Poporul lui Dumnezeu, sigilat

Mesajul deschiderii celor şapte peceţi este că orice om care L-a cunoscut pe Hristos va avea parte fie de binecuvântarea adusă de prezenţa lui Dumnezeu în viaţa lui, fie de consecinţele dureroase ale despărţirii de Dumnezeu. Primele patru peceţi prezintă măsurile disciplinare luate de Dumnezeu pentru poporul Său ca să-l trezească din letargia sa spirituală şi să-l facă biruitor. Pe de altă parte, poporul lui Dumnezeu suferă nedreptăţi şi este asuprit în lumea aceasta ostilă Evangheliei. La ruperea peceţii a şasea, Dumnezeu Se ocupă de cei care le-au făcut rău credincioşilor Lui.

Capitolul 7 este o paranteză între pecetea a şasea şi pecetea a şaptea. Pecetea a şasea prezintă elemente legate de a doua venire a lui Hristos. După judecata celor păcătoşi, aflăm că cei care vor sta în picioare în ziua revenirii lui Hristos vor fi cei pecetluiţi.

Apocalipsa 7 ne dezvăluie o parte dintre caracteristicile poporul lui Dumnezeu din timpul sfârşitului, cealaltă parte apărând în Apocalipsa 14:1-5. Perioada istorică acoperită de scena din capitolul 7 coincide cu cea a parantezei introduse între trâmbiţa a şasea şi trâmbiţa a şaptea (Apocalipsa 10:1 – 11:14), care înfăţişează experienţa şi misiunea poporului lui Dumnezeu din timpul sfârşitului.

1. Ce prezintă Ioan în versetele următoare? Până când trebuie să ţină îngerii vânturile? Ce se va întâmpla la încheierea pecetluirii? Apocalipsa 7:1-3; 2 Petru 3:9-14

În Vechiul Testament, vânturile simbolizează forţele distructive prin care Dumnezeu execută judecata asupra celor păcătoşi (Ieremia 23:19,20). Sunt un alt mod de a descrie cele şapte plăgi care se vor abate asupra oamenilor nepocăiţi înainte de a doua venire (Apocalipsa 16). Aflăm însă că ele vor fi ţinute pe loc prin intervenţia divină până la încheierea sigilării poporului lui Dumnezeu.

În perioada antică, pecetea era un semn al proprietăţii. În Noul Testament, pecetluirea simbolică arată că „Domnul cunoaşte pe cei ce sunt ai Lui” (2 Timotei 2:19). Dumnezeu îşi cunoaşte credincioşii şi îi sigilează cu Duhul Sfânt (Efeseni 1:13,14; 4:30). La sfârşitul timpului, sigiliul de pe frunte este semnul celor care aleg să fie de partea lui Dumnezeu (Apocalipsa 14:1). Dar nu este un semn vizibil aplicat pe frunte, ci, aşa cum afirmă Ellen G. White, el semnifică „o consolidare în adevăr, atât intelectuală, cât şi spirituală, în aşa fel încât să nu poată fi clintiţi” (Ellen G. White, Evenimentele ultimelor zile, ed. 2003, p. 158). Cei care se aşază conştient şi de bunăvoie de partea fiarei primesc semnul ei (Apocalipsa 13:16,17).

De-a lungul istoriei, credincioşia poporului lui Dumnezeu a fost testată în diverse moduri. Însă, în criza finală, testul va fi păzirea poruncilor lui Dumnezeu (Apocalipsa 12:17; 14:12) şi, în special, a poruncii a patra (Apocalipsa 14:7). Sabatul a fost semnul poporului lui Dumnezeu din timpurile biblice (Exodul 31:12-17; Ezechiel 20:12,20) şi va fi semnul loialităţii faţă de El şi în criza finală.

În timpul sfârşitului, sigiliul are şi rolul de semn al protecţiei în faţa forţelor distructive ale ultimelor şapte plăgi (vezi Ezechiel 9:1-11 pentru imaginile de fond din Apocalipsa 7:1-3). Aşa se oferă răspunsul complet la întrebarea ridicată în Apocalipsa 6:17: cei care vor fi protejaţi în ziua mâniei lui Dumnezeu sunt credincioşii sigilaţi.

Pavel ne îndeamnă să nu-L întristăm pe Duhul Sfânt prin care am fost pecetluiţi (Efeseni 4:30). Ce vrea să spună? Prin ce fapte Îl întristăm pe Duhul Sfânt? Ce decizii poţi lua pentru a nu-L întrista?

2. Care e numărul celor pecetluiţi? Ce semnificaţie are acest număr? Apocalipsa 7:4-8

Anunţarea numărului celor sigilaţi marchează încheierea activităţii de sigilare. Ioan aude că numărul lor este de 144 000 din toate seminţiile fiilor lui Israel. Numărul nu are înţeles propriu, ci figurat. Este pătratul lui 12 (12×12) înmulţit cu 1 000. Cifra 12 este simbolul poporului lui Dumnezeu: seminţiile lui Israel şi biserica creştină ridicată pe temelia celor 12 apostoli (Efeseni 2:20). Prin urmare, numărul 144 000 semnifică totalitatea poporului lui Dumnezeu din timpul sfârşitului, o manifestare modernă a Israelului de odinioară.

Cele 12 seminţii enumerate în Apocalipsa 7 sunt tot un simbol, o referire la Israelul din vechime, fiindcă ele nu mai există în prezent. Poporul evreu de astăzi nu mai este format din 12 seminţii (zece dintre ele au fost duse în robie când au fost cucerite de asirieni – vezi 2 împăraţi 17:6-23 – şi s-au contopit cu alte popoare).

De asemenea, lista aceasta iese din tiparele obişnuite. Prima este numită seminţia lui luda, în locul celei a lui Ruben. Seminţiile lui Dan şi Efraim sunt omise şi sunt înlocuite cu cele ale lui Iosif şi Levi. Motivul omiterii lor este apostazia şi căderea în idolatrie (Judecătorii 18:27-31; Osea 4:17).

Lista aceasta nu este faptică, ci spirituală. Ea reprezintă poporul lui Dumnezeu în totalitatea lui, şi evrei, şi neamuri.

Cei 144 000 sunt înfăţişaţi ca o oaste din vechime organizată pentru război. În vechiul Israel, o unitate militară de bază era alcătuită din 1 000 de ostaşi (Numeri 31:3-6). De remarcat diferenţa numerică – 144 000, faţă de „oastea duşmană” – 200 de milioane de călăreţi (Apocalipsa 9:16).

Ce ar trebui să reţinem despre acest grup special?

3. Pe cine vede Ioan apoi? Cum sunt ei descrişi şi de unde vin? Ce strigă ei cu glas tare înaintea tronului lui Dumnezeu? Apocalipsa 7:9-14

Marea gloată sunt cei care au rămas credincioşi, după cum o arată hainele neprihănirii lui Hristos cu care sunt îmbrăcaţi.

Regăsim aici o temă principală a Bibliei: mântuirea prin har. Oamenii aceştia, cei mântuiţi de-a lungul istoriei sau cei 144 000 din timpul sfârşitului, au dreptul la mântuire, la viaţa veşnică, la cerurile noi şi la pământul nou doar pe baza neprihănirii lui Hristos, care le-a fost dată prin har.

„Cel mai aproape de tron stau cei care, cândva, au fost plini de zel pentru cauza lui Satana, dar care, ca nişte tăciuni scoşi din foc, L-au urmat pe Mântuitorul lor cu un devotament profund. Următorii sunt cei care şi-au desăvârşit caracterele în mijlocul minciunii şi al necredinţei şi care au respectat Legea lui Dumnezeu atunci când lumea creştină o declara fără valoare. Apoi vin milioanele de martiri din toate secolele. După aceştia, este «o mare gloată pe care nu putea s-o numere nimeni, din orice neam, din orice seminţie, din orice norod şi de orice limbă, care stătea în picioare înaintea scaunului de domnie şi înaintea Mielului, îmbrăcaţi în haine albe, cu ramuri de finic în mâini» (Apocalipsa 7:9). Lupta lor a luat sfârşit, au obţinut biruinţa, şi-au sfârşit alergarea, au câştigat premiul. Ramura de palmier din mâinile lor este simbolul victoriei, iar haina albă – o emblemă a neprihănirii lui Hristos, care le aparţine acum” (Ellen G. White, Tragedia veacurilor, ed. 2011, p. 665).

Toţi putem primi, prin credinţa, neprihănirea lui Hristos. Dar cum să păstrăm credinţa în necazuri si greutăţi? Sau, mai important, cum să ne păstrăm credinţa în vremuri bune, de prosperitate? (Vezi Deuteronomul 8:11-17.)

4. Care sunt caracteristicile principale ale celor 144 000? Ce legătură există între acestea şi caracteristica lor din Apocalipsa 14:12? Apocalipsa 14:1-5

Aceste versete afirmă că cei 144 000 păzesc poruncile lui Dumnezeu şi credinţa lui Isus (vers. 12). Ei se confruntă în criza finală cu toată mânia lui Satana, dar rămân fermi datorită relaţiei lor strânse cu Isus.

5. În ce sens „nu s-au întinat cu femei” cei 144 000? Ce legătură are acest lucru cu faptul că ei au fost răscumpăraţi dintre oameni ca „cel dintâi rod pentru Dumnezeu şi pentru Miel”? Apocalipsa 17:5

Imoralitatea sexuală este simbolul necredincioşiei faţă de Dumnezeu. Apocalipsa 17:5 vorbeşte despre Babilon, biserica apostată din timpul sfârşitului şi despre fiicele ei, cu care toţi oamenii de pe pământ vor fi comis adulter (Apocalipsa 18:3). Excepţie vor face cei 144 000, care îi vor rămâne loiali lui Hristos şi nu se vor împărtăşi de ideile şi practicile Babilonului şi ale religiilor apostate. Ei îl „urmează pe Miel oriunde merge El” (Apocalipsa 14:4).

Cei 144 000 „au fost răscumpăraţi dintre oameni ca cel dintâi rod pentru Dumnezeu şi pentru Miel” (vers. 4). În Israelul de odinioară, cel dintâi rod era rodul de cea mai bună calitate adus ca dar lui Dumnezeu. Cei 144 000 sunt speciali nu din cauza modului în care sunt mântuiţi, ci pentru că sunt mutaţi la cer fără să vadă moartea. Ei sunt cele dintâi roade ale secerişului mai mare al celor mântuiţi din toate secolele (Apocalipsa 14:14-16).

Prin ce fapte ne expunem (poate inconştient) riscului de adulter spiritual? Avem motive sa nu ne temem de acest risc?

6. Apocalipsa afirmă despre credincioşii din timpul sfârşitului că sunt „fără vină”. Cum putem ajunge „fără vină”? Apocalipsa 14:5; 2 Petru 3:14

Ultima caracteristică menţionată cu privire la cei 144 000 este aceea că „în gura lor nu s-a găsit minciună, căci sunt fără vină înaintea scaunului de domnie al lui Dumnezeu” (Apocalipsa 14:5). Minciuna amintită aici se referă la amăgirile lui Satana din timpul sfârşitului (Apocalipsa 13:14). Oamenii, în majoritatea lor, vor alege să creadă minciunile lui, dar credincioşii din timpul sfârşitului vor primi dragostea de adevăr ca să fie mântuiţi (2 Tesaloniceni 2:10,11).

Expresia „fără vină” (în greacă, amōmos) se referă la fidelitatea celor 144 000 faţă de Hristos. În Vechiul Testament, Avraam (Geneza 17:1) şi Iov (Iov 1:1) au fost consideraţi fără prihană, cu toate că şi ei au fost păcătoşi. Creştinii sunt chemaţi să fie sfinţi şi fără prihană înaintea lui Dumnezeu (Efeseni 5:27; Filipeni 2:15).

7. De ce este foarte important pentru noi următorul pasaj biblic? Romani 3:19-23

La sfârşitul istoriei acestei lumi, cei 144 000 vor reflecta caracterul lui Hristos. Mântuirea lor va reflecta ce a făcut Hristos pentru ei şi nu sfinţenia şi faptele lor (Efeseni 2:8,9). Ei şi-au spălat hainele şi le-au albit în sângele Mielului (Apocalipsa 7:14) şi sunt găsiţi astfel „fără prihană, fără vină” înaintea lui Dumnezeu (2 Petru 3:14).

„Trebuie să fim curăţiţi de tot ce este pământesc, până când vom reflecta chipul Mântuitorului nostru şi vom ajunge să fim «părtaşi naturii divine». (…) Când lupta vieţii se va încheia, când armura va fi depusă la picioarele lui Isus, când sfinţii lui Dumnezeu vor fi proslăviţi, atunci, şi numai atunci, vom putea să spunem cu siguranţă că suntem mântuiţi, fără păcat” (Ellen G. White, Solii alese, cartea 3, ed. 2012, pp. 295-296).

Cum putem duce o viaţă de sfinţire, fără a cădea în capcana fanatismului si a perfecţionismului? (Vezi Romani 3:19-23.)

Identitatea celor 144 000 este un subiect controversat. Un lucru pare evident în Apocalipsa: ei sunt ultima generaţie de credincioşi din zilele finale ale istoriei lumii. Ştim că ei vor trece prin timpul strâmtorării şi al celor şapte plăgi finale (Apocalipsa 7:15-17) şi că loialitatea lor va fi pusă la probă ca în nicio altă generaţie anterioară.

Nu se arată din cine este alcătuit acest grup de mântuiţi. Este una dintre tainele pe care Dumnezeu le-a păstrat pentru Sine (Deuteronomul 29:29). Cu privire la aceasta, am primit avertizarea:

„Domnul Hristos spune că unii din biserică vor prezenta poveşti şi presupuneri, în timp ce Dumnezeu a dat adevăruri măreţe, înălţătoare şi înnobilatoare, care ar trebuie să fie păstrate în vistieria minţii. Când oamenii aleg o teorie sau alta, când sunt curioşi să ştie ceva ce nu este necesar să ştie, Dumnezeu nu-i călăuzeşte. Nu este planul Său ca aceia care sunt copiii Săi să prezinte nişte presupuneri personale care nu sunt expuse în Cuvântul Său. Nu este voinţa Sa ca ei să intre în controverse cu privire la subiecte care nu-i vor ajuta din punct de vedere spiritual, cum ar fi: Cine trebuie să alcătuiască grupul celor o sută patruzeci şi patru de mii? Fără îndoială, aceia care sunt aleşi de Dumnezeu vor şti lucrul acesta în scurt timp” (Ellen G. White, Solii alese, cartea 1, ed. 2012, p. 174).

Studiu suplimentar: Solii alese, cartea 3, cap. „Neprihănirea şi mântuirea”, ed. 2012, pp. 294-297.

BIBLIA ŞI CARTEA ISTORIA MÂNTUIRII – STUDIU LA RÂND

Biblia: Leviticul 15-21
1. Ce anume purta – în mod simbolic – ţapul izgonit în pustiu?
2. Ce a poruncit Domnul cu privire la diferitele unităţi de măsurat sau cântărit?
3. În ce situaţie a spus Domnul că ţara ar putea „să-i verse din gura ei” pe israeliţi?
4. Cine nu avea voie să meargă nici la înmormântarea tatălui său?

Istoria mântuirii, capitolul 50
5. Ce categorii de oameni veneau la adunările adventiste?

Aici puteţi asculta cartea Istoria Mântuirii (Audio) de Ellen G. White.

Ştirile de Sabat (video), pot fi vizionate sau descărcate de pe adresa de Internet: Biserica Adventistă – Zona Muntenia secţiunea „Ştirile de Sabat”, sau de pe YouTube canalul: „Conferinta Muntenia – Biserica Adventistă de Ziua a Şaptea”, meniul: Videoclipuri.

Ştirea misionară video pentru Şcoala de Sabat poate fi descărcată şi vizionată accesând una dintre următoarele adrese de Internet: resurse.adventist.pro, meniul „Departamente”, secţiunea „Şcoala de Sabat”, sau de pe YouTube canalul: „Şcoala de Sabat” meniul: Videoclipuri.

Alte resurse veţi mai găsi şi la pagina primei şi ultimei lecţii din trimestru!