Să ne aducem aminte (Maleahi)

Gândul central: Maleahi ne vorbeşte frecvent despre credincioşia lui Dumnezeu faţă de poporul Său şi pune accent pe obligaţiile sacre ale acestui popor.

Numele Maleahi înseamnă „Mesagerul Meu”. Despre acest profet nu cunoaştem decât puţinele lucruri amintite în cartea sa, ultima dintre cărţile profeţilor mici şi, totodată, cartea cu care se încheie Vechiul Testament.

Mesajul central al cărţii este acela că, de-a lungul istoriei, Dumnezeu i-a descoperit poporului Său dragostea Sa şi dragostea aceasta face ca Israel să aibă o răspundere înaintea Domnului. Dumnezeu Se aştepta ca poporul ales şi conducătorii lui să asculte de poruncile Sale. Idolatria făţişă nu mai era o problemă la data aceea (se pare că Maleahi se adresează iudeilor întorşi din robia babiloniană), dar poporul tot nu se ridica la înălţimea cerinţelor legământului. Ritualurile religioase erau îndeplinite, dar religia lor era numai de faţadă, nu pătrundea până în adâncul inimii.

Să fim şi noi, ca biserică, atenţi la învăţăturile acestea!

1. Citeşte Maleahi 1. Ce problemă pune profetul În discuţie aici? Ne facem şi noi vinovaţi de atitudinea dezaprobată aici?

Maleahi aşează în contrast dragostea lui Dumnezeu pentru poporul Său cu atitudinea preoţilor pe care îi acuză de păcatul sfidării Numelui Sfânt al lui Dumnezeu. Când îndeplineau slujbele de la templu, aceşti urmaşi ai lui Aaron acceptau animale de jertfă şchioape, oarbe şi bolnave. Din cauza aceasta, poporul era tentat să creadă că jertfele nu erau importante. Totuşi, în pustie, Dumnezeu le spusese lui Aaron şi fiilor lui că animalele de jertfă trebuie să fie desăvârşite din punct de vedere fizic, fără cusur (vezi Leviticul 1:1-3; 22:19).

În continuare, profetul prezintă trei motive principale pentru care Dumnezeu merita să fie onorat şi respectat de israeliţi. În primul rând, El este Tatăl lor. Dacă fiii îşi onorează părinţii, cu atât mai mult israeliţii aveau datoria să-L respecte pe Tatăl lor ceresc. În al doilea rând, El este Stăpânul şi Domnul lor. Dacă slugile se supun stăpânilor lor, cu atât mai mult poporul trebuia să se supună lui Dumnezeu. În al treilea rând, dacă un împărat pământesc nu ar accepta un animal cu defecte sau bolnav ca dar din partea unuia dintre supuşii Săi, cu atât mai mult nu poate accepta un asemenea dar Domnul, care este un Împărat mare. Aşadar, Maleahi îi întreabă de ce se înfăţişează ei cu astfel de animale înaintea Împăratului împăraţilor, înaintea Aceluia care stăpâneşte peste întregul pământ.

Dar motivul pentru care faptele lor sunt şi mai respingătoare în ochii lui Dumnezeu este acela că toate jertfele arătau spre Isus, Fiul Său fără prihană (Ioan 1:29; 1 Petru 1:18,19). Animalele trebuiau să fie fără cusur pentru că Isus este fără cusur, astfel încât jertfa Sa pentru noi este desăvârşită.

„Spre cinstea şi slava lui Dumnezeu, Fiul Său preaiubit – Garantul şi Înlocuitorul nostru – a fost oferit şi depus în închisoarea mormântului. Mormântul proaspăt săpat L-a ţinut închis între pereţii lui de stâncă. Dacă un singur păcat ar fi pătat caracterul Său, atunci piatra de la uşa odăii Sale de stâncă nu ar fi fost dată niciodată la o parte, iar lumea, cu povara ei de vinovăţie, ar fi pierit” – Ellen G. White, Manuscript Releases, vol. 10, p. 385. Nu e de mirare atunci de ce era necesar ca jertfele să fie „fără cusur”.

Vocea lui Dumnezeu, care se face auzită iar şi iar prin Maleahi, are un ton iubitor ca aceea a unui părinte care stăruie de copiii săi cu rugăminţi fierbinţi. Când copiii Săi vin cu întrebări şi cu nemulţumiri, Domnul este gata să stea de vorbă cu ei. Temele principale ale dialogului sunt legate de câteva atitudini greşite ale poporului.

2. Citeşte Maleahi 2. Deşi sunt luate în discuţie mai multe probleme, ce practică îi învinuieşte Domnul în mod special? (Vezi versetele 13-16.)

În închinarea lor, toţi iudeii Îl recunoşteau pe Dumnezeu ca Tată şi Creator al lor, dar nu toţi duceau o viaţă care să demonstreze acest lucru. Maleahi oferă un exemplu din viaţa de căsătorie pentru a ilustra lipsa de fidelitate şi de angajament în relaţiile dintre ei. Potrivit bibliei, căsătoria este o instituţie sacră, întemeiată de Dumnezeu. Israeliţii fuseseră avertizaţi să nu se unească prin căsătorie cu neamurile, pentru a nu încălca legământul cu Domnul şi pentru a nu cădea în idolatrie (vezi Iosua 23:12,13).

Conform planului divin, căsătoria trebuie să fie în angajament pe viaţă. Cu toate acestea, în timpul lui Maleahi, mulţi bărbaţi călcau jurământul făcut fată de soţie la tinereţe. Văzând că soţia îmbătrânea, bărbatul divorţa de ea şi se căsătorea cu o femeie mai tânără şi mai atrăgătoare. În acest context, Dumnezeu declară că urăşte despărţirea în căsătorie (Maleahi 2:16). Acest limbaj categoric ne arată cu câtă seriozitate priveşte El jurămintele rostite la căsătorie, spre deosebire de oameni, care le privesc de multe ori cu atâta uşurătate. De fapt, regulile stricte cu privire la divorţ arată cât de sacră este căsătoria.

Deoarece în Israel divorţul era legal (Deuteronomul 24:1-4), unii bărbaţi nu ezitau să încalce jurământul căsătoriei. Spre sfârşitul perioadei vechi-testamentare, se pare că divorţul devenise o practică aproape la fel de răspândită ca în multe ţări din vremea noastră. Căsătoria nu mai era privită ca un legământ sfânt, încheiat în faţa lui Dumnezeu, aşa cum afirmă Biblia (Geneza 2:24; Efeseni 5:21-33).

3. Ce avertizare este transmisă în Maleahi 2:17, ţinând seama şi de tema studiată în secţiunea de astăzi? Dar în contextul mai larg, în diferitele aspecte ale vieţii?

Se poate întâmpla să-L „obosim” şi noi pe Dumnezeu, poate fără să ne dăm seama?

4. Citeşte Maleahi 3:1-10. Ce spune Dumnezeu aici? Care sunt ideile principale ale pasajului? Există vreo relaţie între aceste idei? Care anume?

În aceste versete, Dumnezeu repetă mesajul fundamental al profeţilor mici: dragostea Sa este statornică. În versetul 7, El repetă apelul bine cunoscut: „Întoarceţi-vă la Mine şi Mă voi întoarce şi Eu la voi.” Dar poporul întreabă: „În ce trebuie să ne Întoarcem?” Întrebarea aceasta se aseamănă cu cea din Mica 6:6, referitoare la aducerea de jertfe. De data aceasta, răspunsul este precis, dar surprinzător: problema lor este legată de aducerea zecimii. Poporul este acuzat de furt din lucrurile care sunt ale lui Dumnezeu, deoarece nu Îi înapoiază cu credincioşie darurile şi zecimile.

În Biblie, practica zecimii (care constă în a da 10% din venit) are rolul de a ne aduce aminte că Dumnezeu este Stăpânul tuturor lucrurilor şi că tot ce avem vine de la El. În Israel, zecimea îi susţinea pe leviţii care slujeau în templu. Maleahi spune că a nu da zecime este totuna cu a-L înşela pe Dumnezeu.

5. Ce îi îndeamnă Domnul pe israeliţi să facă? Ce făgăduinţe le dă? Maleahi 3:10

Maleahi 3:10 este unul dintre puţinele texte din Scriptură în care Dumnezeu îi îndeamnă pe copiii Săi să Îl pună la încercare. În pustie, la Meriba, israeliţii au pus de multe ori la încercare răbdarea Sa, fapt pe care El îl dezaprobă (Psalmii 95:8-11). Totuşi aici îi invită să Îl pună la încercare pentru a le arăta că pot avea încredere în El în această problemă, care, potrivit pasajului, este de o importanţă spirituală majoră.

Cum te întăreşte în credinţă aducerea zecimii (şi a darurilor)? Cu alte cuvinte, putem afirma că, atunci când Îl înşelăm pe Dumnezeu neaducând zecimea, ne facem rău nouă înşine?

În Maleahi 3:13-18, poporul se plânge că Domnul nu ţine seama de păcate, întrucât cei care făceau lucruri rele şi nedreptăţi păreau a scăpa nepedepsiţi. De aceea, mulţi se întrebau dacă mai avea rost să-I slujească şi să ducă o viaţă neprihănită, în condiţiile în care răul părea că trece neobservat.

6. De ce este uşor să înţelegem nemulţumirea exprimată în Maleahi 3:14,15?

7. Care este răspunsul lui Dumnezeu? Maleahi 3:16-18

În această lume plină de nedreptate, cu toţii ne întrebăm dacă se va face dreptate vreodată. În pasajul acesta, primim asigurarea că Dumnezeu cunoaşte toate cazurile şi că îi va răsplăti pe cei care Îi sunt credincioşi.

8. Maleahi 3:16 este singurul text biblic în care întâlnim expresia „o carte de aducere-aminte”. Ce descoperim în următoarele texte despre cărţile lui Dumnezeu în care sunt înregistrate numele şi faptele oamenilor? Exodul 32:32; Psalmii 139:16; Isaia 4:3; Apocalipsa 20:11-15.

Ideea care se desprinde din aceste fragmente este că Dumnezeu ştie totul. El îi „cunoaşte pe cei ce sunt ai Lui” (2 Timotei 2:19) şi pe cei ce nu sunt ai Lui. Noi suntem păcătoşi, dar putem revendica neprihănirea Sa, putem cere iertare şi putere pe baza făgăduinţelor Sale şi apoi, bizuindu-ne pe meritele Domnului Hristos, putem muri faţă de noi înşine şi putem trăi pentru El şi pentru oameni, conştienţi fiind că singura noastră speranţă este în harul Său. Dacă ne punem speranţa în noi înşine, mai devreme sau mai târziu, vom fi dezamăgiţi.

Într-o ocazie anterioară, poporul a întrebat: „Unde este Dumnezeul dreptăţii?” În capitolul 4, este oferită asigurarea solemnă că Dumnezeu va face dreptate în lume. Atunci, cei trufaşi şi cei răi vor fi distruşi cum este distrusă miriştea prin foc. Miriştea este un teren plin de tulpini retezate şi de rădăcini ale plantelor rămase în urma recoltării. Fiind uscate, ele ard foarte repede. În ziua Domnului, agentul de distrugere va fi focul, aşa cum, în vremea lui Noe, agentul de distrugere a fost apa.

9. Citeşte Maleahi 4. Potrivit acestui pasaj, care este diferenţa majoră dintre cei mântuiţi şi cei pierduţi? (Vezi şi Deuteronomul 30:19; Ioan 3:16.)

Versetul 1 subliniază soarta celor răi, iar versetul 2, binecuvântările care îi aşteaptă pe cei buni. Găsim aici un nou răspuns la întrebarea: „Unde este Dumnezeul dreptăţii?”, doar că, de data aceasta, este dată asigurarea că va veni o zi în care Soarele Neprihănirii va răsări şi va aduce vindecare. Răsăritul „Soarelui Neprihănirii” – în alte versiuni ale Bibliei, „Soarele Dreptăţii” (vezi, de exemplu, NTR) – este metafora începutului unei zile noi, a unei noi ere în istoria mântuirii. La acest răsărit, răul va fi distrus definitiv, cei mântuiţi se vor bucura de rezultatul final al lucrării Domnului Hristos pentru ei şi în tot universul va dăinui pacea.

Maleahi îşi încheie cartea cu două îndemnuri referitoare la credinţa biblică. Primul este un apel de a ne aduce aminte de revelaţia dată de Dumnezeu prin Moise (primele cinci cărţi ale Bibliei şi, totodată, cărţile fundamentale ale Vechiului Testament). Al doilea îndemn face referire la lucrarea lui Ilie, profet plin de Duhul Sfânt, care i-a chemat pe israeliţi să se pocăiască şi să se întoarcă la Dumnezeu.

Isus Însuşi a arătat că profeţia aceasta s-a împlinit prin lucrarea lui Ioan Botezătorul (Matei 11:13,14), iar noi credem că ea se va împlini încă o dată în timpul sfârşitului, când Dumnezeu va avea un popor care va proclama fără teamă solia Sa în lume. „Cei care vor pregăti calea pentru a doua venire a lui Hristos sunt reprezentaţi de Ilie cel credincios, la fel ca Ioan, care a venit în duhul lui Ilie cu scopul de a pregăti calea pentru prima venire a lui Hristos.” – Ellen G. White, Sfaturi pentru sănătate, p. 72, 73

Cum vom îndeplini această lucrare sfântă? Cât de bine reuşeşti să o aduci la îndeplinire în prezent?

„Dumnezeu binecuvântează lucrarea mâinilor oamenilor, pentru ca ei să-I dea înapoi partea Sa. El le dă soare şi ploaie. El face vegetaţia să rodească, El le dă sănătate şi pricepere pentru câştigarea mijloacelor necesare pentru viaţă. Orice binecuvântare vine din mâna Sa darnică şi El doreşte ca oamenii să-şi arate recunoştinţa, întorcându-I o parte în zecimi şi daruri de mulţumire: daruri de bunăvoie, daruri pentru păcat. Ei trebuie să consacre mijloacele lor slujirii Sale, pentru ca via Sa să nu rămână un pustiu neroditor. Ei trebuie să studieze ce ar face Domnul dacă ar fi în locul lor, trebuie să aducă toate problemele grele înaintea Lui, în rugăciune. Ei trebuie să manifeste un interes neegoist în edificarea lucrării Sale, în toate părţile lumii.” – Ellen G. White, Profeţi şi regi, p. 707, 708

Întrebări pentru discuţie

1. Meditează mai mult asupra temei căsătoriei, aşa cum este ea prezentată în Biblie. Căsătoria este o instituţie sacră, o instituţie creată de Dumnezeu Însuşi. Biblia arată câteva condiţii foarte precise pe baza cărora poate fi desfăcută o căsnicie. Dacă am avea permisiunea de a o desface cu uşurinţă, ar mai fi ea sacră şi importantă? Dacă am putea să o desfiinţăm pentru orice motiv banal, atunci căsătoria însăşi ar fi un lucru banal. Cum ne dovedesc regulile stricte cu privire la desfacerea căsătoriei faptul că ea este o instituţie specială?

2. În cadrul grupei, recitiţi cu atenţie Maleahi 2:17. Ce le putem spune noi, ca adventiştii de ziua a şaptea, care avem o anumită înţelegere despre judecata preadventă, celor care îşi pun astfel de întrebări?

3. Maleahi 4 aminteşte despre distrugerea finală completă a celor pierduţi. Cum este combătută aici ideea că ei vor arde veşnic în iad? Cum a condus această învăţătură falsă la o înţelegere greşită a caracterului lui Dumnezeu? Ce alte învăţături false au avut efecte similare?

4. În bine-cunoscutul discurs al Marelui Inchizitor, scriitorul rus Dostoievski arată faptul că biserica din vremea sa ţinea totul atât de bine sub control, încât nu mai avea nevoie de Hristos. Ne aflăm şi noi în acelaşi pericol? Sau poate că nici nu ne dăm seama că ne aflăm în acest pericol?