Plângeţi şi tânguiţi-vă!

Marea popularitate de care se bucură la nivel mondial emisiunea de televiziune „Vrei să fii milionar?” ne lasă să înţelegem că mulţi oameni, privind la concurenţi, visează să treacă peste noapte de la sărăcie la bogăţie şi speră ca această fantezie să devină realitate într-o zi.

Totuşi bogăţia nu este chiar aşa cum şi-o imaginează unii. Studiile arată că există un principiu: cu cât creşte venitul, cu atât cresc cheltuielile. Poate că se înregistrează un confort sporit, dar înmulţirea bunurilor nu garantează fericirea. De regulă, relaţiile sănătoase, satisfacţia la locul de muncă şi o viaţa care are un sens contribuie la fericire în mai mare măsură decât averile. Lucrurile cele mai bune sunt gratis, ca de exemplu: cuvintele de iubire, zâmbetul, ascultarea, gesturile simple de bunătate, aprecierea, respectul, atingerea plină de compasiune şi prietenia autentică.

Dumnezeu ne oferă daruri chiar mai preţioase, prin prezenţa Duhului Său Sfânt în viaţa noastră: credinţa, speranţa, înţelepciunea, răbdarea, dragostea, mulţumirea şi multe alte binecuvântări. Ironia este că, deşi mulţi creştini se pronunţă în favoarea acestor lucruri, viaţa lor zilnică este dominată de egoism. După cum vom vedea săptămâna aceasta, lăcomia este o mare greşeală şi are repercusiuni teribile.

1. Cu ce avertisment începe capitolul 5 din Epistola lui Iacov? Vers. 1

Dacă în Iacov 1:10,11, apostolul le aminteşte celor avuţi despre vremelnicia bogăţiilor, aici îi îndeamnă pe cei care se prind cu încăpăţânare de ele să plângă şi să se tânguiască, ca şi cum judecata ar veni chiar acum asupra lor. Scena aceasta sugestivă, dezvoltată în pasajul pe care îl vom studia, ne trimite cu gândul la răsplata pe care o vor primi cei răi pentru excesele săvârşite în perioada de dinaintea revenirii Domnului Hristos (vezi Luca 17:27-29; 2 Timotei 3:1,2; Apocalipsa 18:3,7). Să ne aducem aminte totuşi că o atitudine similară va exista şi în biserica lui Dumnezeu din zilele din urmă (Apocalipsa 3:17). Un fapt interesant este că termenul grecesc tradus cu „nenorociri” în Iacov 5:1 şi cuvântul „nenorocit” din Apocalipsa 3:17 au aceeaşi rădăcină.

2. Există multă nedreptate în lume, în special în domeniul financiar. Uneori ne este greu să înţelegem ce conştiinţă au cei care se îmbogăţesc pe spinarea altora şi cum de e posibil să scape nepedepsiţi. Ce speranţă găsim în Psalmii 73:3-19?

Pretutindeni în cărţile profeţilor din Vechiul Testament găsim preocuparea pentru dreptate şi făgăduinţa că Dumnezeu va interveni şi va restabili ordinea. Se pare totuşi că această speranţă nu a făcut ca timpul de aşteptare a intervenţiei divine să fie mai plăcut şi mai puţin dificil. Spre exemplu, când profetul Habacuc priveşte indignat la apostazia poporului şi Îi face lui Dumnezeu o plângere (Habacuc 1:2-4,13,14), Dumnezeu îl îndeamnă să aibă încredere în El şi să mai aştepte puţin (cap. 2:2-4). Profetul primeşte îndemnul şi face întocmai (cap. 3:17,18).

Ce nedreptăţi te fac să clocoteşti de indignare şi mânie? (Şi când te gândeşti că sunt atâtea lucruri care se petrec în lumea aceasta despre care nu ştii nimic!) Este adevărat că este nevoie să stăvilim nedreptatea, dar cum putem să stăm liniştiţi şi să aşteptăm împlinirea făgăduinţei că, într-o zi, Dumnezeu va face dreptate?

3. Citeşte Iacov 5:2,3. Ce avertizare dă apostolul aici? La ce fel de bogăţii face el referire? Care este ideea fundamentală?

Imaginile întrebuinţate de Iacov – bogăţii putrezite, haine roase de molii şi aur şi argint care au ruginit – sunt tot atâtea mijloace prin care ne atrage atenţia să ne gândim cu seriozitate la soarta finală a planetei noastre.

Situaţia economică a lumii se înrăutăţeşte; vremurile „bune”, dacă mai sunt astfel de vremuri, durează puţin şi sunt urmate de declin. Orice impresie de stabilitate economică pe care ne-o oferă piaţa mondială este trecătoare şi, în mare parte, himerică. Nemulţumirea şi instabilitatea cresc pe măsură ce se adânceşte decalajul dintre bogaţi şi săraci. Aşa era situaţia şi în vremea lui Iacov: săracii erau tot mai disperaţi, iar bogaţii, tot mai insensibili faţă de cei nevoiaşi.

4. Gândeşte-te la următorii oameni şi notează ce efect au avut asupra lor bogăţiile (sau lipsa lor) :
a. Nabal (1 Samuel 25:2-11)
b. Ezechia (2 Împăraţi 20:12-19)
c. Petru (Faptele 3:1-10)

Mai devreme sau mai târziu, bogăţiile pământeşti îşi pierd strălucirea. Ajungem să le cunoaştem limitele şi, poate, chiar partea întunecată. Banii îşi au locul lor; ei devin o problemă numai atunci când oamenii îi aşază într-un loc greşit.

Iacov spune că banii vor fi o „dovadă” împotriva celor care îi întrebuinţează greşit (Iacov 5:3). Deşi el dă acest avertisment în contextul referirilor la timpul sfârşitului, principiul este clar: contează foarte mult ce facem cu banii. Prin expresia „focul are să vă mănânce carnea”, el doreşte să ne conştientizeze de importanţa extraordinară a deciziilor legate de bani. Agonisim noi comori care în cele din urmă vor arde sau strângem comori care vor dura veşnic (vezi Luca 12:33,34)?

Gândeşte-te bine la atitudinea ta faţă de bani şi la modul în care îţi afectează ei relaţiile cu ceilalţi. Ce îţi spun acestea despre modul în care îi foloseşti?

Când citim Epistola lui Iacov, observăm că sunt menţionate mai multe categorii de oameni bogaţi, printre care şi comercianţii care se vor veşteji în mijlocul umbletelor lor (Iacov 1:11), oamenii de afaceri care îi dau în judecată pe alţii pentru a-şi proteja investiţiile (Iacov 2:6) şi proprietarii de terenuri care reţin plata lucrătorilor (Iacov 5:4). Versetele acestea îi descriu negativ pe bogaţi pe baza comportamentului lor din trecut, a atitudinii lor prezente şi a pedepsei lor viitoare. Ei au făcut averi din munca săracilor.

5. Compară Iacov 5:4 cu Leviticul 19:13, Deuteronomul 24:14,15 şi Ieremia 22:13. Ce principiu important descoperim aici? În ce alte domenii mai poate fi aplicat?

În Israelul din timpurile biblice, majoritatea muncitorilor îşi cheltuiau salariul pe alimente imediat ce îl luau. Dacă nu primeau leafa, nu aveau cu ce să-şi hrănească familia. Din aceste considerente, neplata lucrătorilor este pentru Iacov o problemă foarte gravă.

Nu este deloc de mirare că el le adresează nişte cuvinte atât de usturătoare celor care reţin plata lucrătorilor. Dacă este rău să te foloseşti de un lucru care nu îţi aparţine, cu cât este mai rău să agoniseşti averi furând de la săraci! Este un păcat săvârşit nu numai împotriva săracilor, ci chiar împotriva Cerului. Şi, după cum arată Iacov, este un păcat care îşi va primi răsplata la momentul cuvenit!

„Bogăţiile aduc cu ele mari responsabilităţi. Câştigarea de averi prin tranzacţii necinstite, prin viclenie în negoţ, prin asuprirea văduvei şi orfanului sau prin acapararea de bogăţii şi neglijarea celor nevoiaşi îşi va primi în final răsplata dreaptă amintită de apostolul inspirat: «Ascultaţi acum voi, bogaţilor! Plângeţi şi tânguiţi-vă din pricina nenorocirilor care au să vină peste voi.»” – Ellen G. White, Mărturii, vol. 2, p. 682

Cum arată relaţiile tale cu alţii din perspectiva banilor? Ce îţi spun ele despre creştinismul tău şi despre măsura în care reprezinţi caracterul Domnului Hristos?

6. Citeşte Iacov 5:5. Compară cu Ezechiel 16:49; Amos 4:1. Cu ce este asociat aici traiul luxos?

În lumea antică, se credea că există o cantitate fixă de bogăţii şi că, dacă unii se îmbogăţesc, alţii sărăcesc. Altfel spus, unii puteau deveni mai bogaţi numai prin sărăcirea altora. În lumea modernă a apărut ideea posibilităţii de „a crea” bogăţii fără a afecta situaţia financiară a altora. Ba mai mult, unii susţin că oamenii care se îmbogăţesc îi ajută şi pe cei săraci să se îmbogăţească. Însă, dacă luăm în considerare competiţia dintre statele dezvoltate şi cele aflate în curs de dezvoltare pentru resursele tot mai puţine, limitările acestei idei vor fi mai evidente. De aceea, inegalitatea averilor rămâne şi astăzi o problemă.

Una dintre pildele cele mai cunoscute ale Domnului Isus cu privire la problema inegalităţii este cea despre bogatul nemilostiv (Luca 16:19-31). La data aceea, oamenii se considerau fericiţi dacă aveau două rânduri de haine şi dacă dădeau un ospăţ pe an. Însă bogatul din această parabolă se îmbrăca „în porfiră şi in subţire” (cele mai scumpe haine; „porfir” – purpură, stofă scumpă) şi „în fiecare zi ducea o viaţă plină de veselie şi strălucire”. Săracul Lazăr, care era şi bolnav, zăcea la poarta lui şi cerşea o bucăţică de pâine.

Contrar opiniei populare, mesajul parabolei vizează viaţa aceasta, şi nu viaţa de apoi. Dovadă că textul original grecesc nu aminteşte nicăieri de rai sau de iad. Atât bogatul, cât şi Lazăr sunt înfăţişaţi a fi în acelaşi loc (versetul 23) – în hadēs, adică în „Locuinţa morţilor”. Prăpastia care îi desparte este simbolul faptului că, după moarte, destinul omului este pentru totdeauna stabilit. Din acest motiv, modul în care ne purtăm cu oamenii în viaţa aceasta (dacă ascultăm de „Moise şi de profeţi”, vezi versetele 29,31) este foarte important. Nu există o viaţă viitoare în care să facem ce nu am făcut aici: „Cine nu iubeşte pe fratele său, pe care-l vede, cum poate să iubească pe Dumnezeu, pe care nu-L vede?” (1 Ioan 4:20).

Ce lucruri regretabile ai săvârşit şi le mai poţi îndrepta acum?

Când greşim, avem tendinţa firească de a face ceva pentru a scăpa de responsabilitate. Unii încearcă să arunce vina pe altcineva, poate chiar asupra celui nedreptăţit. Criminalii îşi scuză faptele pledând omor din autoapărare sau dând vina pe educaţia primită în familie. Violatorii dau vina pe victimă, spunând că au fost ademeniţi. Când divorţează, soţul dă vina pe soţie pentru eşecul căsniciei lor şi invers, soţia pe soţ. Cei vinovaţi de uciderea martirilor credinţei creştine au dat vina pe martiri, acuzându-i de erezie. Domnul Isus i-a prevenit pe ucenici cu privire la acest lucru: „Va veni vremea când oricine vă va ucide să creadă că aduce o slujbă lui Dumnezeu” (Ioan 16:2). De altfel, Iacov însuşi a murit ca martir.

În lumina acestor lucruri, cuvintele din Iacov 5:6 au o şi mai mare însemnătate!

De câte ori ţi s-a întâmplat să îi învinuieşti pe alţii, pentru ca, ulterior, să-ţi dai seama că de fapt tu erai cel greşit?

7. Ce se spune în Iacov 5:6? Înseamnă cumva că trebuie să-i lăsăm pe alţii să ne calce în picioare? Pe de altă parte, câte certuri ai putea evita dacă nu ai opune rezistenţă? Ce vrea să spună Domnul Isus prin îndemnul, din Matei 5:39, de a întoarce şi celălalt obraz? Ce înseamnă aceasta în mod practic? (Sau vrem cumva să fim „practici” cu un lucru care, în sine, nu ţine de domeniul practic?)

Iacov are destul de multe lucruri de spus cu privire la bogaţi şi săraci. Să nu uităm totuşi că el nu-i condamnă pe bogaţi doar pe motivul că sunt bogaţi. Ceea ce contează înaintea lui Dumnezeu sunt atitudinile şi faptele lor. Tot la fel, statutul economic precar al cuiva nu îl face să Îi fie drag lui Dumnezeu „din oficiu”. Dimpotrivă, cei „săraci în duh” şi cei „bogaţi în credinţă” vor fi moştenitori ai Împărăţiei (Matei 5:3; Iacov 2:5). Aceste calităţi sufleteşti pot să aibă sau nu o legătură cu situaţia noastră economică particulară. Cei bogaţi pot fi mai săraci spiritual decât îşi imaginează (vezi Apocalipsa 3:17). La intrarea israeliţilor în Ţara Făgăduinţei, Dumnezeu i-a avertizat ca nu cumva, când se vor bucura de prosperitate, să uite că toate lucrurile vin de la El, inclusiv puterea de a câştiga bogăţii (Deuteronomul 8:11-18).

„Banii au mare valoare, pentru că pot face mult bine. În mâinile copiilor lui Dumnezeu, ei sunt hrană pentru cel flămând, băutură pentru cel însetat şi îmbrăcăminte pentru cel gol. Sunt scut pentru cei asupriţi şi mijloc de ajutor pentru cel bolnav. Totuşi banii nu au mai multă valoare decât nisipul, în afara cazului în care sunt folosiţi pentru acoperirea necesităţilor vieţii, pentru binecuvântarea altora şi pentru înaintarea cauzei lui Hristos.

Bogăţiile strânse pentru sine nu sunt numai nefolositoare, ci sunt un blestem. În viaţa aceasta, sunt o capcană pentru suflet, abătând simţămintele de la comoara cerească…

Cel care îşi dă seama că banii sunt un talant de la Dumnezeu îi va folosi cu economie şi va considera că e de datoria lui să economisească pentru a putea dărui.” – Ellen G. White, Parabolele Domnului Hristos, p. 351, 352

Întrebări pentru discuţie

1. Meditează asupra următoarelor afirmaţii: „Bogatul stăpâneşte peste cei săraci şi cel ce ia cu împrumut este robul celui ce-i dă cu împrumut” (Proverbele 22:7).

„Multe familii tinere sunt sărace din cauză că îşi cheltuiesc banii imediat ce îi primesc. (…) Când cineva intră într-o datorie, se află într-una dintre plasele pe care Satana le aşază pentru suflete.” – Ellen G. White, Căminul adventist, p. 392

Putem considera că a ajuta pe cineva să iasă dintr-o datorie sau să evite să intre într-o datorie face parte din lucrarea de aducere a Evangheliei la cunoştinţa săracilor (Luca 4:18)? De ce da sau de ce nu?

2. Cum putem să ne dăm seama dacă suntem robii banilor? Vezi Luca 16:10-13.

3. Decalajul economic poate fi observat peste tot. Unii au câte două, trei sau patru case de lux, în vreme ce alţii de-abia dacă reuşesc să-şi improvizeze un adăpost. Unii sunt supraponderali din cauză că se îndoapă cu mâncare, în timp ce alţii mor de inaniţie. Unii spun că putem rezolva problema sărăciei luând de la cei bogaţi. Alţii spun că, dacă bogaţii se îmbogăţesc şi mai mult, şi săracii pot scăpa de sărăcie. Ce putem face noi, creştinii, pentru a uşura sărăcia extremă? Ce ar trebui şi ce nu ar trebui să facem?