Fiii făgăduinţei

„După cum este scris: «Pe Iacov l-am iubit, iar pe Esau l-am urât»… Căci El a zis lui Moise: «Voi avea milă de oricine-Mi va plăcea să am milă şi Mă voi îndura de oricine-Mi va plăcea să Mă îndur»” (Romani 9:13,15).

Despre ce vorbeşte Pavel aici? Cum rămâne cu voinţa liberă a omului şi cu libertatea de alegere, fără de care foarte puţin din ce credem are logică? Nu suntem noi liberi să-L alegem sau să-L respingem pe Dumnezeu? Ne învaţă oare versetele acestea că anumiţi oameni sunt aleşi spre a fi mântuiţi, iar alţii spre a fi pierduţi, indiferent de alegerea lor?

Răspunsul îl găsim, ca de obicei, când luăm în considerare totalitatea afirmaţiilor lui Pavel. El încearcă să demonstreze dreptul lui Dumnezeu de a-i selecta pe aceia pe care îi foloseşte ca „aleşi” ai Săi. În definitiv, El doreşte ca toţi oamenii să fie mântuiţi. Atunci, de ce să nu-Şi aleagă chiar El slujitorii prin care va face cunoscută această veste bună? Atâta vreme cât nu exclude pe nimeni de la posibilitatea mântuirii, această alegere nu este contrară principiului voinţei libere. Chiar mai important, nu este contrară marelui adevăr că Hristos a murit pentru toţi oamenii şi doreşte ca toţi să fie mântuiţi.

Dacă ne aducem aminte că Romani 9 nu se ocupă de mântuirea personală a acelora pe care îi menţionează, ci de chemarea lor la o anumită lucrare, capitolul nu prezintă nicio dificultate.

1. Care a fost scopul alegerii lui Israel ca popor al Domnului? Exodul 19:6

Dumnezeu a dorit să formeze un popor misionar, care să evanghelizeze o lume cufundată în păgânism, întuneric şi idolatrie. El i-a ales pe israeliţi şi li S-a descoperit. El a plănuit ca ei să ajungă o naţiune-model care să atragă celelalte popoare la adevăratul Dumnezeu. Scopul Său a fost ca, descoperindu-le caracterul Său, lumea să fie atrasă la El. Prin învăţăturile serviciilor ceremoniale, Hristos urma să fie înălţat înaintea popoarelor şi toţi urmau să privească la El şi să trăiască. Pe măsură ce numărul lor creştea, iar binecuvântările se înmulţeau, israeliţii ar fi trebuit să ducă lumina cunoştinţei de Dumnezeu întregii lumi.

2. Ce ne spune Pavel în Romani 9:1-12 despre mântuirea israeliţilor şi despre copiii făgăduinţei?

Pavel construieşte o linie argumentativă prin care doreşte să arate că făgăduinţa făcută lui Israel nu a rămas cu totul neîmplinită. Exista o rămăşiţă prin care Dumnezeu încă intenţiona să lucreze. Pentru a susţine validitatea ideii de rămăşiţă, Pavel aduce un argument din istoria israeliţilor. El arată că Dumnezeu a fost dintotdeauna selectiv. El nu a ales toată sămânţa lui Avraam în legământul Său, ci numai pe descendenţii lui Isaac şi nu i-a ales pe toţi urmaşii lui Isaac, ci numai pe cei ai lui Iacov.

De asemenea, este important să înţelegem că nici moştenirea, nici familia din care provenim nu ne garantează mântuirea. Poţi să vii din poporul ales, dintr-o familie de credincioşi devotaţi sau chiar din biserica lui Dumnezeu şi totuşi să fii pierdut, să te afli în afara făgăduinţei. Credinţa care lucrează prin iubire este cea care arată cine sunt „copiii făgăduinţei” (Romani 9:8).

Citeşte fraza din Romani 9:6: „Căci nu toţi cei ce se coboară din Israel sunt Israel.” Ce mesaj important găsim aici pentru noi, care, din multe puncte de vedere, avem o misiune asemănătoare cu a israeliţilor?

3. Pe ce bază neagă apostolul Pavel ideea că ar fi nedreptate în Dumnezeu, ca urmare a alegerilor pe care le face? Romani 9:12-15

După cum am arătat în introducerea studiului din această săptămână, nu putem înţelege corect Romani 9 decât ţinând seama de contextul mai larg. El se referă la rolurile deosebite pentru îndeplinirea cărora Dumnezeu a ales anumite persoane. Dumnezeu a dorit ca Iacov să fie strămoşul poporului care urma să fie instrumentul Său special pentru evanghelizarea lumii. În pasajul acesta, nu se afirmă că Esau nu putea să fie mântuit. Dumnezeu a dorit ca el să fie mântuit, la fel de mult cum doreşte ca toţi oamenii să fie mântuiţi.

Repetăm, Pavel nu vorbeşte despre mântuirea personală, deoarece Dumnezeu le oferă tuturor harul Său, pentru că El „voieşte ca toţi oamenii să fie mântuiţi” (1 Timotei 2:4). „Harul lui Dumnezeu, care aduce mântuire pentru toţi oamenii, a fost arătat” (Tit 2:11). Pavel se referă la alegerea unui anumit popor pentru o anumită misiune. Cei aleşi pot refuza să îndeplinească misiunea respectivă, dar nu-L pot împiedica pe Dumnezeu să aleagă pe cine doreşte. Esau, de exemplu, oricât de mult ar fi vrut să fie strămoşul lui Mesia sau al poporului ales, n-ar fi putut obţine această calitate.

În definitiv, Esau nu a pierdut mântuirea din cauza unei decizii arbitrare a lui Dumnezeu. Darurile harului Său prin Hristos sunt oferite fără plată tuturor. Noi toţi am fost aleşi pentru mântuire, nu pentru moarte veşnică (Efeseni 1:4,5; 2 Petru 1:10). Alegerea noastră, nu a lui Dumnezeu, este aceea care ne împiedică să primim făgăduinţa vieţii veşnice în Hristos. Isus a murit pentru fiecare făptură omenească. Dumnezeu a prezentat totuşi, în Cuvântul Său, condiţiile alegerii pentru viaţa veşnică: credinţa în Hristos, care îl conduce pe păcătosul îndreptăţit la ascultare.

Tu ai fost ales pentru mântuire în Hristos, înainte de întemeierea lumii, ca şi când ai fi unicul locuitor al acestei planete. Aceasta este chemarea ta, alegerea ta, totul îţi este dat de Dumnezeu, prin Isus. Ce privilegiu, ce speranţă! Orice altceva păleşte în comparaţie cu această frumoasă făgăduinţă. Ai putea să pierzi acest dar? Ce este de făcut ca să nu se întâmple acest lucru?

4. Ce reproş şi ce nemulţumire anticipează Pavel că l-ar putea aduce Iui Dumnezeu omul? Ce argumente aduce el împotriva acestora? Romani 9:17-24 (vezi şi Isaia 55:8,9)

În perioada exodului, prin felul în care a tratat Egiptul, Dumnezeu a avut în vedere mântuirea neamului omenesc. Când li S-a descoperit prin plăgi şi prin eliberarea poporului Său, a intenţionat să le arate egiptenilor şi celorlalte popoare că Dumnezeul lui Israel este adevăratul Dumnezeu. A intenţionat să le adreseze tuturor popoarelor apelul de a-şi abandona zeii şi de a veni să I se închine Lui.

Faraon alesese deja să fie împotriva lui Dumnezeu şi a fost lăsat să meargă înainte pe calea aleasă de el. Deşi Dumnezeu nu l-a exclus de la posibilitatea mântuirii (Hristos a murit şi pentru el, la fel cum a murit pentru Moise, pentru Aaron şi pentru israeliţi), Faraon, prin împietrirea inimii, şi-a ales singur soarta.

Ideea esenţială este că noi, ca fiinţe omeneşti căzute, avem o perspectivă foarte limitată asupra lumii, asupra realităţii, asupra lui Dumnezeu şi asupra lucrărilor Sale în lume. De ce ne aşteptăm atunci să înţelegem toate căile Sale, când nu putem înţelege atâtea taine din natură? Abia în ultimii o sută şaptezeci şi unu de ani au descoperit doctorii că este bine să se spele pe mâini înainte de o operaţie chirurgicală! Atât de cufundaţi în neştiinţă am fost! Şi, dacă timpul va mai dura, vom descoperi în viitor şi alte lucruri care ne vor arăta cât de cufundaţi în neştiinţă suntem încă!

Noi nu înţelegem întotdeauna căile lui Dumnezeu, dar putem cunoaşte caracterul Său, fiindcă Isus a venit ca să ni-L descopere (Ioan 14:9). Cum ne poate ajuta cunoaşterea caracterului lui Dumnezeu să rămânem credincioşi chiar şi când nu înţelegem anumite lucruri sau trecem prin încercări care ne par nejustificate şi nedrepte?

Respingerea de către conaţionalii săi a apelului Evangheliei l-a făcut pe Pavel să simtă „o mare întristare”, şi „o durere necurmată în inimă” (Romani 9:2). Dar cel puţin exista o rămăşiţă. Oamenii ne pot dezamăgi, dar Dumnezeu nu ne dezamăgeşte. Avem speranţa că, până la urmă, făgăduinţele lui Dumnezeu se vor împlini şi că, dacă le vom revendica personal, ele se vor împlini şi în dreptul nostru.

5. Citeşte Romani 9:25-29. Observă cât de mult citează Pavel din Vechiul Testament pentru a-şi demonstra ideea! Care este mesajul fundamental al acestui pasaj? Ce speranţă le oferă aici cititorilor lui?

În Romani 9:25,26, Pavel citează Osea 2:23 şi 1:10. Dumnezeu a făcut aceste afirmaţii după ce i-a poruncit lui Osea să-şi ia „o nevastă curvă” (Osea 1:2), ca o ilustrare a relaţiei Sale cu Israel, deoarece poporul mersese după zei străini. Copiii născuţi din această căsătorie au primit nume care semnificau respingerea din partea lui Dumnezeu şi pedepsirea poporului idolatru. Cel de-al treilea copil a fost numit Lo-ami (Osea 1:9), însemnând literal „Nu-i poporul Meu”.

Osea a profetizat totuşi că avea să vină ziua când Dumnezeu, după ce îşi va pedepsi poporul, îi va reda bogăţiile, va îndepărta zeii falşi şi va face un legământ cu el (vezi Osea 2:11-19). Atunci, cei care au fost Lo-Ami, „Nu-i poporul Meu”, vor ajunge să fie Ami, „Poporul Meu”.

În zilele lui Pavel, Ami au fost chemaţi „nu numai dintre iudei, ci şi dintre neamuri” (Romani 9:24). Ce explicaţie clară şi convingătoare a Evangheliei, o Evanghelie plănuită din start pentru întreaga lume! Şi ce minunat este să luăm parte la lucrarea de vestire a Evangheliei, descrisă în Apocalipsa 14:6: „Şi am văzut un alt înger, care zbura prin mijlocul cerului cu o Evanghelie veşnică pentru ca s-o vestească locuitorilor pământului, oricărui neam, oricărei seminţii, oricărei limbi şi oricărui norod”! Astăzi, ca şi în zilele lui Pavel şi ale Israelului din vechime, vestea bună a mântuirii trebuie să fie răspândită în lumea întreagă!

Cât de des te-au dezamăgit oamenii? Cât de des i-ai dezamăgit tu pe alţii? Probabil că ai pierdut numărătoarea, nu-i aşa? De ce merită să-ţi pui încrederea în Dumnezeu?

6. Care este mesajul din Romani 9:30-32 şi cum putem să luăm acest mesaj scris într-un anumit timp şi loc şi să-l aplicăm la viaţa noastră? Cum putem evita greşelile comise de unii israeliţi?

Pavel le explică foarte clar conaţionalilor săi din ce motiv ratau neprihănirea pe care Dumnezeu dorea să le-o dea şi pe care ei înşişi şi-o doreau, dar nu reuşeau s-o obţină.

Este interesant că mulţi oameni dintre neamuri fuseseră primiţi de Dumnezeu, cu toate că ei nu depuseseră niciun efort pentru a obţine această acceptare. Până să le fie vestită Evanghelia, ei îşi urmăreau interesele şi scopurile proprii. Însă, când au auzit-o, i-au înţeles valoarea şi au primit-o. Dumnezeu i-a declarat neprihăniţi pentru că L-au primit pe Isus Hristos ca înlocuitor al lor. Schimbul acesta a avut loc prin credinţă.

Problema israeliţilor era că ei se împiedicau de „piatra de poticnire” (vezi Romani 9:33). Unii, nu toţi (vezi Faptele 2:41), au refuzat să accepte că Isus din Nazaret era Mesia cel trimis de Dumnezeu. El nu a corespuns aşteptărilor lor cu privire la Mesia şi de aceea, când a venit, l-au întors spatele.

Înainte de încheierea acestui capitol, Pavel citează încă un text din Vechiul Testament: „Ei s-au lovit de piatra de poticnire, după cum este scris: «Iată că pun în Sion o piatră de poticnire şi o stâncă de cădere, şi cine crede în El nu va fi dat de ruşine»” (Romani 9:33). În pasajul acesta, Pavel subliniază încă o dată importanţa credinţei adevărate în planul de mântuire (vezi şi 1 Petru 2:6-8). „O stâncă de cădere”? Şi totuşi, „oricine crede în El nu va fi dat de ruşine”? Da, pentru mulţi, Isus este o piatră de poticnire, dar pentru cei care îl cunosc şi îl iubesc, El este o stâncă, este „Stânca mântuirii mele” (Psalmii 89:26).

În ce situaţie a fost Isus pentru tine „o piatra de poticnire” şi „o stâncă de cădere”? Din ce motive a fost aşa? Altfel spus, cum ai ajuns în situaţia respectiva? Cum ai ieşit din ea şi ce ai învăţat, aşa încât să nu mai ajungi niciodată în opoziţie cu Isus?

Studiu suplimentar: Ellen G. White, Tragedia veacurilor, din cap. „Reformatorii englezi de mai târziu”, ed. 2013, pp. 214-215.

„Există o alegere a lui Dumnezeu atât cu referire la persoane, în mod individual, cât şi cu referire la poporul Său, iar aceasta se găseşte în Cuvântul lui Dumnezeu, unde omul este ales pentru a fi mântuit. Mulţi au aşteptat sfârşitul, gândind că ei sunt aleşi în mod sigur pentru binecuvântarea cerească, dar nu aceasta este alegerea pe care o descoperă Biblia. Omul este ales să lucreze cu temere şi cutremur pentru propria mântuire. El este ales să îmbrace armura şi să ducă lupta cea bună a credinţei. El este ales să folosească mijloacele pe care Dumnezeu le-a pus la îndemâna lui pentru a lupta cu toate poftele nesfinte, în timp ce Satana face tot ce îi stă în putinţă pentru a lua în stăpânire sufletul lui. Omul este ales să vegheze în rugăciune, să cerceteze Scripturile şi să evite ispita. El este ales să cultive o credinţă neîncetată. El este ales să respecte orice cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu, ca să poată fi nu doar un ascultător, ci şi un împlinitor al Cuvântului. Acesta este felul de alegere despre care vorbeşte Biblia.” – Ellen G. White, Mărturii pentru pastori şi lucrătorii Evangheliei, ed. 2007, pp. 401-402

„Nicio minte finită nu poate înţelege pe deplin caracterul sau faptele Celui Infinit. Nu-L putem descoperi pe Dumnezeu căutându-L. Atât pentru cele mai puternice şi mai educate minţi, cât şi pentru cele mai slabe şi mai ignorante, această Fiinţă sfântă trebuie să rămână învăluită în mister.” – Ellen G. White, Educaţie, ed. 2012, p. 143

BIBLIA ŞI CARTEA PROFEŢI ŞI REGI – STUDIU LA RÂND

Biblia: Osea 5-11
1. Din ce cauză era Efraim asuprit şi zdrobit în judecată?
2. Cum a lepădat Israel binele?
3. Despre cine scrie că s-a dus „ca o ţăpligă pe faţa apelor”?
4. Despre cine se spune că „este tot hoinar faţă de Dumnezeu”?

Profeţi şi regi, capitolul 49
5. Ce văd astăzi vrăjmaşii adevăratei biserici în grupa cea mică a păzitorilor poruncii Sabatului?

Ştirea misionară video pentru Şcoala de Sabat poate fi descărcată şi vizionată accesând una dintre următoarele adrese de Internet: resurse.adventist.pro (secţiunea „Şcoala de Sabat”) sau YouTube (canalul „Şcoala de Sabat”).

Alte resurse veţi mai găsi şi la pagina primei şi ultimei lecţii din trimestru!