O lecţie de iubire (Osea)

Gândul central: Chiar când poporul lui Dumnezeu comite adulter spiritual şi este pedepsit, Domnul nu încetează să-L iubească.

Osea a slujit ca profet la sfârşitul unei perioade foarte prospere din istoria poporului Israel, chiar înainte de cucerirea lui de către asirieni în anul 722 î.Hr. La data aceea, poporul ales nu I se mai închina doar lui Dumnezeu, ci şi lui Baal, un dumnezeu canaanit.

Aşezată în fruntea cărţilor „profeţilor mici”, cartea lui Osea se ocupă de întrebările centrale ridicate de apelul profetic transmis în această perioadă de apostazie: Îl mai iubeşte Domnul pe Israel în condiţiile în care acesta comite adulter spiritual? Mai are El un plan cu poporul Său în ciuda păcatelor lui şi a pedepsei anunţate?

În această carte, istoria vieţii lui Osea este strâns împletită cu profeţia. Profetul a iertat-o pe soţia lui infidelă şi era dispus să o primească înapoi; tot aşa procedează şi Dumnezeu cu poporul Său.

Ce putem învăţa din experienţa lui Osea şi din modul în care a procedat Domnul cu poporul Său îndărătnic?

1. Ce poruncă i-a dat Domnul lui Osea? Osea 1:2,3

Cercetătorii Bibliei încearcă de câteva secole să răspundă la o întrebare pe care o ridică această poruncă: Era Gomera o prostituată sau doar o soţie necredincioasă? Comportamentul ei era imoral dinainte de a se căsători cu Osea sau a devenit infidelă după aceea?

Nu avem un răspuns clar în această privinţă. Totuşi un lucru este sigur: intenţia lui Dumnezeu era ca, prin relaţia lui Osea cu Gomera, să le atragă atenţia israeliţilor asupra relaţiei Sale cu ei. Gomera era israelită, iar istoria căsătoriei ei cu profetul este strâns legată de istoria legământului lui Dumnezeu cu Israel.

Există câteva asemănări importante între aceste două istorii. În plan omenesc, Gomera îi era infidelă lui Osea; în plan spiritual, Israel îi era necredincios lui Dumnezeu. Prin adulter, Gomera îi producea multă suferinţă soţului ei; tot la fel, prin idolatrie, Israel Îl mâhnea profund pe Dumnezeu. Osea a fost chemat să suporte durerea aceasta şi o căsnicie distrusă. Nu este exclus să fi fost ţinta indignării şi a dispreţului public din acest motiv. Pe de altă parte însă, el a înţeles foarte bine, din proprie experienţă, durerea şi frustrarea pe care le-a simţit Dumnezeu în relaţia cu poporul Său.

2. Nu este prima dată când Dumnezeu îi cere unui profet să ilustreze ceva prin viaţa sa, pe lângă predicare. Citeşte pasajele următoare şi explică ce simbolizau acţiunile profeţilor În fiecare situaţie. Isaia 20:1-6; Ieremia 27:1-7; Ezechiel 4:1-6.

Ce fel de mărturie dai tu despre Dumnezeu prin cuvintele, dar mai ales prin acţiunile tale? Ce lucruri din viaţa ta arată că eşti nu doar un om bun, ci un urmaş al Domnului Isus?

Când Gomera a comis adulter, Osea s-a simţit trădat, umilit şi făcut de ruşine. Vecinii şi prietenii lui i-au văzut durerea, dar el le-a transmis, prin cuvânt şi faptă, o solie din partea lui Dumnezeu: Israel, „soţia” lui Dumnezeu, făcea exact ce făcuse Gomera; poporul ales comitea adulter spiritual.

Profetul Ieremia l-a comparat pe poporul lui Dumnezeu cu o desfrânată care avea mulţi iubiţi, deşi Domnul îi purtase de grijă (Ieremia 3:1). Ezechiel îl aseamănă pe Israelul idolatru cu o femeie desfrânată care s-a despărţit de adevăratul ei soţ (Ezechiel 16:32). Din acest motiv, în Biblie, idolatria este considerată adulter spiritual.

3. Ce avertizare îi este dată lui Israel în Osea 2:8,13? În ce privinţe suntem şi noi, adventiştii de ziua a şaptea, în acelaşi pericol?

Expresia „grâul, mustul şi untdelemnul” apare şi în Deuteronomul 7:12-14, unde sunt descrise binecuvântările îmbelşugate de care avea să se bucure poporul ales, în virtutea făgăduinţei lui Dumnezeu transmise prin Moise. Pe timpul lui Osea, poporul devenise atât de nerecunoscător faţă de Dumnezeu, atât de absorbit de lumea din jur, încât aducea aceste daruri, primite de la EI, drept ofrandă pentru idoli. Avertizarea aceasta este valabilă pentru fiecare dintre noi: să folosim darurile pe care le-am primit de la Domnul în slujba Sa şi nu altfel decât a intenţionat EI (Matei 6:24).

„Ce crede Dumnezeu despre nerecunoştinţa noastră şi despre lipsa de apreciere a binecuvântărilor Sale? Când vedem pe cineva că priveşte cu uşurătate sau că abuzează de darurile noastre, inimile şi mâinile noastre se închid faţă de el. Totuşi aceia care primesc darurile îndurării lui Dumnezeu zi după zi şi an după an folosesc greşit bunătăţile Sale şi neglijează sufletele pentru care Hristos Şi-a dat viaţa. Mijloacele pe cale El li le-a încredinţat pentru a susţine cauza Sa şi pentru a clădi Împărăţia Sa sunt investite în case şi terenuri, sunt irosite pentru satisfacerea mândriei şi a îngăduinţei de sine, iar Dătătorul este uitat.” – Ellen G. White, Advent Review and Sabbath Herald, 7 decembrie 1886.

Este atât de uşor să luăm darurile pe care ni le oferă Dumnezeu şi să le utilizăm în mod egoist sau, mai mult, în mod idolatru! Ce putem face concret pentru a preîntâmpina săvârşirea acestui păcat în viaţa noastră?

4. Care este mesajul principal pe care îl transmite Dumnezeu în Osea 2? Ce referiri la Evanghelie se fac în acest pasaj?

Mesajul lui Osea transmite adevărul profund al dragostei neschimbătoare a lui Dumnezeu faţă de poporul nevrednic de o aşa dragoste. Osea 2 este un discurs în care Domnul îi vorbeşte lui Israel despre apostazia lui, pe care o aşează apoi în contrast cu dragostea Sa devotată. După pedeapsă, soţul o duce pe soţia lui într-o călătorie într-un loc pustiu, unde se recăsătoresc.

Astfel, capitolul se încheie cu descrierea unui moment viitor, dincolo de pedeapsă, în care Dumnezeu îl va face pe Israel să-L iubească aşa cum L-a iubit la început (Osea 2:12-15). Animalele sălbatice nu vor mai distruge viţa-de-vie şi smochinii, ci Domnul va face şi cu ele legământ (Osea 2:18). Mai mult decât atât, Dumnezeu le va da un alt nume tuturor copiilor, fapt ce subliniază din nou dispoziţia Sa de a vindeca şi de a ierta greşelile poporului Său.

5. Dumnezeu este dispus să ne ierte păcatele. Cât a dat Osea pentru a-şi cumpăra soţia? Cât l-a costat pe Dumnezeu iertarea pe care ne-o oferă? Osea 3:1,2

Ca bărbat născut şi crescut în poporul Israel, lui Osea îi era rezervat un statut privilegiat în societatea patriarhală din vremea aceea. Dar privilegiul acesta era însoţit de o mare responsabilitate. Pentru un bărbat din vechiul Israel, era foarte greu să-şi ierte soţia necredincioasă şi să o primească înapoi, ca să nu mai punem la socoteală trecerea pe numele lui a copiilor altui bărbat. Decizia de a rămâne alături de soţie şi de copii, cu preţul repudierii sociale, trebuie să fi fost o experienţă deosebit de grea.

Cu toate acestea, Osea îşi (ras)cumpără soţia. Într-un anumit sens, Dumnezeu a făcut acelaşi lucru pentru familia omenească, numai că preţul pentru răscumpărarea noastră a fost moartea Domnului Isus pe cruce. Doar când privim la Golgota putem înţelege mai clar cât L-a costat pe El ca să ne răscumpere din starea de degradare în care ne-a adus păcatul.

În Osea 4:1-3, se afirmă că Dumnezeu are „0 judecată” sau o acuzaţie (în ebr., rîb) de adus împotriva lui Israel. Locuitorii ţării se făceau vinovaţi înaintea lui Dumnezeu, pentru că nu respectaseră condiţiile legământului. Adevărul, milă şi cunoaşterea de Dumnezeu ar fi trebuit să caracterizeze relaţia lor cu El şi acestea sunt darurile pe care El le oferă cu generozitate poporului Său cu ocazia reînnoirii legământului (Osea 2:18-20).

Însă, din cauza păcatului, Israel nu a cunoscut aceste daruri ale harului. Relele enumerate de Osea aduseseră poporul la un pas de anarhie. Conducătorii religioşi, preoţi şi profeţi deopotrivă, erau răspunzători pentru decăderea poporului şi li se cerea socoteală pentru aportul lor. Vinovăţia lor era mare. Dacă nu se împotriveau abuzurilor şi nu condamnau actele de nedreptate, ei înşişi aveau să fie condamnaţi de Dumnezeu.

În Vechiul Testament, închinarea la idoli era considerată cel mai grav păcat, întrucât ea nega poziţia lui Dumnezeu în viaţa poporului în ansamblu şi în viaţa fiecărui individ în parte. Regatul era situat într-un climat uscat şi ploile erau esenţiale pentru desfăşurarea normală a vieţii. Israeliţii ajunseseră să creadă că binecuvântările, ca de exemplu ploaia dătătoare de viaţă, veneau de la Baal. Ca urmare, ei au construit altare pentru zeii străini şi au început să introducă practici imorale în închinare.

În acelaşi timp, clasele înstărite îi exploatau pe ţărani ca să poată plăti tributul cerut de Asiria. Mulţi săvârşeau fraude şi înşelăciuni (Osea 12:7,8). Astfel, tulburările politice şi sociale au luat locul păcii şi al prosperităţii de odinioară. Ţara se afla la un pas de haosul total.

„Sărmanii oameni bogaţi, care susţin că-I slujesc lui Dumnezeu, sunt vrednici de milă. Ei pretind că Îl cunosc pe Dumnezeu, dar prin faptele lor Îl tăgăduiesc. Cât de mare este întunericul unora ca aceştia! Ei mărturisesc a avea credinţă în adevăr, dar faptele le contrazic mărturisirea. Dragostea pentru bogăţie îi face pe oameni egoişti, pretenţioşi şi aroganţi. Bogăţia înseamnă putere şi, adesea, ataşamentul faţă de ea perverteşte şi paralizează tot ce este nobil şi evlavios în om.” – Ellen G. White, Mărturii, vol. 2, p. 682

6. Ce relaţie există între Iacov 5:1-7 şi adevărul prezent, aşa cum este el exprimat de soliile celor trei îngeri din Apocalipsa 14:6-12?

Indiferent de situaţia noastră financiară, ce putem face pentru a ne feri de pericolele iubirii de bogăţii?

7. Ce Înseamnă viaţa veşnică? Ioan 17:3

În ebraică, numele Osea înseamnă „Domnul mântuieşte” şi este înrudit cu numele Iosua, Isaia şi Isus. Profetul îi îndeamnă pe oameni să înlăture păcatul din viaţa lor şi să găsească adăpost în Domnul, Dumnezeul lor, fiindcă El este Creatorul şi Răscumpărătorul lor. Scopul judecăţii divine era acela de a le aminti păcătoşilor că viaţa şi puterea lor veneau numai de la Domnul, la care trebuiau să se întoarcă. Pe lângă avertizările şi hotărârile de a-i pedepsi, cartea lui Osea abordează şi tema pocăinţei şi a iertării divine. Poporul pierea în păcat „din lipsă de cunoştinţă” (Osea 4:6) şi profetul îl îndeamnă să-L cunoască pe Dumnezeu cu perseverentă şi să trăiască în armonie cu principiile Sale. Din cauză că nu-L cunoştea pe Dumnezeu, ajunsese să se răzvrătească, iar urmarea era pedeapsa.

Israeliţii puteau să-L cunoască personal pe Domnul prin credinţă şi ascultare. Cunoaşterea aceasta poate fi amănunţită şi aprofundată. Tocmai pentru acest motiv este utilizat în repetate rânduri simbolul căsătoriei în dreptul tipului de relaţie pe care Domnul vrea să o aibă cu noi.

Din acelaşi motiv, viaţa creştinului înseamnă în primul rând o relaţie cu Dumnezeul cel viu. De aceea, Domnul îi cheamă pe israeliţi să Îl cunoască şi să împlinească voia Sa pentru viaţa lor.

Păcatul a produs o separare dureroasă între Dumnezeu şi omenire. Totuşi, prin moartea Domnului Isus pe cruce, a fost deschisă o cale pentru ca fiecare dintre noi să poată avea o relaţie strânsă cu El. Şi noi Îl putem cunoaşte personal.

8. Care este deosebirea dintre a avea cunoştinţe despre Dumnezeu şi a-L cunoaşte personal? Cum este reflectată această deosebire în viaţa noastră de zi cu zi? Dacă cineva te-ar întreba: „Cum pot să-L cunosc pe Dumnezeu?”, ce i-ai răspunde? Ce ne spun următoarele pasaje despre cât de important este să-L cunoaştem pe Domnul?

Exodul 33:12,13;
Ieremia 9:23,24;
Daniel 11:32;
1 Ioan 2:4.

„Cu trecerea timpului, Osea şi-a dat seama că soarta lui era o oglindire a suferinţei divine, că durerea lui era un ecou al durerii lui Dumnezeu. În această suferinţă comună, ca act de împreună-simţire cu suferinţa divină, profetul a înţeles, probabil, sensul căsătoriei în care intrase la porunca lui Dumnezeu. […]

Profetul a fost capabil să simtă ce simţea Dumnezeu numai când a experimentat în viaţa lui ceea ce trăia Soţul lui Israel. Căsătoria aceasta era mai degrabă o lecţie sau o ilustraţie decât un simbol sau un sacrament.” – Abraham J. Heschel, The Prophets (Mass.: Prince Press, 2011), p. 56.

„Într-un limbaj simbolic, Osea a pus înaintea celor zece seminţii planul lui Dumnezeu de a restatornici, pentru fiecare suflet pocăit care se va uni cu biserica Sa de pe pământ, binecuvântările oferite lui Israel în zilele credincioşiei lui faţă de Domnul în Ţara Făgăduinţei. Referindu-se la Israel ca la o persoană căreia dorea să-i arate milă, Domnul a zis: «O voi ademeni şi o voi duce în pustie şi-i voi vorbi pe placul inimii ei. Acolo, îi voi da iarăşi viile şi valea Acor i-o voi preface într-o uşă de nădejde şi acolo, va cânta ca în vremea tinereţii ei şi ca în ziua când s-a suit din ţara Egiptului.»” – Ellen G. White, Profeţi şi regi, p. 298.

Întrebări pentru discuţie

1. Când vorbim despre idolatrie, prima imagine care ne vine în minte este aceea a închinării la icoane sau statui. Ce alte sensuri mai subtile şi mai amăgitoare poate avea idolatria?

2. În grupă, studiaţi în profunzime tema cunoaşterii lui Dumnezeu. Când spunem că Îl cunoaştem pe Domnul, la ce ne referim mai exact? Cum dobândim această cunoaştere a lui Dumnezeu?

3. Unii teologi antici au afirmat că Dumnezeu este impasibil, că nu simte durere sau plăcere ca urmare a acţiunilor altor fiinţe (ca, de exemplu, oamenii). Ce i-a determinat să ajungă la această concluzie? De ce nu putem accepta această idee?

4. Meditează la preţul infinit care a fost dat pentru răscumpărarea noastră. Ce ne spune aceasta despre valoarea pe care o avem înaintea lui Dumnezeu?