinismul este o viaţă schimbată. Aceasta nu înseamnă că nu vom mai greşi niciodată sau că vom fi întotdeauna instrumentele iubirii şi ale harului aşa cum ar trebui. Dar, în mod ideal, dragostea lui Hristos se va revărsa către alţii şi noi vom fi o binecuvântare pentru cei din jur.

Cât de bine reflecţi tu dragostea lui Isus către ceilalţi? Gândeşte-te la implicaţiile răspunsului tău.

Care au fost primii misionari pe care i-a trimis Isus? Nu erau din rândul ucenicilor şi nici dintre urmaşii Săi mai vechi. Primii misionari pe care i-a trimis Isus au fost nişte nebuni, nişte îndrăciţi care, cu câteva ore înainte, terorizau ţinutul în care se aflau şi băgau frica în sătenii din împrejurimi.

Cu o putere demonică supranaturală, unul dintre ei sfărâmase lanţurile cu care era legat, scotea strigăte îngrozitoare şi îşi mutilase trupul cu pietre ascuţite. Agonia din vocile lor nu reflecta decât o agonie şi mai profundă a sufletului lor (Matei 8:28,29; Marcu 5:1-5).

Dar, când L-au întâlnit pe Isus, viaţa lor a fost schimbată. Ei nu aveau să mai fie niciodată aceiaşi. Duhurile chinuitoare din trupurile lor s-au dus mai întâi într-o turmă de porci şi apoi în mare (Matei 8:32-34; Marcu 5:13,14).

4. Ce li s-a întâmplat acestor oameni şi ce au găsit localnicii când au venit să vadă ce se întâmplase? Marcu 5:1-17

Îndrăciţii erau de-acum oameni noi, transformaţi de puterea lui Hristos. Localnicii i-au găsit şezând la picioarele lui Isus şi ascultând orice cuvânt care ieşea de pe buzele Învăţătorului. Matei precizează că au fost doi îndrăciţi eliberaţi, pe când Marcu scrie doar despre unul. Însă important este că Isus i-a restaurat din punct de vedere fizic, mintal, emoţional şi spiritual.

5. În mod evident, aceşti îndrăciţi transformaţi, aceşti nou-convertiţi, îşi doreau să rămână cu Isus. Totuşi, ce i-a trimis Hristos să facă? Marcu 5:18-20

„Oamenii aceştia avuseseră prilejul să asculte învăţăturile lui Hristos numai câteva clipe. Nu avuseseră niciodată ocazia să asculte o predică a Lui. Ei nu puteau să-i înveţe pe oameni ca ucenicii care fuseseră zilnic cu Hristos. Dar purtau în propria persoană dovada că Isus era Mesia. Ei puteau spune ce ştiau, ce văzuseră, ce auziseră şi ce simţiseră ei înşişi din puterea lui Hristos. Lucrul acesta îl poate face oricine a fost atins în inima lui de harul lui Dumnezeu.” – Ellen G. White, Hristos, Lumina lumii, p. 340

Mărturia lor a pregătit terenul în Decapole pentru ca oamenii să primească învăţăturile lui Isus. Aceasta este puterea mărturiei personale.

6. Ce asigurare a vieţii veşnice ne dau Scripturile, care ne permite să dăm mărturie cu deplină încredere despre mântuirea noastră în Hristos? 1 Ioan 5:11-13; Evrei 10:19-22; 1 Corinteni 15:1,2

Dacă nu avem siguranţa personală a salvării în Isus, nu este posibil să le spunem altora despre ea. Nu putem să le dăm altora ceva ce nu avem. Există creştini conştiincioşi care trăiesc continuu într-o stare de nesiguranţă, întrebându-se dacă vor fi vreodată suficient de buni pentru a fi mântuiţi. Iată ce spunea odată un predicator în vârstă şi înţelept: „Când mă uit la mine însumi, nu văd nicio posibilitate de a fi salvat. Când mă uit la Isus, nu văd nicio posibilitate de a fi pierdut.” Cuvintele Domnului răsună cu certitudine de-a lungul veacurilor: „Întoarceţi-vă la Mine şi veţi fi mântuiţi toţi cei ce sunteţi la marginile pământului! Căci Eu sunt Dumnezeu, şi nu altul” (Isaia 45:22).

Domnul nostru doreşte ca fiecare dintre noi să se bucure de mântuirea pe care o oferă fără plată. El tânjeşte ca noi să înţelegem din experienţă ce înseamnă să fii îndreptăţit prin harul Său şi să fii liber de condamnarea pe care o aduce vina păcatului. După cum spune Pavel: „Deci, fiindcă suntem socotiţi neprihăniţi prin credinţă, avem pace cu Dumnezeu, prin Domnul nostru Isus Hristos” (Romani 5:1). El adaugă şi că putem avea asigurarea că „nu este nicio osândire pentru cei ce sunt în Hristos Isus” (Romani 8:1). Apostolul Ioan confirmă faptul că „ cine are pe Fiul are viaţa; cine n-are pe Fiul lui Dumnezeu n-are viaţa” (1 Ioan 5:12).

Dacă L-am acceptat pe Isus prin credinţă şi, prin Duhul Sfânt, El trăieşte în inima noastră, darul vieţii veşnice este al nostru astăzi. Aceasta nu înseamnă că, odată ce am avut parte de harul lui Dumnezeu şi de mântuirea în Isus, nu le putem pierde niciodată (2 Petru 2:18-22; Evrei 3:6; Apocalipsa 3:5). Putem alege întotdeauna să ne îndepărtăm de El, însă, odată ce am cunoscut dragostea Sa şi am înţeles adâncimea sacrificiului Său, nu ar trebui niciodată să alegem să plecăm de lângă Cel care ne iubeşte atât de mult. Zi de zi vom căuta ocazii pentru a le face cunoscut şi altora harul care ne-a fost dat în Isus.

Ai certitudinea mântuirii în Isus? Dacă da, pe ce se bazează? De ce ai această siguranţă? Pe de altă parte, dacă nu eşti sigur, care este motivul? Cum poţi obţine asigurarea aceasta?

7. Care era mărturia lui Pavel despre credinţa sa în Hristos? Galateni 2:20

Cu siguranţă, dacă Îl acceptăm pe Hristos, va trebui să facem sacrificii. Sunt lucruri pe care El ne cere să I le predăm. Isus a arătat clar care este angajamentul de care este nevoie pentru a-L urma: Luca 9:23. Moartea pe cruce este dureroasă. Când ne supunem viaţa cerinţelor lui Isus şi „omul nostru cel vechi”, al păcatului, este răstignit (Romani 6:6), e dureros. Câteodată este dureros să renunţi la dorinţe îndrăgite şi obiceiuri de-o viaţă, însă răsplătirile depăşesc cu mult durerea.

Mărturiile pline de putere care au un impact de durată asupra celorlalţi se concentrează pe ceea ce a făcut Hristos pentru noi, şi nu pe lucrurile la care am renunţat noi pentru El; pe sacrificiul Lui, nu pe aşa-numitele „sacrificii” ale noastre. Isus nu ne cere niciodată să renunţăm la ceva ce este în interesul nostru cel mai bun ca să-l păstrăm.

Totuşi, istoria creştinismului este plină de relatări despre cei care au trebuit să facă sacrificii mari de dragul lui Hristos. Nu ca să îşi câştige mântuirea sau pentru că faptele lor, oricât de pline de sacrificiu şi golite de egoism, le-ar fi oferit vreun merit înaintea lui Dumnezeu. În majoritatea cazurilor, odată ce au înţeles ce a făcut Hristos pentru ei, aceşti oameni au fost dispuşi să pună totul pe altarul sacrificiului, conform chemării lui Dumnezeu în viaţa lor.

8. Mărturia noastră se bazează întotdeauna pe ceea ce a făcut Hristos pentru noi. Enumeră darurile harului Său menţionate în textele de mai jos: Ioan 1:12; 10:10; 14:27; 1 Corinteni 1:30

În lumina acestor texte, gândeşte-te ce a făcut Isus pentru tine. Poate că ai fost un creştin dedicat toată viaţa ta sau poate ai avut o convertire dramatică. Meditează la cât de bun a fost Isus cu tine şi la scopul, pacea şi fericirea pe care ţi le-a dat, dar şi la momentele în care ţi-a dat putere să treci prin experienţele dificile ale vieţii.

Ce fel de sacrificii ai fost chemat să faci pentru Hristos? Ce ai învăţat din experienţele tale, care ar putea fi o binecuvântare pentru alţii?

„Mulţimea mirată, care se îmbulzea aproape de Isus, n-a simţit niciun fel de putere venind de la El. Dar, când a întins mâna pentru a-L atinge, crezând că va fi însănătoşită, femeia suferindă a simţit puterea vindecătoare. Tot aşa este şi în cele spirituale. Dacă vorbeşti de religie doar ocazional, dacă te rogi fără foame şi sete sufletească şi fără credinţă vie, nu ajungi la nimic. O credinţă doar cu numele, care-L primeşte pe Hristos numai ca Mântuitor al lumii, nu poate aduce niciodată vindecare sufletului. Credinţa spre mântuire nu este numai o recunoaştere intelectuală a adevărului. … Nu e de ajuns să credem despre Hristos, trebuie să credem în El. Singura credinţă care ne va fi de folos este aceea care-L are pe El ca Mântuitor personal, care îşi însuşeşte meritele Lui. …

Suntem martori pentru Dumnezeu atunci când descoperim în noi lucrarea unei puteri dumnezeieşti. Fiecare om are o viaţă deosebită de a tuturor celorlalţi şi o experienţă cu totul deosebită de a lor. Dumnezeu doreşte ca laudele noastre să se înalţe către El, purtând amprenta individualităţii noastre. Toate aceste recunoaşteri preţioase pentru lauda slavei harului Său, când sunt susţinute de o viaţă curată, creştinească, au o putere de neînvins, care lucrează pentru salvarea oamenilor.” – Ellen G. White, Hristos, Lumina lumii, p. 347

Pentru studiu suplimentar: Marcu 5:25-34.

STUDIU LA RÂND – BIBLIA ŞI CARTEA EVANGHELIZARE

Biblia: Isaia 8-14
1. Cum se considera prorocul pe sine şi pe copiii săi?
2. Ce spune profetul că va fi pus „pe umărul” Copilului care avea să Se nască?
3. Care avea să fie plăcerea Vlăstarului care avea să iasă „din tulpina lui Isai”?
4. Despre care neam nu se va mai vorbi niciodată?

Evanghelizare, Secţiunea 9, subcapitolul „Lucrarea pentru cei interesaţi de cunoaşterea adevărului”
5. La ce trebuie să fim atenţi atunci când interesul oamenilor ajunge în punctul de a lua o hotărâre?

Aici puteţi citi cartea Evanghelizare de Ellen G. White.
Descarcă cartea Evanghelizare.pdf

Ştirile de Sabat (video), pot fi vizionate sau descărcate de pe adresa de Internet: Biserica Adventistă – Zona Muntenia, meniul „Noutăţi”, categoria „Info Muntenia”, sau de pe YouTube canalul: „Conferinta Muntenia – Biserica Adventistă de Ziua a Şaptea”, meniul: Videoclipuri.

Ştirea misionară video pentru Şcoala de Sabat poate fi descărcată şi vizionată accesând una dintre următoarele adrese de Internet: resurse.adventist.pro, meniul „Departamente”, secţiunea „Şcoala de Sabat”, sau de pe YouTube canalul: „Şcoala de Sabat” meniul: Videoclipuri. Poezia Şcolii de Sabat.

Alte resurse veţi mai găsi şi la pagina primei şi ultimei lecţii din trimestru!