„Iată, Eu fac toate lucrurile noi”

Distrugerea Babilonului din timpul sfârşitului este o veste rea pentru adepţii lui, dar este o veste bună pentru poporul lui Dumnezeu (Apocalipsa 19:1-7). Babilonul le-a dat puterilor politice ideea de a-i persecuta pe credincioşi şi de a le face rău (Apocalipsa 18:24). De aceea, distrugerea lui echivalează cu eliberarea şi salvarea lor.

Prin distrugerea Babilonului, primeşte în sfârşit răspuns rugăciunea martirilor din scena peceţii a cincea. Strigătul lor: „Până când, Stăpâne?” este strigătul copiilor lui Dumnezeu oprimaţi şi loviţi, de la Abel şi până la sfârşitul lumii (Psalmii 79:5; Habacuc 1:2; Daniel 12:6,7). Cartea Apocalipsa ne asigură că răul, oprimarea şi suferinţa vor avea sfârşit.

A sosit timpul acum ca Hristos să-Şi ia în stăpânire împărăţia veşnică. Ultimele capitole din cartea Apocalipsa descriu distrugerea Babilonului din timpul sfârşitului, precum şi distrugerea lui Satana şi a răului. Şi ne oferă câteva imagini despre aşezarea împărăţiei veşnice a lui Dumnezeu.

1. De ce este nunta o imagine potrivită pentru unirea dintre Hristos şi poporul Său? Apocalipsa 19:6-9; Ioan 14:1-3

Aici, Domnul foloseşte imagini de la nunţile evreieşti antice pentru a ne transmite un adevăr. Mirele se ducea acasă la mireasă şi se logodea cu ea. Din momentul achitării zestrei, cei doi erau consideraţi căsătoriţi, dar încă nu locuiau împreună. Mirele se întorcea acasă la tatăl său ca să pregătească un loc pentru el şi soţia lui. Mireasa rămânea la tatăl ei ca să se pregătească. După ce pregătea un loc, mirele venea la mireasă şi o ducea acasă la tatăl lui, unde avea loc nunta.

Acum două mii de ani, Hristos a părăsit cerul pentru a-i salva pe oamenii de pe pământ, dându-Şi viaţa pe Calvar, apoi S-a întors la Tatăl Său ca să pregătească un loc pentru cei răscumpăraţi (vezi Ioan 14:2,3) şi, la sfârşitul timpului, El Se va întoarce ca să-i ia la Sine.

Apocalipsa 19:8 declară că miresei (bisericii) lui Hristos i s-a dat să se îmbrace cu in subţire şi curat. Prin urmare, credincioşii lui Dumnezeu nu consideră că au vreun merit pentru faptele lor. Hainele cu care sunt îmbrăcaţi reprezintă „faptele neprihănite ale sfinţilor”, faptele făcute de ei ca urmare a unirii cu Hristos, Cel care locuieşte în ei. Hainele acestea au fost spălate şi albite în sângele Mielului (Apocalipsa 7:14).

În timpul vieţii Sale pe pământ, Isus a spus o pildă despre o nuntă de la care un invitat a fost alungat pentru că a venit îmbrăcat cu hainele lui şi nu cu haina pusă la dispoziţie de împărat (Matei 22:8-14).

Apocalipsa 3:18 declară că haina oferită de Hristos este cea mai mare nevoie a credincioşilor din timpul sfârşitului. Faptul că El îi sfătuieşte pe laodiceeni să o „cumpere” de la El ne arată că aşteaptă ceva în schimb. Noi renunţăm la mulţumirea de sine şi la încrederea în sine în schimbul ascultării de Hristos şi al încrederii în meritele Sale, singura noastră speranţă de mântuire.

Nu suntem mântuiţi prin faptele noastre, dar ce „fapte neprihănite” ale tale îţi definesc viaţa?

2. Ce ne spun despre tipul de conflict din bătălia finală faptul că Domnul Hristos este numit „Cuvântul lui Dumnezeu” şi sabia ascuţită care iese din gura Sa? Apocalipsa 19:11-16

Aici este o descriere a revenirii lui Hristos, a împlinirii promisiunii aşteptate cu dor de credincioşii din toate secolele. Observă limbajul: victoria este totală. Isus l-a înfrânt pe Satana în cer, l-a înfrânt în pustie, l-a înfrânt la cruce şi îl va învinge când va reveni.

„Curând, apare la răsărit un nor mic şi negru, cam cât o jumătate de palmă. Este norul care îl înconjoară pe Mântuitorul şi care, de la distanţă, pare învăluit în întuneric. Copiii lui Dumnezeu ştiu că acesta este semnul Fiului omului. În tăcere solemnă, ei privesc cum se apropie de pământ, făcându-se din ce în ce mai luminos şi mai glorios, până când devine un nor mare şi alb, la baza căruia se vede o strălucire ca de foc, iar deasupra, curcubeul legământului. Isus vine acum ca un cuceritor puternic, nu ca un «om al durerii» (Isaia 53:3), ca să bea cupa amară a ruşinii şi a suferinţei; vine biruitor în cer şi pe pământ, ca să-i judece pe cei vii şi pe cei morţi. Cel ce Se cheamă «Cel credincios şi Cel adevărat… judecă şi Se luptă cu dreptate», iar «ostile din cer» îl urmează (Apocalipsa 19:11,14). Este însoţit de o mulţime imensă de îngeri sfinţi, care intonează imnuri cereşti. Firmamentul pare plin de chipuri strălucitoare – «de zece mii de ori zece mii şi mii de mii» (Apocalipsa 5:11). Niciun om nu poate să descrie acea scenă, nicio minte muritoare nu-şi poate imagina splendoarea ei” (Ellen G. White, Tragedia veacurilor, ed. 2011, pp. 526-527).

În 2 Tesaloniceni 1:8-10, Pavel descrie şi el victoria finală a lui Hristos la a doua Sa venire, când vor fi distruse toate puterile politice şi religioase care au conspirat împotriva Lui şi când vor fi eliberaţi pentru totdeauna cei care l-au fost credincioşi.

Ce sentimente te încearcă citind descrierea revenirii Domnului Hristos, în paragraful de mai sus, din cartea „Tragedia Veacurilor”?

3. În ce stare se află pământul în timpul mileniului? În ce sens este legat Satana cu un lanţ? Apocalipsa 20:1-3; Ieremia 4:23-26

Cei o mie de ani (mileniul) încep la revenirea lui Hristos. Atunci sunt legaţi Satana şi îngerii lui căzuţi. Este o vorbire figurată. Satana este „legat” de circumstanţe. Pământul a fost devastat de plăgi şi depopulat şi se află într-o stare în parte asemănătoare cu cea de dinaintea creării lumii (Geneza 1:2). El devine astfel un fel de închisoare pentru Satana pe parcursul mileniului. Din moment ce nu mai există fiinţe umane pe care să le ispitească şi cărora să le facă rău, Satana şi demonii lui nu au altceva de făcut decât să privească la consecinţele răzvrătirii lor împotriva lui Dumnezeu.

4. Unde se vor afla sfinţii în timpul mileniului? Apocalipsa 20:4-15

Apocalipsa ne descoperă despre credincioşi că ei vor petrece mileniul în locaşurile cereşti pregătite de Hristos. Ioan îi vede stând pe scaune de domnie ca împăraţi şi preoţi şi judecând lumea. Isus le-a promis ucenicilor Săi acest lucru (Matei 19:28). Şi Pavel a declarat că sfinţii vor judeca lumea (1 Corinteni 6:2,3).

Prin judecata aceasta se stabileşte corectitudinea acţiunilor lui Dumnezeu. În decursul istoriei, Satana a ridicat îndoieli cu privire la caracterul lui Dumnezeu şi la modul în care S-a purtat El cu fiinţele pe care le-a creat. În timpul mileniului, Dumnezeu le oferă celor răscumpăraţi acces la rapoartele istoriei ca să găsească răspunsuri la toate întrebările legate de corectitudinea deciziilor Lui în dreptul celor pierduţi, precum şi la întrebările legate de modul în care i-a călăuzit în viaţă. La finalul mileniului, toate întrebările cu privire la dreptatea Sa vor fi lămurite definitiv. Credincioşii nu vor mai avea niciun dubiu că acuzaţiile lui Satana sunt nefondate. Ei înţeleg acum dreptatea lui Dumnezeu şi justeţea pedepsei finale.

Cu toţii avem întrebări dificile la care nu am primit răspuns. Însă, în curând, Dumnezeu ne va răspunde la toate. Ce ne spune aceasta despre caracterul Său?

După eradicarea păcatului, pământul va fi transformat în casa celor răscumpăraţi. Cum va arăta el?

În Apocalipsa 21:1, Ioan vede „un cer nou şi un pământ nou”. Evreii credeau că există trei ceruri: bolta cerească, universul stelar şi locuinţa lui Dumnezeu (vezi 2 Corinteni 12:2). Cerul din Apocalipsa 21:1 este atmosfera pământului. Pământul şi cerul contaminate de păcat nu pot rămâne în prezenţa lui Dumnezeu (Apocalipsa 20:11). Cuvântul grecesc pentru „nou” (kainos) se referă la un lucru vechi reînnoit, refăcut, nu la un lucru făcut pentru prima dată. Planeta aceasta va fi curăţită prin foc şi va fi readusă la starea iniţială (2 Petru 3:10-13).

Interesant este că primul lucru pe care îl observă Ioan la pământul cel nou este absenţa mării. Şi din moment ce foloseşte cuvântul „marea” (cu articol hotărât), înseamnă că se gândea la marea de care era înconjurat pe insula Patmos, marea care devenise pentru el un simbol al despărţirii şi al suferinţei. Absenţa acestei mări însemna pentru el absenţa durerii şi a suferinţei.

5. Ce asemănări există între Noul Pământ şi Grădina Edenului? Apocalipsa 21:2-8; Apocalipsa 7:15-17; Geneza 2:8,9

Prezenţa lui Dumnezeu garantează viaţa fără suferinţă şi fără moarte pe pământul restaurat. El locuieşte cu oamenii în Noul Ierusalim, „cortul” Lui (Apocalipsa 21:3). Datorită prezenţei Sale, viaţa pe pământul reînnoit este ca viaţa într-un templu. Prezenţa Sa garantează că nu va mai fi suferinţă: lacrimi, moarte, tristeţe, plânset, nici durere; nu mai există consecinţele păcatului. Odată cu eradicarea păcatului, „lucrurile dintâi au trecut” (Apocalipsa 21:4).

La moartea fratelui lor, Lazăr, când au spus: „Doamne, dacă ai fi fost aici, n-ar fi murit fratele meu” (Ioan 11:21), Maria şi Marta au arătat că ştiau că moartea nu putea rămâne în prezenţa lui Hristos. Prezenţa lui Dumnezeu pe Noul Pământ va asigura scutirea de orice durere şi suferinţă prin care trecem aici. Aceasta este marea speranţă creştină, pecetluită de Hristos cu sângele Său.

De ce sunt foarte importante pentru credinţa noastră lucrurile pregătite de Dumnezeu pentru noi?

6. Cum va arăta Noul Ierusalim? Apocalipsa 21:9-21

Noul Ierusalim este numit mireasa, soţia Mielului. În Apocalipsa 19:7,8, metafora aceasta este folosită pentru poporul lui Dumnezeu. Noul Ierusalim este locul în care Hristos va locui în sfârşit împreună cu poporul Său.

Cetatea este înconjurată de un zid înalt prevăzut cu douăsprezece porţi – câte trei porţi pe fiecare dintre cele patru laturi, permiţând accesul din orice direcţie. Aceasta ne vorbeşte despre universalitatea cetăţii. În Noul Ierusalim, toţi au acces nelimitat înaintea lui Dumnezeu.

Mai departe, cetatea este descrisă a avea formă de cub perfect; are 12 000 de prăjini, sau de stadii, în lungime, în lărgime şi în înălţime. Cubul are 12 laturi. În total, cetatea are 144 000 de stadii, număr care simbolizează totalitatea celor răscumpăraţi ai lui Dumnezeu de-a lungul secolelor (Apocalipsa 7:4). În templul din Vechiul Testament, Locul Preasfânt era un cub perfect (1 împăraţi 6:20). Prin urmare, Noul Ierusalim funcţionează nu doar ca templu, ci ca Loc Preasfânt. În templul de pe pământ, în Locul Preasfânt putea intra doar marele-preot. În Noul Ierusalim, privilegiul acesta le este oferit tuturor celor răscumpăraţi.

7. Ce lucruri din interiorul cetăţii trimit cu gândul la Eden? Ce semnifică faptul că în cetate nu va mai fi nimic vrednic de blestem? Apocalipsa 21:21-22:5

În Noul Ierusalim, atenţia este atrasă mai întâi de râul cu apa vieţii, care iese din tronul lui Dumnezeu (vezi Geneza 2:10). Dacă pe malurile râului din Babilon poporul lui Dumnezeu se simţea străin şi tânjea de dor după Ierusalim (Psalmii 137), pe malurile râului vieţii din Noul Ierusalim poporul pelerin al lui Dumnezeu, din toate secolele, se simte în sfârşit acasă.

Cartea Apocalipsa se încheie cu aceeaşi temă cu care a început: a doua venire a lui Hristos cu putere şi slavă şi întemeierea împărăţiei veşnice a lui Dumnezeu. Revenirea Domnului, moment în care El va fi în sfârşit unit cu mireasa Lui, constituie punctul culminant al cărţii.

Totuşi cartea nu prezintă aceste evenimente dintr-o perspectivă nerealistă. Faptul că Isus vine curând este prima realitate. A doua realitate este faptul că noi suntem încă aici şi aşteptăm revenirea Sa. În acest timp de aşteptare, trebuie să înţelegem bine ce ne transmite Apocalipsa şi vom înţelege citind-o iar şi iar, până la sfârşit. Apocalipsa ne reaminteşte ca, în acest timp de aşteptare, să nu privim la lucrurile din lume, ci să ne fixăm ochii la Acela care este singura noastră speranţă. Hristos din Apocalipsa este răspunsul la toate speranţele şi dorurile umane în viaţa aceasta plină de dileme şi de nesiguranţă. El ţine în mâna Sa viitorul nostru şi pe cel al lumii!

Apocalipsa ne mai reaminteşte că, până va veni sfârşitul, avem misiunea de a vesti în lume apropiata revenire a lui Isus. Aşteptarea noastră nu este pasivă, ci activă. Şi Duhul, şi biserica spun: „Vino!” (Apocalipsa 22:17). Să ne alăturăm şi noi acestui apel şi să aducem la cunoştinţa tuturor oamenilor această veste bună!

Studiu suplimentar: Tragedia veacurilor, cap. 41, „Devastarea pământului”, şi cap. 42, „Sfârşitul marii lupte”.

BIBLIA ŞI CARTEA ISTORIA MÂNTUIRII – STUDIU LA RÂND

Biblia: Deuteronomul 1-7
1. Cum sunt descrişi emiţii şi cine îi numeau astfel?
2. Ce I-a cerut Moise Domnului şi a fost refuzat?
3. Ce motivaţie nouă şi diferită le-a fost dată israeliţilor pentru respectarea Sabatului?
4. Ce a spus Moise că vor extrage israeliţii din munţii ţării promise?

Istoria mântuirii, capitolul 57
5. Ce face Diavolul să se creadă despre Biblie?

Aici puteţi asculta cartea Istoria Mântuirii (Audio) de Ellen G. White.

Ştirile de Sabat (video), pot fi vizionate sau descărcate de pe adresa de Internet: Biserica Adventistă – Zona Muntenia secţiunea „Ştirile de Sabat”, sau de pe YouTube canalul: „Conferinta Muntenia – Biserica Adventistă de Ziua a Şaptea”, meniul: Videoclipuri.

Ştirea misionară video pentru Şcoala de Sabat poate fi descărcată şi vizionată accesând una dintre următoarele adrese de Internet: resurse.adventist.pro, meniul „Departamente”, secţiunea „Şcoala de Sabat”, sau de pe YouTube canalul: „Şcoala de Sabat” meniul: Videoclipuri.

Cuvinte cheie: descarcă, descarca, download Comentarii pentru zecimi şi daruri 2019

Alte resurse veţi mai găsi şi la pagina primei lecţii din trimestru!