În mijlocul sfeşnicelor

În Psalmul 73, autorul mărturiseşte că s-a uitat cu jind la fericirea celor răi. Viaţa celor necredincioşi părea îmbelşugată şi uşoară, pe când viaţa celor credincioşi părea una de continuă suferinţă. Nedreptatea aceasta l-a tulburat extraordinar de mult (Psalmii 73:2-16). Nedumerit, a intrat în Sfântul Locaş (Psalmii 73:16,17). Acolo, în prezenţa lui Dumnezeu, a reuşit să înţeleagă mai bine cum stăteau de fapt lucrurile.

Câteva secole mai târziu, apostolul Ioan, bătrân de-acum, a ajuns să fie exilat, din cauza mărturiei lui, pe o insulă stâncoasă. În necazul lui, a primit vestea că şi bisericile aflate în grija sa erau în suferinţă. În acel moment critic, a primit o viziune în care L-a văzut pe Hristos cel viu în sanctuarul ceresc. La fel ca psalmistul, a primit de la Domnul o descoperire despre unele taine ale vieţii de aici şi despre lupta pe care aceasta o presupune. Scena sanctuarului i-a dat încredere în prezenţa şi în protecţia lui Hristos şi încurajarea de a le transmite această încredere bisericilor din vremea lui, precum şi tuturor generaţiilor de creştini până la sfârşitul istoriei.

1. În ce circumstanţe ne spune Ioan că a primit viziunile? Apocalipsa 1:9

Patmosul era o insulă mică din Marea Egee, avea circa şaisprezece kilometri în lungime şi zece în lăţime (în zona cu cea mai mare întindere). Era una dintre insulele folosite de romani drept colonii corecţionale pentru deţinuţii politici. Scriitorii creştini timpurii care au trăit relativ aproape de vremea în care a fost scrisă Apocalipsa afirmă că autorităţile romane îl exilaseră pe Ioan pe Patmos din cauza credinţei. Fără îndoială că bătrânul apostol a suportat acolo toate greutăţile întemniţării romane. A fost tratat probabil ca un infractor, pus în lanţuri, hrănit prost şi supus la muncă grea sub biciul gărzilor romane nemiloase.

„Patmosul, o insulă stearpă şi stâncoasă în Marea Egee, fusese ales de cârmuirea romană ca loc pentru exilarea criminalilor, dar, pentru slujitorul lui Dumnezeu, acest loc trist a devenit poarta cerului. Aici, departe de scenele agitate ale vieţii, precum şi de lucrarea plină de sârguinţă a anilor de mai înainte, el a avut părtăşie cu Dumnezeu, cu Hristos şi cu îngerii cerului şi de la ei a primit îndrumare pentru biserica din toate vremurile viitoare” (Ellen G. White, Faptele apostolilor, ed. 2014, p. 421).

2. Ce alţi oameni amintiţi în Biblie au îndurat greutăţi, deşi (sau, mai bine spus, din cauză că) I-au fost credincioşi lui Dumnezeu? Daniel 3:16-23; Faptele 7:54-60

Urmaşii lui Hristos să nu uite niciodată că nu sunt singuri atunci când se află în circumstanţe asemănătoare cu cele în care s-a aflat Ioan. Acelaşi Isus care a venit la Ioan cu cuvinte de speranţă şi de încurajare în acea împrejurare grea din viaţa lui este mereu alături de credincioşii Săi şi îi susţine.

Cum putem deosebi suferinţa din cauza credinţei de suferinţa din alte motive, de exemplu, din cauza unei decizii greşite? Ce putem spune despre suferinţa fără vreun motiv evident? Cum putem să avem încredere în Domnul în orice situaţie?

3. Despre ce zi se afirmă în Biblie că este a Domnului? Ce importanţă a avut această zi pentru Ioan în experienţa sa dificilă? Apocalipsa 1:10; Exodul 31:13; Isaia 58:13; Matei 12:8

„A fost o zi de Sabat când Domnul slavei i S-a arătat apostolului exilat. Sabatul era păzit de Ioan tot cu aceeaşi sfinţenie pe Patmos, ca şi atunci când le predica oamenilor în oraşele şi cetăţile Iudeei. El considera făgăduinţele preţioase ce fuseseră date cu privire la ziua aceea ca fiind ale sale” (Ellen G. White, Faptele apostolilor, ed. 2014, p. 428).

Textul lasă să se înţeleagă că apostolul Ioan a primit viziunea în Sabatul zilei a şaptea. Desigur că el aştepta cu speranţă evenimentele viitoare şi, mai ales, a doua venire a lui Hristos (compară cu Apocalipsa 1:7), numită şi ea „ziua Domnului” (Isaia 13:6-13; 2 Petru 3:10), însă aici s-a referit la timpul în care a primit viziunea despre aceste evenimente viitoare, şi anume la Sabat, „ziua Domnului”. În suferinţa prin care trecea, fără îndoială că Sabatul acesta special a devenit pentru el o pregustate a vieţii fără dureri, de care el şi toţi credincioşii din toate secolele urmează să aibă parte după a doua venire a lui Hristos. În gândirea iudaică, Sabatul este considerat o pregustare a „lumii viitoare” (în ebraică: olam haba).

„Sabatul pe care Dumnezeu îl instituise în Eden a fost (…) scump pentru Ioan pe insula pustie. (…) Ce Sabat a fost acela pentru exilatul singur, mereu preţios în ochii lui Hristos, dar acum mai onorat ca niciodată! Niciodată nu învăţase atâtea de la Isus. Niciodată nu auzise un adevăr atât de glorios” (Comentariile lui Ellen G. White, Comentariul biblic AZŞ, vol. 7, p. 955).

Compară Exodul 20:10,11 cu Deuteronomul 5:15. Aici se arată că Sabatul este o zi de comemorare a creării şi a eliberării, o zi de aducere-aminte că Dumnezeu ne-a făcut şi ne-a răscumpărat. Cum putem păstra vii în minte aceste două realităţi în fiecare Sabat?

4. Compară modul în care îl descrie Ioan pe Hristos cu fiinţă divină din viziunea lui Daniel. Cum îi apare Isus în viziune? Ce face El? Apocalipsa 1:12-18; Daniel 10:5,6

Ioan îl vede pe Isus îmbrăcat în haină preoţească şi umblând printre sfeşnice – o imagine din templul israelit luminat cu sfeşnice (1 împăraţi 7:49) – imagine care ne trimite cu gândul la făgăduinţa dată de Domnul israeliţilor că va umbla în mijlocul lor şi va fi Dumnezeul lor (Leviticul 26:12). În Apocalipsa, sfeşnicele reprezintă cele şapte biserici din Asia, destinatarele iniţiale ale acestei scrieri. Prin umblarea simbolică printre sfeşnice, Isus împlineşte făgăduinţa dată israeliţilor de a fi cu ei mereu, până când avea să-i mute în casa lor veşnică.

Şi reprezentarea lui Isus ca preot printre sfeşnice este preluată dintr-o practică din Templul din Ierusalim. În fiecare zi, era rânduit un preot care să ţină aprinse sfeşnicele din Locul Sfânt. El se ocupa de curăţarea sfeşnicelor şi de reumplerea lor când lumina lor scădea, înlocuia fitilurile stinse, turna untdelemn proaspăt şi apoi le reaprindea. El cunoştea astfel foarte bine starea fiecărui sfeşnic. La fel, Isus cunoştea foarte bine nevoile şi circumstanţele în care se găsea biserica din timpul lui Ioan, dar şi situaţia bisericilor din toate timpurile.

5. Ce ne spun textele următoare despre cât de bine cunoaşte Isus situaţia şi nevoile bisericilor la care face referire? Apocalipsa 2:2,9,13,19; Apocalipsa 3:1,8,15

Isus foloseşte în dreptul Său titlurile lui Dumnezeu: „Cel dintâi şi Cel de pe urmă” (vezi Isaia 44:6; 48:12). Cuvântul grecesc pentru „din urmă” este eschatos, din care provine termenul „escatologie” („timpul sfârşitului”). Aceasta ne arată că în centrul escatologiei se află Isus Hristos, Cel care are ultimul cuvânt în evenimentele finale. El este „Cel viu” şi El ţine „cheile morţii şi ale Locuinţei morţilor” (Apocalipsa 1:18). Cheile sunt simbolul puterii şt autorităţii. Urmaşii Lui credincioşi nu au motive să se teamă, întrucât până şi morţii se află sub paza Sa. Şi dacă El are grijă de morţi, nu va avea El grijă cu mult mai mult de cei vii? (Vezi Matei 22:32.)

6. Isus i-a încredinţat lui Ioan câte un mesaj pentru fiecare dintre cele şapte biserici din Asia, dar în Asia nu existau doar şapte biserici. Ce ne spune aceasta despre semnificaţia simbolică a mesajelor pentru creştini, în general? Apocalipsa 1:11,19,20

Mesajele către cele şapte biserici au trei aplicaţii majore:

Aplicaţia istorică. Ele au fost trimise iniţial celor şapte biserici existente în secolul I în cetăţile prospere din Asia. Creştinii de acolo se confruntau cu probleme serioase. Unele cetăţi au stabilit ca în templele lor să i se aducă închinare împăratului, ca semn al loialităţii lor faţă de Roma. Închinarea la împărat a devenit obligatorie. De asemenea, cetăţenilor li se cerea să participe la evenimente publice şi la ceremonii religioase păgâne. Mulţi creştini care au refuzat să participe au plătit cu moartea. La cererea lui Hristos, Ioan a notat cele şapte mesaje pentru a-i ajuta să înfrunte aceste situaţii.

Aplicaţia profetică. Deoarece Apocalipsa este o carte profetică, înseamnă că mesajele către cele şapte biserici sunt de natură profetică. Starea spirituală a acestor biserici coincide cu starea spirituală a bisericii lui Dumnezeu din diferite perioade ale istoriei. Scopul acestor mesaje este să ofere, din perspectivă divină, o analiză generală a stării spirituale a creştinismului, începând din primul secol şi până la sfârşit.

Aplicaţia universală. Deşi au fost trimise iniţial bisericilor din Asia, cele şapte mesaje conţin şi lecţii valabile pentru creştinii din toate secolele. Ele au fost trimise împreună sub forma unei singure scrisori, care trebuia citită în fiecare biserică (Apocalipsa 1:11). Prin urmare, ele înfăţişează diferite tipuri de creştini din locuri şi perioade diferite. Spre exemplu, caracteristica generală a creştinismului contemporan este starea laodiceeană, însă unii creştini se pot regăsi în acelaşi timp şi în descrierea altei biserici. Vestea bună este că, indiferent de starea noastră spirituală, Dumnezeu „vine în întâmpinarea făpturilor omeneşti acolo unde se află ele” (Ellen G. White, Solii alese, cartea 1, ed. 2012, p. 23).

Dacă Domnul i-ar scrie o scrisoare de acest fel bisericii tale locale, ce i-ar spune despre probleme cu care se confruntă şi despre starea ei spirituală?

Efesul, capitala Asiei, era cea mai mare cetate din această provincie romană şi era situat pe rute comerciale importante. Fiind cel mai mare port maritim din Asia, era un centru comercial şi religios foarte influent. Avea multe clădiri publice – temple, teatre, gimnazii, băi publice şi bordeluri. Era cunoscut şi pentru practica şi arta magiei. Şi îi mergea vestea pentru imoralitatea şi superstiţia cetăţenilor. Şi da, tot acolo se găsea şi cea mai influentă biserică creştină.

7. Cu ce titlu Se prezintă Domnul Isus acestei biserici? Ce lucruri apreciază El la ea? Ce îngrijorare îşi exprimă? Apocalipsa 2:1-4; Ieremia 2:2

În prima parte a existenţei bisericii din Efes, creştinii de aici erau recunoscuţi pentru credincioşia şi dragostea lor (Efeseni 1:15). Deşi erau supuşi la presiuni atât din afară, cât şi din interior, ei au rămas neclintiţi şi credincioşi. Aveau zel şi aderau la învăţături sănătoase; nu tolerau printre ei învăţători mincinoşi. Totuşi, pe măsură ce au pus accent pe învăţătură şi pe comportament, dragostea lor pentru Hristos şi pentru fraţii de credinţă a început să scadă. Erau neclintiţi şi credincioşi, însă, fără dragoste, faptele lor au devenit reci şi legaliste.

8. Ce îi sfătuieşte Isus să facă? În ce ordine? Apocalipsa 2:5-7

În plan profetic, situaţia bisericii din Efes corespunde cu situaţia generală şi cu starea spirituală a bisericii din primul secol. Biserica primară a fost caracterizată de dragoste şi de credincioşie faţă de Evanghelie. Totuşi, spre sfârşitul secolului, biserica a început să-şi piardă ardoarea dragostei dintâi şi să se distanţeze de simplitatea şi de puritatea Evangheliei.

Imaginează-ţi că faci parte dintr-o comunitate în care dragostea scade. Membrii ei nu practică neapărat un păcat cunoscut sau făţiş. Dintr-un anumit punct de vedere, ei fac ce este bine, totuşi suferă de formalism şi de răceală spirituală. Cum îi poate ajuta sfatul dat de Isus aici să iasă din această stare?

„Persecutarea lui Ioan a devenit un mijloc al harului. Patmosul s-a umplut de slava Mântuitorului înviat. Ioan îl văzuse pe Hristos în formă umană, cu semnele cuielor, veşnica Lui slavă, la mâini şi la picioare. Acum i s-a îngăduit iar să-L vadă pe Domnul său înviat, îmbrăcat în atâta slavă, cât este capabil un om să vadă fără să moară.

Faptul că Hristos i S-a arătat lui Ioan ar trebui să fie pentru toţi, credincioşi şi necredincioşi, o dovadă că avem un Hristos viu. Ar trebui să-i dea putere de viaţă bisericii. Câteodată nori negri îi înconjoară pe cei din poporul lui Dumnezeu. Pare că oprimarea şi persecuţia fi vor şterge de pe faţa pământului. Însă în astfel de momente sunt transmise cele mai instructive lecţii. De multe ori, Hristos intră în închisori şi li Se descoperă aleşilor Săi. El este în foc, împreună cu ei pe rug. După cum stelele strălucesc cel mai puternic în noaptea cea mai întunecoasă, tot aşa cele mai luminoase raze ale slavei lui Dumnezeu se descoperă în bezna cea mai adâncă. Cu cât e cerul mai negru, cu atât mai limpezi şi mai impresionante sunt razele Soarelui Neprihănirii, Mântuitorul înviat” (Ellen G. White, The Youth’s Instructor, 5 aprilie 1900).

Studiu suplimentar: Faptele apostolilor, cap. 56, „Patmos”.

BIBLIA ŞI CARTEA ISTORIA MÂNTUIRII – STUDIU LA RÂND

Biblia: Exodul 27-33
1. Care loc de la sanctuar avea să fie sfinţit de slava Domnului?
2. Cât valora darul pe care trebuia să-l plătească şi bogatul, şi săracul, fără deosebire?
3. Cu ce a confundat Iosua glasul celor care cântau în tabără?
4. Ce făcea poporul atunci când se ducea Moise la cortul întâlnirii?

Istoria mântuirii, capitolul 46
5. Ce a expus în faţa lumii execuţia lui Ian Hus?

Aici puteţi asculta cartea Istoria Mântuirii (Audio) de Ellen G. White.

Ştirile de Sabat (video), pot fi vizionate sau descărcate de pe adresa de Internet: Biserica Adventistă – Zona Muntenia secţiunea „Ştirile de Sabat”, sau de pe YouTube canalul: „Conferinta Muntenia – Biserica Adventistă de Ziua a Şaptea”, meniul: Videoclipuri.

Ştirea misionară video pentru Şcoala de Sabat poate fi descărcată şi vizionată accesând una dintre următoarele adrese de Internet: resurse.adventist.pro, meniul „Departamente”, secţiunea „Şcoala de Sabat”, sau de pe YouTube canalul: „Şcoala de Sabat” meniul: Videoclipuri.

Alte resurse veţi mai găsi şi la pagina primei şi ultimei lecţii din trimestru!