Ziua Domnului (Ţefania şi Naum)

Gândul central: Judecata vine în mod sigur, dar harul şi mila se mai află încă la dispoziţia celor care le caută cu sinceritate.

Dacă am aşeza cărţile profeţilor în ordine cronologică, atunci cartea lui Ţefania ar trebui să apară între cărţile lui Isaia şi Ieremia. Ţefania a slujit în timpul domniei lui Manase, cel mai rău dintre regii lui Iuda, sprijinind lucrarea lui Ieremia, iar mai târziu, în timpul domniei lui Iosia, nepotul lui Manase, a contribuit alături de Ieremia la declanşarea unei redeşteptări.

În cuvântările sale, Ţefania condamna corupţia din societatea iudaică şi arăta spre nevoia de pocăinţă, bizuindu-se pe faptul că Dumnezeu, în dragostea Sa, încă îl mai chema pe poporul Său la smerenie şi credincioşie. Mesajul său conţinea două aspecte: un aspect îl constituia avertizarea cu privire la judecata iminentă şi universală (era inclus aici chiar şi poporul lui Dumnezeu), iar celălalt aspect era făgăduinţa că oamenii mântuiţi din toate naţiunile se vor alătura rămăşiţei lui Israel pentru a-I sluji Domnului şi pentru a se bucura de binecuvântările Sale. Studiul din săptămâna aceasta va arăta că mesajul lui Ţefania mai este relevant şi astăzi pentru cei care proclamă vestea speranţei în această lume căzută.

Punctul central al mesajului lui Ţefania îl constituie venirea „zilei Domnului” (Ţefania 1:7). Pentru profeţii biblici, ziua Domnului desemnează momentul în care Dumnezeu intervine în activităţile omeneşti pentru a salva şi, în acelaşi timp, pentru a pedepsi. Majoritatea israeliţilor din vechime credeau că, în această zi, Domnul îl va elibera şi înălţa pe Israel şi va nimici naţiunile duşmane pentru totdeauna. Spre marea surprindere a ascultătorilor săi, profetul a declarat că ziua Domnului avea să fie o zi nefastă chiar şi pentru poporul lui Dumnezeu (Ţefania 1:1-5), din cauză că a păcătuit împotriva Lui (Ţefania 1: 17).

1. Compară Ţefania 1:14-18 cu Ioel 2:1-11 şi Amos 5:18-20. Ce tablou al „zilei Domnului” putem zugrăvi pe baza acestor pasaje?

Ţefania compară judecata iminentă cu ştergerea vieţii de pe faţa pământului din zilele potopului (Geneza 6-8). În Ţefania 1:2,3, ordinea în care sunt enumerate fiinţele care urmează să fie nimicite este inversă faţă de ordinea în care au fost create: oamenii, vitele, păsările cerului şi peştii mării (compară cu Geneza 1:20-27).

Profetul îi avertizează pe locuitorii ţării că nu vor putea să dea mită pentru a scăpa de judecată. Nici argintul, nici aurul nu îi va putea scăpa de mânia Domnului. Locuitorii Ierusalimului se complăceau în starea lor şi pretindeau că Dumnezeu nu va face nici bine, nici rău. Ei credeau că El nu va interveni cu nimic (Ţefania 1:12). Totuşi judecăţile divine au demonstrat că Dumnezeu intervine în mod activ pentru a-i asigura un viitor poporului Său credincios.

Din cartea lui Ţefania reiese clar că judecata lui Dumnezeu are atât un rol punitiv, cât şi unul corectiv. Domnul promite că îi va cruţa pe cei care Îl caută (Ţefania 2:3). Ziua Domnului înseamnă mai mult decât sfârşitul lumii; înseamnă aşezarea Împărăţiei viitoare a lui Dumnezeu, care va dura veşnic.

Citeşte Ţefania 1:18. În ce situaţii din viaţă ai constat cât de adevărat este principiul exprimat aici? Din ce dificultăţi nu te-ar fi putut scăpa nici chiar toţi banii din lume?

Ţefania 2:1-3 este un apel la pocăinţă. Distrugerea se află la un pas, dar, dacă se pocăieşte, poporul mai are încă timp să se ferească din calea nenorocirii. În ziua judecăţii, cei răi care nu se pocăiesc vor fi mistuiţi ca pleava. Şi în Psalmii 1:4, cei răi sunt asemănaţi cu pleava care piere.

Prin cuvintele: „Căutaţi pe Domnul”, Ţefania îi încurajează pe cei ce se smeresc înaintea lui Dumnezeu să rămână tari în credinţă. Profetul ne arată aici că a-L căuta pe Domnul este acelaşi lucru cu a căuta dreptatea şi smerenia. Atitudinea aceasta de pocăinţă este esenţială pentru a scăpa de pedeapsa iminentă.

2. Ţefania foloseşte pentru oamenii pocăiţi expresia „cei smeriţi din ţară” (Ţefania 2:3). Ce clarificări ale acestei expresii (tradusă în alte părţi prin „cei săraci/nenorociţi din ţară”) găsim în Matei 5:3; Psalmii 76:9; Isaia 11:4; Amos 8:4?

Cei smeriţi sunt cei care I-au rămas credincioşi lui Dumnezeu şi care sunt conduşi şi învăţaţi de El. Psalmistul declară: „Domnul este bun şi drept, de aceea arată El păcătoşilor calea. El face pe cei smeriţi să umble în tot ce este drept. El învaţă pe cei smeriţi calea Sa” (Psalmii 25:8,9). Cei smeriţi sunt îndemnaţi să se pregătească pentru judecata iminentă, căutându-L pe Domnul şi căutând dreptatea şi smerenia.

Cuvântul „poate” arată că exista posibilitatea ca oamenii smeriţi şi credincioşi să supravieţuiască. Supravieţuirea depinde în întregime de harul divin iar harul nu ar trebui luat niciodată ca un lucru care ni se cuvine. În faţa nenorocirii iminente, speranţa noastră de viaţă vine de la Dumnezeu, care e plin de îndurare. Domnul le-a promis un loc de scăpare tuturor celor care se încred în El (Ioel 3:16; Naum 1:7). În credinţa aceasta nu există nicio urmă de încredere în sine, de şiretenie sau de amăgire.

Nu există suflet în aparentă mai neputincios, dar în realitate mai de neînvins decât acela care îşi simte nimicnicia şi se bizuie cu totul pe meritele Mântuitorului. Prin rugăciune, prin studierea Cuvântului Său, prin credinţa în prezenţa Sa constantă, cea mai slabă fiinţă omenească poate trăi în legătură cu Hristos cel viu, iar El o va ţine cu o mână care nu-i va da drumul niciodată.” – Ellen G. White, Divina vindecare, p. 182

Ce experienţă ai avut până acum cu această făgăduinţă extraordinară? Cum poţi învăţa să ai această legătură strânsă cu Domnul?

Un proverb chinezesc spune că locul cel mai întunecat din cameră este chiar cel de lângă lampă. Proverbul acesta descrie foarte bine starea morală a oraşului Ierusalim din vremea lui Ţefania.

Profetul anunţă sentinţa divină în dreptul popoarelor vecine cu Iuda (vezi Ţefania 2): la vest – Filistia, la est – Moab şi Amon, la sud – Cuş şi la nord-est – Asiria. Dar el nu se opreşte aici, ci trece la Ierusalim, cetatea lui Dumnezeu, pentru a arăta păcatele locuitorilor ei.

3. Citeşte Ţefania 3:1-5. Cine sunt cei condamnaţi aici? De ce? Cum a fost posibil ca poporul lui Dumnezeu, care a primit atâta lumină şi adevăr, să ajungă atât de corupt? Cum ne putem feri să ajungem în această stare?

În centrul preocupărilor lui Ţefania se află cetatea Ierusalim, capitala ţării. Vinovaţi de starea de degradare morală a cetăţii sunt chiar conducătorii ei. Corupţia este urmarea directă a faptului că ei nu şi-au îndeplinit rolul şi obligaţiile încredinţate (compară cu Ieremia 18:18; Ezechiel 22:23-30). Demnitarii din curţile regale sunt asemănaţi cu nişte „lei care răcnesc”, iar judecătorii ei, cu nişte „lupi de seară”. Nici situaţia din templu nu este mai bună, pentru că preoţii nu învaţă Cuvântul lui Dumnezeu, iar profeţii nu spun adevărul.

„În timpul domniei lui Iosia, cuvântul Domnului a venit la Ţefania arătând lămurit urmările stăruirii în apostazie şi atrăgându-i atenţia bisericii adevărate la perspectiva glorioasă viitoare. Profeţiile lui cu privire la judecata care urma să vină asupra lui Iuda se aplică în aceeaşi măsură şi judecăţilor care vor cădea asupra lumii nepocăite la vremea celei de a doua veniri a lui Hristos.” – Ellen G. White Profeţi şi regi p. 389

Priveşte în jurul tău. Lumea noastră, oricât de ademenitoare, este sortită distrugerii. Nu trebuie neapărat să crezi în Biblie ca să îţi dai seama că lucrul acesta poate avea loc foarte uşor. De ce este Domnul singura noastră speranţă? Cum putem învăţa să ne bizuim mai mult pe El şi să nu ne încredem în lucrurile zadarnice şi efemere din lumea aceasta?

4. Ce afirmaţie găsim în Ţefania 3:17?

În ultima parte a cărţii sale (Ţefania 3:9-20), Ţefania trece de la tema mâniei la tema restaurării. Pedeapsa nu este ţelul ultim al lui Dumnezeu. Popoarele vor fi disciplinate, dar, după aceea, Îl vor chema pe Domnul împreună şi Îi vor sluji într-un gând. Buzele popoarelor vor fi curăţite pentru ca toţi să I se poată închina şi să Îl laude. Din Iuda va supravieţui un popor mic, dar smerit şi credincios, care va lua locul căpeteniilor mândre.

Lucrul cel mai important dintre toate este că Dumnezeu va locui în mijlocul poporului Său şi va îndrepta greşelile trecutului. Atunci, copiii Săi nu vor mai avea de ce să se teamă, pentru că Domnul va fi cu ei, va locui între ei. El va fi Eliberatorul şi Mântuitorul lor. „Vor paşte şi se vor odihni şi nimeni nu-i va tulbura” (Ţefania 3:13).

În mod normal, binecuvântările acestea ar trebui să stârnească bucuria copiilor lui Dumnezeu, dar profetul declară că Dumnezeu Se va bucura de ei. Dumnezeu, în dragostea Sa, strigă de veselie. Expresia „va tăcea în dragostea lui” din versiunea Cornilescu este redată în alte versiuni (NTR, NTV) astfel: „… te va linişti cu dragostea Lui.”

5. Cum descrie profetul Isaia bucuria lui Dumnezeu pentru poporul Său mântuit? Isaia 62:5; 65:19.

Marele Împărat, Războinicul divin Îşi va ocroti poporul şi îl va răzbuna. Îl va face părtaş la toate binecuvântările biruinţei Sale, biruinţă pe care a câştigat-o la cruce. Îi va înălţa pe cei smeriţi, iar în locul ruşinii, al suferinţei şi al înstrăinării le va da cinste, binecuvântare şi prezenţa Sa. Celor şchiopi şi izgoniţi li se va da întâietate, o temă care se află în centrul mesajului proclamat de Domnul Isus Hristos.

Domnul i-a oferit poporului Său o speranţă, chiar şi în acele circumstanţe dificile. Cum putem noi, adventiştii de ziua a şaptea, care credem în făgăduinţa celei de-a doua veniri a lui Isus, să învăţăm să trăim zi de zi cu această speranţă? Cum o putem păstra vie în sufletele noastre, în special în vreme de necaz, când tot ce ne oferă viaţa este numai suferinţă?

6. Citeşte cartea lui Naum. Ce versete ne vorbesc în mod special despre caracterul lui Dumnezeu? Cum putem aplica învăţăturile din Naum la evenimentele din timpul sfârşitului?

Profeţia lui Naum conţine Cuvântul lui Dumnezeu împotriva împărăţiilor lumii acesteia, simbolizate de cetatea Ninive. Privind la starea lumii, profetul a văzut mâna lui Dumnezeu lucrând împotriva Imperiului Asirian. El a anunţat că în curând Ninive, capitala lui, avea să fie distrusă, fără a-şi mai recăpăta vreodată faima de odinioară. Naum vorbea cu o încredere deplină fiindcă Îl cunoştea pe Dumnezeu şi, prin darul profeţiei (Naum 1:1), îi fusese arătat ce avea să se întâmple. Domnul nu avea să-i lase nepedepsiţi pe cei vinovaţi (Naum 1:3; Exodul 34:6,7).

Asirienii prădaseră multe popoare şi aveau o sete nepotolită după putere. Cruzimea lor era renumită. Ca un „brici” al Domnului (Isaia 7:20), ei răseseră de pe faţa pământului popoarele Învecinate. Dar, venise vremea ca briciul să fie rupt. Instrumentele prin care Dumnezeu Îşi aduce la îndeplinire judecăţile nu sunt scutite de judecată. Ninive nu mai există, dar mărturia profetică rămâne în picioare până astăzi. Ea ne aduce aminte că judecata divină, chiar dacă pare a zăbovi, nu poate fi oprită de nimic şi de nimeni.

Cu vreo sută de ani înainte de Naum, locuitorii cetăţii Ninive primiseră avertizarea lui Iona şi se pocăiseră, iar Dumnezeu le cruţase cetatea. Totuşi pocăinţa lor nu a fost de durată – au revenit repede la vechile practici. Multe ţări asuprite de ei au primit cu bucurie vestea căderii cetăţii Ninive. Un sol avea să aducă vestea bună (Isaia 52:7) că puterea Asiriei a fost nimicită împreună cu idolii ei. Poporul lui Dumnezeu putea să se închine iarăşi în pace (Naum 1:15).

Mânia Domnului este mare, dar mila Sa este şi mai mare. El îi ocroteşte pe cei care aşteaptă revărsarea îmbelşugată a bunătăţii Sale. Naum ne învaţă că Dumnezeu le poartă de grijă celor care au încredere în El, dar că îi va urmări pe vrăjmaşii Săi „până în întuneric”, „ca nişte valuri ce se varsă peste mal” (Naum 1:8). Aceste evenimente au fost conduse de o mână divină, Domnul hotărâse o zi de judecată şi pentru Ninive.

Profetul ne arată că Dumnezeu are o putere extraordinară. Toată lumea creată tremură înaintea Sa. El nu tolerează păcatul la nesfârşit. Pe de altă parte, El îi salvează pe cei care au încredere în El. Nu există teren neutru. Suntem fie de o parte, fie de cealaltă parte. „Cine nu este cu Mine”, spunea Isus, „este împotriva Mea” (Matei 12:30).

„Cu o precizie fără greş, Cel Infinit păstrează şi astăzi un raport al purtării popoarelor. În timp ce le oferă milă, prin chemări la pocăinţă, acest raport rămâne deschis, dar, atunci când cifrele ating un anumit nivel stabilit de Dumnezeu, începe lucrarea mâniei Sale. Raportul se închide. Răbdarea divină ajunge la capăt. Mila nu mai mijloceşte în favoarea lor.” – Ellen G. White, Profeţi şi regi, p. 364 .

„Sub privirea lumilor necăzute şi a întregului univers, lumea va trebui să dea socoteală înaintea Judecătorului, chiar înaintea Aceluia pe care L-a condamnat şi răstignit! Ce zi a socotelilor va fi atunci! Va fi marea zi a răzbunării lui Dumnezeu. Atunci, Domnul Hristos nu va mai sta la bara de judecată a lui Pilat. Atunci, Pilat, Irod şi toţi cei care L-au batjocorit, L-au osândit, L-au respins şi L-au răstignit vor înţelege ce înseamnă să simţi mânia Mielului. Ei îşi vor vedea propriile fapte în adevăratul lor caracter.” – Idem, Mărturii pentru pastori şi slujitorii Evangheliei, p. 132

Întrebări pentru discuţie

1. Unii dintre concetăţenii lui Ţefania săvârşiseră fapte teribile împotriva Domnului şi împotriva semenilor lor, iar alţii se complăcea, în această situaţie. Care dintre aceste două păcate este mai grav în ochii lui Dumnezeu? Argumentează.

2. Revezi întrebarea de la finalul secţiunii de luni a studiului, unde apare acest citat: „Nu există suflet în aparenţă mai neputincios, dar, în realitate, mai de neînvins decât acela care îşi simte nimicnicia şi se bizuie cu totul pe meritele Mântuitorului.” Ce înseamnă „a te bizui cu totul pe meritele Mântuitorului”? Ce ne spun aceste cuvinte despre marele adevăr al mântuirii numai prin credinţa în Hristos? De ce considerăm că adevărul acesta este esenţa convingerilor noastre? Dacă nu ne bizuim pe meritele Sale, atunci pe meritele cui ne putem bizui?

3. De ce uităm atât de uşor cât de dependenţi suntem de Dumnezeu pentru tot ce avem? Cum ne putem feri de amăgirea că nu am fi dependenţi de El?

4. Meditează mai mult la ideea că Domnul strigă de veselie pentru poporul Său. De regulă, ne imaginăm pe noi cântând şi săltând de bucurie pentru Dumnezeu şi pentru ceea ce am primit de la El. Ce înseamnă faptul că El strigă de bucurie pentru noi? Cum e posibil aşa ceva, având în vedere starea jalnică în care ne găsim?