Poporul lui Dumnezeu din cetăţi

De pe Patmos, Isus i-a trimis poporului Său, prin Ioan, şapte mesaje. Mesajele acestea au fost adresate iniţial bisericilor din Asia din timpul apostolului, dar au fost scrise şi pentru toţi creştinii din toate secolele.

Dacă le comparăm, observăm că toate aceste mesaje sunt alcătuite din şase părţi. În partea introductivă, Isus menţionează numele bisericii căreia i se adresează. A doua parte începe cu expresia: „Iată ce zice Cel ce…” şi continuă cu diferite caracteristici ale Sale amintite în capitolul 1, în funcţie de nevoile particulare ale bisericii în cauză. Dorinţa Sa este să arate astfel că poate să-i ajute pe credincioşi în luptele lor şi în situaţiile în care se găsesc. Mai departe, Isus laudă biserica şi o sfătuieşte cum să iasă din dificultăţi. La sfârşit, apare un apel de a asculta ce zice bisericilor Duhul şi o făgăduinţă pentru cel ce va birui.

Pe măsură ce vom analiza aceste mesaje, vom observa că Isus a fost capabil să împlinească nevoile fiecărei biserici, indiferent de situaţie, şî vom căpăta încrederea că El poate să împlinească şi nevoile noastre.

Al doilea şi al şaselea mesaj sunt adresate bisericii din Smirna şi celei din Filadelfia. Isus nu a avut pentru ele niciun motiv de mustrare.

Smirna era o cetate frumoasă şi bogată, dar şi un centru în care închinarea la împărat era obligatorie. Nerespectarea acestei legi putea să ducă la pierderea drepturilor cetăţeneşti, la persecuţie şi chiar la moarte (până în secolul al IV-lea, creştinismul a fost religio ilicita).

1. Ce legătură există între titlul cu care i Se prezintă Isus bisericii din Smirna şi situaţia ei? Care era starea bisericii? Prin ce încercări o anunţă Isus că avea să treacă? Apocalipsa 2:8-11

Mesajul către biserica din Smirna este valabil şi pentru biserica din epoca postapostolică, perioadă în care creştinii au fost persecutaţi cu cruzime în Imperiul Roman. Necazul „de zece zile” menţionat în Apocalipsa 2:10 indică persecuţia de zece ani declanşată de Diocleţian în anul 303 d.Hr. şi continuată până în anul 313 d.Hr., când Constantin cel Mare a emis Edictul din Milano, prin care le oferea creştinilor libertate religioasă.

A şasea biserică ce beneficiază de un mesaj din partea lui Isus se găsea în Filadelfia („dragoste frăţească”). Cetatea era situată pe ruta comercială imperială ce asigura legătura dintre estul şi vestul provinciei. A fost ridicată pentru a fi un centru de promovare a limbii şi culturii greceşti în zona Lidiei şi Frigiei.

2. Ce legătură există între titlul cu care Se prezintă Isus bisericii din Filadelfia şi situaţia ei? Ce ne spun cuvintele „ai puţină putere” (vers. 8) despre starea bisericii? Ce făgăduinţe îi dă Isus? Apocalipsa 3:7-13.

Mesajul adresat acestei biserici este valabil şi în dreptul marii redeşteptări protestante din secolele al XVIII-lea şi al XIX-lea. Biserica din perioada aceasta a lăsat să strălucească lumina pe care a avut-o şi a căutat să păzească „Cuvântul lui Isus” (Apocalipsa 3:8). Ea a fost motivată de dorinţa sinceră de a duce Evanghelia în toată lumea. Ca urmare a demersurilor ei, Evanghelia a avut parte de o răspândire explozivă, cum nu se mai întâmplase de la Cincizecime.

Pergam era centrul de închinare la mai multe zeităţi păgâne, printre care Asclepios, zeul vindecării, numit şi „Salvatorul” şi reprezentat prin imaginea unui şarpe. Pelerini de pretutindeni veneau la templul lui pentru a fi vindecaţi. Pergamul avea un rol de frunte în promovarea închinării la împărat, închinare obligatorie, la fel ca în Smirna. Isus îl numeşte locul „unde locuieşte Satana” şi „unde este scaunul de domnie al lui Satana”.

3. Cu ce titlu Se prezintă Isus bisericii din Pergam? Pentru ce calităţi o apreciază? Apocalipsa 2:12-15

Înconjuraţi de păgânism şi de temple impozante, creştinii din Pergam se confruntau cu ispite atât din exterior, cât şi din interior. Majoritatea lor au rămas credincioşi, însă unii, numiţi nicolaiţi, erau în favoarea compromisului cu păgânismul, pentru a evita persecuţia.

Nicolaiţii sunt asociaţi cu un alt grup de eretici, numiţi după Balaam, cel care i-a amăgit pe israeliţi pe drumul către Canaan (Numeri 31:16). Aceşti membri pledau pentru respectarea practicilor păgâne din dorinţa de a evita neplăcerea prigoanei.

4. Ce recomandări îi dă Isus şi ce făgăduinţe? Apocalipsa 2:16,17

Mesajul către biserica din Pergam descrie cu exactitate şi situaţia bisericii de după anul 313 d.Hr. Creştinismul era acum acceptat, însă mulţi din biserică au pornit pe calea compromisului. Unii au rămas fermi pe poziţie şi au fost credincioşi Evangheliei, însă secolele al IV-lea şi al V-lea au fost martore la declin şi apostazie spirituală, biserica luptându-se şi pierzând clar bătălia cu ispita compromisului.

Ce înseamnă „să nu lepădăm credinţa” lui Isus (vers, 13; vezi şi Apocalipsa 14:12). Ce ne spune aceasta despre sursa credinţei noastre şi despre datoria noastră sacră de a o păstra, chiar şi sub ameninţarea cu moartea sau, poate mai periculos, în faţa tendinţei de a face „mici” compromisuri?

Spre deosebire de alte cetăţi, Tiatira nu a avut în istoria antică vreo importanţă politică sau culturală de care să avem cunoştinţă astăzi. Dar a fost cunoscută pentru comerţ. Cine dorea să facă afaceri sau să obţină un loc de muncă trebuia să facă parte din breslele meşteşugăreşti. Membrii lor trebuiau să participe la diferitele serbări speciale şi la ritualurile din templu, care cuprindeau de regulă practici imorale. Cine nu se conforma era exclus din breaslă şi avea de suferit pe plan financiar. Creştinii din această cetate au avut de ales între credincioşie faţă de Evanghelie şi supunere faţă de cerinţele societăţii în care trăiau.

5. Cu ce titlu li se prezintă Isus creştinilor din Tiatira? Pentru ce calităţi îi apreciază şi ce lucru îl nemulţumeşte la ei? Apocalipsa 2:18-29; Vezi şi Daniel 10:6

La fel ca în cazul bisericii din Pergam, ameninţarea bisericii din Tiatira o constituia tot compromisul cu păgânismul. Izabela, – din nou o trimitere la Vechiul Testament –, a fost soţia regelui Ahab, care l-a condus pe Israel la apostazie (1 Împăraţi 16:31-33). Isus o înfăţişează ca pe o metaforă pentru decăderea spirituală a bisericii. Creştinii care au acceptat închinarea la idoli cădeau în acelaşi păcat ca Israelul din vechime. Situaţia în care se găsea biserica din Tiatira coincide cu situaţia generală a bisericii din perioada Evului Mediu. Pericolul nu a venit atunci din exterior, ci de la cei care pretindeau că şi-au primit autoritatea de la Dumnezeu. În epoca aceea, locul Bibliei a fost luat de tradiţie, preoţia lui Hristos a fost înlocuită cu preoţia oamenilor şi cu moaştele, Iar faptele au ajuns mijloc de mântuire. Cine nu se supunea influenţelor corupătoare ale instituţiei bisericii avea parte de persecuţie şi chiar de moarte. Mai multe secole la rând (vezi Daniel 7:25), Evanghelia a fost aproape pierdută.

Gândeşte-te la cuvintele din Apocalipsa 2:25: „Numai ţineţi cu tărie ce aveţi până voi veni!” Ce însemnătate au ele pentru noi, atât la nivel colectiv, cât şi la nivel personal? Ce am primit de la Isus şi trebuie să ţinem „cu tărie”?

Cetatea Sardes a avut un trecut măreţ, însă şi-a pierdut prestigiul în perioada romană. S-a bucurat mai departe de bogăţie, dar măreţia ei era ancorată mai degrabă în trecut decât în prezent. Fiind ridicată pe vârfului unui deal abrupt, era inaccesibilă. Cetăţenii ei se simţeau în foarte mare siguranţă în ea şi nu au mai asigurat o pază bună.

6. Care sunt cele trei îndemnuri date de Isus creştinilor din Sardes pentru a-şi rezolva problema spirituală? Ce relaţie există între îndemnul Său la veghere şi caracteristicile acestei cetăţi? Apocalipsa 3:1-6; Matei 24:42-44; 1 Tesaloniceni 5:1-8

Isus recunoaşte că unii creştini din Sardes sunt credincioşi, însă cei mai mulţi sunt morţi din punct de vedere spiritual. El nu-i învinuieşte de niciun păcat făţiş sau de apostazie (cum îi acuză pe cei din Pergam şi Tiatira), dar le reproşează letargia spirituală.

Mesajul către biserica din Sardes este valabil şi în dreptul protestanţilor din perioada de după Reformă, când situaţia din biserică a degenerat în formalism inert şi automulţumire spirituală. Sub impactul curentului tot mai puternic al raţionalismului şi al sectarismului, accentul pe harul mântuitor al Evangheliei şi pe devotamentul faţă de Hristos a scăzut, făcând loc raţionalismului şi argumentelor filosofice aride. Biserica din perioada aceasta părea vie, dar, în realitate, era moartă din punct de vedere spiritual.

Scrisoarea este valabilă totodată şi pentru toate generaţiile de creştini. Unii creştini vorbesc în termeni elogioşi despre credincioşia lor faţă de Hristos în experienţa lor trecută. Din nefericire, ei nu au prea multe de spus despre experienţa lor prezentă cu El. Ei sunt creştini cu numele şi le lipseşte religia adevărată a inimii şi dedicarea reală faţă de Evanghelie.

Ţinând cont de marele adevăr al mântuirii doar prin credinţa în Hristos; ce fapte ale noastre nu sunt „desăvârşite” înaintea lui Dumnezeu? Ce înseamnă aceasta şi cum ne putem „desăvârşi” faptele înaintea Sa? (Vezi Matei 5:44-48.)

Laodiceea, o cetate bogată situată pe o rută comercială importantă, era vestită pentru producerea de lână, pentru băncile ei (în care era mult aur) şi pentru şcoala de medicină care producea un unguent pentru ochi. Prosperitatea i-a făcut pe cetăţenii ei mulţumiţi de ei înşişi. În jurul anului 60 d.Hr., oraşul a fost distrus de un cutremur, însă locuitorii au refuzat ajutorul Romei, susţinând că aveau tot ce le trebuia. Însă cetatea nu dispunea de o sursă de apă proprie şi depindea de un apeduct care transporta apă din izvoarele termale din Hierapolis. Traseul fiind lung, apa ajungea la ea căldicică.

7. Identifică asemănările dintre particularităţile cetăţii şi evaluarea pe care i-o face Domnul bisericii de acolo. De care spirit al locuitorilor ei s-au molipsit şi creştinii din Laodiceea? Apocalipsa 3:14-17; Osea 12:8

Isus nu i-a mustrat pe creştinii din Laodiceea pentru vreun păcat grav, pentru erezie sau apostazie. Problema lor era mai curând mulţumirea cu starea spirituală existentă, care ducea la letargie. La fel ca apa care ajungea în cetate, nu erau nici reci, nici fierbinţi, ci doar căldicei. Pretindeau că sunt bogaţi şi că nu aveau nevoie de nimic, dar erau săraci, goi şi incapabili să-şi vadă starea spirituală.

Biserica din Laodiceea ilustrează foarte bine starea spirituală a bisericii de la sfârşitul istoriei pământului. Vezi legătura puternică a pasajului cu Apocalipsa 16:15, unde se vorbeşte despre pregătirea pentru criza finală. Ultima biserică avea să existe în vremuri de mari tulburări politice şi religioase şi urma să se confrunte cu provocări nemaiîntâlnite în generaţiile anterioare. Biserica din Laodiceea este mulţumită de sine şi are de luptat pentru o credinţă adevărată. Avertizarea lui Isus este valabilă pentru cei de atunci şi pentru noi toţi.

Isus îi asigură pe laodiceeni că îi iubeşte, că nu îi va abandona şi încheie spunând că El stă la uşă şi bate (vers. 19,20), imagine inspirată din Cântarea cântărilor 5:2-6. Cine îi deschide va avea parte de o cină specială cu El.

Ce sfat le-a dat Isus laodiceenilor, deci şi nouă, celor de astăzi? Ce simbolizează aurul, haina albă şi alifia pentru ochi (1 Petru 1:7; Isaia 61:10; Efeseni 1:17,18)?

Cele şapte mesaje indică declinul spiritual al celor şapte biserici. Biserica din Efes a fost credincioasă, dar şi-a pierdut dragostea dintâi. Bisericile din Smirna, Pergam şi Filadelfia au fost credincioase; doar câţiva membri făceau excepţie. Tiatira a cunoscut două etape în credincioşia ei faţă de Hristos. Biserica din Sardes a avut o problemă foarte gravă. Majoritatea apartenenţilor ei erau în conflict cu Evanghelia şi doar puţini au rămas credincioşi. Biserica din Laodiceea era într-o stare atât de deplorabilă, încât nu avea nimic bun pentru care să fie apreciată.

La finalul fiecărui mesaj, Isus le face diferite promisiuni celor care acceptă sfaturile Lui. Se observă însă un fapt interesant: numărul promisiunilor este proporţional cu declinul spiritual al bisericilor. Astfel începând cu Efesul, care primeşte o singură făgăduinţă, fiecare biserică din şirul celor şapte cunoaşte un declin spiritual mai mare decât cea anterioara, dar primeşte mai multe făgăduinţe. La final, biserica din Laodiceea primeşte una singură, dar şi pe cea mai mare: să stea alături de Isus pe scaunul Lui de domnie (Apocalipsa 3:21)

Studiu suplimentar: Faptele apostolilor, cap. 57, „Descoperirea”.

BIBLIA ŞI CARTEA ISTORIA MÂNTUIRII – STUDIU LA RÂND

Biblia: Exodul 34 – 40
1. Când îşi punea Moise marama pe faţă?
2. Prin ce expresie sunt caracterizate persoanele care au adus daruri pentru sanctuar?
3. De la câţi oameni s-a strâns darul de o jumătate de siclu?
4. Ce a făcut Moise după ce a constatat că toate lucrările sanctuarului fuseseră făcute conform cerinţelor?

Istoria mântuirii, capitolul 47
5. Ce anume erau date la o parte prin învăţăturile lui Luther?

Aici puteţi asculta cartea Istoria Mântuirii (Audio) de Ellen G. White.

Ştirile de Sabat (video), pot fi vizionate sau descărcate de pe adresa de Internet: Biserica Adventistă – Zona Muntenia secţiunea „Ştirile de Sabat”, sau de pe YouTube canalul: „Conferinta Muntenia – Biserica Adventistă de Ziua a Şaptea”, meniul: Videoclipuri.

Ştirea misionară video pentru Şcoala de Sabat poate fi descărcată şi vizionată accesând una dintre următoarele adrese de Internet: resurse.adventist.pro, meniul „Departamente”, secţiunea „Şcoala de Sabat”, sau de pe YouTube canalul: „Şcoala de Sabat” meniul: Videoclipuri.

Alte resurse veţi mai găsi şi la pagina primei şi ultimei lecţii din trimestru!