Viaţa creştină

Ne apropiem de finalul studiului Epistolei către romani, cartea care a stat la geneza Reformei Protestante, cartea care ar trebui să ne arate, mai mult decât altele, de ce suntem protestanţi şi de ce trebuie să rămânem aşa. Ca protestanţi, mai ales ca adventişti de ziua a şaptea, noi ne bazăm pe principiul Sola Scriptura, doar Biblia este standardul de credinţă. Iar în Biblie am găsit acel adevăr care l-a determinat pe Martin Luther să se despartă de Roma: marele adevăr la mântuirii prin credinţă, un adevăr prezentat atât de convingător de Pavel în Epistola către romani.

Acest adevăr este rezumat probabil cel mai bine de întrebarea temnicerului păgân: „Ce trebuie să fac ca să fiu mântuit?” (Faptele 16:30). Cartea Romani oferă răspunsul la această întrebare – un răspuns care nu se suprapunea cu răspunsul dat de biserică în perioada în care a trăit Luther. Aşa s-a născut Reforma, iar noi suntem urmaşii ei.

În ultima parte a epistolei sale, Pavel abordează alte subiecte, probabil mai puţin importante decât tema ei principală, dar suficient de importante din moment ce le-a abordat. Şi ele fac parte din Scriptura sfântă.

Cum şi-a încheiat Pavel epistola, ce a scris şi ce adevăruri putem desprinde pentru noi, urmaşii săi şi ai înaintaşilor noştri protestanţi?

În Romani 14:1-3, este vorba despre îngăduinţa creştină în privinţa consumului cărnii care putea proveni de la animalele aduse ca jertfă idolilor.

Adunarea de la Ierusalim (Faptele 15) le ceruse convertiţilor dintre neamuri să se ferească de ceea ce era jertfit idolilor. Însă diferenţa dintre cărnurile provenite de la animalele jertfite idolilor şi cele provenite din alte surse nu era simplu de făcut când mergeai la piaţă (1 Corinteni 10:25). Unii creştini nu-şi făceau deloc probleme din cauza aceasta, dar alţii, dacă nu aveau certitudine, preferau să mănânce verdeţuri. Aici nu este vorba despre vegetarianism şi despre stilul de viaţă sănătos. Însă Pavel nu sugerează în pasajul acesta că nu ar trebui să se facă deosebire între carnea curată şi carnea necurată. Nu acesta este subiectul în discuţie. Ideea că expresia „poate să mănânce de toate” (Romani 14:2) ar însemna că acum putem consuma carne de orice fel, curată sau necurată, este o aplicaţie greşită. Comparaţia cu alte pasaje din Noul Testament nu ne permite această aplicaţie.

„A primi bine” pe cel slab în credinţă însemna a-l considera un membru al bisericii cu drepturi depline, deci şi cu drept la opinie personală, şi a-l trata ca atare.

1. Ce atitudine recomandă Pavel faţă de cei mai slabi în credinţă şi ce l-a determinat să scrie astfel? Romani 14:1-3

Un alt lucru important este că Pavel nu vorbeşte dezaprobator despre „cel slab în credinţă” (vers. 3) şi că nu-i dă celui slab sfaturi ca să ajungă puternic. Şi creştinul ultrascrupulos (etichetat altfel, se pare, nu de Domnul, ci de fraţii iui creştini) este acceptat de Dumnezeu: „Dumnezeu l-a primit.”

2. Ce motiv este adus în Romani 14:4 pentru a nu-i judeca pe alţii?

Există totuşi situaţii în care este necesar să intervenim şi să judecăm acţiunile (nu motivaţiile!) unei persoane? Este corect să facem un pas înapoi şi să nu spunem şi să nu facem nimic, indiferent de situaţie? în Isaia 56:10, păzitorii sunt comparaţi cu „nişte câini muţi, care nu pot să latre”. Cum să ne dăm seama când să vorbim şi când să tăcem? Cum putem evita extremele?

3. Ce motiv ne prezintă Pavel în Romani 14:10 pentru a nu îi judeca pe alţii?

Tindem să-i judecăm aspru pe ceilalţi, de regulă, pentru lucruri pe care le facem şi noi. În general, lucrurile pe care le facem noi nu ni se par aşa de rele ca atunci când le fac alţii. Poate că pe noi înşine reuşim să ne amăgim, în ipocrizia noastră, dar nu-L vom amăgi Dumnezeu, care ne-a avertizat: „Nu judecaţi, ca să nu fiţi judecaţi. Căci cu ce judecată judecaţi, veţi fi judecaţi; şi cu ce măsură măsuraţi, vi se va măsura. De ce vezi tu paiul din ochiul fratelui tău şi nu te uiţi cu băgare de seamă la bârna din ochiul tău? Sau cum poţi zice fratelui tău: «Lasă-mă să scot paiul din ochiul tău» şi, când colo, tu ai o bârnă într-al tău?” (Matei 7:1-4).

4. Ce rol are declaraţia din Vechiul Testament prezentată de Pavel în Romani 14:11?

Citatul din Isaia 45:23 susţine ideea că toţi trebuie să se înfăţişeze la judecată. Cuvintele „orice genunchi” şi „orice limbă” ne arată că fiecare va trebui să dea socoteală pentru viaţa şi faptele sale (Romani 14:12). Nimeni nu poate să dea socoteală pentru altul. În sensul acesta, noi nu suntem păzitorii fraţilor noştri.

5. În acest context, ce spune Pavel în Romani 14:14?

Subiectul continuă să fie carnea de la animalele jertfite idolilor, nu distincţia dintre carnea curată şi cea necurată. Pavel afirmă că, în sine, nu este nimic greşit a mânca alimente care ar fi putut fi jertfite idolilor. Căci ce este un idol în definitiv? Nu este nimic (vezi 1 Corinteni 8:4). Prin urmare, cui îi pasă dacă un păgân a jertfit animalul zeului broască sau zeului taur?

Nimeni nu ar trebui pus în situaţia de a-şi călca pe conştiinţă, nici chiar cel cu o conştiinţă hipersensibilă. Se pare că fraţii „tari” în credinţă nu înţelegeau faptul acesta. Ei dispreţuiau scrupulozitatea fraţilor „slabi” şi, prin atitudinea lor, „îi mâhneau”.

Eşti tentat să-i judeci pe alţii, în zelul tău pentru Domnul? De ce trebuie să fim atenţi să nu ne facem conştiinţă pentru alţii, oricât de bune intenţii am avea?

6. Citeşte Romani 14:15-23 (vezi şi 1 Corinteni 8:12,13). Rezumă esenţa cuvintelor lui Pavel. Ce principiu din pasajul acesta putem aplica în toate domeniile vieţii noastre?

În Romani 14:17-20, Pavel aşază diferitele aspecte ale creştinismului acolo unde le este locul. Alimentaţia este importantă, dar creştinii nu ar trebui să se certe cu privire la decizia unora de a mânca mai degrabă vegetale decât carnea care putea proveni de la animalele jertfite idolilor. În loc de aceasta, preocuparea lor ar trebui să fie neprihănirea, pacea şi bucuria în Duhul Sfânt. Cum să aplicăm ideea aceasta la discuţiile despre alimentaţie din biserica noastră de astăzi? Sigur că mesajul despre sănătate şi în special cel legat de alimentaţie este o binecuvântare pentru noi, dar nu trebuie să le impunem altora standardele noastre.

7. În Romani 14:22, după îndemnul de a-i lăsa pe oameni să facă ce le dictează conştiinţa, Pavel adaugă o remarcă foarte interesantă: „Ferice de omul care nu se condamnă din cauza a ceea ce el consideră ca fiind bun!” (NTR) Ce avertisment ne dă el? Cum echilibrează aceasta cele spuse de el mai înainte?

Ai auzit vreodată pe cineva spunând: „Nu este treaba nimănui ce mănânc eu, cu ce mă îmbrac sau cum mă distrez”? Chiar nu este? Nimeni nu trăieşte izolat. Faptele, cuvintele şi chiar alimentaţia noastră pot să-i influenţeze pe alţii fie în bine, fie în rău. Nu este greu să ne dăm seama de acest lucru. O persoană care te admiră şi te vede făcând ceva „greşit” va fi tentată să facă la fel ca urmare a exemplului tău. Ne înşelăm dacă credem că nu este aşa. Argumentul că nu ai pus-o tu să facă lucrul respectiv nu-şi are rostul. Noi suntem creştini şi avem o responsabilitate unii faţă de alţii, iar dacă exemplul nostru poate să ducă pe cineva în eroare, suntem vinovaţi.

Ce fel de exemplu dai tu? Te-ai simţi bine ca alţii, îndeosebi tinerii sau noii credincioşi, să-ţi urmeze exemplul în toate domeniile? Ce îţi spune răspunsul acesta despre tine?

În cadrul îndemnurilor sale de a nu-i judeca pe cei care au alte opinii şi de a nu fi o piatră de poticnire pentru cei care ar putea să se simtă ofensaţi, Pavel aduce în discuţie zilele speciale pe care unii doresc să le respecte, iar alţii nu.

8. Ce vrea să spună Pavel în Romani 14:4-10? Are aceasta vreo legătură cu porunca a patra? Ce argumente ai că nu are?

Despre ce fel de zile vorbeşte Pavel aici? A existat în biserica timpurie vreo controversă cu privire la respectarea anumitor zile? Se pare că da. Există o aluzie cu privire la o astfel de controversă în Galateni 4:9,10, unde Pavel îi mustră pe creştinii galateni pentru respectarea unor „zile, luni, vremi şi ani”. Aşa cum am observat în studiul 2, unii din biserică îi convinseseră pe creştinii galateni să fie circumcişi şi să ţină celelalte reguli din legea lui Moise. Pavel s-a temut că ideile acestea ar putea să afecteze şi biserica din Roma. Probabil că în Roma erau creştini, îndeosebi iudei, care erau greu de convins că nu mai era nevoie să respecte sărbătorile iudaice. Pavel subliniază că nu trebuie să-i judecăm pe aceia care înţeleg lucrurile altfel decât noi. Se pare că unii creştini, pentru a fi în siguranţă, au hotărât să respecte una sau mai multe dintre sărbătorile iudaice. Sfatul lui Pavel este: Lăsaţi-i să le respecte, dacă sunt convinşi că trebuie.

Nu există niciun temei pentru a include Sabatul săptămânal între zilele amintite în Romani 14:5, cum susţin unii. Cum ar putea Pavel să ia o atitudine atât de permisivă faţă de porunca a patra? După cum am văzut pe parcursul trimestrului, el a pus un accent deosebit pe ascultarea de Lege şi nu avea cum să includă porunca despre Sabat în aceeaşi categorie cu problema consumului de alimente jertfite idolilor. Textele acestea, deşi sunt utilizate adesea ca argument că Sabatul zilei a şaptea nu ar mai fi obligatoriu, nu se referă la Sabat. Exact împotriva acestui tip de interpretări a dat Petru această avertizare: „în ele (epistolele lui Pavel), sunt unele lucruri greu de înţeles, pe care cei neştiutori şi nestatornici le răstălmăcesc ca şi pe celelalte Scripturi, spre pierzarea lor” (2 Petru 3:16).

Ce experienţe ai în legătură cu respectarea Sabatului? Este el o binecuvântare, aşa cum ar trebui să fie? Ce schimbări poţi să faci pentru a te bucura mai mult de ceea ce îţi oferă Dumnezeu prin Sabat?

9. Ce adevăr important găsim în Romani 15:1-3? Ce ne spune acest pasaj despre ce înseamnă a fi urmaş al lui Isus? Ce alte versete prezintă aceeaşi idee? Cum poţi să aplici tu însuţi principiul acesta?

10. Ce urări a notat Pavel în încheierea epistolei sale? Romani 15:5,6,13,33

„Dumnezeul răbdării” este Dumnezeul care îi ajută pe copiii Săi să suporte cu perseverenţă. Cuvântul „răbdare”, hupomone, înseamnă „tărie de caracter”, „perseverenţă consecventă”. Cuvântul „mângâiere” ar putea fi tradus cu „încurajare”. „Dumnezeul încurajării” este Dumnezeul care încurajează. „Dumnezeul nădejdii” este Dumnezeul care i-a dat nădejde omenirii. În mod asemănător, „Dumnezeul păcii” este Dumnezeul care dă pace şi în care putem să avem pace.

11. După ce salută numeroase persoane, ce scrie Pavel la final? Romani

Pavel îşi încheie epistola aducându-l laude şi slavă lui Dumnezeu. Creştinii romani, ca de altfel toţi creştinii, pot avea încredere că El le va confirma starea de fii şi fiice, de copii ai Săi răscumpăraţi, de oameni îndreptăţiţi prin credinţă şi conduşi acum de Duhul Său.

Noi ştim că Pavel a fost inspirat de Domnul să scrie epistola aceasta ca răspuns la o situaţie anumită dintr-un timp anumit. Dar nu cunoaştem în detaliu ce i-a descoperit Dumnezeu legat de viitor.

Pavel ştia că urma să vină „lepădarea de credinţă” (2 Tesaloniceni 2:3), însă textul nu precizează câte detalii avea despre acest fapt. Cu alte cuvinte, nu ştim dacă el avea idee despre rolul pe care scrierile sale, şi în special epistola aceasta, aveau să îl îndeplinească în cadrul evenimentelor finale. Important este că protestantismul a luat naştere prin înţelegerea acestor texte şi că ele au constituit şi vor constitui pentru cei credincioşi lui Isus fundamentul credinţei şi al devotamentului lor.

Studiu suplimentar: Ellen G. White, Mărturii, vol. 5, cap. „Unitate şi iubire în biserică” ed. 2016, pp. 406-407; cap. „Dragoste faţă de cei care greşesc”, pp. 512-14; Divina vindecare, cap. „Ajutându-i pe cei ispitiţi”, ed. 2014, pp. 150-151.

„Mulţi vin la noi (la fratele şi la sora White) şi întreabă: Să fac lucrul acesta? Să mă angajez în afacerea aceasta? Sau, în ceea ce priveşte îmbrăcămintea, s-o port pe aceasta sau pe aceea? Eu le răspund: Voi spuneţi că sunteţi ucenicii lui Hristos. Studiaţi Biblia! Citiţi cu atenţie şi cu rugăciune despre viaţa scumpului nostru Mântuitor, când a locuit printre oameni, pe pământ. Urmaţi exemplul vieţii Lui şi nu vă veţi rătăci de pe cărarea cea îngustă. Noi refuzăm categoric să fim conştiinţă pentru voi. Dacă vă spunem exact ce să faceţi, aţi privi la noi pentru a vă călăuzi, în loc să mergeţi direct la Isus.” – Ellen G. White, Mărturii, vol. 2, ed. 2011, p. 97

„Nu trebuie să aruncăm asupra altora răspunderea în ceea ce priveşte datoria noastră, aşteptând să ni se spună ce să facem. (…) Cei care se hotărăsc să nu facă niciun lucru, de niciun fel, care nu l-ar plăcea lui Dumnezeu vor cunoaşte, după ce au înfăţişat cazul lor înaintea Lui, care este calea pe care trebuie să meargă.” – Ellen G. White, Viaţa lui Iisus, ed. 2015, pp. 575, 576

BIBLIA ŞI CARTEA PROFEŢI ŞI REGI – STUDIU LA RÂND

Biblia: Amos 9 – Mica 1
1. Pe cine şi cum a promis Domnul că va vântura?
2. Din ce cauză avea să fie umplut Edomul de ruşine şi nimicit cu desăvârşire?
3. Cine şi cum a luat parte la postul poruncit de împăratul din Ninive?
4. Cine a fost „cea dintâi pricină de păcat pentru fiica Sionului”?

Profeţi şi regi, capitolul 52
5. Unde poate găsi asigurare, sprijin şi ajutor sufletul împovărat cu amărăciune şi grijă sau asaltat crunt de ispită?

Ştirea misionară video pentru Şcoala de Sabat poate fi descărcată şi vizionată accesând una dintre următoarele adrese de Internet: resurse.adventist.pro (secţiunea „Şcoala de Sabat”) sau YouTube (canalul „Şcoala de Sabat”).

Alte resurse veţi mai găsi şi la pagina primei şi ultimei lecţii din trimestru!