Biruirea păcatului

Dacă faptele nu pot să ne mântuiască, de ce să ne mai preocupăm de ele? De ce să nu continuăm pur şi simplu să păcătuim?

Capitolul 6 conţine răspunsul lui Pavel la această întrebare importantă. El tratează aici despre „sfinţire”, procesul prin care biruim păcatul şi reflectăm tot mai mult caracterul lui Hristos. Cuvântul sfinţire, ca atare, apare doar de două ori în Romani. Cuvântul grecesc pentru sfinţire, hagiasmos, apare în Romani 6:19,22.

Înseamnă aceasta că Pavel are puţine de spus cu privire la acest subiect? Nicidecum.

În Biblie, „a sfinţi” înseamnă „a dedica”, de regulă, lui Dumnezeu. Sfinţirea apare frecvent ca acţiune trecută şi încheiată. De exemplu, „împreună cu toţi cei sfinţiţi” (Faptele 20:32) – „cei sfinţiţi”, în acest sens, sunt cei dedicaţi lui Dumnezeu.

Sensul acesta biblic al sfinţirii nu neagă totuşi în niciun fel doctrina sfinţirii faptul că sfinţirea este o lucrare de o viaţă. Biblia susţine ferm doctrina aceasta, dar, în general, foloseşte alţi termeni pentru a o descrie.

Săptămâna aceasta, vom studia o altă faţetă a mântuirii prin credinţă, una uşor de denaturat: făgăduinţele biruinţei asupra păcatului în viaţa celui mântuit prin Isus.

În Romani 5:20, Pavel face o declaraţie impresionantă: „Dar unde s-a înmulţit păcatul, acolo harul s-a înmulţit şi mai mult.” Deci harul lui Dumnezeu este suficient pentru a trata păcatul, indiferent cât de mult ar abunda el sau cât de teribile ar fi consecinţele lui. Câtă speranţă ar trebui să ne insufle adevărul acesta, mai ales când suntem ispitiţi să credem că păcatele noastre sunt prea grele pentru a fi iertate! în Romani 5:21, Pavel ne arată că, deşi păcatul conduce la moarte, harul lui Dumnezeu prin Isus a înfrânt moartea şi ne poate da viaţa veşnică.

1. Citeşte Romani 6:1. Ce idee abordează Pavel aici şi ce răspuns oferă el în versetele următoare? Romani 6:2-11

Pavel urmează în capitolul 6 o linie argumentativă interesantă pentru a arăta de ce nu ar trebui să mai păcătuiască un om îndreptăţit. Mai întâi, nu ar trebui să păcătuim deoarece am murit faţă de păcat.

Cufundarea în apa botezului reprezintă înmormântarea. Ce anume se înmormântează? „Omul cel vechi” al păcatului – mai precis, trupul care săvârşeşte păcatul, trupul dominat sau guvernat de păcat. „Trupul păcatului” este îngropat şi noi nu mai slujim păcatului. În Romani 6, păcatul este prezentat ca un stăpân ai căror robi sunt oamenii. După ce „trupul păcatului” este îngropat, stăpânirea păcatului încetează. Din mormântul de apă se ridică un om nou, care nu mai slujeşte păcatului, ci trăieşte o viaţă nouă. Totuşi, aşa cum ştie orice creştin botezat, păcatul nu dispare automat din viaţa noastră, îndată ce ieşim din apă. A nu fi sub stăpânirea păcatului nu este acelaşi lucru cu a nu fi nevoit să lupţi cu el.

„Vedem aici clar ce vrea să spună apostolul. Toate afirmaţiile de tipul: (1) «Noi am murit faţă de păcat», (2) «Noi trăim pentru Dumnezeu» etc. Înseamnă că noi nu mai cedăm în faţa poftelor noastre păcătoase şi în faţa păcatului, chiar dacă păcatul continuă să existe în noi. Dar păcatul rămâne în noi până la sfârşitul vieţii noastre, după cum citim în Galateni 5:17: «Căci firea pământească pofteşte împotriva Duhului, şi Duhul, împotriva firii pământeşti; sunt lucruri potrivnice unele altora.» De aceea, toţi apostolii şi sfinţii mărturisesc că păcatul şi poftele păcătoase rămân în noi până când trupul devine cenuşă şi se ridică un nou trup fără pofte şi păcat.” – Martin Luther, Commentary on Romans, p. 100

2. Ce îndemn ne este dat în Romani 6:12?

Cuvântul a domni arată că păcatul apare aici în postura de împărat. Cuvântul grecesc tradus prin „domneşte” înseamnă, literal, „a fi împărat” sau „a împărăţi”. Când spune: „Păcatul să nu mai domnească”, Pavel ne lasă să înţelegem că omul îndreptăţit de Dumnezeu poate alege ca păcatul să nu mai „împărăţească” în viaţa sa. Aici este subliniat rolul voinţei.

„Ceea ce trebuie să înţelegi este adevărata putere a voinţei. Aceasta este puterea care guvernează natura umană, puterea deciziei sau capacitatea de a alege. Totul depinde de acţiunea corectă a voinţei. Dumnezeu le-a dat oamenilor capacitatea de a alege; datoria lor este aceea de a o exercita. Tu nu poţi să îţi schimbi inima, nu poţi să îi predai lui Dumnezeu sentimentele tale, dar poţi alege să îi slujeşti. Poţi să-l dai Lui voinţa ta; atunci, El va lucra în tine şi voinţa, şi înfăptuirea, după buna Sa plăcere. În felul acesta, întreaga ta fiinţă va fi adusă sub controlul Duhului lui Hristos; sentimentele tale vor fi îndreptate numai spre EI, iar gândurile vor fi în armonie cu El.” – Ellen G. White, Calea către Hristos, ed. 2014, pp. 36-37.

Cuvântul grecesc tradus în Romani 6:12 prin „pofte” înseamnă „dorinţe”. Dorinţele acestea pot fi după lucruri bune sau după lucruri rele. Când domneşte peste noi, păcatul ne face să dorim ce este rău. Dorinţele vor fi puternice şi chiar irezistibile, dacă luptăm singuri împotriva lor. Păcatul poate să fie un tiran nemilos, mereu mulţumit, care cere mereu mai mult. Numai prin credinţă, numai cerând împlinirea făgăduinţelor biruinţei, putem detrona acest stăpân neînduplecat.

În versetul acesta, cuvântul „deci” este important. El se referă la ce s-a afirmat anterior, îndeosebi în versetele 10 şi 11. Cel botezat trăieşte acum „pentru Dumnezeu”. Altfel spus, Dumnezeu Se află în centrul vieţii sale noi. El îi slujeşte lui Dumnezeu, face ce îi place lui Dumnezeu, prin urmare, nu poate să slujească în acelaşi timp şi păcatului. El este „viu” pentru Dumnezeu, prin Isus Hristos.

Întoarce-te la citatul din Ellen G. White, din studiul de astăzi. Observă cât de important este conceptul libertăţii de alegere. Ca fiinţe morale, noi trebuie să avem o voinţă liberă. În cursul zilei de azi, încearcă să urmăreşti felul în care îţi foloseşti voinţa. O foloseşte corect sau incorect?

3. Ce vrea să spună Pavel în Romani 6:14? Spune cumva că poruncile Decalogului nu mai sunt obligatorii pentru noi? Dacă nu, de ce?

Romani 6:14 este una dintre declaraţiile-cheie din Romani. Cei care susţin că Sabatul zilei a şaptea nu mai trebuie respectat fac adesea referire la acest text.

Însă textul nu afirmă aşa ceva. Repetăm întrebarea: Dacă Legea morală a fost anulată, atunci cum de mai există păcat? Doar Legea morală defineşte păcatul! Dacă citim pasajele precedente din Romani, chiar şi numai cele din capitolul 6, unde Pavel vorbeşte despre realitatea păcatului, ar fi greu de crezut că el ar spune brusc: „Legea morală, Cele Zece Porunci care definesc păcatul, a fost abolită.” Nu ar avea nicio logică!

Pavel le spune romanilor că acela care trăieşte „sub Lege”, adică sub sistemul iudaic, aşa cum era practicat în zilele lui, cu toate regulile lui făcute de oameni, va fi stăpânit de păcat. Prin contrast, cel care trăieşte sub har va obţine biruinţa asupra păcatului, deoarece Legea este scrisă în inima lui, iar Duhului lui Dumnezeu îi este îngăduit să-i îndrume paşii. Dacă îl recunoaştem pe Isus Hristos ca Mesia, dacă primim îndreptăţirea prin El, botezul în moartea Sa, care înseamnă îngroparea „omului vechi” şi învierea la o viaţă nouă, acestea sunt lucrurile vor detrona păcatul din viaţa noastră. Nu uita contextul în care apare Romani 6:14: făgăduinţa biruinţei asupra păcatului.

Nu ar trebui să definim prea restrictiv expresia „sub Lege”. Cel care în aparenţă trăieşte „sub har”, dar calcă Legea lui Dumnezeu nu va găsi har, ci condamnare. „Sub har” înseamnă că, prin harul lui Dumnezeu, aşa cum este descoperit în Isus, condamnarea pe care Legea o aduce inevitabil asupra celor păcătoşi a fost înlăturată. Noi suntem eliberaţi acum de condamnarea la moarte adusă de Lege şi trăim o „viaţă nouă”, o viaţă caracterizată de faptul că nu mai suntem robi ai păcatului, pentru că am murit faţă de eu.

Evaluează-ţi modul de viaţă în lumina informaţiilor de mai sus şi, dacă găseşti aspecte care lasă de dorit, roagă-L pe Domnul Isus să te ajute să le biruieşti!

4. De ce este Pavel atât de categoric în întrebarea din Romani 6:16?

Pavel reia ideea că viaţa cea nouă de credinţă nu ne dă libertatea de a păcătui. Viaţa de credinţă face posibilă biruinţa asupra păcatului. Mai mult, numai prin credinţă putem să avem biruinţa care ne este făgăduită.

După ce a personificat păcatul într-un împărat care stăpâneşte peste supuşii lui, Pavel se întoarce acum la imaginea păcatului ca stăpân care cere supunere de ia robii lui. El scoate în evidenţă faptul că omul îşi alege stăpânul. Omul poate să-i slujească păcatului, care duce la moarte, sau poate să slujească neprihănirii, care duce la viaţa veşnică. Pavel nu ne lasă nicio cale de mijloc aici, niciun loc pentru compromis. Alegem ori una, ori alta, deoarece la sfârşit vom avea fie viaţa veşnică, fie moartea veşnică.

5. Citeşte Romani 6:17. Ce completare aduce Pavel la ideea din versetul 16?

Un detaliu interesant: ascultarea este asociată cu „dreptarul învăţăturii”. Creştinii romani primiseră învăţătură despre principiile credinţei creştine şi acum ascultau de ele. Dacă e ascultat „din inimă”, dreptarul învăţăturii îi ajută pe credincioşi să ajungă „robi ai neprihănirii” (vers. 18). Uneori, auzim că doctrina nu contează atâta timp cât avem dragoste. Este un mod foarte simplist de a explica un lucru deloc simplu. Ştim că Pavel a fost foarte îngrijorat de învăţătura falsă pe care o acceptase biserica din Galatia. Trebuie să fim foarte atenţi la declaraţiile care minimalizează în vreun fel importanţa unei doctrinei corecte.

6. Robi ai păcatului sau robi ai neprihănirii – un contrast foarte clar. Atunci, dacă păcătuim după botez, înseamnă că nu suntem mântuiţi cu adevărat? Citeşte 1 loan 1:8-10; 2:1. Ce afirmaţii din acest pasaj ne ajută să înţelegem faptul că urmaşii lui Hristos continuă să fie supuşi greşelii?

Ce se poate constata la creştinii care minimalizează importanţa doctrinei? Cum poate evita un om renăscut o astfel de greşeală, fără a cădea în legalism?

7. Ce adevăr despre natura omului subliniază Pavel în Romani 6:19-23?

Afirmaţiile lui Pavel de aici arată că el înţelege foarte bine natura căzută a omului. El vorbeşte despre „neputinţa firii pământeşti”. Cuvântul grecesc pentru „neputinţă” înseamnă şi „slăbiciune”. El ştie de ce este capabilă natura căzută a omului, dacă este lăsată în voia ei. De aceea, face din nou referire la puterea de a alege – puterea de a alege să ne supunem pe noi şi firea noastră slabă unui stăpân nou, Domnul Isus, care ne va face în stare să trăim o viaţă neprihănită.

Romani 6:23 este în mod frecvent adus ca argument că pedeapsa pentru păcat (definit ca încălcare a Legii) este moartea. Sigur că păcatul aduce pedeapsa cu moartea. În Romani 6, păcatul este prezentat ca un stăpân care domneşte peste robii lui, înşelându-i prin faptul că le dă ca plată moartea.

De asemenea, observă că, în dezvoltarea metaforei cu cei doi stăpâni, Pavel atrage atenţia asupra faptului că slujirea unui stăpân înseamnă eliberarea din slujba celuilalt. Din nou vedem alegerea clară: ori unul, ori celălalt. Nu există cale de mijloc. În acelaşi timp, eliberarea de sub stăpânirea păcatului nu echivalează cu atingerea unei stări fără păcat, nu înseamnă că nu luptăm cu el şi că nu mai cădem uneori. Înseamnă că nu mai suntem dominaţi de păcat, dar el rămâne o realitate în viaţa noastră şi trebuie să cerem, zi de zi, împlinirea făgăduinţelor de a-l birui.

Pasajul acesta este astfel un apel puternic adresat celui care îi slujeşte păcatului. Tiranul acesta nu oferă altceva decât moartea, ca plată pentru săvârşirea unor lucruri ruşinoase. Iar omul cu judecată ar trebui să-şi dorească eliberarea de el. Robii neprihănirii fac lucruri bune şi demne de laudă, dar nu cu gândul de a-şi câştiga mântuirea, ci ca rod al noii lor experienţe. Dacă le fac cu intenţia de a-şi câştiga mântuirea, înseamnă că nu înţeleg nici Evanghelia, nici mântuirea şi nici de ce au nevoie de Domnul Isus.

Cum poţi transpune adevărurile din studiul de azi în viaţa ta? Care sunt riscurile neaplicării lor?

Studiu suplimentar: Ellen G. White, Solii pentru tineret, capitolul „Victoria dobândită”; Mărturii, vol. 3, ed. 2011, p. 319; Cugetări de pe Muntele Fericirilor, capitolul „Adevăratul motiv al slujirii”, ed. 2011, pp. 82-83.

„La botez, ne-am angajat să rupem orice legătură cu Satana şi cu instrumentele lui şi să ne consacram inima, mintea şi sufletul lucrării de extindere a împărăţiei lui Dumnezeu.” – Comentariile lui Ellen G. White, Comentariul biblic AZŞ, vol. 6, p. 1075

„Simpla pretenţie de a fi creştin, nesusţinută de o credinţă şi de nişte fapte corespunzătoare, nu va folosi la nimic. Niciun om nu poate sluji la doi stăpâni. Copiii celui nelegiuit sunt slujitorii stăpânului lor; ei sunt slujitorii aceluia căruia i se supun şi pe care îl ascultă şi nu pot fi slujitorii lui Dumnezeu până când nu renunţă la Diavol şi la lucrările lui. Nu poate fi lipsit de pericole pentru slujitorii împăratului ceresc să se angajeze în plăcerile şi în distracţiile în care se angajează cei care îi slujesc lui Satana, în ciuda faptului că ei susţin adesea că astfel de distracţii sunt nevinovate. Dumnezeu a descoperit adevăruri sacre, sfinte, pentru a-i separa pe cei din poporul Său de cei necredincioşi şi pentru a-i curăţi pentru Sine. Adventiştii de ziua a şaptea trebuie să-şi trăiască în mod vizibil credinţa.” – Ellen G. White, Mărturii, vol. 1, ed. 2010, p. 343

BIBLIA ŞI CARTEA PROFEŢI ŞI REGI – STUDIU LA RÂND

Biblia: Ezechiel 44 – Daniel 2
1. Ce moşie a spus Domnul că aveau să primească leviţii?
2. Cine trebuia să intre şi să iasă pe aceeaşi poartă la templu şi cine trebuia să intre pe o poartă şi să iasă pe alta?
3. Cum avea să se numească cetatea din viziunea lui Ezechiel?
4. Ce poziţie oficială a primit Daniel, ca urmare a interpretării visului lui Nebucadneţar?

Profeţi şi regi, capitolul 46
5. Ce ar face creştinii dacă ar şti de câte ori Domnul le-a rânduit calea, pentru ca planurile vrăjmaşului cu privire la ei să nu se împlinească?

Ştirea misionară video pentru Şcoala de Sabat poate fi descărcată şi vizionată accesând una dintre următoarele adrese de Internet: resurse.adventist.pro (secţiunea „Şcoala de Sabat”) sau YouTube (canalul „Şcoala de Sabat”).

Alte resurse veţi mai găsi şi la pagina primei şi ultimei lecţii din trimestru!