Controversa

Biserica primară era compusă în principal din evrei care nu-şi închipuiseră niciun moment că, recunoscând că Isus este Mesia al evreilor, ar fi întors spatele credinţei strămoşilor lor sau făgăduinţelor legământului făcute de Dumnezeu poporului Său. Şi le dăm dreptate. Întrebarea pe care şi-o puneau ei era dacă ei, ca evrei, trebuiau să devină creştini pentru ca Isus să devină Mântuitorul lor. Şi, pentru mulţi dintre ei, o altă întrebare era dacă păgânii trebuiau să devină evrei înainte de a se face creştini.

Răspunsul ferm a venit mai târziu, cu ocazia adunării de la Ierusalim. S-a luat decizia de a nu-i împovăra pe cei dintre neamuri cu o mulţime de reguli şi legi. Cu alte cuvinte, păgânii nu trebuiau să devină evrei pentru a fi urmaşi ai lui Isus.

În ciuda hotărârii conducerii de la Ierusalim, unii învăţători au continuat să hărţuiască bisericile, insistând să li se ceară convertiţilor dintre neamuri să respecte aceste reguli şi legi, inclusiv circumcizia (practică pentru care creştinismul nu ar fi fost foarte atrăgător pentru un adult). Ei credeau că cei dintre neamuri care doreau să aibă parte de promisiunile legământului trebuiau să respecte numeroasele reguli şi legi considerate obligatorii pentru cei din poporul Israel.

Care erau problemele şi cum trebuia să fie rezolvate?

Una dintre ţintele principale ale lui Pavel în Romani a fost aceea de a-i ajuta pe creştini, iudei sau dintre neamuri, să înţeleagă ce implica trecerea de la iudaism la creştinism. Era nevoie de timp pentru această tranziţie şi mulţi nu erau încă pregătiţi.

1. Care este mesajul din Evrei 8:6? Ce sunt aceste „făgăduinţe mai bune”?

Probabil că deosebirea cea mai mare dintre Vechiul Testament şi Noul Testament este aceea că Noul Testament a început cu venirea lui Mesia, Isus din Nazaret. El a fost trimis de Dumnezeu să fie Mântuitorul. Oamenii nu puteau să îl ignore şi totuşi să fie mântuiţi. Păcatele lor puteau să fie iertate doar prin ispăşirea oferită de El. Puteau să stea înaintea lui Dumnezeu fără a fi condamnaţi doar dacă li se atribuia viaţa Lui desăvârşită. Cu alte cuvinte, mântuirea era doar prin neprihănirea lui Isus şi nimic altceva.

Sfinţii din Vechiul Testament au aşteptat cu ardoare binecuvântările perioadei mesianice şi făgăduinţa mântuirii. În perioada Noului Testament, oamenii au fost puşi în faţa întrebării: „Să îl acceptăm pe Isus din Nazaret pe care Dumnezeu L-a trimis să fie Mesia, Mântuitorul nostru?” Dacă credeau în El (dacă îl recunoşteau ca Mesia adevărat şi dacă îşi dedicau viaţa Lui), aveau să fie mântuiţi prin neprihănirea Lui.

Cerinţele morale rămân neschimbate în Noul Testament, deoarece îşi au fundamentul în caracterul lui Dumnezeu şi al lui Hristos. Ascultarea de Legea morală este parte atât a noului, cât şi a vechiului legământ.

2. Citeşte Matei 19:17; Apocalipsa 12:17; 14:12 şi Iacov 2:10,11- Ce ne spun aceste texte despre Legea morală în Noul Testament?

Concomitent, întregul corp de legi ceremoniale şi rituale care erau distinctiv evreieşti – erau legate distinctiv de vechiul legământ şi indicau toate spre Isus, spre moartea Sa şi lucrarea Sa de slujire ca Mare-Preot – au încetat să fie obligatorii şi a fost introdus un nou sistem, bazat pe „făgăduinţe mai bune”.

Discutaţi implicaţiile unei tranziţii azi (comunism-capitalism, necăsătorit-căsătorit, activ-pensionar, necredincios-credincios etc.). Ce schimbări sunt mai greu de făcut?

3. Răsfoieşte cartea Leviticul. (Vezi, de exemplu, Leviticul 12,16,23.) Ce gânduri îţi vin în minte când citeşti toate aceste reguli, rânduieli şi ritualuri? De ce multe dintre ele ar fi imposibil de respectat în perioada Noului Testament?

Legile Vechiului Testament pot fi clasificate în câteva categorii: Legea morală, legea ceremonială, legi civile, legi judecătoreşti şi legi pentru sănătate.

Această clasificare este însă parţial artificială. În realitate, unele categorii sunt corelate şi se suprapun considerabil. Cei din vechime nu le-au privit ca fiind distincte.

Legea morală este sintetizată în Cele Zece Porunci (Exodul 20:2-17). Legea aceasta sintetizează toate cerinţele morale pentru omenire. Aceste porunci sunt extinse şi aplicate în diferitele legi judecătoreşti şi civile din primele cinci cărţi ale Bibliei, arătând ce însemna a respecta Legea lui Dumnezeu în diferite situaţii. Şi legile civile sunt bazate pe Legea morală. Ele definesc relaţiile cetăţenilor cu autorităţile civile şi cu semenii lor. Ele pronunţă pedepsele pentru diferite infracţiuni.

Legea ceremonială reglementa ritualul de la sanctuar, descriind diferitele jertfe şi responsabilităţile individuale. Ea preciza sărbătorile şi arăta cum să fie ţinute.

Legile sănătăţii se suprapun cu celelalte legi. Diferitele legi cu privire la ce este necurat definesc necurăţia ceremonială şi totuşi trec dincolo de aceasta, incluzând principii de igienă şi de sănătate. În cadrul acestor legi, deosebirea dintre animalele curate şi cele necurate se făcea pe baza unor criterii fizice clare.

Deşi în gândirea iudeilor toate acestea formau probabil un singur pachet de legi, deoarece toate veneau de la Dumnezeu, trebuie să se fi făcut totuşi o diferenţă între ele. Cele Zece Porunci fuseseră rostite direct de Dumnezeu. Faptul acesta le distingea ca fiind foarte importante. Celelalte legi fuseseră comunicate prin Moise. Ritualul de la sanctuar putea să fie respectat doar atâta vreme cât funcţiona sanctuarul.

Legile civile, în marea lor parte, nu au mai putut fi impuse după ce iudeii şi-au pierdut independenţa şi au ajuns sub controlul civil al altor naţiuni. Multe dintre regulile ceremoniale nu au mai putut fi respectate după ce templul a fost dărâmat. De asemenea, după ce a venit Mesia, multe dintre simboluri îşi găsiseră împlinirea şi şi-au pierdut obligativitatea.

4. Citeşte Faptele 15:1. Care era motivul disensiunilor? De ce credeau unii că practica circumciziei nu era doar pentru iudei? (Vezi Geneza 17:10.)

Deşi apostolii li s-au alăturat celor din Antiohia în efortul serios de a câştiga multe suflete pentru Hristos, câţiva credincioşi evrei din Iudeea, „din partida fariseilor”, au reuşit să pună în discuţie un subiect care a generat în scurt timp în biserică o controversă de proporţii şi care i-a consternat pe credincioşii dintre neamuri. Aceşti învăţători afirmau cu mare convingere că, pentru a fi mântuit, credinciosul trebuie să fie circumcis şi să respecte toată legea ceremonială. De altfel, iudeii se mândriseră întotdeauna cu faptul că fuseseră aleşi de Dumnezeu şi mulţi dintre cei care fuseseră convertiţi la credinţa în Hristos încă mai simţeau că, din moment ce Dumnezeu le arătase clar evreilor cum să se închine, era imposibil ca El să autorizeze vreodată o schimbare în vreunul dintre detalii. Ei insistau ca legile şi ceremoniile iudaice să fie incluse în ceremoniile religiei creştine. Aceşti oameni nu reuşeau să înţeleagă că jertfele nu făcuseră altceva decât să indice spre moartea Fiului lui Dumnezeu, în care simbolul s-a întâlnit cu Cel simbolizat, şi că, după aceea, ritualurile şi ceremoniile dispensaţiunii mozaice nu mai erau obligatorii.

5. Cum a fost soluţionată această controversă? Faptele 15:2-12

„În timp ce aştepta îndrumare direct de la Dumnezeu, el a fost întotdeauna gata să recunoască autoritatea dată corpului credincioşilor uniţi în obştea bisericii. El simţea nevoia sfatului şi, când se iveau probleme importante, el le prezenta bucuros înaintea bisericii şi se unea cu fraţii săi în a cere de la Dumnezeu înţelepciune pentru a lua hotărâri drepte.” – Ellen G. White, Faptele apostolilor, ed. 2014, p. 147

Este interesant că Pavel, care a vorbit adesea despre chemarea lui apostolică şi despre felul cum îl chemase Isus şi îi încredinţase această misiune, a fost atât de dispus să colaboreze cu corpul mai larg de credincioşi. Altfel spus, deşi conştient de chemarea Iui, el a înţeles că făcea parte din biserică şi că trebuia să conlucreze cu ea.

Care este atitudinea ta faţă de conducerea bisericii? De ce este colaborarea atât de importantă?

6. Ce hotărâre a luat adunarea şi care au fost argumentele? Faptele 15:5-29

Hotărârea a fost în defavoarea declaraţiilor iudaizanţilor. Oamenii aceştia insistau ca toţi convertiţii dintre neamuri să fie circumcişi şi să respecte întreaga lege ceremonială şi că „legile şi ceremoniile iudaice trebuie să facă parte din rânduielile religiei creştine”. – Ellen G. White, Faptele apostolilor, ed. 2014, p. 139

Este interesant că, în versetul 10, Petru numeşte aceste legi din vechime un „jug” pe care ei nu au fost în stare să-l poarte. Oare Domnul, care a instituit legile acelea, le-a făcut să fie un jug pentru poporul Său? Greu de crezut. Însă, de-a lungul anilor, prin tradiţiile lor, conducătorii au transformat în poveri multe legi menite să aducă binecuvântare. Adunarea a căutat să-i cruţe pe cei dintre neamuri de poverile acestea.

Observaţi, de asemenea, că nu se menţionează nicăieri că neamurile n-ar fi avut obligaţia de a respecta Cele Zece Porunci. Dacă adunarea le-a cerut să nu mănânce sânge, am putea crede că i-ar fi încurajat la ignorarea poruncilor care interziceau adulterul, uciderea şi alte fapte asemănătoare?

7. Ce reguli le-au fost date credincioşilor dintre neamuri şi de ce tocmai acestea? Faptele 15:20,29

Deşi credincioşii iudei nu trebuiau să le impună celor dintre neamuri regulile şi tradiţiile lor, adunarea a dorit să se asigure că aceştia din urmă nu vor face lucruri ofensatoare pentru iudeii cărora li se alăturaseră în Isus. Prin urmare, apostolii şi prezbiterii au fost de acord să le recomande celor dintre neamuri, într-o scrisoare, să se ferească de carnea jertfită idolilor, de imoralitate, de animalele sugrumate şi de sânge. Unii spun că, deoarece păzirea Sabatului nu a fost menţionată, înseamnă că ea nu a fost rânduită pentru neamuri (însă nici poruncile împotriva minciunii şi a uciderii nu au fost menţionate, aşa că argumentul acesta nu este valabil).

Ni se întâmplă cumva să punem pe umerii altora vreo greutate care nu este necesară, ci vine mai mult din tradiţie decât din porunca divină? Dacă da, ce fel de „greutate”? Împărtăşeşte-ţi gândurile în cadrul studiului pe grupe.

Deşi recomandarea a fost clară, unii s-au încăpăţânat să facă ce considerau ei că era bine şi au continuat să susţină că neamurile trebuiau să respecte legile şi tradiţiile iudaice. Pentru Pavel, problema aceasta era foarte serioasă – nu era o desconsiderare a unor detalii ale credinţei. Era o negare a Evangheliei lui Hristos.

8. De ce considera Pavel că problema din Galatia era serioasă? Galateni 1:1-12

După cum am amintit mai devreme, conţinutul Epistolei către romani a fost determinat în mare măsură de situaţia din Galatia. În Romani, Pavel dezvoltă subiectul din Epistola către galateni. Unii credincioşi evrei argumentau că Legea dată lor de Dumnezeu prin Moise era importantă şi trebuia respectată de convertiţii dintre neamuri. Pavel încerca să arate care era locul şi rolul ei adevărat. El nu a dorit ca aceşti oameni să câştige teren în Roma, cum câştigaseră în Galatia.

Întrebarea dacă Pavel vorbeşte în Galateni şi Romani despre legile ceremoniale sau despre cele morale este prea simplistă. La data aceea, discuţia era dacă să li se ceară sau nu convertiţilor dintre neamuri să primească circumcizia şi să respecte legea lui Moise. Adunarea din Ierusalim luase deja o hotărâre în acest sens, dar unii au refuzat să o respecte.

Unii găsesc în Galateni şi în Romani dovezi că Legea morală, Cele Zece Porunci (în realitate, numai porunca a patra), nu ar mai fi obligatorie pentru creştini. Ei pierd însă din vedere scopul epistolelor, contextul istoric şi problemele pe care le-a tratat Pavel. Aşa cum vom vedea, el a accentuat ideea că mântuirea este doar prin credinţă, şi nu prin păzirea Legii, nici chiar a Legii morale. Aceasta nu înseamnă totuşi că Legea morală nu trebuie păzită. Problema nu a fost niciodată ascultarea de Cele Zece Porunci. Cei care fac din aceasta o problemă interpretează textele prin prisma unei probleme contemporane de care Pavel nu s-a ocupat.

Cum le răspunzi celor care pretind că Sabatul nu mai este obligatoriu pentru creştini? Cum poţi prezenta adevărul despre Sabat într-un mod care nu compromite integritatea Evangheliei?

Studiu suplimentar: Ellen G. White, Faptele apostolilor; cap. „Iudei şi neamuri” şi „Apostazia din Galatia”; Viaţa lui Iisus, cap. „Poporul ales”; Patriarhi şi profeţi, cap. „Legea dată lui Israel” şi „Legea şi legămintele”.

Biserica trece prin perioade de controverse şi disensiune. Dar nu e nimic nou. Satana s-a războit dintotdeauna cu biserica. Disensiunea şi controversele au existat printre credincioşi chiar şi în primele zile ale creştinismului. iar una dintre controverse ar fi putut distruge biserica încă din faşă.

„Datorită influenţei falşilor învăţători care s-au ridicat printre credincioşii din Ierusalim, dezbinarea, erezia şi senzualismul au câştigat repede teren printre credincioşii din Galatia. Aceşti învăţători falşi amestecau tradiţiile iudaice cu adevărurile Evangheliei. Neluând în seamă hotărârea Consiliului general de la Ierusalim, ei le-au impus convertiţilor dintre neamuri păzirea legii ceremoniale.” – Ellen G. White, Faptele apostolilor, ed. 2014, p. 281

BIBLIA ŞI CARTEA PROFEŢI ŞI REGI – STUDIU LA RÂND

Biblia: Ezechiel 9-15
1. În viziunea lui Ezechiel, cui trebuia să-i facă un semn pe frunte omul cu călimara?
2. Despre cine i-a spus Domnul lui Ezechiel că făceau planuri nelegiuite şi dădeau sfaturi rele?
3. Ce cuvânt de batjocură era întrebuinţat în Israel?
4. Prin ce avea să aducă mângâiere rămăşiţa scăpată din Ierusalim?2.

Profeţi şi regi, capitolul 41
5. Ce anume nu îi impune niciodată Dumnezeu omului?

Ştirea misionară video pentru Şcoala de Sabat poate fi descărcată şi vizionată accesând una dintre următoarele adrese de Internet: resurse.adventist.pro (secţiunea „Şcoala de Sabat”) sau YouTube (canalul „Şcoala de Sabat”).

Alte resurse veţi mai găsi şi la pagina primei şi ultimei lecţii din trimestru!