Puterea mărturiei personale

Există o putere deosebită în relatarea experienţei personale. Când inima este încălzită de dragostea lui Hristos şi suntem schimbaţi prin harul Său, avem ceva semnificativ de spus despre El. Un lucru este să povestim ce a făcut Isus pentru altcineva şi cu totul altceva este să spunem ce a făcut El pentru noi, în mod personal.

E dificil să aduci argumente contra experienţei personale. Oamenii pot să îţi comenteze credinţa, felul în care interpretezi un text sau chiar şi să ia în râs religia, în general. Însă, când cineva poate spune: „Cândva eram fără speranţă şi acum am speranţă; eram copleşit de vină, dar acum simt pace; nu aveam niciun rost în viaţă, dar acum am un scop”, chiar şi cei sceptici simt impactul puterii Evangheliei.

Cu toate că unii oameni au parte de convertiri subite şi dramatice, aşa cum i s-a întâmplat apostolului Pavel pe drumul spre Damasc, mult mai adesea o convertire are loc pe măsură ce omul îşi dă seama tot mai mult cât de valoros este Mântuitorul, are o apreciere profundă a harului Său şi un simţământ adânc de recunoştinţă pentru mântuirea oferită fără plată. Hristos reorientează în mod radical viaţa noastră. Aceasta este experienţa de care lumea are nevoie cu disperare şi pe care o doreşte.

1. De ce crezi că Isus l-a trimis pe acel om să spună familiei şi prietenilor săi în Decapole ce i-a făcut Domnul în loc să îl ţină lângă El şi să-l ajute să crească în credinţă? Marcu 5:15-20

Termenul Decapole este format din două cuvinte: deca, „zece”, şi polis, „oraşe, cetăţi”. În primul secol, regiunea Decapole cuprindea zece cetăţi situate de-a lungul ţărmului Mării Galileei, unite prin limbă şi cultură. Multă lume îl cunoştea pe îndrăcitul din acea regiune. El semănase frică în inima oamenilor prin comportamentul său impredictibil şi violent. Dar Isus a văzut în el o fiinţă care tânjea după ceva mai bun şi l-a eliberat în mod minunat de demonii care îl chinuiau.

Când au auzit că Isus le-a permis demonilor să intre în turma de porci şi că aceştia s-au aruncat în mare, localnicii au venit să vadă ce se întâmplase. Evanghelia după Marcu spune: „Au venit la Isus, şi iată pe cel ce fusese îndrăcit şi avusese legiunea de draci şezând jos, îmbrăcat şi întreg la minte; şi s-au înspăimântat” (Marcu 5:15). Omul era din nou „întreg” din punct de vedere fizic, mintal, emoţional şi spiritual. Esenţa Evangheliei este refacerea oamenilor zdrobiţi de păcate, readucerea lor la starea pentru care Hristos i-a creat.

Cine altcineva ar fi fost mai potrivit să ajungă la acele zece cetăţi, la Decapole, decât îndrăcitul transformat care putea să-şi prezinte experienţa înaintea tuturor oamenilor din întreaga zonă? Iată ce spune Ellen G. White: „Ca martori ai lui Hristos, trebuie să spunem ce ştim, ce am văzut, auzit şi simţit. Dacă L-am urmat pe Isus pas cu pas, vom avea ceva foarte precis de spus cu privire la felul în care El ne-a condus. Putem spune că am pus la probă făgăduinţa Lui şi am văzut că este adevărată. Putem mărturisi ce ştim noi despre harul lui Hristos. Aceasta e mărturisirea pe care o cere Domnul şi din lipsa căreia lumea piere.” – Hristos, Lumina lumii, p. 340

Adesea, pentru a aduce o schimbare în lume, Dumnezeu foloseşte martori neobişnuiţi, schimbaţi prin harul Său.

Care este istoria convertirii tale? Ce le spui altora despre felul în care L-ai cunoscut pe Isus? Ce i-ai putea povesti unui om neconvertit căruia i-ar putea face bine să audă experienţa ta?

Era duminică dimineaţa devreme şi cele două Marii se grăbeau spre mormântul lui Hristos. Nu mergeau pentru a-I cere ceva. Ce le-ar fi putut oferi un om mort? Ultima dată când L-au văzut, trupul Lui era însângerat, rănit şi zdrobit. Scenele de la cruce se întipăriseră adânc în mintea lor. Acum, pur şi simplu, ele îşi făceau datoria. Pline de durere, îşi croiau drum spre mormânt pentru a îmbălsăma trupul Lui. Umbrele sumbre ale deznădejdii învăluiseră viaţa lor în întunericul disperării. Viitorul era nesigur şi le oferea puţină speranţă. Dar, când au ajuns la mormânt, femeile au fost uluite să-l vadă gol.

2. Cum a descris Matei evenimentele din dimineaţa aceea? Matei 28:5,6

Acum, femeile erau copleşite de bucurie. Norii negri de tristeţe se risipiseră în lumina soarelui din zorii acelei dimineţi. Noaptea întristării lor se terminase. Bucuria le împodobea chipul şi cântece de veselie au luat locul lacrimilor de jale.

3. Care a fost reacţia Mariei când a descoperit că Hristos înviase? Marcu 16:1-11

După ce s-a întâlnit cu Hristos cel înviat, Maria a alergat să povestească cele întâmplate. Vestea bună există pentru a fi împărtăşită, şi Maria nu putea să tacă. Hristos era viu! Mormântul Său era gol, şi lumea trebuia să afle acest lucru. Şi noi, când ne întâlnim pe drumul vieţii cu Isus cel înviat, trebuie să alergăm să povestim ce ni s-a întâmplat, deoarece vestea bună există pentru a fi împărtăşită.

Este surprinzător şi faptul că, deşi Isus le spusese mai dinainte că El urma să moară şi să învie, ucenicii – cei pe care Isus i-a ales – au refuzat să creadă mărturia Mariei. „Când au auzit ei că este viu şi că a fost văzut de ea, n-au crezut-o” (Marcu 16:11). Astfel, dacă nici chiar ucenicii lui Isus nu au crezut imediat, nu ar trebui să fim surprinşi dacă ceilalţi nu acceptă imediat cuvintele noastre.

Când a fost ultima dată când mărturia ta a fost respinsă? Cum ai reacţionat și ce ai învăţat din acea experienţă?

4. Care a fost reacţia celor din Sinedriu faţă de mărturia dată de Petru şi Ioan şi ce au înţeles ei? Faptele 4:13

Biserica Noului Testament a avut o creştere explozivă. În Ziua Cincizecimii s-au botezat trei mii de oameni (Faptele 2:41) şi, câteva săptămâni mai târziu, alte mii de oameni s-au adăugat bisericii (Faptele 4:4). Curând, autorităţile şi-au dat seama ce se întâmpla. Aceşti credincioşi fuseseră cu Hristos. Ei fuseseră transformaţi prin harul Său şi nu mai puteau să tacă.

5. Ce s-a întâmplat când autorităţile au încercat să-i reducă la tăcere pe Petru şi Ioan? Care a fost răspunsul lor? Faptele 4:1-20

Aceşti credincioşi erau fiinţe noi în Hristos şi trebuiau să-şi spună povestea. Petru, un pescar cu gura mare, a fost transformat prin harul lui Dumnezeu. Iacov şi Ioan, „Fiii tunetului”, care aveau o fire impulsivă, au fost transformaţi prin harul lui Dumnezeu. Toma necredinciosul a fost şi el transformat prin harul lui Dumnezeu. Ucenicii şi membrii bisericii timpurii au avut fiecare propria poveste de spus şi nu au putut să tacă. Remarcă această declaraţie a lui Ellen G. White în cartea Calea către Hristos: „De îndată ce un om vine la Hristos, în inima lui se naşte dorinţa de a le face cunoscut şi altora ce minunat prieten a găsit în Hristos, căci adevărul mântuitor şi sfinţitor nu poate fi ascuns în inima sa” (p. 78).

Observă şi ce au spus conducătorii religioşi (vers. 16). Ei au recunoscut în mod deschis realitatea minunii care fusese înfăptuită – omul vindecat stătea în picioare acolo, în faţa lor, dar ei au refuzat să-şi schimbe atitudinea. Totuşi, în ciuda acestei sfidări făţişe, Petru şi Ioan nu aveau de gând să-şi retragă mărturia.

Ce relaţie există între a-L cunoaşte pe Hristos și a le spune altora despre El? De ce cunoaşterea personală a lui Isus este atât de importantă pentru a fi în stare să mărturisim despre El?

În Faptele 26, îl găsim pe apostolul Pavel stând înaintea împăratului Agripa ca prizonier. Adresându-i-se direct, Pavel dă o mărturie personală, vorbind despre viaţa lui nu doar ca persecutor al adepţilor lui Isus, ci şi despre viaţa lui de după convertire, ca martor al lui Isus şi al făgăduinţei învierii morţilor (vers. 8).

Când Pavel s-a convertit, pe drumul spre Damasc, Domnul i-a vorbit astfel: „M-am arătat ţie ca să te pun slujitor şi martor atât al lucrurilor pe care le-ai văzut, cât şi al lucrurilor pe care Mă vei vedea făcându-le” (vers. 16). Împărtăşirea credinţei este întotdeauna o experienţă dinamică. Înseamnă să spunem ce a făcut Hristos pentru noi în trecut, ce face El în viaţa noastră astăzi şi ce va realiza pentru noi în viitor.

Când ne povestim experienţa personală, accentul nu va fi pus pe ce am făcut noi, ci pe ceea ce a făcut Hristos. El este Dumnezeul care ne iartă nelegiuirile, ne vindecă bolile, ne încununează cu bunătate şi îndurare şi ne satură de bunătăţi (Psalmii 103:3-5). A ne povesti experienţa înseamnă să le spunem şi altora despre harul Său minunat. Este o declaraţie despre întâlnirea noastră personală cu acest Dumnezeu al unui har atât de minunat.

6. Ce asemănări găseşti între experienţa lui Ioan şi cea a lui Pavel? 1 Ioan 1:1-3; Galateni 2:20

Deşi au avut experienţe de viaţă diferite, Ioan şi Pavel s-au întâlnit fiecare personal cu Isus. Experienţa lor cu Isus nu a avut loc într-un moment anume, în trecut, şi s-a încheiat acolo. A fost o experienţă continuă, zilnică, de bucurie în dragostea Sa şi de umblare în lumina adevărului Său.

Poate convertirea să aparţină de domeniul trecutului şi atât? Citeşte afirmaţia lui Ellen G. White despre cei care au crezut că tot ce contează este experienţa convertirii lor din trecut: „De parcă, odată ce au cunoscut ceva despre religie, nu mai au nevoie să se convertească zilnic; dar noi trebuie să ne convertim în fiecare zi, fiecare dintre noi.” – Manuscript Releases, vol. 4, p. 46

Indiferent de experienţa din trecut, chiar dacă a fost puternică sau dramatică, de ce este important să avem o relaţie cu Domnul zi de zi, să vedem bunătatea Sa, puterea Sa și faptul că El este real?

Să privim din nou la Pavel în timp ce se afla înaintea lui Agripa. Apostolul stă în faţa acestui om – ultimul în linia de succesiune a împăraţilor evrei şi a casei lui Irod. Agripa pretindea că este evreu, dar, în adâncul inimii, era roman (vezi Comentariile biblice AZS, vol. 6, p. 436). Apostolul îmbătrânit, ostenit de călătoriile sale misionare şi purtând urmele luptei dintre bine şi rău, stă acolo cu inima plină de dragostea lui Dumnezeu şi cu faţa radiind de bunătatea Tatălui ceresc. Indiferent ce s-a întâmplat în viaţa lui şi indiferent de persecuţiile şi dificultăţile prin care a trecut, el poate declara că Dumnezeu este bun.

Agripa este cinic, sceptic, împietrit şi cu totul indiferent faţă de orice sistem autentic de valori. Prin contrast, Pavel este plin de credinţă, înflăcărat, devotat adevărului şi neclintit în apărarea dreptăţii. Contrastul dintre cei doi bărbaţi nu putea fi mai clar decât atât. La proces, Pavel doreşte să ia cuvântul şi Agripa îi dă permisiunea să vorbească.

7. Ce mărturie a dat Pavel înaintea lui Agripa? Ce putem învăţa de aici? Faptele 26:1-32

Bunătatea deschide inimi acolo unde duritatea le închide. Pavel este incredibil de binevoitor cu Agripa. El îl numeşte „cunoscător al tuturor obiceiurilor şi controverselor iudeilor” (vers. 3, NTR). Apoi se lansează într-o discuţie cu privire la convertirea sa.

8. Ce efect a avut asupra lui Agripa istoria convertirii lui Pavel? De ce crezi că a reacţionat în felul acela? Faptele 26:12-18,26-28

Mărturia lui Pavel despre modul în care Isus i-a schimbat viaţa a avut un impact puternic asupra unui rege fără Dumnezeu. Nu există nicio mărturie atât de eficientă ca o viaţă schimbată. Mărturia unei vieţi convertite în mod autentic are o influenţă uimitoare asupra altora – până şi regii atei sunt mişcaţi de o viaţă transformată prin har. Chiar dacă nu am avut o convertire la fel de strălucită ca a lui Pavel, toţi ar trebui să fim în stare să le spunem celorlalţi ce înseamnă să Îl cunoşti pe Isus şi să fii răscumpărat prin sângele Său.

Esenţa vieţii de creştin constă într-o relaţie cu Isus atât de bogată, încât vom tânji să le spunem şi altora despre El. Oricât de importantă ar fi o doctrină corectă, ea nu poate înlocui o viaţă transformată prin har şi schimbată prin dragoste. Ellen G. White explică foarte clar acest lucru: „Mântuitorul ştia că niciun argument, oricât de logic, nu ar fi înmuiat inimile învârtoşate şi nu ar fi putut străpunge crusta egoismului şi a spiritului lumesc. El ştia că ucenicii Săi trebuiau să fie înzestraţi cu putere cerească; că Evanghelia îşi va împlini lucrarea numai atunci când va fi vestită din inimi încălzite şi cu buze elocvente, printr-o cunoaştere vie a Aceluia care este Calea, Adevărul şi Viaţa.” – Faptele apostolilor, p. 31. În cartea Hristos, Lumina lumii, ea adaugă acest gând profund: „Iubirea minunată a lui Hristos va înduioşa şi va supune inimile acolo unde simpla înşirare a doctrinei nu va izbuti nimic” (p. 826).

Există oameni care cred că a da mărturie personală înseamnă să încerce să-i convingă pe ceilalţi de adevărurile pe care le-au descoperit în Cuvântul lui Dumnezeu. Deşi este important ca, la momentul potrivit, să facem cunoscute aceste adevăruri, mărturia personală are mai mult de-a face cu eliberarea de vină, cu pacea, mila, iertarea, puterea, speranţa şi bucuria pe care le-am găsit în darul vieţii veşnice, oferit fără plată de Isus.

Pentru studiu suplimentar: Elen G. White, Faptele apostolilor, cap. 41 „Vrei să mă îndupleci”.

STUDIU LA RÂND – BIBLIA ŞI CARTEA EVANGHELIZARE

Biblia: Psalmii 146 – Proverbele 2
1. Ce aleargă „cu iuţeală mare”?
2. Pe cine slăveşte Domnul?
3. Care este soarta tuturor celor lacomi de câştig?
4. Cine anume nu mai găseşte cărările vieţii?

Evanghelizare, Secţiunea 8, subcapitolul „Întâmpinarea problemelor cu privire la respectarea Sabatului”
5. Care este singurul lucru din lumea noastră pe care ne putem sprijini?

Aici puteţi citi cartea Evanghelizare de Ellen G. White.
Descarcă cartea Evanghelizare.pdf

Ştirile de Sabat (video), pot fi vizionate sau descărcate de pe adresa de Internet: Biserica Adventistă – Zona Muntenia, meniul „Noutăţi”, categoria „Info Muntenia”, sau de pe YouTube canalul: „Conferinta Muntenia – Biserica Adventistă de Ziua a Şaptea”, meniul: Videoclipuri.

Ştirea misionară video pentru Şcoala de Sabat poate fi descărcată şi vizionată accesând una dintre următoarele adrese de Internet: resurse.adventist.pro, meniul „Departamente”, secţiunea „Şcoala de Sabat”, sau de pe YouTube canalul: „Şcoala de Sabat” meniul: Videoclipuri. Poezia Şcolii de Sabat.

Alte resurse veţi mai găsi şi la pagina primei şi ultimei lecţii din trimestru!