Câteva lecţii din cartea lui Iov

Iată-ne ajunşi la finalul studiului din acest trimestru! Am reuşit să abordăm o multitudine de teme din cartea lui Iov, dar trebuie să admitem că mai rămân multe alte teme neabordate, multe alte lecţii de desprins, la fel ca în orice alt domeniu. Şi dacă lucrul acesta este adevărat cu privire la atomi, stele, meduze şi ecuaţii matematice, cu cât este el mai adevărat în ce priveşte Cuvântul lui Dumnezeu?

„Nu avem niciun motiv să ne îndoim de Cuvântul lui Dumnezeu doar pentru că nu putem înţelege tainele providenţei Sale. În lumea naturală suntem în permanenţă înconjuraţi de minuni pe care nu le putem înţelege. Ar trebui oare să ne mire când descoperim şi în lumea spirituală taine pe care nu le putem pătrunde? Dificultatea ţine numai şi numai de slăbiciunea şi de îngustimea minţii omeneşti.” – Ellen G. White, Educaţie, p. 170

Da, enigmele rămân, şi în special cele din cartea lui Iov, unde sunt ridicate multe dintre cele mai grele întrebări existenţiale. Vom încerca totuşi să desprindem câteva lecţii care să ne ajute să îi rămânem credincioşi Domnului în această lume a suferinţei, la fel ca Iov.

1. Citeşte 2 Corinteni 5:7 şi 2 Corinteni 4:18. Ce adevăruri fundamentale ne sunt descoperite aici? Cum ne pot ajuta ele în dorinţa noastră de a-I fi credincioşi Domnului?

Contextul imediat al textului din 2 Corinteni 4:18 este escatologic, se referă la timpul sfârşitului când vom fi îmbrăcaţi în nemurire – o mare făgăduinţă ce urmează să se împlinească. Şi, pentru că deocamdată nu s-a împlinit, trebuie s-o luăm prin credinţă şi nu prin vedere.

Şi cartea lui Iov ne arată că există multe lucruri pe care ochiul omului nu le poate percepe. Ideea aceasta nu este totuşi atât de dificil de conceput astăzi, în secolul al XXI-lea, când ştiinţa ne-a demonstrat că pretutindeni în jurul nostru există forţe invizibile.

Într-o ocazie, un predicator se afla la amvonul unei biserici mari de oraş şi a cerut adunării să facă linişte. Membrii au păstrat liniştea doar pentru câteva secunde. Atunci a adus un aparat de radio, l-a deschis şi a început să învârtă butonul pentru a căuta o frecvenţă. Aparatul scotea tot felul de sunete.

„Aş vrea să vă întreb ceva, le-a spus el. De unde vin zgomotele acestea? Din aparatul de radio? Nu, bineînţeles. Sunetele acestea existau împrejurul nostru în aer, sub formă de unde radio, şi sunt la fel de reale ca vocea mea pe care o auziţi acum. Doar că, aşa cum suntem construiţi, nu avem acces la ele. Însă, dacă nu le vedem, nu le simţim şi nu le auzim, nu înseamnă că ele nu există.”

2. Ce alte lucruri reale pe care nu le putem vedea (de exemplu, radiaţia sau gravitaţia) există în jurul nostru? Ce lecţii spirituale putem desprinde din faptul că aceste forţe nevăzute există şi mai ales din faptul că ele ne influenţează viaţa?

Niciunul dintre personajele cărţii lui Iov nu a reuşit să-şi explice ce se petrecea, deşi credeau în Dumnezeu şi chiar cunoşteau într-o oarecare măsură caracterul Său şi puterea Sa creatoare. Însă, în afară de realităţile pe care puteau să le vadă (de exemplu, nenorocirile abătute asupra lui Iov), nu aveau nicio idee despre ce se petrecea în spatele scenei. Ni se poate întâmpla şi nouă să nu avem nicio idee despre realităţile nevăzute care există în preajma noastră? Cartea lui Iov ne învaţă că avem nevoie să trăim prin credinţă, conştienţi de neputinţa noastră şi de limitele capacităţii noastre de a vedea şi de a cunoaşte.

Una dintre marile realităţi problematice pentru oameni este existenţa răului. Unii filosofi şi chiar unii oameni religioşi au negat existenţa lui sau au considerat că ar trebui cel puţin să abandonăm termenul de „rău”, însă cei mai mulţi oameni sunt de altă părere. Răul este real, el face parte din lumea noastră. Este greu să-i dăm o definiţie, dar cei mai mulţi dintre noi îl recunoaştem când îl vedem.

Unii împart răul în două mari categorii: răul natural şi răul moral. Răul natural este definit ca fiind cel rezultat din dezastre naturale, precum cutremure, inundaţii, epidemii care produc suferinţă. Răul moral este consecinţa faptelor deliberate ale unor oameni, fapte ca jaful sau crima.

Există nenumărate teorii, antice şi moderne, care încearcă să explice existenţa răului. Noi, adventiştii de ziua a şaptea, credem pe baza Bibliei că răul a apărut odată cu căderea unei fiinţe create, Satana. Cultura populară, alimentată de speculaţiile filosofice materialiste, neagă ideea existenţei lui Satana. Cine neagă existenţa lui respinge însă mărturia clară a Scripturii, care arată că Satana este o fiinţă reală, hotărâtă să le facă oamenilor cât mai mult rău posibil.

Adevărul acesta ne este descoperit într-un mod special în cartea lui Iov.

3. Reciteşte Iov 1:1 – 2:8. Ce ni se spune aici despre rolul lui Satana în producerea răului din lumea noastră?

Satana a fost direct răspunzător de răul moral şi natural suferit de Iov. Aceasta nu înseamnă totuşi că răul sau suferinţa se datorează în orice situaţie în mod direct activităţii demonilor. Adevărul este că nu cunoaştem toate motivele pentru care au loc lucruri rele. De altfel, în dialogul despre necazurile lui Iov nu apare menţionat niciodată numele lui Satana. Vorbitorii au dat vina când pe Dumnezeu, când pe Iov, dar niciodată pe Satana! Cartea lui Iov ne arată totuşi cine este răspunzător în final pentru răul de pe pământ.

4. Ce ne spun textele următoare despre existenţa lui Satana? Apocalipsa 12:12; Matei 4:10; 13:39; Luca 8:12; 13:16; 22:3,31; Faptele 5:3; 1 Petru 5:8.

Ce dovezi ai în viaţa ta despre activitatea lui Satana? Cum te poţi proteja de el?

Cei trei (ulterior, patru) bărbaţi care au venit în vizită la Iov au avut intenţii bune. Ei au aflat ce i s-a întâmplat şi au venit la el ca „să-i plângă de milă şi să-l mângâie” (Iov 2:11). Totuşi, când Iov a început să vorbească despre greaua tragedie prin care trecea şi să se lamenteze, ei au considerat că era mai important să-l pună la punct şi să-i corecteze greşelile teologice decât să-l încurajeze şi să-l sprijine în suferinţă.

Ei au înţeles greşit lamentările lui. Dar să presupunem că aveau dreptate şi că Iov suferea pe merit. Însemna atunci că ideile lor teologice erau corecte. Şi ce mai însemna? Că Iov avea nevoie să-i fie corectate concepţiile teologice? Aceasta era nevoia lui?

5. Citeşte Ioan 8:1-11. Ce descoperim, citind acest pasaj, că le lipsea acestor oameni?

Între femeia prinsă în adulter şi Iov există o mare diferenţă: femeia era vinovată. Poate că era mai puţin vinovată de păcat decât acuzatorii ei şi poate că avea circumstanţe atenuante, dar vinovăţia ei era neîndoielnică, în schimb, Iov nu era vinovat, cel puţin nu în sensul indicat de acuzatorii lui. Şi, chiar dacă ar fi fost vinovat, el avea aceeaşi nevoie ca femeia vinovată, aceeaşi nevoie ca orice om aflat în suferinţă: nevoia de har şi de iertare.

„Iertând-o pe această femeie şi încurajând-o să ducă o viaţă mai bună, caracterul lui Isus străluceşte în frumuseţea neprihănirii desăvârşite. Deşi nu acoperă păcatul, nici nu micşorează simţul vinovăţiei, El nu caută să condamne, ci să mântuiască. Lumea avea numai dispreţ şi batjocură pentru femeia aceasta păcătoasă, dar Isus îi spune cuvinte de mângâiere şi nădejde.” – Ellen G. White, Viaţa lui Iisus, ed. 2015, p. 398

Cartea lui Iov ne învaţă să ne purtăm cu alţii cum ne-ar plăcea să se poarte ei cu noi dacă am fi în locul lor. Desigur că există un timp şi un loc potrivit pentru mustrare şi pentru confruntarea cu adevărul, dar, înainte de a ne asuma acest rol, să nu uităm că şi noi suntem păcătoşi!

Cum putem manifesta mai multă compasiune faţă de cei în suferinţă, chiar şi faţă de cei care suferă ca urmare a comportamentului lor greşit?

Viaţa este grea, o ştim din experienţă. Şi ni s-a arătat cât de grea avea să fie încă din Eden, imediat după cădere.

6. Ce le-a descoperit Domnul primilor noştri părinţi despre urmările neascultării lor (vezi Geneza 3:16-24)?

Erau totuşi numai câteva urmări. Dacă singurele noastre probleme ar fi spinii şi pălămidă, viaţa noastră ar fi radical diferită!

Dar ce vedem când privim în jur? Suferinţă, boală, sărăcie, războaie, crime, tristeţe, poluare şi nedreptate! Istoricul antic Herodot a scris despre nişte oameni care, la venirea pe lume a unui copil, aveau obiceiul să plângă (da, să plângă!), ca o anticipare a durerii şi suferinţei care îl aşteptau până la vârsta maturităţii. Atitudinea lor ni se pare morbidă, dar poate spune cineva că nu are un sâmbure de adevăr?

Cartea lui Iov ne vorbeşte despre condiţia omului. Iov poate fi considerat un simbol al tuturor oamenilor, deoarece toţi suferim – şi, uneori, pe nedrept, disproporţionat faţă de păcatele pe care le facem inevitabil. Suferinţa noastră este nedreaptă, la fel cum suferinţa lui Iov a fost nedreaptă.

Însă cartea lui Iov ne transmite următorul adevăr: Dumnezeu este cu noi, El ne cunoaşte suferinţa şi ne promite că suferinţa noastră nu este zadarnică.

Scriitorii nereligioşi, scriitorii atei depun eforturi ca să se împace cu zădărnicia unei vieţi ce se sfârşeşte, potrivit convingerilor lor, cu moartea eternă. Ei se luptă din răsputeri să găsească răspunsuri şi nu găsesc nimic, pentru că viaţa aceasta, în sine, nu oferă nimic. Filosofia nihilistă (din latinescul nihil – „nimic”) susţine că lumea noastră şi viaţa noastră în lume nu înseamnă nimic.

Dar cartea lui Iov ne îndreaptă privirea spre o realitate transcendentă, care se află dincolo de acest nihil cu care ne ameninţă viaţa efemeră. Ea ne îndreaptă privirea spre Dumnezeu şi ne inspiră speranţă. Ne spune că tot ce ni se întâmplă aici are un motiv şi că există un Dumnezeu care ştie tot ce se întâmplă, un Dumnezeu care promite să facă dreptate într-o zi. Deşi nu ne dă răspuns la toate întrebările, ea nu ne lasă să credem că finalul existenţei ar fi nimicul cenuşii sau al ţărânei (Geneza 3:19; Iov 2:8), ci ne oferă speranţa supremă, speranţa că există ceva dincolo de tot ce putem percepe cu simţurile noastre.

Ce texte biblice declară explicit că speranţa pe care o avem întrece cu mult tot ce ne poate oferi lumea aceasta?

Cercetătorii Bibliei au studiat de-a lungul timpului asemănările dintre istoria lui Iov şi istoria lui Isus. Nu putem afirma că Iov este un „tip” al lui Isus (cum erau animalele aduse ca jertfă în sistemul sanctuarului), dar putem face o paralelă între ei. Iar din paralela aceasta putem desprinde o altă lecţie: că Domnul a plătit enorm pentru mântuirea noastră.

7. Compară Iov 1:1 cu 1 Ioan 2:1, Iacov 5:6 şi Faptele 3:14. Ce asemănări găseşti aici între Iov şi Isus?

8. Citeşte Matei 4:1-11. Ce asemănări poţi identifica aici?

9. Citeşte Matei 26:61; Luca 11:15,16 şi Ioan 18:30. Ce asemănări găseşti aici între ce a trăit Isus şi ce a trăit Iov?

10. Compară Iov 1:22 cu Evrei 4:15. Ce asemănare descoperi aici?

Textele acestea ne dezvăluie unele asemănări interesante între viaţa lui Iov şi viaţa lui Isus. Deşi nu a fost fără păcat ca Isus, Iov a fost totuşi un om credincios şi neprihănit care I-a adus slavă lui Dumnezeu prin viaţa lui. El a fost greu încercat de Diavol, la fel ca Isus. A fost acuzat pe nedrept, la fel ca Isus.

Dar probabil că cea mai lăudabilă trăsătură a lui este perseverenţa în faţa tuturor necazurilor. Şi Isus a perseverat, iar faptul acesta are o însemnătate deosebită pentru noi toţi. În ciuda tuturor suferinţelor, El a continuat să ducă o viaţă fără păcat, reprezentând în mod desăvârşit caracterul lui Dumnezeu. El a fost „întipărirea Fiinţei” lui Dumnezeu (Evrei 1:3) şi, de aceea, numai El avea neprihănirea necesară pentru mântuire, „neprihănirea dată de Dumnezeu, care vine prin credinţa în Isus Hristos, pentru toţi şi peste toţi cei ce cred în El. Nu este nicio deosebire” (Romani 3:22).

Suferinţa lui Iov, deşi intensă, reflectă doar parţial suferinţele pe care avea să le suporte cu răbdare Isus, Răscumpărătorul său, pentru el şi pentru noi când avea să Se ridice „la urmă, pe pământ” (Iov 19:25).

De-a lungul secolelor, cartea lui Iov i-a emoţionat, i-a edificat şi i-a contrariat deopotrivă pe cititorii evrei, creştini şi musulmani (care deţin o variantă proprie a relatării biblice) pentru că ea lasă multe întrebări fără răspuns. Dar lucrul acesta n-ar trebui să ne surprindă. Ce carte biblică răspunde la toate întrebările pe care le ridică? Nici chiar toată Biblia nu răspunde la toate întrebările. Dacă subiectele despre care tratează ea le vom studia toată veşnicia (vezi Tragedia veacurilor, p. 678), cum ar putea vreo carte a ei, aşa inspirată cum este (2 Timotei 3:16), să ne explice totul?

Dar cartea lui Iov trebuie studiată împreună cu celelalte cărţi ale Bibliei. Ca parte a acestui mare mozaic spiritual şi teologic, ea ne transmite un mesaj puternic, cu valabilitate universală, cel puţin pentru toţi credincioşii. Iov ne arată la ce s-a referit Isus când a spus: „Dar cine va răbda până la sfârşit va fi mântuit” (Matei 24:13). Ce creştin n-a avut de înfruntat rele inexplicabile când căuta să facă binele? Ce creştin nu s-a confruntat cu provocări ale credinţei când căuta să fie credincios? Care creştin n-a primit acuzaţii când avea nevoie de consolare? Iov, deşi a trecut prin toate aceste situaţii, şi-a păstrat credinţa şi integritatea. Iar dacă ne prindem, prin credinţă şi har, de Acela care a murit pe cruce pentru Iov şi pentru noi, să primim îndemnul: „Du-te de fă şi tu la fel” (Luca 10:37)1

BIBLIA ŞI CARTEA ANULUI – STUDIU LA RÂND

Biblia: Psalmii 46-52
1. Ce reacţie spune psalmistul că au avut împăraţii când au privit „cetatea Marelui împărat”?
2. Ce fel de om este comparat cu dobitoacele care se taie?
3. Cui îi reproşează că declaraţiile sale nu se potrivesc cu comportamentul său?
4. Cu ce compară psalmistul limba asupritorului?

Cugetări de pe Muntele Fericirilor, capitolul 5 (Ascultă de aici)
5. Ce anume ne face să progresăm în lucrarea de formare a caracterului?

Ştirea misionară video pentru Şcoala de Sabat poate fi descărcată şi vizionată accesând una dintre următoarele adrese de Internet: resurse.adventist.pro (secţiunea „Şcoala de Sabat”) sau YouTube (canalul „Şcoala de Sabat”).

Alte resurse veţi mai găsi şi la pagina primei şi ultimei lecţii din trimestru!