Adam şi Isus

Apostolul Pavel a scris că îndreptăţirea, sau acceptarea din partea lui Dumnezeu, vine numai prin credinţa în Isus Hristos, deoarece numai neprihănirea Sa este suficientă „ca să putem sta în picioare” înaintea Domnului nostru. După ce arată că mântuirea este numai prin credinţă, şi nu prin fapte, chiar şi pentru un om tot atât de „neprihănit” ca Avraam, face un pas înapoi şi priveşte la imaginea de ansamblu – la cauzele păcatului, suferinţei şi morţii şi la soluţia care se găseşte în Hristos şi în ce a făcut El pentru neamul omenesc.

Prin căderea unui singur om, Adam, toţi oamenii au suferit condamnarea, înstrăinarea şi moartea. Prin biruinţa unui singur om, Isus, toţi oamenii au primit iertarea, acceptarea şi viaţa. Prin credinţa în Isus, raportul păcatelor lor şi pedeapsa meritată pentru ele pot fi iertate, şterse pentru totdeauna.

Apostolul Pavel îl pune pe Adam în contrast cu Isus, arătând că Hristos a venit să îndrepte ce a stricat Adam şi că, prin credinţă, victimele păcatului lui Adam pot fi salvate prin Isus, Mântuitorul. Toate aceste lucruri pot fi realizate pe baza jertfei înlocuitoare a lui Hristos. Fiecare om, iudeu sau dintre neamuri, poate fi mântuit prin Isus, care a obţinut cu sângele Său îndreptăţirea pentru toţi cei care îl primesc.

Subiectul acesta merită cu siguranţă dezvoltat, deoarece el constituie fundamentul tuturor speranţelor noastre.

1. Redă pe scurt mesajul lui Pavel din Romani 5:1-5. Ce lecţie personală poţi desprinde de aici?

Textul original nu spune „fiindcă suntem socotiţi neprihăniţi” ci „am fost socotiţi neprihăniţi”. Verbul grecesc exprimă o acţiune încheiată. Noi am fost declaraţi neprihăniţi sau consideraţi neprihăniţi, nu prin vreo faptă a Legii, ci prin Isus Hristos. Viaţa desăvârşită trăită de Isus pe pământ şi ascultarea Sa desăvârşită de Lege au fost puse în contul nostru.

În acelaşi timp, toate păcatele noastre au fost puse asupra Lui şi, în felul acesta, noi putem fi scutiţi de pedeapsa pe care o merităm. Pedeapsa a căzut asupra lui Hristos pentru noi, în locul nostru, aşa încât nu mai este necesar să o suferim. Există oare o veste mai bună pentru păcătos?

Nu putem decât să „ne bucurăm” (versetul 2) în această speranţă! Dar să ne bucurăm chiar şi în necaz? Da, oamenii îndreptăţiţi se pot bucura în necaz, deoarece şi-au pus credinţa în Isus Hristos. Ei au încredere că Dumnezeu va avea grijă ca toate lucrurile să fie spre binele lor. Ei consideră că este o cinste să sufere pentru Hristos. (Vezi şi 1 Petru 4:13.)

Observaţi, de asemenea, seria de efecte din Romani 5:3-5.

1. Răbdare. Cuvântul grecesc hupomone înseamnă „perseverenţă”. Este vorba despre perseverenţa pe care o dezvoltă necazul în cel care îşi păstrează credinţa şi nu îşi pierde speranţa în Hristos, nici chiar atunci când trece prin încercări şi suferinţe grele.

2. Biruinţă. Cuvântul grecesc dokime înseamnă „care este aprobat”; de aici, „caracter” sau, mai precis, „caracter aprobat”. Cel care suportă cu perseverenţă încercările îşi formează un „caracter aprobat” de Dumnezeu.

3. Nădejdea. Perseverenţa şi aprobarea dau naştere în mod firesc speranţei – speranţei găsite în Isus şi în făgăduinţa mântuirii prin El. Atâta timp cât rămânem ataşaţi de Isus în credinţă, pocăinţă şi ascultare, avem toate motivele să sperăm.

Care este cea mai mare speranţă a ta? Poate ea să se împlinească prin Isus? Are şanse să se împlinească? Dacă nu, eşti sigur că este bine să-i acorzi atâta importanţă?

2. Ce ni se spune în Romani 5:6-8 despre caracterul lui Dumnezeu şi de ce sunt aceste lucruri o sursă de speranţă pentru noi?

După ce Adam şi Eva au călcat cerinţa divină în mod ruşinos şi fără motiv, Dumnezeu a făcut primii paşi spre împăcare. Încă de atunci, El a luat iniţiativa, punându-le oamenilor la dispoziţie o cale de mântuire şi invitându-i să o accepte. „Când a venit împlinirea vremii, Dumnezeu a trimis pe Fiul Său…” (Galateni 4:4).

3. Ce ni se spune în Romani 5:9?

În ajunul plecării israeliţilor din Egipt, sângele pus pe uşorii caselor i-a ocrotit pe întâii născuţi ai evreilor de pedeapsa care a căzut asupra întâilor născuţi ai Egiptului. La fel, sângele lui Isus Hristos garantează că omul care a fost îndreptăţit şi rămâne în starea aceasta, va fi protejat de mânia lui Dumnezeu când El va eradica păcatul, la sfârşitul timpului.

Unii nu pot înţelege cum este posibil ca un Dumnezeu iubitor să manifeste mânie. Dar El manifestă mânie tocmai pentru că ne iubeşte. Cum ar putea Dumnezeu, care iubeşte lumea, să nu Se mânie din cauza păcatului? Dacă ar fi indiferent faţă de noi, nu l-ar păsa de tot ce se întâmplă aici. Priveşte în jur şi observă efectele păcatului asupra lucrurilor create de El. Cum ar putea Dumnezeu să nu Se mânie din cauza acestor rele şi acestor devastări?

4. În afară de faptul că suntem mântuiţi, ce alte motiv de bucurie avem? Romani 5:10,11

Unii comentatori consideră că în versetul 10 se face referire la viaţa pe care a trăit-o Hristos pe pământ, în care Şi-a dezvoltat un caracter desăvârşit, pe care, acum, Se oferă să ni-l atribuie nouă („vom fi mântuiţi prin viaţa Lui”). Deşi este adevărat că viaţa Sa desăvârşită este pusă în contul nostru, Pavel pare să pună accentul pe ideea că, deşi a murit, Hristos a înviat şi trăieşte veşnic (vezi Evrei 7:25). Noi suntem mântuiţi, pentru că El trăieşte. Dacă ar fi rămas în mormânt, speranţele noastre ar fi pierit odată cu El. Versetul 11 continuă să prezinte motivele pe care le avem de a ne bucura în Domnul datorită lucrurilor pe care le-a făcut Isus pentru noi.

Moartea este cel din urmă duşman al nostru. Când l-a creat pe om, Dumnezeu a plănuit ca el să trăiască veşnic. În general, oamenii nu-şi doresc să moară; doresc acest lucru numai când suferă şi trec prin necazuri foarte mari. Moartea este contrară naturii noastre. Aceasta pentru că am fost creaţi să trăim veşnic. N-ar fi trebuit să cunoaştem moartea.

5. Citeşte Romani 5:12. Ce afirmă Pavel aici? De ce este utilă această explicaţie?

Comentatorii au dezbătut acest pasaj biblic mai mult decât pe oricare altul. Probabil pentru că ei „încearcă să folosească acest pasaj în alte scopuri decât cele intenţionate de Pavel” (Comentariul biblic AZŞ, vol. 6, p. 529).

Un aspect asupra căruia nu se pot pune de acord este următorul: Cum anume a trecut păcatul lui Adam asupra posterităţii lui? Descendenţii lui poartă o parte din vina păcatului lui Adam ori sunt vinovaţi înaintea lui Dumnezeu din cauza propriilor păcate? Unii au încercat să găsească răspunsul din acest text, însă aici Pavel nu se ocupă de subiectul acesta, ci accentuează din nou ce declarase mai înainte: „Căci toţi au păcătuit” (Romani 3:23). Este necesar să recunoaştem că suntem păcătoşi, deoarece numai în felul acesta ne vom da seama că avem nevoie de un Mântuitor. Aici, Pavel a încercat să-i conştientizeze pe cititori de cât de rău este păcatul şi de ceea ce a adus el în lume, prin Adam. Iar apoi arată ce ne oferă Dumnezeu prin Isus, ca unic remediu pentru tragedia abătută asupra lumii noastre prin păcatul lui Adam.

Totuşi textul acesta doar identifică problema (moartea în Adam), nu prezintă şi soluţia (viaţa în Hristos). Unul dintre aspectele cele mai importante ale Evangheliei este acela că moartea a fost „înghiţită” de viaţă. Isus a trecut prin porţile mormântului şi i-a rupt legăturile. El spune: „Eu sunt Cel viu. Am fost mort şi iată că sunt viu în vecii vecilor. Eu ţin cheile morţii şi ale Locuinţei morţilor” (Apocalipsa 1:18). Isus deţine cheile şi vrăjmaşul nu mai poate să îşi ţină victimele în mormânt!

Ce experienţe ai avut în legătură cu realitatea şi tragedia morţii? în faţa acestui vrăjmaş necruţător, de ce avem nevoie de o speranţă venită de la Dumnezeu şi nu de la oameni?

6. De ce moartea, ca o consecinţă a păcatului, „a domnit” chiar şi „înainte de Lege”? Romani 5:13,14

Expresia „înainte de Lege” este aşezată în paralel cu expresia „de la Adam până la Moise”. Este vorba aici despre perioada de la geneza lumii la Sinai, premergătoare prezentării într-un cadru oficial a regulilor şi legilor sistemului israelit, din care făceau parte şi Cele Zece Porunci.

„Înainte de Lege” înseamnă „înainte de prezentarea detaliată a cerinţelor lui Dumnezeu în legile date israeliţilor la Sinai”. Păcatul a existat şi înainte de Sinai. Cum să nu existe? Minciuna, uciderea, adulterul şi idolatria nu au fost păcate până atunci? Desigur că au fost.

Însă, înainte de Sinai, oamenii aveau în general o revelaţie limitată a lui Dumnezeu, dar aveau suficiente cunoştinţe ca să poată fi traşi la răspundere pentru faptele lor. Dumnezeu este drept şi nu va pedepsi pe nimeni pe nedrept. Aşa cum subliniază Pavel, oamenii de dinainte de Sinai au cunoscut moartea. Moartea a trecut asupra tuturor. Ei nu au păcătuit împotriva unei porunci enunţate în mod explicit, dar au păcătuit totuşi. Au beneficiat de revelaţia lui Dumnezeu din natură, dar nu au primit-o şi s-au făcut astfel vinovaţi. „în adevăr, însuşirile nevăzute ale Lui, puterea lui veşnică şi dumnezeirea Lui se văd lămurit de la facerea lumii… Aşa că nu se pot dezvinovăţi” (Romani 1:20).

7. Cu ce scop S-a descoperit Dumnezeu mai clar în „Lege”? Romani 5:20,21

Învăţăturile date pe Sinai au cuprins Legea morală, deşi ea existase şi înainte. Însă atunci a fost scrisă şi proclamată pentru prima dată, conform Bibliei.

Când au început să se compare cu cerinţele divine, israeliţii au descoperit că erau foarte departe de împlinirea lor. În acest sens s-a înmulţit greşeala. Ei şi-au dat seama cât de mult păcătuiseră. Scopul unei asemenea descoperiri a fost acela de a-i ajuta să înţeleagă că au nevoie de un Mântuitor şi să accepte harul oferit cu atâta bunăvoinţă de Dumnezeu. Aşa cum am menţionat mai înainte, credinţa adevărată din Vechiul Testament nu a fost legalistă.

Ce îţi spun legile din ţara ta despre concepţia oamenilor despre bine şi râu? Dacă legile umane pot realiza acest lucru, ce putem spune despre Legea lui Dumnezeu?

8. Ce contrast ne este prezentat în Romani 5:18,19? Ce speranţă avem în Hristos?

Tot ce am primit de la Adam este sentinţa de moarte. Dar Hristos a intervenit şi a păşit pe terenul unde căzuse Adam şi a trecut toate testele în locul omului. El a reparat eşecul lui Adam şi căderea sa ruşinoasă şi astfel, ca înlocuitor al nostru, ne-a pus pe noi pe un teren privilegiat înaintea lui Dumnezeu. De aceea, Isus este „Cel de-al doilea Adam”.

„Al doilea Adam a fost un agent moral liber, răspunzător pentru comportamentul Lui. Înconjurat de influenţe deosebit de subtile şi amăgitoare, El S-a aflat într-o situaţie mult mai puţin favorabilă decât primul Adam pentru a trăi o viaţă fără păcat. Dar, deşi a trăit în mijlocul celor păcătoşi, El S-a împotrivit fiecărei ispite de a păcătui şi Şi-a păstrat nevinovăţia. El a fost tot timpul fără păcat.” – Comentariile Ellen G. White în Comentariul biblic AZŞ, vol. 6, p. 1074

9. Ce deosebiri între consecinţele faptelor lui Adam şi ale faptelor lui Hristos sunt prezentate în Romani 5:15-19?

Observă termenii aşezaţi în opoziţie: moartea şi viaţa; neascultare şi ascultarea; osânda şi hotărârea de iertare; păcatul şi neprihănirea. Isus a venit şi a reparat tot ce a stricat Adam!

De asemenea, este interesant că, în versetele 15-17, cuvântul „darul” apare de cinci ori. De cinci ori! Ideea este simplă: Pavel subliniază că îndreptăţirea nu este câştigată, ci este oferită în dar. Este ceva ce nu merităm. Ca să intrăm în posesia unui dar, nu facem decât să întindem mâna şi să-l luăm. La fel şi aici, nu trebuie decât să-l cerem prin credinţă.

Care a fost cel mai frumos dar pe care l-ai primit vreodată? De ce îl consideri cel mai frumos? L-ai apreciat mai mult pentru că l-ai primit şi nu l-ai procurat prin eforturi proprii? Ar putea darul acela să se compare câtuşi de puţin cu tot ce am primit în Isus?

Studiu suplimentar: Ellen G. White, Divina vindecare, cap. „Ajutor în vieţuirea zilnică” ed. 2014, pp. 463-466; Solii alese, cartea 1, cap. „Hristos, centrul soliei”, ed. 2012, pp. 331-332; Patriarhi şi profeţi, cap. „Ispitirea şi căderea”, ed. 2015, pp. 50-53.

„Mulţi sunt înşelaţi cu privire la starea inimii lor. Ei nu-şi dau seama că inima lor firească este nespus de înşelătoare şi de deznădăjduit de rea. Ei se îmbracă în propria neprihănire şi sunt mulţumiţi cu atingerea unui standard omenesc al caracterului, un standard fixat de ei.” – Ellen G. White, Solii alese, cartea 1, p. 280

„Care este o icoană preînchipuitoare a Celui ce avea să vină (5:14). În ce sens este Adam o icoană preînchipuitoare a lui Hristos? Aşa cum Adam s-a făcut o pricină de moarte pentru urmaşii lui, cu toate că ei nu au mâncat din pomul interzis, tot ia fel Hristos S-a făcut Dătătorul neprihănirii pentru cei care sunt din El, cu toate că ei nu au câştigat vreo neprihănire; căci prin Cruce, El a obţinut pentru toţi oamenii. Icoana preînchipuitoare a păcatului lui Adam este în noi, fiindcă noi murim ca şi cum am fi păcătuit la fel ca el. Icoana preînchipuitoare a lui Hristos este în noi, fiindcă noi trăim ca şi cum am fi îndeplinit toată neprihănirea la fel ca El.” – Martin Luther, Commentary on Romans, pp. 96-97

BIBLIA ŞI CARTEA PROFEŢI ŞI REGI – STUDIU LA RÂND

Biblia: Ezechiel 37-43
1. Unde avea să fie locul de înmormântare al lui Gog?
2. Cu câte feţe era reprezentat fiecare heruvim care împodobea templul din viziunea lui Ezechiel?
3. Câţi coţi măsura faţa templului din viziunea lui Ezechiel?
4. Ce reacţie avea să aibă casa lui Israel când Ezechiel avea să le prezinte planul noului templu?

Profeţi şi regi, capitolul 45
5. Ce influenţă au avut murmurarea şi nemulţumirea asupra minţii multora dintre clăditorii templului?

Ştirea misionară video pentru Şcoala de Sabat poate fi descărcată şi vizionată accesând una dintre următoarele adrese de Internet: resurse.adventist.pro (secţiunea „Şcoala de Sabat”) sau YouTube (canalul „Şcoala de Sabat”).

Alte resurse veţi mai găsi şi la pagina primei şi ultimei lecţii din trimestru!