Căutaţi pe Domnul şi veţi trăi! (Amos)

Gândul central: Amos ne aduce aminte că vom trăi numai dacă Îl vom căuta pe Domnul.

„Dacă israeliţii ar fi fost credincioşi faţă de Dumnezeu, El ar fi împlinit planul Său, onorându-i şi înălţându-i. Dacă ar fi umblat în căile ascultării, El le-ar fi dat, «asupra tuturor neamurilor pe care le-a făcut, întâietate în slavă, în faimă şi în măreţie». «Toate popoarele vor vedea», zicea Moise, «că tu porţi Numele Domnului şi se vor teme de tine». «Popoarele care vor auzi vorbindu-se de toate aceste legi vor zice: Acest neam mare e un popor cu totul înţelept şi priceput» (Deuteronomul 26:19; 28:10; 4:6). Dar, din cauza necredinţei lor, planul lui Dumnezeu a putut fi adus la îndeplinire numai prin necontenite situaţii de restrişte şi de umilire.” – Ellen G. White, Hristos, Lumina lumii, p. 28

Săptămâna aceasta, vom continua studiul asupra cărţii lui Amos, insistând asupra metodelor pe care le-a folosit Domnul pentru a-i chema pe israeliţi să renunţe la păcatele lor şi să se întoarcă la El, singura şi adevărata Sursă de viaţă. Fiecare om poate alege Între două posibilităţi: viaţa sau moartea. Nu există o a treia opţiune. Amos ne dezvăluie alte câteva aspecte ale acestei opoziţii izbitoare dintre viaţă şi moarte.

În Israel, situaţia era critică: asuprirea, corupţia şi păcatul erau prezente la tot pasul. Însăşi supravieţuirea lui ca popor era ameninţată. Mâhnit, Amos a compus un cântec de jale pentru a-i deplânge moartea iminentă (Amos 5:1-15). De multe ori, în cărţile profetice nu se face distincţie între cuvântul profetului şi cuvântul Domnului. Astfel, cântecul de jale al lui Amos este deopotrivă cântecul de jale al lui Dumnezeu.

Bocetul din Amos 5:1-15 urmăreşte să-i scoată pe israeliţi din starea lor şi să-i pună în faţa realităţii. Dacă rămâneau în păcatele lor, viaţa lor avea să fie curmată. Dar, dacă respingeau răul şi se întorceau la Dumnezeu, aveau să trăiască. Domnul aşteaptă să ne conformăm voinţei Sale.

1. Citeşte Amos 5:14.15. Cum putem învăţa să urâm răul şi să iubim binele? Vezi şi Evrei 5:14; Romani 12:9; Proverbele 8:36.

Amos îi îndeamnă pe israeliţi mai întâi să nu mai caute răul şi apoi să urască răul şi să iubească binele. Observăm aici o trecere gradată de la respingerea răului la îmbrăţişarea binelui. În Biblie, înţelesul verbelor a iubi (ebr. ’ahav) şi a urî (ebr. śane’) cuprinde sentimente şi atitudini, dar şi decizii şi acţiuni. Astfel, schimbarea de atitudine duce la o schimbare de comportament.

2. Ce avertizare găsim în acest sens în Isaia 5:20?

„Toţi aceia care în ziua cea rea Îi vor sluji lui Dumnezeu neînfricaţi, după cum le dictează conştiinţa, vor avea nevoie de curaj, de statornicie şi de o cunoaştere a lui Dumnezeu şi a Cuvântului Său, fiindcă aceia care sunt credincioşi lui Dumnezeu vor fi prigoniţi, motivele lor vor fi contestate, strădaniile lor cele mai bune vor fi interpretate greşit, iar numele lor, lepădate ca un lucru rău. Satana va lucra cu toată puterea lui amăgitoare pentru a influenţa inima şi a Întuneca priceperea, pentru a face ca răul să pară bine şi binele, rău.” – Ellen G. White, Faptele apostolilor, p. 431

Cum putem învăţa să iubim binele şi să urâm răul, dacă ajungem să confundăm răul cu binele şi binele cu răul? Care este singurul mod în care ne putem feri de această capcană?

3. Citeşte Amos 5:23.24; Osea 6:6; Matei 9:13; Psalmii 51:17. Ce principiu putem desprinde din aceste texte? Cum îl putem aplica la viaţa noastră spirituală? Ne facem şi noi vinovaţi de nerespectarea lui? (Ţine cont că omul este înclinat să se autoamăgească în această privinţă.)

Cartea lui Amos îndreaptă atenţia asupra nedreptăţii, a cruzimii şi a neomeniei mai mult decât majoritatea cărţilor Bibliei. Totodată, ea ne dezvăluie şi perspectiva divină asupra acestor practici. Amos le spunea oamenilor că Dumnezeu dispreţuieşte ritualurile goale, îndeplinite cu un formalism rece, şi îi îndemna să se schimbe. Domnul nu era satisfăcut de formele de Închinare exterioară, lipsite de substanţă şi venite din partea unor oameni care îi asupreau pe semenii lor de dragul câştigului personal. Viaţa lor arăta că în realitate ei nu înţelegeau ce înseamnă să fii un urmaş al lui Iehova; ei interpretau complet greşit sensul profund al Legii Sale.

Dumnezeu a respins ritualurile lor religioase, pentru că ele nu izvorau dintr-o viaţă de credinţă. Punctul culminant al mesajului lui Amos este porunca de a-L căuta pe Domnul şi a trăi. Nevoia de a-L căuta pe Domnul este aşezată în opoziţie cu pelerinajele la centrele religioase renumite din Betel, Ghilgal şi Beer-Şeba (Amos 5:5), trei cetăţi în care existau temple ce urmau să fie distruse.

Ceea ce aştepta Dumnezeu de la israeliţi era ca în ţară să existe dreptate şi neprihănire. Porunca de a-L căuta pe Domnul este similară cu porunca de a căuta binele. Dumnezeu îi chema pe israeliţi să se distanţeze de practicile rele şi de formalismul religios şi să lase ca dreptatea să se reverse ca o apă curgătoare şi neprihănirea, ca un pârâu care nu seacă niciodată. Dreptatea se referă la stabilirea a ceea ce este corect înaintea lui Dumnezeu, iar neprihănirea, la calitatea vieţii trăite în relaţie cu El şi cu semenii. În aceste versete ne este înfăţişat un popor din a cărui religie nu mai rămăseseră decât formele şi ritualurile, fără acea schimbare a inimii care trebuie să însoţească religia adevărată (vezi Deuteronomul 10:16).

Amos locuia în localitatea Tecoa din Iuda, dar Dumnezeu l-a trimis să fie profet în Israel. El s-a dus în Regatul de Nord şi a predicat acolo cu atâta putere, încât ţara nu mai putea „să sufere toate cuvintele lui!” (Amos 7:10). Probabil că mulţi israeliţi îl priveau cu suspiciune şi nu credeau că el era trimis de Dumnezeu. În ciuda faptului că era respins, Amos şi-a continuat cu credincioşie lucrarea de profet.

4. Citeşte Amos 7:10-17. Ce situaţie este descrisă aici? În ce alte locuri din Biblie sunt descrise situaţii asemănătoare? Ce putem învăţa din aceste exemple?

Printre cei cărora nu le-a plăcut mesajul lui Amos a fost şi Amaţia, preotul din Betel. El l-a acuzat de complot împotriva regelui lui Israel. În Betel se găsea unul dintre cele două temple regale, centrele religiei apostate. Amos făcuse în public profeţia că, dacă Israel nu se pocăia, regele lui avea să moară ucis de sabie, iar poporul avea să fie dus în robie. Amaţia i-a poruncit să plece înapoi, în ţara lui Iuda, unde profeţiile sale împotriva lui Israel aveau să fie mai bine primite.

În replică, Amos a declarat că Dumnezeu îi adresase chemarea de a fi profet. El nu era plătit de nimeni. Prin aceste cuvinte, Amos se distanţează de profeţii care slujeau pentru bani.

Rostirea adevărului nu îi garantează profetului că va fi acceptat, pentru că adevărul poate fi incomod uneori şi, dacă îi deranjează pe cei aflaţi la putere, poate stârni împotriviri serioase. Chemarea pe care i-o adresase Dumnezeu l-a determinat pe Amos să vorbească împotriva păcatelor împăratului şi ale nobililor din Regatul de Nord atât de direct şi cu atâta îndrăzneală, încât aceştia l-au acuzat de trădare.

Ce atitudine ai atunci când ţi se spune că faptele sau/şi stilul tău de viaţă este păcătos şi că vei fi pedepsit? Ce îţi spune acest răspuns despre tine însuţi şi, poate, despre nevoia de a-ţi schimba inima şi atitudinea?

5. Cum înţelegem Amos 8:11,12?

În Amos 8, profetul descrie consecinţele teribile ale pedepsei trimise de Dumnezeu asupra Israelului nepocăit. Pentru păcatele lui, poporul avea să fie pedepsit cu foamete. Însă, în versetele 11 şi 12, profetul precizează că este vorba despre foame şi sete după Cuvântul lui Dumnezeu. Cea mai mare nenorocire dintre toate câte se abătuseră vreodată asupra lui Israel era foamea după Cuvântul lui Dumnezeu, pentru că Dumnezeu avea să tacă. Acesta este cel mai rău tip de foame.

Până atunci, când treceau printr-un timp de mare restrişte, israeliţii mergeau la Domnul în speranţa de a primi un sfat inspirat. De data aceea însă, Domnul avea să tacă. O parte a pedepsei Sale avea să constea în suspendarea comunicării cu ei prin profeţii Săi.

Dacă stăruiau în neascultare, aveau să ajungă, în final, în situaţia în care să-şi dorească să mai audă un cuvânt din partea Domnului, dar să nu-L audă, întrucât era prea târziu pentru a mai scăpa de pedeapsă. Aceasta a fost consecinţa refuzului lor persistent de a asculta chemarea transmisă de Dumnezeu prin Amos. La fel ca Saul înainte de ultima sa bătălie (1 Samuel 28:6), poporul avea să-şi dea seama într-o zi de marea lui nevoie după Cuvântul lui Dumnezeu.

Poporul întreg avea să caute cu disperare Cuvântul lui Dumnezeu, pe care, în timpul vieţii profetului, îl ignorase. Cel mai mult aveau să fie afectaţi tinerii. Generaţiile anterioare auziseră Cuvântul Domnului şi îl respinseseră, dar tinerii nu avuseseră niciodată ocazia de a-l auzi.

6. Ce ne spun următoarele texte despre efectele cumplite ale tăcerii lui Dumnezeu? 1 Samuel 14:37; Psalmii 74:9; Proverbele 1:28; Plângeri le 2:9; Osea 5:6; Mica 3:5-7.

În ce fel reducem la tăcere vocea lui Dumnezeu în viaţa noastră? Meditează la implicaţiile acestui fapt, oricât de cutremurător este el. Cum ne putem asigura că nu ni se va întâmpla un astfel de lucru?

Profetul îşi întoarce privirea dinspre tabloul întunecat al păcatului poporului şi al pedepselor trimise asupra lui spre făgăduinţele măreţe ale restaurării viitoare (Amos 9:11-15). Ziua Domnului, care până acum era descrisă ca o zi a pedepsei (Amos 5:18), devine o zi a mântuirii, întrucât Dumnezeu urmăreşte mântuirea, şi nu pedepsirea poporului Său. Totuşi mântuirea avea să vină după pedeapsă şi nu în locul ei.

În ciuda tonului general sumbru, Amos încheie cu un mesaj de speranţă. Dinastia lui David se afla în faţa distrugerii şi a exilului din cauza decăderii ei adânci. Dar împărăţia lui David avea să fie refăcută şi reunificată sub un singur conducător. Popoarele dimprejur aveau să cheme Numele Domnului şi să se bucure de binecuvântările Sale împreună cu poporul ales. Cartea se încheie pe un ton încrezător şi plin de speranţă.

Profeţii biblici nu au susţinut ideea că Dumnezeu pedepseşte de dragul pedepsei. Majoritatea avertizărilor Sale sunt motivate de dorinţa de a răscumpăra. Israeliţii aveau să fie duşi în curând în robie, dar El i-a dat rămăşiţei făgăduinţa încurajatoare a restaurării ţării şi a reînnoirii legământului. Cei care aveau să sufere pedeapsa Sa, aveau să Îl vadă pe Domnul lucrând pentru mântuirea lor şi pentru readucerea lor în ţară.

7. Care este împlinirea finală a făgăduinţelor lui Amos cu privire la refacerea poporului lui Dumnezeu? Luca 1:32.33; Faptele 15:13-18.

Mulţi învăţători iudei vedeau în Amos 9:11 făgăduinţa mesianică dată mai întâi lui Avram, confirmată faţă de David şi repetată apoi în tot Vechiul Testament. Noul împărat, descendent în linie directă din David, va domni peste multe naţiuni, ca împlinire a făgăduinţei date de Dumnezeu lui Avram (Geneza 12:1-3). Mesia avea să domnească şi peste duşmani, ca de exemplu, peste Edom. Cetăţile rezidite ale poporului lui Dumnezeu nu aveau să mai fie distruse niciodată.

Dumnezeu Şi-a împlinit făgăduinţa prin venirea lui Isus Hristos, Fiul lui David. Iacov a citat acest pasaj pentru a arăta că uşa mântuirii le era deschisă şi neamurilor, care se puteau bucura de toate privilegiile legământului oferite bisericii. Şi iudeii, şi neamurile primiseră binecuvântările mântuirii prin Mesia cel făgăduit, Odrasla lui Avram şi a lui David.

Împlinirea finală a acestor făgăduinţe va avea loc la a doua Sa venire. Cum putem păstra vie această speranţă în mijlocul multelor solicitări ale vieţii?

„Starea noastră înaintea lui Dumnezeu nu depinde de mărimea luminii pe care am primit-o, ci de felul în care ne folosim de ea. De aceea, până şi păgânii care aleg să facă binele, în măsura în care îl cunosc, sunt într-o stare mai favorabilă decât aceia care au avut o lumină mai mare şi care pretind că Îi slujesc lui Dumnezeu, dar care, de fapt, dispreţuiesc lumina şi, prin viaţa lor de toate zilele, îşi contrazic mărturisirea.” – Ellen G. White, Hristos, Lumina lumii, p. 239

Întrebări pentru discuţie

1. În cadrul grupei, prezentaţi răspunsul la întrebarea de la finalul secţiunii de duminică. De ce suntem expuşi mai mult pericolului de a nu deosebi binele de rău într-o cultură şi o societate care îşi schimbă valorile pentru a accepta comportamente, stiluri de viaţă şi atitudini condamnate clar în Biblie?

2. Gândiţi-vă la schimbările care s-au produs de-a lungul anilor în societatea în care trăiţi. Ce lucruri, care altă dată erau socotite a fi ruşinoase sau interzise, sunt acum exprimate şi practicate făţiş, ba mai mult, se afirmă că sunt bune sau, cel puţin, că nu sunt greşite? În ce mod au influenţat schimbările din societate atitudinea bisericii faţă de aceste lucruri? Ce putem face pentru a ne proteja pe noi şi biserica de pericolul de a confunda răul cu binele? Ce schimbări pozitive din societate au avut un efect pozitiv asupra bisericii, ajutând-o să reflecte cu mai mare fidelitate principiile dragostei şi ale acceptării descoperite prin viaţa Domnului Isus?

3. Meditaţi asupra ideii de „foame după Cuvântul lui Dumnezeu”. Cum se poate ajunge într-o astfel de situaţie? Ascunde Domnul adevărul de oameni în mod intenţionat sau atitudinile lor îi fac total nereceptivi la Cuvântul Său? Sunt valabile ambele explicaţii sau poate că explicaţia este cu totul alta? Discutaţi.

4. Ca adventişti de ziua a şaptea, care beneficiem de atâta lumină şi avem atâtea motive să credem adevărurile primite, suntem şi noi tentaţi să considerăm că simpla cunoaştere a acestor adevăruri minunate ne este suficientă? Ce influenţă ar trebui să aibă aceste adevăruri asupra modului în care trăim şi interacţionăm cu ceilalţi oameni, nu numai din biserică ci şi din societate? Cum putem trăi practic adevărurile primite? De ce este important acest lucru?