Sânge nevinovat

Scriitorul de origine algeriană Albert Camus s-a zbătut mult să dezlege problema suferinţei umane. În romanul Ciuma, el utilizează ciuma ca metaforă a relelor care le produc oamenilor durere. La un moment dat, el descrie scena sinistră a morţii unui băiat afectat de această boală gravă. Un preot, martor la tragedie, îi spune apoi unui medic care se aflase şi el de faţă: „Este revoltător, pentru că asta întrece puterea noastră de înţelegere. Dar poate că trebuie să iubim ce nu putem să înţelegem.”

Doctorul îi dă furios următoarea replică: „Nu, părinte. Eu am altă părere despre iubire. Şi voi refuza până la moarte să iubesc un sistem de lucruri în care copiii sunt supuşi torturii!” – Albert Camus, The Plague (Ciuma), p. 218

Şi în scena aceasta, şi în fragmentele din cartea lui Iov studiate până aici găsim aceleaşi răspunsuri simpliste şi nesatisfăcătoare la o problemă deloc simplă. Şi Iov, şi doctorul acesta ştiau că ele nu corespundeau realităţii cu care se confruntau. De aici şi provocarea: Cum să găsim răspunsuri logice la o situaţie care de multe ori pare ilogică? Săptămâna aceasta, vom continua studiul început săptămâna trecută.

Elifaz, Bildad şi Ţofar aveau dreptate: Dumnezeu chiar pedepseşte răul. Însă ei nu aveau dreptate în cazul lui Iov. Suferinţa lui Iov nu era un exemplu de dreptate retributivă, de pedeapsă pentru o faptă rea. Nu era o pedeapsă de la Dumnezeu pentru păcatele lui, cum fusese în cazul lui Core, Datan şi Abiram, de pildă, şi nu era nici o consecinţă a păcatelor lui, cum se întâmplă în cele mai multe cazuri. Nu, Iov era un om fără prihană; Dumnezeu însuşi afirmă acest lucru (vezi Iov 1:8). El nu merita suferinţa aceea şi ştia foarte bine că nu o merita. De aceea nu a cedat la poziţia lui şi s-a plâns cu atâta amar.

1. Ce îi spune el lui Dumnezeu şi de ce sunt justificate cuvintele lui în situaţia dată? Iov, capitolul 10

Nu pun oamenii credincioşi întrebări asemănătoare în circumstanţe deosebit de tragice? De ce, Doamne, Te-ai mai chinuit să mă aduci la existenţă? Sau: De ce Te porţi aşa cu mine? Sau: N-ar fi fost mai bine să nu mă fi născut, decât să trec prin atâtea?

Să reţinem că motivul pentru care lui Iov îi era atât de dificil să găsească explicaţia este tocmai faptul că se ştia credincios lui Dumnezeu: „… Când ştii bine că nu sunt vinovat şi că nimeni nu mă poate scăpa din mâna Ta?” (Iov 10:7).

Situaţia lui este paradoxală: Iov nu suferea din cauza păcatului său, cum afirmau prietenii lui, ci din cauză că era un om foarte credincios, cum se arată în primele două capitole ale cărţii. El n-avea de unde să ştie că aceasta era cauza şi, chiar dacă ar fi aflat-o, probabil că n-ar fi fost mai puţin mâhnit şi frustrat.

În acelaşi timp, situaţia lui, deşi unică, este totodată universală, deoarece are de-a face cu problema universală a suferinţei şi mai ales cu cazurile în care suferinţa pare a fi disproporţionată în raport cu răul săvârşit. Şoferul care depăşeşte viteza legală nu poate fi sancţionat la fel ca acela care, depăşind-o, loveşte mortal pe cineva!

Ce îi poţi spune cuiva care consideră că suferă pe nedrept?

Se vorbeşte mult despre suferinţa oamenilor „nevinovaţi”. Chiar Biblia foloseşte expresia „sânge nevinovat” (Isaia 59:7, Ieremia 22:17, Ioel 3:19), de regulă în contextul atacării sau chiar al uciderii unor oameni care îşi văd liniştiţi de viaţa lor. În sensul acesta, da, în lumea noastră se varsă mult sânge nevinovat.

Pe de altă parte totuşi, Biblia declară că toţi oamenii sunt păcătoşi şi corupţi. Apare atunci nevoia de a redefini termenul „nevinovat”. Dacă toţi au păcătuit, dacă toţi au călcat Legea lui Dumnezeu, atunci cine este cu adevărat fără vină? Cum spunea cineva: „Certificatul de naştere este dovada că eşti păcătos.”

Deşi teologii şi cercetătorii au dezbătut secole la rând problema relaţiei dintre om şi păcat, Biblia arată clar că păcatul a avut impact asupra tuturor oamenilor. Ideea păcătoşeniei omului nu se găseşte numai în Noul Testament. Acesta o preia de fapt din Vechiul Testament şi o dezvoltă.

2. Ce ne spun textele următoare despre realitatea păcatului? 1 Împăraţi 8:46; Psalmii 51:5; Proverbele 20:9; Isaia 53:6; Romani 3:10-20.

Pe lângă mărturia clară a Scripturii, orice om care L-a cunoscut pe Domnul, care a înţeles câtuşi de puţin bunătatea şi sfinţenia Sa are dovada realităţii păcătoşeniei umane în propria experienţă. Şi atunci, cine dintre noi (excluzând bebeluşii şi copiii mici, despre care vom discuta mai târziu) este cu adevărat „nevinovat”?

Pe de altă parte însă, nu aceasta este de fapt problema. Iov era un om păcătos; din acest punct de vedere, el nu era nevinovat, după cum nici copiii lui nu erau nevinovaţi. Şi totuşi ce a făcut el sau ce au făcut ei ca să merite o astfel de soartă? Nu este aceasta cea mai importantă întrebare pe care ar trebui să şi-o pună oamenii atunci când discută despre suferinţă? Iov se opune „întăriturilor de lut” (Iov 13:12) ale prietenilor săi, cu convingerea că tot ce i se întâmpla nu era pe merit.

Când îl cunoaştem pe Dumnezeu şi sfinţenia lui şi ne dăm seama de păcătoşenia noastră, de ce nevoie a noastră devenim conştienţi?

3. Ce adevăr îi prezintă Elifaz lui Iov? Iov 15:14-16

Elifaz afirmă un nou adevăr, de data aceasta cu privire la păcătoşenia tuturor oamenilor. Păcatul este o realitate universală a vieţii pe pământ, la fel şi suferinţa. Este ştiut că toată suferinţa umană îşi are cauza ultimă în păcat. Şi Dumnezeu poate folosi suferinţa ca mijloc pentru a ne învăţa lecţii importante: „Dumnezeu îl încearcă întotdeauna pe poporul Său în cuptorul suferinţei. În dogoarea focului din cuptor se separă zgura de aurul adevărat al caracterului creştin.” – Ellen G. White, Patriarhi şi profeţi, ed. 2015, p. 123

Dar, când discutăm despre suferinţă, se mai ridică o întrebare: Cum ne explicăm suferinţa din care nu iese nimic bun? Ce rost are suferinţa în cazul celor care mor pe loc, fără să mai fie timp pentru separarea zgurii de aurul caracterului? Ce rost are suferinţa celor care nu ştiu nimic despre Dumnezeul adevărat şi care n-au auzit de El niciodată? Ce putem spune despre cei care în urma suferinţei devin şi mai supăraţi, şi mai furioşi, şi mai împotrivitori faţă de Dumnezeu? Nu putem ignora aceste situaţii şi nici nu putem să dăm un răspuns stereotip, dacă nu vrem să facem aceeaşi greşeală ca acuzatorii lui Iov!

Şi ce lucru bun iese din moartea violentă a animalelor surprinse de un incendiu în pădure? Dar din moartea miilor de victime ale unei catastrofe naturale sau a civililor într-un război? Ce lecţii ar fi putut învăţa ei sau rudele lor apropiate în ultimele secunde de viaţă? Iar unii ar putea pune întrebări nu numai despre moartea copiilor lui Iov, ci şi despre moartea slujitorilor lui care au fost trecuţi „prin ascuţişul săbiei” (Iov 1:15,17) sau care au fost arşi de vii de „focul lui Dumnezeu” (vers. 16).

Da, Iov şi acuzatorii lui puteau învăţa ceva de aici şi, prin credincioşia lui Iov, acuzaţiile lui Satana puteau fi respinse, dar soarta acestor oameni pare nedreaptă. Suferinţa lor nu este justificată.

Şi acum se petrec asemenea lucruri. Un copil de şase ani moare de cancer. Este soarta lui dreaptă? O studentă de douăzeci de ani este scoasă cu forţa din maşină şi abuzată sexual. Este drept? O mamă a trei copii moare la treizeci şi cinci de ani într-un accident de maşină. Este corect să moară? Ce putem spune despre japonezii care şi-au pierdut viaţa în cutremurul din 2011? S-au făcut vinovaţi de ceva ca să merite o astfel de moarte? Dacă nu, atunci nici soarta lor n-a fost dreaptă. Acestea, da, întrebări grele!

4. Citeşte textele următoare şi observă soarta celor menţionaţi în ele. A fost dreaptă soarta lor?

Iov 1:18-20 _______________________________________________________

Geneza 4:8 _______________________________________________________

Exodul 12:29,30 ___________________________________________________

2 Samuel 11:17____________________________________________________

Ieremia 38:6______________________________________________________

Matei 14:10_______________________________________________________

Evrei 11:35-38_____________________________________________________

Biblia reflectă o realitate crudă a existenţei în lumea noastră căzută: răul şi suferinţa sunt reale. Numai cine citeşte superficial Biblia şi scoate nişte texte din context poate trage concluzia că viaţa aici ar fi dreaptă, corectă şi bună şi că, dacă îi rămânem credincioşi lui Dumnezeu, vom fi scutiţi de suferinţă. Este adevărat că ascultarea de Domnul ne poate aduce mari binecuvântări acum, dar aceasta nu înseamnă că ea ne-ar feri complet de suferinţă. Cazul lui Iov este concludent!

În Predica de pe Muntele Fericirilor, Isus ne-a îndemnat să ne punem încrederea în Dumnezeu şi să nu ne îngrijorăm gândindu-ne ce vom mânca, ce vom bea sau cu ce ne vom îmbrăca. Şi, pentru a arăta de ce putem avea încredere că Dumnezeu este bun şi are grijă de nevoile noastre, El a dat exemple din natură. Iar în concluzie a spus: „Nu vă îngrijoraţi dar de ziua de mâine… Ajunge zilei necazul ei” (Matei 6:34).

Observă afirmaţia: Ajunge zilei necazul ei. Isus n-a negat prezenţa, chiar zilnică, a răului (dintr-un cuvânt grecesc care poate avea sensul de „răutate”, „barbarie” şi „maliţiozitate”). Dimpotrivă, a admis-o. El a recunoscut prevalenţa şi prezenţa răului în existenţa noastră cotidiană. Şi cum ar fi putut să nu recunoască? Fiind Domnul, El cunoaşte răul din lumea aceasta mai bine decât oricare dintre noi.

Cine nu a simţit cât de nedreaptă şi de amară poate fi viaţa? Cum ne ajută faptul că Isus a recunoscut realitatea existenţei răului?

5. Citeşte Proverbele 3:5. Este un text bine cunoscut, dar cum îl putem aplica la problema suferinţei?

Cazul lui Iov, deşi unul extrem de rar, reflectă trista realitate a suferinţei umane în lumea aceasta căzută. Şi nu numai cazul lui, ci şi alte cazuri descrise în Biblie ne dovedesc această realitate. Avem chiar în preajma noastră astfel de dovezi. Cu toţii suntem mai mult sau mai puţin afectaţi de suferinţă.

„Omul născut din femeie are viaţa scurtă, dar plină de necazuri. Se naşte şi e tăiat ca o floare; fuge şi piere ca o umbră” (Iov 14:1,2).

Aşadar, întrebarea la care ne străduim să găsim răspuns este aceasta: Cum explicăm suferinţa? Ce sens are suferinţa care ni se pare nedreaptă? Ce rost are suferinţa oamenilor nevinovaţi? După cum am văzut în studiul 2, marea luptă, ca temă-reper a Bibliei, ne ajută să explicăm existenţa răului în lumea noastră.

Dar chiar şi aşa, ne este dificil să înţelegem de ce se petrec unele lucruri. Uneori – mai bine zis, deseori – se întâmplă lucruri care par lipsite de sens. În astfel de momente, când ne este greu să le pricepem, avem nevoie să ne încredem în bunătatea lui Dumnezeu. Avem nevoie să învăţăm să ne punem încrederea în El, chiar dacă răspunsurile nu sunt uşor de găsit şi chiar dacă nu vedem că ar putea ieşi ceva bun din răul şi suferinţa respectivă.

În Evrei 11:1 citim: „Şi credinţa este o încredere neclintită în lucrurile nădăjduite, o puternică încredinţare despre lucrurile care nu se văd.” Pornind de la lucrurile pe care le vedem, cum putem învăţa să ne punem încrederea în Dumnezeu pentru lucrurile pe care nu le vedem? A reuşit Iov să înveţe lecţia aceasta?

Problema suferinţei umane nu este deloc simplă. Cartea lui Iov ne dezvăluie un plan mai larg al suferinţei, la care altfel n-am avea acces, dar, chiar aşa, nu ne dă răspuns la toate întrebările.

Există însă o diferenţă fundamentală între cei care încearcă să dezlege problema suferinţei fără Dumnezeu şi cei care încearcă să o dezlege cu Dumnezeu. Însă, atunci când crezi în existenţa lui Dumnezeu, problema durerii devine şi mai încurcată, din cauza întrebărilor inevitabile pe care le ridică existenţa Sa şi existenţa concomitentă a răului şi suferinţei. Pe de altă parte, avem un avantaj pe care ateii nu-l au: posibilitatea de a afla răspunsul. (Există dovezi că, în ultima parte a vieţii sale, Camus, autorul romanului Ciuma, despre care se amintea la secţiunea de sâmbătă, omul care căuta să găsească un răspuns la problema suferinţei a dorit să fie botezat; a decedat însă la scurt timp, într-un accident de maşină.)

Noi avem speranţa aceasta: „El va şterge orice lacrimă din ochii lor. Şi moartea nu va mai fi. Nu va mai fi nici tânguire, nici ţipăt, nici durere, pentru că lucrurile dintâi au trecut” (Apocalipsa 21:4). Până şi cei care nu cred această făgăduinţă şi alte făgăduinţe din Biblie sunt nevoiţi să admită că viaţa ar fi cu mult mai frumoasă dacă ar avea această speranţă şi dacă n-ar trăi sub apăsarea gândului că tot ce-i aşteaptă după atâta zbucium este nefiinţa şi că existenţa lor este lipsită de sens!

BIBLIA ŞI CARTEA ANULUI – STUDIU LA RÂND

Biblia: Psalmii 4-10
1. Cum este înconjurat cel neprihănit de bunăvoinţa Domnului?
2. Ce anume l-a determinat pe psalmist să se întrebe ce este omul?
3. Cine nu este uitat pe vecie?
4. Cine şi de ce nu poate vedea judecăţile Domnului?

Calea către Hristos, capitolul 12 (Ascultă de aici)
5. Care este adevărata cauză a îndoielii şi scepticismului?

Ştirea misionară video pentru Şcoala de Sabat poate fi descărcată şi vizionată accesând una dintre următoarele adrese de Internet: resurse.adventist.pro (secţiunea „Şcoala de Sabat”) sau YouTube (canalul „Şcoala de Sabat”).

Alte resurse veţi mai găsi şi la pagina primei şi ultimei lecţii din trimestru!