Misiunea noastră

La începutul lucrării Sale, Domnul Isus i-a chemat la Sine pe Petru şi pe Andrei ca să fie ucenicii Săi, fapt ce presupunea că misiunea lor era să-i conducă pe alţii la El: „Veniţi după Mine şi vă voi face pescari de oameni” (Matei 4:19). Mai târziu, El a rânduit doisprezece ucenici „ca să-i aibă cu Sine şi să-i trimită să propovăduiască” (Marcu 3:14). De asemenea, El i-a trimis pe cei doisprezece şi, apoi, pe cei şaptezeci de ucenici să răspândească vestea cea bună a Împărăţiei (Matei 10:5-15; Luca 10:1-12). Pe parcursul celor patruzeci de zile de după înviere, Hristos li s-a arătat ucenicilor de mai multe ori (1 Corinteni 15:3-8) şi le-a încredinţat responsabilitatea de a propovădui Evanghelia (Faptele 1:2,3).

Toţi scriitorii Evangheliilor au consemnat în câteva fraze învăţăturile Domnului, fiecare subliniind o faţetă diferită a misiunii de răspândire a Evangheliei şi oferindu-ne, astfel, o perspectivă unică asupra scopului, metodei şi sferei ei de cuprindere.
_____________________
Un proiect pentru inima ta – Biruieşte răul prin bine

„Dacă ai păstra tăcere când eşti în această stare agitată, nervoasă, şi te-ai odihni, aşteptând calm ca Dumnezeu să intervină, şi te-ai întreba dacă nu cumva răul nu se află chiar la tine însuţi, tu ţi-ai cruţa propriul suflet de a fi rănit şi, de asemenea, şi cauza lui Dumnezeu de a fi batjocorită.” – Ellen G. White, Mărturii, vol. 1, p. 607

Meditează, roagă-te şi acţionează!
__________&__________

1. Citeşte Matei 5:14-16. Ce spune Domnul Isus aici despre fiecare dintre noi şi despre comunitatea bisericii?

În Biblie, lumina este asociată cu Dumnezeu. „Domnul este lumina… mea” (Psalmii 27:1), „Dumnezeu e lumină şi în El nu este întuneric” (1 Ioan 1:5). Dumnezeu este sursa luminii. Primul lucru pe care l-a creat a fost lumina, un element indispensabil vieţii. Datorită relaţiei strânse dintre El şi lumină, în Scriptură lumina apare adesea ca simbol al adevărului, al cunoaşterii şi al sfinţeniei. A umbla în lumină înseamnă a avea un caracter ca al lui Dumnezeu (Efeseni 5:8; 1 Ioan 1:7). Lumina Îl reprezintă pe Dumnezeu, iar întunericul, pe Satana. De aceea, cei „care spun că întunericul este lumină şi lumina, întuneric” (Isaia 5:20) săvârşesc un păcat grav.

Isus Hristos, Fiul veşnic al lui Dumnezeu, este „Lumina oamenilor…, adevărata Lumină care luminează pe orice om” (Ioan 1:4,9). Numai El poate alunga bezna păcatului care învăluie întreaga lume. Prin El, primim „lumina cunoştinţei slavei lui Dumnezeu” (2 Corinteni 4:6) sau, altfel spus, cunoaşterea caracterului Său.

Când Îl primim pe Domnul Isus ca Mântuitor personal, devenim „fii ai luminii” (Ioan 12:36; 1 Tesaloniceni 5:5). Nu noi suntem sursa de lumină, ci, la fel ca luna, reflectăm lumina care străluceşte asupra noastră. Când Îi permitem Domnului să lumineze prin noi, faptele noastre bune îi vor determina pe oameni să Îi dea slavă lui Dumnezeu. „Atunci când Hristos locuieşte în inimă, este imposibil să ascunzi lumina prezenţei Sale. Dacă aceia care mărturisesc a fi urmaşii lui Hristos (…) nu au nicio lumină de oferit, este din cauză că nu au nicio legătură cu Sursa de lumină.” – Ellen G. White, Cugetări de pe Muntele Fericirilor, p. 41

Nu-i aşa că e absurd să aprinzi o lumină doar ca să o aşezi „sub baniţă sau sub pat” (Marcu 4:21)? Atunci de ce facem acest lucru cu lumina pe care o primim de la Domnul? Dacă am devenit ucenicii Săi şi ne ascundem de alţii, suntem la fel de nefolositori ca o lumină ţinută sub obroc. De aceea, „Scoală-te, luminează-te! Căci lumina ta vine şi slava Domnului răsare peste tine” (Isaia 60:1).

Ştiaţi că lumina este vizibilă pentru ochiul omului numai dacă e reflectată? Ce lecţie spirituală găsim aici în legătură cu responsabilitatea creştină?

Prima întâlnire a Domnului Isus cu ucenicii Săi după înviere a fost foarte importantă. Ei erau speriaţi, abătuţi, descurajaţi şi derutaţi. Le era atât de frică, încât stăteau închişi în casă tot timpul. Dar Domnul a venit în mijlocul lor şi le-a spus cu glas blând: „Pace vouă!”. Ei s-au speriat şi nu le venea să creadă ce vedeau şi auzeau. Atunci, Domnul i-a invitat să se uite la mâinile şi la picioarele Sale şi le-a explicat tot ce scria în Scripturi despre El. Prezenţa Sa şi cuvintele Sale din seara aceea i-au schimbat total, alungându-le neliniştea din suflet şi necredinţa şi umplându-i cu pace, cu bucurie şi cu siguranţa învierii Sale.

Apoi, Domnul Hristos a început să le vorbească despre misiunea lor, ajutându-i treptat să înţeleagă însemnătatea răspunderii lor ca martori ai morţii, învierii şi puterii Sale de a ierta păcatele şi de a transforma viaţa (Luca 24:46-48). Astfel, după ce L-au văzut coborât de pe cruce fără viaţă, L-au putut vedea revenit la viaţă şi au fost în stare să dea mărturie că El este Mântuitorul lumii.

Martorul este o persoană care asistă la desfăşurarea unui eveniment, cineva care a văzut efectiv cum s-a petrecut un fapt. Nu există martor „la mâna a doua”, nu putem depune mărturie decât despre ceva ce am văzut sau trăit personal. Tot aşa, în plan spiritual, noi avem privilegiul de a le da lămuriri oamenilor despre lucrarea Domnului Isus pentru noi, în virtutea faptului că am cunoscut personal această lucrare.

2. Ce legătură există între primirea Duhului Sfânt şi lucrarea de a-L mărturisi pe Hristos? Luca 24:48,49; Faptele 1:8. Vezi şi Isaia 43:10,12; 44:8.

Din Faptele apostolilor, vedem că mărturia credincioşilor a fost convingătoare numai datorită prezenţei Duhului Sfânt în inimile lor. După primirea Duhului, „apostolii mărturiseau cu multă putere despre învierea Domnului Isus” (Faptele 4:33). Ei au vorbit clar şi deschis despre ce au văzut şi au trăit. Mărturia noastră despre Domnul nu poate fi convingătoare dacă nu include experienţa personală cu El.

Care este experienţa ta personală cu Domnul? Despre ce lucruri pe care le-a făcut El pentru tine le poţi vorbi altora? Pregăteşte-te să prezinţi răspunsul la aceste întrebări în cadrul Şcolii de Sabat.

Prima întâlnire a Domnului Isus cu ucenicii în camera de sus este relatată şi în Evanghelia după Ioan, însă aici sunt prezentate unele elemente pe care nu le întâlnim în Evanghelia după Luca.

3. Cum a definit Domnul Isus misiunea credincioşilor în Ioan 20:21?

Domnul Isus amintise deja ideea aceasta cu câteva zile mai înainte, în rugăciune: „Cum M-ai trimis Tu pe Mine în lume, aşa i-am trimis şi Eu pe ei în lume” (Ioan 17:18). În general, trimiterea presupune ca persoana care trimite să aibă autoritate asupra celui trimis şi implică totodată un scop, o misiune de îndeplinit. Domnul Isus a fost trimis de Tatăl ca să mântuiască lumea (Ioan 3:17), iar noi suntem trimişi de Isus să vestim mântuirea înfăptuită de El. Misiunea noastră este o continuare a lucrării Sale, dar şi o extindere a ei: „Cine crede în Mine, va face şi el lucrările pe care le fac Eu, ba încă va face altele şi mai mari decât acestea, pentru că Eu mă duc la Tatăl” (Ioan 14:12).

Pentru a putea aduce la îndeplinire această misiune vastă, Domnul Isus le-a oferit ucenicilor Duhul Sfânt. El „a suflat peste ei şi le-a zis: «Luaţi Duh Sfânt!»” (Ioan 20:22), fapt care ne aduce aminte de momentul creării lui Adam când Dumnezeu „i-a suflat în nări suflare de viaţă” (Geneza 2:7). După cum suflarea de viaţă a transformat pumnul de ţărână într-un suflet viu, tot la fel Duhul Sfânt i-a transformat pe ucenici din nişte oameni fricoşi şi descurajaţi în nişte martori puternici, capabili să ducă mai departe lucrarea începută de Mântuitorul. Şi noi avem nevoie de ungerea aceasta cu Duhul Sfânt pentru a împlini misiunea care ne-a fost încredinţată.

Domnul te-a chemat să fii martorul Său (martora Sa). Cu privire la ce poţi da mărturie? Ce lucruri ai văzut cu ochii tăi, ce lucruri ai trăit personal şi le poţi împărtăşi altora?

După Înviere, ucenicii s-au întors în Galileea, „unde le poruncise Isus să meargă” (Matei 28:16). Alături de cei unsprezece, mai erau peste cinci sute de fraţi (1 Corinteni 15:6). Domnul li S-a arătat şi le-a spus: „Toată puterea Mi-a fost dată în cer şi pe pământ” (Matei 28:18). Autoritatea Sa nu mai era limitată, ca în timpul lucrării Sale pe pământ, ci se extindea asupra întregului univers, ca înainte de întrupare. Prin această autoritate, El le încredinţează urmaşilor Săi o misiune.

Potrivit relatării lui Matei, Domnul a folosit patru verbe pentru a descrie această misiune: „duceţi-vă”, „faceţi (ucenici)”, „botezând” şi „învăţaţi”. În limba greacă, singurul verb la modul imperativ din acest verset este „faceţi (ucenici)”, iar celelalte trei sunt la modul participiu, ceea ce înseamnă că accentul principal cade pe acesta, iar celelalte trei descriu acţiuni secundare, dependente de el.

4. Ce rol au aceste trei acţiuni („a se duce”, „a boteza” şi „a învăţa”) în împlinirea poruncii de a face ucenici? Matei 28:19,20

Marea Trimitere arată că formarea de ucenici constă din trei activităţi concrete, care se completează reciproc: acţiunea de a merge din loc în loc, până la acoperirea întregii lumi, acţiunea de a aduce la cunoştinţa oamenilor toate învăţăturile Domnului Isus şi acţiunea de a-i boteza pe cei care Îl acceptă ca Mântuitor şi sunt dispuşi să respecte toate poruncile Sale.

Un botez ne aduce multă bucurie, dar nu înseamnă că lucrarea noastră s-a terminat, ci s-a încheiat doar o parte a procesului de formare a ucenicilor. Noi avem misiunea de a le adresa oamenilor invitaţia de a-L urma pe Domnul, ceea ce, în mod practic, înseamnă să creadă în El, să asculte învăţăturile Sale, să adopte modul Său de viaţă şi să-i invite, la rândul lor, pe alţii să devină ucenici.

Cuvântul „tot” sintetizează întregul mesaj al acestui pasaj: Fiindcă Isus are „toată puterea”, noi trebuie să mergem la „toate neamurile” şi trebuie să-i învăţăm să păzească „tot” ce ne-a poruncit El, cu asigurarea că El este cu noi „în toate zilele”, până la sfârşitul veacului.

Ce activităţi concrete desfăşurate în biserica ta au ca scop formarea de ucenici? Ce altceva mai poate fi făcut în acest sens? Cu ce daruri şi talente personale poţi contribui la împlinirea Marii Trimiteri?

În Evanghelia sa, Marcu redă Marea Trimitere în cunoscutul său stil concis: „Duceţi-vă în toată lumea şi propovăduiţi Evanghelia la orice făptură” (Marcu 16:15). La fel ca în Matei, şi aici verbul grecesc „a se duce” este la modul participiu şi, de aceea, nu indică sarcina propriu-zisă, ci o acţiune necesară îndeplinirii ei. Sarcina propriu-zisă (misiunea) este exprimată de verbul la modul imperativ kērusso, care înseamnă „a proclama, a vesti, a propovădui”. Marcu îl utilizează de paisprezece ori, adică mai mult decât ceilalţi scriitori ai Evangheliilor. Prin urmare, misiunea bisericii este proclamarea Evangheliei.

În timpul lucrării Sale pe pământ, Domnul Isus i-a trimis pe ucenici numai „la oile pierdute ale casei lui Israel” (Matei 10:6). Aici însă îi trimite „în toată lumea” şi „la orice făptură”. Această misiune mondială nu putea fi îndeplinită doar de cei unsprezece ucenici. Ea necesita implicarea fiecărui membru al bisericii, participarea fiecărui credincios din toate secolele şi, de aceea, contribuţia mea şi a ta!

5. La cine trebuie să ajungă Evanghelia veşnică? Apocalipsa 14:6-12

Evanghelia veşnică trebuie să fie vestită tuturor locuitorilor pământului, dar aceasta nu înseamnă şi că toţi o vor accepta. Numai „cine va crede şi se va boteza va fi mântuit” (Marcu 16:16). Noi trebuie să o propovăduim cu entuziasm, sperând ca toţi ascultătorii să răspundă pozitiv, dar fără a pierde din vedere faptul că mulţi nu vor accepta să meargă pe calea cea strâmtă (Matei 7:13,14).

6. Ce asigurare avem că misiunea aceasta mondială va fi adusă la îndeplinire? Matei 24:14

Şi Marcu 16:15, şi Matei 24:14 vorbesc despre propovăduirea Evangheliei în toată lumea, primul pasaj prezentând misiunea încredinţată de Isus ucenicilor, iar al doilea, făgăduinţa împlinirii misiunii. Lucrul acesta este foarte încurajator pentru noi!

Domnul Hristos „a luat toate măsurile necesare pentru realizarea lucrării şi Şi-a asumat responsabilitatea pentru asigurarea succesului ei. Atâta timp cât ascultau de cuvântul Său şi lucrau în legătură cu El, nu puteau să dea greş.” – Ellen G. White, Hristos, Lumina lumii, p. 822

Cât de dispus eşti să te laşi folosit de El în această lucrare esenţială?

Ellen G. White, Hristos, Lumina lumii, capitolul „Duceţi-vă şi învăţaţi toate neamurile!”, p. 818-828; Faptele apostolilor, capitolul „Marea însărcinare”, p. 25-34.

„Fiecare ucenic adevărat se naşte în Împărăţia lui Dumnezeu ca misionar. Cel care bea din apa vie devine o fântână de viaţă. Primitorul devine dătător. Harul lui Hristos în suflet este ca un izvor în deşert, care ţâşneşte răcorindu-i pe toţi şi dându-le celor aflaţi în pragul morţii dorinţa de a bea din apa vieţii.” – Ellen G. White, Hristos, Lumina lumii, p. 195

„Împuternicirea dată ucenicilor de Mântuitorul îi includea pe toţi credincioşii. Ea îi include pe toţi cei care cred în Hristos până la sfârşitul timpului. Este o greşeală fatală să presupunem că lucrarea de mântuire a sufletelor depinde numai de pastorul hirotonit. (…) Toţi cei care primesc viaţa lui Hristos sunt rânduiţi să lucreze pentru salvarea semenilor lor. Biserica a fost înfiinţată tocmai pentru această lucrare, iar toţi cei care rostesc jurământul sacru se angajează prin aceasta să fie conlucrători cu Hristos.” – Ibidem, p. 822

Întrebări pentru discuţie

1. Nu toţi putem călători în lume ca să proclamăm Evanghelia. În ce alte activităţi putem totuşi să ne implicăm?

2. Ce face biserica ta în mod concret pentru a duce mai departe lucrarea Domnului Isus în zona în care vă aflaţi? Cu ce poţi contribui la îmbunătăţirea eforturilor misionare ale bisericii?

3. Domnul Isus a făgăduit că Evanghelia va ajunge în toată lumea. În cea mai mare parte a istoriei lumii noastre, metodele de comunicare au rămas aceleaşi, până acum aproximativ cincizeci de ani, când au apărut unele uimitoare. Ce putem face pentru a utiliza tehnologia actuală în vederea răspândirii Evangheliei în toată lumea?

4. Prezentaţi în cadrul grupei răspunsurile la întrebările de la secţiunea de luni. Cum putem prezenta experienţa personală în cadrul mărturiei noastre? De ce este necesar să o prezentăm?