Duhul Sfânt

Dintre cele trei Persoane ale Dumnezeirii, Duhul Sfânt este cel mai puţin înţeles, deşi El este cel mai aproape de noi, este Fiinţa care generează naşterea din nou, care locuieşte în noi şi ne transformă.

Cum se explică această înţelegere limitată? În primul rând, trebuie să ţinem cont de faptul că Biblia este mai puţin explicită în ce priveşte Persoana Duhului Sfânt decât în privinţa Tatălui şi a Fiului. Multele ei referiri la Spiritul Sfânt sunt în majoritatea lor metaforice sau simbolice şi ne spun prea puţin despre natura Sa.

O altă explicaţie ţine de caracteristicile slujirii Duhului Sfânt. El depune eforturi deosebite pentru a ne îndrepta atenţia spre Domnul Hristos şi nu spre Sine. În planul de mântuire, Duhul joacă un rol subordonat, servind Tatălui şi Fiului, însă funcţia aceasta nu implică inferioritate în esenţă.

Săptămâna aceasta, vom lua în considerare învăţăturile Domnului Isus despre Duhul Sfânt. Să ne rugăm fierbinte să primim în viaţa noastră prezenţa Sa transformatoare.
_____________________
Un proiect pentru inima ta – Biruieşte răul prin bine

„Îţi merge bine? Binecuvântează pe Dumnezeu, şi binele rămâne. Îţi merge rău? Binecuvântează pe Dumnezeu, şi răul se duce.” – Ioan Gură de Aur

Meditează, roagă-te şi acţionează!
__________&__________

Când L-au auzit pe Domnul vorbind despre moartea Sa apropiată, ucenicii şi-au simţit sufletul plin de teamă şi de întristare. Cine avea să le mai fie Învăţător, Prieten şi Sfătuitor după plecarea Sa? Cunoscând aceste frământări ale lor, Hristos a promis să le trimită un reprezentant al Său care să fie cu ei întotdeauna.

1. Cum L-a numit Domnul Hristos pe acest reprezentant al Său? De ce crezi că I se potriveşte acest nume? Ioan 14:16-18,26.

După cum se arată şi în nota de subsol a versiunii Cornilescu, cuvântul tradus cu Mângâietor este grecescul paraklētos, care mai înseamnă şi „apărător”, „ajutor”, „sfătuitor” şi care este un termen compus din prepoziţia para („lângă, alături de”) şi adjectivul klētos („chemat”). Deci sensul lui literal este „cel chemat lângă, alături de” şi transmite ideea de persoană „chemată în ajutorul cuiva”. Se poate referi la un mediator, un intermediar, un ajutor, un consilier sau chiar la un apărător legal.

În Noul Testament, numai apostolul Ioan întrebuinţează termenul paraklētos. Un alt fapt interesant este acela că el Îl foloseşte şi în dreptul lui Isus (1 Ioan 2:1; în versiunea Cornilescu este tradus cu „Mijlocitor”).

În timpul slujirii Sale pământeşti, Domnul Hristos a fost un Sfătuitor, un Ajutor şi un Mângâietor pentru ucenici. De aceea, este potrivit ca Acela care avea să-I ţină locul să poarte acelaşi Nume. Duhul Sfânt este trimis de Tatăl la cererea Fiului şi în Numele Fiului (Ioan 14:16,26) ca să continue lucrarea începută de El pe pământ.

Ucenicii s-au bucurat de prezenţa Domnului Isus prin Duhul Sfânt. Când le-a spus: „Nu vă voi lăsa orfani, Mă voi întoarce la voi” (Ioan 14:18), Domnul nu a vrut să le spună că avea să mai vină din când în când la ei, ci, mai degrabă, se referea la o relaţie permanentă, apropiată: „Eu sunt în voi” (Ioan 14:20). Prezenţa Sa în ei avea să fie posibilă numai prin locuirea lăuntrică a Duhului Sfânt.

Domnul Hristos era împiedicat de natura umană să fie prezent peste tot în acelaşi timp. Duhul Sfânt însă este omniprezent (Psalmii 139:7). Prin El, Mântuitorul nostru avea să fie la îndemâna tuturor, oriunde s-ar fi aflat ei şi oricât de mare ar fi fost distanţa fizică ce îi despărţea de El.

Cum ai experimentat realitatea prezenţei Duhului Sfânt, chiar dacă nu ne este uşor să înţelegem natura Sa şi modul în care El acţionează în viaţa noastră?

Ellen G. White scria că „natura Duhului Sfânt este o taină. Oamenii nu o pot explica, fiindcă Domnul nu le-a descoperit-o. (…) În privinţa acestui fel de taine, care sunt prea adânci ca omul să le înţeleagă, tăcerea este de aur.” – Faptele apostolilor, p. 52

În altă parte, ea scria totuşi că „Duhul Sfânt este o persoană, fiindcă El adevereşte împreună cu duhul nostru că suntem copii ai lui Dumnezeu. (…) El trebuie să fie totodată o Persoană divină, altminteri nu ar putea cerceta tainele ţinute ascunse în gândul lui Dumnezeu.” – Evanghelizare, p. 616, 617. Declaraţia aceasta se bazează pe Biblie (Romani 8:16 şi 1 Corinteni 2:10,11). Astfel, în ciuda limitării naturii noastre omeneşti, putem cunoaşte, prin intermediul Scripturii, cel puţin aceste două lucruri despre Duhul Sfânt: că este o Persoană şi că este Dumnezeu. Afirmaţiile Domnului Isus despre Spiritul Sfânt confirmă această concluzie.

2. Ce acţiuni ale Duhului Sfânt ne demonstrează că El este o Persoană? Ioan 14:26; 15:26; 16:7-14.

Domnul Isus aminteşte câteva lucruri pe care le îndeplineşte Duhul Sfânt şi care nu pot fi realizate decât de o persoană inteligentă. Astfel, El ne învaţă şi ne aduce aminte tot ce a spus Hristos (Ioan 14:26), mărturiseşte despre El (Ioan 15:26), dovedeşte lumea vinovată de păcat (Ioan 16:8), ne călăuzeşte în tot adevărul, vorbeşte şi aude (Ioan 16:13) şi Îl proslăveşte pe Hristos.

Respectând învăţătura Sa, scriitorii Noului Testament au arătat că Duhul Sfânt are însuşirile esenţiale ale unei persoane: voinţă proprie (1 Corinteni 12:11), inteligenţă (Faptele 15:28; Romani 8:27) şi emoţii (Romani 15:30; Efeseni 4:30).

Odată ce am înţeles că Spiritul Sfânt este o Persoană divină, se cuvine să ne supunem cu smerenie voinţei şi călăuzirii Sale, să Îl invităm să locuiască în inimile noastre (Romani 8:9), să ne înnoiască viaţa (Tit 3:5) şi să aducă roade în caracterul nostru (Galateni 5:22,23). Singuri nu putem face aceste lucruri, ci numai prin puterea Sa care lucrează în noi putem deveni ce ne-a fost promis prin Isus.

Duhul Sfânt este un dar şi, ca orice dar, poate fi refuzat. Cum ne putem asigura zi de zi că nu respingem lucrarea Sa în viaţa noastră?

Când le-a vorbit ucenicilor despre Duhul Sfânt, Domnul Isus L-a numit „alt Mângâietor” (Ioan 14:16). Cuvântul grecesc pentru „alt” este allos şi înseamnă „altul de acelaşi tip”, spre deosebire de heteros care înseamnă „altul de tip diferit sau de calitate diferită”. Aceeaşi asemănare ca natură, care Îl leagă pe Tatăl de Fiul, este descoperită şi în relaţia dintre Fiul şi Duhul Sfânt.

Isus a spus că Duhul Sfânt „vă va descoperi lucrurile viitoare” (Ioan 16:13). Numai o fiinţă divină poate descoperi viitorul (Isaia 46:9,10).

Divinitatea Duhului Sfânt este confirmată şi de rolul Său în inspiraţia Scripturilor, funcţie recunoscută în mod explicit de Isus. El a afirmat că „însuşi David, fiind insuflat de Duhul Sfânt, a zis” (Marcu 12:36) ceea ce a zis în Psalmii 110:1.

Cât a fost pe pământ, Domnul Isus S-a aflat mereu sub călăuzirea Duhului Sfânt. După ce a fost uns cu Duhul la botez (Matei 3:16,17), El a fost „dus de Duhul în pustie” (Luca 4:1). Apoi, după ce a ieşit biruitor asupra lui Satana, „plin de puterea Duhului, S-a întors în Galileea” pentru a-Şi face lucrarea (Luca 4:14). Minunile Sale au fost săvârşite prin Duhul Sfânt (Matei 12:28). Faptul că Fiul lui Dumnezeu depindea de Spiritul Sfânt este o altă dovadă a caracterului divin al Acestuia.

Alte dovezi ale divinităţii Duhului Sfânt se găsesc în asocierea numelui Său cu numele Tatălui şi al Fiului în texte în care se arată că cele trei Persoane sunt egale. Astfel, Domnul Isus le-a încredinţat ucenicilor misiunea de a-i boteza pe noii ucenici „în Numele Tatălui, al Fiului şi al Duhului Sfânt” (Matei 28:19).

3. Ce afirmaţie din Matei 12:31,32 ne ajută să înţelegem divinitatea Duhului Sfânt?

Din afirmaţia că „oricine va vorbi împotriva Fiului omului va fi iertat, dar oricine va vorbi împotriva Duhului Sfânt nu va fi iertat”, reiese faptul că Duhul Sfânt nu este o fiinţă oarecare. Blasfemia înseamnă defăimarea Divinităţii. Prin urmare, putem trage concluzia că Duhul Sfânt este una dintre cele trei Persoane ale Dumnezeirii. S-a scris mult pe tema „păcatului de neiertat”, însă contextul imediat ne arată că acest păcat este săvârşit atunci când oamenii ajung să fie atât de împietriţi faţă de Duhul Sfânt şi faţă de rolul Său în planul de mântuire, încât să pună lucrarea Sa pe seama Diavolului.

4. Ce lucrare indispensabilă îndeplineşte Duhul Sfânt în noi în vederea pregătirii noastre pentru a-L primi pe Mântuitorul? Ioan 16:8.

După cum nimeni nu ia medicamente dacă nu recunoaşte că e bolnav, tot aşa nimeni nu poate fi mântuit dacă nu recunoaşte că e păcătos. Duhul Sfânt lucrează cu blândeţe la inimile noastre pentru a ne convinge că am păcătuit, că suntem vinovaţi şi merităm pedeapsa lui Dumnezeu. Apoi, El ne călăuzeşte la Hristos, dând mărturie despre El (Ioan 15:26), singurul nostru Mântuitor. Isus este adevărul (Ioan 14:6) şi, de aceea, când ne îndreaptă spre El, Duhul Sfânt ne călăuzeşte „în tot adevărul” (Ioan 16:13), confirmându-Şi astfel numele de „Duh al adevărului” (vers. 16).

Odată ce suntem convinşi de păcat (convingerea implică pocăinţa) şi ne lăsăm îndrumaţi spre Isus şi spre adevărul Său, suntem pregătiţi pentru cea mai importantă lucrare a Duhului Sfânt în noi.

5. De ce este atât de important să ne naştem „din Duh”? Ioan 3:5-8.

Cine a încercat să-şi schimbe singur viaţa ştie cât de inutile sunt aceste eforturi şi a înţeles că noi nu suntem în stare să ne schimbăm fără o intervenţie divină, din afara noastră. Pentru ca un păcătos să fie născut din nou este nevoie de puterea creatoare pe care o are numai Dumnezeu. Noi suntem mântuiţi „prin spălarea naşterii din nou şi prin înnoirea făcută de Duhul Sfânt” (Tit 3:5). Duhul nu Îşi propune să modifice sau să îmbunătăţească vechea viaţă, ci o transformă din temelii, generează o viaţă nouă. Iar efectele acestei minuni sunt o dovadă palpabilă şi incontestabilă în favoarea Evangheliei.

Lucrarea Duhului Sfânt este necesară nu numai la începutul vieţii creştine, ci pe tot parcursul ei. El ne ajută să creştem spiritual, învăţându-ne şi aducându-ne aminte tot ce a spus Domnul Isus (Ioan 14:26). Dacă Îi permitem, El rămâne cu noi întotdeauna ca Ajutor, Mângâietor şi Sfătuitor al nostru (Ioan 14:26).

Este greu să-ţi schimbi obiceiurile rele. Dacă nu eşti vigilent, te doboară iarăşi! Ce ne spune această slăbiciune a noastră, această înclinaţie a noastră spre păcat, despre nevoia de a ne supune tot timpul lucrării Duhului Sfânt?

Este important să ştim cine este Duhul Sfânt, dar cunoaşterea aceasta nu are nicio valoare dacă nu ne conduce la decizia de a ne lăsa stăpâniţi de El. Domnul Isus a arătat că, dacă nu Îl invităm zi de zi pe Mângâietorul să rămână în noi, sufletul nostru rămas gol riscă să fie invadat de un alt duh, a cărui ţintă este ruina noastră spirituală (Matei 12:43-45). Isus Însuşi a fost „plin de Duhul Sfânt” (Luca 4:1). „El a primit zilnic un nou botez cu Duhul Sfânt.” – Ellen G. White, Parabolele Domnului Hristos, p. 139

6. Cum putem primi Duhul Sfânt? Luca 11:9-13. Ce ne spun aceste versete despre dorinţa Tatălui nostru de a ne oferi acest dar?

La ultima cină de Paşte, Isus le-a promis ucenicilor că le va trimite Duhul Sfânt pentru a-i învăţa şi a-i mângâia, lucruri de care aveau mare nevoie atunci. După învierea Sa, situaţia s-a schimbat totuşi şi ucenicii s-au confruntat cu noi probleme.

7. Ce rol avea să împlinească umplerea cu Duhul Sfânt după învierea Domnului Isus? Faptele 1:4-8.

Faptele apostolilor 1:5 este singurul verset în care Domnul Hristos aminteşte despre botezul cu Duhul Sfânt. Ioan a prevestit acest botez special (Matei 3:11; Ioan 1:33), dar el nu avea să se producă decât după înălţarea lui Hristos. Ce înseamnă în mod concret acest botez cu Duhul Sfânt?

Domnul Isus foloseşte în Faptele 1:8 o expresie paralelă pentru a le explica ucenicilor ce înseamnă acest botez. Astfel, El le spune că aveau să fie „botezaţi cu Duhul Sfânt” (Faptele 1:5), „când Se va pogorî Duhul Sfânt peste voi”. Dacă a fi botezat cu apă înseamnă a fi scufundat în apă complet, întreaga fiinţă, în mod similar, a fi botezat cu Duhul Sfânt înseamnă a te afla cu totul sub influenţa Duhului, a fi „plin de Duh” (Efeseni 5:18). Experienţa aceasta nu este trăită o singură dată în viaţă, ci trebuie reînnoită constant.

Să spunem că cineva ar veni la tine şi te-ar întreba dacă ai fost vreodată umplut cu Duhul Sfânt. Ce i-ai răspunde? De ce?

Ellen G. White, Mărturii, vol. 8, capitolul „Puterea făgăduită”, p. 19-23; Faptele apostolilor, capitolul „Darul Duhului”, p. 47-56.

„Oricând şi oriunde, în toate întristările şi în toate necazurile, când perspectiva este sumbră şi viitorul încurcat, când ne simţim fără putere şi singuri, Mângâietorul va fi trimis ca răspuns la rugăciunea credinţei. Împrejurările ne pot despărţi de orice prieten pământesc, dar nici împrejurarea, nici depărtarea nu ne pot despărţi de Mângâietorul ceresc. Oriunde am fi, oriunde am merge, El Se află întotdeauna la dreapta noastră ca să ne sprijine, să ne ajute, să ne ridice şi să ne îmbărbăteze.” – Ellen G. White, Hristos, Lumina lumii, p. 669, 670

„Duhul Sfânt era cel mai de seamă dar pe care-l putea cere de la Tatăl pentru înălţarea poporului Său. Duhul trebuia să fie dat ca mijloc de regenerare, căci, fără El, jertfa lui Hristos n-ar fi folosit la nimic. În decursul veacurilor, puterea răului se întărise, iar supunerea oamenilor la această robie satanică era uluitoare. Păcatul nu putea să fie oprit şi înfrânt decât prin mijlocirea celei de a treia Persoane a Dumnezeirii, care urma să vină nu cu energie diminuată, ci în plinătatea puterii divine. Doar Duhul face să aibă efect cele săvârşite de Mântuitorul lumii.” – Ibidem, p. 671

Întrebări pentru discuţie

1. Ce putem învăţa din acţiunea smerită şi supusă a Duhului Sfânt, noi, care suntem atât de înclinaţi spre înălţare de sine?

2. În discuţia cu Nicodim, Domnul Isus a asemănat Duhul Sfânt cu vântul. Ce lecţii spirituale putem desprinde din această analogie?

3. Unii declară că dovada umplerii cu Duhul Sfânt este vorbirea în limbi. Ce avem de spus în această privinţă?

4. De obicei, când vorbim despre Duhul Sfânt, ne referim la nevoia fiecăruia dintre noi de a avea o experienţă personală a umplerii cu Duh Sfânt. Cum putem totuşi cunoaşte realitatea prezenţei Sale la nivel colectiv, în biserica noastră?