Mânia lui Elihu

Iată că s-a încheiat bătălia vorbelor dintre Iov şi aceşti trei bărbaţi, vorbe care, pe alocuri, sunt profunde, frumoase şi adevărate. De câte ori nu cităm şi noi din cartea lui Iov, şi chiar din cuvântările lui Elifaz, Bildad şi Ţofar! Şi este firesc să cităm pentru că, după cum am văzut, cuvintele lor sunt în mare parte adevărate. Doar că le-au rostit într-un loc nepotrivit, într-un moment nepotrivit şi în nişte împrejurări nepotrivite. Învăţăm de aici, o dată în plus, cât de valoros este adevărul exprimat în Proverbele 25:11-13:

„Un cuvânt spus la vremea potrivită este ca nişte mere din aur într-un coşuleţ din argint.
Ca o verigă din aur şi o podoabă din aur curat, aşa este înţeleptul care mustră pentru o ureche ascultătoare.
Ca răcoreala zăpezii pe vremea secerişului, aşa este un sol credincios pentru cel ce-l trimite: el înviorează sufletul stăpânului său.”

Din nefericire, cuvintele care i-au fost adresate lui Iov n-au fost aşa. Iar tirul criticilor este pe cale să se înteţească, pentru că celor trei bărbaţi care-l condamnau li s-a mai alăturat încă unul!

Criticile n-au încetat nici chiar după frumoasa declaraţie de credinţă a lui Iov (Iov 13:15,16). Pe parcursul mai multor capitole, bărbaţii aceştia au luat cuvântul în mod repetat şi au vorbit despre Dumnezeu, despre păcat şi moarte, despre dreptate şi oameni răi, despre înţelepciune şi despre efemeritatea omului.

1. Ce adevăruri sunt exprimate în următoarele texte?

Iov 13:28

Iov 15:14-16

Iov 19:25-27

Iov 28:28

Fiecare participant la confruntare vine cu argumentul lui şi niciunul nu renunţă la punctul său de vedere. Elifaz, Bildad şi Ţofar susţin, fiecare în stilul propriu şi după agenda proprie, că oamenii primesc în viaţă ce li se cuvine şi că necazurile lui Iov trebuie să fie dreapta pedeapsă pentru nişte păcate ale lui. De cealaltă parte, Iov îşi deplânge fără încetare soarta, convins că nu o merita. Cele două tabere iau cuvântul rând pe rând, reproşându-şi reciproc lipsa de argumente.

Însă, în final, niciunul nu înţelege ce se petrecea de fapt. Şi cum ar fi putut să înţeleagă? Perspectiva lor, ca a tuturor oamenilor de altfel, este foarte restrânsă. Aşadar, una dintre cele mai preţioase lecţii pe care le putem desprinde din cartea lui Iov (evidentă deja, la finalul cuvântărilor acestor oameni) este aceea că noi, oamenii, avem nevoie de smerenie atunci când deschidem gura ca să vorbim despre Dumnezeu şi despre lucrările Sale. Realitatea este că ştim unele adevăruri (chiar multe adevăruri), dar nu ştim întotdeauna când şi cum să le aplicăm!

Priveşte la lumea din jurul tău. Cât de limitate sunt cunoştinţele noastre despre ea şi chiar despre lucrurile cele mai simple din ea?

De la capitolul 26 la 31, Iov, eroul tragic al relatării, ţine o ultimă cuvântare, subliniind cu elocvenţă şi cu înflăcărare ideea pe care a susţinut-o de la bun început: Nu merit niciunul dintre toate aceste necazuri şi gata!

El îi reprezintă aici pe toţi cei care suferă fără să fi meritat acest lucru. Şi ne punem o întrebare, poate cea mai grea dintre toate: „De ce?” În unele cazuri, răspunsul este relativ simplu. Se întâmplă, într-adevăr, ca oamenii să intre singuri în necaz. Dar în majoritatea cazurilor, la fel ca în cazul lui Iov, explicaţia aceasta nu este valabilă şi întrebarea rămâne fără răspuns.

Spre finalul cuvântării sale, Iov arată că a trăit curat şi că n-a făcut nicio faptă care să justifice suferinţa prin care trecea. Capitolul 31 se încheie cu aceste cuvinte: „Sfârşitul cuvintelor lui Iov” (versetul 40).

2. Citeşte Iov 32:1-5. Ce se petrece aici şi din ce cauză se mânie Elihu pe Iov şi pe ceilalţi bărbaţi?

Este pentru prima oară când îl întâlnim pe Elihu în cartea lui Iov. Din moment ce nu este menţionat de la început alături de ceilalţi trei bărbaţi, deducem că a sosit mai târziu. Nu ştim când anume şi-a făcut intrarea în scenă, dar este clar că a participat la câteva cuvântări. Este clar, de asemenea, că nu a fost deloc satisfăcut de răspunsurile pe care le-a auzit, întrucât se repetă de patru ori în acest scurt pasaj că el „s-a aprins de mânie”, în următoarele şase capitole ale cărţii, asistăm la încercarea lui Elihu de a-şi prezenta cunoştinţele şi de a oferi o explicaţie la întrebările iscate de suferinţa lui Iov.

În Iov 32:2 se spune că Elihu s-a aprins de mânie împotriva lui Iov „pentru că zicea că este fără vină înaintea lui Dumnezeu” – o interpretare distorsionată a cuvintelor acestuia. Ce ne spune atitudinea lui despre precauţia de care ar trebui să dăm dovadă când interpretăm cuvintele altora? Cum putem interpreta cuvintele altora în cea mai bună lumină posibilă?

De-a lungul secolelor, a curs multă cerneală pe tema cuvântării lui Elihu, unii considerând că dialogul ar lua, odată cu intervenţia lui, o nouă turnură. Este greu însă de demonstrat că el ar veni cu o mare noutate sau descoperire. Impresia este mai degrabă că el aduce aceleaşi argumente ca antevorbitorii lui, care s-au străduit să apere caracterul lui Dumnezeu de acuzaţia că l-ar fi tratat nedrept pe Iov.

3. Ce adevăruri prezintă Elihu? Ce au ele în comun cu cele prezentate de antevorbitorii lui? De ce sunt şi ele la fel de inoportune? Iov 34:10-15

Ce observăm la Elihu, la fel ca la antevorbitorii lui, este frica, teama că Dumnezeu nu este aşa cum şi L-a imaginat el. El vrea să creadă că Dumnezeu este bun, drept şi puternic; şi ce altceva face decât să înşire câteva adevăruri despre bunătatea, dreptatea şi puterea lui Dumnezeu?

„Căci Dumnezeu vede purtarea tuturor, priveşte paşii fiecăruia. Nu este nici întuneric, nici umbră a morţii unde să se poată ascunde cei ce fac fărădelegea” (Iov 34:21,22).

„Dumnezeu este puternic, dar nu leapădă pe nimeni şi este puternic prin tăria priceperii Lui. El nu lasă pe cel rău să trăiască şi face dreptate celui nenorocit. Nu-Şi întoarce ochii de la cei fără prihană şi-i pune pe scaunul de domnie cu împăraţii, îi aşază pentru totdeauna ca să domnească” (Iov 36:5-7).

„Pe Cel Atotputernic nu-L putem ajunge, căci este mare în tărie, dar dreptul şi dreptatea deplină El nu le frânge. De aceea, oamenii trebuie să se teamă de El; El nu-Şi îndreaptă privirile spre cei ce se cred înţelepţi” (Iov 37:23,24).

Dacă toate acestea sunt adevărate, atunci singura concluzie logică pe care o putem trage este că Iov a primit ce i se cuvenea. Ce altă explicaţie se putea găsi? Elihu încerca în felul acesta să-şi protejeze concepţia despre Dumnezeu în faţa răului atât de cumplit care se abătuse asupra unui om atât de bun ca Iov.

Ţi s-a întâmplat ca, în faţa unui eveniment sau incident, să te temi pentru credinţa ta? Cum ai reacţionat? Cum ar fi trebuit să reacţionezi?

Toţi aceşti patru oameni care credeau în Dumnezeu, care credeau că El este drept, au ajuns într-o dilemă: Cum puteau explica situaţia lui Iov în mod raţional şi logic şi, în acelaşi timp, în concordanţă cu convingerile lor despre caracterul lui Dumnezeu?

Ellen G. White face o precizare interesantă în această privinţă: „Este imposibil să explicăm originea păcatului şi să găsim un motiv pentru existenţa lui. (…) Păcatul este un intrus, pentru a cărui existenţă nu se poate găsi niciun motiv. Este misterios, inexplicabil. A-l scuza înseamnă a-l apăra. Dacă s-ar putea găsi vreo justificare sau vreo cauză a existenţei lui, ar înceta să mai fie păcat.” – Tragedia veacurilor, ed. 2011, p. 405

Am putea înlocui aici cuvântul „păcat” cu un cuvânt cu sens asemănător: „rău”. Atunci pasajul ar suna aşa: „Este imposibil să explicăm originea răului şi să găsim un motiv pentru existenţa lui. (…) Răul este un intrus, pentru a cărui existenţă nu se poate găsi niciun motiv. Este misterios, inexplicabil. A-l scuza înseamnă a-l apăra. Dacă s-ar putea găsi vreo justificare sau vreo cauză a existenţei lui, ar înceta să mai fie rău.”

De obicei, când se produce o tragedie, oamenii spun că nu o pot înţelege sau că nu şi-o pot explica. Acelaşi lucru îl spune şi Iov de la bun început în plângerile lui.

Este normal să nu înţelegem, fiindcă răul nu poate fi explicat! Dacă l-am putea înţelege, dacă l-am putea explica, dacă l-am putea reprezenta printr-o schemă logică, atunci n-ar mai fi atât de rău, n-ar mai fi atât de tragic, fiindcă ar servi unui scop raţional.

4. Citeşte pasajul din Ezechiel 28:12-17 despre căderea lui Satana şi despre apariţia răului. Ce explicaţie este dată aici pentru căderea lui?

În acest pasaj este descrisă o fiinţă perfectă, creată de un Dumnezeu perfect, aflată într-un mediu perfect. Lucifer avea un rang înalt, era plin de înţelepciune şi desăvârşit în frumuseţe, era acoperit cu pietre scumpe, era „un heruvim ocrotitor” pe „muntele cel sfânt al lui Dumnezeu”. Cu toate acestea, el a devenit corupt şi a acceptat să fie dominat de rău. Există ceva mai iraţional şi mai ilogic decât răul care l-a infectat pe Lucifer?

Din ce experienţă a ta ai învăţat că răul este iraţional şi inexplicabil?

Personajele principale din cartea lui Iov sunt nişte simpli muritori care vedeau „ca într-o oglindă, în chip întunecos” (1 Corinteni 13:12), care aveau o perspectivă foarte îngustă, o înţelegere foarte limitată despre lumea materială, dar şi mai limitată despre lumea spirituală. Interesant că niciunul dintre ei, nici Iov, nu aminteşte nimic despre rolul Diavolului – cauza directă şi imediată a relelor abătute asupra lui Iov. Fiecare, şi mai ales Elihu (Iov 36:1-4), crede că are dreptate, dar niciunul nu reuşeşte să explice logic suferinţa lui Iov. Dar numai Iov este conştient de această neputinţă.

5. În Iov 1 – 2:10 sunt câteva explicaţii. Ce întrebări rămân totuşi fără răspuns?

Începutul cărţii lui Iov ne oferă o perspectivă asupra realităţii pe care oamenii aceştia nu o aveau. Dar, chiar şi în aceste condiţii, situaţia rămâne dificil de clarificat. Suferinţa lui Iov nu era urmarea răutăţii lui, ci totul a pornit de la momentul în care Dumnezeu a scos în relief bunătatea lui. Aşadar, bunătatea şi dorinţa de a-I fi credincios lui Dumnezeu i-au adus atâtea necazuri? Cum explicăm? Dacă ar fi ştiut Iov cum stăteau lucrurile, nu L-ar fi implorat el oare: „Te rog, Doamne, alege pe altcineva. Dă-mi înapoi copiii, sănătatea, averea!” Iov nu s-a oferit singur să se facă această experienţă cu el. Cine ar vrea să se ofere? Cât de drept este ce s-a întâmplat cu el şi cu familia lui? Să nu uităm că, deşi Dumnezeu a câştigat această bătălie, Diavolul nu s-a recunoscut înfrânt (Apocalipsa 12:12). Atunci, la ce bun? Şi chiar dacă din suferinţa lui Iov a ieşit ceva bun în final, a meritat să se piardă atâtea vieţi omeneşti, a meritat atâta suferinţă? Dacă noi avem întrebări, câte avea Iov!

Avem totuşi de învăţat ceva foarte important: să trăim prin credinţă şi nu prin vedere, să ne încredem în Dumnezeu şi să-I rămânem credincioşi chiar dacă nu putem găsi o explicaţie pentru ce ni se întâmplă! Nu trăim prin credinţă când totul este explicat logic până la cel mai mic detaliu. Dar trăim prin credinţă când ne încredem în Dumnezeu şi ascultăm de El, chiar dacă nu înţelegem ce ni se întâmplă.

În ce situaţii sau probleme ai nevoie să-ţi pui încrederea în Dumnezeu? Cum îţi poţi consolida încrederea, chiar dacă nu ai răspunsuri?

Scriitorul John Hedley Brooke comentează la un moment dat despre filosoful german Immanuel Kant (1724-1804) şi despre efortul acestuia de a înţelege limitele cunoaşterii umane şi mai ales ale cunoaşterii lucrării divine. Pentru Kant, „justificarea căilor lui Dumnezeu în faţa omului era o chestiune de credinţă, nu de cunoaştere. Ca exemplu de atitudine corectă în faţa adversităţii, Kant l-a dat pe Iov, un om care a fost lipsit de absolut tot, în afară de o conştiinţă curată. Supunându-se hotărârii divine, el a avut dreptate să se opună sfatului prietenilor care încercaseră să găsească o explicaţie logică pentru suferinţa lui. Punctul forte al poziţiei lui l-a constituit faptul că ştia ce nu ştia: motivul pentru care Dumnezeu îngrămădise atâtea necazuri asupra lui.” – Science and Religion, p. 207-208

Mai întâi cei trei prieteni ai lui Iov şi apoi Elihu au crezut că puteau să explice necazurile lui Iov, judecând, pur şi simplu, de la cauză la efect. Cauza era păcatul lui Iov, efectul era suferinţa. Nimic mai clar, mai logic şi mai solid din punct de vedere teologic! Şi totuşi, raţionamentul lor era greşit. Deducem de aici că realitatea şi Dumnezeul care a creat şi care susţine această realitate nu se comportă neapărat potrivit cu ce ştim noi despre El şi despre lumea pe care a creat-o.

BIBLIA ŞI CARTEA ANULUI – STUDIU LA RÂND

Biblia: Psalmii 18-24
1. Cum îl tratează Dumnezeu pe poporul care se smereşte?
2. Ce se poate auzi fără vorbe?
3. Cu ce anume se compara psalmistul ajuns de ocara oamenilor?
4. Cine va căpăta binecuvântarea Domnului?

Cugetări de pe Muntele Fericirilor, capitolul 1 (Ascultă de aici)
5. De ce împărtăşeau şi ucenicii aşteptarea generală după un împărat pământesc?

Ştirea misionară video pentru Şcoala de Sabat poate fi descărcată şi vizionată accesând una dintre următoarele adrese de Internet: resurse.adventist.pro (secţiunea „Şcoala de Sabat”) sau YouTube (canalul „Şcoala de Sabat”).

Alte resurse veţi mai găsi şi la pagina primei şi ultimei lecţii din trimestru!