De ce suferinţă?

Săptămâna trecută, am încercat să ne punem, pe cât posibil, în situaţia lui Iov. De fapt, nici nu ar fi trebuit să ne fie prea greu pentru că toţi am trecut prin suferinţă, toţi am avut momente în care ne-am simţit într-o anumită măsură copleşiţi de o suferinţă care părea că nu are sens şi sigur ni s-a părut nedreaptă.

Este bine să păstrăm această perspectivă şi în restul studiului din acest trimestru, însă este necesar să aflăm şi perspectiva altor persoane implicate, în special pe cea a bărbaţilor care vin să plângă şi să sufere împreună cu Iov.

Şi, iarăşi, n-ar trebui să ne fie greu să ne punem în postura lor! Cine dintre noi n-a întâlnit oameni care sufereau? Cine n-a încercat să-i consoleze pe alţii în durerea sau pierderea suferită? Cine nu ştie cât e de complicat să găseşti cuvintele potrivite pe care să le spui celor a căror durere îţi străpunge inima?

Cartea lui Iov dedică cel mai mare spaţiu dialogului dintre Iov şi aceşti bărbaţi care depun eforturi să-şi explice un lucru aparent inexplicabil: nesfârşitul cortegiu de suferinţe şi tragedii umane într-o lume creată de un Dumnezeu iubitor, puternic şi milos.

Cea mai mare parte a acţiunii din cartea lui Iov se petrece în primele două capitole. Aici, vălul dintre cer şi pământ este dat la o parte şi ni se permite să întrezărim un aspect al realităţii la care, altfel, n-am avea acces. Oricât de departe ne-ar ajuta să pătrundem în univers, telescopul nu ne va dezvălui niciodată realitatea descoperită în această carte scrisă acum câteva mii de ani, cel mai probabil într-un deşert din Arabia Saudită de astăzi. De asemenea, ea ne arată cât de strânsă este legătura dintre locul unde se află Dumnezeu şi îngerii şi lumea noastră, locul în care trăim noi.

După aceste prime două capitole, cartea ne prezintă dialogul dintre Iov şi alţi câţiva bărbaţi, care ajung să abordeze marile probleme ale vieţii: teologie, durere, filosofie, credinţă, viaţă şi moarte.

Şi de ce nu, dată fiind situaţia lui Iov? De multe ori, ne lăsăm prinşi în vâltoarea treburilor mărunte ale vieţii şi uităm ce contează cu adevărat. Catastrofele, fie că le suferim noi, fie că le suferă alţii, au darul de a ne scoate din letargia spirituală şi de a ne determina să ne punem întrebări importante.

1. Citeşte Psalmii 119:65-72. Ce ne spune psalmistul aici?

Psalmistul a reuşit să vadă binele rezultat din încercările prin care a trecut. Uneori, odată cu încercările primim binecuvântări neaşteptate, prin faptul că fie ne duc înapoi la Domnul, fie ne duc pentru prima oară la El. Cine n-a auzit despre oameni care, ajunşi într-un punct critic, s-au întors la Dumnezeu ori I s-au predat Lui pentru prima dată? Uneori încercările, oricât de înfiorătoare şi de tragice ar fi, pot avea un scop bun pe care, cu timpul, îl vom înţelege. Totuşi, alteori, ele par arbitrare şi lipsite de sens.

Ţi-ai luat timp să te gândeşti la necazurile pe care le-ai suferit şi să identifici lucrurile bune care au venit apoi din ele? Ce faci cu necazurile din care n-a ieşit nimic bun?

2. Citeşte Iov 2:11-13. Cum vedeau aceşti oameni situaţia în care se afla prietenul lor?

Când au aflat ce i s-a întâmplat lui Iov, oamenii aceştia „s-au sfătuit” (Iov 2:11), adică au făcut planuri, să plece împreună la el ca să-l vadă. Versetele acestea ne transmit ideea că ei au fost tulburaţi profund de ceea ce au văzut şi că i s-au alăturat în jalea lui.

Textul ne spune că s-au aşezat lângă el în tăcere, fără să scoată o vorbă. Şi, pe bună dreptate, ce ar fi putut să-i spună într-o astfel de situaţie? Totuşi, după ce Iov a deschis dialogul, spunându-şi păsul, au avut şi ei destule de spus.

3. Citeşte Iov 4:1-11. în esenţă, ce susţine Elifaz aici?

Atitudinea lui Elifaz ar putea fi dată ca exemplu negativ într-o carte despre consilierea oamenilor îndureraţi, într-un capitol introductiv cu titlul „Ce să nu-i spui unui om în suferinţă”. Şi totuşi, acestor oameni le este milă de Iov, dar mila lor merge doar până la un punct. Se pare că pentru Elifaz puritatea teologică conta mai mult decât consolarea cuiva în necaz. Numai aşa ne putem explica faptul că se duce la sărmanul Iov şi-i spune fără menajamente: Ei bine, cred că îţi meriţi soarta, fiindcă Dumnezeu este drept şi numai oamenii răi au parte de astfel de suferinţe!

Chiar dacă cineva ar fi putut să creadă că aceasta era situaţia lui Iov, la ce bun să-i spună? Să presupunem că un şofer vitezoman produce un accident de circulaţie şi îşi pierde soţia şi copiii. Cum ar fi să se ducă cineva la el şi să-i spună direct: Dumnezeu te-a pedepsit pentru că ai circulat cu viteză! Problema lui Elifaz nu este în primul rând concepţia lui despre Dumnezeu, care este discutabilă, ci insensibilitatea cu care se poartă faţă de Iov în suferinţa lui.

Gândeşte-te la o situaţie când ai trecut printr-un necaz. Ce ţi-au spus oamenii în dorinţa lor de a te consola? Cum ţi-au spus acele vorbe? Ce lecţii învăţate în acea ocazie te pot ajuta să ai o atitudine potrivită când vine rândul tău să consolezi pe altcineva?

Elifaz n-ar avea prea multe şanse să câştige vreun premiu pentru diplomaţie. El începe să-l mustre pe Iov, zicându-i că, atât timp cât i-a mers bine, a putut să-i îndrume pe alţii şi să-i încurajeze, dar că, acum, când a dat de greu, se tulbură. De ce să se tulbure? Dumnezeu este drept, aşa că necazul care vine peste noi este ceea ce merităm.

4. Ce alt argument îi aduce Elifaz lui Iov? Iov 4:12-21

Multe lucruri interesante ar fi de studiat aici, dar remarcăm faptul că aceşti oameni care au trăit înainte să fi venit la existenţă poporul evreu aveau o idee despre natura şi caracterul Dumnezeului adevărat. Cartea lui Iov este o dovadă că şi alţi oameni, în afară de patriarhi şi cei care urmau să formeze poporul Israel, deţineau unele cunoştinţe despre Domnul. Îl vedem aici pe Elifaz ridicându-se practic în apărarea lui Dumnezeu.

Ceea ce spune el că a auzit în „vedeniile de noapte” constituie în general o teologie foarte sănătoasă (Psalmii 103:14; Isaia 64:7; Romani 3:19,20). Este adevărat că noi, oamenii, suntem din ţărână, suntem trecători şi putem fi zdrobiţi ca un vierme. Şi cine dintre noi este fără vină înaintea lui Dumnezeu (în NIV, „mai drept, mai neprihănit decât Dumnezeu”)?

Pe de altă parte însă, el se exprimă în clişee şi este în afara subiectului. Problema nu era dacă Iov era fără vină înaintea lui Dumnezeu (mai drept decât El). Iov n-a pus în discuţie acest lucru. N-a făcut decât să spună cât de nefericit se simţea, cât de mare îi era durerea şi nu să susţină că ar fi fără vină înaintea lui Dumnezeu sau să se compare cu El.

Elifaz îi interpretează cuvintele greşit. Raţionamentul lui este acesta: dacă Dumnezeu este drept şi dacă cei răi au parte de lucruri rele, atunci Iov trebuie să fi făcut ceva rău ca să fie pedepsit aşa. Prin urmare, Iov nu avea de ce să se lamenteze. Gata să-L apere pe Dumnezeu, Elifaz începe să-i facă morală lui Iov. Pentru aceasta aduce ca argument înţelepciunea populară şi, în plus, revelaţia supranaturală pe care o primise personal. Un singur lucru îi putem reproşa: n-a înţeles despre ce era vorba!

Cum ar trebui să ne susţinem un punct de vedere (chiar dacă e corect)?

În capitolul 5, Elifaz îşi prezintă în continuare punctul de vedere, reluând, în mare parte, ce a spus deja în capitolul anterior: numai celor răi li se întâmplă lucruri rele. Gândeşte-te cum trebuie să se fi simţit Iov în timp ce-l asculta, deşi ştia că n-avea cum să fie aşa şi că nu merita să aibă acea soartă!

Există totuşi o problemă: nu tot ce spune Elifaz este greşit. Din contră, multe dintre ideile pe care le expune se regăsesc în alte părţi ale Scripturii.

5. În ce măsură confirmă următoarele texte ideile prezentate în Iov 5?

Psalmii 37:10

Proverbele 26:2

Luca 1:52

1 Corinteni 3:19

Psalmii 34:6

Evrei 12:5

Osea 6:1

Psalmii 33:19

Elifaz are în mare parte dreptate, în sensul că multe dintre ideile pe care le prezintă sunt valide şi aveau să fie exprimate ulterior în Biblie. Şi totuşi ceva nu este în regulă. Problema nu ţine în primul rând de ce spune, ci de contextul în care spune aceste lucruri. Pur şi simplu, adevărurile pe care le rosteşte nu sunt valabile în situaţia lui Iov! (Vezi studiul de săptămâna viitoare.)

Noi trăim într-o lume complicată. Când întâlnim o situaţie de genul acesta, suntem tentaţi să înşirăm tot felul de clişee, ba chiar să amintim câteva texte biblice pe care le considerăm potrivite. Citeşte, te rog, paragraful următor din cartea Educaţie de Ellen G. White: „Cel mai clar adevăr din Biblie este acela că ceea ce facem este rezultatul a ceea ce suntem. Nicio altă afirmaţie nu este făcută într-o manieră mai clară. În mare măsură, experienţele vieţii sunt rodul propriilor gânduri şi fapte.” – ed. 2012, p. 152

Este un adevăr profund şi important. Dar ce om de bună credinţă poate să se ducă la cineva în suferinţă şi să-i spună că paragraful acesta i se potriveşte? (Din păcate, unii pot!) Ar fi mult mai bine să se ia seama următorul sfat al aceleiaşi autoare: „Mulţi cred că ei reprezintă dreptatea lui Dumnezeu, în timp ce eşuează total în reprezentarea blândeţii şi marii Sale iubiri. Adesea, cei pe care ei îi întâmpină cu rigiditate şi severitate se află sub presiunea ispitei. Satana se luptă cu aceste suflete, iar cuvintele dure, lipsite de simpatie, le descurajează şi le fac să cadă pradă puterii ispititorului.” – Divina vindecare, ed. 2014, p. 147

În cazul lui Iov, ca şi în cazul altora, existau multe aspecte despre care Elifaz şi ceilalţi nu ştiau nimic. Graba lui Elifaz de a judeca, chiar dacă teologia lui era corectă, nu a fost atitudinea cea mai potrivită, date fiind circumstanţele.

6. Cum ar trebui să punem problema atunci când considerăm că o persoană a comis un păcat? Matei 7:1,2; Romani 2:1-3; 1 Corinteni 4:5.

Chiar dacă ar fi avut dreptate, în sensul că Iov şi-ar fi atras singur această suferinţă, Elifaz n-a procedat înţelept şi nu a ales momentul potrivit. Iov este un simbol al nostru, al tuturor, fiindcă toţi suntem prinşi în marea luptă şi avem de suferit. Toţi trecem prin momente în care avem nevoie de înţelegere şi de milă, nu de morală. Sigur, există un timp şi un loc potrivit şi pentru morală, dar cu siguranţă nu atunci când omul stă pe un morman de cenuşă, când viaţa lui este distrusă, când copiii lui sunt morţi şi el este plin de bube!

După cum am văzut, lui Elifaz îi era totuşi milă de Iov. Considerând însă că era necesar să apere caracterul lui Dumnezeu, a lăsat mila pe planul al doilea. Dacă Iov avea parte de această suferinţă teribilă şi dacă Dumnezeu este drept, însemna că Iov făcuse ceva ca să merite pedeapsa. Dumnezeu Şi-a împlinit dreptatea, a conchis el. Iov n-avea de ce să se plângă.

Desigur, Dumnezeu e drept. Dar aceasta nu înseamnă în mod automat că vom şi vedea dreptatea Lui împlinindu-se în fiecare situaţie, în lumea aceasta căzută. Realitatea este că nu vedem aceasta. Dreptatea şi judecata vor fi aduse la împlinire, dar nu neapărat acum (Apocalipsa 20:12). A trăi prin credinţă înseamnă şi a avea încredere că Dumnezeu va face în cele din urmă dreptate.

Întâlnim atitudinea lui Elifaz şi la unii cărturari şi farisei faţă de Isus. În zelul lor de a-şi apăra credinţa, ei s-au mâniat pe Domnul Sabatului din cauza vindecărilor făcute de El (vezi Matei 12) şi n-au mai fost capabili să se bucure de vindecarea bolnavilor şi de uşurarea suferinţei. Principiul din cuvintele adresate lor este valabil pentru toţi cei ce îl iubesc pe Dumnezeu şi sunt geloşi pentru El: „Vai de voi, cărturari şi farisei făţarnici! Pentru că voi daţi zeciuială din izmă, din mărar şi din chimen şi lăsaţi nefăcute cele mai însemnate lucruri din Lege: dreptatea, mila şi credincioşia; pe acestea trebuia să le faceţi, şi pe acelea să nu le lăsaţi nefăcute” (Matei 23:23).

BIBLIA ŞI CARTEA ANULUI – STUDIU LA RÂND

Biblia: Iov 32-38
1. De ce s-a mâniat Elihu pe Iov şi pe prietenii lui?
2. Despre cine credea Elihu că vor fi de acord cu părerea lui despre Iov?
3. Cu ce anume compara Elihu norii?
4. Cine a vorbit despre „frânghiile” Orionului?

Calea către Hristos, capitolul 10 (Ascultă de aici)
5. Când se va dezvolta puterea intelectuală?

Ştirea misionară video pentru Şcoala de Sabat poate fi descărcată şi vizionată accesând una dintre următoarele adrese de Internet: resurse.adventist.pro (secţiunea „Şcoala de Sabat”) sau YouTube (canalul „Şcoala de Sabat”).

Alte resurse veţi mai găsi şi la pagina primei şi ultimei lecţii din trimestru!