Creşterea în Hristos

Nicodim s-a simţit atras de Domnul Hristos, dar nu a avut curaj să stea de vorbă cu El decât pe ascuns. Deşi Nicodim nu înţelegea în acel moment care era adevărata identitate a Învăţătorului, Domnul a văzut căutarea lui sinceră şi, fără să mai piardă timp, i-a spus că el nu avea nevoie de cunoştinţe teoretice, ci de o regenerare spirituală, de naşterea din nou.

Nicodim nu a acceptat cu uşurinţă această idee, fiindcă era convins că avea deja un loc asigurat în Împărăţia lui Dumnezeu, pe baza descendenţei sale din Avraam şi, mai mult decât atât, pentru că era fariseu. De ce ar mai fi fost necesară o schimbare atât de radicală?

Cu răbdare, Domnul Isus i-a explicat că această transformare spirituală este lucrarea supranaturală a Duhului Sfânt şi că, deşi nu vedem şi nu înţelegem cum are loc exact, putem observa rezultatele ei. Noi o numim astăzi convertire sau înnoirea vieţii prin Hristos.

Toţi ne aducem aminte cu plăcere şi cu bucurie de împrejurările în care am auzit chemarea lui Dumnezeu şi ne-am convertit. Însă ne este mai greu să rămânem statornici în El zi de zi, astfel încât El să-Şi poată duce până la capăt lucrarea de transformare a noastră după chipul Său.
_____________________
Un proiect pentru inima ta – Biruieşte răul prin bine

„Când sunteţi insultaţi, să nu răspundeţi cu insultă; arătaţi iubire şi împreună-simţire pentru neamul omenesc căzut. Lui nu I-a fost scumpă viaţa, ci a renunţat la ea pentru noi toţi” – Ellen G. White, Mărturii, vol. 2, p. 173

Meditează, roagă-te şi acţionează!
__________&__________

Un creştin zelos a întrebat-o odată pe o doamnă care intrase în politică: „Aţi avut experienţa naşterii din nou?”. Deranjată de întrebarea care, în opinia ei, privea o chestiune personală, doamna a răspuns: „E suficient că m-am născut o dată!”.

Noi, oamenii, avem o natură căzută şi prima naştere nu este suficientă, cel puţin nu pentru viaţa veşnică. Trebuie să ne naştem din nou.

1. Cum i-a explicat Domnul Isus lui Nicodim ce înseamnă naşterea din nou? Ioan 3:1-15

Nicodim era învăţător al Legii şi cunoştea Scripturile Vechiului Testament, deci şi textele care vorbesc despre nevoia noastră de a avea o „inimă nouă” şi despre dorinţa lui Dumnezeu de a ne-o da (Psalmii 51:10; Ezechiel 36:26). Domnul Isus i-a explicat acest adevăr şi condiţiile în care poate avea loc această schimbare.

Nu ştim dacă Nicodim a dat vreun răspuns. Probabil că s-a întors acasă frământat. Duhul Sfânt a continuat să lucreze în linişte la inima lui şi, trei ani mai târziu, el a devenit ucenicul lui Isus.

Faptul că avem nevoie să ne naştem din nou este o dovadă că prima naştere este insuficientă din punct de vedere spiritual. Observăm că naşterea a doua este dublă: este şi din apă, şi din Duh. Probabil că Nicodim cunoştea lucrarea lui Ioan Botezătorul şi a înţeles imediat că naşterea din apă se referea la botezul cu apă. Dar nu înţelegea ce era naşterea din Duhul şi Isus a insistat pe acest aspect, arătându-i că ea înseamnă reînnoirea inimii prin Duhul Sfânt.

Între naşterea fizică şi cea spirituală există asemănări: ambele indică începutul unei vieţi noi şi niciuna dintre ele nu este opera noastră, ci un dar pe care îl primim. Există totuşi şi deosebiri importante: dacă, legat de naşterea fizică, nu ne-a întrebat nimeni dacă vrem sau nu vrem să ne naştem, în ce priveşte naşterea spirituală, avem un cuvânt de spus. De experienţa naşterii din nou au parte numai cei care aleg liber ca Duhul Sfânt să genereze în ei o viaţă spirituală nouă. Dumnezeu ne respectă libertatea şi, deşi doreşte mult să ne ofere o viaţă nouă, nu ne schimbă cu forţa.

Cum te-a convertit Domnul? A fost un proces îndelungat şi imperceptibil de transformare sau o schimbare bruscă? Ai trăit efectiv experienţa naşterii din nou?

Naşterea din nou este posibilă doar prin lucrarea Duhului Sfânt. Domnul Isus a ilustrat procesul convertirii prin acţiunea vântului, folosindu-Se de faptul că grecescul pneuma înseamnă şi „duh”, şi „vânt” (Ioan 3:8). Vântul suflă şi noi nu avem putere asupra lui, nu-l putem porni, nu-l putem direcţiona cum vrem şi nici nu îl putem opri. Putem doar să răspundem la acţiunea lui – opunându-ne sau supunându-ne.

Tot la fel, Duhul Sfânt lucrează neîncetat la inima fiecărui om, atrăgându-l la Domnul Hristos. Noi nu avem control asupra acestei puteri mântuitoare şi transformatoare. Nu putem decât să ne opunem sau să ne supunem lucrării Sale. Iar dacă ne supunem, vom avea parte de experienţa naşterii din nou.

Există totuşi vreun mod de a verifica dacă am avut sau nu parte de această experienţă? Da, există! Modul în care lucrează Duhul Sfânt la inima noastră nu este vizibil, dar rezultatele lucrării Sale sunt vizibile. Cei din jurul nostru îşi pot da seama dacă avem sau nu o inimă nouă, pot observa din comportamentul nostru dacă această transformare lăuntrică a avut loc sau nu. Domnul Isus Însuşi spunea: „După roadele lor îi veţi cunoaşte” (Matei 7:20). Viaţa nouă în Hristos nu este o peticire şi o îndreptare pe ici-colo a vechii vieţi, nu înseamnă retuşarea şi repararea câtorva defecte, ci transformarea deplină a întregii fiinţe.

2. Care sunt urmările naşterii din nou? Tit 3:5-7; 2 Corinteni 5:17; Galateni 6:15.

Domnul Hristos sădeşte în noi, prin Duhul Sfânt, gânduri, sentimente şi motivaţii noi. El ne trezeşte conştiinţa, ne înnoieşte gândirea, supune orice dorinţă nesfântă şi ne umple cu pacea cerului. Schimbarea aceasta într-o fire nouă nu are loc instantaneu, ci cu timpul. Avem mare nevoie de ea, fiindcă firea veche, pământească, este în vrăjmăşie cu Dumnezeu.

Gândeşte-te cum ţi-ai petrecut ultimele douăzeci şi patru de ore. În ce măsură Îl percep cei din preajma ta pe Domnul Hristos în cuvintele, atitudinile şi gesturile tale? Roagă-te pentru acele trăsături morale pe care nu le-ai dobândit încă şi permite-I Duhului Sfânt să lucreze la caracterul tău.

O viaţă spirituală prosperă este posibilă numai printr-o legătură vie şi neîntreruptă cu Domnul Hristos. Pentru a ilustra acest adevăr, Isus a folosit imaginea viţei-de-vie. „Eu sunt Viţa, voi sunteţi mlădiţele”, le-a spus El ucenicilor. Imaginea viţei-de-vie apare şi în Vechiul Testament, ca simbol al poporului Israel (Isaia 5:1-7; Psalmii 80:8, 9; Ieremia 2:21). Însă Isus arată că El este „adevărata Viţă” (Ioan 15:1) şi îi îndeamnă pe urmaşii Săi să rămână în El aşa cum mlădiţele rămân în viţă.

3. Ce învăţăm din următoarele texte despre rămânerea în Hristos? Ioan 15:4-10

O mlădiţă ruptă din butucul viţei-de-vie rămâne verde o vreme, dar, în cele din urmă, se usucă şi moare, fiindcă s-a desprins de sursa de viaţă. În acelaşi fel, noi avem viaţă numai atâta timp cât rămânem prinşi de Domnul Hristos. Devoţionalul de dimineaţă este esenţial, dar nu este suficient. Este necesar să menţinem comuniunea cu Domnul pe tot parcursul zilei. Dacă vrem să rămânem în El, avem nevoie să-L căutăm permanent, să cerem mereu călăuzirea Sa, să ne rugăm pentru puterea de a asculta de voia Sa şi de a iubi aşa cum a iubit El.

Unii încearcă să ducă o viaţă creştină independent de Domnul, ignorând avertizarea Sa: „Despărţiţi de Mine, nu puteţi face nimic” (Ioan 5:5). Cât de greşită este atitudinea lor! Fără El, nu avem cum să ne împotrivim ispitei, nu avem cum să biruim păcatul şi nici cum să ne formăm un caracter asemenea caracterului Său. Viaţa spirituală nouă este rodul comuniunii neîntrerupte cu Mântuitorul nostru.

Când citim din Scriptură şi medităm la ea, sufletul nostru este hrănit şi întărit. „Cuvintele pe care vi le-am spus Eu sunt duh şi viaţă”, spunea Domnul Isus (Ioan 6:63). Când le strângem în inimă şi în minte ca pe o comoară, ele ne inspiră rugăciunile şi ne păstrează în legătură cu Mântuitorul. Iar când „grijile lumii” (Marcu 4:19) năvălesc peste noi ca să ne tragă de lângă El, noi ne prindem de El şi mai strâns.

Ce lucruri te împiedică să rămâi în Domnul Hristos? Ce poţi face în mod concret pentru a înlătura aceste obstacole sau pentru a le depăşi?

Alături de studiul Bibliei, rugăciunea este un element indispensabil pentru rămânerea în Hristos şi creşterea spirituală. Domnul Isus Însuşi a avut nevoie de ea pentru a păstra legătura cu Tatăl. De aceea, El ne este model şi în această privinţă. El S-a rugat în momentele cruciale ale vieţii. S-a rugat când S-a botezat. S-a rugat adesea în locuri retrase, înainte de ivirea zorilor, sau pe munte, după lăsarea serii. Uneori a petrecut toată noaptea în rugăciune, ca de pildă atunci când i-a ales pe cei doisprezece apostoli. S-a rugat pentru învierea lui Lazăr. S-a rugat chiar şi pe cruce.

Dar de ce este atât de necesară rugăciunea, dacă e adevărat că „Tatăl… ştie de ce aveţi trebuinţă, mai înainte ca să-I cereţi voi” (Matei 6:8)? Deoarece în felul acesta învăţăm să ne golim de noi înşine şi să depindem mai mult de El.

Un alt aspect subliniat de Domnul Isus este stăruinţa în rugăciune: „Cereţi, şi vi se va da; căutaţi, şi veţi găsi; bateţi, şi vi se va deschide” (Matei 7:7). Este adevărat că, dacă facem rugăciuni lungi, pline de repetiţii inutile (Matei 6:5-9), nu avem mai multe şanse să primim ce am cerut. Să nu uităm însă că e important să stăruim în cereri şi să ne prindem cu putere de făgăduinţele Sale (Ioan 15:7; 16:24).

4. Ce ne spune rugăciunea Tatăl nostru despre creşterea spirituală? Matei 6:9-13

Domnul Isus ne-a învăţat să-I adresăm Tatălui nostru ceresc rugăciuni în Numele Său, făgăduindu-ne că, astfel, vom primi ce am cerut: „Adevărat, adevărat vă spun că orice veţi cere de la Tatăl, în Numele Meu, vă va da” (Ioan 16:23). El a arătat totuşi că această frumoasă făgăduinţă se va împlini în anumite condiţii: dacă cerem cu credinţă (Matei 21:22), dacă îi iertăm pe cei care ne-au greşit (Marcu 11:25) şi, mai presus de toate, dacă ne supunem voinţei lui Dumnezeu (Matei 6:10; Luca 22:42). Dacă aceste condiţii sunt îndeplinite şi totuşi nu primim răspuns, să nu ne descurajăm – trebuie să ne rugăm neîncetat şi să nu renunţăm (Luca 18:1).

„Doamne, învaţă-ne să ne rugăm” (Luca 11:1) este o rugăciune potrivită oricând, chiar dacă avem deja o experienţă îndelungată cu Mântuitorul nostru. În ce aspect al vieţii de rugăciune ai nevoie să mai creşti, prin harul lui Dumnezeu?

Paradoxal, viaţa adevărată este posibilă numai prin moarte. Când am primit botezul, am murit faţă de vechea fire şi ne-am ridicat la o viaţă nouă, dar vechea fire nu a dispărut brusc în apa botezului. Observăm că vechile obiceiuri şi înclinaţii reapar şi se luptă să ne ia în stăpânire iarăşi. De aceea, trebuie să avem răbdare şi să răstignim vechea fire nu o dată, ci de nenumărate ori! Domnul Hristos a asemănat viaţa creştină cu purtarea unei cruci.

5. Cum înţelegem pasajul din Luca 9:23,24?

După părerea multora, crucea despre care vorbeşte Domnul Isus aici este fie o boală gravă, fie o situaţie neplăcută, fie o dizabilitate permanentă. Însă, dacă citim pasajul cu atenţie, observăm că purtarea crucii este aşezată alături de lepădarea de sine şi este un act care trebuie îndeplinit zilnic şi în toate aspectele vieţii.

Viaţa creştină stă sub semnul crucii: „Am fost răstignit împreună cu Hristos şi trăiesc, dar nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în mine” (Galateni 2:20). Să nu uităm că, la condamnaţii la moarte prin crucificare, decesul nu survenea imediat, ci după mai multe ore sau chiar zile de agonie. Tot la fel, vechea noastră fire nu moare repede, ci se luptă mult timp să supravieţuiască şi să coboare de pe cruce.

Lepădarea de sine nu este ceva uşor, fiindcă vechea fire nu cedează lesne, nu se lasă răstignită atât de uşor. Şi să nu uităm că nu ne putem răstigni singuri: „Nimeni nu se poate goli singur de sine. Tot ce putem face este să consimţim ca Hristos să îndeplinească această lucrare. Atunci, rugăciunea sufletului va fi: «Doamne, ia-mi Tu inima, căci eu nu pot să Ţi-o dau. Ea este proprietatea Ta. Păstreaz-o curată, căci eu nu pot să o păstrez pentru Tine. Mântuieşte-mă în ciuda mea însumi, în ciuda eului meu slab, necreştinesc. Modelează-mă, şlefuieşte-mă, ridică-mă într-o atmosferă curată şi sfântă, acolo unde un torent bogat din dragostea Ta să-mi pătrundă în suflet.» Nu este de ajuns ca această renunţare la sine să fie făcută doar la începutul vieţii creştine. Ea trebuie reînnoită la fiecare pas spre cer… Numai prin renunţarea constantă la sine şi prin dependenţa de Hristos, suntem în siguranţă.” – Ellen G. White, Parabolele Domnului Hristos, p. 159, 160

Este necesar să ne predăm zilnic Domnului.

Care este cea mai recentă experienţă a ta de lepădare de sine? Ce îţi spune aceasta despre viaţa ta creştină?

Ellen G. White, Calea către Hristos, capitolul „Consacrarea”, p. 43-48; Hristos, Lumina lumii, capitolul „Nicodim”, p. 167-177.

„Lupta împotriva eului este cea mai mare dintre câte s-au dat vreodată. Capitularea eului, supunerea totală faţă de voinţa lui Dumnezeu, presupune o luptă; dar inima trebuie să I se supună lui Dumnezeu înainte de a putea fi reînnoită în sfinţenie.” – Ellen G. White, Calea către Hristos, p. 43

„Noi nu putem să păstrăm eul personal şi să fim totodată umpluţi cu plinătatea lui Dumnezeu. Trebuie să ne golim de noi înşine. Dacă, în cele din urmă, vom reuşi să câştigăm cerul, vom reuşi numai prin renunţare la noi înşine şi prin primirea gândului, spiritului şi voinţei lui Hristos Isus.” – Ellen G. White, In Heavenly Places, p. 155

„Când ia inima în stăpânire, Duhul lui Dumnezeu transformă viaţa. Gândurile păcătoase sunt înlăturate, faptele rele sunt părăsite, iubirea, umilinţa şi pacea iau locul mâniei, invidiei şi certurilor. Bucuria ia locul întristării, iar faţa oglindeşte lumina cerească. (…) Binecuvântarea vine atunci când sufletul I se predă prin credinţă lui Dumnezeu. Apoi, acea putere pe care niciun ochi omenesc nu o poate vedea creează o făptură nouă, după chipul lui Dumnezeu.” – Ellen G. White, Hristos, Lumina lumii, p. 173

Întrebări pentru discuţie

1. Care este experienţa ta în ce priveşte rămânerea în Hristos? Ce se întâmplă când păstrezi relaţia cu Domnul Hristos? Dar când nu o păstrezi?

2. Cum îţi poţi păstra credinţa în Dumnezeu şi în făgăduinţele Sale chiar şi atunci când cererile tale nu primesc răspunsul aşteptat? De care adevăruri trebuie să ţinem cont în aceste situaţii?

3. De ce suntem îndemnaţi să ne lepădăm de noi înşine în fiecare zi? Cum ar arăta viaţa ta dacă nu te-ai lepăda de eul personal? Ar mai semăna ea cu viaţa Mântuitorului nostru?