Pregătirea pentru seceriş

Pe vremea grecilor şi a romanilor se făceau pregătiri intense pentru vizita unui demnitar. Erau degajate străzile, erau curăţate geamurile prăvăliilor, erau sădite flori şi era prevenită săvârşirea de delicte. Se făcea tot posibilul ca zona respectivă să arate cât mai bine.

Cuvântul grecesc parousia, utilizat în Noul Testament cu referire la „venirea” Domnului Hristos, era un termen specializat, care denumea sosirea în vizită a unui împărat sau a unui demnitar. Dacă se făceau astfel de pregătiri pentru vizita conducătorilor pământeşti, oare nu e numai normal să depunem eforturi deosebite ca să ne pregătim inimile pentru „vizita” Domnului şi Mântuitorului nostru?

Dar în ce constă mai exact această pregătire, mai ales că nu ştim nici ziua şi nici ora la care va avea loc marele eveniment (Matei 24:36)? Ce înseamnă să fim „îndelung răbdători” şi să ne „întărim” inimile? Ce legătură au aceste lucruri cu primirea ploii timpurii şi a ploii târzii (Iacov 5:7)? Deşi pasajele biblice pentru această săptămână fac referire la sfârşitul timpului, mesajul lor principal este relevant pentru credincioşii din orice timp. De-a lungul istoriei, credincioşii s-au confruntat cu încercări şi suferinţe şi au avut nevoie să rămână tari în credinţă, la fel ca profeţii din vechime.

Agricultorii depind în mod direct de vreme pentru câştigarea mijloacelor de trai. Recolta lor este afectată de vremea prea uscată sau prea ploioasă, prea rece sau prea caldă. În ţările mai secetoase, precum Israelul, marja de siguranţă este şi mai îngustă, iar importanţa ploii îmbelşugate la momentul potrivit este semnificativ mai mare. Fie că este cultivată în grădina familiei sau pe un teren mai mare, recolta (dar şi valoarea ei ulterioară) depinde în mod direct de ploaie.

Ploaia timpurie, care de regulă cade în octombrie-noiembrie, înmoaie solul şi îl pregăteşte pentru însămânţare şi germinare. Ploaia târzie, care cade în martie-aprilie, coace recolta şi o pregăteşte pentru seceriş.

1. Citeşte Iacov 5:7 şi compară cu Deuteronomul 11:14; Ieremia 5:24; 14:22; Ioel 2:23. Ce ne spun pasajele din Vechiul Testament despre ploaie? De ce asociază Iacov această imagine cu venirea Domnului? Vezi şi Osea 6:1-3; Ioel 2:28,29.

„Prin imaginea ploii timpurii şi a ploii târzii, care cad în regiunile orientale la vremea însămânţării şi la vremea secerişului, profeţii evrei au prezis înzestrarea bisericii lui Dumnezeu cu har spiritual într-o măsură extraordinară. Revărsarea Duhului în zilele apostolilor a fost începutul ploii timpurii, sau dintâi, şi măreţ a fost rodul. (…) Însă, în apropiere de încheierea secerişului pământului, este promisă o înzestrare specială cu har spiritual în vederea pregătirii bisericii pentru venirea Fiului omului. Această revărsare a Duhului este asemănată cu căderea ploii târzii şi tocmai pentru această putere în plus trebuie să-şi înalţe creştinii cererile la Domnul secerişului «în timpul ploii târzii» (Zaharia 10:1; trad. din limba engleză; în versiunea Cornilescu: „Cereţi de la Domnul ploaie, ploaie de primăvară”).” – Ellen G. White, Our Father Cares, p. 212

Domnul Isus arată că „secerişul este sfârşitul veacului ” (Matei 13:39). Marcu 4:26-29 înfăţişează o scenă similară cu cea din Iacov 5:7: plugarul aşteaptă coacerea recoltei: „întâi un fir verde, apoi spic, după aceea grâu deplin în spic; şi, când este coaptă roada, pune îndată secera în ea, pentru că a venit secerişul” (vers. 28, 29).

Abia la seceriş se poate face distincţie între grâu şi neghină (Matei 13:28-30; Maleahi 3:17,18). Deci cum ar trebui să trăim acum, până la seceriş?

2. Ce afirmă Iacov despre venirea Domnului Hristos? Cum putem înţelege această făgăduinţă astăzi, după două mii de ani? Iacov 5:8

Domnul Isus a descris Împărăţia cerului (Matei 4:17; 10:7; 24:33) prin intermediul parabolelor, ca să explice „lucrurile cereşti” necunoscute prin intermediul celor cunoscute. La un studiu atent, descoperim că Împărăţia are două dimensiuni: una prezentă (Împărăţia spirituală) şi una viitoare (Împărăţia veşnică). Toţi apostolii au avut speranţa că venirea Domnului Isus era iminentă (Romani 13:11; Evrei 10:25; Iacov 5:9), dar nu au indicat cu precizie ziua şi anul în care urma să aibă loc. Ei I-au cerut Domnului o dată precisă, însă El le-a spus că era mai bine pentru ei să nu cunoască data (Faptele 1:6,7). Căci, dacă ar fi ştiut că lucrarea avea să dureze încă două mii de ani (cel puţin) de atunci înainte, ar mai fi avut ei zel să răspândească Evanghelia?

3. Ce vrea să spună Iacov prin îndemnul „întăriţi-vă inimile”? Iacov 5:8. De ce spune că „roada” aşteptată este „scumpă” (timios)? Vers. 7. Vezi şi 1 Corinteni 3:12; 1 Tesaloniceni 3:13; 2 Tesaloniceni 3:3; 1 Petru 1:19.

Cuvântul „a întări” (stērizō) înseamnă „a fortifica, a căli”. Inimile noastre trebuie să fie atât de bine alipite de Domnul, încât să nu poată fi zdruncinate, indiferent de presiunile la care sunt supuse. Iar ca să putem atinge acest ideal trebuie să devenim tari în adevăr (2 Petru 1:12), să ne împotrivim ispitei şi să suportăm încercările şi suferinţa din cauza credinţei (Faptele 14:22).

Creşterea spirituală este un proces care, deşi dureros uneori, aduce o „roadă scumpă”. Credincioşii răscumpăraţi „cu sângele scump [timios] al lui Hristos” (1 Petru 1:19) sunt de o valoare infinită pentru „Plugarul” ceresc. Cuvântul timios e întrebuinţat şi pentru a-i descrie pe credincioşii statornici simbolizaţi de „pietrele scumpe” clădite pe Hristos, piatra de temelie a bisericii (1 Corinteni 3:11,12). Lucrarea celor nestatornici este asemănată de Pavel cu fânul şi cu trestia care nu rezistă şi care ard uşor (vers. 12-15). Ne îndreptăm noi energiile spre lucrurile cele mai valoroase şi spre Persoana cea mai scumpă?

Analizează-ţi viaţa. Cum este lucrarea ta?

„Când va avea loc revenirea lui Isus? De ce mai suntem încă aici? Nu este de mirare că acum, în secolul al XXI-lea, există sceptici şi batjocoritori. Aşa a fost tot timpul. Cele mai mari pericole cu care s-au confruntat israeliţii de-a lungul istoriei lor, ca popor, au venit din rândurile lor şi din inimile lor, nu din partea duşmanilor. La fel şi astăzi, pe măsură ce se apropie revenirea lui Isus, „cu mult mai multe pericole vin din interior decât din afară. (…) Necredinţa tolerată, îndoielile exprimate şi întunericul îndrăgit încurajează prezenţa îngerilor răi şi deschid calea pentru împlinirea şiretlicurilor lui Satana.” – Ellen G. White, Evenimentele ultimelor zile, p. 156

4. În legătură cu ce suntem avertizaţi în Iacov 5:9? Ce motive de plângere sau de nemulţumire ai avut faţă de alţi membri ai bisericii sau chiar faţă de biserică (poate întemeiate uneori)? Cum ai procedat pentru a le aduce la cunoştinţă şi a găsi o soluţie? Cu smerenie, blândeţe şi dispoziţia de a ierta aşa cum te-a iertat pe tine Dumnezeu (Luca 7:39-50)? Sau prin metode lumeşti? Fii sincer cu tine!

Am văzut din Epistola lui Iacov că, la data aceea, între credincioşi apăruseră probleme serioase: favoritismul (Iacov 2:1,9), suspiciunea (2:4), vorbirea de rău (3:10; 4:11), invidia (3:14), certurile (4:1) şi spiritul lumesc (4:4,13,14). În mod invariabil, apostolul ne trimite la soluţii puternice pentru aceste probleme: credinţa (Iacov 1:3,6), „Cuvântul sădit” în noi (Iacov 1:21), adâncirea privirilor în „legea slobozeniei” (Iacov 1:25; 2:12), o inimă neîmpărţită şi înţelepciunea dumnezeiască (Iacov 3:13,17), harul (Iacov 4:6), curăţirea mâinilor şi a inimii (Iacov 4:8). El pune totodată accent pe manifestările exterioare ale lucrării interioare a lui Dumnezeu (Iacov 2:14-26), manifestări în care se cuprind grija faţă de cei necăjiţi şi uitaţi (Iacov 1:27), faptele de milă (Iacov 2:13) şi cultivarea păcii, nu a discordiei (Iacov 3:18).

Noi suntem răspunzători în primul rând înaintea lui Dumnezeu şi vom da socoteală înaintea Sa, pentru că El ţine judecata şi îi va da fiecăruia după faptele lui.

În acest timp de aşteptare a revenirii Mântuitorului, ce metode putem folosi pentru a ne încuraja unii pe alţii? De ce este important să facem lucrul acesta?

5. Citeşte Iacov 5:10,11. Ce lucru au în comun Iov şi prorocii? De ce sunt daţi ei ca exemplu? Ce învăţăminte găsim aici pentru viaţa noastră?

Profeţii din vechime au predicat Cuvântul Domnului, fără să-l modifice sau să-l discrediteze. Apostolul Pavel descrie astfel credincioşia lor faţă de Dumnezeu: ei „au astupat gurile leilor , au stins puterea focului [Şadrac, Meşac şi Abed-Nego], au scăpat de ascuţişul sabiei … Alţii au suferit… închisoare ; au fost ucişi cu pietre , tăiaţi în două cu fierăstrăul …; au murit ucişi de sabie [1 Împăraţi 19:10]” (Evrei 11:33-37). Desigur că suferinţele lui Iov sunt arhicunoscute, cum este şi răbdarea de care a dat dovadă, deşi soţia l-a luat în derâdere şi prietenii, care veniseră să îl mângâie, l-au criticat. Ce i-a făcut pe aceşti eroi ai credinţei şi pe mulţi alţii asemenea lor să se ridice deasupra unui credincios obişnuit? Iacov aminteşte aici câteva calităţi: răbdarea, perseverenţa şi, mai presus de toate, speranţa şi încrederea în Dumnezeu.

Una dintre însuşiri este „răbdarea” sau „îndelunga răbdare”, cum este tradus în versetele 7, 8, 10 cuvântul din limba greacă makrothumia. Ea este capacitatea de a rămâne în picioare în circumstanţe dificile şi în încercări, în faţa tuturor loviturilor pe care ni le dă viaţa (sau Diavolul!). Cuvântul „răbdare” şi expresia echivalentă, „îndelungă răbdare”, sunt des utilizate în Noul Testament. Pavel scrie că Avraam a aşteptat cu „răbdare” împlinirea făgăduinţei lui Dumnezeu de a-i da un fiu (Evrei 6:12,15), iar Petru scrie că Domnul Hristos a suportat cu „îndelungă răbdare” chinurile şi moartea pe cruce (2 Petru 3:15).

Pe de altă parte, „răbdarea” din versetul 11 (hypomonē) are sensul de „perseverenţă, stăruinţă” şi pune accent pe rezultatul procesului descris anterior, îndreptându-ne privirea spre linia de sosire. Iov este amintit aici ca întruchipare a acestei calităţi. În pofida tuturor nenorocirilor, el şi-a aţintit privirea spre reabilitarea finală pe care se aştepta să o primească (Iov 14:13-15; 19:23-27).

Prin ce greutăţi şi neplăceri treci acum? Pentru ce greutăţi viitoare ai început să te rogi încă de pe acum? Cât de des te-ai simţit descurajat? Gândeşte-te la încercările prin care au trecut eroii Bibliei amintiţi mai sus, la simţămintele lor de descurajare. Ce poţi învăţa din experienţa lor?

6. Ce ni se spune în Iacov 5:12?

Comentatorii au încercat să înţeleagă de ce a insistat Iacov atât de mult asupra jurământului. Chiar dacă intenţia ar fi interzicerea oricărui tip de jurământ, de ce spune el că aspectul acesta este „mai presus de toate” celelalte aspecte abordate în capitolul 5 sau poate chiar în întreaga epistolă? Este subiectul acesta chiar atât de important?

Să ne amintim că Iacov nu se mulţumeşte cu o credinţă superficială sau de faţadă. În ciuda modului eronat în care este prezentat uneori astăzi, Iacov este orientat foarte precis către valorile Evangheliei şi chiar stabileşte nişte standarde pe care nu le putem atinge decât prin harul lui Dumnezeu care ne iartă şi ne dă putere. Cuvintele noastre arată ce avem în suflet: „Din prisosul inimii vorbeşte gura” (Matei 12:34). Teologia lui este pătrunsă de gândirea Domnului Isus care ne-a dat porunca: „Să nu juraţi nicidecum; nici pe cer, pentru că este scaunul de domnie al lui Dumnezeu; nici pe pământ, pentru că este aşternutul picioarelor Lui; nici pe Ierusalim, pentru că este cetatea marelui Împărat” (Matei 5:34,35). Se pare că oamenii din vremea aceea ajunseseră să jure chiar şi pe perii capului lor (versetul 36)! Domnul Isus le-a spus însă că lucrul acesta este rău: „Felul vostru de vorbire să fie: Da, da; nu, nu” (versetul 37).

Tot ce avem şi suntem Îi aparţine lui Dumnezeu, inclusiv perii capului. De aceea, „nu există niciun lucru pe care să avem dreptul să-l oferim, ca şi cum ar fi al nostru, ca garanţie pentru împlinirea cuvântului dat. (…) Tot ce fac creştinii trebuie să fie limpede ca lumina zilei. Adevărul este de la Dumnezeu; amăgirea, în fiecare dintre miriadele de forme ale ei, este de la Satana.” – Ellen G. White, Cugetări de pe Muntele Fericirilor, p. 66, 68
Când rostim adevărul, trebuie să îndeplinim două condiţii: (1) să îl rostim cu smerenie, întrucât rareori cunoaştem tot adevărul (chiar şi despre noi înşine), şi (2) să-l spunem cu iubire şi pentru edificarea celor ce ne ascultă.

Citeşte Efeseni 4:15,29 şi Coloseni 4:6. Meditează cu rugăciune asupra mesajului lor principal. Gândeşte-te cât de diferit ar arăta viaţa ta dacă, prin harul lui Dumnezeu, ai respecta cu stricteţe sfaturile acestea!

Citeşte despre experienţa lui Ilie din Profeţi şi regi, de Ellen G. White, capitolele „De la Izreel la Horeb”, p. 155-166, „Ce faci tu aici, Ilie?”, p. 167-176, şi „În duhul şi puterea lui Ilie”, p. 177-189.

„Lecţia pe care conducătorii din lucrarea lui Dumnezeu trebuie să o înveţe este să aştepte cu răbdare şi să se încreadă în El atunci când totul pare întunecat. Cerul nu-i va lăsa să cadă în ziua încercării. (…)

Nimic nu este în aparenţă mai fără ajutor, şi totuşi mai de neînvins ca sufletul care, simţindu-şi nimicnicia, se sprijină pe Dumnezeu. (…).

Încercările vor veni, dar mergi înainte! Acest lucru îţi va întări credinţa şi te va pregăti pentru slujire. Rapoartele istoriei sacre sunt scrise nu numai ca să le citim şi să ne minunăm, ci pentru ca aceeaşi credinţă care a lucrat în slujitorii lui Dumnezeu din vechime să poată să lucreze şi în noi.” – Ellen G. White, Profeţi şi regi, p. 174, 175

Întrebări pentru discuţie

1. Cunoaştem parabola cu grâul şi neghina care trebuie lăsate să crească împreună până la seceriş. Ce înseamnă aceasta în ceea ce priveşte disciplina bisericească? Cum o aplicăm la răzvrătirea sau la apostazia făţişă a unor membri? Nu trebuie să intervenim cu nimic, spunând că de lucrurile acestea Se va ocupa Domnul la venirea Sa? Evident că nu. Care este atitudinea potrivită faţă de „neghină”, faţă de persoanele al căror singur ţel este „sufocarea” grâului?

2. Ispitele şi încercările vin la noi toţi. Ce făgăduinţe din Biblie şi din scrierile lui Ellen G. White te-au îmbărbătat şi te-au ajutat să perseverezi în credinţă? Viaţa căror oameni ai Bibliei ţi-a fost de mare ajutor în greutăţile prin care ai trecut?

3. Iacov ne îndeamnă să nu ne plângem unii împotriva altora (5:9). Totuşi oamenii fac uneori lucruri care ne deranjează sau ne supără. Cum ne putem deprinde să îi iubim, să îi iertăm şi să ne ridicăm deasupra lucrurilor mărunte ale vieţii care ne indispun şi ne irită şi care, în final, ne strică mărturia despre Dumnezeu?