Sabatul

Când a fost acuzat de conducătorii religioşi din vremea Sa de nerespectarea zilei de odihnă, Isus Hristos a subliniat de fiecare dată autoritatea Sa ca Domn al Sabatului (Matei 12:8; Marcu 2:28; Luca 6:5) şi a arătat cum ar trebui păzit Sabatul.

Şi noi ne confruntăm în prezent cu această problemă a păzirii „corecte” a Sabatului şi, în plus, cu credinţa larg răspândită că duminica ar fi ziua de odihnă adevărată. Susţinătorii duminicii nu găsesc însă niciun argument în Evanghelii în favoarea păzirii primei zile a săptămânii. Controversele din Evanghelii pe tema Sabatului nu aveau nicio legătură cu ziua în care ar trebui să ne odihnim, ci, mai degrabă, cu modul în care ar trebui să păzim ziua de odihnă. Faptul că sâmbăta rămâne în continuare ziua de odihnă a lui Dumnezeu nu a fost pus la îndoială de Domnul Isus nici în timpul vieţii Sale şi nici chiar după înviere.
_____________________
Un proiect pentru inima ta – Biruieşte răul prin bine

„Dacă ne dăm seama de îndelunga-răbdare a lui Dumnezeu faţă de noi, nu vom fi găsiţi judecându-i sau acuzându-i pe alţii. Când Hristos a trăit pe pământ, cât de surprinşi ar fi fost cei cu care stătuse de vorbă dacă, după ce L-ar fi cunoscut, L-ar fi auzit rostind un singur cuvânt acuzator, defăimător sau nerăbdător!” – Ellen G. White, Divina vindecare, p. 463

Meditează, roagă-te şi acţionează!
__________&__________

1. Ce ne spun următoarele texte despre rolul îndeplinit de Domnul Isus la crearea lumii? De ce este faptul acesta atât de important, îndeosebi în ce priveşte originea Sabatului? Ioan 1:1-3; Coloseni 1:16; Evrei 1:1,2.

Apostolul Ioan îşi începe Evanghelia cu bine cunoscuta afirmaţie: „La început era Cuvântul… Toate lucrurile au fost făcute prin El şi nimic din ce a fost făcut, n-a fost făcut fără El” (Ioan 1:1-3). La fel ca el, apostolul Pavel afirmă clar că Dumnezeu Fiul, Isus Hristos, a creat toate lucrurile: „Prin El au fost făcute toate lucrurile care sunt în ceruri şi pe pământ, cele văzute şi cele nevăzute… Toate au fost făcute prin El şi pentru El” (Coloseni 1:16,17). Prin El a fost adus la existenţă universul, inclusiv sistemul nostru solar, pământul şi tot ce este pe el.

La sfârşitul săptămânii în care a fost creată lumea, Domnul Hristos ne-a dăruit ziua de odihnă: „Sabatul a fost făcut pentru om, este ziua Domnului. Ea Îi aparţine lui Hristos. (…) Din moment ce El a făcut toate lucrurile, înseamnă că El a făcut şi Sabatul. Prin El, Sabatul a fost pus deoparte ca memorial al creării lumii.” – Ellen G. White, Hristos, Lumina lumii, p. 288

Dumnezeu a pus în noi nevoia de a ne odihni şi ne-a oferit totodată mijlocul de a ne satisface această nevoie: ne-a dat o zi pe săptămână în care să lăsăm deoparte truda şi necazurile şi să ne odihnim în El. La încheierea lucrării de creare a pământului, El Însuşi S-a odihnit în ziua a şaptea, dar nu pentru că ar fi fost obosit, ci pentru a binecuvânta şi a sfinţi Sabatul şi pentru a ne lăsa un exemplu de urmat. De asemenea, la încheierea lucrării de răscumpărare pe cruce, El S-a odihnit în Sabat, confirmând astfel caracterul lui perpetuu. Domnul Hristos îi invită pe toţi oamenii trudiţi şi împovăraţi să se odihnească în El (Matei 11:28,29) şi să se odihnească în ziua Sa specială, o dată pe săptămână, în Sabat.

Sabatul ne aminteşte de originile noastre, ca oameni, şi ne oferă astfel ocazia de a medita asupra întrebării: Ce vreau să fac cu viaţa pe care mi-a oferit-o Dumnezeu în dar?

2. Citeşte Matei 12:1,2. Care a fost problema în această situaţie? De ce au socotit fariseii că ucenicii au făcut un lucru neîngăduit în Sabat?

În Deuteronomul 23:25 se găseşte următoarea regulă: „Dacă intri în holdele aproapelui tău, vei putea să culegi spice cu mâna, dar secera, în holdele aproapelui tău, să n-o pui.” Prin urmare, nu era o problemă că ucenicii smulgeau spice de grâu din lanul altcuiva, ci faptul că le smulgeau şi le mâncau în Sabat! Regulile rabinilor interziceau în mod punctual multe tipuri de activităţi în Sabat, printre care şi culesul, treieratul şi vânturatul cerealelor. De aceea, când i-au văzut pe ucenici cum rupeau spicele şi le frecau în palme pentru a curăţa boabele, fariseii i-au socotit vinovaţi de faptul că au cules, treierat şi vânturat, lucrări nepermise în Sabat.

3. Ce însemnătate au exemplele date de Domnul Isus ca răspuns la acuzaţia fariseilor? Matei 12:3-5

Prin primul exemplu, cu David şi oamenii lui care au mâncat din pâinile sfinte (1 Samuel 21:1-6), Domnul Hristos a arătat că, în unele situaţii, când viaţa este ameninţată, încălcarea unei reguli ceremoniale este permisă. Al doilea exemplu (Matei 12:5) aduce în discuţie faptul că, în serviciile din Sabat, preoţii aduc de două ori mai multe jertfe şi daruri decât în celelalte zile ale săptămânii (Numeri 28:9,10). Evreii înşişi recunoşteau că serviciile de la templu erau prioritare faţă de Sabat.

În continuare, Domnul Isus a făcut două afirmaţii prin care Îşi revendică autoritatea de a redefini modul greşit în care fariseii păzeau Sabatul: (1) „Sabatul a fost făcut pentru om, iar nu omul pentru Sabat” (Marcu 2:27). Prin aceasta, El reafirmă originea edenică a Sabatului şi redefineşte priorităţile: omul nu a fost creat în folosul Sabatului, ci, invers, Sabatul a fost adus la existenţă în folosul omului, pentru a-i servi omului. (2) „Fiul omului este Domn chiar şi al Sabatului” (Marcu 2:28). Hristos a confirmat aici statutul Său de Creator şi Legiuitor – El era cel care dăduse porunca cu privire la Sabat. În această calitate, El are dreptul de a elibera Sabatul de legile împovărătoare născocite de oameni.

Conducătorii spirituali ai poporului lui Dumnezeu L-au acuzat pe Domnul Sabatului de încălcarea zilei pe care El Însuşi a creat-o şi a sfinţit-o. Cum au ajuns ei în această stare de orbire spirituală?

4. Ce ne spune Luca 4:16 că făcea de obicei Domnul Isus în Sabat? De ce este important lucrul acesta pentru noi? Ioan 14:15; 1 Petru 2:21.

Cuvântul folosit de Luca în versetul 16, „obiceiul”, provine dintr-un cuvânt grecesc care denumeşte o acţiune care a intrat în obişnuinţa cuiva şi care e făcută în mod regulat. Înţelegem aşadar că Domnul Isus mergea regulat la sinagogă în Sabat. Practica aceasta a contat mult pentru Luca, întrucât în Evanghelia Sa a consemnat de patru ori că Isus mergea la sinagogă în Sabat (Luca 4:16; 4:31; 6:6; 13:10). Tot el a arătat că Sabatul este ziua a şaptea a săptămânii (Luca 23:54 – 24:1). Faptul că Isus Hristos S-a odihnit sâmbăta, la fel ca toţi evreii, este o dovadă că ciclul săptămânal a continuat neîntrerupt de la darea Legii pe Sinai şi deci încă de la crearea lumii. Domnul Isus ne-a lăsat tuturor creştinilor un bun exemplu atât în ce priveşte respectarea zilei a şaptea, cât şi în ce priveşte modul de păzire a acestei zile.

5. Ce pasaj biblic a citit Domnul Isus în ocazia consemnată în Luca 4:16-21? De ce este semnificativ acest pasaj?

Nu era prima ocazie în care Domnul Isus citea şi spunea câteva cuvinte în sinagogă. Trecuse deja un an de la botezul Său şi era prima dată când revenea la Nazaret după ce plecase din atelierul de tâmplărie. Primii treizeci de ani din viaţă Şi-i petrecuse în această localitate şi în sinagoga de aici. În tinereţe, „era solicitat deseori să citească învăţătura din proroci în ziua Sabatului în sinagogă şi inimile ascultătorilor erau atinse, în timp ce o lumină nouă strălucea dinspre cuvintele familiare ale textului sacru.” – Ellen G. White, Hristos, Lumina lumii, p. 74

De data aceasta însă, situaţia a fost alta. Isus a ales un anumit pasaj, Isaia 61:1,2, un text care descrie lucrarea pe care avea să o facă Mesia şi arată că El va veni să vestească „anul de îndurare al Domnului” (Luca 4:19), anul jubiliar sau anul sabatic, un timp de odihnă. El a ales în mod potrivit ziua de odihnă pentru a-Şi anunţa lucrarea de răscumpărare, eliberare şi vindecare. În El găsim adevărata odihnă spirituală, o odihnă pe care o putem simţi în mod efectiv în fiecare Sabat.

Evangheliile consemnează numeroase vindecări pe care Domnul Isus le-a făcut în ziua Sabatului. În majoritatea cazurilor, au avut loc la iniţiativa Sa, deşi El ar fi putut să aleagă oricare altă zi pentru a le face. Scopul Său a fost să demonstreze că vindecarea bolnavilor e permisă în Sabat şi că e o activitate mai legitimă decât ceea ce făceau în Sabat mulţi farisei şi conducători religioşi.

6. Ce argumente a adus Domnul Isus pentru a justifica vindecările pe care le-a făcut în ziua Sabatului? Matei 12:10-12; Luca 13:15,16; Ioan 5:16,17.

Este adevărat că în Sabat trebuie să lăsăm deoparte munca şi treburile noastre (Exodul 20:9; Isaia 58:13), dar aceasta nu înseamnă să petrecem ziua lenevind. În discuţiile Sale cu fariseii, Domnul Hristos a arătat că „este îngăduit a face bine în zilele de Sabat” (Matei 12:12). Potrivit tradiţiei rabinice, un bolnav putea fi tratat în Sabat dacă viaţa lui era în pericol. De asemenea, dacă o oaie sau un bou cădea într-o groapă, era permis ca animalul să fie scos de acolo în Sabat pentru a-i salva viaţa. Nu este viaţa unui om mai de preţ decât viaţa unui animal? Din nefericire, criticii Săi arătau mai multă compasiune pentru un animal decât pentru oamenii suferinzi. Ei erau de acord să fie adăpat un animal, dar nu şi să fie vindecat un om.

În altă ocazie, Domnul Isus a spus: „Tatăl Meu lucrează până acum şi Eu, de asemenea, lucrez” (Ioan 5:17), făcând referire la lucrarea lui Dumnezeu în favoarea fiinţelor pe care le-a creat. El ne dă viaţă şi ne susţine neîntrerupt, în toate zilele săptămânii, inclusiv în Sabat (Evrei 1:2,3).

Domnul ne-a învăţat astfel să nu fim legalişti în păzirea Sabatului. A păzi Sabatul înseamnă a ne odihni de lucrările noastre (Evrei 4:10) şi, mai mult de atât, înseamnă a pune capăt eforturilor de a ne câştiga mântuirea, conştienţi fiind că, oricum, este imposibil să o „câştigăm” pe această cale. Satana vrea să ne convingă să păzim Sabatul în mod egoist. Dacă vede că nu ne poate determina să negăm ziua de odihnă, atunci se străduieşte să ne împingă în cealaltă extremă, a legalismului.

Cum putem avea o atitudine echilibrată în păzirea Sabatului? De ce este important să nu judecăm modul în care ţin alţii Sabatul (păstrând mereu în minte atitudinea greşită a fariseilor faţă de modul în care păzea Domnul Hristos Sabatul)?

Mulţi creştini ţin duminica în locul Sabatului şi aduc o serie de argumente, dintre care cel mai însemnat este învierea Domnului. Totuşi în Noul Testament nu există nicăieri, nici chiar în pasajele legate de înviere, vreun îndemn de a păzi această zi în locul Sabatului. Dimpotrivă, există învăţături ale Domnului Isus care ne arată că Sabatul trebuia să fie păzit şi după ce El a înviat.

7. Ce ne spune Matei 24:20 despre păzirea Sabatului în perioada de după învierea Domnului Isus?

Aceste cuvinte ale Domnului ne arată că în anul 70 (la circa patruzeci de ani după răstignirea Sa), Sabatul trebuia să fie privit ca fiind la fel de sacru ca întotdeauna. Fuga din Ierusalim nu era o activitate potrivită pentru această zi.

8. Ce alte texte din Noul Testament ne arată că Sabatul a fost respectat şi după învierea Domnului? Faptele 13:14,42; 14:1; 17:1,2; 18:4.

Pentru noi, mersul la biserică ar trebui să fie ce era pentru ucenici mersul la sinagogă: un mod de a păzi Sabatul. Apostolul Pavel era în mod obişnuit prezent la serviciile divine desfăşurate în Sabat, la sinagogă. El avea acest obicei, la fel ca Domnul Isus (Faptele 17:2). Deşi era apostolul neamurilor şi apărătorul îndreptăţirii prin credinţă, el mergea la sinagogă în Sabat pentru a le vesti iudeilor Evanghelia şi pentru a sfinţi ziua de odihnă a Domnului.

Odată, la încheierea serviciului divin, neamurile l-au rugat pe Pavel să le vorbească despre Evanghelie şi Sabatul următor. El ar fi putut să organizeze o adunare chiar a doua zi, duminica, dar a aşteptat totuşi o săptămână: „În Sabatul viitor, aproape toată cetatea s-a adunat ca să audă Cuvântul lui Dumnezeu” (Faptele 13:44). Avem, aşadar, dovezi concludente că biserica primară nu a respectat prima zi a săptămânii ca zi de odihnă în locul zilei a şaptea.

Ştim că sâmbăta este ziua a şaptea şi ziua de odihnă a Domnului. Lucrul acesta este important, desigur, dar cum putem deveni nişte creştini mai buni şi mai iubitori prin păzirea Sabatului?

Ellen G. White, Hristos, Lumina lumii, capitolul „Sabatul”, p. 281-289.

„«Aşa că Fiul omului este Domn chiar şi al Sabatului.» Cuvintele acestea sunt încărcate de învăţăminte şi de mângâiere. (…) El arată spre Acela care ne-a creat şi care ne sfinţeşte. El declară că Acela care a creat tot ce există în cer şi pe pământ şi prin care toate se ţin laolaltă este Capul bisericii şi că, prin puterea Sa, noi suntem împăcaţi cu Dumnezeu. Căci, cu privire la Israel, El a spus: «Le-am dat şi Sabatele Mele să fie ca un semn între Mine şi ei, pentru ca să ştie că Eu sunt Domnul, care-i sfinţesc» (Ezechiel 20:12). Prin urmare, Sabatul este un semn al puterii lui Hristos de a ne sfinţi. Şi este dat tuturor celor pe care Hristos îi sfinţeşte. Ca semn al puterii Sale de a sfinţi, Sabatul este dat tuturor celor care devin prin Hristos o parte a Israelului lui Dumnezeu.” – Ellen G. White, Hristos, Lumina lumii, p. 288

Întrebări pentru discuţie

1. Noi suntem ai Domnului Hristos, atât prin faptul că El ne-a creat, cât şi prin faptul că ne-a răscumpărat. Cum ne aminteşte Sabatul de aceste două mari evenimente?

2. De ce este greşită respectarea legalistă a poruncii a patra? Care este atunci soluţia? Ce element-cheie transformă respectarea Sabatului într-o binecuvântare reală?

3. În cel fel ne aduce aminte Sabatul despre adevărul că suntem mântuiţi prin meritele Domnului Hristos, şi nu prin faptele noastre?

4. Ce putem face pentru ca experienţa noastră cu Domnul în Sabat să fie mai profundă şi mai plină de sens?

5. Ce putem învăţa despre păzirea Sabatului din vindecările făcute de Domnul Hristos în Sabat? Ce ne spun ele despre adevărata semnificaţie a Sabatului?

6. Am primit porunca de a „sfinţi” Sabatul. Gândeşte-te la câteva dintre lucrurile pe care le faci în ziua de odihnă. Cât de sfinte sunt ele?