Tatăl nostru ceresc iubitor

Dacă judecăm după numărul de o sută treizeci de menţionări ale acestui apelativ în cuvântările Sale din Evanghelii, putem trage concluzia că Domnul Isus a avut o deosebită bucurie să-L numească „Tată” pe Dumnezeu. În unele ocazii, El a adăugat la acest nume o calitate a lui Dumnezeu care ne apropie de El într-un mod special: „Tatăl vostru cel ceresc” (Matei 6:14), „Tatăl care este viu” (Ioan 6:57), „sfinte Tată” (Ioan 17:11) şi „neprihănitule Tată” (Ioan 17:25).

În mod obişnuit, când rostim numele „tată”, ne gândim la o persoană care ne iubeşte, ne ocroteşte şi ne susţine şi care dă identitate familiei. Întreaga familie poartă numele tatălui şi este unită prin acest nume. De toate aceste lucruri şi de multe altele, putem beneficia atunci când Îl recunoaştem pe Dumnezeu ca Părinte al nostru ceresc.

Marea noastră nevoie este să-L cunoaştem pe Tatăl nostru. Trebuie să ştim însă că această cunoaştere nu are loc doar la nivel intelectual şi teoretic, ci şi la nivel practic, printr-o relaţie apropiată cu El, aşa cum ne îndeamnă Biblia.

Săptămâna aceasta, vom studia învăţăturile Domnului Isus despre Dumnezeu Tatăl şi despre dragostea Sa nemărginită faţă de noi. De asemenea, vom sublinia relaţia strânsă dintre Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt.
_____________________
Un proiect pentru inima ta – Biruieşte răul prin bine

„Când oamenii răi se unesc, cei buni trebuie să se asocieze, căci altfel vor cădea unul câte unul sacrificaţi cu cruzime într-o luptă vrednică de milă.” – Edmund Burke

Meditează, roagă-te şi acţionează!
__________&__________

Numele de „Tată” nu este întrebuinţat în premieră de Domnul Isus, ci este preluat din Vechiul Testament, unde apare de câteva ori (vezi Isaia 63:16; 64:8; Ieremia 3:4,19; Psalmii 103:13). Totuşi nu acesta era cel mai utilizat titlu al lui Dumnezeu în Vechiul Testament, ci YHWH (pronunţat probabil Yahweh), care apare de peste 6 800 de ori. Domnul Isus nu a venit însă ca să ne descopere un alt Dumnezeu, diferit de Yahweh, ci ca să ni-L descopere în mod desăvârşit pe acest Dumnezeu, arătând că El este Tatăl nostru ceresc.

De la Domnul Isus am aflat că Tatăl nostru este „în ceruri”. Este important să reţinem acest adevăr pentru a ne raporta corect la El. Pe de o parte, El este un părinte iubitor care are grijă de nevoile copiilor Săi. Pe de altă parte, El este „în ceruri”, unde primeşte închinare din partea a milioane de îngeri, fiindcă El este Suveranul acestui univers, Sfântul şi Atotputernicul Dumnezeu. Ştim că El este Tatăl nostru de care ne putem apropia cu încredere, ca nişte copii, dar, în acelaşi timp, ştim că El este „în ceruri”, lucru care ne vorbeşte despre transcendenţa Sa şi despre faptul că trebuie să ne închinăm Lui cu respect. Dacă subliniem numai unul dintre aceste aspecte, imaginea noastră despre El este distorsionată şi însăşi viaţa noastră este afectată profund.

1. Citeşte Matei 7:9-11. Ce trăsături ale taţilor pământeşti reflectă caracterul Tatălui nostru ceresc?

Nu toţi am avut parte de taţi iubitori, care să ne poarte de grijă. Ba mai mult, unii dintre noi nu ne-am cunoscut taţii niciodată. De aceea, nu toţi suntem câştigaţi de ideea de a ne adresa lui Dumnezeu cu numele de „Tată”. Cu toate acestea, toţi ştim cum ar trebui să fie un părinte bun şi poate că am şi întâlnit bărbaţi care au fost taţi buni şi devotaţi.

Niciun tată nu este desăvârşit, dar, oricâte defecte ar avea, în general, toţi taţii îşi iubesc copiii şi îşi doresc să le ofere tot ce e mai bun. Şi Tatăl nostru ceresc are cu prisosinţă aceste două calităţi.

Ce înseamnă pentru tine faptul că Îl putem numi pe Dumnezeu „Tatăl nostru ceresc”? Ce ar trebui să însemne acest lucru pentru tine?

Când vorbeşte despre Tatăl, apostolul Ioan spune: „Nimeni n-a văzut vreodată pe Dumnezeu” (Ioan 1:18). După căderea în păcat a lui Adam şi a Evei, păcatul ne-a împiedicat să Îl cunoaştem pe Dumnezeu. Într-o ocazie, Moise şi-a exprimat dorinţa de a-L vedea, dar Domnul i-a răspuns: „Faţa nu vei putea să Mi-o vezi, căci nu poate omul să Mă vadă şi să trăiască!” (Exodul 33:20). Deşi acum nu putem să-L vedem faţă în faţă, prioritatea noastră este să-L cunoaştem, întrucât viaţa veşnică este să-L cunoaştem pe singurul Dumnezeu adevărat (Ioan 17:3).

2. Ce trăsături ale lui Dumnezeu ar trebui să cunoaştem în mod special? Ieremia 9:23,24. De ce este atât de important să-I cunoaştem adevăratul caracter?

În cadrul marii lupte, Satana şi-a îndreptat atacul în principal împotriva caracterului lui Dumnezeu. El a depus eforturi neobosite pentru a-i convinge pe toţi că Dumnezeu este egoist, aspru şi despotic. Pentru a respinge aceste false învinuiri, Dumnezeu a ales cea mai bună cale posibilă: să vină pe acest pământ şi să ne arate cum este El în realitate. Domnul Isus a venit să ni-L descopere pe Tatăl şi să corecteze imaginea distorsionată pe care ne-am format-o despre El: „Singurul Lui Fiu, care este în sânul Tatălui, Acela L-a făcut cunoscut” (Ioan 1:18).

3. Cât de puţin Îl cunoşteau ucenicii pe Tatăl, deşi Isus fusese cu ei mai bine de trei ani! Ce lecţie putem învăţa de aici? Ioan 14:8-10

Când a auzit cererea lui Filip, Domnul Isus a fost surprins şi mâhnit, dar nu i-a dojenit cu asprime, ci, pe un ton blând, cu răbdare şi cu iubire. Reacţia Sa ar putea fi parafrazată astfel: Este posibil ca, după ce aţi umblat alături de Mine, aţi auzit cuvintele Mele, aţi văzut cum am hrănit mulţimile în mod miraculos, cum i-am vindecat pe bolnavi şi i-am readus la viaţă pe cei morţi, să spuneţi că tot nu Mă cunoaşteţi? Este cu putinţă să nu Îl recunoaşteţi pe Tatăl în lucrările pe care le face prin Mine?

Dacă ucenicii nu reuşiseră să-L cunoască pe Tatăl prin Învăţătorul lor, lucrul acesta nu s-a întâmplat din cauză că Domnul Isus L-ar fi reprezentat în mod defectuos, întrucât El a declarat cu convingere că L-a făcut cunoscut pe Tatăl mai bine decât oricine şi orice altceva: „Dacă M-aţi fi cunoscut pe Mine, aţi fi cunoscut şi pe Tatăl Meu… Cine M-a văzut pe Mine a văzut pe Tatăl” (Ioan 14:7,9).

Domnul Isus a venit pe pământ cu scopul de a sublinia ceea ce Vechiul Testament afirmase deja: că Tatăl ne poartă o dragoste veşnică (Ieremia 31:3; Psalmii 103:13).

„Vedeţi ce dragoste ne-a arătat Tatăl, să ne numim copii ai lui Dumnezeu!” (1 Ioan 3:1). Este impresionant faptul că Dumnezeul Atotputernic, Conducătorul acestui univers imens, acceptă ca noi, nişte sărmani păcătoşi, locuitori ai unei mici planete dintr-una dintre miliardele de galaxii existente, să Îl numim Tată! Numai marea Sa iubire Îl determină să facă acest lucru pentru noi.

4. Care este dovada supremă de dragoste pe care ne-a oferit-o Tatăl? Ioan 3:16,17

Domnul Hristos nu a fost ţintuit pe cruce pentru a stârni compasiune şi dragoste faţă de oameni în inima Tatălui. El nu a urmărit ca, prin jertfa Sa ispăşitoare, să-L convingă pe Tatăl să ne iubească. Dimpotrivă, jertfa a fost semnul că Tatăl ne iubea deja, mai înainte de întemeierea lumii. Ce altă dovadă mai mare decât aceasta ar fi putut să ne dea?

„Tatăl ne iubeşte, dar nu din cauza marii jertfe de ispăşire, ci El a oferit jertfa de ispăşire din cauză că ne iubeşte.” – Ellen G. White, Calea către Hristos, p. 13

Unii nu sunt convinşi că Tatăl ne iubeşte, deoarece, spun ei, dacă El ne-ar iubi, ce rost ar mai avea ca Domnul Isus să mijlocească înaintea Sa? Dar scopul slujirii Sale ca Mijlocitor nu este acela de a-L îndupleca pe Tatăl să ne iubească. Domnul Isus a combătut această idee greşită când a spus: „Tatăl Însuşi vă iubeşte” (Ioan 16:27).

5. Citeşte Luca 15:11-24 şi meditează la dragostea tatălui din parabolă pentru fiul său risipitor. Întocmeşte o listă cu dovezile pe care le-a avut fiul cu privire la faptul că tatăl lui îl iubea.

Prin ce ne asemănăm noi cu fiul risipitor? Prin ce se aseamănă experienţa convertirii noastre cu experienţa întoarcerii acestui fiu la tatăl său?

Când oamenii ne tratează cu indiferenţă şi nepăsare, contează foarte mult să ştim că avem pe cineva căruia îi pasă de noi. Domnul Isus ne-a învăţat că Tatăl nostru ceresc are grijă de noi în orice privinţă şi în orice clipă. Îndurarea şi bunătatea Sa nu sunt schimbătoare, ci statornice şi nepieritoare, indiferent de împrejurări.

6. Citeşte Matei 6:25-34. Ce cuvinte de încurajare găsim aici? Cum ne putem forma obiceiul de a avea încredere că Dumnezeu ne poartă de grijă?

„În experienţa noastră nu există niciun capitol prea întunecat pe care El să nu-l poată citi, nu există niciun lucru prea încurcat pe care El să nu-l poată descâlci. Nicio calamitate nu se poate abate asupra celor mai neînsemnaţi copii ai Săi, nicio nelinişte nu le poate necăji sufletul, nicio bucurie nu îi poate înveseli, nicio rugăciune nu poate ieşi de pe buzele lor fără ca Tatăl nostru ceresc să o observe sau faţă de care să nu arate imediat interes. El «tămăduieşte pe cei cu inima zdrobită şi le leagă rănile» (Psalmii 147:3). Relaţiile dintre Dumnezeu şi fiecare suflet sunt atât de distincte şi depline, ca şi cum nu ar mai exista pe pământ un alt suflet care să aibă parte de grija şi de vegherea Sa, ca şi cum nu ar mai exista un alt suflet pentru care L-a dăruit pe Fiul Său Preaiubit.” – Ellen G. White, Calea către Hristos, p. 100

Cuvintele acestea sunt încurajatoare, dar nu putem ignora faptul că suntem loviţi de tragedii şi de necazuri. Chiar şi Domnul Isus a spus: „Ajunge zilei necazul ei” (Matei 6:34), sugerând că viaţa nu va fi întotdeauna liniştită. Trebuie să trăim cu răul şi cu consecinţele lui dureroase. Ideea este însă că, în ciuda problemelor inevitabile ale vieţii, avem asigurarea iubirii Tatălui nostru care a fost demonstrată în atât de multe feluri şi în mod suprem la cruce. Aşadar, este important să ţinem seama întotdeauna de darurile şi de binecuvântările Tatălui nostru, ca să nu ne descurajăm atunci când suntem loviţi de cel rău.

Cum ai procedat în momentele critice din viaţa ta pentru a rămâne conştient de dragostea lui Dumnezeu faţă de tine? Ce lecţie pe care ţi-ai însuşit-o în ocazia aceea poţi împărtăşi celor care au probleme şi care se îndoiesc de dragostea Sa?

Domnul Isus i-a învăţat pe oameni că Dumnezeirea este alcătuită din trei Persoane divine: Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt. Noi nu putem explica raţional acest adevăr, dar îl putem accepta prin credinţă (la fel ca multe alte adevăruri revelate în Scriptură) şi, aidoma apostolului Pavel, ne putem strădui să cunoaştem „taina lui Dumnezeu Tatăl” (Coloseni 2:2). Aşadar, noi recunoaştem că nu putem înţelege multe lucruri, dar căutăm ca, prin credinţă, ascultare, rugăciune şi studiu, să Îl cunoaştem pe Dumnezeu din ce în ce mai bine.

7. Cele trei Persoane ale Dumnezeirii au lucrat împreună în momentele-cheie din viaţa Domnului Isus pe pământ. Notează ce rol a îndeplinit fiecare în următoarele ocazii:

La naştere: Luca 1:26-35

La botez: Luca 3:21,22

La răstignire: Evrei 9:14

Spre finalul lucrării Sale pe pământ, Domnul Isus le-a promis ucenicilor întristaţi darul Duhului Sfânt. Aceasta este o altă ocazie în care cele trei Persoane au lucrat împreună. „Şi Eu voi ruga pe Tatăl”, le-a spus Mântuitorul, „şi El vă va da un alt Mângâietor, care să rămână cu voi în veac, şi anume Duhul adevărului” (Ioan 14:16,17; vezi şi versetul 26).

Isus a arătat că între cele trei Persoane ale Divinităţii există o perfectă armonie şi cooperare în vederea împlinirii planului de mântuire. Astfel, după cum Fiul L-a proslăvit pe Tatăl, demonstrând dragostea Sa (Ioan 17:4), tot la fel Duhul Sfânt Îl proslăveşte pe Fiul, dezvăluind harul Său şi iubirea Sa pentru omenire (Ioan 16:14).

Ce alte adevăruri revelate sunt dificil de explicat în mod exclusiv pe cale raţională? Ce mistere din natură sunt deopotrivă de dificil de explicat pe această cale? Ce înţelegem de aici despre limitele gândirii raţionale şi despre nevoia de a accepta aceste taine prin credinţă? Pregăteşte-te să prezinţi răspunsul la aceste întrebări în cadrul grupei.

Ellen G. White, Mărturii, vol. 8, capitolul „Un Dumnezeu personal”, p. 263-278.

„Pentru a ne întări încrederea în Dumnezeu, Hristos ne învaţă să ne adresăm Lui cu un nume nou, un nume întreţesut cu legăturile cele mai dragi inimii omeneşti. El ne dă privilegiul de a-L numi pe Dumnezeul infinit Tatăl nostru. Numele acesta, folosit când ne adresăm Lui şi când vorbim despre El, este semnul iubirii şi al încrederii noastre în El şi este garanţia atenţiei şi a relaţiei Sale cu noi. Atunci când este rostit pentru a cere favoarea şi binecuvântarea Sa, acest nume este ca o melodie pentru urechile Sale. El l-a repetat iar şi iar ca să nu credem că ar fi o încumetare să-L numim aşa. El vrea să ne familiarizăm cu acest apelativ.

Dumnezeu ne socoteşte copiii Săi. El ne-a răscumpărat din lumea nepăsătoare şi ne-a ales să devenim membri ai familiei regale, fii şi fiice ale Împăratului ceresc. El ne invită să ne punem încrederea în El, o încredere mai adâncă şi mai puternică decât cea a unui copil în tatăl lui pământesc. Părinţii îşi iubesc copiii, însă dragostea lui Dumnezeu este mai mare, mai vastă, mai adâncă decât poate fi dragostea omenească. Ea este nemăsurată.” – Ellen G. White, Parabolele Domnului Hristos, p. 141, 142

„Tatăl nostru ceresc Şi-a exprimat dragostea pentru fiecare dintre noi în parte, prin crucea de pe Calvar. Tatăl ne iubeşte, El este plin de compasiune şi de îndurare duioasă.” – Ellen G. White, The Signs of the Times, 30 septembrie 1889

Întrebări pentru discuţie

1. Cum ai putea ajuta pe cineva care a avut experienţe nefericite cu tatăl său să Îl iubească pe Tatăl ceresc şi să aibă încredere în El?

2. Noi ştim că Dumnezeu ne iubeşte. Atunci de ce există suferinţă?

3. Recapitulaţi răspunsurile de la întrebarea finală de joi.

4. Gândeşte-te la dimensiunile uriaşe ale universului nostru. Gândeşte-te şi la faptul că Acela care l-a creat este una şi aceeaşi Persoană cu Acela care a murit pentru noi pe cruce. Cum putem cuprinde cu mintea această veste extraordinar de bună? Cum ne putem deprinde să ne bucurăm clipă de clipă de această descoperire extraordinară a dragostei lui Dumnezeu?