Legea lui Dumnezeu

În general, conducătorii iudei ţineau Legea la loc de cinste, dar o înţelegeau greşit, crezând că pot fi socotiţi neprihăniţi prin respectarea ei. Apostolul Pavel exprima situaţia lor în următoarele cuvinte: „Le mărturisesc că ei au râvnă pentru Dumnezeu, dar fără pricepere, pentru că, întrucât n-au cunoscut neprihănirea pe care o dă Dumnezeu, au căutat să-şi pună înainte o neprihănire a lor înşişi şi nu s-au supus astfel neprihănirii pe care o dă Dumnezeu” (Romani 10:2,3).

Din cauza acestei raportări greşite la Lege, Domnul Isus a contestat şi chiar a dezaprobat tradiţiile lor în repetate rânduri (Marcu 7:1-13), iar ei L-au criticat şi L-au acuzat pe nedrept de încălcarea Legii.

Este important să reţinem faptul că, deşi a criticat în mod deschis practicile legaliste ale fariseilor, Domnul Isus a onorat Cele Zece Porunci, susţinând clar perpetuitatea lor şi explicând înţelesul şi scopul lor. El a declarat că a venit ca să împlinească Legea (Matei 5:17). Într-un anumit sens, chiar şi moartea Sa ne vorbeşte despre valabilitatea neîntreruptă a Legii lui Dumnezeu.
_____________________
Un proiect pentru inima ta – Biruieşte răul prin bine

„Dacă ai avea mai multă răbdare însoţită de iubire duioasă şi dacă, de dragul lui Hristos, ai trece peste multe lucruri fără să le iei în seamă şi astfel să aduni resentimente, influenţa ta ar fi mai bună, mai mântuitoare. Tu ai nevoie de dragoste, de milă duioasă şi de afecţiune.” – Ellen G. White, Mărturii, vol. 2, p. 432

Meditează, roagă-te şi acţionează!
__________&__________

1. Ce aflăm din Matei 5:17-19 despre atitudinea Domnului Isus faţă de Lege?

De regulă, cuvântul „Lege” denumeşte primele cinci cărţi ale Bibliei (cunoscute şi sub numele de Pentateuh, sau Tora), însă, în acest caz, contextul pare a indica faptul că Domnul Isus Se referea mai întâi de toate la Cele Zece Porunci. De aceea, când a spus că nu a venit „să strice” Legea, El a spus de fapt: „Nu am venit să anulez sau să desfiinţez Cele Zece Porunci.” Sensul acestei afirmaţii este foarte limpede şi sugera, probabil, ideea că aceia care „stricau” Legea erau conducătorii religioşi, deoarece îi diminuau importanţa prin faptul că o puneau în umbra tradiţiei (Matei 15:3,6). Spre deosebire de aceştia, El a venit „să împlinească” Legea, să scoată la lumină sensul ei adânc, oferindu-ne un exemplu de ascultare desăvârşită de voinţa lui Dumnezeu. (Vezi Romani 8:3,4.)

2. Cine este Îngerul care i-a vorbit lui Moise pe Sinai? De ce este important acest fapt? Faptele 7:38; Isaia 63:9; 1 Corinteni 10:4.

„Hristos nu a fost numai conducătorul evreilor în pustie (…), ci şi Acela care i-a dat lui Israel Legea. În mijlocul slavei de pe Sinai, Hristos a rostit în auzul întregului popor cele zece precepte ale Legii Tatălui Său. El a fost Cel care i-a dat lui Moise Legea scrisă pe tablele de piatră.” – Ellen G. White, Patriarhi şi profeţi, p. 366

Faptul că Domnul Hristos Însuşi i-a dat lui Moise Legea pe Sinai ne determină să privim Legea cu seriozitate. De asemenea, faptul că El Şi-a luat timp să o explice în detaliu, după cum se arată în Evanghelii, ne convinge de importanţa ascultării de ea. Nu putem găsi în învăţăturile Sale şi nici în viaţa Sa nimic care să ne dea de înţeles că Decalogul nu ar mai trebui să fie respectat de creştini.

Legea mai este încă valabilă în dreptul tuturor oamenilor, dar nu ea ne mântuieşte (vezi Galateni 3:21). Care este, de fapt, relaţia dintre Lege şi har?

După ce a subliniat perpetuitatea Celor Zece Porunci, Domnul Isus a continuat Predica de pe Munte cu exemple concrete de păzire a legilor din Vechiul Testament. Oamenii ajunseseră să le înţeleagă atât de greşit, încât El a simţit nevoia de a aduce clarificări.

3. Ce anume a pus în contrast Domnul Isus atunci când a amintit diverse aspecte, porunci, prevederi ale acestor legi? La ce autoritate a apelat în fiecare caz? Matei 5:21-44

Observăm că, în fiecare caz, Domnul Isus citează mai întâi un text din Vechiul Testament (Exodul 20:13,14; Deuteronomul 5:17,18; Exodul 21:24; Leviticul 24:20; Deuteronomul 19:21) şi apoi face o afirmaţie care pare a-l contrazice. Dar putem trage concluzia că El a discreditat Legea? Nicidecum! El nu a făcut altceva decât să pună în contrast interpretările fariseilor cu adevăratul înţeles al Legii, oferind explicaţii şi lărgind ceea ce ei reduseseră la o simplă formalitate.

În mod obişnuit, rabinii citau din tradiţie. Ea era autoritatea la care apelau pentru a interpreta Legea. Însă Domnul Hristos a făcut apel la autoritatea Sa, ca Dătător al Legii. Expresia „dar Eu vă spun…” apare de şase ori în acest capitol, subliniind această calitate a Sa.

Un alt lucru interesant este acela că învăţăturile Sale şi cerinţele prezentate de El treceau cu mult peste simpla formă a Legii, luând în considerare spiritul din spatele literei Legii, acel spirit care dă sens şi viaţă şi fără de care totul ar fi pur formalism. Păzirea Legii, ca fapt în sine, şi atât, nu duce decât la moarte. Ea nu are niciun rost dacă nu este înţeleasă ca o expresie, ca o manifestare a mântuirii prin har.

Gândeşte-te la atitudinile cărturarilor şi ale fariseilor descrise în Matei 25:3-5,23-28. Cum putem asculta de Legea lui Dumnezeu din toată inima, ferindu-ne de capcana ipocriziei şi a legalismului? Ce rol crucial joacă înţelegerea harului în evitarea legalismului?

4. Cum a lărgit Domnul Isus sensul Legii în exemplul din Matei 5:27,28? Ce a spus El în versetele 29 şi 30? Cum să înţelegem aceste cuvinte?

Până la momentul acela, israeliţii socoteau că adulterul înseamnă întreţinerea de relaţii intime cu soţul sau soţia altcuiva. Domnul Hristos contrazice această interpretare îngustă, făcând referire la două porunci (a şaptea şi a zecea) şi arătând că, datorită poruncii a zecea, adulterul include şi gândurile şi dorinţele desfrânate.

În versetele 29 şi 30, El trece la folosirea unui limbaj figurat. Putem lua cuvintele Sale şi în sens propriu – mai bine să trăieşti mutilat decât să pierzi veşnicia. Dar Domnul nu recomandă mutilarea, pentru că ar contrazice alte învăţături biblice (Leviticul 19:27,28; 21:17-20), ci, mai degrabă, controlul asupra gândurilor şi impulsurilor. Când vorbeşte despre scoaterea ochiului ori despre tăierea mâinii, El ne sfătuieşte să păstrăm distanţa faţă de ispită şi păcat prin decizii şi acţiuni ferme.

5. Ce întrebare I-au pus fariseii? De ce era aceasta o întrebare-capcană? Cum a răspuns Domnul Isus? Matei 19:3-9; compară cu Matei 5:31,32.

Ambele texte (Matei 5:31 şi 19:7) citează din Deuteronomul 24:1. Textul acesta era înţeles diferit de cele două şcoli rabinice existente atunci: Hillel considera divorţul permis din aproape orice motiv; Shammai susţinea că divorţul era permis doar pe motiv de adulter. Fariseii încearcă aici să-L facă pe Domnul Isus să ia partea uneia dintre aceste două şcoli, însă El trimite la planul iniţial al lui Dumnezeu şi arată că divorţul nu a existat niciodată în acest plan: „Deci ce a împreunat Dumnezeu omul să nu despartă” (Matei 19:6). „Cartea de despărţire” dată de soţ soţiei pe motiv că a descoperit „ceva ruşinos în ea” a fost îngăduită de Dumnezeu din cauza „împietririi inimii” oamenilor. Domnul Isus a corectat interpretările greşite date acestui pasaj şi a subliniat sfinţenia şi permanenţa căsătoriei: înaintea lui Dumnezeu, singurul motiv de divorţ este desfrânarea (gr. porneia, „infidelitate”, „imoralitate”).

Luăm noi în serios sfatul Domnului Isus referitor la scoaterea ochiului şi la tăierea mâinii? Ce avertizare mai serioasă ne-ar fi putut da pentru a ne atrage atenţia asupra riscului de a pierde viaţa veşnică din cauza păcatului?

În cadrul unei alte confruntări (Matei 15:1-20; vezi şi Marcu 7:1-13), cărturarii şi fariseii L-au întrebat pe Domnul Isus de ce ucenicii Săi încălcau datina bătrânilor, o rânduială care nu făcea parte din Legea lui Moise şi care impunea spălarea rituală a mâinilor înainte de a mânca. În răspunsul Său, Domnul Isus a făcut referire la o altă datină de-a fariseilor care desfiinţa porunca a cincea.

Înainte de a analiza argumentul Său, trebuie să înţelegem că denumirea acestei tradiţii create de farisei, „corban”, provine dintr-un cuvânt care înseamnă „dar, ofrandă”. Dacă cineva spunea în dreptul unui lucru: „Este corban”, se considera că obiectul respectiv era dedicat lui Dumnezeu şi templului prin jurământ solemn.

6. În ce aspecte era tradiţia fariseilor o încălcare a poruncii a cincea? Marcu 7:9-13. Ia în considerare importanţa aducerii de daruri (Exodul 23:15; 34:20), precum şi sacralitatea jurământului (Deuteronomul 23:21-23).

Fariseii reuşiseră să găsească pretextul perfect pentru a-i scuti pe copii de obligaţia de a-şi susţine părinţii. Ei au luat nişte principii solide din Pentateuh şi le-au transformat în porunci omeneşti, ridicându-le mai presus de poruncile lui Dumnezeu. Nu este singura dată când Domnul Isus a luat în discuţie perversitatea lor: „Dar vai de voi, fariseilor! Pentru că voi daţi zeciuială din izmă, din rută şi din toate zarzavaturile şi daţi uitării dreptatea şi dragostea de Dumnezeu: pe acestea trebuia să le faceţi şi pe celelalte să nu le lăsaţi nefăcute!” (Luca 11:42, subl. aut.). Ei ar fi trebuit să respecte atât porunca de a-şi cinsti părinţii, cât şi porunca de a-I aduce daruri Domnului.

Nu este de mirare că, în finalul discuţiei, El a aplicat la ei descrierea pe care le-o făcuse Isaia israeliţilor cu şapte sute de ani mai înainte: „Norodul acesta se apropie de Mine cu gura şi Mă cinsteşte cu buzele, dar inima lui este departe de Mine. Degeaba Mă cinstesc ei, învăţând ca învăţături nişte porunci omeneşti” (Matei 15:8,9). Observăm aşadar că, şi în această situaţie, Domnul Isus a înălţat Cele Zece Porunci şi a aşezat poziţia Sa în contrast cu poziţia fariseilor.

În ce domenii ai tendinţa de a căuta „portiţe” pentru a scăpa de ceva ce ştii clar că eşti obligat să faci?

7. Citeşte Matei 19:16-22. Ce adevăruri mari putem desprinde din această discuţie pe marginea Legii şi a păzirii ei?

Tânărul bogat nu a putut să priceapă că mântuirea din păcat nu este rodul păzirii Legii (nici chiar al păzirii ei stricte!), ci este darul Dătătorului Legii, al Mântuitorului. Evreii au ştiut acest lucru de la bun început, dar l-au uitat pe parcurs. De aceea, Domnul Isus reia aici acest adevăr, subliniind ideea că ascultarea şi consacrarea deplină depind mult una de cealaltă şi, dacă le separăm, devenim nişte credincioşi prefăcuţi. „Nu poate fi acceptat nimic mai puţin decât ascultarea. Predarea de sine este esenţa învăţăturilor lui Hristos. Adeseori ea este prezentată şi cerută într-un limbaj care pare autoritar, deoarece nu există o altă cale de mântuire a omului decât aceea de a elimina acele lucruri care, dacă ar fi hrănite, nu ar face decât să corupă întreaga fiinţă.” – Ellen G. White, Hristos, Lumina lumii, p. 523

Într-o altă ocazie, după ce saducheii au eşuat în încercarea de a-L pune pe Domnul Hristos în încurcătură cu o problemă legată de înviere, fariseii şi-au adunat forţele pentru o ultimă încercare de a-L prinde cu vorba şi de a-L învinui de încălcarea Legii. Au ales în acest scop un învăţător al Legii care să-L întrebe care era cea mai însemnată poruncă (Matei 22:35-40).

Probabil că întrebarea aceasta a apărut în momentul în care rabinii au dorit să aranjeze toate poruncile în ordinea importanţei. De regulă, când întâlneau două porunci care li se părea că ar intra în conflict, îi dădeau întâietate poruncii pe care o socoteau mai importantă, iar pe cealaltă considerau că o puteau încălca în voie. În ce priveşte Decalogul, fariseii puneau un accent deosebit pe primele patru porunci, în defavoarea celorlalte şase. De aici şi marile lor deficienţe în chestiunile legate de religia practică!

Domnul Isus le-a răspuns cu înţelepciune: mai întâi de toate, pentru a putea păzi Legea lui Dumnezeu este necesar să avem dragoste faţă de Dumnezeu şi faţă de aproapele. Fără dragoste, ascultarea nu este posibilă şi nu are nicio valoare. Iar cel care Îl iubeşte pe Dumnezeu are dorinţa de a-şi pune viaţa în armonie cu voinţa Sa, aşa cum este ea exprimată în toate Cele Zece Porunci ale Sale. „Dacă Mă iubiţi, veţi păzi poruncile Mele” (Ioan 14:15), avea să spună Domnul Isus mai târziu.
Studiu suplimentar
Ellen G. White, Cugetări de pe Muntele Fericirilor, capitolul „Spiritualitatea Legii”, p. 45-78; Hristos, Lumina lumii, capitolele „Predica de pe Munte”, p. 307-314, şi „Controversa”, p. 606-609.

„Referitor la Lege, Domnul Isus a spus: «Am venit nu să stric, ci să împlinesc…», ceea ce înseamnă că El a venit să umple măsura deplină a cerinţei Legii, să dea un exemplu de conformare desăvârşită faţă de voia lui Dumnezeu. (…)

Misiunea Sa a fost «să vestească o lege mare şi minunată» (Isaia 42:21). El avea să arate natura spirituală a Legii, să înfăţişeze principiile ei larg cuprinzătoare şi să lămurească obligativitatea ei veşnică. (…)

De-a lungul peregrinării Sale din dragoste pe pământ, Isus, întipărirea Fiinţei Tatălui, strălucirea slavei Sale, Răscumpărătorul care S-a tăgăduit pe Sine, a fost imaginea vie a caracterului Legii lui Dumnezeu. Prin viaţa Lui s-a demonstrat că dragostea cerească, principiile creştine stau la baza dreptăţii veşnice.” – Ellen G. White, Cugetări de pe Muntele Fericirilor, p. 48,49

Întrebări pentru discuţie

1. În ce aspecte avem tendinţa de a fi legalişti ca fariseii? Pe de altă parte, la ce pericol ne expunem atunci când tragem concluzia că dragostea de Dumnezeu nu include ascultarea de Legea Sa? Alcătuieşte o listă cu modalităţile în care ne putem feri de aceste două capcane. Prezintă-ţi ideile în cadrul grupei.

2. După cum se ştie, negarea valabilităţii continue a Celor Zece Porunci nu este altceva decât o încercare de a scăpa de păzirea zilei a şaptea ca zi de odihnă. Revezi toate vindecările pe care le-a făcut Domnul Isus în Sabat. Ce ni se spune în aceste relatări despre valabilitatea Legii lui Dumnezeu şi despre valabilitatea Sabatului zilei a şaptea? Putem aduce ca argument împotriva respectării Sabatului vreun exemplu din viaţa Domnului Isus?

3. Teologii folosesc uneori expresia „univers moral”. Ce înseamnă ea? Este moral universul nostru? Iar dacă este, de ce este? Ce rol are Legea lui Dumnezeu în acest univers? Poate universul să fie moral în absenţa unei legi morale care să îl guverneze? Discutaţi. Cum ne ajută această idee să explicăm încercarea lui Satana de a anula Legea?