Studii biblice

Aprofundează valorile Scripturii cu ajutorul studiilor în format audio

Cei aleşi

STUDIUL 11 » 9 DECEMBRIE – 15 DECEMBRIE
Textul de memorat: „Întreb, dar: «A lepădat Dumnezeu pe poporul Său?» Nicidecum! Căci şi eu sunt israelit, din sămânţa lui Avraam, din seminţia lui Beniamin.” (Romani 11:1)
0:00
0:00

Studiul de săptămâna aceasta se ocupă de Romani 10 şi 11, insistând în mod special asupra capitolului 11. Este important să citeşti ambele capitole în întregime pentru a urmări firul raţionamentului lui Pavel.

Aceste două capitole au provocat şi provoacă încă multe dezbateri. Există totuşi o idee clar transmisă de amândouă: Dumnezeu îi iubeşte pe toţi oamenii şi dorinţa Lui cea mare este să-i vadă mântuiţi. El nu respinge nicio categorie de oameni. Romani 10:12 afirmă clar: „Nu este nicio deosebire între iudeu şi grec” – toţi sunt păcătoşi şi toţi au nevoie de harul lui Dumnezeu, care a fost oferit prin Isus Hristos. Harul acesta ajunge la toţi – nu în funcţie de naţionalitate, de naştere sau de faptele Legii, ci în funcţie de credinţa în Isus, care a murit în locul păcătoşilor de pretutindeni. Dumnezeu poate alege pe oricine, dar planul fundamental pentru mântuirea oamenilor nu se schimbă niciodată.

Pavel continuă tema aceasta în capitolul 11. Este important să înţelegem că, atunci când vorbeşte despre alegere şi chemare, apostolul nu se referă la mântuire, ci la rolul îndeplinit de cineva în planul lui Dumnezeu pentru lucrarea cu oamenii. Niciunei categorii de oameni nu-i este refuzată mântuirea. Nu despre acest lucru este vorba. Ci despre faptul că, după venirea lui Isus pe pământ şi după ce Evanghelia a fost dusă la neamuri (prin Pavel în special), atât credincioşii dintre iudei, cât şi cei dintre neamuri au preluat misiunea de a evangheliza lumea.

Duminică, 10 decembrie – Hristos şi Legea

1. Care este sensul expresiei „Hristos este sfârşitul Legii” în contextul din Romani 10:1-4?

Legalismul poate lua multe forme, unele mai subtile ca altele. Cei care privesc la ei înşişi, la faptele lor bune, la alimentaţia lor, la cât de strict respectă Sabatul, la toate lucrurile rele pe care nu le fac sau la lucrurile bune pe care le fac, oricât de bune ar fi intenţiile lor, cad în capcana legalismului. Noi trebuie să punem înaintea ochilor noştri sfinţenia lui Dumnezeu faţă în faţă cu păcătoşenia noastră. Aceasta este calea cea mai sigură de a ne proteja de concepţia care îi determină pe oameni să caute „o neprihănire a lor înşişi”, şi nu neprihănirea lui Hristos.

Romani 10:4 este un text important, care surprinde esenţa mesajului lui Pavel din Romani. Mai întâi, trebuie să avem în vedere contextul. Mulţi iudei „au căutat să-şi pună înainte o neprihănire a lor înşişi” (vers. 3) şi „neprihănirea pe care o dă Legea” (vers. 5). Însă, odată cu venirea lui Mesia, a fost prezentată adevărata cale către neprihănire. Neprihănirea le-a fost oferită tuturor celor care şi-au pus încrederea în Hristos. Către El arătase sistemul ceremonial din vechime.

Chiar dacă includem în definiţia Legii menţionate aici Cele Zece Porunci, aceasta nu înseamnă că Cele Zece Porunci au fost înlăturate. Legea morală ne indică păcatele, greşelile, lipsurile şi ne dovedeşte că avem nevoie de un Mântuitor, de iertare, de neprihănire, iar toate acestea se găsesc în Isus. În acest sens este Hristos „sfârşitul” Legii: Legea ne conduce la El şi la neprihănirea Sa. Cuvântul grecesc pentru „sfârşit” este teloes, care poate fi tradus şi prin „scop”, „ţintă”, „destinaţie”. Hristos este scopul final al Legii, în sensul că scopul Legii este să ne conducă la El.

Concluzia că textul acesta ne-ar învăţa că Cele Zece Porunci ar fi fost desfiinţate (practic este vizată porunca a patra) intră în contradicţie cu multe declaraţii ale lui Pavel şi ale altor scriitori ai Noului Testament.

Te-ai lăudat vreodată cât de bun eşti tu în comparaţie cu alţii? Poate că eşti într-adevăr „mai bun”, dar cu ce te ajută lucrul acesta? Compară-te cu Hristos, apoi gândeşte-te cât de bun eşti în realitate!

Luni, 11 decembrie – Alegere prin har

2. Citeşte Romani 11:1-7. Ce concepţie populară este respinsă clar şi definitiv în pasajul acesta?

În prima parte a răspunsului său la întrebarea: „A lepădat Dumnezeu pe poporul Său?” Pavel arată că nu l-a lepădat, din moment ce existau iudei care au primit Evanghelia (Pavel se dă pe sine exemplu). Ei reprezentau „o rămăşiţă datorită unei alegeri, prin har”. Mântuirea le este oferită tuturor celor care o primesc, atât iudei, cât şi neamuri.

Să nu uităm că primii convertiţi la creştinism au fost iudei – de exemplu, cei convertiţi în Ziua Cincizecimii. Petru a avut nevoie de o viziune specială şi de o minune ca să se convingă că neamurile aveau acces egal la harul lui Hristos (Faptele 10; compară cu Faptele 15:7-9) şi că Evanghelia trebuia să le fie vestită şi lor.

3. De ce este greşit să credem că Dumnezeu i-a împiedicat pe israeliţii care L-au respins pe Isus să înţeleagă mântuirea? Romani 11:7-10

În Romani 11:8-10, Pavel citează din Vechiul Testament, a cărui autoritate era acceptată de iudei. În pasajele citate, se afirmă că Dumnezeu le-a dat israeliţilor un spirit de adormire, ca să nu vadă şi să nu audă. Oare îi orbeşte Dumnezeu pe oameni ca să nu vadă lumina care i-ar conduce la mântuire? Niciodată! Pavel nu vorbeşte despre mântuirea personală, deoarece Dumnezeu nu îi refuză mântuirea niciunui om şi niciunei categorii de oameni.

De ce este greşită ideea că Dumnezeu ar refuza mântuirea unei categorii întregi de oameni? în ce relaţie se află concepţia aceasta cu învăţătura Evangheliei (potrivit căreia Hristos a murit pentru ca toţi oamenii să fie mântuiţi)? Ce consecinţe tragice a avut concepţia aceasta, de exemplu, asupra iudeilor?

Marţi, 12 decembrie – Ramurile fireşti

4. Despre ce mare speranţă vorbeşte Pavel în Romani 11:11-15?

Găsim aici două expresii paralele: (1) „plinătatea întoarcerii lor [israeliţilor]” şi (2) „primirea lor [israeliţilor]”. Pavel se aştepta ca diminuarea numărului celor ce cred din Israel şi lepădarea lor să fie doar temporară şi să fie urmată de plinătate şi de primire. Acesta este al doilea răspuns al lui Pavel la întrebarea de la începutul capitolului: „A lepădat Dumnezeu pe poporul Său?” Ce pare a fi o lepădare, spune el, este doar o situaţie temporară.

5. Ce vrea să ilustreze Pavel prin imaginea ramurilor altoite în măslinul nobil? Romani 11:16-24?

Pavel aseamănă rămăşiţa credincioasă a lui Israel cu un măslin nobil, care are unele ramuri tăiate (iudeii necredincioşi), metaforă prin care vrea să arate că „Dumnezeu nu a lepădat pe poporul Său” (Romani 11:2). Rădăcina şi trunchiul au rămas. În acest pom au fost altoite neamurile. Dar ele îşi trag seva şi viaţa din rădăcină şi din trunchi, simbolul iudeilor credincioşi.

Ce s-a întâmplat cu aceia care L-au respins pe Isus putea să se întâmple şi cu credincioşii dintre neamuri. Omul este liber să aleagă mântuirea sau să o respingă. Dar să nu ajungem să credem că ne pierdem mântuirea de fiecare dată când cădem sau că nu suntem mântuiţi până nu devenim desăvârşiţi. Şi să nu cădem nici în extrema cealaltă: să credem că, dacă am beneficiat odată de harul lui Dumnezeu, nu mai putem pierde mântuirea, indiferent cum ne purtăm şi ce decizii luăm. Biblia nu susţine concepţia „odată mântuit, pentru totdeauna mântuit”. Numai cine continuă „să rămână în bunătatea” Sa (Romani 11:22) va fi mântuit.

Niciun credincios nu ar trebui să se laude cu bunătatea lui sau să se simtă superior faţă de vreun semen. Noi nu ne-am câştigat mântuirea, ci am primit-o în dar. În faţa jertfei Mântuitorului, în faţa standardului sfinţeniei lui Dumnezeu, toţi suntem egali: suntem nişte păcătoşi care au nevoie de harul divin, nişte păcătoşi care au nevoie de o sfinţenie la care se poate ajunge doar prin har. În noi înşine nu avem nimic cu care să ne lăudăm; să ne lăudăm doar cu Isus şi cu ce a făcut El pentru noi când a venit în lumea aceasta în trup omenesc, a cunoscut necazurile noastre, a murit pentru păcatele noastre, ne-a oferit un model de viaţă şi ne-a promis puterea de a trăi după acest model. Noi depindem de El în toate aceste aspecte, deoarece fără El nu am avea nicio speranţă dincolo de viaţa pe acest pământ.

Miercuri, 13 decembrie – „Tot Israelul va fi mântuit”

6. Ce evenimente importante profetizează Pavel în Romani 11:25-27?

Creştinii au dezbătut intens pasajul acesta de-a lungul secolelor. Câteva idei sunt clare. O primă idee generală este că Dumnezeu îi caută pe iudei. Declaraţia lui Pavel de aici este un răspuns la întrebarea din introducerea capitolului: „A lepădat Dumnezeu pe poporul Său?” El spune: Nu! Şi se explică: împietrirea (grecescul porosis) este doar „parţială” şi doar temporară, „până va intra numărul deplin al neamurilor”.

Ce înseamnă „numărul deplin al neamurilor”? Mulţi iau expresia aceasta în sensul de împlinire a misiunii Evangheliei, de răspândire a Evangheliei la toţi oamenii. „Numărul deplin al neamurilor” intră când Evanghelia este predicată peste tot. Credinţa lui Israel, întruchipată de Hristos, este universalizată. Evanghelia este predicată în toată lumea. Revenirea lui Isus este aproape. Aşadar, la acest moment, mulţi evrei încep să vină la Isus.

O altă problemă este semnificaţia expresiei „tot Israelul va fi mântuit” (Romani 11:26). Ea nu trebuie luată în sensul că, la sfârşitul timpului, absolut toţi evreii vor fi mântuiţi printr-un fel de decret divin. Scriptura nu predică niciunde universalismul, nici cu privire la rasa umană, nici cu privire la vreo naţiune anume. Pavel spera să-i mântuiască „pe unii din ei” (vers. 14). Unii L-au primit pe Mesia, iar alţii L-au respins, aşa cum se întâmplă cu orice grup de oameni.

În comentariul la capitolul 11, Ellen G. White declară că va exista un timp, „cu ocazia ultimei vestiri a Evangheliei”, când „mulţi evrei… Îl vor primi prin credinţă pe Hristos ca pe Răscumpărătorul lor”. – Faptele apostolilor, ed. 2014, p. 279

„Avem o lucrare măreaţă care trebuie să fie făcută în lumea noastră. Domnul a declarat că neamurile vor fi adunate, dar nu numai neamurile, ci şi evreii. Printre evrei, sunt mulţi care vor fi convertiţi şi prin care vom vedea mântuirea lui Dumnezeu înaintând ca o candelă aprinsă. Evreii se află pretutindeni şi trebuie să li se vestească lumina adevărului prezent. Printre ei sunt mulţi care vor veni la lumină şi vor propovădui cu o putere minunată despre caracterul neschimbător al Legii lui Dumnezeu. Domnul Dumnezeu va lucra. El va face lucruri minunate în neprihănire.” – Ellen G. White, Evanghelizare, ed. 2008, p. 459

Gândeşte-te la rădăcinile iudaice ale credinţei creştine. În ce fel te poate ajuta un studiu al religiei iudaice să înţelegi mai bine credinţa creştină?

Joi, 14 decembrie – Mântuirea păcătoşilor

Dragostea lui Pavel faţă de poporul său este evidentă în Romani 11:25- 27. Cât de greu trebuie să-i fi fost să-i vadă pe unii conaţionali ai săi luptând împotriva lui şi împotriva adevărului Evangheliei! în ciuda acestui fapt, el şi-a păstrat încrederea că mulţi vor înţelege că Isus este Mesia.

7. Cum demonstrează Pavel în Romani 11:28-36 că Dumnezeu îi iubeşte atât pe iudei, cât şi pe toţi oamenii? Cum exprimă el puterea uimitoare şi tainică a harului lui Dumnezeu?

Deşi iudeii şi neamurile sunt aşezaţi în opoziţie în acest pasaj, un lucru reiese clar: Dumnezeu le arată păcătoşilor milă, dragoste şi har din belşug. El a avut în plan încă înainte de întemeierea lumii să mântuiască omenirea şi să folosească oamenii, chiar naţiuni întregi, ca unelte pentru împlinirea voinţei Sale.

8. Citeşte cu atenţie şi cu rugăciune Romani 11:31. Ce idee importantă putem desprinde de aici cu privire la mărturia noastră pentru evrei şi pentru toţi oamenii cu care intrăm în legătură?

Fără îndoială că mult mai mulţi evrei L-ar fi recunoscut pe Isus ca Mesia, dacă biserica creştină i-ar fi tratat mai bine de-a lungul timpului. Şi sigur că nu le-a fost mai uşor în condiţiile marii apostazii din primele secole de după Hristos şi ale păgânizării extreme a creştinismului (cu respingerea Sabatului zilei a şaptea în favoarea duminicii).

Cât de important este, aşadar, ca toţi creştinii care au beneficiat de mila lui Dumnezeu prin Isus să manifeste aceeaşi milă faţă de alţii! Nu putem să fim creştini dacă nu arătăm milă (vezi Matei 18:23-26).

Există vreo persoana faţă de care ar trebui să ai milă, cu toate că nu o merită? De ce să nu ai milă de ea, înfruntând obstacolele? Nu a făcut Isus lucrul acesta pentru noi?

Vineri, 15 decembrie – Un gând de încheiere

„Cu toată căderea lui Israel ca naţiune, printre ei mai era totuşi o rămăşiţă evlavioasă, care trebuia să fie mântuită. (…) Când a fost întemeiată prima biserică creştină, ea a fost alcătuită din aceşti iudei credincioşi care L-au recunoscut pe Isus din Nazaret ca pe Acela a cărui venire o doriseră” – Ellen G. White, Faptele apostolilor, ed. 2014, p. 276

„Printre iudei, sunt unii care, asemenea lui Saul din Tars, sunt tari în Scripturi, şi aceştia vor vesti cu o putere minunată că Legea lui Dumnezeu nu se schimbă. (…) Când slujitorii Săi vor lucra în credinţă pentru aceia care au fost atât de mult timp neglijaţi şi dispreţuiţi, mântuirea Lui se va descoperi.” – Ibidem, pp. 279-280

„Cum Scripturile Vechiului Testament sunt întreţesute cu cele ale Noului Testament în explicarea planului veşnic al lui Iehova, aceasta va fi pentru mulţi iudei ca zorile unei noi creaţii, ca o înviere a sufletului. Când ei îl văd pe Hristosul dispensaţiunii Evangheliei zugrăvit pe paginile Scripturii Vechiului Testament şi înţeleg cât de lămurit îl explică Noul Testament pe cel Vechi, puterile priceperii lor până aici adormite sunt trezite şi ei îl recunosc pe Hristos ca Mântuitor al lumii. Mulţi îl vor primi prin credinţă pe Hristos ca pe Răscumpărătorul lor.” – Ibidem, p. 279

BIBLIA ŞI CARTEA PROFEŢI ŞI REGI – STUDIU LA RÂND

Biblia: Osea 12 – Amos 1
1. Despre cine a spus Domnul că este un negustor căruia „îi place să înşele”?
2. Ce întrebări va pune Domnul morţii şi Locuinţei morţilor când îi va izbăvi pe copiii Săi de la moarte?
3. Din ce era compusă oştirea cea mare, pe care a trimis-o Domnul împotriva copiilor Sionului?
4. Cine a atras pedeapsa Domnului „înăduşindu-şi mila”?

Profeţi şi regi, capitolul 50
5. Cum urmau să fie ocrotiţi Ezra şi tovarăşii lui în călătoria spre Ierusalim?

Ştirea misionară video pentru Şcoala de Sabat poate fi descărcată şi vizionată accesând una dintre următoarele adrese de Internet: resurse.adventist.pro (secţiunea „Şcoala de Sabat”) sau YouTube (canalul „Şcoala de Sabat”).

Alte resurse veţi mai găsi şi la pagina primei şi ultimei lecţii din trimestru!

Vizualizări:
SUS

2017 Mântuirea prin credinţă în Epistola către Romani

Apostolul Pavel în Roma
STUDIUL 1 » 30 SEPTEMBRIE — 6 OCTOMBRIE
Controversa
STUDIUL 2 » 7 OCTOMBRIE – 13 OCTOMBRIE
Condiţia umană
STUDIUL 3 » 14 OCTOMBRIE – 20 OCTOMBRIE
Îndreptăţirea prin credinţă
STUDIUL 4 » 21 OCTOMBRIE – 27 OCTOMBRIE
Credinţa lui Avraam
STUDIUL 5 » 28 OCTOMBRIE – 3 NOIEMBRIE
Adam şi Isus
STUDIUL 6 » 4 NOIEMBRIE - 10 NOIEMBRIE
Biruirea păcatului
STUDIUL 7 » 11 NOIEMBRIE - 17 NOIEMBRIE
Între voinţă şi neputinţă
STUDIUL 8 » 18 NOIEMBRIE – 24 NOIEMBRIE
Nicio condamnare
STUDIUL 9 » 25 NOIEMBRIE –1 DECEMBRIE
Fiii făgăduinţei
STUDIUL 10 » 2 DECEMBRIE – 8 DECEMBRIE
Cei aleşi
STUDIUL 11 » 9 DECEMBRIE – 15 DECEMBRIE
Să biruim răul prin bine
STUDIUL 12 » 16 DECEMBRIE – 22 DECEMBRIE
Viaţa creştină
STUDIUL 13 » 23 DECEMBRIE – 29 DECEMBRIE

Alte trimestre

2024 Marea Luptă
Trimestrul 2-2024
2024 Evanghelia după Marcu
Trimestrul 3-2024
2024 Cartea psalmilor
Trimestrul 1-2024
2023 Trei mesaje cerești
TRIMESTRUL 2-2023
2022 Cartea Geneza
TRIMESTRUL 2 – 2022
2021 Odihnă în Hristos
TRIMESTRUL 3 – 2021
2021 Isaia
TRIMESTRUL 1 – 2021
2020 Educaţia creştină
TRIMESTRUL 4 – 2020
2020 Bucuria misiunii
TRIMESTRUL 3 – 2020
2020 Cum să interpretăm Scriptura
TRIMESTRUL 2 – 2020
2020 Daniel
TRIMESTRUL 1 – 2020
2019 Ezra şi Neemia
TRIMESTRUL 4 – 2019
2019 Slujirea celor în nevoie
TRIMESTRUL 3 – 2019
2019 Anotimpurile familiei
TRIMESTRUL 2 – 2019
2019 Cartea Apocalipsa
TRIMESTRUL 1 – 2019
2018 Unitatea în Hristos
TRIMESTRUL 4 – 2018
2018 Faptele apostolilor
TRIMESTRUL 3 – 2018
2017 Evanghelia în Galateni
TRIMESTRUL 3 - 2017
2016 Evanghelia dupa Matei
TRIMESTRUL 2-2016
2016 Cartea lui Iov
TRIMESTRUL 4-2016
2015 Ieremia
TRIMESTRUL 4-2015
2015 Misionarii
TRIMESTRUL 3-2015
2015 Luca
TRIMESTRUL 2-2015
2015 Cartea proverbele
TRIMESTRUL 1-2015
2014 Epistola lui Iacov
TRIMESTRUL 4-2014
2014 Ucenicia
TRIMESTRUL 1-2014
2013 Sanctuarul
TRIMESTRUL 4-2013
2013 La început, Dumnezeu ...
TRIMESTRUL 1-2013
2012 Creșterea în Hristos
TRIMESTRUL 4-2012
2012 Tesaloniceni
TRIMESTRUL 3-2012
2012 Dumnezeul nostru minunat
TRIMESTRUL 1-2012
2011 Evanghelia în Galateni
TRIMESTRUL 4-2011
2011 Închinarea
TRIMESTRUL 3-2011